Tainted-transfer convictions quashed for lack of primary-law basis; evidence excluded, civil action unresolved

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 166/PI din data de 05 august 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, s-a respins excepţia nulităţii absolute.

1. În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 72/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în regim privativ de libertate.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a ocupă funcţia de poliţist, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din data de 19.01.2015 - 02.04.2015, respectiv din data de 01.02.2016 - 16.08.2016.

72/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a ocupă funcţia de poliţist, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale a închisorii şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul B. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a decis ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Timişoara sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, pe o perioadă de 75 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din data de 19.01.2015 - 07.04.2015.

3. În baza art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 72/2000, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a ocupă funcţia de poliţist, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale a închisorii şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul C. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a decis ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Lugoj sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, pe o perioadă de 75 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 19.01.2015 - 23.01.2015.

4. În baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la hărţuire, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen.

4.1 În baza art. 47 C. pen., rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 72/2000, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

4.2 În baza art. 47 C. pen., rap. la art. 300 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 72/2000, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uzurparea funcţiei.

În baza art. 38, art. 39 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adăugă un spor de 5 luni 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul D. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani, 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. rap. la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului D., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 5 luni şi 10 zile, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţiei care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D. perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din data de 19.01.2015 - 11.05.2015.

5. În baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen.

5.1 În baza art. art. 300 C. pen., raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr. 72/2000, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul E. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a decis ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Recaş sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 20.01.2015 - 23.01.2015.

6. În baza art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 13 indice 2 din Legea nr. 72/2000, a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea de instigare la abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale a închisorii şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul F. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a decis ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Timişoara sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

7. S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă G.

În baza art. 25 C. proc. pen. şi 1357 şi urm. C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D. şi F. la plata sumei de 2.551,13 RON daune materiale către partea civilă G.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. la plata sumei de 7.000 euro daune morale către partea civilă G.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea parţială a înscrisului denumit "EXTRAS" întocmit la data de 28.11.2014 şi a celorlalte înscrisuri subsecvente întocmite de IPJ Timiş şi IGPR cu privire la dispoziţiile de redistribuire a unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural.

S-a dispus virarea sumei de 500 RON onorariu parţial oficiu din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului Timiş.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 3.000 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:

Persoana vătămată G. locuieşte în localitatea Recaş din anul 1980, în data de 01 ianuarie 1995, s-a încadrat în Poliţie şi a lucrat direct la Postul de poliţie Recaş (comună), până în anul 2000, când a activat la Serviciul Rutier Timiş, la înfiinţarea Compartimentului Drumuri Europene şi Naţionale. În luna ianuarie 2006, s-a înfiinţat Oraşul Recaş şi implicit Postul de Poliţie a devenit Poliţia Oraşului Recaş. Fiind organizat un Post de Poliţie în mediu orăşenesc, s-a înfiinţat în cadrul Poliţiei Oraş Recaş, Compartimentul Rutier Recaş, cu două funcţii libere, pe care au fost încadraţi persoana vătămată G. şi inculpatul E., întrucât aceştia erau locuitori ai Recaşului. Inculpatul E. a activat în acest compartiment, ulterior fiind numit şef al Poliţiei Locale Recaş. Persoana vătămată G. a activat în acest compartiment până în octombrie 2013, când a fost delegat pe o perioadă de 2 luni, fără acord, în baza dispoziţiei Inspectorului şef A., la Postul de Poliţie Topolovăţu Mare şi 10 luni delegat în baza acceptului persoanei vătămate.

Începând cu data de 01.10.2014 persoana vătămată G. a revenit la Poliţia Oraşului Recaş, Compartimentul Rutier Recaş, ca urmare a încetării delegării de la Postul de poliţie Topolovăţu Mare.

Martorul H. a activat ca agent de poliţie la Poliţia Oraşului Recaş, Compartimentul Rutier Recaş din data de 15.05.2012, iar în perioada 23.11.2013 - 31.07.2014 a fost delegat la secţia I Poliţie Timişoara, după care a revenit la Poliţia Oraşului Recaş, Compartimentul Rutier.

S-a mai reţinut că în perioada 2012 -2014 inculpatul A. a deţinut funcţia de inspector şef al Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş; în aceeaşi perioadă inculpatul B. a deţinut funcţia de inspector adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş. Din luna ianuarie 2014 inculpatul C. a deţinut funcţia de şef al Poliţiei Oraşului Recaş.

De asemenea, s-a reţinut că la data faptelor inculpatul E. deţinea funcţia de şef al Poliţiei Locale Recaş.

În urma alegerilor locale din anul 2012, inculpatul D. a fost ales primar al oraşului Recaş, funcţie pe care o deţine şi în prezent ca urmare a alegerilor locale ulterioare anului 2012.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că la data faptelor, respectiv octombrie 2014, inculpatul F. făcea parte din aceeaşi formaţiune politică ca inculpatul D. şi era om de afaceri. Inculpatul D. era deranjat că nu putea să desfăşoare activităţi economice în oraş folosind autovehicule care nu corespundeau din punct de vedere legal pentru circulaţia pe drumurile publice ori erau conduse de şoferi apropiaţi lui care încălcau normele legale. Aceasta rezultă din declaraţiile martorilor H., I., J., precum şi din declaraţia persoanei vătămate G.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că în data de 27.12.2012, primarul D., susţinut prin semnături de viceprimar şi un număr de opt consilieri, a făcut sesizarea cu numărul x către I.P.J. Timiş (înregistrată la cu nr. x/08.01.2013) prin care a reclamat problemele infracţionale de pe raza Oraşului Recaş. S-a constatat că A. a dispus prin rezoluţie, în data de 07.01.2013, verificarea şi efectuarea unui control de fond la Poliţia Oraşului Recaş. În perioada 15.01 - 06.02.2013 a fost efectuat un control de fond la Poliţia Oraşului Recaş, rezultatele constatărilor fiind enunţate în raportul cu nr. x/22.02.2013.

S-a constatat că, în perioada martie 2013, septembrie - decembrie 2013, faţă de agentul şef de poliţie G. au fost formulate sesizări atât de primarul oraşului Recaş, susţinut şi de viceprimarul K. şi consilierii locali, cât şi de inculpatul E.

În perioada 25.08.2012 - 28.01.2013, martorul H. a fost cercetat prealabil, judecat în Consiliu de disciplină şi sancţionat disciplinar cu "mustrare scrisă" pentru comiterea abaterii disciplinare "neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţi anume abilitate de lege", în principal pentru că nu studiase o nouă procedură apărută şi, în consecinţă, nu a aplicat cele prevăzute de aceasta într-o anumită situaţie.

În urma petiţiilor semnate de primarul D. şi viceprimarul K. (înregistrate la IPJ Timiş cu nr. x/09.09.2013) şi cele făcute de E. (înregistrate la IPJ Timiş cu nr. x/02.09.2013, x/19.09.2013), în perioada 20.09.2013 - 04.12.2013, persoana vătămată G. a fost cercetată prealabil, judecată în Consiliu de disciplină şi sancţionată disciplinar cu "mustrare scrisă" pentru comiterea abaterii disciplinare "imixtiune ilegală în activitatea altui poliţist" . După efectuarea de verificări şi cercetări în dosarele penale nr. x/2013 şi nr. y/2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş sunt date soluţii de clasare, respectiv neînceperea urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie G. şi H., respectiv faţă de partea vătămată G., faptele reclamate neexistând.

Începând cu luna august 2014, martorul H. a revenit a Poliţia Oraşului Recaş ca urmare a încetării detaşării la secţia 1 Poliţie Timişoara, iar din 01.10.2014 a revenit la Poliţia Oraşului Recaş şi persoana vătămată, agentul şef G., ca urmare a încetării delegării la Postul de Poliţie Topolovăţu Mare. Când cei doi agenţi de poliţie au revenit la Poliţia Oraşului Recaş şef al acestei instituţii era inculpatul C.

Şi după ce au revenit la Poliţia Recaş faţă de cei doi agenţi de poliţie au fost formulate sesizări. Astfel, în data de 23.10.2014, agentul principal G. a fost atenţionat în scris de către inculpatul A. pentru că în data de 06.10.2014, orele 16:30, nu se afla în locul stabilit de comanda Poliţiei Recaş. Acest fapt rezultă din raportul de verificare a sesizărilor Primăriei Recaş cu nr. x/07.10.2014 şi x/03.10.2014, ca urmare a acţiunilor de supraveghere permanentă a activităţii poliţistului . În data de 20.10.2014 primarul a revenit cu o adresă către Poliţia Recaş cu nr. x/20.10.2014, pe aceeaşi temă.

S-a mai reţinut că, în data de 23.10.2014, s-a formulat de către Primăria Recaş, reprezentată prin primar D., o petiţie (x/23.10.2014) către conducerea IPJ Timiş, înregistrată sub nr. x/23.10.2014, prin care s-a sesizat că în data de 22.10.2014 G. ar fi însoţit echipa L., L., pentru a distribui materiale electorale. În cuprinsul petiţiei sunt enumeraţi un număr de şase cetăţeni "care au curajul să susţină şi să declare derularea evenimentelor din data de 22.10.2014". Petiţia este semnată de primarul D., viceprimarul K. şi secretar M. Cu această ocazie se reiterează părerea personală a primarului D. cu privire la comportamentul abuziv al poliţistului G. şi îşi exprimă dezamăgirea cu privire la efectele sesizărilor lui pe care le consideră "nesemnificative şi fără efect". În data de 27.10.2014, primarul D. a revenit cu o nouă adresă prin care precizează că, de fapt, evenimentele sesizate anterior s-au petrecut în data de 22.09.2014. Primăria Recaş, prin D., a transmis şi la Instituţia Prefectului Timiş petiţia trimisă către I.P.J. Timiş tot în data de 23.10.2014, fiind înregistrată cu numărul x/23.10.2014. Instituţia Prefectului Timiş a trimis sesizarea în copie către I.P.J. Timiş, pentru verificări, măsuri legale şi răspuns. După verificări multiple, în data de 03.12.2014, prin raportul Biroului Control Intern s-a propus clasarea lucrării deoarece nu s-a putut proba existenţa aspectelor sesizate.

În continuare, s-a reţinut că, la data de 23.12.2013, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a fost sesizată de către agentul şef G. cu privire la faptul că în cadrul activităţii pe care o desfăşoară în cadrul poliţiei Recaş, este nevoit să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu la solicitarea şefului său comisar şef N. Acesta a reclamat mai multe acte desfăşurate în martie 2013, octombrie - noiembrie 2013. La data de 10.10.2014 G. a formulat o nouă plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.

S-a constatat că, anterior sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, persoana vătămată G. a înregistrat cu mijloace tehnice proprii convorbiri personale pe care le-a purtat cu diverse persoane, toate aceste convorbiri de interes în cauză fiind redate prin procesul-verbal din data de 09 ianuarie 2015. . De asemenea, şi martorul H. a înregistrat cu mijloace tehnice proprii convorbiri pe care le-a avut cu alte persoane, acestea fiind redate în procesul-verbal din data de 13 ianuarie 2015 . S-a reţinut că din conţinutul acestor convorbiri, rezultă fără echivoc împrejurarea că problemele pe care le avea G. la locul de muncă din cadrul Poliţiei Oraş Recaş erau declanşate exclusiv de primarul localităţii, D., care exercita presiuni şi acte de imixtiune asupra comenzii I.P.J. Timiş şi a Poliţiei Recaş, în vederea determinării agentului şef G. şi a colegului său H. să nu-şi mai îndeplinească atribuţiile de serviciu pe linia constatării contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul rutier, pentru că, prin aceasta, creează mari probleme persoanelor apropiate primarului D. şi implicit acestuia, care astfel dovedea că nu are autoritatea de a controla discreţionar activitatea Poliţiei Oraş Recaş.

G. a fost autorizat ca şi colaborator cu identitate reală, iar în urma înregistrărilor efectuate în mediu ambiental, redate potrivit proceselor-verbale ataşate la dosar, în cauză a rezultat că primarul Oraşului Recaş, inculpatul D., şi-a exercitat influenţa asupra inspectorului şef al I.P.J. Timiş, A., asupra adjunctului inspectorului şef, B., a şefului Postului de Poliţie Recaş, C., a lui O. - influent om politic, a lui P. - preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Întrucât poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Recaş au constatat şi sancţionat persoane din anturajul primarului, respectiv Q.; R.; S.; T.; U.; V., ş.a., primarul localităţii, D., a reuşit să capaciteze o parte din instituţiile judeţului şi a localităţii Recaş - Consiliul Judeţean Timiş, I.P.J Timiş, Primăria Recaş - prin consilierii locali, Poliţia Locală Recaş, Postul de Poliţie Recaş - prin şeful postului, C. şi înlocuitorul său, W., pentru îndepărtarea persoanei vătămate G. şi a agentului şef, H. din cadrul Postului de Poliţie Recaş.

Din convorbirile ambientale a mai rezultat cu certitudine că inculpatul D. s-a folosit de angajaţii Postului de Poliţie Recaş şi de cei ai Poliţiei Locale pentru a cunoaşte în permanenţă programul de lucru al persoanei vătămate, care a fost monitorizată permanent, iar pentru orice neregulă a solicitat acestor angajaţi să îi facă controale şi rapoarte care să vină în sprijinul desfiinţării funcţiei acesteia.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că soţia primarului D. deţine o firmă de construcţii - SC "X." S.R.L, iar pe numele firmei sunt înmatriculate mai multe vehiculele, unele dintre acestea având ITP expirat.

În data de 13 iunie 2014, şefului Poliţiei Oraş Recaş, C., cu ocazia discuţiei purtate cu persoana vătămată G. când acesta era încă detaşat la Poliţia Topolovăţu Mare, îl sfătuia pe agentul şef G. să se supună solicitărilor nelegale de a nu-şi mai îndeplini atribuţiile de serviciu şi de a accepta un post pe o altă linie de muncă, deoarece nu ar avea de ales întrucât politicul conduce.

S-a mai reţinut că, începând cu data de 01 octombrie 2014, agentului şef G. i-a expirat detaşarea la Poliţia Topolovăţu Mare şi a revenit la postul său din cadrul Poliţiei Oraş Recaş, ocazie cu care, încă din primele momente ale reluării activităţii, i s-a atras atenţia de către cms. şef C. să nu mai creeze probleme, referindu-se la starea tensionată generată de primarul localităţii. De asemenea, tot cu ocazia discuţiilor purtate de către G. în perioada finalizării perioadei de detaşare la Topolovăţu Mare, i s-a sugerat că ar fi bine să constate cel mult abateri contravenţionale ori infracţiuni săvârşite de către persoane aflate în tranzit pe drumul european E70 DN6, lăsând nesancţionate faptele comise de către localnici, pentru a nu mai fi deranjat primarul oraşului.

Potrivit declaraţiilor agentului şef G., imediat după ce şi-a reluat activitatea în cadrul Poliţiei Recaş, a observat că este urmărit de către mai multe persoane ce activau ca agenţi ai Poliţiei Locale Recaş, conduse de către E. care era la acea vreme şeful Poliţiei Locale, aflaţi în directa subordonare şi control al primarului D. La doar 6 zile de la reluarea activităţii, respectiv în data de 06 octombrie 2014 agentul şef G. a făcut ordine în documentele găsite în biroul său din cadrul Poliţiei Oraş Recaş, activitate ce a continuat până după ora 16:00, când era planificat să dirijeze circulaţia într-o intersecţie din Recaş, motiv pentru care şeful său, C., i-a întocmit un raport pentru că nu se afla în intersecţie la ora planificată, astfel că în ziua următoare la Poliţia Recaş s-au deplasat ofiţeri din cadrul Biroului Control Intern al I.P.J. Timiş, propunerea raportului întocmit fiind aceea de retragere a avizului de poliţie rutieră agentului şef G., deşi încălcarea art. 57 lit. b) a Statutului Poliţistului nu atrăgea o astfel de consecinţă.

Ca urmare a acestei intervenţii a superiorilor, agentului şef G., în data de 14 octombrie 2014 cms. şef C. i-a explicat persoanei vătămate G. că nu se poate pune cu autorităţile locale şi l-a sfătuit pe subordonatul său Duma să accepte un alt post, o altă funcţie, undeva unde nu ar deranja pe nimeni.

