Typicity of EU subsidy fraud via missing lease contracts and falsification of official land-use statements.

Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de recurenţii A., B. şi C., reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 130/14.05.2021 a Tribunalului Bacău, pronunţată în dosarul penal nr. x/2016: I. A fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pentru săvârşirea infracţiunii de:

"folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile potrivit dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei Mun. Topliţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului ca, pe viitor, să aibă o conduită de respectare a normelor legale şi a relaţiilor sociale ocrotite de lege.

Potrivit art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile stabilite ori săvârşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare, cu consecinţa executării pedepsei aplicate în prezenta cauză în regim de detenţie.

II.1 A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen., respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei".

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 din C. pen.

2. În temeiul art. 16 lit. f) din C. pen. şi art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

III. 1 A fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen., respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei".

2. În temeiul art. 16 lit. f) din C. pen. şi art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul C. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere 2 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile potrivit dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei Mun. Topliţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului ca, pe viitor, să aibă o conduită de respectare a normelor legale şi a relaţiilor sociale ocrotite de lege.

Potrivit art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile stabilite ori săvârşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare, cu consecinţa executării pedepsei aplicate în prezenta cauză în regim de detenţie.

IV. A fost condamnată inculpata "D." la o pedeapsă cu amendă de 2500 RON (corespunzătoare pentru 250 de zile-amendă, respectiv 100 RON/zi amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei".

În baza art. 136 alin. (3) lit. f) din C. pen. s-a stabilit pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, în extras, la sediul inculpatei "D." şi la A.J.F.P. Harghita, pentru o perioadă de 2 luni.

În temeiul art. 503 din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei că în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei complementare aplicate instanţa de executare va aplica dispoziţiile art. 139 alin. (2) din C. pen. sau, după caz, art. 140 alin. (2) ori (3) din C. pen.

În temeiul art. 502 din C. proc. pen. s-a dispus comunicarea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri "D." în vederea afişării hotărârii de condamnare.

V. În temeiul art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., A., C. şi "D." la plata sumei de 608.238,92 RON cu dobânzile şi penalităţile aferente, reprezentând daune materiale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor B., A. până la valoarea sumei de 608.238,92 RON şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente.

În baza art. 256 din C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor acte:

- adresa emisă de Primăria Topliţa, înregistrată sub nr. x/26.04.2010;

- cele trei formulare tipizate APIA intitulate "cereri" pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu" înregistrate la APIA - Centrul Judeţean Harghita sub nr. x/14.05 2009;

- formularul tipizat APIA intitulat "Declaraţie", din care rezultă că administratorul B. a fost împuternicit de cele şase persoane care apar în tabelul conţinut de declaraţie, pentru a depune în numele asociaţiei cerere pe suprafaţă 2009

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, inculpaţii A., C., B., D. şi partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Prin Decizia penală nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie, îndreptată prin încheierea din data de 09 iunie 2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău şi apelanţii inculpaţi B., A., C. şi "D." şi partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei penale nr. 130/D/2021 din 14 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2016.

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, sub aspectul laturii penale şi civile, reţinând cauza spre rejudecare şi, în fond:

În baza art. 5 din C. pen. s-a reţinut noul C. pen. ca lege penală mai favorabilă faţă de inculpaţii apelanţi B., A., C.

În temeiul art. 16 lit. f) din C. pen. şi art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpaţii A. şi C. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., termenul de supraveghere faţă de condamnaţii B. şi C. s-a stabilit la 3 ani, începând cu data prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnaţii B. şi C. au fost obligaţi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile potrivit dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei Mun. Topliţa, jud. Harghita sau al Spitalului mun. Topliţa, jud. Harghita, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A fost desemnat Serviciul de Probaţiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpaţilor.

S-a aplicat inculpatului C. şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 65 din C. pen.

S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus faţă de inculpatul A., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere 3 ani începând cu data prezentei hotărâri.

Potrivit art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile potrivit dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei Mun. Cluj Napoca sau Regia Domeniului Public Cluj, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului ca, pe viitor, să aibă o conduită de respectare a normelor legale şi a relaţiilor sociale ocrotite de lege.

Potrivit art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile stabilite ori săvârşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare, cu consecinţa executării pedepsei aplicate în prezenta cauză în regim de detenţie.

A fost majorat cuantumul pedepsei amenzii la care a fost condamnată inculpata "D." la 25.000 RON (corespunzătoare pentru 250 de zile amendă, respectiv 100 RON/zi amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1381 din C. civ., s-a redus cuantumul despăgubirilor civile la care au fost obligaţi inculpaţii B., A., C. şi D. în solidar către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, la plata sumei de 433.522,92 RON, creanţă (debit) principală, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării efective a debitului principal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor B., A. până la valoarea sumei de 433.522,92 RON şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrarii prezentei decizii.

Împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs în casaţie la data de 13.07.2022 inculpatul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen. şi cel privind greşita soluţionare a laturii civile; la data de 14.07.2022 inculpatul B., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen. la data de 15.07.2022 inculpatul C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul A., prin apărător ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fiind îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege, iar în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi alin. (2), (3) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în principal achitarea recurentului pentru săvârşirea infracţiunilor imputate în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. şi în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, iar în subsidiar încetarea procesului penal faţă de recurent pentru săvârşirea infracţiunilor imputate, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi în baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. respingerea acţiunii civile.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. recurentul A. a arătat că a fost condamnat definitiv, deşi faptele săvârşite în concret nu se circumscriu pe dispoziţiile legale prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi pe cele ale art. 321 alin. (1) din C. pen. Astfel, a susţinut că cele trei cereri de transfer au reprezentat transferul obligaţiilor de agromediu pe care Municipiul Topliţa şi le-a asumat pe o perioadă de 5 ani în campania din 2008 şi nu dreptul de folosinţă asupra terenurilor pentru care s-au obţinut subvenţiile APIA, făcând trimitere la art. 15, 16, 17 din H.G. nr. 224/2008 şi art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006. A menţionat că prin semnarea celor trei cereri D. a preluat de la Municipiul Topliţa angajamentele de agromediu asumate de către aceasta în anul 2008, astfel încât Municipiul Topliţa să nu fie nevoit să returneze plăţile primite pentru campania aferentă acelui an întrucât necesitatea transmiterii obligaţiilor de agromediu a fost adusă la cunoştinţa Primăriei Municipiului Topliţa chiar de către APIA şi a fost motivul pentru care s-a pus în discuţie încheierea unui contract de asociere/arendare cu o formă asociativă de crescători de animale. În opinia recurentului, cele arătate reies şi din declaraţiile funcţionarilor APIA Centrul Judeţean Harghita, date pe parcursul întregii desfăşurări a procesului, aceştia precizând că dovada transferului de proprietate nu se face prin cererile de transfer, ci printr-o adeverinţă tipizată eliberată de registrul agricol al primăriei.

Recurentul a arătat că opinia instanţei de control judiciar exprimată în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că prin cele trei cerere s-a atestat în realitate transferul unor parcele, este contrazisă de toată probaţiunea aflată la dosarul cauzei, precum şi de starea de fapt reţinută, dreptul de folosinţă asupra terenurilor transferându-se prin contractul de asociere/arendă, act juridic distinct de cererile de transfer. În susţinerea opiniei sale a invocat Sentinţa civilă nr. 670/28.04.2015 pronunţată de Tribunalul Harghita prin care s-a respins acţiunea formulată de inculpata D., reţinându-se că dovada dreptului de folosinţă a terenurilor putea fi făcută doar printr-un contract de arendare, iar nu prin cereri de transfer ori printr-un alt document. A precizat că această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia nr. 1038/R/21.12.2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş prin care s-a constatat că inculpata D. nu a făcut dovada dreptului de utilizare a suprafeţelor pentru care a depus cereri de sprijin şi că din actele existente la dosar rezultă că nu a fost depus contractul de arendare.

În ceea ce priveşte documentele depuse de inculpata D., recurentul a considerat că acestea nu au fost interpretate eronat de funcţionarii APIA care au evaluat dosarul, ci APIA a acordat subvenţii în baza unui dosar incomplet, care nu conţinea toate documentele prevăzute de lege.

