Payment refusal upheld after commune failed contractual conditions for works acceptance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.03.2018, sub nr. x/2018 reclamanta Comuna Poiana a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) la plata sumei de 114.479,37 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/29.05.2017 emisă de A. S.R.L. pentru servicii de execuţie lucrări efectuate în baza Contractului de lucrări nr. x/08.05.2015, încheiat în vederea realizării subproiectului "Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc din comuna Poiana", conform Contractului de finanţare nr. x/29.03.2011.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 4795 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Comuna Poiana, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale), a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 114.479,37 RON, cu titlu de debit şi la plata către reclamantă a sumei de 1300 RON cu titlu de onorariu avocat (redus de la 4600 RON la 1000 RON în conformitate cu dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.) şi a taxei de timbru de 300 RON.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 4795 din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii formulate de reclamanta Comuna Poiana, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre judecătorească bazată pe motive contradictorii, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia, reţinând, în mod eronat, că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată întrucât sunt întrunite condiţiile de plată.

Recurentul a criticat argumentul instanţei de fond prin care s-a reţinut că procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/28.09.2017 a fost semnat fără obiecţiuni de către toţi membrii comisiei de recepţie, inclusiv de reprezentantul ISC Dâmboviţa. În acest sens, arată că solicitarea de plată nr. x a fost depusă cu documente tehnice justificative incomplete, respectiv fără procesul-verbal de recepţie finală a lucrărilor şi fără raportul de vizită al consultantului în construcţii, iar situaţiile de lucrări ataşate facturii fiscale nu au fost avizate de către acest consultant.

O altă critică a vizat dispoziţiile instanţei de fond prin care s-a reţinut că "finanţarea nu poate fi refuzată pe motive excesiv de formalitate, fără a exista o justificare legală, faptică şi rezonabilă". Faţă de aceasta, recurentul a apreciat că o plată nu poate fi făcută până nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de OMFP nr. 1792/2002 deoarece Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale este responsabil de legalitatea plăţilor efectuate. Motivul refuzului plăţii este acela al lipsei recepţiei pentru lucrările efectuate, iar faptul că recepţia s-a produs ulterior nu presupune obligativitatea plăţii. Pentru solicitarea de plată neconformă nr. 3, UMP a cerut clarificări şi completări ale documentaţiei, clarificări care au fost depuse de către reclamantă abia în data de 28.09.2017, penultima zi a proiectului BDCE. La art. 2 alin. (2).2 lit. a) şi b) din Contractul de finanţare este specificat faptul că solicitarea de plată se transmite până la data de 10 a lunii, urmând ca până la data de 30 a lunii UMP să poată întocmi documentaţia şi să efectueze plata. În fapt, perioada finală a proiectului este alocată formalităţilor de închidere a acestuia şi nu pentru efectuarea unor plăţi întârziate, în condiţiile în care reclamanta a avut la dispoziţie 4 luni de la prima transmitere a solicitării de plată nr. x şi conformarea documentaţiei aferente acesteia cu cerinţele UMP.

În fine, s-au criticat de recurentă şi dispoziţiile menţionate în motivarea sentinţei atacate prin care s-a reţinut că factura fiscală nr. x/29.05.2017 este emisă în acord cu dispoziţiile contractuale, că poartă menţiunea "bun de plată" şi viza CFP, iar lucrările erau efectuate şi finalizate la data emiterii facturii, recepţia acestora făcându-se fără nici o obiecţie, fapt ce confirmă realizarea lor în mod corespunzător. Recurenta a apreciat că beneficiarul nu a respectat condiţiile contractuale deoarece solicitarea de plată depusă în data de 30.05.2017, conţine spre decontare factura fiscală emisă în data de 29.05.2017, cu viza CPF şi menţiunea "bun de plată", în aceeaşi zi. Astfel, factura în discuţie reprezintă execuţie de lucrări ce au fost recepţionate după 4 luni de la facturare.

Referitor la obligarea de către instanţa de fond la plata către reclamantă a sumei de 1300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

1.4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă Comuna Poiana nu a formulat întâmpinare.

La data de 20 mai 2021 a depus concluzii scrise prin care, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe fondul recursului, a arătat că condiţia de plată prevăzută la art. 2.7 pct. h) din Contractul de finanţare a fost respectată, înscrisurile completatoare fiind depuse în perioada de de lucrare a contractului.

A arătat că sunt neîntemeiate susţinerile recurentului cu privire la faptul că situaţiile de lucrări nu puteau fi supuse plăţii decât dacă purtau viza consultantului desemnat pentru aceste verificări, deoarece condiţiile de plată sunt prevăzute expres şi limitativ în Contractul de finanţare la art. 2.7, iar printre acestea nu se regăsesc cerinţele de avizare a documentelor de către consultantul în construcţii.

