Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2379/2022 AI generated

Reduction of contractual penalties in arbitral award: applicability of Civil Code art. 1070 and limits of annulment review

Case Number Decizia nr. 2379/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania rejected the appeal filed by the claimant, thereby upholding the Court of Appeal's dismissal of the annulment action and leaving the international arbitral award in force. The dispute concerned the reduction of contractual penalties for non-performance of contractual obligations regarding work schedules, progress reports, and insurance evidence, where the claimant challenged the arbitral tribunal's discretionary reduction of these penalties as a violation of the contract terms and principles of contradiction. The court held that the annulment grounds were unfounded because the arbitral tribunal did not act as an amiable compositeur, instead applying statutory criteria for the reduction of penalty clauses under the pre-2011 Civil Code, and reasoned that the principles of contradiction and the obligation to motivate the award were respected as the respondent's request for reduction was communicated to the claimant; furthermore, the court determined that the reduction of penalty clauses constituted a matter of private interest rather than public order, thus falling outside the strict grounds for annulling an arbitral award under the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ, art. 139 alin. (1) C. proc. civ, art. 1070 C. civ, art. 969 C. civ, art. 1270 C. civ, art. 1087 C. civ; Reduction of contractual penalties in arbitral award: applicability of Civil Code art. 1070 and limits of annulment review: Împotriva acestei hotărâri arbitrale, a formulat acţiune în anulare pârâta A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) şi art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award Civil Procedure Code international contract statutory limits contractual penalty clause matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 15 mai 2018, pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj Paris, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat Tribunalului Arbitral să se pronunţe cu privire la următoarele pretenţii:

- în temeiul determinării inginerului din data de 21 mai 2015, să se dispună ca pârâta să plătească reclamantei sumele în cuantum de 10.490.954,23 RON, reprezentând penalităţi datorate pentru nedepunerea Programelor de lucrări de către reclamantă potrivit sub-clauzei 8.3 din contract, 1.904.355,04 RON, reprezentând penalităţi datorate pentru nedepunerea Rapoartelor lunare de progres de către pârâtă, potrivit sub-clauzei 4.21 din contract şi 9.912.848,11 RON, reprezentând penalităţi datorate ca urmare a nefurnizării de către pârâtă a dovezilor privind efectuarea plăţii primelor de asigurare, potrivit sub-clauzei 18.1 din contract;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii la nivelul ratei de referinţa a Băncii Naţionale a României, aplicată pentru sumele menţionate la punctul anterior, calculată de la data emiterii determinării inginerului din 21 mai 2015 şi până la data plăţii efective;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata costurilor suportate cu arbitrajul, inclusiv, dar fără a se limita la toate costurile legale suportate în legătură cu pregătirea şi desfăşurarea procedurii, cheltuielile administrative ale ICC, onorariile şi cheltuielile arbitrului şi avocaţilor, precum şi cele ale oricăror experţi şi martori;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru orice sume ce vor fi acordate de către arbitrul unic în hotărârea arbitrală, de la data acesteia şi până la plata efectivă.

2. Prin hotărârea arbitrală din 24 martie 2021, pronunţată de Curtea Internaţională de Arbitraj Paris, în dosarul arbitral nr. x/MHM, s-a dispus ca pârâta A. să achite reclamantei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. suma de 601.062,04 RON reprezentând penalităţi pentru netransmiterea de către Antreprenor către Inginer a programului antreprenorului prevăzut în sub-clauza 8.3 din contract, suma de 241.052,04 RON, reprezentând penalităţi datorate ca urmare a nedepunerii de către antreprenor, a rapoartelor lunare privind evoluţia execuţiei lucrărilor în conformitate cu sub-clauza 4.21 din Contract şi suma de 2.277.746,69 RON, reprezentând penalităţi datorate pentru netransmiterea de către antreprenor a dovezilor de plată cu privire la primele de asigurare, în conformitate cu sub-clauza 18.1 din contract.

Totodată, tribunalul arbitral a respins pretenţia reclamantei privind plata dobânzii aferente sumelor indicate la punctul I din cererea formulată, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 90.479,48 euro, reprezentând costuri suportate în legătură cu arbitrajul, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.200 USD, reprezentând costuri ale arbitrajului şi a obligat pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele acordate la rata de referinţă a Băncii Naţionale a României de la data hotărârii arbitrale şi până la plata efectivă. A respins în rest orice alte pretenţii.