Referitor la desfiinţarea funcţiei, persoana vătămată G. i-a amintit comisarului şef C. o discuţie avută anterior în biroul său la care au participat inspectorul şef A. şi adjunctul inspectorului şef cms. şef B., ocazie cu care acesta din urmă l-a ameninţat pe agentul şef G. că în cazul în care nu va ceda în conflictul cu primarul îi va desfiinţa funcţia începând cu data de 1 sau 15, fără a preciza luna, iar ulterior îl va da afară. S-a reţinut că este discuţia descrisă de G. în plângerea formulată, respectiv cea din data de 08.10.2014, când era liber şi a fost sunat de şeful Poliţiei Recaş care i-a cerut să se prezinte la birou, unde a fost aşteptat de inspectorul şef A., inspectorul adjunct B. şi şeful Poliţiei Recaş C. Persoana vătămată a menţionat în plângere că la insistenţele inspectorului şef, C. l-a sunat de două ori pe primarul oraşului Recaş, D., spunându-i că este invitat la sediul Poliţiei Oraşului Recaş, unde este aşteptat de inspectorul şef şi adjunctul inspectorului şef cms. şef B. Primarul s-a prezentat, iar comisarul şef B. l-a întrebat pe primar cum se poate rezolva conflictul cu agentul şef G., edilul răspunzând că nu se poate rezolva nimic, că el are un target de peste 51% voturi la alegerile prezidenţiale ce urmau să aibă loc, că el nu se poate desfăşura din caza poliţistului G., iar cât mai este el primar acesta din urmă trebuie să plece de la Poliţia Oraşului Recaş. Inspectorul şef A. l-a întrebat pe agent ce are de zis, persoana vătămată răspunzând că doreşte să rămână în continuare la Poliţia Oraşului Recaş, să respecte legea şi să o aplice. Comisarul şef A. a venit cu propunerea ca în următoarea şedinţă a Consiliului Local Recaş să vină însoţit de agentul şef G., pentru a cere părerea vis-a-vis de acest conflict şi de persoana poliţistului Duma şi consilierilor locali.

În continuare, s-a reţinut că în data de 15 octombrie 2014 a avut loc bilanţul Poliţiei Oraş Recaş, care a fost condus de către adjunctul inspectorului şef al I.P.J. Timiş, cms. şef B. Anterior începerii şedinţei de bilanţ, a avut loc o discuţie interceptată şi înregistrată în mediu ambiental între cms. şef B. şi fratele persoanei vătămate G., martorul Y., de asemenea poliţist şi conducător auto al şefului Serviciului Rutier, cms. şef Z., redată în procesul-verbal din data de 12.01.2015. În acest dialog cms. şef B. a arătat că este la curent cu situaţia exactă a persoanei vătămate G., având cunoştinţă că asupra acestuia se exercită presiuni de mare intensitate de către primarul localităţii Recaş, arătând că cea mai bună soluţie pentru persoana vătămată ar fi să accepte un alt post în altă structură de poliţie, în caz contrar inspectorul şef adjunct al I.P.J. Timiş arătând fără echivoc că, sub aparenţa unor reorganizări, va desfiinţa postul părţii vătămate. Concret, cms. şef B. a precizat că este la curent cu urmărirea continuă a agentului şef G. de către şeful Poliţiei Locale Recaş, inc. E., respectiv despre faptul că aceştia realizează activităţi concrete de supraveghere video a unui cadru de poliţie.

Cu ocazia şedinţei de bilanţ, prezidată de adjunctul I.P.J. Timiş, cms. şef B. a atras atenţia cadrelor de poliţie prezente în legătură cu o creştere a constatărilor de contravenţii şi infracţiuni, cu referire la activităţile specifice liniei de muncă circulaţie. După finalizarea şedinţei de bilanţ persoana vătămată G., care luase cuvântul în cadrul şedinţei ridicând în discuţie problemele cu care se confrunta, a fost convocată în biroul şefului său C., ocazie cu care inspectorul şef adjunct B. a întrebat-o dacă s-a mai gândit la ceea ce au discutat în urmă cu o săptămână, referindu-se la ameninţarea cu desfiinţarea funcţiei şi mutarea sa, răspunsul părţii vătămate fiind că nu intenţionează să se mute din localitate.

Având în vedere atitudinea fermă a agentului şef G., precum şi faptul că superiorii săi nu au reacţionat suficient de repede aşteptărilor primarului din Recaş D., acesta din urmă a făcut apel la colegii săi din formaţiunea politică din care face parte, respectiv F. (om de afaceri), P. (preşedintele Consiliului Judeţean Timiş) şi AA. (prefectul judeţului Timiş), solicitându-le acestora să intervină la comanda I.P.J. Timiş şi să-i determine pe cei din conducere să rezolve definitiv problema poliţistului G. din Recaş.

Astfel, s-au reţinut convorbirile telefonice din 18 octombrie 2014 dintre inculpaţii F. şi A., dintre inculpatul F., zis "O." şi primarul D., dintre A. şi martorul P. S-a observat că şi cu riscul afectării grave a activităţii subunităţii de poliţie din cadrul oraşului Recaş, vor proceda la mutarea funcţiei respective doar cu scopul ilicit de a-l obliga pe G. să nu mai lucreze în oraşul Recaş.

Un alt aspect reţinut de instanţa de fond a fost acela folosit de şeful postului de Poliţie Recaş şi primarul D., de a-i "imobiliza" cei doi agenţi de poliţie rutieră în posturi fixe, astfel încât, pe perioada respectivă să se poată comite abateri la regimul rutier pe alte trasee, fără a exista riscul constatării acestora.

Astfel, inculpatul D. a întocmit împreună cu inculpatul C. şi E., cu şeful Serviciului Rutier - Z. şi cu comisar şef de poliţie BB. un document neînregistrat şi nedatat numit "NOTĂ", prin care au propus mai multe măsuri. S-a reţinut că nu se menţionează cine va executa aceste măsuri, însă se presupune că aceste activităţi trebuie efectuate de cei doi poliţişti de la Poliţia Oraşului Recaş care aveau şi calitatea şi calificarea de poliţişti rutieri. La pct. II., fără nicio argumentare se menţionează:

"Conform celor prezentate de către domnul primar ing. D., pe raza localităţii există o stare de nemulţumire la adresa celor doi agenţi de poliţie rutieră, existând chiar posibilitatea organizării unui miting de nemulţumire faţă de aceştia." La pct. III. se prevede în mod expres că cei doi poliţişti din cadrul Poliţiei Române vor fi monitorizaţi în sensul respectării programului stabilit la pct. I, nu se specifică cine va face monitorizarea ci doar că cei care o vor face vor întocmi rapoarte către "şeful Poliţiei oraşului Recaş şi ofiţerii controlori din cadrul I.P.J. Timiş". La pct. IV se prevede necesitatea asigurării zilnice a unui aparat radar pe DN 6. Documentul a fost semnat la final, ca o probă că a fost citit şi însuşit de către opt poliţişti de la Poliţia Oraşului Recaş, primii doi fiind G. şi H. şi a fost ridicat şi în copie de la Primăria Oraşului Recaş cu ocazia percheziţiei din data de 19.01.2015.

Din coroborarea acestei "NOTE", neînregistrată şi nedatată, cu celelalte probe administrate în cauză (înregistrările telefonice, înregistrările ambientale, declaraţiile martorilor H., J., CC.), s-a reţinut că a fost întocmită pentru a imobiliza în posturi fixe pe cei doi poliţişti rutieri de la Recaş, astfel încât cei apropiaţi primarului care circulau pe drumurile publice încălcând normele legale să nu rişte să fie depistaţi în trafic.

În continuare, s-a constatat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul D., primar al oraşului Recaş, i-a solicitat inculpatului E., şef al Poliţiei locale Recaş, structură aflată în subordinea directă a primarului, să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, respectiv să-l urmărească permanent persoana vătămată G., prin supravegherea acestuia atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său.

Astfel, s-a reţinut că din declaraţia persoanei vătămate G., reiese că de la începutul lunii octombrie 2014, după reluarea activităţii sale în cadrul Poliţiei Oraş Recaş, în privinţa sa au fost exercitate acţiuni susţinute de supraveghere, desfăşurate de către agenţi ai Poliţiei Locale Recaş, inclusiv de către şeful Poliţiei Locale, numitul E.

De asemenea, s-a constatat că din convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în cauză, se confirmă susţinerile persoanei vătămate G., reţinându-se că parcursul lunilor octombrie şi noiembrie 2014, de fapt până la îndepărtarea persoanei vătămate G., au avut loc numeroase convorbiri telefonice între primarul D. şi şeful Poliţiei Locale Recaş, E., acesta informându-l cu privire la activităţile desfăşurate pe parcursul zilelor de către agentul şef G., mai mult, între primar şi şeful poliţiei locale stabilindu-se ca aceste activităţi să fie înregistrate video. Inculpaţii D. şi E. au ţinut legătura permanent, urmărind atât fiecare mişcare făcută de persoana vătămată cât şi evoluţia planului comenzii I.P.J. Timiş de a-l îndepărta pe acesta din cadrul Poliţiei Recaş.

Faptul că inculpatul E. supraveghea activitatea desfăşurată de G. a rezultat şi din convorbirea ambientală purtată între G. şi C., cu privire la acea notă ce a fost întocmită, în care Duma îi reproşează lui C. că îl urmăresc poliţiştii locali şi că nu este în regulă. De asemenea, martorul J. a declarat că E. era desemnat să se ocupe de verificarea respectării de către agenţii de poliţie a prezenţei lor în posturile fixe. Tot cu privire la activitatea de supraveghere desfăşurată de inculpatul E., martorul H. a declarat că începând cu octombrie 2014 şi până în decembrie 2014 a simţit că el şi Duma sunt urmăriţi de maşini care aparţineau persoanelor din primărie şi de maşinile primăriei. De multe ori l-a văzut pe E. că trecea cu maşina poliţiei locale prin locurile unde se aflau ei. I-a fost filmat autoturismul de serviciu în faţa casei lui G. Crede martorul că E. era pus de primar să facă rapoarte. Din convorbirea din 15.10.2014 dintre B. şi Y., a rezultat că şi B. cunoştea despre activitatea de supraveghere exercitată de E. asupra lui G. S-a mai reţinut convorbirea din data de 20.10.2014, la ora 19:11:58, dintre inculpatul D. şi E.

În continuare, s-a reţinut că E. a exercitat fără drept activităţi de urmărire a persoanei vătămate, din convorbirile telefonice efectuate în cauză rezultând că inculpatul E. îi informa atât pe primarul D. cât şi şeful Poliţiei oraş Recaş, inculpatul C., despre locul unde se afla persoana vătămată, că era acasă (discuţia din 30-10-2014, la ora 12:28:52), că a părăsit postul fix din intersecţie (discuţia din 13.11.2014), că este în piaţă alături de DD. (discuţia din 22.10.2014 dintre E. şi D.), dar şi discuţia din data de 31-10-2014, la ora 08:57:57, dintre inculpatul E. şi C.

Din convorbirile telefonice din data de 22.10.2014, purtate de inculpatul D. cu anumite persoane şi activitatea desfăşurată de agenţi ai Poliţiei Locale Recaş, a rezultat că în data de 22 octombrie 2014 la domiciliul agentului şef G. se afla şi colegul său H., acesta din urmă fiind în timpul programului de lucru, iar persoana vătămată în timpul liber. Despre aceasta a fost informat de urgenţă primarul D. care i-a chemat în locul respectiv şi pe cms. şef C., cms. şef Z. (şeful SR Timiş), cms. şef BB. (de asemenea din cadrul SR Timiş), ultimii doi fiind în acele clipe în deplasare spre localitatea Recaş.

Scopul primarului D. era acela de a provoca sancţionarea agentului şef H. Concomitent, între primarul D. şi "oamenii" săi din teren, se purtau convorbiri telefonice, aceştia din urmă comunicându-i primarului permanent ceea ce observau la domiciliul agentului şef G., astfel că ulterior acestor momente primarul D., într-o convorbire purtată cu un apropiat care observase acele momente, era încântat de felul în care au reuşit să-i "încercuiască" pe agenţii de poliţie G. şi H..

În realitate, deplasarea celor doi ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul Serviciului Rutier Timiş la Recaş, Z. şi BB., în data de 22 octombrie 2014, a avut loc în acelaşi context al intimidării persoanei vătămate G., pentru a-l determina să fie de acord cu mutarea sa din localitate.

Comisarii şefi Z. şi BB. au coordonat la acea dată un control inopinat, fiind efectuate teste cu etilotestul pentru poliţiştii G. (care era în timpul liber) şi H., cărora le-au fost cerute rapoarte, în care să arate motivele pentru care erau împreună, iar H. nu se afla în post.

S-a reţinut că în datele de 23, 26 şi 27 octombrie 2014 au avut loc mai multe convorbiri telefonice între primarul D., şeful Poliţiei Oraş Recaş C., respectiv Z., şef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Timiş, convorbiri în cadrul cărora erau permanent schimbate între interlocutori informaţii cu privire la activităţile părţii vătămate G., ori se purtau discuţii în legătură cu identificarea unor modalităţi de "neutralizare" a acestuia. Tot în data de 27 octombrie 2014 s-a încercat exercitarea de presiuni psihice asupra agentului şef G. din partea apropiaţilor primarului D.

Astfel, din declaraţiile martorilor K., EE., FF., G. şi GG., a rezultat că viceprimarul localităţii, K., însoţit de şeful poliţiei locale, E., s-au deplasat la Liceul Teoretic Recaş, au mers în biroul directoarei liceului, numita EE., întrebând-o dacă cunoaşte cine este prietena fiului părţii vătămate G., minorul G., directoarea EE. chemând-o pe directoarea adjunctă, FF., care a spus că prietena fiului părţii vătămate este GG., iar la momentul când minora GG. s-a prezentat în biroul directoarei, cei doi au întrebat-o despre fiul persoanei vătămate, respectiv dacă a plecat de la bal împreună cu G., dacă are cunoştinţă despre distrugerea unor jardiniere de pe marginea aleii pietonale care face legătura între liceul teoretic şi centrul oraşului Recaş, întrucât cu o seară înainte, care a coincis cu balul bobocilor, s-ar fi produs astfel de distrugeri. GG. a spus că nu a fost împreună cu G. în afara liceului în seara când a avut loc balul bobocilor, nu îl crede în stare pe G. de aşa ceva, că ea a plecat de la bal împreună cu tatăl ei. Deşi la urmărirea penală s-a reţinut că din cauza presiunii ce s-a exercitat asupra minorei GG., aceasta era speriată şi a plecat din birou plângând, în faza de cercetare judecătorească martorii au declarat că discuţia din birou s-a purtat pe un ton normal, iar minora nu era speriată şi nici nu a plecat plângând din birou. Şi martora GG. a relatat în faţa instanţei că nu a fost speriată sau intimidată în vreun fel. S-a reţinut că ambele martore, respectiv directoarea liceului şi directoarea adjunctă, au relatat că viceprimarul K. şi inculpatul E. nu au mai întrebat şi de alţi elevi ci numai de G., astfel că nu poate fi primită susţinerea că se efectuau cercetări cu privire la distrugerea jardinierelor ce ar fi avut loc în noaptea balului bobocilor, din moment toată atenţia s-a îndreptat numai asupra minorului G., cu toate că la bal au participat probabil mare parte din elevii de la liceu. Minorul G. a declarat că a fost afectat de cele întâmplate, în momentul în care l-a sunat pe tatăl său să-i relateze cele întâmplate, plângea şi nu ştia ce se întâmplă, insistând să fie luat de urgenţă de la liceu.

În continuare, s-a reţinut că abia în data de 23.10.2014, respectiv după două luni de la data comunicării propunerilor de modificări structurale, comanda IPJ Timiş i-a cerut martorului HH., şeful Poliţiei Municipiului Lugoj, să întocmească cât mai repede o notă de fundamentare pentru a obţine o funcţie de agent la Biroul Poliţiei Rutiere. El a transmis această solicitare şefului Biroului Rutier, II. a întocmit nota cu nr. x din data de 23.10.2014, HH. a aprobat-o şi a fost trimisă către I.P.J. Timiş cu adresa x/23.10.2014, dar nu este aprobată de către nici unul dintre ofiţerii din comanda I.P.J. Timiş.

S-a constatat că şefii IPJ au solicitat şefului Poliţiei Municipiului Lugoj să întocmească nota de fundamentare, aspect ce a rezultat din declaraţia inculpatului A. care a declarat că în urma şedinţei de comandă, undeva prin luna octombrie sau noiembrie i-a solicitat lui B. să ia legătura cu HH. pentru a pregăti nota de fundamentare privind necesitatea măririi statului de organizare la Poliţia Lugoj cu o funcţiei de agent de poliţie rutier. Şi inculpatul B. a recunoscut că A. i-a solicitat să ia legătura cu HH. ca să întocmească nota de fundamentare. Astfel, s-a reţinut convorbirea din data de 23.10.2014 dintre HH. şi II. în care îi sublinia urgenţa adresei prin care solicitau o funcţie de agent pentru Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj.

În data de 27.10.2014 a avut loc Şedinţa Consiliului de Conducere a IPJ Timiş, pe ordinea de zi neaflându-se nicio menţiune cu privire la dezbaterea vreunor propuneri făcute de I.P.J. Timiş cu privire la modificările structurale a statului de organizare a unităţii. La şedinţă au participat şefii IPJ Timiş, A. şi B., din partea Poliţiei Municipiului Lugoj comisarii şefi HH. şi JJ., iar din partea Poliţiei Oraşului Recaş, comisar şef C. Şedinţa a început cu prezentarea de către comisarul KK. de la Serviciul Resurse Umane a unei note de fundamentare "a Poliţiei Mun. Lugoj - Biroul Rutier nr. x/23.10.2014, privind redistribuirea unei funcţii de agent pentru suplimentarea efectivelor Biroului Rutier, prin redistribuire de la Comp. Rutier Recaş - Se aprobă". Din această menţiune nu rezultă dacă Biroul Rutier Lugoj a cerut să-i fie redistribuită o funcţie de agent de poliţie, indiferent de la care subunitate sau dacă a cerut în mod special o funcţie de la Compartimentul Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş. Nu rezultă deci cine a indicat cu precizie care funcţie şi de la care subunitate va fi propusă a fi mutată la Poliţia Municipiului Lugoj. Menţiunea este doar că se aprobă, fără nici o altă dezbatere.

