EU mutual recognition of foreign criminal judgments: physical presence of the convicted person in the executing state as a mandatory prerequisite for execution.

Apel. Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene. Condiție premisă

Cuprins de materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea 302/2004

Index alfabetic: - drept procesual penal

recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene

Legea nr. 302/2004, art. 171

Conform dispozițiilor art. 171 din Legea 302/2004, procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene nu se poate realiza în situația în care persoana condamnată, deși este cetățean român, nu a fost localizată pe teritoriul României.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 119/A din 09 iunie 2022

Prin sentinţa penală nr. x din 21 februarie 2022 a Curţii de Apel Iaşi – Sectia penală şi pentru cauze cu minori - Cooperare Judiciară Internaţională, pronunţată în dosarul nr. x/45/2022, s-a respins, ca nefondată, cererea privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea numitului A, cetăţean român, la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracţiunea de extorsiune, prevăzut de art. 243 din Codul penal spaniol.

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 Bilbao, Spania, privind luarea unei măsuri preventive faţă de condamnatul A, cetăţean român, la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracţiunea de extorsiune, prevăzut de art. 243 din Codul penal spaniol.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Iaşi, Sectia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că, prin referatul nr. x/II/5/2021 din data de 10.02.2022, înregistrat la această instanţă în data de 14.02.2022, sub nr. de dosar x/45/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a sesizat instanţa în vederea recunoaşterii şi punerii în executare în România a sentinţei nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea numitului A, cetăţean român, la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracţiunea de extorsiune, prevăzut de art. 243 din Codul penal spaniol, precum şi respingerea cererii de luare a unei măsuri preventive faţă de condamnatul A, înainte de pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei.

În cuprinsul referatului s-a arătat că Ministerul Justiţiei din România a transmis, cu adresa nr. x/2021 din 07.06.2021, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 07.06.2021, prin poşta electronică, lucrarea având ca obiect cererea autorităţilor judiciare din Spania privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea numitului A la pedeapsa de 12 luni închisoare.

Autorităţile spaniole au menţionat în certificat că solicită şi arestarea persoanei condamnate sau adoptarea oricărei alte măsuri faţă de condamnat, aptă să asigure prezenţa acesteia pe teritoriul statului de executare în aşteptarea unei decizii de recunoaştere a hotărârii.

În certificat se precizează că A a fost judecat în lipsă, dar că a fost informat cu privire la data audierii. Se mai precizează în certificat şi faptul că A nu a fost privat de libertate în timpul procesului, acesta având de executat pedepsa integral (360 zile închisoare).

Parchetul a mai susținut că, în urma verificărilor efectuate în baza art. 171 alin. (3) raportat la art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că numitul A este cercetat penal în prezent în două dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi, respectiv dosarul nr. x/P/2021 — pentru infracţiunea de „ameninţare” prevăzut de art. 206 alin. (1) Cod penal (comisă la data de 10.07.2021) şi dosarul nr. x/P/2021 — pentru infracţiunea de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere” prevăzut de art. 335 alin. (2) Cod penal (faptă comisă la data de 04.08.2021).

S-a mai stabilit şi faptul că, în prezent, condamnatul nu se află la domiciliu, acesta fiind plecat în străinătate din anul 2021. Astfel, din verificările efectuate la data de 26.11.2021 a rezultat că numitul A ar fi plecat în Germania, iar din verificările efectuate la data de 08.02.2022 a rezultat că ar fi plecat în Spania, fără a se putea obţine informaţii cu privire la localitatea unde se află.

Sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor judecătoreşti străine, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele: hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă şi executorie; faţă de situaţia de fapt expusă rezultă că fapta pentru care a fost judecat şi condamnat numitul A de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao are corespondent în legea penală română şi ar fi atras răspunderea penală a condamnatului şi în cazul în care ar fi fost comisă pe teritoriul României, întrunind conţinutul constitutiv al infracţiunii de „şantaj” prevăzut de art. 194 alin. (1) din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 din Noul Cod penal (art. 208 alin. (1) — art. 209 alin. (1) lit. e) Cod penal în Vechiul Cod penal); deşi condamnatul are domiciliul în România, acesta nu locuieşte în prezent pe teritoriul naţional, astfel că nu se poate verifica dacă acesta îşi dă consimţământul pentru executarea pedepsei în România. Nici în certificat şi nici în hotărârea de condamnare nu există menţiuni cu privire la luarea faţă de condamnat a măsurii expulzării de către autorităţile spaniole, caz în care nu se poate dispune recunoaşterea şi punerea în executare în România a hotărârii de condamnare fără consimțământul său expres.

