Validity of paper-printed electronic land registry extract as original document under Romanian e-signature law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 9 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerul Mediului, solicitând anularea Deciziei de respingere a proiectului depus sub nr. x, pentru acordarea fondurilor din cadrul programului B., decizie emisă de pârât prin Comisia de Analiză în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", în care reclamantul figurează la poziţia 1, precum şi anularea deciziei prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului împotriva sus indicatei Decizii şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou act administrativ prin care să fie acordate reclamantului drepturile afirmate de acesta ca fiindu-i cuvenite conform programului B..

1.2. Prin sentinţa nr. 569 din 17 mai 2018, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Suceava.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 101 din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., a anulat parţial Anexa 2/SV a Centralizatorului proiectelor propuse spre respingere în cadrul Programului "B." emisă de Comisia de analiză în cadrul " Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire" - respectiv numai poz. 1 ce face referire la cererea reclamantului nr. x şi a obligat pârâtul Ministerul Mediului - Administraţia Fondului Pentru Mediu la emiterea unei decizii (act administrativ) vizând admiterea cererii la finanţare formulate de reclamant.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 101 din 18 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat, la data de 18 octombrie 2018, recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecarea fondului cauzei, respingerea acţiunii formulate de intimatul - reclamant A..

Sub un prim aspect, recurenta - pârâtă critică maniera în care, interpretând prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1817/2016, Curtea de Apel Suceava a reţinut că obligaţia de depunere, în original, a extrasului de carte funciară este incidenta doar în ipoteza solicitanţilor ce deţin individual un imobil, ipoteză în care nu se regăsea şi reclamantul, dat fiind că acesta din urmă deţinea imobilul ce urma a fi afectat de implementarea finanţării în coproprietate devălmaşă cu C..

Arată recurenta că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 632 C. civ., respectiv aspectul potrivit căruia criteriul de departajare dintre cele doua forme de proprietate comuna (pe cote părţi şi în devălmăşie) este unul cantitativ, iar nu calitativ. Astfel, afirmă recurenta că în ipoteza proprietăţii devălmaşe între codevălmaşii nu exista o deosebire cantitativa, unitatea materiala a bunului fiind dublată de unitatea intelectuală a dreptului, codevălmaşii având acelaşi drepturi asupra întregului bun pentru care s-a solicitat finanţarea.

În acest context, consideră recurenta că nu se poate reţine teza inexistenţei unei obligaţii a intimatului-reclamant de a depune originalul extrasului de carte funciară, astfel cum este o astfel de obligaţie reglementată de prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1817/2016.

Din perspectiva caracterului extrasului de carte funciară depus de către intimatul-reclamant de act original, recurenta pârâtă arată că potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 455/2001, un înscris în format electronic, purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat, în sistem electronic, unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii exclusiv în sistem electronic. Astfel, apreciază recurenta că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 cu cele ale art. 5 din Legea nr. 455/2001, semnătura electronică este specifică doar înscrisurilor generate şi utilizate în sistem electronic. Astfel, susţine recurenta că, în prezenta cauză, realizând o greşită aplicare a normelor de drept material, în mod eronat instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, în condiţiile în care, afirmă recurenta, cererea acestuia de finanţare a fost legal respinsă pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, dat fiind că extrasul de carte funciara pentru informare depus de reclamant nu a fost prezentat în original sau copie legalizată, un astfel de extras nefiind însuşit de emitentul său prin semnătură şi ştampila acestuia, conform prevederilor Ordinului nr. 700/2014.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză a formulat, la data de 11 decembrie 2018, întâmpinare intimatul - reclamant A., care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă drept temeinică şi legală, arătând că extrasul de carte funciara anexat de acesta documentaţiei depuse a fost obţinut în mod electronic prin intermediul Biroului Notarial D. din Suceava, fiind însoţit de semnătura electronică a emitentului. Menţionează intimatul că motivul pentru care documentul depus nu poarta o semnătura olografa şi ştampila emitentului este legat de faptul că un astfel de extras de carte funciară a fost eliberat prin intermediul aplicaţiei - E., proprietatea ANCPI, portal protejat de prevederile Legii nr. 677/2001. Susţine intimatul-reclamant că, în virtutea prevederile art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică:

"Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile", sens în care apreciază intimatul-reclamant că legiuitorul conferă aceeaşi forţă juridică celor două tipuri de acte.