S-a observat că în cadrul şedinţei A. prezintă faptul că "Din data de 01.12.2014 va intra în vigoare noul stat de organizare a I.P.J. Timiş; SIF (n.r. devine) Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) - cu 3 Birouri (...) dispare sintagma cercetări penale (...)" dar nu mai face absolut nici o referire la nota de fundamentare prezentată de KK. la începutul şedinţei şi nici nu aduce la cunoştinţa participanţilor care este modalitatea în care el mai poate face modificări în statul de organizare al I.P.J. Timiş, din moment ce acesta era deja definitivat, urmând a intra în vigoare începând cu data de 01.12.2014. Se menţionează totuşi, la solicitarea unui participant, că la şedinţa din luna noiembrie vor primi toţi propunerile întocmite de comandă cu privire la statul de funcţii al I.P.J. Timiş. La şedinţă au participat şi A., B., din partea Poliţiei Municipiului Lugoj comisarii şefi HH. şi JJ., iar din partea Poliţiei Oraşului Recaş, comisar şef C.

S-a reţinut că la data de 28.10.2014 subcomisarul de poliţie KK. a întocmit un "EXTRAS" din procesul-verbal al şedinţei consiliului de conducere a IPJ Timiş din data de 27.10.2014. . În acest document înregistrat cu nr. x/28.10.2014, îi menţionează pe toţi participanţii la şedinţă şi este semnat tot de KK. pentru şeful Serviciului Resurse Umane şi de către şeful inspectoratului, A. În cuprinsul acestui înscris s-a menţionat că "În ordinea de zi la pct. 6, secţiunea "Diverse" a fost prezentată nota Poliţiei Municipiului Lugoj Biroul Rutier (...) prin care se solicită suplimentarea cu o funcţie a numărului de agenţi de poliţie." Această afirmaţie este nereală, deoarece în procesul-verbal de şedinţă din data de 27.10.2014 este menţionată prezentarea acestei note imediat după prezentarea ordinii de zi şi nicidecum la finalul şedinţei, respectiv la "pct. 6, secţiunea "Diverse", punct care era ultimul pe ordinea de zi şi în cadrul căruia au avut loc alte discuţii. Din procesul-verbal de şedinţă din data de 27.10.2014 nu rezultă că a fost identificată deja funcţia propusă a fi mutată de la Recaş la Lugoj, însă, în înscrisul numit "EXTRAS" se menţionează expres că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Comisarul şef C. şeful Poliţiei oraşului Recaş a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, ceilalţi participanţi la şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate." Funcţia care figura în statul de funcţiuni al Poliţiei Oraşului Recaş la poziţia x era ocupată în acel moment de către partea vătămată G. În acest extras s-a concluzionat că "În condiţiile prezentate şi având în vedere acordul unanim al membrilor Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş, Consiliul a hotărât promovarea către I.G.P.R. - D.M.R.U. a propunerii de modificare a statului de organizare care presupune redistribuirea postului de execuţie identificat". Şi această menţiune este nereală deoarece din procesul-verbal de şedinţă nu rezultă că ar fi fost aprobată în cadrul şedinţei de consiliu mutarea acelei funcţii, respectiv cea de la poziţia x, ocupată de G., de la Recaş la Lugoj.

S-a constatat că, tot în data de 28.10.2014, Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Timiş a trimis la IGPR o adresă cu nr. x (acelaşi număr de înregistrare cu numărul de înregistrare alocat notei de fundamentare făcută de II., şeful Biroului Rutier din cadrul P.M. Lugoj) semnată tot de către KK. pentru şeful Serviciului Resurse Umane şi de către şeful inspectoratului, A., prin care se menţionează "În completarea adresei noastre nr. x din 18.08.2014, în baza analizei din şedinţa Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş din data de 27.10.2014 vă adresăm rugămintea de a aproba şi redistribuirea funcţiei de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Menţionăm că postul este ocupat, urmând a se declanşa procedurile legale privind managementul resurselor umane."La această adresă s-a anexat şi documentul numit "EXTRAS".

În data de 11.11.2014 I.G.P.R. - Direcţia Management Resurse Umane a comunicat I.P.J. Timiş, respectiv şefului inspectoratului, prin adresa cu numărul x - Lista cu modificările ce se efectuează în statele de organizare ale Poliţiei Române şi anexează două documente care privesc acelaşi lucru "Extras din Lista cu modificările ce se efectuează în statul de organizare a I.P.J. Timiş". Sunt denumite "Anexa 1 (...) nr. x din data de 11.11.2014 (2 file, 4 pagini, caracter "Secret")" şi "Anexa 2 (...) nr. x din data de 11.11.2014 (9 file, 18 pagini, caracter "Secret")".

În data de 20.11.2014, inspectorul şef A. a dat dispoziţia nr. 410 prin care a dispus înfiinţarea unor comisii care să identifice poliţiştii care să ocupe funcţiile devenite vacante prin reorganizare.

La acel moment funcţia ocupată de G. la poziţia x în statul de funcţiuni al Poliţiei Recaş nu mai exista.

Comisia înfiinţată în baza dispoziţiei x/20.11.2014 pentru a identifica un poliţist care să ocupe o funcţie vacantă apărută ca urmare a reorganizării în condiţiile arătate, respectiv funcţia de la poziţia x/a din statul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Municipiului Lugoj - Biroul Rutier -Mediul Rural, l-a identificat pe G. ca având toate condiţiile îndeplinite pentru a o putea ocupa.

Despre această stare de fapt şi despre opţiunile pe care le are, persoana vătămată G. a aflat prin adresa I.P.J. Timiş - Serviciul Resurse Umane cu nr. x din data de 27.11.2014, fiind invitat la acest serviciu "până în data de 28.11.2014 ora 12:00 (...) pentru consemnarea în scris a opţiunii legate de postul dvs.".

În data de 26.11.2014, în cadrul şedinţei lunare a Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş, pe ordinea de zi a fost inclusă şi prezentarea modificărilor survenite în statul de funcţionare a I.P.J. Timiş. Comisarul şef LL. a prezentat în şedinţă rezultatul modificărilor făcute în ceea ce priveşte organizarea funcţională a I.P.J. Timiş. Printre poliţiştii ale căror funcţii au fost mutate prin această reorganizare este menţionat şi G. (procesele-verbale de şedinţe se află în filele x). În data de 28.11.2014, persoana vătămată G., conştientă că nu are alte opţiuni, a făcut un raport olograf prin care a arătat că urmează funcţia identificată la P.M. Lugoj, însă acest acord nu este real şi legal, ameninţată fiind cu excluderea din poliţie după 20 de ani de muncă . Tot în data de 28.11.2014 s-a comunicat Poliţiei Oraşului Recaş că, în urma reorganizării, vor fi radiate un număr de cinci funcţii, inclusiv cea de la poziţia x, ocupată de G. şi se vor înfiinţa doar patru funcţii, cu alte numere de identificare în statul de organizare. Poliţiei Municipiului Lugoj i s-a comunicat în aceeaşi zi că în condiţiile de mai sus i-a fost radiată o funcţie şi au fost prevăzute în noul stat de funcţii două funcţii de agent.

După ce persoana vătămată G. a făcut raport că urmează funcţia de la Lugoj, ceea ce nu reprezintă un acord, în data de 05.12.2014 inculpatul B. a semnat în locul inspectorului şef A. - Dispoziţia de numire a agentului şef principal de poliţie G. în funcţia de agent II prevăzută la poziţia x/a din statul de organizare, în localitatea Lugoj.

În continuare, s-a reţinut că în data de 30 octombrie 2014 a avut loc o nouă discuţie între persoana vătămată şi superiorul său direct, cms. şef C., în legătură cu activităţile specifice, referitoare la planul de acţiune şi orele de desfăşurare a activităţilor de dirijare a traficului. Persoana vătămată G. i-a reproşat şefului său că este subordonat primarului şi dacă, are coloană vertebrală, să îşi dea demisia. De asemenea, i-a reproşat şi faptul că a făcut foarte multe rapoarte fără fundamentare în legătură cu activitatea profesională a persoanei vătămate, iar cms. şef C. s-a scuzat afirmând că primeşte multe adrese de la Primăria Recaş şi i s-au impus aceste lucruri. Agentul şef G. i-a spus lui C. că face aceste rapoarte deoarece vrea să îşi păstreze funcţia şi să iasă la pensie de pe această funcţie, el temându-se că primarul ar putea interveni pentru schimbarea sa din funcţie dacă nu ar pune în aplicare cele solicitate de acesta şi i-a dat dreptate părţii vătămate şi a spus că vrea să îşi păstreze funcţia.

S-a reţinut că, imediat după această discuţie, cms. şef C. l-a contactat telefonic pe inspectorul şef A. pentru a-l informa în legătură cu atitudinea fermă a persoanei vătămate G., care în continuare refuza să se conformeze sugestiilor ori dispoziţiilor de supunere faţă de cerinţele primarului localităţii.

Astfel, după ce şeful Poliţiei Oraş Recaş şi-a exprimat nemulţumirea că nu a reuşit să-l "înmoaie" pe agentul şef G., l-a întrebat pe inspectorul şef A. dacă se rezolvă ceva " de la întâi încolo", întrebarea sa referindu-se la data de 1 decembrie 2014, când se preconiza că va fi operată radierea postului ocupat de către persoana vătămată în statele de funcţiuni ale Poliţiei Oraş Recaş.

Inspectorul şef A. a confirmat că se are în vedere această modificare începând de la data menţionată, însă a arătat că nu are acordul poliţistului, are în vedere inclusiv ipoteza unui litigiu cu subordonatul lor, afirmând că este necesară foarte multă precauţie în legătură cu această modificare a organigramei unităţii de poliţie, pentru a da o aparenţă de legalitate şi pentru a se putea concluziona că nu a fost o decizie gândită în considerarea personală a subordonatului lor, ci strict având în vedere interesele obiective ale unităţii de poliţie.

În realitate, prin decizia de a se propune ministrului afacerilor interne aprobarea ordinului de reorganizare a posturilor în cadrul I.P.J. Timiş erau desconsiderate nu doar interesele legitime ale părţii vătămate, căruia îi era încălcat unul din principalele drepturi legale, anume stabilitatea, ci erau nesocotite şi tratate cu dispreţ şi interesele Poliţiei Oraş Recaş referitoare la buna desfăşurare a activităţii pe linia de muncă de poliţie rutieră.

În data de 12 noiembrie 2014 la sediul Poliţiei Oraş Recaş a avut loc prezentarea de către cms. şef B. a diagnozei organizaţionale, inspectorul şef adjunct B. afirmând că, în pofida susţinerilor şefului unităţii de poliţie din Recaş, a crescut criminalitatea şi a precizat că se constată o creştere a sesizărilor pe linie rutieră, ceea ce dovedea că în acea perioadă orice demers privind radierea tocmai a unui post pe această linie de muncă nu făcea decât se ignore realităţile obiective cu care se confrunta unitatea de poliţie, astfel că radierea postului părţii vătămate s-a făcut doar pentru a da satisfacţie cerinţelor imperative ale primarului D. La această analiză a participat şi un superior al ofiţerilor din cadrul I.G.P.R., comisarul şef "MM." de la Direcţia Ordine Publică, acesta fiind informat de către ofiţerii cu funcţii de conducere din Timiş şi de psihologul NN. despre starea tensionată din cadrul Poliţiei Oraş Recaş, agentul şef G. fiind învinovăţit că, prin atitudinea sa intransigentă, ar alimenta conflictul cu primarul localităţii. În acest context, cms. şef MM. a încercat şi el să-l intimideze pe agentul şef G., afirmând că dacă vor mai veni de la Bucureşti control intern pentru această problemă, nu primarul va fi cel schimbat, că el este ales de cetăţeni, dând de înţeles persoanei vătămate că dacă nu înţelege să se conformeze, va suferi grave consecinţe la locul de muncă, arătând că inclusiv înalţi ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul MAI înţeleg să dea curs solicitărilor nelegale şi ilegitime ale unor persoane din administraţia locală ce emit pretenţii de subordonare a unităţilor teritoriale de poliţie.

În data de 24 noiembrie 2014 persoana vătămată a luat la cunoştinţă că trebuie să ia legătura cu Poliţia Municipiului Lugoj, pentru a se duce să semneze fişa postului, acesta neînţelegând despre ce era vorba, astfel că a luat legătura cu cms. şef OO., din cadrul Biroului Resurse Umane al I.P.J. Timiş, care i-a comunicat că funcţia sa ar fi fost mutată la Poliţia Lugoj, la Biroul Rutier, în cadrul secţiei Rurale. Ca urmare a convocării sale la sediul I.P.J. Timiş, a doua zi persoana vătămată s-a conformat şi, cu prilejul discuţiilor purtate cu ofiţerii de la resurse umane, i s-a comunicat că trebuie să întocmească un raport din care să rezulte că ar fi de acord cu mutarea, fără ca, la solicitările sale exprese, agentului şef G. să-i fie puse la dispoziţie toate documentele ce au justificat această decizie, respectiv însuşi ordinul invocat pentru mutarea sa la Lugoj.

În data de 27 noiembrie 2014 persoana vătămată a revenit la sediul I.P.J. Timiş, fiind primit de către inspectorul şef A., căruia agentul şef G. i-a reproşat că a fost decizia inspectorului şef de a-l muta la Lugoj, afirmaţie ce a fost imediat contrazisă de către cms. şef A., care a afirmat că solicitarea ar fi fost formulată de către cms. şef C., iar conducerea Poliţiei Municipiului Lugoj ar fi avut nevoie de această funcţie. Înţelegând că aceste explicaţii nu reprezintă decât o încercare de deformare a realităţii, persoana vătămată G. i-a reproşat inspectorului şef A. că mutarea funcţiei sale nu este altceva decât ca urmare a implicării şi presiunilor politice exercitate de către primarul D., însă inspectorul şef a negat, contrazicând realitatea şi propriile angajamente luate faţă de liderii din mediul politic local

Pentru a-l determina pe agentul şef G. sub orice formă să plece de la Recaş, inspectorul şef i-a propus să găsească o soluţie de comun acord, propunându-i chiar o funcţie la Serviciul Cabinet, şef de post sau începând cu data de 15 decembrie sau mai repede, la Serviciul Rutier - Compartimentul DEN cu atribuţii în zona Recaş. Aceste promisiuni erau făcute pentru ca persoana vătămată să-şi dea acordul scris pentru mutarea la Lugoj, dar nu ar fi fost materializate în cazul în care accepta propunerile conducerii şi semna pentru mutarea la Lugoj. Faţă de această situaţie, persoana vătămată i-a explicat plângând inspectorului şef că nu poate să se mute, deoarece este necesară prezenţa sa în localitate, având în vedere implicaţiile negative majore asupra sa şi a familiei sale, în sensul că tatăl său este bolnav şi se află în întreţinerea părţii vătămate, iar soţia sa este şi ea operată şi are nevoie de el.

De asemenea, persoana vătămată i-a mai comunicat superiorului său, inspectorul şef A. şi că naveta îi creează probleme, pentru că sunt costuri ridicate legate de carburant şi uzura maşinii, iar el nu şi le poate permite. Aceste rugăminţi ale persoanei vătămate au rămas fără ecou, iar A. a dat de înţeles că nu îl interesează, acceptând producerea tuturor acestor consecinţe vătămătoare pentru drepturile şi interesele legitime ale părţii vătămate.

Începând cu data de 01.12.2014 partea vătămată G. a fost mutată pe o funcţie de poliţist rutier la Poliţia Municipiului Lugoj, prin radierea funcţiei similare de la Postul de Poliţie Recaş.

Din analiza materialului probator, prima instanţă a apreciat că în cauză rezultă cu claritate că primarul oraşului Recaş, inculpatul D., a solicitat cu insistenţă mutarea persoanei vătămate G. din cadrul Poliţiei Recaş, deoarece acesta nu răspundea aşa cum şi-ar fi dorit la solicitările sale, respectiv de a nu mai sancţiona contravenţional pe unii dintre participanţii la traficul rutier, cu toate că aceştia din urmă încalcă O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare . Astfel, s-a constatat că primarul D. este cel care a avut iniţiativa eliminării agentul şef G. din cadrul Poliţiei Oraş Recaş, întrucât nu răspundea aşa cum şi-ar fi dorit la solicitările sale, văzând că agentul de poliţie şi-a păstrat conduita demnă şi fermă, a reuşit ca prin propriile demersuri, conjugate cu cele ale altor importanţi decidenţi judeţeni, să determine conducerea I.P.J. Timiş şi şeful Poliţiei Oraş Recaş să comită infracţiunea de abuz în serviciu, prin desfiinţarea unui post de poliţist din schema de funcţii a subunităţii din Recaş, fiind desconsiderate interesele reale ale acestei subunităţi de poliţie.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul D., în subordinea directă a căruia se află Poliţia Locală Recaş, a dispus şefului acestei instituţii să îndeplinească acte ce nu intră în atribuţiile lui legale. Pentru a-şi duce la îndeplinire intenţiile, pe lângă presiunile făcute de el asupra comenzii I.P.J. Timiş, a urmat un plan, susţinut de altfel de inculpaţii A., B. şi C. Astfel, a încercat să se folosească de prevederile unui protocol de cooperare între Primăria Recaş, prin primar D. şi I.P.J. Timiş prin şeful de inspectorat, A.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, la percheziţia domiciliară din data de 19.01.2015, efectuată la sediul Poliţiei Locale Recaş, nu a fost identificat şi ridicat decât un singur astfel de plan de măsuri, respectiv cu nr. x/24.06.2014 pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia unui eveniment cultural în satul Nadăş.

