Res judicata misapplied to guarantee fund not party to prior judgment: mandatory de novo review of administrative insurance claim

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.11.2017 sub nr. x/2017, reclamanta Cabinet Medical Individual Dr. A., a formulat contestaţie împotriva deciziei 10634 din 6.11.2017, prin care, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 10 634 emisa la 6.11.2017 de către parat şi, anulând în parte aceasta decizie, să se dispună obligarea paratului la plata care contestator şi a restului sumei solicitate prin cererea de plata formulata în termenul legal şi înregistrată la parat sub nr. x/08.09.2016 - respectiv 99 602 ron, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa de timbru şi cheltuieli de deplasare la instanţa.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: "A admis în parte contestaţia formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat în parte Decizia nr. 10634/6.11.2017, în ce priveşte pct. 2, de respingere parţială a cererii de plată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 9.378 RON.

A menţinut, în rest, decizia.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, proporţional cu pretenţiile admise.".

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs principal pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi recurs incident reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, critică sentinţa atacată pentru nelegalitate şi solicită, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei ca nefondată.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul-pârât susţine că în speţă nu există autoritate de lucru judecat, pârâtul neavând calitate de parte în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, aspect ce rezultă şi din cuprinsul hotărârii astfel cum a fost publicat în BPI nr. 15576/21.08.2018, FGA nefiind citat la judecarea cauzei în apel. Ori câtă vreme nu există identitate de părţi în cauza, arată pârâtul, nu există nici autoritate de lucru judecat în sensul reţinut de prevederile art. 430-431 C. proc. civ., căci FGA nu numai că nu a avut calitatea de parte căzută în pretenţii în dosarul menţionat, dar nicio calitate procesuala în cauza. Prin urmare, hotărârea judecătoreasca îşi produce efectele doar între B. şi reclamantă nu şi faţă de FGA, acesta nefiind succesorul în drepturi şi obligaţii a asigurătorului în faliment.

Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor arată că a formulat suplimentar faţă de lichidatorul asigurătorului în faliment apărări care trebuiau analizate de către instanţa de fond şi că în ceea ce priveşte suma ce trebuie achitata din resursele FGA, instanţa era ţinută să verifice legalitatea şi temeinicia argumentelor expuse prin decizia nr. 10634/06.11.2017.

Pârâtul apreciază incident şi cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii ridicate de FGA, fiind astfel, obligată sa plătească reclamantei suplimentar suma de 1850 RON.

Apreciază ca instanţa de fond nu putea proceda la o analiză pe fondul pretenţiilor de despăgubiri solicitate de reclamantă, actul administrativ litigios neconţinând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite pentru ca instanţa de judecată să procedeze la un control de legalitate a deciziei sub aspectul cuantumului.

Consecinţa firească a anulării deciziei era aceea a obligării pârâtului FGA la reanalizarea cererii de plată.

Chiar dacă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, arată pârâtul, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească. Or, în speţă, această situaţie nu se regăseşte, întrucât FGA nu a analizat fondul dreptului pretins de reclamantă, rezumându-se la a emite decizia de respingere prin prisma invocării dispoziţiilor art. 45 din Ordinul CSA nr. 5/2010.

A proceda altfel şi a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanţei de judecată în competenţa proprie a FGA, negându-ne posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată.

În cadrul instrumentării dosarului de dauna a rezultat că se justifică acordarea sumei de 9.378 RON reprezentând despăgubiri pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare x, aceasta fiind valoarea maximă de despăgubire ce se putea acorda pentru autovehiculul în speţă conform prevederilor art. 50 alin. (13) din Ordinul CSA 5/2010, în vigoare la data evenimentului. Or, reclamanta contestă faptul că subscrisa nu a ţinut cont de contractul de vânzare cumpărare încheiat cu domnul C., fiul doamnei A., titulara Cabinetului Medical Individual Dr. A., şi nu cu o societate comercială specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, astfel cum prevede art. 50 alin. (2) din Ordinul CSA 5/2010.

În speţă, reclamanta nu numai că nu a făcut dovada radierii din circulaţie a autovehiculului (nici nu ar fi avut cum pentru ca acel autovehicul a fost reparat şi folosit în continuare) şi nici nu a făcut dovada că ar fi înstrăinat epava unei societăţi specializate cu dezmembrarea vehiculelor, astfel încât în mod corect FGA a stabilit valoarea epavei la 25% din valoarea autovehiculului, respectiv 3126 RON.

În realitate reclamanta a prezentat un contract de vânzare-cumpărare încheiat pentru un preţ preferenţial cu fiul reprezentantei reclamantei, care ducea la stabilirea eronată a valorii autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat. Apreciază pârâtul că în acest mod este dovedită reaua credinţă a reclamantei.

Cu privire la cererea de plată a petentei pentru suma de 50.250 RON reprezentând lipsa de folosinţă, acesta s-a respins în conformitate cu art. 45 alin. (1) din Ordinul CSA 5/2010, în vigoare la data evenimentului. Astfel, pârâtul învederează că dreptul de proprietate asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare x nu mai exista în patrimoniul contestatoarei din data de 20.09.2010, ori, pentru a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă asupra unui bun este necesară dovedirea deţinerii unui drept real sau de creanţă asupra bunului respectiv din care sa decurgă dreptul de a folosi bunul, ori, atât timp cât contestatoarea nu mai era titulara dreptului de proprietate asupra autovehiculului, aceasta nu mai deţinea nici prerogativa utilizării acestuia pentru a putea pretinde despăgubirea pentru lipsa de folosinţă a bunului, respectiv contravaloarea lipsei de folosinţă.

