Admissibility of constitutional referral challenging IT salary classification as violation of bicameralism and budgetary financing requirements

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin sentinţa civilă nr. 1171 din 26 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Anexei V, Capitolul VIII, Secţiunii a 4-a, articolul 17 alin. (2) şi Secţiunea a 6-a, art. 22, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3), (16) alin. (1) şi (2), 20, 41 şi 53 din Constituţie.

Totodată, a respins cererea reclamanţilor de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara şi a respins cererea de chemare judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Timişoara, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel, au formulat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 10 ianuarie 2020 sub numărul de dosar x/2018

La data de 10 martie 2021, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Secţiunea a 4-a şi cele ale art. 22 din Secţiunea a 6-a din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, în raport de dispoziţiile art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (5) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României, solicitând admiterea cererii şi, pe cale de consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale a României, cu excepţia invocată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi din Legea 153/2017: Secţiunea 4 -art. 17 alin. (2), Secţiunea 6 art. 22, texte care, în opinia recurenţilor, încalcă dispoziţiile cuprinse în ar. 61 alin. (2), art. 75, respectiv art. 138 alin. (5) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României.

În motivarea cererii, în esenţă, recurenţii-reclamanţi, susţin că justifică interes în soluţionarea excepţiei de neconstituţionale a dispoziţiilor mai sus-menţionate, întrucât prin proiectul de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 209/2017, înregistrat la Senat - prima cameră sesizată- sub nr. 161, iniţiatorii legii au propus includerea personalului încadrat cu funcţia de specialist IT în Anexa V cap. II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor (Anexa 1).

Arată în continuare că, în etapa în care legea se afla în dezbatere la camera de reflecţie, respectiv la Senat, prin avizul depus de Comisia pentru muncă, familie şi protecţie sociala (Anexa 2), s-a emis aviz favorabil cu amendamente referitor la Anexa nr. V pentru Familia ocupaţională funcţii bugetare "Justiţie", cap. II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Mai exact, comisia de specialitate, analizând cuprinsul propunerii legislative, a efectuat modificări strict din perspectiva categoriei de personal a grefierilor fără să precizeze de ce a fost eliminată funcţia specialist IT şi fără a include această categorie de personal într-un capitol/categorie distinctă.

Astfel, forma adoptată de Senat şi transmisă către Camera Deputaţilor (Anexa 3) nu conţine nicio menţiune referitoare la salarizarea personalului încadrat cu funcţia de specialist IT şi nici cu privire la încadrarea acestora.

Pe cale de consecinţă, la momentul la care propunerea legislativă a ajuns în dezbatere la camera decizională - camera Deputaţilor - în cuprinsul acesteia nu se regăsea nicio menţiune referitoare la categoria de personal - specialişti IT.

Arată în continuare că, în perioada de timp în care proiectul de lege s-a aflat în dezbateri la Camera Deputaţilor, s-a solicitat avizul Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială (Anexa 4). Prin acest aviz s-a propus eliminarea funcţiilor de la poziţia 1de director adjunct departament informatic de la poziţia 2 şi eliminarea în totalitate a poziţiilor 3 şi 4 şi introducerea unei noi poziţii, poziţia 5, în care să fie inclusă categoria de personal -specialişti IT.

Susţin recurenţii că, prin forma adoptată de Camera Deputaţilor, care a fost trimisă şi spre promulgare (Anexa nr. 5) s-a trecut peste amendamentele care au venit din partea Comisiei pentru munca şi protecţie socială şi s-a adoptat o forma a legii în care personalul încadrat cu funcţia de specialist IT este inclus în aceeaşi grilă salarială cu cea a grefierilor, adică într-o altă formă de propunere legislativă decât cele ce au făcut anterior obiectul analizei de către camera de reflecţie, respectiv Senat.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea din data de 10 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 17 din Secţiunea a 4-a şi cele ale art. 22 din Secţiunea a 6-a din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 în raport de dispoziţiile art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (5) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierea din data de 10 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D. criticând-o pentru nelegalitate şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea în a încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanţa de judecată a respins în mod netemeinic cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Secţiunea a 4-a şi cele ale art. 22 din Secţiunea a 6-a din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, realizând o încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material privind admisibilitatea cererii de sesizare.

Intimaţii-pârâţi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Timişoara nu au depus întâmpinare în cauză.

III. Soluţia instanţei de recurs

Cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prealabil, Înalta Curte arată că deşi recurenţii au formulat calea de atac a recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu au formulat veritabile critici circumscrise cazului de casare reglementat de dispoziţiile normei legale anterior citate.

Totodată, examinând conţinutul încheierii atacate prin prisma celorlalte critici formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că motivarea încheierii conţine expunerea clară şi logică a considerentelor pentru care instanţa de control judiciar a apreciat că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale, ceea ce exclude incidenţa motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În analiza criticilor circumscrise cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie sa aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că îndeplinirea condiţiei relevanţei excepţiei impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective şi nu trebuie analizată în abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Hotărârea atacată este întemeiată pe interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Împărtăşind opinia judecătorului fondului, instanţa de control judiciar reţine neîndeplinirea cerinţei existenţei unei legături reale dintre dispoziţiile legale vizate de excepţie şi soluţionarea litigiului, în raport cu obiectul şi cauza acţiunii în contencios administrativ cu care a fost învestită instanţa.

Astfel, prevederile legale indicate ca obiect al excepţiei, respectiv art. 17 alin. (2) şi art. 22 din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (2), art. 75, respectiv art. 138 alin. (5) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României, Înalta Curte reţine că toate criticile formulate sunt structurate prin prisma nerespectării principiului bicameralismului şi a obligaţiei de stabilire a sursei de finanţare pentru cheltuiala bugetară reprezentată de salarizarea categoriei de personal a specialiştilor IT.

Din perspectiva interesului procesual, instanţa de control judiciar reţine că legătura cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu poate fi generată de simpla tangenţă a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Or, în mod corect s-a reţinut în cuprinsul încheierii atacate că prevederile din cuprinsul Legii nr. 153/2017 care au făcut obiectul criticilor sunt de resortul controlului acesteia, în ansamblu, înainte de promulgare sau controlului de constituţionalitate a priori reglementat de dispoziţiile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15-18 din Legea nr. 47/1992. Acesta însă este un control abstract şi direct, exercitat numai la sesizarea unor autori calificaţi, iar reclamanţii nu se numără printre aceştia, fapt care determină inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de către aceştia

În concluzie, încheierea recurată este legală, motivele invocate de reclamanţi prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva încheierii din data de 10 martie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.

GGC - BR