De asemenea, primarul a făcut în numele Primăriei Recaş, dar şi în nume personal, sesizări atât la Parchet şi I.P.J. Timiş, cât şi la Instituţia Prefectului Timiş, M.A.I. - D.G.A. - S.J. Timiş şi IGPR - Direcţia de Control Intern. Cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 19.01.2015, efectuată la sediul Poliţiei Locale Recaş, au fost identificate şi ridicate mai multe documente din care rezultă că atât primarul personal cât şi E. precum şi alţii au făcut sau sprijinit astfel de sesizări. Au fost găsiţi şi angajaţi ai Poliţiei Locale Recaş care au făcut diferite rapoarte prin care se plâng că nu au fost sprijiniţi de poliţiştii din cadrul Poliţiei Române atunci când au cerut sprijinul..

Inculpatul D. a întocmit împreună cu inculpatul C. şi E., cu şeful Serviciului Rutier - Z. şi cu comisarul şef de poliţie BB. documentul neînregistrat şi nedatat numit "Notă" (astfel cum s-a reţinut anterior).

Prima instanţă a observat că unii martori au declarat că era necesară dirijarea traficului în cursul săptămânii dimineaţa la Şcoala Generală Izvin, la trecerea de pietoni, miercurea în centrul localităţii Recaş cât era piaţă şi vinerea şi duminica. Într-adevăr, pentru aceasta trebuiau luate măsuri de dirijare a traficului, menţionate buletinul posturilor, însă numai pentru acele zile, respectiv de luni până vineri dimineaţa la Şcoala Generală Izvin, la trecerea de pietoni, miercurea numai cât era piaţă, vinerea şi duminica, şi nu aşa cum s-a prevăzut în "NOTĂ", care includea aproape întreg programul de lucru al poliţistului în postul fix.

În opinia primei instanţe, faptul că documentul nu este înregistrat şi nici datat (de altfel nici nu prezintă vreo rubrică în acest sens, fiind atipic unui document emanat de o instituţie) conduce spre concluzia că a fost plăsmuit în mod special, doar pentru a-i prinde greşind pe cei doi poliţişti şi pentru a argumenta în acest fel mutarea lor de pe funcţiile din Recaş. . Acest document este asumat de către inculpaţii A. şi B. În acest sens, s-au apreciat relevante şi conversaţiile purtate în mediu ambiental între G. şi C. Deci, întocmirea acelei "NOTE" şi acceptarea supravegherii persoanei vătămate de către inculpatul E. au fost acţiuni infracţionale intenţionate în realizarea aceluiaşi scop ilicit, obligarea persoanei vătămate să-şi dea acordul pentru a se muta din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş..

Acest document denumit "Notă", întocmit, semnat, neînregistrat, nedatat, cu excepţia semnăturilor poliţiştilor de la Poliţia Recaş pentru luare la cunoştinţă, a fost identificat de către I.P.J. Timiş în urma solicitării făcută în acest sens de către Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş. Astfel că, în data de 17.02.2015, I.P.J. Timiş a trimis o copie conform cu originalul a acestui document dar şi o copie conformă cu originalul a adresei Serviciului Rutier cu nr. 315905/23.10.2014 semnată de Z. . Faptul că postul fix menţionat în notă ca fiind DN6 - intersecţia cu strada x era special conceput pentru supravegherea celor doi poliţişti este confirmat de declaraţiile unor martori poliţişti în cadrul Poliţiei Oraşului Recaş şi clar formulat în declaraţia martorului J. . S-au mai reţinut declaraţiile martorilor H. şi CC.

S-a constatat că atât G., cât şi H. au ridicat problema întocmirii de către şefi într-un mod incorect buletinul posturilor, sesizând că de multe ori au fost făcute menţiuni după ce au ieşit din schimb şi că în general la intrarea în serviciu aveau prevăzute activităţi evazive, generale dar că în urma controalelor, aceste rubrici ale buletinului posturilor au fost completate. Din studiul registrelor privind organizarea serviciului de patrulare la nivelul Poliţiei Oraşului Recaş pentru perioada 16.09.2014 - 19.01.2015 se poate cu uşurinţă observa că problemele indicate de persoana vătămată în şedinţele cu şefii, mai ales în şedinţa la care a participat şi un ofiţer superior din cadrul IGPR, MM., sunt adevărate. În acest sens, registrele sunt completate de persoane diferite pentru planificarea activităţilor poliţieneşti care trebuiau efectuate pe parcursul unei zile, există ştersături şi modificări, în cazul planificării patrulelor auto sunt dispuse trasee de patrulare generice, în schimb pentru poliţiştii din cadrul Compartimentului Rutier, ori H., ori G. sunt prevăzute activităţi concrete pe ore şi locuri clare de executare a serviciului, fiind existente inclusiv menţiuni scrise în referire la adresele Primăriei Recaş..

Aşa cum s-a reţinut anterior, pentru a determina mutarea agentului şef principal G. de la poliţia Recaş, inculpatul D. a apelat şi la colegii săi de partid, în acest sens fiind convorbirile telefonice aflate la dosarul cauzei.

S-a reţinut şi depoziţia martorului P. (preşedintele Consiliului Judeţean Timiş la acea perioadă) de la urmărirea penală, constatându-se că în faza de cercetare judecătorească acest martor a nuanţat aspecte declarate la urmărirea penală, însă şi-a menţinut declaraţia

S-a reţinut, de asemenea, declaraţia martorului AA. (prefectul judeţului Timiş la acea perioadă) din faza de urmărire penală care, în faza de cercetare judecătorească, a nuanţat aspectele evocate, menţinând declaraţia dată la urmărirea penală

Instanţa de fond a constatat că împrejurarea că primarul D. permitea doar anumite activităţi specifice poliţiei rutiere pe raza localităţii pe care o conducea, în perioada cât G. era delegat la Topolovăţu Mare, rezultă şi discuţia telefonică din data de 29 septembrie 2014, interceptată şi înregistrată în cauză, ocazie cu care i-a impus comisarului şef Z., şef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Timiş, să dea dispoziţie subordonaţilor să nu mai amplaseze autospecialele cu aparate radar pe raza oraşului Recaş. Concret, primarul oraşului Recaş i-a reproşat şefului structurii de poliţie rutieră a judeţului Timiş că au amplasat o maşină cu aparat radar pe drumul dinspre Cramele Recaş spre oraş, în interiorul localităţii şi l-a avertizat pe cms. şef că nu doreşte ca pe timpul campaniei electorale să mai aibă probleme cu locuitorii ce ar fi sancţionaţi de poliţişti rutieri.

În datele de 23, 26 şi 27 octombrie 2014 au avut loc mai multe convorbiri telefonice între primarul D., şeful Poliţiei Oraş Recaş, C., şi Z., şef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Timiş, primarul stabilind şi o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, P. pentru data de 24.10.2014, la ora 8, la staţia de carburanţi din apropierea locuinţei acestuia din urmă.

În opinia primei instanţe, exemplificativă este şi convorbirea telefonică purtată în data de 27 octombrie 2010 între primarul D. şi cms. şef Z., referitoare inclusiv la situaţia agentului şef G., când ofiţerul superior de poliţie s-a interesat dacă persoanei vătămate i s-a redactat deja raportul prin care se propunea retragerea avizului de poliţie rutieră, afirmând că se va implica personal prin sfătuirea poliţistului însărcinat cu redactarea raportului în legătură cu viitorul conţinut al documentului şi angajându-se faţă de primar să impulsioneze, să urgenteze redactarea acestui raport. Cu privire la retragerea acestui aviz, s-a menţionat că inculpatul C. ar fi făcut şi această manevră abuzivă, respectiv retragerea avizului de poliţie rutieră pentru persoana vătămată G., dacă nu ar fi aflat între timp că s-a rezolvat problema de către comanda I.P.J. Timiş, care a reuşit să desfiinţeze funcţia ocupată de acesta la Poliţia Recaş, cu ocazia reorganizării din 01.12. 2014, aşa că nu a mai continuat procedura de retragere a avizului..

Referitor la desfiinţarea funcţiei, persoana vătămată i-a amintit comisarului şef C. o discuţie avută anterior în biroul său la care au participat inspectorul şef A. şi adjunctul inspectorului şef, cms. şef B., la care acesta din urmă l-a ameninţat pe agentul şef G. că în cazul în care nu va ceda, în conflictul cu primarul, îi va desfiinţa funcţia începând cu data de 1 sau 15, fără a preciza luna, iar ulterior îl va da afară. De asemenea, tot la această discuţie, inspectorul şef i-a replicat persoanei vătămate că "dacă nu îţi rezolvi problema cu primarul, o să o rezolvăm noi", fără a preciza în concret cum va rezolva această problemă. La insistenţele inspectorului şef, C. l-a sunat de două ori pe primarul oraşului Recaş, D., spunându-i că este invitat la sediul Poliţiei Oraşului Recaş, unde este aşteptat de inspectorul şef şi adjunctul inspectorului şef. Primarul D. a venit. Comisarul şef B. l-a întrebat pe primar cum se poate rezolva conflictul cu agentul şef G., edilul răspunzând că nu se poate rezolva nimic, că el trebuie să obţină peste 51% voturi la alegerile prezidenţiale ce urmau să aibă loc, că el nu se poate desfăşura din cauza poliţistului G., iar cât mai este el primar, acesta din urmă, trebuie să plece de la Poliţia Oraşului Recaş. Comisarul şef A. a venit cu propunerea ca în următoarea şedinţă a Consiliului Local Recaş, să vină însoţit de agentul şef G., pentru a cere părerea vis-a-vis de acest conflict şi de persoana poliţistului Duma şi consilierilor locali.

S-a reţinut convorbirea în mediu ambiental din data de 14 octombrie, în jurul orei 07:41, dintre martorul Y. şi inculpatul B. din care rezultă, în opinia primei instanţe, că inculpatul B. ştia situaţia de la Recaş şi participa activ la toate acţiunile coordonate de şefii Poliţiei menite de a-l îndepărta pe poliţistul G., nesupus primarului din Oraşul Recaş. Menţionează foarte clar că nu acest abuz îl deranjează ci că inculpatul C. a avut proasta inspiraţie să recunoască faptul că ei, ca şefi de Poliţie, sunt la comanda factorului politic. Inculpatul B. pare a fi foarte curajos în a ataca acţiunile factorului politic care urmăreşte controlul asupra acţiunilor Poliţiei, însă, din păcate doar declarativ, în discuţii informale cu un subordonat. Reluând discuţia despre persoana vătămată G. a pretins că este legală decizia comenzii Poliţiei de a muta o funcţie de la Poliţia Oraşului Recaş. Astfel, s-a constatat că aceasta era singura variantă prin care inculpaţii îl puteau determina pe poliţistul G. să plece din oraşul Recaş, ca urmare a "comenzii" dată de inculpatul D. cum rezultă din afirmaţiile inculpatului B. ".

Aşadar, s-a apreciat că B. a avut un aport determinant în rezultatul infracţional produs în prezenta cauză, atât în relaţia cu persoana vătămată G., cât şi în relaţiile cu ceilalţi inculpaţi. Din convorbirea telefonică purtată în data de 15.10.2014 între Y. şi B. a rezultat că inspectorul adjunct B. cunoştea despre urmărirea continuă a agentului şef G. de către şeful Poliţiei Locale Recaş, inculpatul E., respectiv despre faptul că se realizează activităţi concrete de supraveghere video a unui cadru de poliţie.

În continuare, s-a reţinut că la şedinţa de bilanţ, prezidată de adjunctul I.P.J. Timiş, cms. şef B., acesta a atras atenţia cadrelor de poliţie prezente în legătură cu o creştere a constatărilor de contravenţii şi infracţiuni, cu referire la activităţile specifice liniei de muncă circulaţie, ceea ce dovedeşte că factorii de decizie din comanda I.P.J. Timiş aveau cunoştinţă despre situaţia operativă, obiectivă din Oraşul Recaş, astfel că reducerea unui post de poliţist cu atribuţii de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Recaş nu doar că nu se impunea, dar venea în contradicţie cu interesele bunei desfăşurări a activităţii pe această linie de muncă, această radiere a postului ocupat de partea vătămată constituind un veritabil factor de risc, inclusiv pentru siguranţa rutieră, asumat de altfel de către comanda I.P.J. Timiş.

S-a constatat că, în toate luările sale de poziţie cu ocazia acestei şedinţe la care au participat poliţiştii din Recaş, inculpatul B. nu a avut o poziţie clară. Când a fost întrebat despre desfiinţarea funcţiei persoanei vătămate, a ocolit răspunsul direct în şedinţă. Când i s-a adus la cunoştinţă că poliţiştii nu pot să-şi facă treaba, fie din cauza primirii unor telefoane cu intervenţii, fie prin care sunt certaţi că au părăsit locul în care erau planificaţi, inculpatul B. le-a atras atenţia asupra prevederilor legale, le aduce aminte că sunt infracţiuni abuzul în serviciu şi traficul de influenţă ingerinţele în activitatea unui poliţist care îşi exercită atribuţiile de serviciu. Spre finalul şedinţei a precizat încă două acţiuni ce vor fi făcute de comanda I.P.J. Timiş, respectiv deplasarea unui ofiţer S.I.P.I. Timiş la Poliţia Oraşului Recaş şi a doua, constând în aceea că va dispune efectuarea unei diagnoze organizaţionale.

După finalizarea şedinţei de bilanţ persoana vătămată G., care luase cuvântul în cadrul şedinţei ridicând în discuţie problemele cu care se confrunta, a fost convocată în biroul şefului său C., ocazie cu care inspectorul şef adjunct B. a întrebat-o dacă s-a mai gândit la ceea ce au discutat în urmă cu o săptămână, referindu-se la ameninţarea cu desfiinţarea funcţiei şi mutarea sa, răspunsul persoanei vătămate fiind că nu intenţionează să se mute din localitate, ci doreşte să-şi exercite în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi să aplice legea.

Cu aceeaşi ocazie comisarul şef B. i-a cerut lui G. să-i comunice colegului său H. "să-şi vadă de treabă", că dacă ar pune presiune pe el l-ar distruge din toate punctele de vedere, făcând referire la faptul că agentul H., de asemenea poliţist rutier, i-a amendat pe apropiaţi ai primarului, iar primarul D. se plângea permanent la comanda I.P.J. Timiş în legătură cu faptul că cei doi poliţişti nu dau curs dispoziţiilor de a nu lăsa nesancţionate aceste persoane aflate sub protecţia primarului din localitate.

În data de 16.10.2014, I.P.J. Timiş a comunicat Poliţiei Oraşului Recaş faptul că, în urma "solicitării adjunctului şefului inspectoratului, comisar şef de poliţie B.", subcomisarul NN. va realiza diagnoza organizaţională la această subunitate în perioada 20 - 31.10.2014. (fila x). S-a reţinut în acest sens şi discuţia înregistrată ambiental între B. şi Y..

Ţinând seama de ce au spus B. şi C. la şedinţele cu toţi poliţiştii, G. şi H. au început să părăsească postul fix impus prin acea notă. Pentru aceasta C. i-a cerut socoteală, iar G. a făcut rapoarte scrise şi solicita un răspuns în scris cu privire la aceste aspecte. Inculpaţii C. şi B., au refuzat constant să dea răspunsuri scrise şi i-au refuzat persoanei vătămate accederea la documentele incriminatoare, respectiv rapoartele de supraveghere făcute de inculpatul E., adresele asumate de inculpatul D. prin care informa despre fiecare mişcare făcută de cei doi poliţişti înafara postului fix impus precum şi a acelui document intitulat "NOTĂ" . S-a reţinut în acest sens discuţia telefonică dintre primarul D. şi C. din data de 17.10.2014, dar şi convorbirea înregistrată în mediu ambiental în ziua de 20.10.2014, purtată între fratele părţii vătămate, Y., inspectorul şef al I.P.J. Timiş, comisar şef A. şi adjunctul său, comisar şef B., în care s-a făcut din nou referire la situaţia părţii vătămate G..

Pentru a-l determina pe G., fie să plece din oraşul Recaş, fie să nu mai amendeze şi să nu mai facă dosare penale atunci când constată încălcarea legii de către locuitorii oraşului Recaş, în data de 21.10.2014, inculpaţii A. şi B. au vrut să afle de la martorul Y. dacă a vorbit cu fratele său şi dacă l-a convins să cedeze în faţa primarului.

