Unjustified refusal of EU fund reimbursement: Admissibility without prior administrative appeal and ineffectiveness of contract termination notice
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Investments and European Projects, thereby upholding the first-instance judgment that ordered the Ministry to pay non-repayable funding of 509,967.96 RON to the beneficiary company. The dispute concerned the refusal of the funding authority to process a final reimbursement request under a European Structural Funds financing contract, with the beneficiary challenging the administrative address of refusal and the authority’s assertion that the contract had been validly terminated via termination notice. The Court determined that the administrative act constituted an unjustified refusal to resolve a claim under Law No. 554/2004, making the preliminary administrative appeal unnecessary for admissibility, and held that the contract termination was ineffective because the cited notice merely initiated the procedure rather than effectuating termination, a finding reinforced by the binding effect of a prior final civil judgment that attributed the delay in reimbursement to the authority’s fault.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ, art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Unjustified refusal of EU fund reimbursement: Admissibility without prior administrative appeal and ineffectiveness of contract termination notice: The dispute concerned the refusal of the funding authority to process a final reimbursement request under a European Structural Funds financing contract, with the beneficiary challenging the administrative address of refusal and the authority’s assertion that the contract had been validly terminated via termination notice. The Court determined that the administrative act constituted an unjustified refusal to resolve a claim under Law No. 554/2004, making the preliminary administrative appeal unnecessary for admissibility, and held that the contract termination was ineffective because the cited notice merely initiated the procedure rather than effectuating termination, a finding reinforced by the binding effect of a prior final civil judgment that attributed the delay in reimbursement to the authority’s fault.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded, combining the administrative judicial remedy provision with the procedural rule for dismissing appellate challenges.
Full text
Asupra cauzei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2018 reclamanta societatea A. S.A. Focşani, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene solicitând, în principal, obligarea pârâtului la acordarea finanţării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală, în baza contractului de finanţare nr. x încheiat intre M.E.C.M.A - Ol IMM şi societatea A. S.A., sau în subsidiar, în situaţia în care instanţa de judecată va aprecia ca procedura de reziliere a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011 a fost finalizată, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând suma plătită de societatea A. S.A. în contul aferent proiectului semnat cu B. în cadrul POS CCE 2007-2013, Axa Prioritară 1 - un sistem inovativ şi eficient de producţie, respectiv, suma de 509.967,96 RON.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 134 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.A. Focşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate şi a obligat pârâtul la acordarea finanţării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanţare nr. x
A respins în rest acţiunea.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 134 din 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se respingă cererea de chemare în judecată.
În susţinerea cererii de recurs, recurentul a dezvoltat următoarele critici:
Referitor la argumentele instanţei de fond pentru respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, se menţionează că reclamanta a solicitat, în cadrul primului capăt de cerere, obligarea pârâtei la acordarea finanţării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală.
Deşi prin adresa nr. x/05.04.2018 recurenta-pârâtă MFE i-a adus la cunoştinţă reclamantei faptul că, s-a decis respingerea la plată a valorii de 509.967,96 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017, aceasta nu a înţeles să conteste adresa nr. x/05.04.2018 pe cale administrativă, pentru ca ulterior să supună cenzurii judecătoreşti decizia de soluţionare a contestaţiei.
Instanţa de fond în justificarea soluţiei în privinţa acestei excepţii a reţinut că refuzul nejustificat de a rezolva o cerere se asimilează actelor administrative unilaterale. Or, în afară de contractele administrative, toate deciziile administrative sunt unilaterale, astfel că, dacă s-ar îmbrăţişa raţionamentul primei instanţe, ar rezulta că procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 nu ar fi aplicabilă decât contractelor administrative, ceea ce ar goli de conţinut cea mai mare parte a reglementărilor Legii nr. 554/2004.
Oricum, faptul că refuzul nejustificat este un act administrativ unilateral, nu exclude obligativitatea respectării procedurii de supunere a cenzurii administrative şi, ulterior, a cenzurii judiciare.
Obligaţia persoanei lezate de a folosi acţiunea administrativă prealabilă are drept scop tocmai aceea de a da posibilitatea autorităţii publice emitente să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.