Recurentul A. a apreciat că instanţa de control judiciar a ignorat declaraţiile tuturor funcţionarilor APIA care au susţinut contrariul, precum şi legislaţia în materie, bazându-se aparent doar pe împrejurarea că în cuprinsul respectivelor cereri apar cuvintele "transfer" şi "parcelă" fără a observa însă că transferul se referă la obligaţiile de agromediu. A arătat că şi dacă s-ar considera că obligaţiile de agromediu sunt accesorii dreptului de folosinţă asupra terenurilor, transferarea obligaţiilor de agromediu înainte de transferarea dreptului de folosinţă nu ar putea căpăta valenţe penale, în sensul considerării documentului de transfer ca fiind fals. A arătat că transferarea unei obligaţii accesorii în lipsa transferului dreptului principal ar putea fi sancţionată cel mult din punct de vedere civil, pe tărâmul nulităţii contractului, nicidecum din punct de vedere penal. Se mai arată că a fost omis faptul că Primăria Municipiului Topliţa şi D. şi-au exprimat acordul asupra transferului dreptului de folosinţă înainte de semnarea cererilor de transfer a obligaţiilor de agromediu, şi anume primăria în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 06.05.2009, iar inculpata prin procesul-verbal din data de 28.04.2009 al adunării generale a membrilor fondatori şi doar contractul scris de asociere nu s-a materializat înainte.

Inculpatul A. a susţinut că a procedat la semnarea celor trei cereri având în vedere HCL nr. 92/2009 care la acel moment era în vigoare şi producea efecte depline, fiind împuternicit doar să semneze documentele necesare asocierii, or aceste cereri de transfer se încadrează în noţiunea de "documente" menţionată în HCL nr. 92/2009. Mai mult, a învederat că nici în HCL nr. 92/2009 şi nici în vreun alt act normativ aflat în vigoare la acel moment, nici măcar în ghidul APIA, nu se menţionează procedura exactă care trebuie urmată în vederea asocierii municipiului cu o formă asociativă şi nu este specificată vreo ordine de semnare a documentelor. Din acest motiv, a apreciat că nu i se poate imputa faptul că a semnat cele trei cereri de transfer înainte de contractul de asociere.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză cu privire la faptele imputate, în opinia recurentului rezultă că persoana care s-a ocupat de obţinerea subvenţiilor APIA alături de reprezentantul inculpatei a fost inginerul C., aceştia deplasându-se la sediul APIA - Centrul Judeţean Harghita, ocazie cu care, chiar funcţionarul APIA însărcinat cu primirea şi prelucrarea cererii fermierului, le-a dictat datele care trebuiau înscrise pe formularul intitulat "cerere". Conţinutul documentului a fost însuşit de către coinculpatul B., prin semnătură, situaţie în care a considerat că nu se mai poate susţine că s-a încercat obţinerea de subvenţii în mod fraudulos, în contextul în care tocmai funcţionarul APIA - Centrul Judeţean Harghita a fost cel care a dictat datele înscrise pe formular, ajutându-i pe inculpaţi în întocmirea dosarului de acordare a subvenţiilor, iar toate datele înscrise pe aceste cereri erau foarte tehnice, respectiv codul SIRSUP al localităţii, numărul blocului fizic în care este localizată parcela agricolă, date pe care primăria nu le deţinea şi motivul pentru care au fost dictate de către funcţionarul APIA.

Recurentul a mai arătat că de întocmirea documentelor necesare în vederea definitivării asocierii dintre Municipiul Topliţa şi D. s-au ocupat numiţii C. şi E., acesta din urma fiind contabilul şef al primăriei, inculpatul A. neavând vreo implicare de natură obiectivă în activitatea presupus infracţională şi în concret simpla semnare a celor trei cereri de transfer, în calitate de reprezentant al Municipiului Topliţa, nu îi conferă inculpatului A. calitatea de complice la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, a arătat că cele trei cereri de transfer nu pot fi considerate false, astfel cum este necesar pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., care presupune atestarea unei situaţii de fapt ce nu corespunde realităţii, or, prin cele trei cereri nu s-a atestat o situaţie de fapt anterioară reală sau falsă, ci s-a generat o situaţie juridică nouă constând în transferul obligaţiilor de agromediu, care nu poate fi falsă. A învederat că aceste documente nu cuprind nici date false, ci date tehnice pe care primăria nu le deţinea şi în aceste cereri nu se face referire la niciun contract de asociere/arendă.

Concluzionând cu privire la cele trei cereri, recurentul a menţionat că acestea nu atestă o situaţie juridică trecută pentru a se raporta la un document din trecut sau la lipsa unui astfel de document, în speţă contractul de asociere, ci dau naştere prin ele însele la o situaţie juridică nouă; aceste cereri nu pot fi considerate incomplete sau inexacte deoarece ele reprezintă documente distincte de contractul de asociere şi de toate celelalte documente necesare acordării subvenţiei; nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă că cererile de transfer trebuie încheiate după încheierea contractului de asociere sau că sunt condiţionate de încheierea acestui contract. Astfel, a apreciat că în speţa de faţă nu este vorba despre depunerea la dosarul fermierului a unor documente false/incomplete/inexacte întrucât cererile de transfer sunt integrale şi cuprind informaţii reale, iar depunerea lor la dosar nu era condiţionată potrivit legii de depunerea altor documente. În concret, recurentul a susţinut că în cauză este vorba despre nedepunerea de către beneficiar a tuturor documentelor necesare în vederea acordării subvenţiilor, situaţie în care ar fi vorba despre un dosar incomplet, care în lipsa tuturor documentelor prevăzute de lege, respectiv art. 5 din O.M.A.P.D.R. nr. 246/2008, nu putea sta la baza acordării subvenţiilor.

În continuare, recurentul a arătat că în atribuţiile sale de serviciu nu intra obligaţia întocmirii contractului de arendare dintre inculpată şi primărie, persoana care avea obligaţia încheierii unui asemenea contract fiind şeful Biroului Agricol, respectiv inginerul C. A precizat că nu a avut reprezentarea că primul trebuie semnat contractul de asociere, acest lucru fiind unul juridic şi s-a pus accentul, inclusiv de către APIA, pe necesitatea transferării obligaţiilor de agromediu până la data de 15.05.2009, iar contractul de asociere nu a fost încheiat pentru că HCL nr. 92/2009 nu a primit avizul de legalitate din partea prefecturii. Cât priveşte contractul de arendare aprobat prin HCL nr. 104/2009 care nu a mai fost încheiat, a arătat că, şi în cazul acestuia, recurentul a fost desemnat doar să semneze contractul, de întocmirea lui urmând a se ocupa inginerul C., în atribuţiile căruia intra această obligaţie. Neîncheierea acestui contract până la data acordării subvenţiilor de către APIA, în opinia sa nu poate fi pusă decât pe baza unei omisiuni, deoarece toate procedurile prevăzute de lege au fost respectate la adoptarea hotărârii, care a fost aprobată de toţi consilierii locali şi a primit avizul de legalitate din partea prefecturii, iar părţile nu şi-au retras acordul pentru încheierea contractului de arendare, deoarece era necesar pentru obţinerea subvenţiilor. Mai mult, un contract de arendă între Primăria Municipiului Topliţa şi D. a fost încheiat în data de 11.05.2010.

Recurentul a subliniat că activitatea concretă realizată de el, respectiv semnarea celor trei cereri de transfer anterior încheierii unui contract de arendare, nu se pliază pe norma de incriminare prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sau pe definiţiile privind natura fraudei în concepţia dreptului Uniunii Europene întrucât s-a rezumat doar să semneze cele trei cereri de transfer care nu reprezintă decât transferul angajamentelor de agromediu asumate de către Primăria Municipiului Topliţa în anul 2008 şi nicidecum a dreptului de folosinţă, documente care i-au fost prezentate spre semnare şi care trebuiau semnate în considerarea HCL nr. 92/2009 aflată în vigoare la momentul semnării. A arătat că aceste documente nu puteau să aibă un rol determinant în acordarea subvenţiilor de către APIA deoarece toate documentele prevăzute de lege în acest sens aveau aceeaşi importanţă, iar lipsa oricăruia dintre ele trebuia să ducă la respingerea cererii. De altfel, în opinia sa nu avea cum să ştie că APIA va acorda inculpatei subvenţiile solicitate în lipsa tuturor documentelor prevăzute de lege şi nu îi poate fi imputat faptul că ar fi încercat obţinerea de subvenţii APIA pe nedrept în contextul în care toate documentele depuse au fost verificate de către funcţionarii APIA însărcinaţi în acest sens, iar aceştia nu au semnalat vreo neregulă şi nici nu au procedat la respingerea cererii.

