Annulment of appeal for failure to articulate statutory grounds of illegality challenging suspension of judicial executor and legislative regulation demands.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.06.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Guvernul României, anularea ordinului nr. 3652/C/14.10.2016 şi obligarea pârâţilor să emită un ordin de ministru sau, după caz, să înainteze Parlamentului spre adoptare un proiect de lege sau o lege de aprobare a unei ordonanţe simple sau de urgenţă, prin care sa fie reglementate următoarele aspecte: compensaţiile financiare la care executorul judecătoresc suspendat sau încetat din funcţie are dreptul pentru activitatea depusă în dosarele execuţionale aflate în lucru sau suspendate; stabilirea modului de constituire şi funcţionare a asociaţiilor reprezentative profesional ale executorilor judecătoreşti, cu un minim de 3 executori judecătoreşti asociaţi; abrogarea dispoziţiilor privind Casa de asigurări a executoriilor judecătoreşti din Legea nr. 188/2000 sau, în subsidiar, stabilirea caracterului neobligatoriu al asigurării profesionale de răspundere civilă la această Casă, dar cu obligaţia de a avea o asigurare de răspundere profesională încheiată cu o societate de asigurări autorizată să presteze aceste activităţi pe teritoriul României, stabilind şi cuantumul sumei asigurate; stabilirea, ca organ reprezentativ la nivel naţional, a unei confederaţii a executorilor judecătoreşti, cu membri egali în drepturi a asociaţilor/camerelor executorilor judecătoreşti cu minim de 3 membri.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 788 din data de 23 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii parţiale a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare, a admis cererea reclamantului şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. c), art. 49 alin. (1) lit. c) teza a II-a, art. 26 şi art. 45 raportat la art. 35 din Legea nr. 188/2000, faţă de prevederile art. 1 alin. (3), art. 16, art. 20, art. 21, art. 26, art. 29, art. 40, art. 41, art. 44, art. 45, art. 46, art. 47, art. 53, art. 135, art. 136 din Constituţia României republicată, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de Guvernul României prin întâmpinare, şi a respins ca inadmisibil al doilea capăt al cererii de chemare în judecată şi a respins ca nefondat primul capăt al cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Guvernul României.

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi

Împotriva sentinţei nr. 788 din data de 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea capătului 2 de cerere.

Intimaţii-pârâţii Ministerul Justiţiei şi Guvernul României au depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei nr. 788 din data de 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Lecturând argumentele dezvoltate de prima instanţă, Înalta Curte constată că aceasta a reţinut foarte clar că "Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3652/C/14.10.2016 prin care reclamantul a fost suspendat de drept din funcţia de executor judecătoresc, urmare neachitării, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a stabilit sancţiunea disciplinară a amenzii... a fost emis în mod legal şi temeinic.". Temeiul legal al emiterii ordinului contestat îl constituie dispoziţiile art. 49 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora "neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a stabilit sancţiunea disciplinară atrage suspendarea de drept din funcţie a executorului judecătoresc până la achitarea sumei".

Totodată, prima instanţă a reţinut că "reclamantul nu a invocat motive de nelegalitate a acestui act administrativ individual, ci a susţinut neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale care prevăd sancţiunea suspendării din funcţie, aspect care va fi analizat şi soluţionat nu de către instanţa de contencios administrativ, ci de către Curtea Constituţională a României, ce a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în cauză. ".

Ceea ce critică reclamantul este lipsa de previziune a Legii nr. 188/2000 cu referire la nereglementarea compensaţiei pe care executorul trebuie să o primească în cazul suspendării şi încetării din funcţie, pentru dosarele instrumentate şi al căror onorariu şi cheltuieli de executare nu au fost recuperate în totalitate, afectarea gravă a dreptului de proprietate prin încălcarea primului protocol la Convenţie, lipsa de proporţionalitate între fapta săvârşită şi sancţiunea aplicată.

Referitor la capătul de cerere vizând solicitarea reclamantului de obligarea a pârâţilor să emită un ordin de ministru sau să înainteze Parlamentului spre adoptare un proiect de lege sau o lege de aprobare a unei ordonanţe simple sau de urgenţă, prin care să fie reglementate mai multe aspecte, care, în opinia reclamantului, nu sunt sau sunt defectuos reglementate în Legea nr. 188/2000, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibil al doilea capăt de cerere, reţinând că "Ţinând cont de particularităţile actelor legislative, precum şi a celor administrative cu caracter normativ, atât în ceea ce priveşte conţinutul acestora, cât şi procedura de adoptare, precum şi de faptul că dreptul de apreciere asupra oportunităţii emiterii acestor acte este atributul exclusiv al autorităţii emitente, Curtea apreciază obligarea pârâţilor de a adopta un act cu aplicabilitate generală, aşa cum se solicită prin al doilea capăt de cerere, excede competenţei instanţelor judecătoreşti, care nu se pot substitui autorităţii executive sau legislative.".

Critica reclamantului vizează aceleaşi aspecte anterior antamate, respectiv lipsa de previziune a legii, afectarea dreptului de proprietate şi a dreptului la muncă şi necesitatea ca statele să fie obligate să-şi revizuiască legislaţia în acord cu prevederile Convenţiei.

Or, motivarea recursului este practic, o reluarea parţială a aspectelor învederate în cererea de chemare în judecată, ceea ce nu poate echivala sub nicio formă cu indicarea motivelor de nelegalitate a sentinţei recurate.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurent nu se critică niciun argument astfel cum a fost reţinut de către prima instanţă cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea ca inadmisibil al celui de al doilea capăt de cerere şi respingerea ca nefondat a primului capăt al cererii de chemare în judecată, astfel că lipseşte dezvoltarea în mod real în conţinutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecinţa nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

Obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa acestui motiv de casare.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, se reiau aspectele învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile legale care nu sunt sau sunt reglementate defectuos de Legea nr. 188/2000.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 788 din data de 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.

GGC - BR