Limitation of judicial review in arbitral annulment actions to public order violations and exclusion of merits examination

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 13 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contraductoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 6.675.000 RON, reprezentând daune-interese sub forma beneficiului nerealizat, ca o consecinţă a nerespectării de către pârâtă a contractului încheiat între părţi sub nr. x din 15 iulie 1996, cu cheltuieli arbitrale.

Prin încheierea din 15 iunie 2021 tribunalul arbitral a luat act de cererea de majorare a câtimii pretenţiilor deduse judecăţii la suma de 6.963.000 RON.

Pârâta a invocat excepţia puterii de lucru judecat în raport de dezlegările din sentinţa arbitrală nr. 67 din 28 iulie 2017, excepţia inadmisibilităţii cererii faţă de obligativitatea organizării unei licitaţii publice conform O.U.G. nr. 57/2019 şi faţă de atacarea cu recurs de către reclamantă a sentinţei nr. 50/2019, excepţia lipsei de interes şi excepţia îmbogăţirii fără justă cauză. Â

Prin încheierea din 10 iunie 2020 tribunalul arbitral a unit cu fondul excepţiile invocate de pârâtă.

Prin sentinţa arbitrală nr. 123 din 16 decembrie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă şi a respins ca neîntemeiată acţiunea, precum şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 47/2022 din 18 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că prin sentinţa curţii de apel au fost încălcate dispoziţiile art. 135 alin. (5) din Constituţie, art. 5 şi art. 53 din Legea nr. 15/1990, normele din materia autorităţii de lucru judecat şi art. 1084 C. civ. din 1864. Arată că nu au fost respectate prevederile legale privind dreptul unei regii autonome asupra bunurilor din domeniul public în sensul că s-a menţinut soluţia tribunalului arbitral care s-a constatat că intimata a respectat garanţiile şi obligaţiile asumate şi că ar fi avut un drept de proprietate asupra bunurilor din domeniul public. În opinia sa, intimata nu deţinea un drept de proprietate, ci un drept de administrare asupra bunurilor proprietate publică, astfel cum reiese din Constituţie şi din art. 53 din Legea nr. 15/1990 şi, indiferent dacă spaţiile ce au făcut obiectul contractului de asociere au avut regim de proprietate publică sau privată, la momentul încheierii contractului de asociere sau ulterior, ar rezulta că intimata nu a respectat garanţiile oferite prin contract.

Recurenta consideră că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 430-art. 432 C. proc. civ. în sensul că în mod greşit s-a reţinut existenţa unei prezumţii de lucru judecat între sentinţa civilă nr. 125F/2019, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2017, hotărârea din dosarul arbitral nr. x/2018 şi cele supuse dezbaterii în prezentul dosar. Menţionează că la data formulării prezentului recurs nu fuseseră epuizate căile de atac împotriva sentinţei din dosarul arbitral nr. x/2017 astfel că nu se poate vorbi de o autoritate de lucru judecat. Precizează că în celelalte două dosare arbitrale nu s-a discutat despre încălcarea obligaţiilor şi garanţiilor asumate de intimată, ci despre natura bunului şi de faptul că nu a operat prelungirea contractului de asociere.

Autoarea demersului juridic invocă şi nerespectarea prevederilor art. 1084 C. civ. din 1864 referitor la principiul reparării integrale a prejudiciului întrucât recurenta era îndreptăţită să obţină profitul nerealizat pe perioada prelungirii contractului de asociere, al cărui cuantum a fost stabilit prin raportul de expertiză.