Plângerea prealabilă este obligatorie, atât în cazul actelor administrative tipice, cât şi al celor asimilate, după cum rezultă din prevederile imperative ale art. 12 din Legea nr. 554/2004, care nu disting între categoriile de acte administrative.
Pe de lată aparte, instanţa învestită cu soluţionarea pe fond a cauzei a apreciat în mod eronat incidenţa în speţă a textelor de lege invocate mai sus.
Astfel, în mod greşit a apreciat instanţa de judecată că, adresa nr. x/05.04.2018 exprimă refuzul nejustificat al autorităţii publice de a soluţiona cererea reclamantei, înscrisul care îl conţine având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Prin adresa nr. x/05.04.2018, Ministerul Fondurilor Europene nu a refuzat să îi soluţioneze reclamantei CR 2, ci i-a adus la cunoştinţă acesteia impedimentele de fapt şi de drept pentru care cererea sa nu poate fi soluţionată în mod favorabil ei.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit, cu modificările şi completările ulterioare, data finală de eligibilitate a cheltuielilor achitate de beneficiari - 31 decembrie 2015 - se referă la data până la care cheltuielile efectiv plătite de beneficiari pentru punerea în aplicare a operaţiunilor finanţate din fonduri, realizate cu aplicarea prevederilor legale naţionale şi europene în vigoare, sunt eligibile şi pot fi rambursate de Comisie; excepţie fac cheltuielile efectuate în cadrul instrumentelor de inginerie financiară, pentru care se aplică reguli specifice de eligibilitate,
Or, aşa cum intimata-reclamantă recunoaşte în cererea de chemare în judecată, la data de 06.11.2017, societatea A. S.A. a depus la Agenţia pentru I Dezvoltare Regională de Dezvoltare Sud-Est (Ol POS CCE), Cererea de rambursare nr. x finală sub nr. x/06.11.2017, înregistrată la OIPOS CCE sub nr. x/08.11.2017, prin care solicită la rambursare suma de 509.967,96 RON, deci peste termenul reglementat de către H.G. nr. 678/2015.
Prin adresa nr. x/05.04.2018, recurenta-pârâtă, în calitate de AM POS CCE a răspuns beneficiarului-reclamant astfel:,,(...) în urma analizei efectuate la nivelul D.G.P.E.C. s-a decis respingerea la plată a valorii de 509.967,96 RON aferentă Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală".
Pe fondul cauzei, se susţine că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosar nr. x/2018, este netemeinică şi nelegală în raport cu situaţia de fapt şi de drept existentă în cauză.
În mod greşit prima instanţă a reţinut că "Pârâtul se află în eroare când afirmă că ulterior pronunţării deciziei civile nr. 1007/20.05.2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a încetat suspendarea procedurii de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 44513m/14.12.2011, pe motiv că nefiind anulată adresa nr. x/20.12.2012, aceasta şi-a produs efectele, contractul de finanţare fiind reziliat de drept, instanţa constatând că prin sentinţa nr. 203/15.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pârâtul a fost oblicat la plata primei cereri de rambursare în virtutea faptului că nu a intervenit rezilierea contractului şi nu a împrejurării că prin dispozitiv a fost suspendată procedura de reziliere a contractului respectiv.(...).
Este evident că pârâtul a fost obligat la plata primei cereri de rambursare în virtutea faptului că nu a intervenit rezilierea, atâta timp cât, prin sentinţa nr. 203/15.10.2014, aceasta se suspendase. Dar suspendarea a fost dispusă până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013, respectiv până la data de 15.03.2017.
De asemenea, faptul că obligaţia de acordare a finanţării nerambursabile aferente CR 1 are caracter definitiv este pe cât de necontestat (instituţia noastră fiind obligată în mod definitiv în dosarul nr. x/2013 la plata CR 1) pe atât de nerelevant în speţă, în condiţiile în care obiectul prezentei cauze priveşte CR 2, nu CR 1.
Prin sentinţa civilă nr. 203/15.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul x/2013 a fost suspendata procedura de reziliere a contractului de finanţare, pana la soluţionarea irevocabila a dosarului nr. x/2013 Temeiul suspendării este art. 14 şi 15 din Legea 554/2017.