În continuare, s-a constatat că în încercarea de a-l defăima pe agentul şef G., la data de 23.10.2014 s-a formulat de către Primăria Recaş, reprezentată prin primar D., o petiţie către conducerea IPJ Timiş, înregistrată sub nr. x/23.10.2014, prin care s-a sesizat că în data de 22.10.2014, G. ar fi însoţit echipa L., L., pentru a distribui materiale electorale. Prima instanţă a constatat că G. nu a împărţit pliante sau alte materiale electorale, astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorei PP., care a relatat că îşi aminteşte că într-o zi de miercuri, nu mai ştie data, dar era campanie electorală, l-a văzut pe G. în faţa pieţei din Recaş împreună cu mai multe persoane din grupul L. condus de DD. G. nu împărţea pliante sau alte materiale electorale, ceilalţi din grupul făceau acest lucru, poliţistul asistând doar la aceste activităţi. L-a informat pe primar despre acest lucru, primarul spunându-i că va face o sesizare cu acest aspect, ulterior urmând ca martora să fie chemată pentru a da detalii. Şi martorul QQ. a declarat că Duma nu împărţea pliante. De altfel, s-a constatat că această petiţie a fost verificată de organele abilitate, iar în data de 03.12.2014 prin raportul Biroului Control Intern s-a propus clasarea lucrării deoarece nu s-a putut proba existenţa aspectelor sesizate.

Totodată, s-a mai reţinut că despre această încercare de compromitere a persoanei vătămate aveau cunoştinţă şi şefii IPJ Timiş şi şeful Poliţiei Recaş, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice din data de 22-10-2014, la ora 16:40:50 dintre Z. şi inculpatul D.

Prima instanţă a constatat că inculpatul B. a devenit foarte insistent în a căuta orice ocazie pentru a-l prinde pe persoana vătămată G. cu orice abatere disciplinară, aşa cum rezultă din convorbirea telefonică pe care o are în data de 22-10-2014, la ora 16:30:38, cu C. . Mai mult, toţi inculpaţii au fost entuziasmaţi când au aflat informaţia de la D. că G. ar fi fost implicat în activităţi cu caracter politic, respectiv în campania electorală, văzând în această presupusă faptă, de o mare gravitate de altfel pentru un poliţist, ocazia ideală de a lua măsuri drastice cu privire la acesta şi să îl determine să accepte să fie mutat cu serviciul din oraşul Recaş, aşa cum s-a întâmplat cu I. şi N. În acest sens, declaraţia martorului RR.

De asemenea, inculpatul B., cu aceeaşi atitudine duplicitară, a confirmat mai târziu faptul că el i-a încurajat pe cei doi poliţişti, G. şi H. să-şi facă treaba de poliţişti şi să sesizeze imediat pe scară ierarhică dacă cineva îi împiedică să-şi îndeplinească obligaţiile legale, însă a făcut acest lucru tocmai pentru a-i determina să greşească şi să-şi poată argumenta o eventuală decizie de mutare a celor doi din oraşul Recaş. În acest sens, discuţia telefonică din ziua de 23-10-2014, la ora 10:02:26, dintre inc. D. şi inc. B. şi i s-a plâns acestuia că " De când s-o făcut bilanţul ăştia nu mai stau deloc în post. Aia-i bai". B.

S-a mai reţinut discuţia telefonică din data de 30.10 2014 purtată de C. cu A., după ce şeful Poliţiei Oraş Recaş, prin care cel din urmă recunoştea explicit că are în vedere inclusiv ipoteza unui litigiu cu subordonatul lor, motiv pentru care a afirmat că este necesară foarte multă precauţie în legătură cu această modificare a organigramei unităţii de poliţie, pentru a da o aparenţă de legalitate şi pentru a se putea concluziona că nu a fost o decizie gândită în considerarea personală a subordonatului lor, ci strict având în vedere interesele obiective ale unităţii de poliţie.

În realitate, prin decizia de a se propune ministrului afacerilor interne aprobarea ordinului de reorganizare a posturilor în cadrul I.P.J. Timiş erau desconsiderate nu doar interesele legitime ale persoanei vătămate, căreia îi era încălcat unul din principalele drepturi legale, anume stabilitatea, ci erau nesocotite şi tratate cu dispreţ şi interesele Poliţiei Oraş Recaş referitoare la buna desfăşurare a activităţii pe linia de muncă de poliţie rutieră.

Din finalul discuţiei telefonice purtată în data de 30 octombrie 2014 între comisarii şefi C. şi A., a rezultat fără putinţă de tăgadă că atât inspectorul şef, cât şi şeful Poliţiei Oraş Recaş, aveau reprezentarea exactă a faptului că agentul şef G. nu doreşte să-şi dea acordul în legătură cu mutarea sa la Poliţia Municipiului Lugoj, acest acord fiindu-i impus de către superiorii săi sub spectrul eliminării sale din cadrul Poliţiei, după o activitate de 20 de ani.

S-a mai reţinut că abia în data de 12.11.2014 inculpatul B. i-a dispus în mod clar inculpatului C. că nu mai este nevoie ca G. să fie supravegheat permanent, atunci când este de serviciu, de şeful Poliţiei Locale Recaş, inculpatul E., acest aspect este evidenţiat în urma unei discuţii dintre inculpatul E. şi C. . Astfel că, odată ce acest scop a fost atins prin mijloace infracţionale, au fost abandonate majoritatea acţiunilor de supraveghere, aşa cum rezultă şi din conversaţia telefonică purtată de 25-11-2014, la ora 08:45:52, dintre C. şi W.

Între timp, potrivit conţinutului convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în cauză, s-a confirmat susţinerile din declaraţia părţii vătămate G., conform cărora, încă de la începutul lunii octombrie 2014, după reluarea activităţii sale în cadrul Poliţiei Oraş Recaş, în privinţa sa au fost exercitate acţiuni susţinute de supraveghere, desfăşurate de către şeful Poliţiei Locale, inculpatul E.

Astfel, în următoarele zile, pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie, de fapt până la îndepărtarea părţii vătămate G., au avut loc numeroase convorbiri telefonice între primarul D. şi şeful Poliţiei Locale Recaş, respectiv E., acesta informându-l cu privire la activităţile desfăşurate pe parcursul zilelor de către agentul şef G., mai mult, între primar şi şeful poliţiei locale stabilindu-se ca aceste activităţi să fie înregistrate video. Inculpaţii D. şi E. au ţinut legătura permanent, urmărind atât fiecare mişcare făcută de persoana vătămată cât şi evoluţia planului comenzii I.P.J. Timiş de a-l îndepărta pe acesta din cadrul Poliţiei Recaş. S-a reţinut discuţia din data de 20.10.2014, la ora 19:11:58, dintre inculpatul D. şi E. care.

Prima instanţă a mai constatat că inculpatul D. şi-a coordonat acţiunile şi cu şeful persoanei vătămate, inculpatul C., reţinându-se discuţiile dintre aceştia din 21-10-2014, la ora 18:00:59 şi ora 18:14:51.

Astfel, s-a constatat că se evidenţiază din nou adevăratul motiv pentru care H. şi G., prin faptul că îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu produc pierderi economice şi de imagine pentru inculpatul D. şi cei apropiaţi lui, obligându-i să ia măsuri pentru a remedia problemele pe care le au cu autovehiculele cu care desfăşoară activităţi lucrative în aşa fel încât să corespundă condiţiilor stabilite de lege pentru circulaţia pe drumurile publice: "Trebuie să-mi pun la punct maşinile şi microbuzul".

Prima instanţă a constatat că aceste aspecte sunt confirmate şi de martorul Q. care a recunoscut că a săvârşit contravenţia consemnată de G. în procesul-verbal întocmit cu acea ocazie, dar i s-a părut că amenda este prea mare.

În continuare, s-a observat că o altă acţiune de supraveghere, s-a petrecut în data de 22.10.2014, reţinându-se convorbirile telefonice din data de 22.10.2014 purtate de inculpatul D. cu anumite persoane, rezultă că în data de 22 octombrie 2014 la domiciliul agentului şef G. se afla şi colegul său H., acesta din urmă fiind în timpul programului de lucru, iar persoana vătămată în timpul liber. Despre aceasta a fost informat de urgenţă primarul D. care i-a chemat în locul respectiv şi pe cms. şef C., cms. şef Z. (şeful SR Timiş), cms. şef BB. (de asemenea din cadrul SR Timiş), ultimii doi fiind în acele clipe în deplasare spre localitatea Recaş. Scopul primarului D., cel care şi determinase deplasarea spre Recaş a celor doi ofiţeri cu funcţii de conducere în cadrul Serviciului Rutier Timiş era acela de a provoca sancţionarea agentului şef H. Aceste aspecte au fost confirmate şi de declaraţia martorului H. dar şi de declaraţia inculpatului E. Deşi inculpatul E. nu a recunoscut acuzaţiile ce i-au fost aduse, a recunoscut însă că într-o singură împrejurare, probabil în cursul lunii septembrie a fotografiat maşina de serviciu care era în faţa casei lui G., în timp ce era vizitat de colegul său de serviciu, SS., acesta din urmă fiind în timpul programului. S-a reţinut şi declaraţia martorului H. care a relatat cu privire la acest aspect.

S-a constatat că între primarul D. şi "oamenii" săi din teren, se purtau convorbiri telefonice, aceştia din urmă comunicându-i primarului permanent ceea ce observau la domiciliul agentului şef, astfel că ulterior acestor momente primarul D., într-o convorbire purtată cu un apropiat care observase acele momente, era încântat de felul în care au reuşit să-i "încercuiască" pe agenţii de poliţie G. şi H.

Comisarii şefi Z. şi BB. au coordonat la acea dată un control inopinat, fiind efectuate teste cu etilotestul pentru poliţiştii G. (care era în timpul liber) şi H., cărora li s-a solicitat să raporteze motivele pentru care erau împreună, iar agentul H. nu se afla în post.

Tot în data de 22 octombrie 2014 persoana vătămată G. s-a deplasat la sediul I.P.J. Timiş, în vederea susţinerii interviului în cadrul diagnozei organizaţionale dispuse de către conducerea instituţiei. Cu privire la acest aspect s-au reţinut discuţiilor purtate cu psihologul I.P.J. Timiş, NN., dar şi declaraţia dată în faţa instanţei de martora NN.

S-a constatat că, în ciuda încercărilor de convingere, persoana vătămată nu a acceptat să se conformeze cerinţelor primarului D. şi a şefilor săi ierarhici, având drept consecinţă continuarea activităţilor poliţieneşti care decurg din obligaţiile legale, prin împiedicarea desfăşurării unor activităţi de transport cu autovehicule care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice ori care sunt conduse pe drumurile publice de către persoane care nu au acest drept legal.

S-a mai reţinut că din convorbirile purtate în data de 23.10.2014 când, primarul D. s-a interesat la comandantul Poliţiei Recaş, C., dacă cei doi poliţişti rutieri sunt în afara programului în acea zi.

În continuare, s-a observat că în data de 27 octombrie 2014 s-a încercat exercitarea de presiuni psihice asupra agentului şef G. din partea apropiaţilor primarului D., respectiv viceprimarul localităţii, K., însoţit de şeful poliţiei locale, inculpatul E., s-au deplasat la Liceul Teoretic Recaş, au mers în biroul directoarei liceului EE., unde ulterior au venit şi directoarea adjunctă, FF. şi elevii GG. şi G., fiul lui G. K. şi E. întrebând dacă G. a provocat distrugerea jardinierelor de pe marginea aleii pietonale care face legătura între liceul teoretic şi centrul oraşului Recaş, întrucât cu o seară înainte, care a coincis cu balul bobocilor, s-ar fi produs astfel de distrugeri. În data de 31.10.2014, E., într-o convorbire înregistrată în mediu ambiental, a confirmat acest aspect.

Inculpatul C., văzând că scopul acţiunilor abuzive, acela de a o muta pe persoana vătămată G. de la Poliţia Oraş Recaş, săvârşite de el şi de ceilalţi inculpaţi poliţişti cu funcţii de conducere în I.P.J. Timiş, este pe cale de a fi atins, a încercat să-l convingă pe E. să nu mai continue supravegherea pe care o făcea asupra lui G. Astfel s-a reţinut convorbirea telefonică din 30-10-2014, la ora 12:28:52, dintre C. şi E. După ce a fost sigur că s-a rezolvat cu mutarea lui G. de la Recaş, inculpatul C. a început să-şi preconstituie scuze pentru acţiunile sale faţă de persoana vătămată şi a încercat să se disculpe pentru aportul său în săvârşirea mutării abuzive a funcţiei.

S-a reţinut că determinarea lui D. şi E. de a continua activităţile de supraveghere a persoanei vătămate rezultă din mai multe convorbiri telefonice din acea perioadă, respectiv cea din data de 31-10-2014, la ora 08:57:57, dintre E. şi C. şi cea de la ora 09:36:05, cu primarul D. Din cauza insistenţei tot mai mari a primarului D. de a o supraveghea pe persoana vătămată G., de frică să nu apară violenţe sau alte manifestări grave, s-a ajuns la situaţia de a aduce îngrijorare la nivelul comenzii I.P.J. Timiş, îngrijorare exprimată atât de inculpatul C., cât şi de Z. care în cadrul unei convorbiri telefonice din data de 05-11-2014, la ora 12:52:23.

S-a constatat că în data de 12 noiembrie 2014 la sediul Poliţiei Oraş Recaş a avut loc prezentarea de către cms. şef B. a diagnozei organizaţionale, inspectorul şef adjunct B. afirmând că, în pofida susţinerilor şefului unităţii de poliţie din Recaş, a crescut criminalitatea şi a precizat că se constată o creştere a sesizărilor pe linie rutieră, ceea ce dovedea că în acea perioadă orice demers privind radierea tocmai a unui post pe această linie de muncă nu făcea decât se ignore realităţile obiective cu care se confrunta unitatea de poliţie, astfel că radierea postului părţii vătămate s-a făcut doar pentru a da satisfacţie cerinţelor imperative ale primarului D. La această analiză a participat şi un superior al ofiţerilor din cadrul I.G.P.R., comisarul şef MM. de la Direcţia Ordine Publică, acesta fiind informat de către ofiţerii cu funcţii de conducere din Timiş şi de psihologul NN. despre starea tensionată din cadrul Poliţiei Oraş Recaş, agentul şef G. fiind învinovăţit că, prin atitudinea sa intransigentă, ar alimenta conflictul cu primarul localităţii. În acest context, cms. şef MM. a încercat şi el să-l intimideze pe agentul şef G., afirmând că dacă vor mai veni de la Bucureşti pentru această problemă, nu primarul va fi cel schimbat, dând de înţeles părţii vătămate că dacă nu înţelege să se conformeze şi să nu mai sancţioneze oamenii protejaţi de primar, va suferi grave consecinţe la locul de muncă, arătând că inclusiv înalţi ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul MAI înţeleg să dea curs solicitărilor nelegale şi ilegitime ale unor persoane din administraţia locală ce emit pretenţii de subordonare a unităţilor teritoriale de poliţie.

Întreaga situaţie creată de voinţa primarului de a scăpa de poliţistul care îndrăznea să-i amendeze "oamenii", chiar dacă i-a cerut să nu mai facă acest lucru, l-a preocupat foarte mult pe inspectorul şef A. Din convorbirea ambientală purtată de martora NN. cu partea vătămată G. în data de 12.11.2014, a rezultat că inspectorul şef A. i-a cerut martorei, ca psiholog să încerce să-l convingă pe G. să accepte să fie mutat de la Poliţia Recaş.

Activităţile de supraveghere a persoanei vătămate G. de către primarul D. şi E., mai ales că sunt făcute după ce inculpaţii A., B. şi C. au identificat metoda, ilegală de altfel, prin care să-l mute pe G. din Recaş, au început să producă îngrijorare pentru comanda I.P.J. Timiş. Această îngrijorare a fost exprimată în mai multe rânduri, inculpaţii poliţişti fiind conştienţi că ceea ce au făcut constituie infracţiune şi doreau ca primarul D. să renunţe la actele de supraveghere, ştiind că nu mai avea rost să rişte să fie denunţaţi de persoana vătămată din moment ce "rezolvaseră" problema printr-o manevră care, deşi la fel de abuzivă, avea cel puţin o aparenţă de legalitate, respectiv mutarea funcţiei ocupată de partea vătămată prin reorganizarea I.P.J. Timiş. În acest sens, este convorbirea telefonică din data de 13-11-2014, la ora 08:27:26 dintre B. când i-a atras atenţia lui C. asupra acestor aspecte, inclusiv asupra ilegalităţii actelor de supraveghere . Inculpatul E. nu a înţeles că trebuie să se oprească activităţile de supraveghere astfel cum rezultă din discuţia telefonică din data de 13-11-2014, la ora 10:53:38, cu C.