Recurentul a arătat că funcţionarii APIA - Centrul Judeţean Harghita, respectiv F., G. şi H., au fost cercetaţi în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, fapte aflate în strânsă legătură cu cele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor în prezentul dosar. A precizat că funcţionarilor APIA li s-a imputat tocmai maniera defectuoasă în care au procedat la primirea/înregistrarea şi verificarea cererilor fermierului D., aferente campaniei 2009. În concret, a învederat că în sarcina acestora s-a reţinut că nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu cu privire la primirea solicitării de acordare a subvenţiilor APIA, cu privire la notificarea fermierului la necesitatea depunerii documentelor lipsă la dosar, la verificarea dosarului şi efectuarea controalelor vizuale prin bifarea căsuţelor corespunzătoare, în speţă "dosar incomplet". Prin ordonanţa din data de 26.10.2017 emisa în acest dosar s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce-i priveşte pe numiţii F., H. şi G., reţinându-se, în esenţă, că faptele imputate acestora fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 298 alin. (1) din C. pen. (lipsind fie prejudiciul cauzat persoanei vătămate, fie norma din legislaţia primară încălcată), fie nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege. Parchetul a apreciat că aceste fapte nu le pot fi imputate funcţionarilor APIA nici măcar cu titlu de culpă, deoarece aceea era modalitatea de lucru la nivelul Centrului Judeţean Harghita la momentul respectiv, că săvârşirea acestor fapte s-a datorat supraaglomerării şi lipsei specializării funcţionarilor. Raportat la toate acestea, doar pentru că a procedat la semnarea celor trei cereri de transfer a obligaţiilor de agromediu şi a adresei nr. x/26.04.2010, recurentul A. a susţinut că nu îi poate fi imputată acordarea vreunui sprijin fermierului D., în vederea obţinerii în mod fraudulos a subvenţiilor APIA aferente campaniei 2009, în condiţiile în care subvenţiile APIA au fost acordate în mod greşit datorită manierei defectuoase în care funcţionarii instituţiei au ales să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Cât priveşte infracţiunea de fals intelectual, recurentul A. a precizat că în situaţia în care la momentul dispunerii soluţiei de încetare a procesului penal existau deja probe care justificau pronunţarea unei soluţii de achitare - fapta pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare - promovarea unui recurs în casaţie pentru acest motiv, trebuie întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. alături de pct. 8 al aceluiaşi articol. Chiar dacă art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. are în vedere pronunţarea unei soluţii de condamnare şi nu de încetare a procesului penal, raportat la împrejurarea că atât nelegalitatea soluţiei de condamnare, cât şi a celei de încetare a procesului penal sunt determinate de aceeaşi cauză - fapta nu este prevăzută de legea penală - acest caz de casare este incident şi în ipoteza în discuţie.

Din perspectiva laturii obiective, recurentul a menţionat că nu contravine realităţii conţinutul adresei comunicate către APIA, deoarece certifică doar faptul că în perioada 2009 suprafaţa indicată a fost folosită de membrii cooperativei, în cuprinsul acestei adrese nr. x/26.04.2010 neexistând vreo referire la existenţa vreunui contract sau formă de asociere între primărie şi cooperativă, astfel că întreg conţinutul său corespunde realităţii. Prin această adresă s-a susţinut de către recurent că s-a atestat o simplă situaţie de fapt, nu una de drept, situaţie care corespunde întru totul realităţii.

Recurentul a precizat că potrivit Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură nu era necesar ca forma asociativă, respectiv D., să aibă în proprietate animale cu care să păşuneze, fiind suficient ca membrii cooperativei să aibă în proprietate animale pe care să le aducă în folosinţa cooperativei, iar fermierii care au fost audiaţi în cauză au declarat faptul că au păşunat pe suprafeţele împădurite ale Municipiului Topliţa în perioada de referinţă. S-a arătat că, deşi unii martori au declarat că ar fi avut un contract de arendare/păşunare încheiat cu Primăria Topliţa, nu au putut face dovada unui astfel de document, iar din adresa nr. x/13.12.2018 a Primăriei Topliţa depusă la dosar rezultă că numiţii I., J., K., L., M. şi N. nu figurează cu astfel de contracte încheiate în anul 2009, având contracte cu primăria doar până în anul 2008. O dovadă în acest sens a arătat recurentul că ar fi şi adresa nr. x/17.06.2009 prin care s-a comunicat situaţia contractelor de concesiune încheiate pe suprafaţa de păşune, proprietate privată a Municipiului Topliţa, fiind menţionate expres persoanele care aveau încheiate astfel de contracte, iar o altă dovadă că suprafeţele de teren au fost utilizate de către membrii cooperativei este şi HCL nr. 93/2009, prin care membrilor li s-au acordat lemne pentru construcţia de stâne, adăpători şi li s-au şi marcat aceste cantităţi de către Ocolul Silvic Topliţa.

Recurentul a arătat că adresa nr. x/26.04.2010 nu putea fi utilizată pentru obţinerea de subvenţii APIA, în condiţiile în care pentru acest demers există un document tipizat necesar şi o procedură de urmat, iar în anul 2009 inculpatul A. a semnat peste 700 de adeverinţe tipizate de acest fel, solicitate de fermieri. Mai mult, a menţionat că această adresă a fost solicitată la aproape un an de zile de la data depunerii cererii de acordare de subvenţii de către D., aşadar, când a semnat-o, nu s-a gândit că ar putea avea legătură cu dosarul cooperativei, crezând că a fost solicită de APIA pentru controalele pe care obişnuiau să le facă în procesul legat de acordarea sprijinului pe suprafaţă.

Conchizând, din întreg materialul probator existent la dosar şi din starea de fapt reţinută în cauză, în opinia recurentului rezultă fără niciun dubiu că aspectele cuprinse în adresa Primăriei Municipiului Topliţa nr. x/26.04.2010 potrivit cărora "în decursul anului 2009, suprafaţa de 758,56 ha păşunabilă aparţinând Municipiului Topliţa a fost folosită de D." nu sunt contrare adevărului, nefiind un document fals care ulterior să fie înregistrat la dosarul fermierului în vederea obţinerii/justificării primirii subvenţiilor APIA campania 2009.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul a arătat că la dosarul cauzei existau probe care să conducă la pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. S-a menţionat că prin Decizia nr. 358/2022 Curtea Constituţională a arătat că Decizia CCR nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme, iar lipsa de intervenţie a legiuitorului care a "pus" în sarcina organului judiciar necesitatea de a contura cadrul normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale a determinat aplicarea legii penale prin analogie. Prin pronunţarea Deciziei nr. 358/2022, Curtea nu face altceva decât să înlăture orice altă interpretare în raport de inexistenţa în intervalul cuprins între publicarea Deciziei CCR nr. 297/2018 şi adoptarea O.U.G. nr. 71/30.05.2022 a unei cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, reţinând că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. şi-au pierdut aplicabilitatea ca efect al intrării în vigoare a Deciziei CCR nr. 297/2018.

Recurentul a subliniat că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept substanţial, fiind strâns legată de instituţia răspunderii penale şi chiar dacă actul judiciar de întrerupere este unul procesual sau procedural, acesta trebuie analizat prin prisma efectelor pe care le produce sub aspect substanţial. Prin urmare, a arătat că fiind în întregul ei o instituţie de drept penal material, prescripţiei răspunderii penale i se vor aplica dispoziţiile privind legea penală mai favorabilă, atât în ceea ce priveşte termenele, cât şi cauzele de întrerupere sau de suspendare, respectiv dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare de la momentul publicării Deciziei CCR nr. 297/2018 şi până la data modificării acestui articol prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022.

În situaţia concretă a inculpatului A., acesta a susţinut că legea penală mai favorabilă este cea cuprinsă între data publicării în M.Of. al României a Deciziei CCR nr. 297/2018, respectiv 25.06.2018 şi data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv 30.05.2022, interval de timp în care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu conţineau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, iar prescripţia specială nu va opera în cazul de faţă, prescripţia răspunderi penale urmând a fi evaluată prin raportare strict la termenele prevăzute de art. 154 din C. pen.

