Nullity of Cassation Appeal for Failure to Develop Statutory Grounds of Illegality in Fiscal Dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2017, reclamanta S.C. " A. " S.R.L. a formulat plângere împotriva deciziei nr. 5242 din 17.03.2017 emisă de către Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice Iaşi.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 21/2018 din data de 8 februarie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A respins, ca nefondată, acţiunea, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă - administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 21/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunţată de pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. " A. " S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate cu consecinţa admiterii contestaţiei şi obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21.02.2019, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a invocat excepţia excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac câte poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurenta reclamantă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Lecturând argumentele dezvoltate de prima instanţă, Înalta Curte constată că aceasta a reţinut foarte clar că "fiind vorba de legalitatea şi realitatea operaţiunilor înregistrate de reclamantă în contabilitate, respectiv de suspiciunea de înregistrare a unor operaţiuni fictive, a evidenţierii unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, şi având în vedere conţinutul infracţiunii reglementată prin art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, relevanţa soluţionării dosarului penal, de natură a justifica în condiţiile art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală măsura suspendării contestaţiei administrative, nu poate fi negată."

Ceea ce critică reclamanta este "punctul de vedere exprimat de către instanţa de fond, potrivit căruia intimata DGRFP Iaşi a aplicat dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din legea nr. 207/2015 în condiţiile în care textul de lege prevede posibilitatea de a proceda la suspendarea soluţionării contestaţiei şi nu obligativitatea unei astfel de suspendări.".

Totodată, reclamanta se exprimă în sensul că solicită să se aibă în vedere de către instanţa de control judiciar motivele invocate în faţa primei instanţe prin plângerea formulată. "Să constataţi că sensul corect de interpretare al textului normativ cuprins în art. 214 alin. (1) Codul de procedură fiscală este că "numai în situaţia în care determinarea corectă a situaţiei fiscale ar presupune administrarea de mijloace de probe inaccesibile organului fiscal (însă accesibile celui penal), atunci se aşteaptă soluţia în cadrul procedurii penale.".

Or, în motivarea recursului, în mare parte, reclamanta emite consideraţii proprii de ordin juridic faţă de anumite dispoziţii legale şi împrejurări de fapt reţinute în cuprinsul actelor administrative contestate, ceea ce nu poate echivala sub nicio formă cu indicarea motivelor de nelegalitate a sentinţei recurate.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurentă nu se critică niciun argument astfel cum a fost reţinut de către prima instanţă cu privire la aspectele care au condus în mod concret la respingerea ca nefondată a acţiunii, astfel că lipseşte dezvoltarea în mod real în conţinutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecinţa nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

Obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa acestui motiv de casare.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. " A. " S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 21/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.

GGC - BR