3. Împotriva acestei hotărâri arbitrale, a formulat acţiune în anulare pârâta A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) şi art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub. nr. x/2021.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, a formulat acţiune în anulare şi reclamanta Compania Naţională de Administrare de Infrastructurii Rutiere S.A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) şi art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare către un tribunal arbitral constituit în conformitate cu clauza compromisorie existentă în contractul încheiat între părţi. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021.

Prin rezoluţie, în temeiul dispoziţiilor art. 111 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a dispus trimiterea cauzei având ca obiect acţiunea în anulare, formulată de reclamantă, în vederea repartizării unei secţii civile, dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civilă, sub nr. x/2021.

Prin încheierea nr. 11F din 6 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia conexităţii şi, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2021 la dosarul nr. x/2021, iar în temeiul art. 139 alin. (3) din acelaşi cod, s-a dispus trimiterea cauzei la Completul 17 Fond din cadrul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1216 din 10 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor civile din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

La data de 4 octombrie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021.

4. Prin sentinţa civilă nr. 130F din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, au fost calificate drept apărare de fond argumentele invocate de reclamantă în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare, formulate de pârâtă şi s-au respins, ca nefondate, acţiunile în anulare.

5. Împotriva acestei sentinţe, la 15 ianuarie 2021, reclamanta Compania Naţională de Administrare de Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a hotărârii atacate doar în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la acţiunea în anulare formulată de aceasta şi trimiterea cauzei spre rejudecarea acţiunii în anulare, aceleiaşi instanţe. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta susţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 969, art. 1066, art. 1087 şi art. 1070 C. civ. de la 1864.

Potrivit recurentei, instanţa de fond a făcut o greşita aplicare a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864, validând ingerinţa arbitrului unic, realizată în mod discreţionar în legea părţilor, care este reprezentantă de Contractul de lucrări.

Instanţa de fond a încălcat şi forţa obligatorie a contractului valabil încheiat între părţi, întrucât fiind în prezenţa unui contract ce reprezintă legea părţilor, în care limitările răspunderii au fost negociate şi agreate deja, principiile de drept, astfel cum este şi principiul răspunderii civile contractuale sau principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, au caracter imperativ.

Prin Contractul de lucrări, care reprezintă un contract valabil încheiat în sensul prevederilor art. 1270 C. civ. de la 1864, a cărui valabilitate nu este contestată, reprezentând legea părţilor, nu s-a stabilit printr-o clauză contractuală un algoritm care să permită reducerea clauzei penale.

Recurenta susţine că principiul ireductibilităţii clauzei penale este un principiu de drept substanţial, care se aplică imperativ raporturilor contractuale dintre părţile litigante. Curtea a făcut o aplicare şi o interpretare greşită a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864, considerând în mod greşit că reclamanta a formulat critici ce vizează valorificarea probatoriului administrat şi că normele încălcate de arbitrul unic în judecata efectuată ar fi în realitate norme cu caracter supletiv.

Mai mult, având în vedere că dispoziţiile C. civ. nu cuprind limitări sau alte instrucţiuni în ceea ce priveşte aplicarea criteriilor de reducere a clauzei penale, instanţa de fond a omis să observe că arbitrul unic a apreciat în mod discreţionar.

Instanţa a efectuat o încălcare a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864, apreciind ca validă întreaga metodă de calcul ce porneşte de la acest raţionament şi de la aplicarea de către arbitrul unic a unui termen de 3 luni, considerat ca fiind un termen rezonabil pentru emiterea notificărilor, fără ca acest raţionament să fie susţinut de vreo prevedere contractuală sau legală, ci fiind chiar contrar prevederilor clauzei penale stabilite prin acordul de voinţă al părţilor.

Recurenta consideră că art. 1070 C. civ. de la 1864 se aplică numai când un creditor a acceptat necondiţionat o plată parţială făcută de un debitor ori când asemenea plată era permisă prin contract. Din prevederile art. 1066 şi art. 1087 C. civ. de la 1864 rezultă că judecătorul nu poate reduce clauza penală, însă această interdicţie priveşte clauza penală stabilită în condiţiile legii şi cu respectarea principiilor C. civ.

Pe de altă parte, instanţa de fond a soluţionat acţiunea în anulare şi cu încălcarea prevederilor art. 1087 C. civ. de la 1864, potrivit căreia clauza penală nu este reductibilă.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont în analiza sa de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.