În consecinţă, suspendarea procedurii de reziliere a produs efecte pana la data de 15.03.2017, când hotărârea Curţii de Apel Galaţi a rămas definitivă. La expirarea duratei de suspendare, actul administrativ, respectiv rezilierea, şi-a produs efectele.
Deşi instanţa de fond a considerat că ulterior soluţionării dosarului nr. x/2013, rezilierea contractului de finanţare nr. x nu a mai operat, urmează să observaţi că actul administrativ a rămas valabil, efectele lui fiind suspendate până la 15.03.2017. După aceasta dată, actul administrativ produce efecte.
Deşi instanţa de fond a apreciat că prin raportare la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2013, nu a operat rezilierea contractului de finanţare, este fără echivoc că instanţa învestită cu soluţionarea pe fond a cauzei se află în eroare, atâta vreme cât actul de reziliere nu a făcut obiectul cenzurii instanţei de judecată.
În concluzie, contrar opiniei instanţei de judecată, în prezent rezilierea contractului de finanţare, ca act administrativ emis de recurentul-pârât, produce efecte, rezilierea nefiind anulată de instanţă, iar suspendarea executării actului administrativ a încetat.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele mai sus expuse se apreciază că în mod corect prin adresa de notificare nr. x/05.04.2018, s-a comunicat intimatei-reclamante faptul că:
"(...) în urma analizei efectuate la nivelul D.G.P.E.C. s-a decis respingerea la plată a valoni de 509.967,96 RON aferentă Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală.", atât timp cât la data depunerii de către beneficiar a cererii de rambursare finale pe de o parte, contractul de finanţare era reziliat potrivit Notificării nr. x/20.12.2012, iar pe de altă intimata-reclamantă nu a respectat prevederile contractului de finanţare în ceea ce priveşte depunerea cererii de rambursare în termenele asumate prin contract, ceea ce oricum le conferă caracter neeligibil, potrivit art. 4 alin. (5) din contract.
În ceea ce priveşte argumentele instanţei de fond potrivit cărora intimata-reclamantă nu a depus cererea de rambursare finală motivat de culpa pârâtului care nu şi-a achitat la timp obligaţia de plată pentru CRI se solicită a se constata că aceste aserţiuni sunt sunt eronate şi nejustificate, având în vedere următoarele considerente:
Intimata a depus spre finanţare, în cadrul Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" 2007-2013 (POS CCE), Axa prioritară 1 "Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie" Domeniul major de intervenţie ["Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia de piaţă a întreprinderilor, în special a IMM", Operaţiunea "Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productive prin investiţii tangibile şi intangibile", Cererea de finanţare nr. x/06.09.2010, pentru proiectul "Dezvoltarea firmei societatea A. S.A.".
În data de 14.12.2011 a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x între Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii (OIPOS CCE) şi reclamantă, în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul depus.
Deşi intimata - reclamantă a avut la cunoştinţă de reglementările Ordinului nr. 1143/17.05.2013, care îi conferea posibilitatea de a solicita prelungirea perioadei de implementare a proiectului cu cel mult un an de zile aceasta nu a solicitat încheierea unui act adiţional conform respectivului ordin.
Astfel, în implementarea proiectului care face obiectul contractului de finanţare sus-menţionat, intimata-reclamantă avea obligaţia de a depune la OI IMM cererile de rambursare cu respectarea prevederilor contractului de finanţare mai sus amintit, respectiv în lunile a 8-a şi a 12-a de la semnarea contractului de finanţare la finanţator, în speţă OIPOS CCE, conform graficului cererilor de rambursare, cu modificările ulterioare,
În conformitate cu dispoziţiile alin. (5) din art. 4 "Eligibilitate cheltuielilor" din contractul de finanţare menţionat anterior pentru a fi eligibile toate cheltuielile trebuie să fie realizate (facturate şi efectiv plătite de beneficiar în perioada de implementare prevăzută la art. 2 alin. (2) din prezentul contract, excepţie fiind cazurile în care contractul de achiziţie prevede un termen de plată de maximum 90 zile de la data facturării, cu livrarea şi recepţia în perioada de implementare.