Recurentul A. a precizat că a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii unor presupuse fapte prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 48 alin. (1) din C. pen., respectiv fals intelectual prevăzut de art. 289 alin. (1) din C. pen. (1968), totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., perioadele infracţionale reţinute fiind 14.05.2009, respectiv 26.04.2010. Aşadar, a arătat că în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 2 şi 7 ani închisoare, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani şi acest termen de 8 ani a început să curgă din luna mai a anului 2009, dată la care s-a constatat că a fost săvârşită fapta, prescripţia generală fiind îndeplinită în luna mai a anului 2017. În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, dincolo de faptul că în raport de această faptă ar fi îndeplinit inclusiv termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale (atât sub imperiul vechiul C. pen., cât şi a C. pen. actual), s-a arătat că termenul de prescripţie generală al răspunderii penale s-a îndeplinit în luna aprilie a anului 2015.

Referitor la afirmaţiile instanţei de apel cum că în cauză au intervenit acte de întrerupere a prescripţiei anterior celor două decizii ale Curţii Constituţionale care continuă să producă efecte, în opinia recurentului echivalează cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor şi considerentelor Deciziei CCR nr. 265/2014, întrucât ar avea ca şi consecinţă crearea unei lex tertia.

Conchizând, recurentul a precizat că în cauză, în raport de faptele imputate, în lumina Deciziilor CCR nr. 297/2018, respectiv nr. 358/2022, a intervenit o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv s-a împlinit termenul prescripţiei generale prevăzut de art. 154 alin. (1) din C. pen., iar împrejurarea că prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022 Guvernul a procedat la modificarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în sensul reţinerii ca şi cauză de întreruperea a cursului termenului prescripţiei a oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, se vor aplica faptelor comise începând cu data de 30.05.2022, neputând fi aplicate retroactiv.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, recurentul a criticat faptul că a fost încălcat principiul electa una via, non datur recursus ad alteram - cu alte cuvinte, după ce o cale a fost aleasă, nu este admis să se recurgă la alta, menţionând că, odată ce autoritatea publică a ales să uzeze de prerogativele sale de putere prin emiterea unor acte administrative care individualizează creanţa bugetară datorată şi care au valoare de titluri executorii fiscale, este inadmisibil ca aceeaşi autoritate publică să se constituie parte civilă pentru a recupera aceeaşi creanţă pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât se urmăreşte de fapt un remediu la propria culpă (pasivitatea în executarea actelor administrative).

Se arată că instanţa de apel, trecând peste acest principiu, admiţând în parte acţiunea civilă formulată de APIA - Central Bucureşti, a creat o situaţie paradoxală, în care acelaşi creditor să deţină două titluri executorii cu privire la aceeaşi creanţă, iar prin punerea lor în executare să se ajungă la o dublă reparare a prejudiciului.

Recurentul este nemulţumit de faptul că sumele 61.782,61 RON şi 68.589,27 RON, reprezentând subvenţiile solicitate şi acordate cooperativei pentru campaniile aferente anilor 2013 şi 2014, suspendate de la plată, nu au fost alocate acoperirii prejudiciului pretins, deşi documentele în baza cărora s-a suspendat plata evocă contrariul. Arată că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/30.10.2013 este titlul executoriu şi totodată înscrisul care a stat la baza demarării cercetărilor din prezentul dosar. Aşadar, în condiţiile în care procesul-verbal a stat şi la baza deducerii sumelor menţionate, aferente campaniilor 2013 şi 2014, fiind vorba despre o recuperare a sumelor achitate cu titlu de subvenţii pentru campania APIA 2009, în opinia sa aceste sume trebuie scăzute din prejudiciul reclamat.

Cu privire la măsura asiguratorie luată în cauză, recurentul a apreciat că valoarea bunului asupra căruia a fost instituită măsura sechestrului asigurător depăşeşte cu mult valoarea presupusului prejudiciu reclamat de către partea civilă, fiind total lipsită de proporţionalitate şi nelegală.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul C., prin apărător ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fiind îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege, casarea hotărârii recurate şi pronunţarea în principal a unei soluţii de achitare în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar în subsidiar încetarea procesului penal în temeiul art. 448 alin. (1) pa. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată în Dosarul nr. x/2016.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. recurentul C. a arătat că nu există o corespondenţă deplină între conduita materială imputată inculpatului prin actul de acuzare şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective al infracţiunilor pentru care a fost condamnat. A criticat faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, neexistând nici elementul material (folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, respectiv obţinerea pe nedrept) şi nici elementul subiectiv (reaua credinţă, respectiv vinovăţia sub forma intenţiei directe), el neavând niciun moment reprezentarea că ar fi ceva în neregulă să ajute la completarea formularului privind transferul angajamentelor de agromediu. A susţinut recurentul că cererea de transfer la a cărei completare a ajutat în data de 14.05.2009, în condiţiile existenţei şi aplicării HCL nr. 92/2009 (aflată în vigoare la acel moment), conţine doar informaţii reale, corecte, exacte şi complete, reprezentând doar un document din cadrul dosarului care se depunea la APIA şi însoţea cererea unică de plată pe suprafaţă şi documentaţia tipizată, document prin care se efectua doar transferul angajamentelor asumate de către fermier.

Recurentul a menţionat că cererea de transfer angajamente de agromediu a fost completată, semnată şi ştampilată de domnul B. şi ulterior de către primarul UAT-ului, el fiind cel care, la rugămintea angajatei APIA Harghita care verifica dosarul deponentului, a ajutat la completarea cererii de transfer angajamente de agromediu, adică la dictarea angajatei APIA a completat doar parţial formularul respectiv, doar informaţiile din secţiunea 1, 2 şi 3, restul informaţiilor fiind completate de domnul B., care apoi a semnat. A arătat că informaţiile completate de inculpatul C. erau corecte, exacte şi complete, priveau număr bloc fizic, cod SIRSUP, suprafaţa blocului fizic aferent parcelelor de păşune menţionate în cererea de transfer angajamente, erau informaţii stabilite de APIA conform unei metodologii interne şi nu aveau echivalent cu evidenţele cadastrale sau amenagistice deţinute de primărie.

Recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond şi apel au apreciat că se impune existenţa unui contract de arendare încheiat între primărie şi cooperativă, fără a analiza condiţiile de eligibilitate pentru acordarea subvenţiilor agricole în lumina prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii, respectiv la 14.05.2009, dată la care asocierea în participaţiune, cum a fost cea dintre cooperativă şi primărie, era o formă recunoscută ca fiind eligibilă pentru depunerea documentaţiei, încheierea unui contract de arendare fiind o condiţie introdusă ulterior acestui moment. Se precizează că instanţa de apel a avut în vedere art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008, astfel cum a fost modificat de pct. 1 al art. I din Ordinul nr. 1401 din 12 septembrie 2014, ori este nelegală condamnarea sa în baza unui text de lege care a intrat în vigoare la 5 ani după momentul depunerii cererii. S-a arătat că Ordinul M.A.P.D.R. nr. 246/2008 a stabilit modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate având în vedere O.U.G. nr. 125/2006 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, iar în art. 4 alin. (1) al acestui ordin sunt stabilite documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, acestea fiind enumerate exemplificativ, iar nu limitativ, lăsând în partea finală posibilitatea completării acestei liste şi cu "alte asemenea". Ori, din moment ce legea nu a stabilit imperativ obligaţia deţinerii unui contract de arendare/închiriere, în opinia recurentului este nelegală acuzaţia privind comiterea unei fapte de corupţie din moment ce exista HCL nr. 92/2009 care a aprobat asocierea în participaţiune în care Municipiul Topliţa aducea ca aport păşunilor aflate în proprietatea sa privată.

Inculpatul C. a precizat că nu a participat şi nici nu a ajutat la completarea cererii unice de plată, a declaraţiei de suprafaţă sau a anexelor III.l. şi III.2, iar formularul numit cerere pentru transfer parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu nu a fost în măsură să contribuie la admiterea/respingerea cererii de acordare a subvenţiilor APIA pentru campania din 2009, aşa cum a fost depusă de cooperativă. În opinia sa, plata subvenţiilor aferente campaniei 2009 ar fi fost acordată şi fără completarea acestui formular, în speţă fără asumarea de către noul fermier (D.) şi a angajamentelor de agromediu, cu consecinţă obligării vechiului fermier (Primăria Municipiului Topliţa) de a restitui sumele aferente acestor angajamente asumate în campania 2008.