Recurenta arată că sentinţa este nemotivată în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a preluat raţionamentul tribunalului arbitral fără a analiza criticile referitoare la regimul bunurilor şi la inexistenţa autorităţii de lucru judecat şi nici susţinerile referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor. Mai arată că nu este corectă nici statuarea curţii de apel în sensul că argumentele reclamantei legate de nemotivarea sentinţei arbitrale nu s-ar încadra în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Recurenta a indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, că nu este corectă statuarea curţii de apel în sensul că argumentele reclamantei legate de nemotivarea sentinţei arbitrale nu s-ar încadra în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura aceste critici întrucât în mod corect a reţinut curtea de apel că norma legală citată mai sus are în vedere lipsa din cuprinsul sentinţei arbitrale a motivelor de fapt şi de drept ale hotărârii, anularea sentinţei neputând fi solicitată în cazul în care partea este nemulţumită de raţionamentul tribunalului arbitral.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanţa supremă nu va reţine criticile referitoare la neanalizarea criticilor la regimul bunurilor şi la inexistenţa autorităţii de lucru judecat întrucât din considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a avut în vedere argumentele reclamantei astfel cum au fost enunţate, din perspectiva criticilor aduse sentinţei arbitrale, şi nu raportat la fondul litigiului. Astfel, curtea de apel a explicat de ce din sentinţa arbitrală nu se deduce că tribunalul arbitral ar fi dezvoltat raţionamentul potrivit căruia intimata ar fi fost proprietarea bunurilor din domeniul public şi de ce este corectă reţinerea unei autorităţi de lucru judecat provizorii a sentinţelor din dosarele arbitrale prin care s-au soluţionat litigii cu obiect diferit, dar cu aceleaşi părţi şi întemeiate pe dispoziţiile aceluiaşi contract de asociere.

Concluzia curţii de apel legată de invocarea formală a caracterului contradictoriu al considerentelor arată că această susţinere a reclamantei a fost analizată, cu ocazia examinării motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (5) din Constituţie, art. 5 şi art. 53 din Legea nr. 15/1990, a normelor din materia autorităţii de lucru judecat şi a prevederilor art. 1084 C. civ. din 1864.

Nici aceste critici nu pot fi primite.

Instanţa supremă a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti. Acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

La rândul său, recursul împotriva unei sentinţe pronunţate în soluţionarea unei acţiuni în anulare cunoaşte un dublu filtru: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot analiza aspecte de netemeinicie, care aduc în discuţie situaţia de fapt, şi, pe de altă parte, urmăreşte modul în care curtea de apel a soluţionat acţiunea în anulare în raport de criticile de nelegalitate ale reclamantei formulate în limitele motivelor de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii arbitrale a statuat în mod corect că sentinţa arbitrală nu încalcă dispoziţiile imperative ale legii, respectiv ale art. 135 alin. (5) din Constituţie, art. 5 şi art. 53 din Legea nr. 15/1990. Curtea de apel a analizat raţionamentul instanţei arbitrale şi a concluzionat că aceasta nu şi-a însuşit teza existenţei unui drept de proprietate privată a intimatei asupra unor bunuri din domeniul public, astfel cum a afirmat în mod nejustificat reclamanta prin acţiunea în anulare. Pe calea recursului se reiterează parţial aceste susţineri, dar nu se argumentează care este norma materială a cărei încălcare ar justifica reformarea sentinţei recurate. Normele de drept material a căror nerespectare se invocă sunt, de fapt, cele pe care se fundamentează motivul de acţiune în anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h), care a fost deja analizat de curtea de apel.

Nu vor fi reţinute nici criticile prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 430 raportat la art. 432 C. proc. civ. întrucât statuărilor curţii de apel sunt corecte. S-a constatat astfel că, în conformitate cu art. 430 alin. (4) din acelaşi cod, "când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizoriu." Mai mult decât atât, la momentul formulării recursului, toate căile de atac împotriva sentinţei arbitrale a cărei autoritate de lucru judecat o contestă recurenta fuseseră epuizate, acestea fiind respinse.

Instanţa supremă nu îşi va însuşi nici criticile referitoare la încălcarea art. 1084 C. civ. din 1864 întrucât, dincolo de statuarea curţii de apel în sensul inexistenţei caracterului imperativ al acestei norme, se constată că certitudinea prejudiciului este un aspect de fapt, care ţine de soluţionarea fondului litigiului şi care nu mai poate fi examinat pe calea recursului împotriva sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea în anulare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 47/2022 din 18 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 47/2022 din 18 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2022.