Prin urmare, invocarea neîndeplinirii unor condiţii care nu sunt prevăzute în contract reprezintă un refuz nejustificat de plată, astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă că finanţarea nu poate fi refuzată pe motive excesiv de formaliste, fără a exista o justificare legală, faptică şi rezonabilă.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a reglementărilor Ordinului nr. 1792/2002 şi ale Ordinului nr. 923/2014, arată că recurentul se limitează la a invoca nerespectarea acestora la modul general.

Criticile dezvoltate în recurs au vizat, de fapt, lipsa timpului necesar efectuării plăţii şi imposibilitatea administrativă a plăţii, prin prisma faptului că procesul-verbal de recepţie finală a fost transmis către Minister în penultima zi a proiectului (28.09.2017). Faţă de această împrejurare, a arătat că solicitarea de plată nr. x a fost transmisă cu 4 luni înainte de termenul de finalizare a proiectului, astfel că recurentul ar fi avut tot timpul să facă demersurile necesare pentru a pregăti sumele de bani solicitate, fiind neîntemeiată critica referitoare la dispoziţiile art. 2 alin. (2).2 lit. a) din Contractul de finanţare, privind data de 10 a lunii pentru formularea solicitării de plată.

A considerat neîntemeiat şi argumentul referitor la faptul că factura nr. x/29.05.2017 avea vizele CFP şi menţiunea "bun de plată" aplicate în aceeaşi zi, iar lucrările au fost recepţionate după 4 luni de la facturare. În opinia sa, factura fiscală a fost corect întocmită, menţiunile din cuprinsul acesteia corespund cu realitatea, ceea ce îi conferă caracter eligibil.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din 16 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat în cauză, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că între reclamanta Comuna Poiana, în calitate de beneficiar şi pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale), în calitate de agenţie de implementare a Proiectului "Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa şi instruirea personalului aferent" s-a încheiat contractul de finanţare nr. x/29.03.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. - U.M.P. sub nr. x/29.03.2011. În baza acestui contract, Comuna Poiana în calitate de achizitor, a încheiat cu societatea A. S.R.L., în calitate de executant, Contractul de lucrări nr. 3532 08.05.2015, având ca obiect executarea, finalizarea şi remedierea oricăror defecte ale lucrării de execuţie pentru realizarea obiectivului Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc din comuna Poiana, judeţul Dâmboviţa.

În derularea acestui contract de finanţare s-au realizat lucrări şi au fost depuse trei solicitări de plată, obiectul prezentei acţiunii vizând doar factura fiscală nr. x/29.05.2017 depusă în cadrul Solicitării de plată nr. x din 30.05.2017.

Pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) a refuzat plata facturii fiscale nr. x/29.05.2017, în valoare de 114.479,37 RON considerând că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru efectuarea plăţii.

Împotriva acestui act administrativ, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. x/01.02.2018, soluţionată prin punctul de vedere nr. 28 din 13.02.2018 în cuprinsul căruia a fost menţinut refuzul de plată a facturii fiscale nr. x/29.05.2017 pentru următoarele motive:

I. conform art. 2.7 pct. h) din Contractul de finanţare nr. x/29.03.20211 beneficiarul nu a ataşat la Solicitarea de plată nr. x documente justificative pentru decontarea cheltuielilor efectuate, printre care şi Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii vizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, cu confirmarea predării către proprietar a Cărţii tehnice a construcţiei;

II. conform art. 4.11 din Contractul de finanţare nr. x/29.03.20211 beneficiarul nu a respectat condiţia prin care recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii se face în conformitate cu prevederile legale şi în prezenţa a doi reprezentanţi ai MMFPS (actual MMJS) - UMP, în calitate de invitaţi;

III. conform art. 2.12 din Contractul de finanţare nr. x/29.03.20211 MMFPS (actual MMJS) - UMP nu va deconta acele cheltuieli care nu sunt: identificabile şi verificabile, realizate în fapt, dovedite prin documente originale; întreaga documentaţie tehnică prezentată de către beneficiar nu a fost avizată de către consultantul în construcţii -reprezentantul UMP. De asemenea, prin raportul de viză ce trebuia anexat, consultantul în construcţii ar fi verificat dacă listele cuprinzând cantităţile de lucrări aferente facturii fiscale sunt identificabile şi puse în execuţie în realitate;

IV. conform art. 2.10 din Contractul de finanţare nr. x/29.03.20211 MMFPS, decontarea cheltuielilor se realizează numai în condiţiile în care documentele justificative suntcomplete şi întocmite corect, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; factura fiscală nr. x emisă în data de 29.05.2017 are viza CFP şi menţiunea bun de plată în aceaşi zi şi reprezintă execuţie de lucrări ce au fost recepţionate după 4 luni de la facturare şi expirarea duratei contractului, respectiv 27.09.2017 şi, depuse la sediul MMJS - UMP în data de 28.08.2017, penultima zi de proiect BDCE.

Instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanta Comuna Poiana şi a obligat pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) la plata sumei de 114.479,37 RON cu titlu de debit, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/29.05.2017.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut, în esenţă, cu privire la motivul invocat conform art. 2.7 pct. h) din Contractul de finanţare că procesul-verbal de recepţie încheiat la terminarea lucrărilor nr. x/28.09.2017, a fost semnat fără obiecţiuni de către toţi membrii comisiei de recepţie, inclusiv de reprezentantul ISC Dâmboviţa, apoi comunicat Ministerului şi înregistrat sub nr. x/28.09.2017, fiind deci întocmit şi depus la Minister în perioada de derulare a proiectului. Totodată cartea tehnică a imobilului a fost predată de către executant prin Procesul-verbal nr. x/29.05.2017 (Anexa 19), întocmit în perioada de derulare a proiectului şi comunicat către Minister împreună cu plângerea prealabilă.

În ceea ce priveşte faptul că recepţia la terminarea lucrărilor nu a fost realizată în prezenţa a doi reprezentanţi ai Ministerului în calitate de invitaţi, Curtea a reţinut apărarea reclamantei potrivit cu care prin Dispoziţia nr. 312/22.09.2017 (Anexa 20 - dosar fond) s-a dispus constituirea Comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor cu componenţa prevăzută de lege, astfel cum se prevede şi în art. 14.3. din Contractul de finanţare.

A apreciat că dispoziţiile legale cuprinse în art. 2.12 din Contractul de finanţare nu îşi găsesc aplicare întrucât lucrările efectuate îndeplinesc condiţiile amintite mai sus, ele sunt identificabile şi verificabile, realizate în fapt, dovedite prin documente originale, înregistrate în contabilitatea solicitantului, efectuate cu respectarea procedurilor de achiziţie şi care se referă la perioade de raportare, astfel că finanţarea nu poate fi refuzată pe motive excesiv de formaliste, fără a exista o justificare legală, faptică şi rezonabilă.

Suplimentar, a reţinut şi împrejurarea potrivit cu care după ce reclamanta a comunicat documentaţia tehnică - aferentă Solicitării de plată nr. x, inclusiv procesul-verbal de recepţie finală a lucrărilor, Ministerul nu a întreprins nicio vizită la faţa locului pentru a efectua verificări şi pentru a constata eventuale nereguli iar împrejurarea emiterii procesului-verbal mai târziu, respectiv în penultima zi lucrătoare a lunii septembrie 2017 - luna de finalizare a proiectului nu poate conduce la respingerea cererii formulate atâta vreme cât acesta a fost emis şi vizat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, cartea tehnică a obiectivului a fost predată la data de 29.05.2017 (dosar), iar lucrările contractate au fost efectuate.

Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că factura fiscală nr. x/29.05.2017 este emisă în acord cu dispoziţiile contractuale, poartă menţiunea "bun de plată" şi viza CFP, iar lucrările erau efectuate şi finalizate la data emiterii facturii, recepţia acestora făcându-se fără nicio obiecţiune, fapt ce confirmă realizarea lor în mod corespunzător.

Analizând cu prioritate motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale), Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a argumentat în niciun fel aspectul că prima instanţă a pronunţat o hotărâre bazată pe motive contradictorii şi nu a arătat, în concret, care sunt motivele pe care le consideră a fi contradictorii.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Din perspectiva, însă, a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recursul apare ca fiind fondat, după cum vom arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În dezacord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine ca fiind întemeiată decizia pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) prin care a refuzat plata facturii fiscale nr. x/29.05.2017, în valoare de 114.479,37 RON, considerând că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru efectuarea plăţii.

Din analiza dispoziţiilor legale ale Contractului de finanţare nr. x/29.03.2011 prevăzute la art. 2.7 pct. h), reiese obligaţia beneficiarului de a ataşa la solicitarea de plată documente justificative pentru decontarea cheltuielilor efectuate, printre care şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii vizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, cu confirmarea predării către proprietar a cărţii tehnice a construcţiei. Raportat la situaţia de fapt, Înalta Curte observă că la momentul formulării solicitării de plată nr. x, respectiv 30.05.2017, nu a fost ataşat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x, acesta fiind întocmit şi transmis ulterior Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale), la data de 28.09.2017, astfel cum reiese din actele depuse la dosar . Este corectă argumentaţia pârâtului în sensul că existenţa unui proces-verbal de predare-primire a cărţii tehnice a imobilului, încheiat în data de 29.05.2017 nu înlocuieşte lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, fiind vorba despre două procese-verbale diferite.