În concluzie, recurentul a menţionat că natura juridică a acestei cereri este că reprezintă doar un document din cadrul dosarului care se depunea la APIA şi însoţea cererea unică de plată pe suprafaţă şi documentaţia tipizată, document prin care se efectua doar transferul angajamentelor asumate de către fermier, astfel că fapta ce i se imputată nu este infracţiune, nefiind prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, neexistând elementul material (folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, respectiv obţinerea pe nedrept).

Referitor la infracţiunea de fals intelectual a arătat recurentul că nici în acest caz nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiunii, el redactând şi semnând adresa nr. x/26.04.2009 în condiţiile în care informaţiile menţionate corespund adevărului, respectiv în anul 2009 D., prin membrii săi, a utilizat în fapt parcelele respective de păşune, pentru acest lucru nefiind nevoie de existenţa unui contract de arendare.

A mai arătat recurentul C. că la data de 14.05.2017 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi în raport de infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. trebuia să se dispună încetarea procesului penal cu privire la ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, raportat la Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul B., prin apărător ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fiind îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege, iar în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate, admiterea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 130 din data de 14.05.2021 pronunţată de Tribunalul Harghita şi în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. încetarea procesului penal, constatând prescrisă fapta săvârşită la data de 14.05.2009, iar în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respingerea acţiunii civile.

Cu privire la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a arătat că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au analizat condiţiile de eligibilitate pentru acordarea subvenţiilor agricole în lumina prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii, respectiv 14.05.2009, dată la care asocierea în participaţiune, cum a fost cea dintre D. şi Municipiul Topliţa, era o formă recunoscută ca fiind eligibilă pentru depunerea documentaţiei, reproşându-li-se faptul că nu au încheiat un contract de arendare, condiţie introdusă ulterior acestui moment, fiind condamnaţi pentru încălcare unor dispoziţii legale apărute abia în anul 2014. A precizat că în art. 4 din Ordinul MAPDR nr. 118/2009 de modificare şi completare a Ordinului MAPDR nr. 246/2008 se face menţiunea că dovada utilizării suprafeţelor de păşune se face în baza contractelor de păşunat dintre fermieri şi consiliile locale, în speţă fiind o situaţie specială, respectiv o asociere în participaţiune cu unitatea administrativ teritorială aprobată prin hotărâre de consiliu local. Astfel, a criticat faptul că instanţa a avut în vedere la condamnarea sa textul art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008 cum a fost modificat de pct. I al art. 1 din Ordinul nr. 1401/2014, care şi în această formulare a inclus şi contractul de asociere în participaţiune ca fiind un document care să ateste folosinţa terenurilor. A arătat că Ordinul MAPDR nr. 246/2008, legislaţia în vigoare la data depunerii cererii, a stabilit modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate având în vedere O.U.G. nr. 125/2006, privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, avându-se în vedere şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1782/2003.

Recurentul B. a menţionat că art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008 cuprinde o enumerare exemplificativă, iar nu una limitativă, lăsând în partea finală posibilitatea completării acestei liste şi cu "alte asemenea", ori, din moment ce legea nu a stabilit imperativ obligaţia deţinerii unui contract de arendare/închiriere, este nelegală acuzaţia privind comiterea unei fapte de corupţie, din moment ce la momentul respectiv exista Hotărârea Consiliului Local Topliţa nr. 92/2009 care a aprobat asocierea în participaţiune în care Municipiul Topliţa aducea ca aport păşunile aflate în proprietatea sa privată. A arătat că prin HCL nr. 92/2009 s-a aprobat asocierea în participaţiune a D. cu Municipiul Topliţa, cu un aport de 65%, respectiv de 35%, asociere în care Municipiul Topliţa aducea terenurile cu destinaţie de păşuni, iar cooperativa animalele proprietatea membrilor săi. Astfel, în opinia sa, la data de 14.05.2009, data depunerii cererii, documentul care atesta dreptul de folosinţă asupra terenurilor era tocmai această hotărâre, fiind inclusă în categoria "şi alte asemenea".

S-a invocat faptul că funcţionarii APIA Harghita, acuzaţi de complicitate la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cei sub a căror directă îndrumare a completat şi a depus cererea pentru subvenţii, cei care au efectuat şapte controale ulterioare privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, iar, în final, au aprobat plata subvenţiilor au fost achitaţi în baza art. 16 lit. b) din C. proc. pen., soluţie care trebuia să fie aplicată şi recurentului în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanţă imparţială, cu o analiză obiectivă a probelor, stabilind egalitate de tratament pentru toate persoanele implicate (autor şi complici), nicidecum unii să fie achitaţi, iar alţii condamnaţi pentru una şi aceeaşi faptă.

Recurentul a menţionat că la data depunerii actelor la APIA avea calitatea de preşedinte al D., fiind ales de adunarea generală a asociaţilor la data de 21.04.2008, însă nu era menţionat cu această funcţie la registrul comerţului, menţiune care a fost făcută abia la data de 24.06.2009, înscrierea hotărârii judecătorului delegat la registrul comerţului fiind doar un aspect formal, cu scopul opozabilităţii faţă de terţi a menţiunilor înregistrate. A precizat că în baza hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori din 21.04.2008 a fost redactat actul adiţional la actul constitutiv al cooperativei ce a fost autentificat sub nr. x/15.06.2009 la BNP O. şi s-au efectuat cuvenitele menţiuni la registrul comerţului, iar APIA la momentul depunerii cererii nu a contestat calitatea sa de reprezentant legal al cooperativei, considerând suficientă depunerea hotărârii adunării generale.

Referitor la formularul "declaraţie" a arătat că acesta nu poartă semnătura sa, din cele şase poziţii doar cinci sunt semnate olograf şi persoanele menţionate şi-au exprimat acordul să depună cererea unică de plată în numele membrilor asociaţilor, nu în nume propriu cum greşit s-a reţinut, angajându-se că pentru aceste suprafeţe nu vor depune cereri de plată în nume propriu.

Cu privire la cele trei cereri pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-a solicitat plăţi de agromediu înregistrate la APIA sub. nr. x/14.05.2009 prin care Municipiul Topliţa, reprezentat de inculpatul A., primar, transferă suprafaţa de 758,56 ha pajişti permanente către D., care ar fi false, având în vedere că la acea dată asocierea dintre Municipiul Topliţa şi D. nu era materializată, a arătat că este vorba despre un contract comercial, sinalagmatic, plurilateral, oneros, comutativ, consensual şi, de regulă, cu executare succesivă, intuitu personae şi ocult. Din punct de vedere al formei, contractul este consensual, fiind valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor, astfel că forma scrisă este cerută doar ad probationem şi nu ad validitate, rezultând faptul că pentru validitatea unui contract de asociere în participaţiune nu se cere forma scrisă a contractului, deci nici din punct de vedere civil/comercial contractul nu este lovit de nulitate absolută pentru lipsa formei scrise şi nu i se poate reproşa recurentului lipsa contractului în formă scrisă din moment ce este unul consensual şi a prezentat la APIA HCL nr. 92/2009, ce exprimă acordul Municipiului Topliţa şi acordul membrilor cooperativei pentru asocierea în participaţiune.

Recurentul a criticat faptul că nu s-a analizat modalitatea în care a avut loc acest transfer de folosinţă asupra păşunilor în condiţiile în care Municipiul Topliţa avea o cerere depusă în anul 2008 şi şi-a asumat obligaţii pentru următorii 5 ani. Astfel, a precizat că la data de 14.05.2009 s-a depus şi înregistrat la APIA sub nr. x de către Municipiul Topliţa cererea pentru transferul unor parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu în anul 2008 către fermierul care preia suprafaţa în folosinţă, respectiv cooperativa agricolă, solicitându-se transferul folosinţei suprafeţei de 381,300 ha; s-a depus şi înregistrat la APIA sub nr. x de către Municipiul Topliţa cererea pentru transferul unor parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu către fermierul care preia suprafaţa, solicitându-se transferul suprafeţei de 112,82 ha; s-a depus şi înregistrat la APIA sub nr. x de către Municipiul Topliţa cererea pentru transferul unor parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu în 2008 către fermierul care preia suprafaţa, solicitându-se transferul suprafeţei de 177,28 ha. În urma acestor cereri de transfer, a arătat că în anul 2009, în calitate de beneficiar al plăţilor directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, a depus cererea înregistrată sub nr. x.000/14.05.2009 pentru suprafaţa totală de 785,56 ha, iar verificarea condiţiilor de eligibilitate s-a făcut la data depunerii cererii şi nu s-a considerat necesar să depună şi alte acte care să dovedească dreptul de folosinţă.