5. Răspunsul la întâmpinare

La data de 8 ianuarie 2019 recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 11 ianuarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 09 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu este fondat, pentru următoarele considerente:

Contextul factual ce a generat cauza dedusă judecăţii are drept punct de plecare demersul reclamantului A. de a solicita, prin cererea înregistrată cu nr. SVA acordarea finanţării nerambursabile aferente Programului Casa Verde - "Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", solicitare ce a fost însoţită de o documentaţie ce includea şi un extras de carte funciară pentru informare, ce viza imobilul situat în Comuna Ipoteşti, str. x F, jud. Suceava, bun deţinut în devălmăşie de reclamant şi C.. Un astfel de extras de carte funciară a fost obţinut de reclamant în format electronic, prin intermediul Biroului Notarial D. din Suceava şi prin utilizarea unei aplicaţii - E.- administrat de A.N.C.P.I. (astfel cum susţine chiar reclamantul) şi a fost depus în format tipărit pe suport hârtie, drept anexă a cererii de finanţare, documentul având imprimată o semnătură electronică.

Acest document a fost apreciat de către pârâtă, în calitate de autoritate finanţatoare, neconform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1817/2016 ("O.M.M.P. nr. 1817/2016"), motiv pentru care aceasta a respins cererea de finanţare pentru neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, conform celor menţionate la numărul de ordine 1 din centralizatorul cuprinzând proiectele propuse spre respingere în cadrul Programului B. . În acest sens autoritatea finanţatoare a reţinut neîndeplinirii condiţiei depunerii, în original sau în copie legalizată, a extrasului de carte funciară de informare, pârâta apreciind că lipsa de conformitate a documentului în discuţie derivă din faptul că acesta nu a fost însuşit de emitent, în sensul că nu poartă semnătura conform formularului prevăzut în anexa Ordinului nr. 700/2014.

Soluţia instanţei de fond, recurată în prezenta cauză, de admitere a cererii recurentului, în sensul anulării poziţiei 1 din Anexa 2/SV a Centralizatorului proiectelor propuse spre respingere în cadrul Programului "B.", ce face referire la cererea reclamantului nr. x şi obligării părţii pârâte la emiterea unei decizii vizând admiterea cererii la finanţare formulate de reclamant, s-a întemeiat pe o analiză structurată în jurul unui număr de doua chestiuni litigioase. Astfel, dintr-o primă perspectivă, instanţa de fond a analizat existenţa unei obligaţii a unui solicitant, aflat într-un context precum cel al reclamantului, de a depune, drept element al dosarului de finanţare, un exemplar original al extrasului de carte funciară de informare reglementat de art. 13 alin. (1) lit. f) din OMMP nr. 1817/2016, judecătorul fondului concluzionând că o astfel de obligaţie nu incumba şi reclamantului, întrucât acesta nu deţinea calitatea de proprietar individual al imobilului. Al doilea plan al analizei realizate de Curtea de Apel Suceava viza caracterul formei extrasului de carte funciară de informare depus de către reclamant în dosarul de finanţare, de document original, instanţa de fond concluzionând că, în virtutea prevederilor art. 6 din Legea nr. 455/2001, întrucât înscrisul în discuţie poartă semnătura pârâtei AFM de conformitate cu originalul, are acelaşi efect cu actul autorităţii, nefiind aplicabile speţei prevederile art. 4 - 5 din Legea nr. 455/2001.

Observând, din examinarea cererii de recurs, că recurenta-pârâtă critică hotărârea sub aspectul ambelor chestiuni tranşate de către instanţa de fond, Înalta Curte va cenzura modalitatea de interpretare dată de prima instanţă atât dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, dar şi prevederilor Legii nr. 455/2001, coroborate cu cele ale Ordinului nr. 700/2014, apreciind că în ambele ipoteze este fondată invocarea de către recurenta-pârâtă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, din perspectiva sensului utilizării sintagmei "în original", prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, ce dispun că:

"Dosarul de finanţare va cuprinde: f) extras de carte funciară pentru informare nu mai vechi de 30 de zile, valabil la data depunerii cererii de finanţare, care să ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului-teren şi imobilului-construcţie pe care se implementează sistemul de încălzire, în original, pentru solicitanţii care deţin individual un imobil", reprezintă o normă neclară.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că simpla interpretare gramaticală a textului în discuţie nu este aptă să îi clarifice sensul, întrucât generează un rezultat echivoc. Astfel, atât poziţia pe care sintagma "în original" o ocupă în sintaxa integrată a art. 13 alin. (1) lit. f), cât şi maniera de utilizare a semnelor de punctuaţie ce o delimitează atât de prima parte a textului, cât şi de cea finală, determină un număr multiplu de posibile interpretări ale sensului utilizării acesteia.

Pe cale de consecinţă, curtea va proceda la o interpretare sistematică şi teleologică a textului în discuţie, în scopul identificării obiectivului urmărit prin reglementare (ratio legis), respectiv a sensul normei în contextul ansamblului normelor de drept cu care aceasta se află într-un raport obiectiv, inclusiv din perspectiva observării obiectivelor politicii de reglementare avute în vedere la momentul edictării, cu respectarea elementelor de securitate juridică şi predictibilitate a dreptului.