Recurentul-reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. critică sentinţa atacată pentru nelegalitate şi solicită, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului incident declarat de către reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul indicând în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, se reia, în mare parte, aspecte ce privesc fondul cauzei, aşa cum au fost redate în acţiunea introductivă de instanţă.

Astfel, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată, situaţia de fapt, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentinţa atacată şi să se raporteze la considerentele acesteia.

Faţă de criticile deduse judecăţii în calea de atac a recursului, cât şi prin raportare la considerentele instanţei de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, printr-o preluare parţială a faptelor şi motivelor invocate şi dezvoltate în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în sentinţă, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor sentinţei de fond, soluţia acestei instanţe.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.

Recurentul reclamant Cabinet Medical Individual Dr. A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţă în motivarea soluţiei.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Totodată, Înalta Curte examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate în cuprinsul cererii de recurs declarat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speţă, chestiunea statuării, de către prima instanţă, a unei autorităţi de lucru judecat în raport de o hotărâre pronunţată anterior, va fi cercetată potrivit dispoziţiilor art. 430 coroborat cu art. 431 din C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ, vizând admiterea contestaţiei formulate de către Cabinetul Medical Individual Dr. A. împotriva deciziei nr. 10634/06.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în partea a deciziei şi obligarea pârâtului la plata către contestator a restului sumei solicitate prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/08.09.2016, respectiv suma de 99 602 RON, instanţa de fond a reţinut că aspectul litigios are legătură cu problema dezlegată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia nr. 524A din data de 15 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi ca efect al autorităţii de lucru judecat, nu mai poate fi contrazis.

Înainte de a proceda la analiza criticilor evocate, Înalta Curte aminteşte că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pe de altă parte, există şi efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluţiei anterioare (dacă este sau nu corectă).

În speţa de faţă, instanţa constatând efectul pozitiv al lucrului judecat, reprezentat prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2015, cu referire la Decizia nr. 524A din data de 15 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reţine că cele în mod definitiv dezlegate în pricina anterior citată nu mai pot fi repuse în discuţie în prezentul dosar, ci se impun a fi luate în considerare ca atare. Astfel, instanţa de fond a apreciat că "raportat la dispoziţiile art. 430 coroborat cu art. 431 C. proc. civ., există autoritate de lucru judecat, astfel încât se impune admiterea contestaţiei, în sensul reţinut prin decizia civilă nr. 524A/15.03.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Instanţa de fond a mai reţinut că "aşa cum rezultă din contestaţia dedusă prezentei judecăţi, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei şi a restului sumei solicitate prin cererea de plată formulată în termenul legal şi înregistrată la pârât sub nr. x/08.09.2016 - respectiv 99 602 ron. Această sumă reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului avariat, fiind identică cu cea pentru care s-a formulat şi cerere de înscriere la masa credală, ce a făcut obiectul deciziei mai-sus menţionate.

Astfel, Curtea va reţine că, în mod greşit, prin Decizia nr. 10634/6.11.2017, pârâta FGA a respins la punctul 2 cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 99.602 RON. Aşa cum s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat, această solicitare a reclamantului, având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului avariat, este întemeiată în parte, pentru suma de 1.850 RON.".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, pronunţând o soluţie întemeiată exclusiv pe autoritatea de lucru judecat raportată doar la hotărârea judecătorească anterior menţionată, a făcut o aplicare eronată asupra regulilor de drept incidente în dezlegarea pricinii, prezumţia efectului pozitiv al lucrului judecat fiind necesară a fi avută în vedere, la formarea raţionamentului logico-juridic al judecătorului cauzei, în contextul coroborării sale cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv decizia citată.

Întrucât considerentele sentinţei recurate în cauză au privit exclusiv valorificarea acestei prezumţii a autorităţii de lucru judecat, reţine instanţa de control judiciar că prima instanţă nu a desăvârşit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, fapt ce impune casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată cauza în raport de întreg ansamblul probator administrat în faza judecăţii la fond.

Totodată, Înalta Curte arată că se impune analizarea şi verificarea de către instanţa de fond a legalităţii deciziei nr. 10634/06.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în limitele învestirii acesteia prin cererea de chemare în judecată, reţinând că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului B. S.A. şi nu datorează despăgubiri prin "efectul legii". Fondul de asigurare acoperă creanţele de asigurări, iar nu obligaţii proprii ale FGA, obligaţia fiind născută, dacă este cazul, din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi, de aceea, plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului falimentar, fiind achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd că, în vederea efectuării plăţilor sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

În atare condiţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa primei instanţe şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, urmând ca judecătorul fondului să procedeze la o examinare amănunţită a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, urmând a fi verificate în mod real şi efectiv toate argumentele părţilor în cercetarea legalităţii, în limitele învestirii instanţei competente.

Prin urmare, fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va lăsa neanalizat motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele reliefate de către recurentul-pârât în cadrul criticilor subsumate acestui temei de drept al căii de atac declarate în cauză urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării acţiunii de către prima instanţă.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul incident declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. şi va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul incident declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. împotriva sentinţei civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.

GGC - BR