În ceea ce priveşte adresa nr. x/26.04.2010 a Primăriei Topliţa s-a menţionat că prin aceasta s-a confirmat faptul că în anul 2009 folosinţa păşunilor în suprafaţă de 785,56 ha a avut-o D., înscris despre care nu a avut cunoştinţă, nu a contribuit la redactarea lui, a fost eliberat ulterior depunerii dosarului la APIA, ori infracţiunea pentru care a fost condamnat este una instantanee.

Recurentul a criticat şi faptul că nu s-a avut în vedere că aportul cooperativei în cadrul asocierii în participaţiune îl constituia animalele deţinute în proprietate de către membrii acesteia, nefiind necesară deţinerea lor în proprietate de către cooperativă şi că potrivit registrului exploataţiilor depus la dosar membrii cooperatori din cadrul D. deţineau în anul 2009: B. 11 bovine, 848 ovine şi 2 cabaline; P. 12 bovine, 12 porcine, Q. 13 bovine, 22 ovine, R. 27 bovine, 1 cabalină, 14 ovine, 25 suine; S. 4 bovine, 12 suine; T. 23 bovine, 2 cabaline, 46 caprine, 153 ovine, 13 suine; U. 5 cabaline şi V. 10 bovine, 4 cabaline, 50 caprine, 214 ovine şi 29 suine, în total 100 bovine, 1351 ovine, 11 cabaline, 91 suine şi 96 caprine.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a arătat că instanţa în mod greşit s-a raportat că data la care a început să curgă termenul de prescripţie este data de depunere a adresei nr. x/26.04.2010, deoarece data de la care a început să curgă termenul de prescripţie este 14.05.2009, când a depus dosarul la APIA, astfel că termenul de prescripţie, care este de 8 ani, se împlinea la 14.09.2016 şi instanţa a refuzat să dea eficienţă aplicării prescripţiei răspunderii penale în intervalul în care legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului C. pen. A arătat că raportat la Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale nu a existat instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, situaţie care produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile.

Prin concluziile scrise depuse, partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a solicitat respingerea recursurilor în casaţie în principal, ca inadmisibile, iar în subsidiar ca nefondate, arătând că motivele invocate de recurenţi nu se încadrează în cele prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., aceştia invocând aceleaşi motive ca în cererile de apel, motive ce au fost pe larg analizate de instanţa de apel, iar în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a menţionat că în mod corect instanţa a respins criticile privind împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. A apreciat că recurenţii, prin introducerea acestei căi de atac, încearcă obţinerea unei rejudecări a apelului.

Prin concluziile scrise depuse, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de recurs în casaţie întrucât cazurile de recurs invocate nu sunt incidente în cauză, criticile formulate de recurenţi ca fiind subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. privind interpretarea probelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, precum şi temeinicia hotărârii definitive, motive ce nu pot fi analizate pe calea recursului în casaţie. Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a menţionat că acesta vizează doar situaţiile în care prin hotărârea supusă recursului în casaţie s-a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, ori prin Decizia nr. 530 din data de 07.06.2022 s-a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpaţilor.

Prin încheierea din 01 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul C. împotriva Deciziei penale nr. împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 15.11.2022.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a admis în principiu, în parte, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016: pentru cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. doar cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi pentru cazul de casare privind greşita soluţionare a laturii civile.

De asemenea, a admis în principiu, în parte, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul B. împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, doar în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi cel privind greşita soluţionare a laturii civile.

Tot prin încheierea din 01 noiembrie 2022, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta D. împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Analizând recursurile în casaţie declarate de recurenţii A., B. şi C. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

I. Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen. ("infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o"), precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare - vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (ICCJ, SP, Încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanţa supremă a reţinut în jurisprudenţa sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (lipsa prevederii în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii (ICCJ, SP, Încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aplicând aceste consideraţii teoretice şi jurisprudenţiale la cauza de faţă, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de recurenţi nu sunt întemeiate.

I.1. Analiza criticilor privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma autoratului şi complicităţii

Examinând criticile recurentului B., Înalta Curte reţine că acestea privesc neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul că nu au fost analizate condiţiile de eligibilitate pentru acordarea subvenţiilor agricole în lumina prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii, respectiv 14.05.2009, dată la care asocierea în participaţiune, cum a fost cea dintre D. şi Municipiul Topliţa, era o formă recunoscută ca fiind eligibilă pentru depunerea documentaţiei, iar instanţa a avut în vedere la condamnarea sa textul art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008 cum a fost modificat de pct. I al art. 1 din Ordinul nr. 1401/2014, care şi în această formulare a inclus şi contractul de asociere în participaţiune, ca fiind un document care să ateste folosinţa terenurilor.

A arătat că Ordinul MAPDR nr. 246/2008, legislaţia în vigoare la data depunerii cererii, a stabilit modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008 cuprinzând o enumerare exemplificativă, iar nu una limitativă, lăsând în partea finală posibilitatea completării acestei liste şi cu "alte asemenea", ori, din moment ce legea nu a stabilit imperativ obligaţia deţinerii unui contract de arendare/închiriere, este nelegală acuzaţia privind comiterea unei fapte de corupţie, din moment ce la momentul respectiv exista Hotărârea Consiliului Local Topliţa nr. 92/2009 care a aprobat asocierea în participaţiune în care Municipiul Topliţa aducea ca aport păşunile aflate în proprietatea sa privată. A mai criticat faptul că nu a fost analizată nici modalitatea în care a avut loc acest transfer de folosinţă asupra păşunilor în condiţiile în care Municipiul Topliţa avea o cerere depusă în anul 2008 şi şi-a asumat obligaţii pentru următorii 5 ani.

Potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constituie infracţiune "folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei."

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-a reţinut că inculpatul B. a semnat, a completat şi a depus la APIA, pentru D., cererea unică de plată pe suprafaţă - campania 2009 - nr. x/14.05.2009, prin care a solicitat sprijin pentru suprafaţa de 758,56 ha pajişti permanente, în condiţiile în care la data depunerii cererii inculpatul nu avea calitatea de preşedinte al asociaţiei; formularul "Declaraţie", din care rezultă că administratorul B. a fost împuternicit de cele şase persoane care apar în tabelul conţinut de declaraţie, pentru a depune în numele asociaţiei cerere pe suprafaţă 2009, nu corespunde realităţii, întrucât unele persoane care figurează pe tabel nu au semnat şi nici nu l-au împuternicit să depună cerere la APIA; cele trei cereri pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-a solicitat plăţi de agromediu înregistrate la APIA sub nr. x/14.05 2009, prin care municipiul Topliţa, reprezentat de inculpatul A., primarul municipiului Topliţa, transferă suprafaţa 758,56 ha pajişti permanente către D., sunt false, având în vedere că la acea dată asocierea dintre Municipiul Topliţa şi D. nu era materializată, conform HCL nr. 92/06.05.2009; adresa nr. x/26.04.2010 a Primăriei Topliţa către APIA - Centrul Judeţean Harghita, din care rezultă că în decursul anului 2009, suprafaţa de 758,56 ha aparţinând municipiului a fost folosită de inculpata D., reprezentată de inculpatul B., este falsă, fiindcă la acea dată nu exista vreun contract de arendare încheiat între municipiul Topliţa şi inculpata D.; la data depunerii cererii unice de plată pe suprafaţă - campania 2009 - inculpata D. nu deţinea animale.

Fapta a avut ca urmare primirea, de către inculpata D., în campania 2009, pe nedrept, a sumelor de 530.911,06 RON din fonduri europene şi 82.967,52 RON din bugetul naţional.