Astfel, analiza prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, nu poate fi realizată decât prin observarea scopului pentru care a fost prevăzută necesitatea includerii extrasului de carte funciară de informare în categoria documentelor ce compun dosarul de finanţare.

Trebuie observat că potrivit prevederilor art. 565 C. civ., extrasul de carte funciară este acel înscris căruia legiuitorul îi recunoaşte forţa probantă în materia dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară, iar conform prevederilor art. 65 alin. (4) din Ordinul nr. 700/2014 privind Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, extrasul de carte funciară pentru informare se eliberează la solicitarea oricărei persoane, pentru a face cunoscută situaţia cadastral-juridică a imobilului la momentul întocmirii acestuia.

De asemenea, în virtutea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 este considerat eligibil solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: b) este proprietar/coproprietar al imobilului-teren şi al imobilului-construcţie pe care se implementează sistemul de încălzire pentru care se solicită finanţare; imobilele nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Mai mult, potrivit prevederilor alin. (2) al art. 10 din O.M.M.P. nr. 1817/2016: "Nu este eligibil solicitantul care deţine în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală pentru mai mult de două unităţi individuale, apartamente-locuinţe, aflate în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie, după caz."

Observă, astfel, Înalta Curte că una dintre condiţiile de eligibilitate ce vizează solicitantul este cea a deţinerii calităţii de proprietar/coproprietar al imobilului pe care se implementează sistemul pentru care se solicită finanţarea (existând şi situaţii cadastral-juridice de natură a genera caracter neeligibil deţinătorului unui astfel de bun imobil). În acest context, scopul includerii extrasului de carte funciară de informare în categoria documentelor cuprinse în dosarul de finanţare este cel de a furniza autorităţii finanţatoare materialul probator care să permită verificarea îndeplinirii sus indicatei condiţii de eligibilitate.

Pe de altă parte, o astfel de verificare vizează atât solicitantul ce este proprietar asupra întregului imobil, cât şi pe cel ce are calitatea de coproprietar, aspect ce rezultă din forma redacţională a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016, ce fac trimitere la "dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului". Pe cale de consecinţă, scopul includerii extrasului de carte funciară de informare în categoria documentelor ce compun dosarul de finanţare este acelaşi atât în ipoteza proprietarului, cât şi în cea a coproprietarului.

De asemenea, raportat şi la aspectele invocate de pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine şi delimitarea pe care legiuitorul o face, în cuprinsul prevederilor art. 632 C. civ., coroborate cu cele ale art. 667 din acelaşi act normativ între proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea) şi proprietatea în devălmăşie (devălmăşia), aceasta din urmă fiind incidentă atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane, fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.

În plus, din cuprinsul prevederilor art. 65 alin. (4) din Ordinul nr. 700/2014, citat anterior, rezultă că obţinerea unui extras de carte funciară de informare este accesibilă oricărei persoane, proprietarul ce deţine o cotă de 1/1 din dreptul de proprietate şi coproprietarul având, în egală măsură, posibilitatea de a obţine un astfel de înscris.

În raport de elementele menţionate mai sus, instanţa de recurs apreciază că nu există niciun argument de logică juridică de natură a justifica stabilirea unor obligaţii diferite în sarcina celor două categorii de solicitanţi, cum susţine prima instanţă atunci când apreciază că prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 ar stabili obligaţia prezentării extrasului de carte funciară în original doar în sarcina solicitantului ce are calitatea de proprietar exclusiv al imobilului vizat de finanţare.

De altfel, observă Înalta Curte că nici reclamantul, în cererea de chemare în judecată şi nici prima instanţă, în sentinţa pronunţată, nu susţin teza inexistenţei unei obligaţii a solicitanţilor ce deţin calitatea de proprietar devălmaş, de a depune un extras de carte funciară de informare, ci doar apreciază judecătorul fondului că prevederile art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 ar scuti un astfel de solicitant de obligaţia depunerii originalului unui asemenea extras. De asemenea, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nici nu a invocat, drept motiv de nelegalitate a actelor administrative atacate, inexistenţa unei obligaţii de depunere în original a extrasului de carte funciară de informare, ci doar a apreciat că documentul depus de acesta reprezintă un exemplar original.

Or, faţă de totalitatea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte apreciază interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor art. 13 alin. (1) lit. f) din O.M.M.P. nr. 1817/2016 drept o limitare nejustificată a sferei de aplicare a noţiunii "în original" din cuprinsul sus indicatului text infralegislativ, motiv pentru care reţine caracterul fondat al susţinerilor recurentei potrivit cărora depunerea extrasului de carte funciară de informare, în original, reprezintă o cerinţă obligatorie ce trebuia îndeplinită de orice solicitant, indiferent de forma de proprietate exercitată asupra imobilului pentru care se solicită acordarea finanţării nerambursabile.