Din aceste motive, parchetul a apreciat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, rep., şi nu se poate dispune recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei Judecătoriei pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, rep., trebuind să fie întrunite cumulativ.

Cu privire la capătul de cerere privind luarea unei măsuri preventive faţă de persoana condamnată, înainte de pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, a apreciat că o astfel de măsură nu poate fi dispusă în lipsa condamnatului, măsurile preventive care se pot dispune în procedura specială prevăzută de art. 172 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, rep., presupunând implicit că această procedură se desfășoară în faţa instanţei în prezenţa persoanei condamnate.

Au fost efectuate toate verificările de rigoare pentru găsirea persoanei condamnate, respectiv: în baza de date D.E.P.A.B.D., de unde rezultă că adresa de domiciliu este aceeaşi la care a şi fost căutat cu mandat de aducere, adresă pe care persoana condamnată o are încă din anul 2016; în baza de date a A.N.P., de unde rezultă că nu figurează încarcerat în niciun penitenciar de pe teritoriul ţării; în baza de date națională a Serviciului Coordonare Centre de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.G.P.R., din care rezultă că nu figurează privat de libertate în vreunul dintre centrele de reţinere și arestare preventivă din țară.

Analizând cererea autorităţilor judiciare spaniole, Curtea a constatat că numitul A, cetăţean român, a fost condamnat definitiv prin sentinţa nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracţiunea de extorsiune, prevăzut de art. 243 din Codul penal spaniol, constând în aceea că, la data de 30.12.2013, a intrat în barul B ce aparține persoanei vătămate C şi i-a solicitat remiterea sumei de 500 euro, pretinzând că persoana vătămată îi datorează această sumă partenerei sale, care lucrase anterior în acel bar, apoi la data de 31.12.2013, în jurul orei 20.30, s-a deplasat din nou la barul respectiv, însoţit de fratele său şi l-a amenințat pe C cu un cuţit, având loc şi o confruntare cu persoana vătămată şi doi prieteni ai acesteia, iar ulterior, la data de 02.01.2014, împreună cu fratele său, însoţiţi de două femei, au mers din nou la barul persoanei vătămate, care, de teama unui posibil atac, le-a predat suma de 500 euro.

Autoritățile judiciare spaniole au solicitat recunoașterea acestei hotărâri și executarea pedepsei în România de către condamnatul A, conform procedurii reglementate de art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, comunicând Certificatul din data de 21.04.2021, prevăzut de Anexa I din Decizia – cadru 2008/909/JAI, Anexa II din aceeași decizie-cadru, emise de un judecător de la Judecătoria pentru cazuri penale nr. 7 din Bilbao (Bizkaia), și hotărârea de condamnare, precum și luarea unei măsuri preventive față de condamnat până la pronunțarea hotărârii de recunoaștere și de executare a pedepsei.

Curtea a subliniat că parcurgerea procedurii reglementate de art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, - ”Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România”, presupune, ca situație premisă, prezența pe teritoriul României a persoanei condamnate în raport de care se solicită recunoașterea unei condamnări penale și punerea în executare a pedepsei privative de libertate.

Așadar, prioritar oricărei alte analize vizând condițiile de fond aferente unei astfel de cereri, așa cum sunt acestea prevăzute de art. 172 alin. (3) cu trimitere la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, este esențial a se stabili dacă persoana condamnată se află pe teritoriul României atunci când instanța analizează solicitarea autorității străine. Pentru situația în care persoana condamnată nu se află pe teritoriului României, regulile în materie de cooperare judiciară internațională între statele membre ale Uniunii Europene prevăd alte proceduri care au ca finalitate punerea în executare a unei hotărâri de condamnare care vizează un cetățean român. De altfel, din Certificatul din data de 21.04.2021, prevăzut de Anexa I din Decizia – cadru 2008/909/JAI – pct. f, rezultă că autoritățile spaniole nu au emis vreun mandat european de arestare în scopul executării pedepsei pe numele cetățeanului român A, în legătură cu sentinţa nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020.

Pentru a stabili existența situației premisă, Curtea, așa cum s-a arătat și în încheierea de dezbateri, a citat, în prezenta procedură, persoana condamnată A cu mandat de aducere la adresa de domiciliu din comuna Glodenii Gândului, județul Iași, singura adresă cunoscută a acestei persoane.