Înalta Curte reţine că sunt întemeiate argumentele recurentului-pârât prin care a arătat că recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii trebuia să se facă şi în prezenţa a doi reprezentanţi ai Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale), aceasta fiind o obligaţie contractuală prevăzută expres la art. 4.11 din Contractul de finanţare nr. x/29.03.2011, obligaţie pe care beneficiarul nu a înţeles să o respecte.

Nu poate primi apărarea reclamantei cu privire la acest aspect, în sensul că prin Dispoziţia nr. 312/22.09.2017 s-a dispus constituirea Comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor cu componenţa prevăzută de lege, astfel cum se prevede şi în art. 14.3 din Contractul de finanţare.

Potrivit art. 14.3 din Contractul de finanţare:"Contractul nu va fi considerat încheiat până când procesul-verbal de recepţie final al obiectivului de investiţii nu va fi semnat de către comisia de recepţie. Comisia de recepţie este constituită conform legii".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 4.11 din Contractul de finanţare:

"Recepţia la terminarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii se va face în conformitate cu prevederile legale şi în prezenţa a 2 reprezentanţi ai MMFPS-UMP în calitate de invitaţi".

Chiar dacă Comisia de recepţie a fost constituită legal şi procesul-verbal de recepţie încheiat la terminarea lucrărilor a fost semnat fără obiecţiuni de către toţi membrii comisiei, nu se poate considera că a fost îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4.11 de vreme ce nu au fost prezenţi şi reprezentanţi ai MMFPS-UMP. Prezintă importanţă faptul că aceştia trebuiau să fie prezenţi la recepţia finală şi nu calitatea de invitaţi în care s-ar fi prezentat.

Înalta Curte, observând dispoziţiile Contractului de finanţare cuprinse în art. 2.12, nu împărtăşeşte opinia judecătorului instanţei de fond care a apreciat că finanţarea a fost refuzată pe motive excesiv de formaliste, fără a exista o justificare legală, faptică şi rezonabilă. Astfel, pentru decontarea cheltuielilor de către MMFPS-UMP trebuiau să fie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv cheltuielile să fie identificabile şi verificabile, realizate în fapt, dovedite prin documente originale, înregistrate în contabilitatea solicitantului, efectuate cu respectarea procedurilor de achiziţie şi care să se refere la perioadele de raportare. Or, în speţă, aşa cum corect susţine recurentul-pârât, verificarea cheltuielilor se realiza, în paralel cu dirigintele de şantier, de către consultantul în construcţii desemnat de către MMJS-UMP, reprezentant care avea obligaţia să verifice stadiul fizic al lucrărilor şi să avizeze situaţia de lucrări. În mod corect s-a refuzat plata aferentă facturii fiscale nr. x/29.05.2017 de vreme ce întreaga documentaţie tehnică care a fost anexată solicitării de plată nr. x nu a fost avizată de către consultantul în construcţii.

Ultima critică adusă sentinţei atacate vizează concluzia instanţei de fond cu privire la faptul că factura fiscală nr. x/29.05.2017 este emisă în acord cu dispoziţiile contractuale. Înalta Curte, analizând documentul care face obiectul discuţiei, observă că acesta reprezintă factura finală pentru execuţia lucrărilor, fiind emisă la data de 29.05.2017, cu viza CFP şi menţiunea "bun de plată" în aceeaşi zi. Or, în condiţiile în care recepţia finală a lucrărilor a fost efectuată la data de 27.09.2018, astfel cum reiese din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x, iar factura fiscală a fost emisă cu 4 luni înainte de recepţia lucrărilor, nu se poate susţine că acest document justificativ a fost complet şi corect întocmit, în acord cu dispoziţiile contractuale.

Având în vedere toate aceste argumente, Înalta Curte va admite recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 pct. 8, va casa în tot sentinţa şi va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Având în vedere această soluţie, nu se mai impune analiza criticii în recurs privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această obligaţie va fi înlăturată, ca efect al casării sentinţei şi al respingerii în tot a acţiunii introductive.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, găsind întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa în tot sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) împotriva sentinţei civile nr. 4795 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa şi, în rejudecare, respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2021.

GGC - BR