Suspension order quashed and case remanded for violation of adversarial proceedings.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 2488/2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis cererea completatoare a sentinţei civile nr. 921/12.02.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, formulată de petentul Baroul Bucureşti în cauza privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Baroul Bucureşti şi a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 800 de RON, reprezentând onorariu avocat.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2488/09.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea dosarului nr. x/2019

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecării procesului.

Aceasta apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece suspendarea judecăţii s-a dispus prin încheierea din data de 24.10.2019 de către instanţa de judecată, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără ca instanţa de fond să pună în discuţia părţilor cererea de amânare formulată de către reclamantă şi fără ca aceasta să se pronunţe asupra acestei cereri.

Totodată, reclamanta învederează că suspendarea dispusă în raport de textul de lege anterior citat reprezintă o deturnare de la scopul reglementării art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a se evita o antepronunţare asupra a două excepţii de procedură invocate în recursul care au făcut obiectul dosarului nr. x/2019, soluţionat prin decizia nr. 963/24.10.2019, în aceeaşi zi.

1.4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Baroul Bucureşti a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cererii de perimare formulată cu privire la cererea de recurs ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, discutarea excepţiei perimării prorogându-se în vederea soluţionării prezentului dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, intimatul-pârât a solicitat, în principal, respingerea cererii de recurs ca lipsită de interes şi, în subsidiar, respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Critica recurentei se referă la faptul că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 14 referitor la principiul contradictorialităţii, art. 224, art. 397 alin. (1) C. proc. civ., îngrădindu-i implicit şi dreptul de acces la justiţie.

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Potrivit dispoziţiilor art. 224 din C. proc. civ.: "Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.".

Nu se poate spune că această normă este eliptică pentru că nu cuprinde sancţiunea nulităţii actelor de procedură săvârşite cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu este obligatoriu ca textele care consacră principii fundamentale să prevadă şi sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea lor. Prevederea conform căreia dreptul la apărare este garantat constituie un principiu cu valoare constituţională.

Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului şi observaţiile aduse de adversar la cunoştinţa judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a lua cunoştinţă, de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi.

Din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2019, reclamanta a solicitat "acordarea unui nou termen de judecată astfel încât, prezentul recurs să se soluţioneze după soluţionarea recursului declarat în dosarul nr. x/2019.", potrivit consemnărilor din practicaua încheierii de la acea dată .

Este lesne de observat că, instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor cererea de amânare formulată, ci a înţeles să pună în discuţie, din oficiu, suspendarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x/2019

Maniera în care Curtea de apel a interpretat şi aplicat, în cauza particulară dedusă judecăţii, dispoziţiile legale relevante în această materie este greşită.

Astfel, fiecărei părţi trebuie să i se ofere posibilitatea, în mod real, iar nu formal, de a-şi exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt şi de drept invocate, în scopul aflării adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Faptul că cererea reclamantei nu a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa nepronunţându-se asupra acesteia, nu este de natură a satisface această exigenţă procedurală.

Totodată, instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile. (...)".

Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale şi a celor anterior citate, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, producând astfel o vătămare reclamantei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o încheiere nelegală, nesoluţionând şi nepunând în discuţia părţilor cererea de amânare formulată de către reclamantă, motiv pentru care, pentru asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de suspendare aceleiaşi instanţe.

2.1. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa încheierea din data de 24 octombrie 2019 şi va trimite cauza spre rejudecarea cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează încheierea din data de 24 octombrie 2019 şi trimite cauza spre rejudecarea cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2021.

GGC - BR