Din procesul verbal privind mandatul de aducere depus la dosarul cauzei, rezultă că, la data de 17.02.2022, la adresa de domiciliu, adresă neschimbată din februarie 2016, aşa cum figurează în D.E.P.A.B.D., conform fișei de evidență, respectiv comuna Glodenii Gândului, județul Iași, a fost găsită mama persoanei condamnate, numita D, care a arătat că fiul ei este plecat de două luni de acasă, nu ştie unde, întrucât nu vorbeşte cu el, nu păstrează legătura, fiind certaţi.

Curtea a mai arătat că au fost făcute toate verificările de rigoare pentru găsirea persoanei condamnate, respectiv: în baza de date D.E.P.A.B.D. de unde rezultă că adresa de domiciliu este aceeaşi la care a şi fost căutat cu mandat de aducere, adresă pe care persoana condamnată o are încă din anul 2016; în baza de date a A.N.P. de unde rezultă că nu figurează încarcerat în niciun penitenciar de pe teritoriul ţării; în baza de date națională a Serviciului Coordonare Centre de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.G.P.R. din care rezultă că nu figurează privat de libertate în vreunul dintre centrele de reţinere și arestare preventivă din țară.

Din dosarul înaintat de parchet rezultă că, deși prezenta solicitare în materie de cooperare judiciară internaţională în materie penală a fost primită la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în data de 10.06.2021, potrivit vizei de întregistrare de la fila 3 ds. parchet, totuși, primele verificări pentru găsirea persoanei condamnate A au fost solicitate abia în data de 24.11.2021, conform adresei nr. x/II/5/2021 din data de 24.11.2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, şi făcute în concret, în data de 26.11.2021, de către un polițist de la Postul de Poliție Comunal Țibănești

Din cuprinsul acestui proces verbal rezultă că A a fost căutat la adresa de domiciliu, unde a fost găsită mama acestuia, numita D, care a arătat că acesta are casă în aceeași curte cu ea, dar nu se află la domiciliu, fiind plecat în Germania împreună cu soția sa, E. A mai arătat că nu cunoaște locația, nu ține legătura cu aceștia, nu deține vreun număr de telefon al fiului său întrucât nu are o relație bună cu el.

Potrivit procesului verbal din data de 08.02.2022, persoana condamnată A a mai fost căutată și în data de 08.02.2022, de către polițiști din cadrul S.I.C. – Biroul Urmăriri al I.P.J. Iași, la aceeași adresă de domiciliu, ocazie cu care a fost găsită numita D.

În cuprinsul procesului verbal se menționează că A, împreună cu soția, E, au plecat în Spania pentru a-și căuta loc de muncă, la sfârșitul anului 2021, nu se cunoaște localitatea în care se află în prezent deoarece nu aveau stabilit ce anume urmau să lucreze și nici nu au putut fi obținute numere de telefon sau alte date de contact ale persoanei condamnate sau ale membrilor familiei acestuia.

În concluzie, deși există date certe că persoana condamnată A s-a aflat pe teritoriul României în anul 2021, cel târziu până în data de 04.08.2021, când a fost depistată în trafic conducând un autoturism, în localitatea Curături, comuna Ciurea, având dreptul de a conduce suspendat, așa cum rezultă din adresa nr. x/II/1/2022 din 03.02.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, totuși, ulterior acestei date, nu a mai fost localizat pe teritoriul țării, neexistând nicio probă în acest sens, dimpotrivă, existând indicii că s-ar afla fie în Spania, fie în Germania de aproximativ jumătate de an.

Din dosarul pus la dispoziție de parchet nu rezultă că persoana condamnată A ar fi fost dată în urmărire națională și internațională.

Curtea a reamintit că scopul reglementării instrumentelor de cooperare judiciară internațională în materie penală, în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, la o pedeapsă privativă de libertate, în statul solicitant (predarea în baza unui mandat european de arestare, recunoașterea și executarea hotărârii), este cel de a asigura executarea acesteia, condiția premisă fiind ca persoana condamnată să fie localizată pe teritoriul statului solicitat.

Or, având în vedere că persoana condamnată A nu a fost localizată pe teritoriul României, recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile române nu asigură finalitatea procedurii de cooperare prevăzutde art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.

Față de inexistența condiției premisă, analiza condițiilor prevăzute de art. 172 alin. (3) cu trimitere la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la recunoașterea și punerea în executare în România a unei hotărâri străine de condamnare, este lipsită de eficiență juridică, motiv pentru care Curtea nu va proceda la examinarea lor.