Cu privire la documentele ce însoţesc cererea de plată, se constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, în forma în vigoare la data depunerii cererii, acestea sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere sau altele asemenea. Or, susţinerea recurentului B. că documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra terenurilor pentru care s-a solicitat sprijin la data de 14.05.2009 este Hotărârea HCL nr. 92/2009, care, în opinia sa, intră în categoria "alte asemenea", nu poate fi primită motivat de faptul că în această categorie ar putea fi inclus spre exemplu contractul de donaţie, nicidecum hotărârea consiliului local, care nu este altceva decât actul prin care i se permitea Primăriei Topliţa să încheie unul dintre actele enumerate în art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008.

Raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta recurentului este tipică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârşită în calitate de autor de către recurentul B.

Sub aspectul elementului material al infracţiunii s-a reţinut că recurentul a săvârşit fapta în modalitatea semnării, completării şi depunerii de documente la APIA - Centrul Judeţean Harghita prin care a solicitat sprijin pentru suprafaţa de 758,56 ha pajişti permanente, având în vedere că la momentul la care inculpatul a depus cererea de despăgubire, precum şi cererile de transfer cunoştea că persoanele care erau menţionate în tabel nu erau membrii D. şi că, în fapt, asociaţia nu avea animale şi nu folosea terenurile în discuţie.

În mod constant, în doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut că această infracţiune este una complexă, întrucât ocroteşte atât relaţiile sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor europene, cât şi cele vizând încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile producătoare de efecte juridice. Fiind o infracţiune complexă, aceasta absoarbe în conţinutul ei infracţiunea de uz de fals şi falsul în declaraţii, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020, a reţinut că "infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este o infracţiune complexă formă tip, care absoarbe în conţinutul său numai uzul de fals sau, după caz, falsul în declaraţii, dar nu include, în schimb, în elementul său material, şi falsul în înscrisuri, fie ele sub semnătură privată, fie oficiale."

Aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare", având ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declaraţii false", infracţiunea analizată cunoaşte şi un obiect juridic secundar, care include relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declaraţiile producătoare de consecinţe juridice.

Prin aceeaşi decizie, s-a arătat că "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conţinutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris."

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte constată că faptele imputate recurentului B., astfel cum au fost reţinute cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Celelalte critici formulate de recurentul B. cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, referitoare la faptul că la data depunerii cererii de plată avea calitatea de preşedinte al asociaţiei aşa cum rezultă din hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori din 21.04.2008, însă nu era menţionat la Registrul Comerţului, că formularul "declaraţie" nu poartă semnătura sa, persoanele menţionate în el exprimându-şi acordul să depună cererea unică de plată în numele membrilor asociaţilor, nu în nume propriu, că transferul de folosinţă asupra păşunilor a avut loc în condiţiile în care Municipiul Topliţa avea o cerere depusă în anul 2008 în care şi-a asumat obligaţii pentru următorii 5 ani, că nu i se poate imputa falsul adresei nr. x/26.04.2010 a Primăriei Topliţa şi că la data depunerii cererii de plată pe suprafaţa asociaţia deţinea animale, sunt neîntemeiate, deoarece acestea vizează reevaluarea materialului probator, ori în cadrul acestei căi extraordinare de atac acest aspect este nepermis, nefiind posibilă o rejudecare a litigiului, ci se analizează doar dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul A. se reţine că acesta a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, din perspectiva faptului că cele trei cereri de transfer nu atestă o situaţie juridică trecută pentru a se raporta la un document din trecut sau la lipsa unui astfel de document, în speţă contractul de asociere, ci dau naştere prin ele însele la o situaţie juridică nouă; aceste cereri nu pot fi considerate incomplete sau inexacte, deoarece ele reprezintă documente distincte de contractul de asociere şi de toate celelalte documente necesare acordării subvenţiei; nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă că cererile de transfer trebuie încheiate după încheierea contractului de asociere sau că sunt condiţionate de încheierea acestui contract, aşadar activitatea concretă realizată de el, respectiv semnarea celor trei cereri de transfer anterior încheierii unui contract de arendare, nu se pliază pe norma de incriminare sau pe definiţiile privind natura fraudei în concepţia dreptului Uniunii Europene, întrucât s-a rezumat doar să semneze cele trei cereri de transfer care nu reprezintă decât transferul angajamentelor de agromediu asumate de către Primăria Municipiului Topliţa în anul 2008 şi nicidecum a dreptului de folosinţă, documente care i-au fost prezentate spre semnare şi care trebuiau semnate în considerarea HCL nr. 92/2009 aflată în vigoare la momentul semnării.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-a reţinut că inculpatul A. a semnat cele trei cereri de transferare a unor suprafeţe totale de 758,56 ha pajişti permanente către D., în condiţiile în care la data depunerii cererii de către D. la APIA şi a celor trei cereri pentru transferul suprafeţelor, asocierea dintre această entitate şi Municipiul Topliţa nu era materializată şi nici nu a existat încheiat vreun contract de închiriere/arendare/concesionare între aceasta şi Consiliul Local Topliţa, documente care au contribuit la obţinerea pe nedrept de către inculpata D., în campania 2009, pe nedrept, a sumelor de 530.911,06 RON din fonduri europene şi 82.967,52 RON din bugetul naţional.

De asemenea, în calitate de reprezentant al Municipiului Topliţa, a eliberat şi semnat adresa înregistrată la Primăria Topliţa sub nr. x/26.04.2010, din care rezulta că în decursul anului 2009, suprafaţa de 758,56 ha aparţinând municipiului a fost folosită de D., reprezentată de B., adresă ataşată la cererea de plată pentru campania 2009, împrejurare nereală, în condiţiile în care la data întocmirii şi semnării acestei adrese nu era încheiat vreun contract de arendare între Municipiul Topliţa şi D.

Raportat la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta recurentului este tipică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârşită în calitate de complice de către recurentul A.

Sub aspectul elementului material al infracţiunii s-a reţinut că recurentul a săvârşit fapta în modalitatea înlesnirii obţinerii de către D. în campania 2009, pe nedrept, a sumelor de 530.911,06 RON din fonduri europene şi 82.967,52 RON din bugetul naţional. Prin înlesnire se înţelege sprijinul dat de recurentul A. inculpatei D. prin semnarea celor trei cereri de transfer a unei suprafeţe totale de 758,56 ha pajişti permanente, fără a exista vreun contract între inculpată şi Consiliul Local Topliţa.

Raportat la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că faptele imputate recurentului A., astfel cum au fost reţinute cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de vreme ce acesta, în calitate de primar al Municipiului Topliţa, a semnat cele trei cereri de transfer a unor suprafeţe de pajişti permanente, prin care a fost transferată suprafaţa totală de 758,56 ha inculpatei D., înscrisuri ce au fost prezentate, apoi, la APIA, fapt ce a îngăduit inculpatei să obţină, pe nedrept, 530.911,06 RON din fonduri europene şi 82.967,52 RON din bugetul naţional. Astfel, activitatea ce i se impută recurentului, constând în semnarea celor trei cereri de transfer fără a existat un contract între inculpata D. şi Consiliul Local Topliţa, ce a permis inculpatei să obţină 530.911,06 RON din fonduri europene şi 82.967,52 RON din bugetul naţional, realizându-se acţiunea specifică verbum regens al infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Celelalte aspecte invocate de recurentul A. în susţinerea poziţiei sale, (respectiv că cele trei cereri de transfer au reprezentat transferul obligaţiilor de agromediu pe care Municipiul Topliţa şi le-a asumat pe o perioadă de 5 ani în campania din 2008 şi nu dreptul de folosinţă asupra terenurilor pentru care s-au obţinut subvenţiile APIA, ignorându-se faptul că Primăria Municipiului Topliţa şi D. şi-au exprimat acordul asupra transferului dreptului de folosinţă înainte de semnarea cererilor de transfer a obligaţiilor de agromediu, şi anume primăria în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 06.05.2009, iar inculpata prin procesul-verbal din data de 28.04.2009 al adunării generale a membrilor fondatori şi doar contractul scris de asociere nu s-a materializat înainte; că prin cele trei cereri nu s-a atestat o situaţie de fapt anterioară reală sau falsă, ci s-a generat o situaţie juridică nouă constând în transferul obligaţiilor de agromediu, care nu poate fi falsă) nu pot fi valorificate prin prisma cazului de casare invocat, acesta dorind de fapt reinterpretarea materialului probator, aspect nepermis în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, unde se analizează doar concordanţa hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că recurentul C. a formulat critici referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin prisma faptului că nu au fost analizate condiţiile de eligibilitate pentru acordarea subvenţiilor agricole în lumina prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii, respectiv la 14.05.2009, dată la care asocierea în participaţiune, cum a fost cea dintre cooperativă şi primărie, era o formă recunoscută ca fiind eligibilă pentru depunerea documentaţiei, încheierea unui contract de arendare fiind o condiţie introdusă ulterior acestui moment şi nu s-a observat natura juridică a acestei cereri de transfer la a cărei completare a ajutat în data de 14.05.2009, în condiţiile existenţei şi aplicării HCL nr. 92/2009 (aflată în vigoare la acel moment), cerere ce conţine doar informaţii reale, corecte, exacte şi complete, reprezentând doar un document din cadrul dosarului care se depunea la APIA şi însoţea cererea unică de plată pe suprafaţă şi documentaţia tipizată, document prin care se efectua doar transferul angajamentelor asumate de către fermier.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în aceea că inculpatul C. a completat, în numele inculpatului A., cele trei cereri pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu, înregistrate la APIA - Centrul Judeţean Harghita sub nr. x/14.05 2009, prin care Municipiul Topliţa, reprezentat de inculpatul A., în calitate de primar, transferă suprafaţa 758,56 ha pajişti permanente către D., în condiţiile în care la data întocmirii acestor cereri pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu, asocierea dintre D. şi Municipiul Topliţa nu era materializată, conform celor dispuse prin HCL nr. 92/06.05.2009.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta recurentului este tipică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârşită în calitate de complice de către recurentul C.