Potrivit art. 17 alin. (4) lit. b) şi c) din contractul de finanţare nr. x "(4) Contractul se consideră reziliat, după punerea în întârziere, printr-o notificare scrisă, fără nici o altă formalitate (pact comisoriu de grad III), urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment în următoarele situaţii: (...) b) dacă Beneficiarul nu respect graficul de implementare al Proiectului prevăzut în prezentul contract; c) dacă Beneficiarul nu respectă graficul de rambursare sau nu depune ultima cerere de rambursare la data menţionată în grafic, cu respectarea condiţiilor art. 5, alin. (10); (...)" motiv pentru care se consideră că în mod corect OIPOS CCE a procedat la notificarea beneficiarului privind rezilierea contractului de finanţare prin adresa de notificare nr. x/20.12.2012, care, contrar susţinerilor primei instanţe, şi-a produs efectele fără a fi necesară nicio altă formalitate, astfel cum chiar părţile au convenit.
Aşadar, beneficiarul avea obligaţia de a depune cererea de rambursare finală nr. 2 conform graficului de rambursare asumat prin contractul de finanţare cu modificările ulterioare urmând ca în cadrul procesului de verificare administrativă a cererii de rambursare să fie solicitate de către OIPOS CCE clarificări privind plăţile aferente utilajelor în cauză (livrate şi puse în funcţiune în ultima lună de implementare).
Referitor la considerentul instanţei de fond potrivit căruia, cererea de rambursare finală nu a fost depusă de intimata-reclamantă potrivit graficului de rambursare dată fiind culpa autorităţii pârâte, urmează să observaţi că, Ordinul nr. 1143 prin care s-a reglementat posibilitatea de prelungire a perioadei de implementare a proiectului cu cel mult un an peste termenul prevăzut iniţial, dar nu mai târziu de data de 01.07.2015, a fost emis la data de 17.05.2013.
Mai mult decât atât, este evident că, intimata-reclamantă ar fi putut să depună cererea de rambursare finală nr. 2 imediat după pronunţarea hotărârii în dosarul nr. x/2013, şi în niciun caz după o perioadă de 2 ani de la data la care s-a pronunţat aceasta hotărâre.
În concluzie, suma solicitată în cuantum de 509.967,96 RON, reprezentând cheltuieli contract finanţare nu este datorată în opinia recurentului, pe de o parte având în vedere faptul că, era reziliat contractul de finanţare nr. x la data depunerii CR 2 finală (06.11.2017), iar pe de altă parte motivat de faptul că reclamanta a depus Cererea de rambursare nr. x finală, aferentă contractului de finanţare nr. x, în afara perioadei de implementare a contractului (a se vedea eligibilitatea cheltuielilor potrivit H.G. nr. 673/2015), respectiv la data de 06.11.2017, în acest caz neexistând baza legală pentru efectuarea plăţii,
1.4. Apărarea formulată în cauză
Intimata-reclamantă societatea A. S.A. a depus întâmpinare la data de 09.01.2019 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia din 05 martie 2019, instanţa constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 07 decembrie 2021.
Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanţa, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit iniţial prin rezoluţia din 07 ianuarie 2019 şi a stabilit un nou termen de judecată la data de 25 mai 2021.
II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat potrivit considerentelor care vor fi expuse în continuare:
Criticile recurentului referitoare la soluţia instanţei de fond în privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii sunt nefondate.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, prin art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004 legiutorul a înţeles să asimileze actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, însă în privinţa procedurii prealabile în privinţa acestor acte a înţeles să deroge de la caracterul obligatoriu al acesteia, stabilind caracterul facultativ al acesteia prin art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fără efecte juridice sub aspectul admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ având ca obiect un asemenea act.
