Annulment of appeal as tardiv due to breach of the statutory 30-day cassation term in a civil annulment action

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 132 din 13 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins, ca neîntemeiate, excepţia timbrajului şi a inadmisibilităţii, şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R. SA), în contradictoriu cu pârâta A. S.A. (fostă, B.).

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 28.04.2022, sub nr. x/2021.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 05.07.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării căii extraordinare de atac a recursului, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze recursul, ca tardiv, având în vedere următoarele considerente:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întemeindu-se pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta", cu raportare la prevederile art. 180 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură".

Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit, referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului, exigenţe care privesc, printre altele, şi respectarea termenului de declarare a recursului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Astfel, legiuitorul stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menţionat, termen legal, imperativ şi absolut, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, de la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea recursului dedus judecăţii, şi a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

În speţă, cererea de recurs a fost transmisă Curţii de Apel Bucureşti prin poştă, la 11 aprilie 2022, fiind depusă la aceeaşi dată la unitatea poştală, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, deci, fiind depăşit termenul imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că sentinţa civilă recurată a fost comunicată reclamantei la 8 martie 2022, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul curţii de apel.

Totodată, se constată că sentinţa recurată a fost comunicată la adresa indicată de către recurentă, la sediul acesteia, respectiv, în Bucureşti.

Or, potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 8 aprilie 2022, aceasta fiind ultima zi în care recurenta ar fi fost în termenul legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., privind declararea recursului.

Cum legiuitorul stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, încât, va anula, ca tardiv, recursul declarat de aceasta.

Chiar instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudenţă constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie necesare şi proporţionale, reţinând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securităţii raporturilor juridice, instanţa de recurs apreciază că impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces şi nu încalcă, în circumstanţele concrete ale cauzei, în care părţile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens, cauza Lungoci împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a României, în decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 şi decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018, a reiterat argumentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară (e.g. decizia nr. 235/2003, publicată în M. Of. nr. 550/31.07.2003 şi decizia nr. 251/2006, publicată în M. Of. nr. 319/10.04.2006), reţinând că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, iar în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.

Astfel, prin aplicarea acestor dispoziţii, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiţie nu reprezintă un drept absolut, exerciţiul acestuia fiind supus unor limite şi condiţii de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situaţie regăsită în speţa de faţă.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că intimata a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate, conform documentelor justificative aflate la dosar.

Fiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 26.602,31 RON către intimata A. (fostă, B.) S.A., conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardiv, recursul declarat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 132 din 13 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. să plătească intimatei A. (fostă, B.) S.A. suma de 26.602,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.