Sub aspectul elementului material al infracţiunii s-a reţinut că recurentul a săvârşit fapta în modalitatea sprijinirii inculpatului B. prin completarea celor trei cereri pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu înregistrate la APIA - Centrul Judeţean Harghita sub nr. x/14.05 2009, precum şi prin semnarea adresei nr. x/26.04.2010 a Primăriei Topliţa, activităţi fără de care nu s-ar fi reuşit obţinerea sumelor de 530.911,06 RON din fonduri europene şi 82.967,52 RON din bugetul naţional.

Faptele imputate recurentului, astfel cum au fost reţinute cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, se circumscriu infracţiunii prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de vreme ce acesta, în calitate de şef Birou Agricol, Cadastru, Păşuni, Agenţi Economici din cadrul Primăriei Municipiului Topliţa, judeţul Harghita a completat, în numele inculpatului A., cele trei cereri pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă, prin care Municipiul Topliţa, reprezentat de inculpatul A., în calitate de primar, transferă suprafaţa 758,56 ha pajişti permanente către D., în condiţiile în care la data întocmirii acestor cereri pentru transferul unor/unei parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi de agromediu, asocierea dintre D. şi Municipiul Topliţa nu era materializată, realizându-se acţiunea specifică verbum regens al infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Cu privire la susţinerea, în sensul că, potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii cererii de plată, nu era necesară existenţa unui contract de arendare încheiat între primărie şi cooperativă, deoarece prin HCL nr. 92/2009 s-a aprobat asocierea în participaţiune în care Municipiul Topliţa aducea ca aport păşunilor aflate în proprietatea sa privată, Înalta Curte menţionează că HCL nr. 92/2009 este doar un act administrativ prin care se permitea Primăriei Municipiului Topliţa să încheie unul dintre actele enumerate în art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, în vigoare la data depunerii cererii de plată, şi nu ţine loc de contract de asociere în participaţiune şi nici de contract de arendă.

Celelalte motive invocate de recurent în susţinerea punctului său de vedere nu pot fi primite, deoarece prin acestea se tinde la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, la o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, la stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, aspecte care nu pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

I.2. Analiza criticilor privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte reţine că recurenţii A. şi C. au susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual reţinute în sarcina lor prin decizia recurată, arătând că nu contravine realităţii conţinutul adresei comunicate către APIA, deoarece se certifică doar faptul că în perioada 2009 suprafaţa indicată a fost folosită de membrii cooperativei, în cuprinsul acestei adrese nr. x/26.04.2010 neexistând vreo referire la existenţa vreunui contract sau formă de asociere între primărie şi cooperativă, astfel că întreg conţinutul său corespunde realităţii. Prin această adresă s-a susţinut că s-a atestat o simplă situaţie de fapt, nu una de drept, situaţie care corespunde întru totul realităţii, nefiind un document fals care ulterior să fie înregistrat la dosarul fermierului în vederea obţinerii/justificării primirii subvenţiilor APIA campania 2009.

Potrivit art. 321 alin. (1) din C. pen. infracţiunea de fals intelectual constă în "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări."

Starea de fapt materializată cu titlu definitiv ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. constă în aceea că recurentul A., în calitate de reprezentant al Municipiului Topliţa, a eliberat şi semnat adresa nr. x/26.04.2010, din care rezulta că în decursul anului 2009, suprafaţa de 758,56 ha aparţinând municipiului a fost folosită de D., reprezentată de inculpatul B., adresă ataşată la cererea de plată pentru campania 2009, împrejurare nereală, în condiţiile în care, la data întocmirii şi semnării acestei adrese, nu era încheiat vreun contract de arendare între Municipiul Topliţa şi D., iar recurentul C., în calitate de şef Birou Agricol, Cadastru, Păşuni, Agenţi Economici din cadrul Primăriei Municipiului Topliţa, judeţul Harghita, a semnat, alături de inculpatul A., adresa nr. x/26.04.2010.

Aşadar, elementul material al infracţiunii de fals intelectual reţinute în sarcina recurenţilor constă în întocmirea acestei adeverinţe prin care recurentul C., inginer de specialitate, în cadrul primăriei, şi A., primarul Primăriei Municipiului Topliţa, au atestat o situaţie nereală încercând să îmbrace într-o formă legală demersurile iniţiate de inculpatul B. şi realizează acţiunea specifică verbum regens al infracţiunii reţinute în sarcina acestora, criticile formulate fiind nefondate şi urmărind stabilirea unei situaţii de fapt contrare celei reţinute cu titlu definitiv, aspect nepermis în această cale de atac.

Înalta Curte reţine că, incriminând falsul intelectual, legiuitorul nu a prevăzut în textul art. 321 din C. pen. cerinţa ca falsificarea înscrisului oficial, în unul din modurile arătate, să fie de natură a produce consecinţe juridice. Fiind o infracţiune de pericol, a cărei urmare imediată se realizează îndată ce înscrisul a fost perfectat, pentru existenţa falsului intelectual nu prezintă relevanţă consecinţele juridice urmărite de autorul falsului. Astfel, semnarea înscrisurilor oficiale în care se atestau fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, de către inculpatul A. aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de primar sau în cazul inculpatului C. de şef birou agricol, şi cunoscând caracterul necorespunzător adevărului al acestor menţiuni, are semnificaţia unui act de coautorat la săvârşirea falsului, suficient în sine pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii de fals intelectual.

II. Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că prin încheierea pronunţată la data de 01.11.2022 s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. doar cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Analizând în aceste limite cererea de recurs în casaţie, constată că în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În raport de cele menţionate, Înalta Curte reţine că argumentele invocate de recurent, în sensul că în mod greşit instanţa a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., urmare a îndeplinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în condiţiile în care nu erau întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sunt nefondate, având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina recurentului A., sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale faptei. Prin urmare, în mod legal, instanţa de apel a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru această infracţiune dat fiind că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

III. Greşita soluţionare a laturii civile

Referitor la solicitările recurentului A. şi B. vizând latura civilă a cauzei, Înalta Curte notează că acestea pot fi examinate strict ca o consecinţă a unei eventuale modificări a laturii penale a cauzei, în baza singurului caz de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Condiţionarea înlăturării greşitei soluţionări a laturii civile de stabilirea unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., rezultă, în mod evident, din dispoziţiile art. 448 alin. (2) din C. proc. pen.

Cum în cauză, faţă de cele prezentate anterior, nu au operat modificări sub aspectul laturii penale, nu se justifică a fi analizate criticile recurenţilor formulate pe latură civilă, care ţin de temeinicia soluţiei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de recurenţii C., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, faţă de culpa lor procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga fiecare recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii B. şi C., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de recurenţii C., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii B. şi C., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.

GGC - ED