În continuare, recurenta arată că judecata în echitate nu este permisă decât cu acordul expres al părţilor, în caz contrar nefiind încălcate doar normele imperative de procedură care au consacrat această regulă, ci însuşi principiul legalităţii în soluţionarea cauzei, care presupune că, atât în privinţa organizării justiţiei, cât şi în cea a înfăptuirii ei, să se respecte cu stricteţe şi de către toţi cei interesaţi legea fundamentală şi celelalte acte normative subordonate ei.

Recurenta susţine că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 601 alin. (1) şi art. 1120 C. proc. civ.

În cauză, relevant este nu numai faptul că părţile nu au autorizat tribunalul arbitral să realizeze o judecată în echitate, ci mai ales că problema supusă judecăţii, respectiv îndreptăţirea reclamantei la a i se plăti penalităţi de întârziere, precum si formula de calcul a acestor penalităţi au fost stabilite contractual de către părţi, iar Contractul de lucrări reprezintă legea părţilor. Prin urmare, tribunalul arbitral avea la dispoziţie prevederile legale în baza cărora trebuie să efectueze calculul penalităţilor, nefiind nevoie să recurgă la aprecierea subiectivă a cuantumului acestora.

Toate aceste prevederi legale evocate, ce au fost încălcate de tribunalul arbitral în soluţionarea disputei, sunt norme de procedură cu caracter imperativ, încălcarea acestora atrăgând nulitatea actului de procedură, în speţă a hotărârii arbitrale finale.

De asemenea, recurenta consideră că instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 14, art. 22 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. civ.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra motivului privind încălcarea principiului contradictorialităţii de către arbitrul unic, întrucât acesta a aplicat o formulă elaborată potrivit propriei aprecieri şi propriilor criterii, fără a o pune în discuţia părţilor. Instanţa de fond a încălcat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a solicitat clarificări părţilor pentru a evita orice eroare în analiza motivelor acţiunii în anulare.

În consecinţă, prin acest raţionament se realizează o aplicare greşită a prevederilor art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Metoda de calcul a fost elaborată de arbitrul unic pentru reducerea penalităţilor, fără a fi supusă dezbaterii părţilor nici în faza scrisă a procedurii arbitrale şi nici în faza orală a acesteia. În consecinţă, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a-şi formula apărarea faţă de o metodă de calcul aplicată de tribunalul arbitral în baza aprecierilor proprii.

Potrivit recurentei hotărârea recurată este parţial nemotivată, mai exact, în ceea ce priveşte motivul de anulare privind încălcarea de către tribunal a principiului disponibilităţii. De asemenea, nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse criticile încălcării principiului contradictorialităţii de către tribunal, care a judecat în baza unui raţionament propriu, ce nu a fost propus de părţi şi pe care nu l-a adus la cunoştinţa acestora.

Instanţa de fond, în mod greşit, s-a raportat la motivele invocate în memoriile antreprenorului, iar nu la formula de calcul pe care arbitrul unic însuşi a stabilit-o potrivit propriei sale voinţe, fără a o pune în discuţia părţilor.

Totodată, s-a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra motivului ce a fost invocat de fapt de către reclamantă, sentinţa nr. 130/2021 fiind astfel pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 iunie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 4 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 15 noiembrie 2022.

Înalta Curte, analizând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa arbitrală a încălcat prevederile art. 14, art. 22 alin. (2) şi (6) C. proc. civ., precum şi art. 1120 şi art. 601 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (6) C. proc. civ., recurenta susţine că a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii de către arbitrul unic, întrucât acesta a aplicat o formulă elaborată potrivit propriei aprecieri şi propriilor criterii, fără a o pune în discuţia părţilor. Sub acest aspect, s-a mai arătat că, în cauză, nu au fost solicitate părţilor clarificări pentru a se evita orice eroare în analiza motivelor acţiunii în anulare. În acest context, s-a susţinut că raţionamentul instanţei conduce la concluzia că au fost încălcate şi prevederile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Astfel, s-a învederat că metoda de calcul a fost elaborată de arbitrul unic, pentru reducerea penalităţilor, fără a fi supusă dezbaterii părţilor nici în faza scrisă a procedurii arbitrale şi nici în faza orală a acesteia, motiv pentru care reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a-şi formula apărarea faţă de o metodă de calcul aplicată de arbitrul unic, în baza aprecierilor proprii.

Motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, având în vedere că acesta vizează situaţia când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Analizând hotărârea recurată, se constată că aceste critici au fost formulate şi prin acţiunea în anularea hotărârii arbitrale prin care acţiunea a fost admisă în parte, instanţa argumentând soluţia sa de respingere a acţiunii în anulare şi de menţinere a sentinţei arbitrale.

Astfel, s-a reţinut că pârâta A. a invocat în apărările sale discrepanţa dintre valoarea pretenţiilor reclamantei, gravitatea presupusei încălcări a convenţiei şi valoarea contractului, sub aspectul disproporţionalităţii în raport cu neexecutarea, susţinându-se că reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu şi că nu se pot solicita penalităţi la mai mult de patru ani de la reziliere. În consecinţă, pârâta a solicitat o reducere a penalităţilor la 15% din valoarea contractului, în mod analog cu limita stabilită în sub-clauza 8.7 din contract. În acest sens, se face referire la calcularea penalităţilor pentru întârzierea la depunerea documentelor prin raportare la cea mai lungă întârziere înregistrată la această obligaţie executată.

Aceste apărări ale pârâtei au fost comunicate reclamantei, astfel cum a reţinut şi curtea, aşa încât a avut posibilitatea de a-şi preciza poziţia procesuală, drept pe care l-a şi valorificat, însă fără a fi oferit un răspuns punctual la criteriile propuse de partea adversă cu privire la reducerea penalităţilor. Prin urmare, această critică a recurentei nu poate fi reţinută, întrucât în procedura arbitrală nu a avut loc o încălcare a principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

Curtea a constatat că nu sunt motive pentru admiterea acţiunii în anulare, întrucât au fost examinate argumentele ambelor părţi înainte de a se dispune asupra reducerii penalităţilor pretinse de reclamantă, în baza cererii formulate de pârâtă.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în mod corect instanţa a verificat existenţa unui raţionament al tribunalului arbitral cu privire la metoda aplicată pentru calculul penalităţilor, reţinându-se că a avut în vedere datele obiective, necontestate de părţi, de asemenea termenul prevăzut de lege de prescripţie de 3 ani, cu acordarea unei perioade de 3 luni ca reprezentând o perioadă rezonabilă pentru înştiinţarea părţii privind neexecutarea, măsura aplicată nefiind arbitrară.

Prin urmare, criticile invocate de reclamantă referitoare la încălcarea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare nu sunt fondate, fiind corect înlăturate de curtea de apel, în soluţionarea acţiunii în anulare a reclamantei.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai invocat şi încălcarea prevederilor art. 1120 şi art. 601 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a susţinut că instanţa a validat o metodă de calcul aplicată în reducerea penalităţilor, prin care s-a urmărit obţinerea unui rezultat "rezonabil", omiţând faptul că părţile nu au autorizat ca arbitrul să acţioneze exclusiv din punct de vedere subiectiv. În opinia recurentei, sentinţa atacată face abstracţie de convenţia părţilor, care stipula o anumită formulă de calcul a penalităţilor şi care reprezintă legea părţilor, ignorând astfel prevederile legale şi efectuând o judecată exclusiv în echitate. Procedând astfel, tribunalul arbitral a încălcat normele imperative aplicabile procedurii arbitrale şi, implicit, principiul legalităţii procesului civil, aplicabil în egală măsură şi procedurii arbitrale.

Înalta Curte va înlătura şi această critică a recurentei-reclamante.

Examinând hotărârea recurată, se constată că recurenta-reclamantă reiterează, sub acest aspect, criticile formulate în acţiunea privind anularea hotărârii arbitrale.

Instanţa a răspuns în sensul art. 5 C. proc. civ. acestor critici reţinând că, în cauză, nu a avut loc o judecată în echitate, astfel cum s-a afirmat în temeiul art. 601 alin. (2) C. proc. civ. şi care ar fi necesitat un acord expres al părţilor, ci a fost analizată incidenţa prevederilor art. 1070 C. civ. de la 1864, urmare a constatării unei obligaţii contractuale executate parţial. În consecinţă, în cauză, s-a dispus reducerea clauzei penale, fiind analizată şi excepţia de neexecutare a contractului, prin raportare la criteriile furnizate de dispoziţiile legale incidente, potrivit art. 1120 alin. (1) C. proc. civ., instanţa arbitrală soluţionând litigiul în temeiul convenţiei părţilor şi a normelor de drept aplicabile, potrivit art. 601 alin. (1) C. proc. civ.