Prin urmare, față de cele constatate, sentinţa nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, nu poate fi recunoscută și pusă în executare în România conform procedurii prevăzute de art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.

Corelativ, nici instituirea vreunei măsuri preventive față de persoana condamnată A nu poate avea vreun suport juridic.

Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a declarat apel, precizând că acesta vizează numai respingerea cererii de recunoaştere şi preluare a executării.

S-a susținut că, din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei, soluţia adoptată este criticabilă în ceea ce priveşte recunoaşterea hotărârii de condamnare şi punerea în executare, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 133 şi art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, neexistând vreun impediment din cele prevăzute de lege.

În acest sens, s-a arătat că cererea de recunoaştere a condamnării poate fi iniţiată şi judecată cât timp persoana vizată are cetățenie și domiciliul pe teritoriul statului sau trăiește pe teritoriul statului solicitat, noțiunea de a trăi pe teritoriul statului fiind definită de art. 2 lit. p) din Legea nr.302/2004, cât și de Decizia Cadru 909/2008 JAI modificată prin Decizia cadru nr. 299/2009/JAI. Conform art. 2 lit. p) din lege, statul pe teritoriul căruia trăieşte persoana este statul cu care aceasta are legături strânse în baza reședinței obişnuite şi a altor elemente de tipul relațiilor familiale, sociale, profesionale și culturale.

Cerința „trăiește pe teritoriul statului solicitat” nu se referă nicidecum la șederea fizică pe acel teritoriul la data procedurilor şi nu exclude plecarea temporară din acea ţară. Astfel, s-a susținut că prin reglementările coroborate ale art. 172, art. 167 şi art. 2 din Legea nr. 302/2004 nu se poate concluziona că statul de condamnare ar fi blocat în a recurge la recunoașterea condamnării şi preluarea executării pe criteriul că persoana, deşi are domiciliul legal pe teritoriul statului de executare, deţine proprietăţi şi legături sociale ori de rudenie în acel stat, mai pleacă temporar din statul solicitat, fie pentru activităţi licite vacante, activităţi lucrative sezoniere, sau chiar pentru activităţi ilegale în alt stat (eventual comiterea de infracţiuni), ce necesită şederea de scurtă durată în afara ţării de origine şi unde trăieşte în sensul legislaţiei de cooperare internaţională.

S-a mai arătat că, în prezenta cauză, persoana condamnată A vizată de cererea statului spaniol are cetăţenie română şi, conform evidenţelor oficiale DEPABD aflate la dosar, din martie 2016, are restabilit domiciliul în România, iar potrivit relațiilor furnizate de politie, are construită o casă în România, în localitatea unde locuieşte mama sa, are un fiu vitreg, al soţiei sale din altă relaţie, care urmează şcoala şi locuieşte în România, fiu despre care a cerut informaţii la poliţie, în contextul unei cercetări a acestuia, date ce atestă că traiul şi legăturile esenţiale sunt în România, unde este chiar şi cercetat pentru presupuse abateri la regimul rutier pe drumurile din România, comise în intervale diferite de timp. Negăsirea sa de poliţişti şi afirmaţia generică a mamei sale că fiul este plecat în Spania să caute de lucru (afirmaţie deseori întâlnită în practica judiciară din partea aparţinătorilor) nu pot conduce, în pofida aspectelor anterior menţionate, la convingerea că persoana nu trăieşte în România în accepţiunea pe care Legea nr. 302/2004 o dă acestei sintagme.

Totodată, s-a arătat că persoana vizată de cererea de recunoaștere are, conform cazierului, sancţiuni aplicate în diverse state europene după plecarea din Spania şi restabilirea domiciliului în România, fapt ce atestă plecări ocazionale, dar nu automat şi o stabilire în acele ţări (Marea Britanie - martie 2017, Spania - aprilie 2019, Germania - noiembrie 2020). În ce priveşte condamnarea de 12 luni închisoare aplicată în anul 2020 în Spania pentru extorcare, aceasta provine din fapte petrecute în anul 2013 şi face obiectul cererii de recunoaştere şi transfer, astfel încât nu poate indica restabilirea în Spania.