Adresa nr. x/05.04.2018 conţine manifestarea expresă de voinţă a autorităţii publice finanţatoare în sensul respingerii cererii de finanţare a reclamantei, întemeiată pe contractul cu acest obiect încheiat între părţi, care din perspectiva încadrării sale juridice este un refuz al autorităţii publice de a soluţiona cererea reclamantei, conduita relevată prin înscrisul care îl conţine având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Spre deosebire de actele administrative tipice, în cazul cărora acţiunea în contencios administrativ constă într-o cerere de anulare a acestuia, cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare, în cazul controlului de legalitate al actelor administrative asimilate cererea adresată instanţei şi în mod corespunzător soluţia instanţei de contencios administrativ constau în solicitarea şi, respectiv, dispoziţia la o conduita corespunzătoare cererii refuzate nejustificat, deci contrară conduitei adoptate de autoritatea publică. Înscrisul care atestă refuzul nejustificat nu este necesar a fi anulat pentru că acesta prezintă importanţă numai sub aspect probatoriu.
Prin urmare, în mod just a reţinut instanţa de fond că Adresa nr. x/05.04.2018 prin care se comunică reclamantei respingerea cererii de plată reprezintă un refuz nejustificat, astfel că în condiţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios administrativ, spre sancţionarea acestei conduite, constatate în prealabil ca nelegală, va putea să oblige autoritatea publică la plata sumelor de bani solicitate în baza cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală.
În mod corespunzător, în raport de natura juridică constatată, admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect legalitatea acestei conduite nu era condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile.
Nu sunt fondate nici criticile pârâtului referitoare la fondul cauzei.
Culpa în executarea contractului de finanţare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011 reţinută în sarcina autorităţii publice finanţatoare nu este rezultatul propriei evaluări a instanţei de fond, ci urmare a valorificării puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 203/15.10.2014 a Curţii de Apel Galaţi prin care s-a statuat că "din culpa pârâtului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de a vira la termenul convenit ajutorul financiar nerambursabil aferent primei cereri de rambursare, reclamanta societatea A. S.A. a fost pusă în imposibilitate de a respecta termenul de depunere a ultimei cereri de rambursare ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, iar propria culpă nu poate fi invocată ca temei al deschiderii procedurii de reziliere."
Aşa cum s-a reţinut în practica constantă a instanţei supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Aplicarea în concret a acestui principiu, scuteşte şi, în acelaşi timp, împiedică instanţa celui de-al doilea litigiu dintre părţi de a mai oferi dezlegări aspectelor deja soluţionate în primul litigiu, acestea constituind una din premisele silogismului judiciar de la care trebuie să plece cea de-a doua instanţă, aşa cum de altfel, în mod corect, a procedat instanţa de fond.
În acest context, au devenit fără relevanţă apărările recurentei referitoare la derularea contractului de finanţare a cărui executare face obiectul prezentei cauze, din perspectiva tendinţei de a justifica lipsa sa de culpă în executarea obligaţiilor sale.
Înalta Curte nu poate valida nici apărările recurentei referitoare la desfiinţarea contractului pe calea rezilierii prin adresa nr. x/20.12.2012.
Judecătorul fondului a reţinut în mod judicios că această adresă nu conţine notificarea de reziliere de care se prevalează, ci se atestă numai că se va demara procedura de reziliere, al cărei deznodământ, însă, nu a fost înfăţişat instanţelor de judecată spre ai valorifica efectele.
Rezilierea contractului de finanţare putea opera numai în cazul manifestării neechivoce de voinţă a autorităţii în acest sens, în valorificarea clauzei contractuale prevăzute la art. 17 din contractul de finanţare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011, prin emiterea unei notificări corespunzătoare. Adresa nr. x/20.12.2012 nu are valoarea unei asemenea notificări de reziliere, astfel că nu se poate considera desfiinţat contractul de finanţare prin acest mijloc procedural.
În acest context, instanţa de control judiciar nu poate constata decât că contractul de finanţare încheiat între părţi este în vigoare şi este obligatoriu între părţile contractante întocmai ca legea, astfel că refuzul autorităţii publice de a satisface cererea justificată a reclamantei de plată, consemnat în adresa nr. x/5.04.2018, este nejustificat, astfel că în mod just a fost sancţionată această conduită de instanţa de fond prin obligarea pârâtului la acordarea finanţării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanţare nr. x
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinţei nr. 134/2018 din 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinţei nr. 134/2018 din 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.
GGC - BR