În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 1070 din vechiul C. civ., instanţa a constatat că nu era prevăzută nicio limitare legală cu privire la modul în care poate fi redusă penalitatea, motiv pentru care arbitrul a aplicat propriile criterii subsumate principiilor legale privind convenţia, inclusiv principiul bunei-credinţe, fiind avute în vedere îndeplinirea parţială a obligaţiei asumate, precum şi transmiterea înştiinţării şi detaliilor probate în mod obiectiv, natura obligaţiilor pentru care s-au instituit penalităţi, respectiv caracterul accesoriu al penalităţilor deduse judecăţii.

Înalta Curte constată că instanţa învestită cu acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a răspuns criticilor reclamantei sub aspectul încălcării prevederilor art. 1120 alin. (2) şi art. 601 alin. (2) C. proc. civ., raţionamentul fiind unul corect, motiv pentru care vor fi respinse şi aceste critici.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în cauză, au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse criticile privind încălcarea principiului contradictorialităţii de către arbitrul unic care a judecat litigiul în baza unui raţionament propriu, ce nu a fost propus de părţi şi pe care nu l-a adus la cunoştinţa acestora.

Totodată, s-a arătat că sentinţa este parţial nemotivată în ceea ce priveşte motivul de anulare privind încălcarea de către arbitrul unic a principiilor contradictorialităţii şi disponibilităţii potrivit art. 14 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând sentinţa atacată, se constată că au fost prezentate de către instanţă argumentele pentru care nu s-a reţinut în cauză încălcarea principiului contradictorialităţii, pentru nepunerea în discuţia părţilor a metodei de calcul şi a criteriilor aplicabile în reducerea penalităţilor ori a principiului disponibilităţii.

Aşa cum s-a arătat şi cu ocazia analizării criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa a reţinut că pârâta A. a invocat în apărările sale disproporţionalitatea pretenţiilor în raport cu neexecutarea, solicitându-se reducerea lor, acestea fiind comunicate reclamantei şi, deci, puse în dezbatere.

În consecinţă, instanţa a constatat că, în cauză, nu au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare, întrucât reclamanta a avut posibilitatea efectivă de a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la cererea de reducere a penalităţilor.

În jurisprudenţa constantă a CEDO, s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, în măsura în care rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecăţii a fost examinată în mod efectiv.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta a precizat, în esenţă, că instanţa de apel nu a motivat sau a răspuns parţial criticilor referitoare la principiile contradictorialităţii şi disponibilităţii, acţiunea arbitrală fiind soluţionată în baza unui raţionament propriu al arbitrului ce nu a fost propus de părţi şi pe care nu l-a adus la cunoştinţă acestora în prealabil.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, întrucât instanţa şi-a expus într-un mod clar şi convingător argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, fiind analizate toate motivele invocate prin acţiunea în anulare.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin, astfel că nu se poate considera că în cauză este vorba de o nemotivare a hotărârii, cum susţine recurenta-reclamantă.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 969, art. 1066, art. 1087 şi art. 1070 C. civ.

Criticile formulate sub acest aspect au ca situaţie-premisă faptul că instanţa arbitrală a constatat că pretenţiile reclamantei CNAIR S.A. sunt întemeiate, însă a redus cuantumul acestora, încălcând astfel voinţa părţilor contractante, care au stipulat în mod ferm, în Contractul de lucrări, cuantumul penalităţilor aplicabile, fără a reglementa contractual şi posibilitatea reducerii acestor penalităţi. Motivul reducerii cuantumului pretenţiilor constă în faptul că reclamanta nu a emis notificările, potrivit sub-clauzei 2.5 din Contract, cât mai curând posibil, după momentul în care beneficiarul a luat la cunoştinţa de evenimentul sau circumstanţele care au dat naştere pretenţiilor sale.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a învederat că instanţa a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea voinţei părţilor şi a prevederilor art. 969 din vechiul C. civ., apreciindu-se ca nevalidă întreaga metodă de calcul detaliată în cuprinsul hotărârii arbitrale, ce porneşte de la acest raţionament şi de la aplicarea de către tribunal a unui termen de 3 luni, considerat ca fiind rezonabil pentru emiterea notificărilor.

S-a invocat încălcarea principiului ireductibilităţii clauzei penale, care este de ordine publică, precum şi faptul că, potrivit art. 1066 şi 1087 C. civ. de la 1864, tribunalul arbitral nu poate reduce clauza penală, dacă aceasta a fost stabilită în condiţiile legii.

Recurenta-reclamantă a subliniat că art. 1070 C. civ. de la 1864 se aplică numai atunci când un creditor a acceptat necondiţionat o plată parţială făcută de un debitor ori când asemenea plată era permisă prin contract. În cauză, cuantumul penalităţilor a fost agreat în mod liber de către părţi, astfel încât nu poate fi considerat abuziv sau imoral.

Totodată, s-a mai susţinut că instanţa a soluţionat acţiunea în anulare cu încălcarea dispoziţiilor art. 1087 din vechiul C. civ., potrivit cărora clauza penală nu este reductibilă. Astfel, ca orice despăgubire, clauza penală se limitează, în principiu, astfel cum prevede art. 1084 vechiul C. civ., la paguba efectivă şi beneficiul nerealizat.

Sub acest aspect, s-a învederat că instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept substanţial, omiţând faptul că, în cauză, nu era incidentă ipoteza aplicării unei excepţii de la principiul ireductibilităţii clauzei penale.

În fine, recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa a pronunţat sentinţa atacată cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (7) din C. proc. civ., întrucât nu a ţinut cont, în analiza sa, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.

Înalta Curte constată că şi aceste argumente nu reprezintă altceva decât o reiterare a criticilor formulate prin acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, care au primit un răspuns în considerentele sentinţei recurate.

Analizând hotărârea atacată cu recurs, se constată că instanţa a reţinut că prevederile art. 969, ale art. 1066, respectiv art. 1087 din vechiul C. civ. sunt norme de ordine privată, întrucât apără un interes individual, acela al creditorului care se prevalează de clauza penală, iar nu un interes general, public.

Curtea a subliniat că, pentru a aprecia dacă sunt sau nu corecte criticile aplicate în temeiul art. 1070 C. civ., astfel cum a reţinut tribunalul arbitral, ar trebui să procedeze la o examinare a situaţiei de fapt, precum şi la calificarea obligaţiilor contractuale asumate de părţi, respectiv să le analizeze conţinutul şi executarea parţială a acestora, aspecte care excedează controlului permis de lege în cadrul unei acţiuni în anularea hotărârii arbitrale, ce nu vizează temeinicia soluţiei.

Prin urmare, s-a constatat că motivul invocat în acţiunea în anulare nu vizează încălcarea unor norme de ordine publică, astfel că nu se încadrează în motivul reglementat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Încadrate în drept în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei-reclamante, relevă, de fapt, nemulţumirea privind întinderea prejudiciului, care nu a fost stabilit de instanţa arbitrală în concordanţă cu criteriile aplicabile în materie, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti de respingere a acţiunii în anulare şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În cazul unei clauze penale stipulate înainte de intrarea în vigoare a C. civ. la 1 octombrie 2011, Înalta Curte constată că poate fi redusă clauza penală în condiţiile prevăzute de art. 1070 C. civ. de la 1864, care instituie o excepţie faţă de dispoziţiile generale ale art. 1087 C. civ., reglementare care are în vedere atât caracterul accesoriu al clauzei penale (art. 1067 C. civ.), cât şi principiul bunei-credinţe care trebuie să se manifeste atât la încheierea, cât şi în executarea contractului.

Curtea de apel a reţinut corect că reclamanta nu a demonstrat faptul că hotărârea arbitrală atacată nu ar fi corespuns exigenţelor legale, prin analiza motivelor care, fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ. sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie.

Concluzia instanţei că motivele deduse judecăţii, nu se încadrau în cazurile de nelegalitate care ar fi justificat reformarea sentinţei arbitrale s-a întemeiat în mod legal pe observaţia că noţiunea de ordine publică, la care se face referire în cuprinsul normei de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nu este identică cu cea de normă imperativă, iar încălcarea normelor dispozitive privind reglementarea clauzei penale, de care se prevalează reclamanta, nu poate constitui motiv de acţiune în anulare.

Faţă de cele reţinute anterior, se constată că sentinţa atacată nu a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea curţii de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 130F din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 130F din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.