S-a constatat că despre aceste activităţi infracţionale de supraveghere permanentă a persoanei vătămate G., chiar şi după ce reuşiseră să găsească metoda de îndepărtare a acesteia, aveau cunoştinţă nemijlocită atât şeful lui direct, cms. şef C., cât şi inspectorul şef adjunct al I.P.J. Timiş, B., aspecte ce se degajă fără niciun echivoc din cuprinsul convorbirii telefonice purtate în data de 13 noiembrie 2014 între şeful Poliţiei Locale Recaş, E. şi cms. şef C. Reacţia lui C. a fost aceea că trebuie să păstreze aparenţe de legalitate, a acestor activităţi, din discuţie reieşind faptul că E. trebuie să refacă nişte rapoarte, în sensul că ar trebui să fie făcute Aşa cum rezultă din această discuţie, în urma şedinţei cu B. au stabilit că ar fi bine să oprească acţiunile de supraveghere şi să refacă acele rapoarte. Până la urmă E. a acceptat să facă ceea ce i se cere. S-a mai reţinut că inculpatul D. îi spune lui C. că persoana vătămată nu mai stă în postul fix pe care i l-au impus. După ce s-au întâlnit şi au discutat personal, iar E. şi D. au primit asigurări de la C. că G. nu va mai profesa ca poliţist în oraşul Recaş, au fost de acord să oprească acţiunile de hărţuire, cel puţin cele care aveau ca rezultat întocmirea unor rapoarte de către E. S-a observat că B. a găsit această soluţie, cu refacerea rapoartelor care demonstrau urmărirea persoanei vătămate şi l-a însărcinat pe C. să obţină refacerea acestora de către E., în aşa fel încât să fie "mai la general". Deoarece E. nu s-a lăsat convins să refacă acele rapoarte şi să le trimită la Poliţia Oraşului Recaş, C. l-a apelat telefonic pe primarul D. şi îi spune acestuia că B. aşteaptă acele rapoarte refăcute şi că E. nu i le mai face . În data de 19.01.2015, cu ocazia percheziţiei efectuate la Primăria Recaş au fost identificate şi ridicate adresa de înaintare către Poliţia Oraşului Recaş şi cele trei rapoarte la care se referă.

În data de 24 noiembrie 2014, persoana vătămată a luat la cunoştinţă că trebuie să ia legătura cu Poliţia Municipiului Lugoj, pentru a se duce să semneze fişa postului, aceasta neînţelegând despre ce era vorba, astfel că a luat legătura cu cms. şef OO., din cadrul Biroului Resurse Umane al I.P.J. Timiş, care i-a comunicat că funcţia sa ar fi fost mutată la Poliţia Lugoj, la Biroul Rutier, în cadrul secţiei Rurale. Ca urmare a convocării sale la sediul I.P.J. Timiş, a doua zi persoana vătămată s-a conformat şi, cu prilejul discuţiilor purtate cu ofiţerii de la resurse umane, i s-a comunicat că trebuie să întocmească un raport din care să rezulte că ar fi de acord cu mutarea, fără ca, la solicitările sale exprese, agentului şef G. să-i fie puse la dispoziţie toate documentele ce au justificat această decizie, respectiv însuşi ordinul invocat pentru mutarea sa la Lugoj.

S-a reţinut declaraţia dată de martorul TT. în cursul urmăririi penale, conducător auto al inspectorului şef de la acea vreme, dar şi declaraţia dată în cursul judecăţii, în care a menţionat că inculpaţii A. şi B. nu i-au spus niciodată să-i transmită ceva lui G., discuţiile le-a purtat din propria iniţiativă, din discuţiile cu G. a înţeles că mutarea lui de la Recaş la Lugoj era ca urmare a faptului că nu se înţelegea cu autorităţile locale.

În continuare, s-a constatat că la data de 27 noiembrie 2014 persoana vătămată a revenit la sediul I.P.J. Timiş, fiind primită de către inspectorul şef A., căruia agentul şef G. i-a reproşat că a fost decizia inspectorului şef de a-l muta la Lugoj, afirmaţie ce a fost imediat contrazisă de către cms. şef A., care a afirmat, contrar probelor administrate în cauză, că solicitarea ar fi fost formulată de către cms. şef C., iar conducerea Poliţiei Municipiului Lugoj ar fi avut nevoie de această funcţie. Atunci persoana vătămată G. i-a reproşat inspectorului şef A. că mutarea funcţiei sale nu este altceva decât o urmare a implicării şi presiunilor politice exercitate de către primarul D., însă inspectorul şef a continuat să nege.

Pentru a-l determina pe agentul şef G. sub orice formă să plece de la Recaş, inspectorul şef i-a propus să găsească o soluţie de comun acord, propunându-i chiar o funcţie la Serviciul Cabinet, şef de post sau începând cu data de 15 decembrie sau mai repede, la Serviciul Rutier - Compartimentul DEN cu atribuţii în zona Recaş. Faţă de această situaţie, persoana vătămată i-a explicat plângând inspectorului şef că nu poate să se mute, deoarece este necesară prezenţa sa în localitate, având în vedere implicaţiile negative majore asupra sa şi a familiei sale, în sensul că tatăl său este bolnav şi se află în întreţinerea lui, iar soţia sa este şi ea operată şi are nevoie de el. De asemenea, persoana vătămată i-a mai comunicat superiorului său, inspectorul şef A. şi că naveta îi creează probleme, pentru că sunt costuri ridicate legate de carburant şi uzura maşinii, iar el nu şi le poate permite. Aceste rugăminţi ale persoanei vătămate nu au fost luate în seamă de inculpatul A., acceptând producerea tuturor acestor consecinţe vătămătoare pentru drepturile şi interesele legitime ale părţii vătămate.

Sub aspect probator au mai fost invocate declaraţiile martorilor LL. şi OO.

Începând cu data de 01.12.2014 persoana vătămată G. a fost mutată pe o funcţie de poliţist rutier la Poliţia Municipiului Lugoj. Toate aceste schimbări, legate de mutarea părţii vătămate la Lugoj, pe lângă faptul că i-au schimbat programul şi modul de viaţă, nu i-au permis să fie alături de familie şi, totodată, i-au adus şi cheltuieli suplimentare, legate de consumul de carburant şi uzura maşinii.

După şedinţele Consiliului de Conducere a IPJ Timiş din 20.08.2014 şi 27.10.2014, care au menţiuni despre mutarea unor funcţii, prima instanţă a constatat că începând cu data de 01.10.2014 persoana vătămată G. s-a întors să muncească pe funcţia sa de la Poliţia Oraşului Recaş, în urma încetării dispoziţiei de delegare la Topolovăţu Mare.

Cercetarea penală a stabilit că în nota de fundamentare nr. x/18.08.2014, inculpatul A. a menţionat că, în urma dispoziţiei IGPR din data de 14.08.2014, a fost efectuată o şedinţă de conducere din data de 18.08.2014, în care s-a analizat statul de organizare şi materialele cu propuneri de reorganizare a unor posturi făcute de către şefii de subunităţi. Poliţia Oraşului Recaş a făcut propunerile motivate de modificare structurală prin "raport motivat nr. x din 01.08.2014" Rezultatul acestei şedinţe s-a materializat în procesul-verbal încheiat cu numărul x/19.08.2014 . La capitolul II din notă - modificări la nivelul posturilor de execuţie, la pct. 12, s-a menţionat că la Poliţia Oraşului Recaş "s-au aprobat modificări structurale prin redistribuirea a două funcţii de agent de la Compartimentul Investigaţii Criminale la Compartimentul Ordine Publică". S-a luat hotărârea că este nevoie de suplimentarea funcţiilor la compartimentul Ordine Publică din cadrul P.O. Recaş, acesta "fiind subdimensionat". În notă se trec în revistă funcţiile existente la nivelul acestei subunităţi de poliţie inclusiv cu menţionarea a două funcţii la Compartimentul de Poliţie Rutieră, dar fără a face referiri despre necesitatea operării vreunor modificări în ceea ce le priveşte pe acestea.

Această notă a fost prezentată şi pe ordinea de zi a şedinţei de comandă a I.P.J. Timiş din data de 20.08.2014 când s-a procedat la informarea şi prezentarea propunerilor făcute de I.P.J. Timiş cu privire la modificările structurale a statului de organizare a unităţii, fiind menţionat faptul că propunerile fuseseră trimise deja spre Inspectoratul General al Poliţiei Române. La şedinţă au participat şi A., B., iar din partea Poliţiei Oraşului Recaş, agentul şef W. Cu privire la modificările propuse a avea loc la Poliţia Oraşului Recaş sunt făcute următoarele menţiuni în procesul-verbal de şedinţă: "P.O. Recaş - ag IV la S. Logistică" şi "P.O. Recaş - de la IC la OP: 2 fct.", adică nici o propunere cu privire la vreo funcţie din cele două existente pe linie de circulaţie rutieră.

S-a subliniat faptul că prin desfiinţarea funcţiilor de cercetare penală existente în cadrul tuturor formaţiunilor de poliţie, inclusiv cele de poliţie rutieră, prin nota de fundamentare trimisă la Bucureşti, de "La Poliţia Municipiului Lugoj - Biroul Rutier, funcţia de agent I - poziţia 1023 - va fi redistribuită (...)" în cadrul aceluiaşi Birou şi nu se face nicio menţiune că ar fi nevoie şi de alte funcţii suplimentare. Nota de fundamentare nr. x/18.08.2014 împreună cu alte documente legate de aceste modificări structurale a fost înaintată către I.G.P.R. Direcţia de Management Resurse Umane cu adresa nr. x/20.08.2014.

Abia în data de 23.10.2014, respectiv după două luni de la data comunicării propunerilor de modificări structurale, comanda IPJ Timiş i-a cerut martorului HH., şeful Poliţiei Municipiului Lugoj, să întocmească cât mai repede o notă de fundamentare pentru a obţine o funcţie de agent la Biroul Poliţiei Rutiere. El a transmis această solicitare şefului Biroului Rutier, II. a întocmit nota cu nr. x din data de 23.10.2014, HH. a aprobat-o şi a fost trimisă către I.P.J. Timiş cu adresa nr. x/23.10.2014, dar nu este aprobată de către nici unul dintre ofiţerii din comanda I.P.J. Timiş.

Instanţa de fond a reţinut că şefii IPJ au solicitat şefului Poliţiei Municipiului Lugoj să întocmească nota de fundamentare, astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului A. care a declarat că în urma şedinţei de comandă, undeva prin luna octombrie sau noiembrie i-a solicitat lui B. să ia legătura cu HH. pentru a pregăti nota de fundamentare privind necesitatea măririi statului de organizare la Poliţia Lugoj cu o funcţiei de agent de poliţie rutier. Şi inculpatul B. a declarat că A. i-a solicitat să ia legătura cu HH. pentru a întocmi acea notă de fundamentare.

Astfel cum s-a reţinut anterior, pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliului de Conducere a IPJ Timiş din data de 27.10.2014 a avut loc nu s-a aflat nici o menţiune cu privire la dezbaterea vreunor propuneri făcute de I.P.J. Timiş cu privire la modificările structurale a statului de organizare a unităţii. Şedinţa a început cu prezentarea de către comisarul KK. de la Serviciul Resurse Umane a unei note de fundamentare " a Poliţiei Mun. Lugoj - Biroul Rutier nr. x/23.10.2014, privind redistribuirea unei funcţii de agent pentru suplimentarea efectivelor Biroului Rutier, prin redistribuire de la Comp. Rutier Recaş - Se aprobă". Din această menţiune nu rezultă dacă Biroul Rutier Lugoj a cerut să-i fie redistribuită o funcţie de agent de poliţie, indiferent de la care subunitate sau dacă a cerut în mod special o funcţie de la Compartimentul Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş. Nu rezultă deci cine a indicat cu precizie care funcţie şi de la care subunitate va fi propusă a fi mutată la Poliţia Municipiului Lugoj. Menţiunea este doar că se aprobă, fără nici o altă dezbatere.

În cadrul şedinţei, chiar A. a prezentat faptul că "Din data de 01.12.2014 va intra în vigoare noul stat de organizare a I.P.J. Timiş; SIF (n.r. devine) Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) - cu 3 Birouri (...) dispare sintagma cercetări penale (...)" dar nu mai face absolut nici o referire la nota de fundamentare prezentată de KK. la începutul şedinţei şi nici nu aduce la cunoştinţa participanţilor care este modalitatea în care el mai poate face modificări în statul de organizare al I.P.J. Timiş, din moment ce acesta era deja definitivat, urmând a intra în vigoare începând cu data de 01.12.2014. Se menţionează totuşi, la solicitarea unui participant, că la şedinţa din luna noiembrie vor primi toţi propunerile întocmite de comandă cu privire la statul de funcţii al I.P.J. Timiş.

Aşa cum s-a arătat în prezenta cauză, în perioada 01.10.2014 - 27.10.2014 au fost concertate toate eforturile pentru satisfacerea cerinţelor inculpatului D. cu privire la împiedicarea poliţistului G. să mai profeseze în oraşul Recaş.

Astfel cum a mai reţinut anterior prima instanţă, la data de 28.10.2014 subcomisarul de poliţie KK. a întocmit un "Extras" din procesul-verbal al şedinţei consiliului de conducere a IPJ Timiş din data de 27.10.2014. . Prima instanţă a constatat că în şedinţa din data de 27.10.2014 nu s-a aprobat expres mutarea funcţiei de la poziţia x, ocupată de G., de la Recaş la Lugoj, astfel cum rezultă şi din declaraţia martorului UU., care a relatat că a participat la şedinţa de comandă de la IPJ Timiş care a avut loc în data de 27.10.2014. Din convorbirea telefonică din data de 28.10.2014 a rezultat că II. a aflat de la KK. despre faptul că a fost aprobată mutarea unei funcţii de agent la biroul pe care îl conducea şi că funcţia va veni direct ocupată de către G.

Instanţa de fond a constatat că din discuţiile telefonice dintre inculpaţi şi înregistrate în prezenta cauză rezultă că funcţia ocupată de persoana vătămată G. în cadrul Poliţiei Oraşului Recaş era o necesitate pentru această subunitate de Poliţie, reţinându-se discuţia data de 14-11-2014, la ora 09:13:19 dintre C. şi D.

Instanţa de fond a constatat că funcţia deţinută de G. la Poliţia Oraş Recaş - Biroul Rutier era necesară pentru această subunitate de poliţie rezultă şi din declaraţia martorului KK. şi convorbirea telefonică dintre acesta şi inculpatul C., care după mutarea funcţiei lui G. la Lugoj l-a întrebat pe martor cum poate să formuleze noi propuneri de suplimentare a statului de funcţii.

Cu privire la nota de fundamentare întocmită în data de 23.10.2014 de Şeful Biroului Rutier de la Poliţia Municipiului Lugoj, s-a reţinut declaraţia martorului HH. . De asemenea, s-a reţinut declaraţia martorului II. a declarat, precum şi declaraţia martorului KK. dată la urmărirea penală . În faţa instanţei de fond, acest din urmă martor a menţinut declaraţia dată la urmărirea penală nuanţând aceleaşi aspecte, arătând că tot ceea ce a declarat s-a consemnat exact aşa cum a spus, nu a fost ameninţat şi nu a fost timorat în vreun fel şi nu i s-a sugerat ce să spună

Prima instanţă a constatat că din administrarea tuturor probelor rezultă fără echivoc că funcţia îndeplinită de G. la Poliţia Oraşului Recaş era o necesitate dar, pentru a-l îndepărta pe acesta din oraşul primarului D., comanda I.P.J. Timiş a hotărât, în realizarea rezoluţiei infracţionale şi punând în dificultate organizarea serviciului poliţienesc în oraşul Recaş, că sunt mai importante interesele personale ale primarului decât buna funcţionare a instituţiei. În acest sens, cu mult înainte de a se ajunge la decizia de a muta funcţia ocupată de persoana vătămată G. în cadrul Poliţiei Recaş, comandantul acestei subunităţi, comisar şef C. a făcut în data de 04.09.2014 o notă de fundamentare pentru delegarea unui agent de poliţie de la Postul de Poliţie Dumbrăviţa la Poliţia Oraşului Recaş, motivând că din cauza lipsei de poliţişti, "nu există posibilitatea de a asigura intervenţia la evenimente pe parcursul celor trei schimburi", serviciul poliţienesc având caracter de permanenţă. Nota este aprobată de inspectorul şef A. care dă dispoziţia nr. x/05.09.2014 în acest sens.

Astfel, prin activităţile desfăşurate, inculpaţii din comanda IPJ Timiş şi de la comanda Poliţiei Oraş Recaş, au acceptat faptul că produc vătămări ale intereselor I.P.J. Timiş, constând în crearea unei stări disfuncţionale în normala desfăşurare a activităţilor de supraveghere şi control trafic rutier pe drumurile publice de interes naţional şi regional din zona de arondare a Poliţiei Oraş Recaş, radiind o funcţie de poliţist cu aceste atribuţii fără a avea în vedere nevoile reale ale subunităţii de poliţie, ci doar interesele personale ale inculpatului D., primar al Oraşului Recaş, persoană care percepea ca pe o veritabilă sfidare personală intransigenţa şi fermitatea manifestate constant în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către persoana vătămată G., faptul că acesta nu a înţeles să se supună cerinţelor de a exonera de răspundere persoanele ce săvârşeau contravenţii sau infracţiuni sancţionate de legislaţia rutieră. De asemenea, prin activitatea lor infracţională, inculpaţii au concurat conjugat la vătămarea dreptului conferit de Statul Poliţistului la stabilitate în cariera profesională a persoanei vătămate G., conform dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 360/2002 şi, de asemenea, la vătămarea intereselor legitime ale acestuia de a se bucura de o viaţă personală şi de familie normală, persoanei vătămate fiindu-i produse grave neajunsuri, legate de faptul că prin mutarea postului său în altă localitate nu şi-a mai putut sprijini corespunzător familia, tatăl său având probleme de sănătate fiind în întreţinerea sa, iar soţia este operată şi avea nevoie de sprijinul său. Nu în ultimul rând, decizia discreţionară şi abuzivă pe care inculpaţii au luat-o în privinţa persoanei vătămate i-au cauzat şi prejudicii materiale.

În opinia primei instanţe, referitor la invocarea posibilităţii lăsării persoanei vătămate fără mijloace de subzistenţă după o carieră poliţienească impecabilă de 20 de ani, aceasta denotă un pericol social concret deosebit de ridicat, deoarece este de natură a induce persoanelor care percep această stare de fapt neîncrederea în imparţialitatea şi independenţa unei importante instituţii a statului de drept, Ministerul Afacerilor Interne.

Instanţa de fond a constatat că inculpaţii nu au recunoscut acuzaţiile aduse în sarcina acestora susţinând că sunt nevinovaţi. S-au avut în vedere declaraţiile inculpaţilor A. din 10.02.2015, B. din data de 19.01.2015, care, ulterior, la data de 29.01.2015, după ce a studiat dosarul de urmărire penală, a înţeles să dea declaraţii în legătură cu faptele pentru care era inculpat.

De asemenea, s-au reţinut declaraţiile inculpatului C. date în calitate de suspect şi de inculpat din data de 19.01.2015, declaraţiile inculpatul D., atât în calitate de suspect, cât şi în cea de inculpat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., s-a reţinut că, fiind audiat, atât în calitate de suspect, cât şi în cea de inculpat, nu a recunoscut săvârşirea niciuneia dintre faptele reţinute în sarcina sa . S-a constatat că poziţia inculpatului E. este nesinceră şi contrară adevărului.

S-a constatat că în urma percheziţiei domiciliare efectuată în data de 19.01.2015 la sediul Poliţiei Locale Recaş, au fost identificate şi ridicate: adresa emisă sub nr. x din 10.11.2014 de către Primăria Oraşului Recaş către Poliţia Oraşului Recaş; Raportul din 06.11.2014, înregistrat sub nr. x din 06.11.2014, întocmit de şeful Poliţiei Locale a Oraşului Recaş, E.; două rapoarte cu detalii la fel ca şi precedentul, cu privire la activităţile desfăşurate de agenţii de poliţie H. şi G. în diferite zile şi diferite intervale de timp; un raport olograf al aceluiaşi E. din data de 06.11.2014.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul F. nu a recunoscut săvârşirea faptei penale reţinută în sarcina sa.

S-a constatat că în faza de judecată inculpaţii au avut aceeaşi poziţie procesuală.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că prin Decizia CCR nr. 405 din 15.06.2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", adică legislaţie primară (legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă).

Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Potrivit art. 47 C. pen., instigatorul este persoana care cu intenţie determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne este reglementată de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 105/2013.

S-a reţinut că în dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din acest Ordin se prevede că un inspector şef al unui IPJ, în calitate de şef de unitate, poate face modificări la nivelul posturilor de execuţie, modificări ce se efectuează în limita numărului de posturi aprobate şi constă în redistribuirea unor posturi de execuţie, pe orizontală, între structurile subordonate, cu posibilitatea schimbării denumirii funcţiei, cu menţinerea gradelor/treptelor profesionale, claselor de salarizare şi a coeficienţilor de ierarhizare, pe categorii de funcţii, potrivit domeniului de activitate.

Redistribuirea unei funcţii nu implică şi mutarea poliţistului pe postul redistribuit (este posibil ca poliţistul să nu mai îndeplinească condiţiile din fişa postului a funcţiei redistribuite).

Poliţistului a cărei funcţie a fost redistribuită i se aduce la cunoştinţă această situaţie şi trebuie să i se prezinte funcţiile vacante corespunzătoare pregătirii sale, ce pot fi ocupate de către el. Numirea în funcţie a poliţistului se face numai cu acordul său. În cazul în care nu s-a realizat numirea poliţistului, acesta va fi pus la dispoziţie în condiţiile art. 22 din Legea nr. 360/2002 şi a prevederilor Ordinului 298/2011, ambele cu modificările şi completările ulterioare. Unitatea trebuie să întreprindă demersuri pentru identificarea unor posturi vacante în cadrul celorlalte unităţi ale MAI, pentru identificarea unor funcţii vacante corespunzătoare pregătirii sale. După expirarea perioadei maxime pentru care poliţistul poate fi pus la dispoziţie (6 luni), dacă nu sunt identificate funcţii vacante ori dacă acesta nu îşi dă acordul pentru numirea într-una din ele, poliţistului îi încetează raporturile de serviciu. Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune şi în situaţia în care, după expirarea primei perioade de 3 luni de punere la dispoziţie, nu se aprobă prelungirea acesteia cu încă 3 luni de către ministrul afacerilor interne.

S-a reţinut că art. 23 şi art. 25 se aplică în mod corespunzător, în sensul că propunerea de modificarea a statului de organizare, temeinic argumentată, se analizează în şedinţă de conducere, trimestrial, iar opiniile exprimate şi hotărârea şefilor unităţii se materializează într-un proces-verbal, ce va sta ulterior la baza emiterii dispoziţiei şefului unităţii.

S-a constatat că procesul-verbal şi dispoziţia şefului unităţii se transmit, pe cale ierarhică, cu cel puţin 15 zile de intrarea în vigoare, unităţii căreia i se subordonează (un IPJ transmite aceste documente IGPR). În cauza de faţă, acel proces-verbal a fost întocmit în condiţiile prezentate în data de 27.10.2014, cu privire la o singură modificare, şi în doar trei zile, în data de 31.10.2014, inspectorul general al Poliţiei Române a dat Dispoziţia nr. 316671/31.10.2014, pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 1/2603 din 02.10.2014, fiind operată şi această mutare a funcţiei părţii vătămate în mod abuziv. Unitatea la nivelul căreia a fost aprobat statul de organizare (pentru un IPJ, statul se aprobă de către IGPR) restituie, pentru anulare sau, după caz, refacere, procesul-verbal şi dispoziţia, dacă acestea nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale în materie, ceea ce în cauza de faţă nu s-a întâmplat.

S-a constatat că art. 21 - 25 din Ordinul 105/2013 se coroborează, completează cu Anexa 16 din Instrucţiunile S/107/2013 ale cărei etape preced procedura prevăzută în articolele invocate anterior.

Cu privire la reglementarea, procedura şi cazurile de modificare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, prevederile cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, sunt art. 22 care cuprinde reglementări referitoare la funcţiile poliţiştilor se diferenţiază prin categorie, grad profesional şi coeficient de ierarhizare. După natura lor, sunt funcţii de conducere şi funcţii de execuţie. S-a reţinut că poliţiştii se încadrează în funcţii de execuţie prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult trei trepte faţă de cele pe care le au, potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului. Pentru motive temeinic justificate, poliţiştii pot fi numiţi, la solicitarea acestora, în funcţii inferioare gradelor profesionale pe care le au.

Competenţele emiterii actelor administrative privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, în condiţiile legii.

În cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j), precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni.

Reglementările sunt cuprinse şi în Ordinul nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, reţinându-se art. 2 alin. (1) şi (2).

Art. 2

(1) Raporturile de serviciu ale poliţiştilor se pot modifica prin:

a) delegare;

b) detaşare;

c) participare la misiuni internaţionale;

d) transfer;

e) mutare

f) împuternicire pe o funcţie de conducere;

g) punerea la dispoziţie.

(2) În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru îngrijirea copilul bolnav în vârstă de până la 7 ani sau în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, raportul de serviciu al poliţistului nu poate fi modificat şi nu poate înceta decât la iniţiativa sa sau, după caz, cu acordul scris al acestuia, cu excepţia situaţiilor în care faţă de poliţist s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale ori a măsurii arestării preventive sau cea a arestului la domiciliu.

Referitor la prevederi privind mutarea s-a reţinut incidenţa art. 31, conform căruia poliţistul poate fi mutat în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate din cadrul MAI, aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate în interesul serviciului şi la cererea poliţistului.

Alin. (2) al acestui text de lege prevede că mutarea poliţiştilor se face pe funcţii vacante, cu respectarea condiţiilor de ocupare a acestora prevăzute în fişa postului. S-a precizat că dispoziţii referitoare la fişa postului se regăsesc stipulate la art. 3 şi în Anexa 1 - Metodologia desfăşurării activităţilor de analiză a postului şi de întocmire a fişei postului din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare).

De asemenea, s-a reţinut că potrivit alin. (3) Mutarea poliţiştilor se poate face şi dacă funcţiile nu sunt vacante, numai cu acordul acestora, în situaţia în care modificarea raporturilor de serviciu se realizează prin mutarea concomitentă a acestora pe funcţiile vizate, cu respectarea condiţiilor de ocupare prevăzute în fişele posturilor.

S-a mai reţinut incidenţa art. 32 alin. (1), (2), (3), art. 33, art. 35, art. 38 alin. (1), (2), (3), art. 40 alin. (1) şi (2), precum şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 32

Dispoziţii generale privind mutarea în interesul serviciului a poliţistului

(1) Mutarea în interesul serviciului se face numai cu acordul scris al poliţistului.

(2) Mutarea poliţistului în interesul serviciului se face prin ordin/dispoziţie emis/emisă potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, care se comunică în termen de 10 zile lucrătoare, sub semnătură, celui în cauză.

(De exemplu, mutarea, în interesul serviciului, a unui poliţist de la o subunitate la alta, ambele aflate într-o structură a unui inspectorat judeţean de poliţie, sau de la un serviciu de la nivelul aparatului propriu al I.P.J. la o poliţie municipală, orăşenească, post de poliţie, etc., se face prin dispoziţie de personal întocmită de către structura de resurse umane şi aprobată de către inspectorul şef al I.P.J.-ului, şi pe baza şi a următoarelor documente: proces-verbal analiză conducere, raport acord poliţist mutare)

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care mutarea poliţistului în interesul serviciului se realizează în cadrul unei unităţi ierarhic superioare, ordinul/dispoziţia de mutare se emite de către şeful acesteia, cu încunoştinţarea şefului unităţii cedente.

ART. 33

Procedura privind mutarea în interesul serviciului a poliţistului

În cazul mutării în interesul serviciului se aplică procedura privind ocuparea posturilor vacante prevăzută de actele normative interne care reglementează activitatea de management resurse umane.

ART. 35

Mutarea în cadrul aceleiaşi unităţi

Mutarea poliţistului la cerere în cadrul aceleiaşi unităţi se realizează cu respectarea următoarei proceduri:

a) raportul scris întocmit de poliţist se prezintă şefului nemijlocit;

b) raportul avizat de şeful nemijlocit se depune de către solicitant şi se înregistrează la secretariatul unităţii, pentru a fi transmis structurii la care se solicită mutarea;

c) pentru situaţiile în care prin mutare se schimbă specialitatea solicitantului, raportul va conţine precizări cu privire la studiile absolvite;

d) după primirea raportului în condiţiile lit. b), şeful structurii la care se solicită mutarea verifică existenţa unei funcţii vacante în structura pe care o conduce şi stabileşte oportunitatea ocupării acesteia prin mutarea solicitantului. Dacă apreciază că este necesar poate chema poliţistul care solicită mutarea pentru realizarea interviului de cunoaştere;

e) după însuşirea/exprimarea refuzului şefului structurii la care se solicită mutarea raportul se transmite, prin secretariatul unităţii, structurii de resurse umane care gestionează resursele umane din unitate. Avizul nefavorabil al şefului structurii la care se solicită mutarea trebuie justificat în scris pe raportul de mutare;

f) structura de resurse umane verifică existenţa funcţiei vacante în cadrul structurii la care se solicită mutarea şi prezintă raportul şefului unităţii;

g) după însuşirea raportului de către şeful unităţii, mutarea poliţistului se dispune prin ordin/dispoziţie emis(ă) potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, care se comunică poliţistului, sub semnătură. Refuzul exprimării acordului de către şeful unităţii trebuie justificat în scris pe raportul de mutare;

h) rapoartele avizate nefavorabil de către şeful structurii la care se solicită mutarea sau, după caz, nu au fost însuşite de şeful unităţii, se clasează de către structura de resurse umane în dosarul personal, aspect care se comunică în scris titularului, cu referire expresă la imposibilitatea efectuării mutării solicitate şi precizarea motivului.

PUNEREA LA DISPOZIŢIE

Art. 38

Cazuri de punere la dispoziţie

(1) Poliţistul aflat în activitate poate fi pus la dispoziţia unităţii în cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop.

(2) Punerea la dispoziţie în situaţiile prevăzute la alin. (1) se face pentru o perioadă de cel mult 3 luni. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, perioada poate fi prelungită cu cel mult 3 luni.

(3) Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală este pus la dispoziţia unităţii, cu excepţia cazurilor în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă şi se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, de la data înregistrării la secretariatul unităţii a comunicării organului de urmărire penală.

ART. 40

Obligaţii pe timpul punerii la dispoziţie

(1) Pe perioada punerii la dispoziţie poliţistul îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile stabilite în scris de şeful unităţii, care vor fi comunicate poliţistului, sub semnătură.

(2) În cazul poliţiştilor prevăzuţi la art. 38 alin. (3) se stabilesc sarcini şi atribuţii de serviciu care nu sunt de natură a împieta buna desfăşurare a procesului penal.

ART. 41

Încetarea măsurii de punere la dispoziţie

(1) În situaţiile prevăzute la art. 38 alin. (1), măsura punerii la dispoziţie încetează la numirea în funcţie.

Totodată, s-a reţinut că mai sunt aplicabile în cauză prevederilor Legii Nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, respectiv art. 15 alin. (1) şi (2).

(1) În structura organizatorică a Poliţiei Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

(2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică ale acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Ordinul ministrului afacerilor interne I/2603 din 02.10.2014 nu cuprindea propunerea I.G.P.R. cu privire la modificările prin desfiinţarea unei funcţii din cele minim două existente şi obligatorii de la Poliţia Recaş. În consecinţă, această modificare a componenţei structurii organizatorice a Poliţiei Recaş, a fost făcută prin încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea 218/2002.

Instanţa de fond a apreciat că această modificare organizatorică a unei subunităţi de poliţie a fost făcută prin abuzul de putere manifestat de inculpatul A., cu concursul unor poliţişti neidentificaţi din cadrul I.G.P.R. - D.M.R.U. care au menţionat modificarea prin desfiinţarea funcţiei părţii vătămate.

Din verificările făcute la nivelul M.A.I. - Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, a rezultat că prin desfiinţarea unei funcţii de agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş au fost încălcate prevederile Instrucţiunilor Ministrului Afacerilor Interne cu nr. S/107 din 12.07.2013 - Anexa nr. 3 - criterii pentru constituirea structurilor de poliţie ordine publică, rutieră, intervenţie rapidă şi centre de reţinere şi arestare preventivă.

Conform Ordinului Viceprim - Ministrului pentru Securitate Naţională, Ministrul Afacerilor Interne cu nr. 1/2603 din 02.10.2014, a fost aprobată lista cu modificările structurii posturilor Poliţiei Române şi Organigramele unor structuri ale Poliţiei Române, noile ştate de funcţii urmând să fie în vigoare începând cu data de 01.12.2014. Aşa cum s-a văzut, la nivelul I.P.J. Timiş, au fost aprobate spre implementare modificările propuse prin nota de fundamentare nr. x/18.08.2014, declasificată în copie la dosar., adică fără desfiinţarea funcţiei ocupată de partea vătămată G. în cadrul Poliţiei Oraş Recaş.

În baza acestui Ordin, în data de 31.10.2014, inspectorul general al Poliţiei Române a dat Dispoziţia nr. x/31.10.2014, pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 1/2603 din 02.10.2014, respectiv operarea modificărilor în statele de organizare a unor unităţi de poliţie, aşa cum au fost propuse şi aprobate în urma notelor de fundamentare, în cazul I.P.J. Timiş, prin nota de fundamentare nr. x/18.08.2014, declasificată în copie la dosar.

Din probele dosarului, s-a reţinut că în şedinţa de consiliu din data de 27.10.2014 s-a decis mutarea unei funcţii de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş la Poliţia Municipiului Lugoj - Biroul Rutier, fără a se menţiona expres ce nr. avea funcţia care a fost mutată. Cu toate acestea, în înscrisul intitulat "extras din procesul-verbal al şedinţei de comandă din data de 27.10.2014" s-a menţionat nereal că funcţia desfiinţată de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş este funcţia de la poziţia x din statul de funcţii, respectiv cea ocupată de partea vătămată G. Aceste documente au fost înregistrate la I.G.P.R. în data de 31.10.2014, cu nr. 316651, respectiv x. Pe adresa de înaintare nu există nici o menţiune că ar fi fost aprobată de către cineva efectuarea modificării speciale făcută de către inculpatul A.

S-a constatat că există o dispoziţie olografă "S1 - analiză şi propuneri - semnătură indescifrabilă", o notă de repartizare " Dl. scms VV. - semnătură indescifrabilă" iar în partea superioară, o menţiune: "conexare la x" fără alte elemente privitoare la cine şi în baza a ce s-a dispus conexarea. Numărul la care face referire, respectiv x este numărul de înregistrare al procesului-verbal. Dar acest proces-verbal nu poartă nicio menţiune sau dispoziţie a vreunui şef. Deşi a fost dispusă o analiză a acestor două lucrări şi au fost solicitate propuneri, însă NU există niciun fel de document care să ateste că acest lucru s-a întâmplat.