S-a menţionat că şi din redactarea art. 174 alin.1 lit. a) teza i din Legea nr. 302/2004 (ce reglementează situaţii de după data recunoaşterii hotărârii străine) rezultă că recunoaşterea poate avea loc chiar daca persoana nu participă la proceduri, nefiind găsită. Chiar dacă textul poate avea în vedere şi că persoana se sustrage ulterior pronunţării instanţei romane pe recunoaştere, nici el în sine nicio altă prevedere nu arată că judecarea necesită dovada prezenţei persoanei pe teritoriul României concomitent cu procedura recunoaşterii. O interpretare contrară ar face inaplicabilă norma, iniţierea, derularea şi soluţia la astfel de cereri depinzând de stilul de viaţă al persoanei - vacanţe în străinătate, lucrări agricole sezoniere în alt stat, chiar contracte stabile pe anume perioadă cu cazare/şedere temporară 3-6 luni, etc.

În raport de criticile formulate, în temeiul art. 166 alin. (1)1 din Legea nr 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 7 din Legea nr.302/2004 republicată, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei nr. x din data de 21.02.2022 a Curţii de Apel laşi şi admiterea cererii privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania.

Examinând apelul, prin prisma motivelor formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, reţinând următoarele:

În cauză, la cererea autorităților judiciare din Spania, prin adresa nr. x/II/5/2021 din 10.02.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a sesizat Curtea de Apel Iași în vederea recunoașterii hotărârii de condamnare pronunțată în Spania și punerii în executare în România a sentinţei nr. x pronunţată la data de 20.03.2020 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 4 din Bilbao, Spania, rămasă definitivă la data de 25.08.2020, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A la pedeapsa de 12 luni închisoare pentru infracţiunea de extorsiune, prevăzut de art. 243 din Codul penal spaniol.

Reţinând că statul emitent – Spania a transpus Decizia - cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului Europei din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a analizat sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, examinând solicitarea autorităţilor judiciare spaniole prin prisma dispoziţiilor art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, - „Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România”, soluția dispusă respectând exigențele de legalitate şi temeinicie.

În acest sens, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că procedura aplicabilă în speţă, presupune localizarea pe teritoriul României a persoanei condamnate în raport de care se solicită recunoașterea unei hotărâri de condamnare pronunţată în statul solicitant și punerea în executare a pedepsei privative de libertate.

Ca atare, apreciind că la momentul analizări cererii formulate de autorităţile judiciare străine este esenţial a se stabili dacă persoana condamnată se află pe teritoriul României, prealabil oricărei alte analize privind condiţiile de fond prevăzute de art. 172 alin. (3) cu trimitere la art. 167 din Legea nr. 302/2004, pentru soluţionarea cauzei, în baza rolului activ, instanţa de control judiciar a dispus interogarea bazelor de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi citarea persoanei condamnate cu mandat de aducere, pentru termenul din 9 iunie 2022, la adresa rezultată în urma verificării, precum şi emiterea unei adrese către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Serviciul de Coordonare Centre de Reţinere şi Arest Preventiv, rezultatul verificărilor fiind similar celui din momentul soluţionării cauzei în primă instanţă.

Astfel, s-a constatat că persoana condamnată A nu a fost găsită la adresa de domiciliu, unde s-a luat legătura cu mama acestuia, însă fără ca aceasta să ofere informaţii concrete referitor la locul în care se află fiul său, susţinând că nu păstrează legătura cu acesta; totodată, s-a constatat că persoana condamnată nu figurează încarcerată în niciun penitenciar de pe teritoriul României şi nu figurează privată de libertate în vreunul dintre centrele de reţinere și arestare preventivă din țară.

În aceste condiţii, întrucât persoana condamnată nu a fost localizată pe teritoriul României, Înalta Curte reţine că recunoașterea hotărârii de condamnare de instanțele române nu asigură realizarea scopului procedurii de cooperare judiciară internaţională în materie penală, respectiv garantarea executării în România a hotărârii pronunţate în străinătate.

Deşi persoana condamnată A figurează cu domiciliu în România şi din actele dosarului reiese că acesta s-a aflat în România în anul 2021, cel târziu până în data de 04.08.2021, când a fost depistată în trafic conducând un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat, așa cum rezultă din adresa nr. x/II/1/2022 din 03.02.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, aceste date nu pot conduce la concluzia că persoana condamnată trăiește pe teritoriul României, în lipsa unor date certe privind reşedinţa obişnuită ori legăturile familiale, sociale ori profesionale, cu atât mai mult cu cât, există indicii că, ulterior datei menţionate, acesta a părăsit teritoriul ţării.

În consecinţă, faţă de aspectele expuse, Înalta Curte a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei penale nr.x din 21 februarie 2022 a Curţii de Apel Iaşi – Sectia penală şi pentru cauze cu minori - Cooperare Judiciară Internaţională, pronunţată în dosarul nr. x/45/2022, privind pe persoana condamnată A.