Cât priveşte analiza naturii juridice a documentului depus de reclamant în dosarul de finanţare cu titlu de original al extrasului de carte funciară de informare, Înalta Curte observă, din înscrisul aflat la filele x, respectiv 34 - 35 ale dosarului format de Tribunalul Suceava, că acesta reprezintă o tipărire pe suport hârtie a extrasului de carte funciară emis în mod electronic urmare a solicitării formulate prin intermediul deponentului D. - Notar.

Verificând, în limitele cererii de recurs, încadrarea sau neîncadrarea unui astfel de înscris în categoria celor originale, Înalta Curte, apreciază, în acord cu recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu, că efectele recunoscute de lege unui înscris în format electronic purtând o semnătură electronică simplă sau extinsă, sunt incidente exclusiv în ipoteza utilizării acestui înscris în sistem electronic.

Înalta Curte reţine relevanţa pe care o au, în cauza de faţă, în virtutea prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegările date unei astfel de probleme de drept prin considerente Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind examinarea recursului în interesul legii.

Printr-o astfel de hotărâre s-a statuat că semnătura electronică nu se poate ataşa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie, iar un act comunicat celeilalte părţi pe un asemenea suport (hârtie), fără semnătura originală a celui de la care emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului electronic original.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, pentru determinarea sferei de aplicare a semnăturii electronice, în formă simplă sau extinsă, şi a regimului său juridic prezintă relevanţă dispoziţiile art. 4 pct. 1 - 4 şi art. 5 - 7 din Legea nr. 455/2001.

Prevederile art. 4 pct. 1 din Legea nr. 455/2001 arată că: "datele în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice", cele ale pct. 2 din acelaşi articol dispun că: "înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar", iar cele ale pct. 3 prevăd că:

"semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare".

După cum s-a reţinut în Decizia nr. 6/2015, spre deosebire de înscrisurile tradiţionale, înscrisul electronic se prezintă sub formă binară, neavând o reprezentare strict vizuală, în sensul clasic al termenului, decât în momentul în care destinatarul verifică, cu ajutorul unor metode specifice, conformitatea semnăturii aplicate mesajului, respectiv autenticitatea, integritatea şi confidenţialitatea conţinutului documentului astfel transmis, precum şi identitatea semnatarului.

În situaţia în care manifestarea de voinţă a emitentului actului ajunge la destinatar pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.

Contrar celor învederate de către intimatul-reclamant prin întâmpinare, legiuitorul, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 455/2001, conferă înscrisului în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, efecte similare unui act autentic (sub condiţia recunoaşterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune) exclusiv în ipoteza în care înscrisul este transmis şi primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic, iar nu şi în ipoteza în care înscrisul în format electronic este imprimat pe suport hârtie şi comunicat, ca atare, terţului. O astfel de concluzie este generată de faptul că înscrisului pe suport hârtie nu permite realiza verificării autenticităţii datelor în format electronic ce reprezintă semnătura electronică (date ce constau în litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite doar prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, ataşate sau asociate logic cu alte date în formă electronică).

Dincolo de faptul că, în raport de obiectul prezentului litigiu, constând în verificarea legalităţii actelor administrative atacate de reclamant, nu se poate reţine, nici la data emiterii actelor administrative atacate şi nici ulterior, existenţa vreunui act, emanând de la pârâtă, de recunoaştere a caracterului extrasului de carte funciară în discuţie de document original (simpla aplicare a menţiunii "conform cu originalul" cu ocazia comunicării, în cadrul litigiului de faţă, a unei copii a dosarului administrativ neputând fi asimilată unui act de recunoaştere), Înalta Curte reţine că atâta vreme cât extrasul de carte funciară pentru informare nr. x, din data de 4.10.2016, emis în format electronic de către OCPI Suceava, a fost depus de către reclamant pe suport hârtie în cadrul dosarului de finanţare, acesta are doar valoarea unei copii a înscrisului electronic.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că întrucât reclamantul nu a respectat cerinţa depunerii unui extras de carte funciară de informare purtând elementele reglementate de Ordinului nr. 700/2014, în original, actele administrative emise de pârâtă nu sunt afectate de viciile de nelegalitate invocate de reclamant. Astfel, autoritatea finanţatoare a respins în mod legal, fără depăşirea atribuţiilor sale şi cu respectarea limitelor stabilite prin dispoziţiile O.M.M.P. nr. 1817/2016, proiectul de finanţare nr. x, pentru acordarea fondurilor în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, depus de reclamantul A., dată fiind neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate specificate în paragrafele precedente.

Pe cale de consecinţă, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material anterior expuse, fapt ce determină necesitatea reformării sale, sub aspectul soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 101 din 18 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cererea de chemare în judecată, o va respinge, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 101 din 18 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM