Annulment of municipal arbitration award: appeal nullified for challenging merit of debt claim under illegality grounds

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 28 februarie 2020 în dosarul nr. x/2020, reclamantul Municipiul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumelor datorate, în temeiul contractului de asociere nr. x din 25 septembrie 1995, respectiv: suma de 772.656,35 RON, reprezentând debit neachitat aferent perioadei 1 decembrie 2017 -31 octombrie 2019; suma de 111.601,11 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 31 octombrie 2019, în principal; suma de 17.226,47 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 31 octombrie 2019, în secundar; cheltuieli de arbitrare, ocazionate cu soluţionarea litigiului.

Prin sentinţa arbitrală nr. 107 din 15 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2020 s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti împotriva pârâtei A. S.R.L. şi s-a dispus obligarea reclamantului să plătească pârâtei suma de 27.999.75 RON, cheltuieli de arbitrare reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare reclamantul Municipiul Bucureşti, prin care, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. f) şi lit. h) C. proc. civ., a solicitat anularea hotărârii arbitrale.

Prin sentinţa civilă nr. 24F/2022 din 9 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General împotriva sentinţei arbitrale nr. 107 din 15 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2020, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 14.294,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei.

Împotriva acestei hotărârii, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul apreciind că hotărârea atacată este nelegală, întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei, iar instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor legale cuprinse în art. 969 C. civ.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, întrucât cererea cu care a fost învestit tribunalul arbitral a fost aceea de a judeca obligaţia de plată a pârâtei şi nu de stabilire a terenurilor puse la dispoziţia pârâtei, iar teza prin care tribunalul susţine existenţa plăţii obligaţiei de plată a pârâtei, doar în limita terenurilor puse la dispoziţie, nu are susţinere legală.

Critica se referă la faptul că principiul forţei obligatorii are o mare importanţă în cazul încheierii actelor juridice şi cu atât mai mult în cazul încheierii contractelor.

De asemenea, principiul se întemeiază, în primul rând, pe raţiunea care stă la baza textului legal care-1 consacră expres - interesul obştesc de a asigura stabilitate raporturilor juridice născute din actele juridice; "dacă părţile ar putea să nu ţină seama şi să nu se conformeze consimţământului dat s-ar ajunge la o domnie a nesiguranţei în circuitul civil", iar în al doilea rând acest principiu este impus prin imperativul de ordin moral al respectării cuvântului dat.

Contestarea netemeiniciei hotărârii a fost făcută, întrucât lit. f).) şi ultima teză din pct. h) ale art. 608 alin. (1) C. proc. civ., deschid în mod firesc şi întemeiat calea justificată pentru anularea hotărârii care a fost pronunţată fără să se ţină seama că actul obligatoriu încheiat între părţi nu este respectat, instanţa pronunţându-se pe alte aspecte decât cele supuse judecăţii.

Astfel, lit. f).) din art. 608 alin. (1) C. proc. civ. a fost invocată pentru că tribunalul nu a fost învestit cu cerere de stabilire a unui nou procent pentru terenurile pe care pârâta îşi desfăşoară activitate, iar lit. h).) din acelaşi art. a fost invocat pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii - art. 969 C. civ., ceea ce înseamnă că prin încălcarea contractului se aduce, în fapt, o atingere a normei imperative a legii, prin care s-a edictat principiul pacta sunt servanda.

Soluţionând în acest fel pricina, instanţa a validat modul în care au fost încălcate prevederile contractuale or, rolul instanţei este acela de a sancţiona încălcarea legii şi nu de a proteja pe cei ce o încalcă.

Prin întâmpinarea depusă la 5 iulie 2022, intimata-pârâtă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile formulate vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 13 octombrie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare evocat vizează faptul că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, recurenta apreciind că nu au fost suficient analizate probele administrate în cauză pentru pronunţarea unei soluţii temeinice şi legale.

Astfel, din analizarea memoriului de recurs rezultă că motivele invocate nu vizează aspecte de legalitate, ci tind spre o rejudecare a problemei de fond, recurentul criticând de fapt modul în care s-a judecat acţiunea de fond arbitrală, iar nu legalitatea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel, care de altfel a fost amplu motivată, pe fiecare aspect invocat şi dezbătut de părţi.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs motivele astfel cum au fost dezvoltate sunt doar o reiterare a motivelor indicate prin acţiunea în anulare.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către instanţa ce a soluţionat acţiunea în anulare, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că se critică soluţia instanţei doar în ce priveşte temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esenţă, reaprecierea probelor de către instanţa de recurs.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, nemulţumirea părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, împrejurarea că, din perspectiva reclamantului, tribunalul arbitral a avut în vedere, în mod greşit, alte prevederi contractuale decât cele ce au constituit temeiul pretenţiilor sale nu se circumscrie motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., care presupune nerespectarea principiului disponibilităţii prin raportare la obiectul acţiunii arbitrale.

În acest context, se reţine că în mod corect instanţa a constatat că, în realitate, prin acţiunea în anulare de faţă reclamantul a criticat soluţia pronunţată de instanţa de arbitrală din perspectiva interpretării şi aplicării clauzelor contractului încheiat între părţi, critică care nu se circumscrie motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi anulată dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, iar în cauză se constată că critica recurentului nu se referă la norme imperative, ci la alte norme.

În privinţa nerespectării dispoziţiilor art. 969 C. civ., critica reclamantului vizează interpretarea clauzei art. 4.1 din contractul de asociere, apreciindu-se că, în mod greşit, tribunalul arbitral a reţinut că sumele datorate de pârâtă trebuie raportate la suprafeţele de teren efectiv puse la dispoziţie, însă din conţinutul hotărârii arbitrale, se constată că instanţa a dat eficienţă principiului forţei obligatorii a contractului, stabilind drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor contractante, iar faptul că interpretarea arbitrului nu este conformă cu cea propusă de reclamant nu poate fi reţinută ca o încălcare a principului enunţat, acest aspect fiind corect respins ca nefondat.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa primei instanţei cu privire la criticile de fond, reluate în acţiunea în anulare.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în acţiunea în anulare.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale nu au fost respectate de către instanţă în raport cu soluţia pronunţată.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 14.301,18 RON cu titlu de onorariu avocaţial, dovedită prin înscrisurile existente la pagina 25 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 14.301,18 RON constând în onorariu avocaţial.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin Primar General împotriva sentinţei civile nr. 24F/2022 din 9 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va obliga recurentul să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 14.301,18 RON constând în onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin Primar General împotriva sentinţei civile nr. 24F/2022 din 9 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 14.301,18 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2022.