De asemenea, s-a constatat că dispoziţia IGPR 316671/31.10.2014 prevede punerea în aplicare a dispoziţiilor OMAI nr. 1/2603 din 02.10.2014 (FĂRĂ modificarea prin desfiinţare a funcţiei de la poziţia x din statul de funcţii al IPJ Timiş -Poliţia Recaş). Deci, în condiţiile în care radierea acestei funcţii se face doar cu aprobarea ministrului, fiind vorba de o radiere cu ocazia reorganizării I.G.P.R., iar ministrul NU a aprobat această modificare, rezultă că a fost făcută în mod ilegal. Modificarea în statul de funcţii al Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a făcut FĂRĂ nici o analiză, propunere legală sau aprobare a vreunui factor de decizie nici din cadrul I.G.P.R. şi cu atât mai puţin din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

S-a constatat că toate modificările structurale ale I.G.P.R. au fost clar stabilite prin Nota raport privind aplicarea unor măsuri de corecţie a structurilor organizatorice ale Poliţiei Române cu nr. x/29.08.2014, la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene fiind urmărite modificări prin înfiinţarea serviciilor de investigare a criminalităţii economice şi alte măsuri pentru uniformizarea organizării, pentru judeţul Timiş fiind prevăzută şi înfiinţarea Biroului de analiză şi prevenire a criminalităţii.

Drept urmare, s-a reţinut că în data de 10.09.2014 IGPR trimite cu nr. x Nota-Raport cu propunerile de modificare precum şi Anexa clasificată Secret cu nr. x/10.09.2014, acest document fiind aprobat de ministru prin OMAI I/2603 din 02.10.2014 şi păstrează aceleaşi modificări propuse a fi făcute la nivelul I.P.J. Timiş.

Astfel, prima instanţă a constatat că inculpatul D., primar al oraşului Recaş, fiind nemulţumit că persoana vătămată, agent principal de poliţie G. în cadrul Biroului Rutier - Poliţia Oraş Recaş, îşi exercita în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv că împreună cu colegul său, agentul de poliţie H., vegheau la desfăşurarea normală a traficului rutier în localitate, oprind şi sancţionând participanţii la trafic care săvârşeau contravenţii şi infracţiuni la regimul rutier, printre aceştia fiind şi apropiaţi ai primarului, acesta din urmă a desfăşurat o multitudine de activităţi prin care a determinat conducerea IPJ Timiş, respectiv inspectorul şef A., inspectorul şef adjunct B. şi şeful Poliţiei Oraş Recaş C., să ia hotărârea mutării abuzive a poliţistului G. de la Poliţia Oraş Recaş. Pentru aceasta a apelat şi la colegii săi din formaţiunea politică (inculpatul F., martorii P. şi AA.) din care făcea parte să intervină la inspectorul şef A. pentru a rezolva problema.

Astfel, s-a constatat că, pentru a-l sprijini pe inculpatul D., inculpatul F. (coleg de partid cu primarul) l-a sunat pe inspectorul şef A. la data de 18 octombrie 2014, i-a relatat că a aflat de la primarul D. despre "problemele" pe care le-ar avea acesta din urmă la Recaş cu agentul şef G., şi i-a solicitat inspectorului şef să găsească de urgenţă o soluţie, să rezolve că-i creează mari probleme, inspectorul şef spunându-i că da, a discutat cu agentul în cauză şi nu a fost de acord cu ce s-a spus, o să mute funcţia cu totul şi la revedere. Inculpatul O. a insistat, l-a rugat pe inspectorul şef să-l mute, i-a spus apoi că se întâlneşte cu "H.". În discuţie inspectorul şef i-a spus că a fost acolo săptămâna asta, a încercat o consiliere dar nu ştie că nu se poate. Inculpatul O. insistă din nou, îl roagă pe A. să ia problema serios în mână şi să o rezolve săptămâna viitoare, A. răspunzându-i că nu ştie. Apoi inculpatul O. i-a spus lui A. că tocmai îl sună prefectul şi îl roagă împreună cu el (adică cu prefectul) că-i acordă şi el sprijin.

În opinia instanţei de fond, rezultă activitatea de determinare săvârşită de inculpatul O. faţă de inspectorul şef A., mijloacele de determinare fiind de la rugăminţi şi până la până la promisiunea de acordare de sprijin din partea prefectului.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul F. împreună cu D. au mers la prefect, martorul AA., căruia i-au spus despre neînţelegerile cu agentul G.

Aşadar, s-a apreciat că din întreg ansamblu probator rezultă fără niciun dubiu că inculpatul F. a cunoscut că modalitatea de "rezolvare a problemei şi mutarea poliţistului G." de la Recaş este în afara legii, şi cu toate acestea i-a solicitat şi a insistat la inspectorul şef A. să rezolve că-i creează mari probleme lui D., promiţându-i lui A. şi acordare de sprijin din partea prefectului.

Prin urmare, din probele administrate în cauză şi analizate în considerentele sentinţei, a rezultat că la presiunea inculpatului D. şi la solicitarea inculpatului F. (în ceea ce-l priveşte pe A.) inculpaţii A., B. şi C. şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, săvârşind numeroase activităţi ilicite şi încălcând mai multe dispoziţii legale (prevăzute în Legea nr. 360/2002, art. 15 din Legea nr. 218/2002, art. 4 raportat la art. art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor), care în final au avut ca rezultat desfiinţarea abuzivă a funcţiei persoanei vătămate G. de la Poliţia Oraş Recaş şi mutarea acesteia la Poliţia Municipiului Lugoj.

Prin această desfiinţare abuzivă a funcţiei persoanei vătămate, inculpaţii A., B. şi C., D. şi F., au nesocotit interesele IPJ Timiş şi Poliţiei Oraş Recaş, prin încălcarea normelor legale care stabilesc în mod obligatoriu un număr minimal de funcţii pentru poliţişti rutieri, fără de care nu poate funcţiona o astfel de subunitate de poliţie, aşa cum se prevede în Instrucţiunile Ministrului Afacerilor Interne cu nr. S/107 din 12.07.2013 - Anexa nr. 3 - criterii pentru constituirea structurilor de poliţie ordine publică, rutieră, intervenţie rapidă şi centre de reţinere şi arestare preventivă; i-au cauzat o pagubă materială persoanei vătămate şi i-au produs o vătămare a drepturilor şi intereselor legale ale acesteia, prin încălcarea art. 66 din Legea nr. 360/2002 - (1) care prevede în mod expres că stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi. Pe de altă parte, s-a adus un folos şi inculpatului D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, cum ar fi taxele de înmatriculare, taxele vamale, asigurările obligatorii dar mai cu seamă inspecţia tehnică periodică a acestora, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Instanţa de fond nu reţinut susţinerea din rechizitoriu în sensul că prin săvârşirea faptei inculpaţii A., B. şi C. au obţinut pentru ei un avantaj patrimonial reprezentând diferenţa de bani încasată din funcţiile deţinute ca urmare a numirii şi susţinerii de către grupul decident. Sumele încasate de inculpaţi în perioada octombrie - decembrie 2014 reprezintă retribuţia lunară cuvenită acestora ca urmare a activităţii de serviciu desfăşurate potrivit specificului funcţiei deţinută de fiecare dintre inculpaţi, şi nicidecum ca urmare a susţinerii de către grupul decident.

Inculpaţii A., B. şi C. au acceptat şi chiar au oferit sprijin inculpatului D. în a face sesizări şi petiţii repetate având acelaşi obiect sau privind aceleaşi aspecte cu privire la comportamentul poliţiştilor H. şi G., încălcând şi prevederile art. 4 raportat la art. art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

A. a dispus măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate, iar ceilalţi inculpaţi prin sprijinul oferit, în sensul de a identifica sau a produce noi fapte sau acte săvârşite de cei doi poliţişti, presupus ca fiind încălcări disciplinare şi pe care inculpatul D. să-şi întemeieze noi şi noi sesizări şi petiţii, în pofida faptului că priveau pe aceleaşi persoane şi aceleaşi fapte legate de comportamentul acestora.

Din această cauză, aceste petiţii şi sesizări abuzive au continuat chiar şi în condiţiile în care, fie ofiţerii desemnaţi cu cercetarea şi verificarea aspectelor sesizate, fie ofiţerii desemnaţi cu cercetarea disciplinară prealabilă, fie ofiţerii care au făcut parte din Consiliile de disciplină, fie ofiţerii din cadrul I.G.P.R. care au admis contestaţiile făcute, fie procurorii care au dat soluţii de neurmărire penală, au constatat că aspectele sesizate de inculpatul D. sunt nereale.

În ceea ce priveşte infracţiunea de uzurparea a funcţiilor prev. de art. 300 C. pen., s-a constat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul D., primar al oraşului Recaş, i-a solicitat inculpatului E., şef al Poliţiei locale Recaş, structură aflată în subordinea directă a primarului, să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, respectiv să-l urmărească permanent persoana vătămată G., prin supravegherea acestuia atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său.

Astfel, din declaraţia persoanei vătămate G., a reieşit că de la începutul lunii octombrie 2014, după reluarea activităţii sale în cadrul Poliţiei Oraş Recaş, în privinţa sa au fost exercitate acţiuni susţinute de supraveghere, desfăşurate de către agenţi ai Poliţiei Locale Recaş, inclusiv de către şeful Poliţiei Locale, numitul E.

S-a apreciat că din convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în cauză, se confirmă susţinerile persoanei vătămate G. Astfel, pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie 2014, de fapt până la îndepărtarea persoanei vătămate G., au avut loc numeroase convorbiri telefonice între primarul D. şi şeful Poliţiei Locale Recaş, E., acesta informându-l cu privire la activităţile desfăşurate pe parcursul zilelor de către agentul şef G., mai mult, între primar şi şeful poliţiei locale stabilindu-se ca aceste activităţi să fie înregistrate video. Inculpaţii D. şi E. au ţinut legătura permanent, urmărind atât fiecare mişcare făcută de persoana vătămată cât şi evoluţia planului comenzii I.P.J. Timiş de a-l îndepărta pe acesta din cadrul Poliţiei Recaş.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul E. supraveghea activitatea desfăşurată de G., astfel cum rezultă şi din convorbirea ambientală purtată între G. şi C., cu privire la acea notă. De asemenea, martorul J. a declarat că E. era desemnat să se ocupe de verificarea respectării de către agenţii de poliţie a prezenţei lor în posturile fixe. Tot cu privire la activitatea de supraveghere desfăşurată de inculpatul E., martorul H. a declarat că, începând cu octombrie 2014 şi până în decembrie 2014, a simţit că el şi Duma sunt urmăriţi de maşini care aparţineau persoanelor din primărie şi de maşinile primăriei. De multe ori l-a văzut pe E. că trecea cu maşina poliţiei locale prin locurile unde se aflau ei. I-a fost filmat autoturismul de serviciu în faţa casei lui G. Crede martorul că E. era pus de primar să facă rapoarte.

Prima instanţă a mai reţinut convorbirea din 15.10.2014 dintre B. şi Y., dar şi discuţia telefonică din data de 20.10.2014, ora 19:11:58, dintre inculpatul D. şi E.

În continuare, s-a constatat că E. a exercitat fără drept activităţi de urmărire a persoanei vătămate, din convorbirile telefonice efectuate în cauză rezultând că acesta îi informa atât pe primarul D. cât şi şeful Poliţiei Oraşului Recaş, inculpatul C., despre locul unde se afla persoana vătămată, că era acasă (discuţia din 30-10-2014, la ora 12:28:52), că a părăsit postul fix din intersecţie (discuţia din 13.11.2014), că este în piaţă alături de DD. (discuţia din 22.10.2014 dintre E. şi D.). În discuţia din data de 31-10-2014, la ora 08:57:57, inculpatul E., discutând cu C., i-a atras acestuia atenţia că " Dar toate demersurile astea nu înseamnă că noi ne oprim din activităţile noastre", referindu-se la el şi primar şi activităţile lor de urmărire. De asemenea, s-a reţinut şi convorbirea telefonică purtată în data de 13 noiembrie 2014 între şeful Poliţiei Locale Recaş, E. şi cms. şef C.

S-a constatat că în desfăşurarea activităţii de supraveghere, inculpatul E. a întocmit rapoarte cu detalii, cu privire la activităţile desfăşurate de agenţii de poliţie H. şi G. în diferite zile şi diferite intervale de timp.

În opinia instanţei de fond, din toate aceste probe rezultă fără niciun dubiu că inculpatul E. a săvârşit infracţiunea de uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, acesta în calitate de şef al Poliţiei Locale Recaş, la solicitarea inculpatului D., primarul oraşului Recaş, în perioada octombrie - noiembrie 2014 a exercitat activităţi de supraveghere şi urmărire a persoanei vătămate G. care se afla atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său, aceste activităţi nefăcând parte din atribuţiile de serviciu ale inculpatului E., de asemenea, a îndeplinit acte (rapoarte prin care a arătat că persoana vătămată şi alţi angajaţi ai Postului de Poliţie Recaş - ce au calitatea de poliţişti în cadrul Poliţiei Naţionale, s-ar afla în timpul programului de lucru în alte locuri decât cele stabilite de el cu D. şi C., pentru a putea fi monitorizată activitatea de constatare şi sancţionare a faptelor la regimul rutier), cauzându-i persoanei vătămate G. vătămarea intereselor legitime, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

De asemenea, s-a reţinut că din materialul probator a rezultat că prin activităţile sale, inculpatul D. l-a determinat pe inculpatul E. să săvârşească fapta aşa cum a fost descrisă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului E., s-a reţinut că acţiunea de hărţuire trebuie să producă victimei o stare de temere. În lipsa acestei stări de temere, infracţiunea de hărţuire nu subzistă.

Prima instanţă a constatat că din probele administrate nu rezultă activităţile de urmărire şi supraveghere desfăşurate de inculpatul E. au produs persoanei vătămate vreo stare de temere, sau de îngrijorare, astfel că această faptă nu poate fi reţinută. Susţinerea Parchetului că starea de temere rezultă din aceea că G. a formulat plângere penală nu este întemeiată. S-a constatat că din probe nu rezultă că activitatea desfăşurată de inculpat i-a produs persoanei vătămate o stare de temere, mai ales că aceasta era şi autorizat colaborator cu identitate reală. Pe de altă parte, activităţile descrise de procuror ca realizând elementul material al laturii obiective a infracţiunii de hărţuire sunt aceleaşi ca şi cele care formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de uzurpare a funcţiei, astfel că inculpatul nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi stare de fapt.

În ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de hărţuire, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului D., prima instanţă a reţinut că nici această faptă nu poate fi reţinută, din probe rezultând că D. l-a determinat pe inculpatul E. să săvârşească activităţile nelegale de urmărire şi supraveghere a persoanei vătămate, însă acele activităţi comise de E. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei, prev. de art. 300 C. pen., şi nu şi ale infracţiunii de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., astfel că răspunderea penală a celor doi inculpaţi va fi numai pentru fapta de instigare la uzurparea funcţiei pentru inculpatul D. şi fapta de uzurpare a funcţiei pentru inculpatul E.

Ca atare, pentru fapta de instigare la hărţuire, prev. de art. 47 rap. la art. 208 alin. (1) C. pen. respectiv fapta de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor D. şi E. pe temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

În continuare, instanţa de fond a constatat că la termenul de judecată din data de 04.02.2020, inculpatul F., prin intermediul Societăţii civile profesionale de avocaţi WW., a formulat cerere prin care a solicitat ca, în temeiul deciziei Curţii Constituţionale nr. 26/2019 şi a parag. 29 din decizia Curţii Constituţionale nr. 802/2017, precum şi a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi 302/2017, să se constate că probele constând în interceptări telefonice, supraveghere video, audio sau prin fotografiere, localizare sau urmărire prin mijloace tehnice, ce sunt folosite în cauză, au fost obţinute în mod nelegal, prin intermediul unui procedeu probator lovit de nulitate absolută, astfel încât nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, sens în care a solicitat excluderea acestora şi îndepărtarea lor efectivă din dosar. Cererea a fost ataşată la dosar.

Instanţa de fond a apreciat că această solicitare este neîntemeiată, reţinând că în procedura de cameră preliminară a mai fost invocată nulitatea absolută cu privire la aceste probe, şi prin Decizia nr. 783 din 25 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/2018 a fost respinsă, interceptările fiind menţinute.

În drept, fapta inculpatului A., care în calitate de comisar şef de poliţie, având funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, împreună cu inculpaţii B., inspector şef adjunct IPJ Timiş şi C., şef Poliţia Oraş Recaş, fără nici o fundamentare, prin încălcarea normelor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aşa cum s-a relatat pe larg în considerentele prezentei sentinţe, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, printre alte acţiuni exercitate în obţinerea scopului urmărit, a dispus ca în înscrisul intitulat "extras din procesul-verbal al şedinţei de comandă din data de 27.10.2014" întocmit la data de 28.10.2014, să se menţioneze nereal că funcţia desfiinţată de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş este funcţia de la poziţia x din statul de funcţii, respectiv cea ocupată de persoana vătămată G., deşi din procesul-verbal de şedinţă din data de 27.10.2014 nu a rezultat că ar fi fost identificată deja funcţia propusă a fi mutată de la Recaş la Lugoj, în documentul numit "EXTRAS" este menţionat că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural.

Comisarul şef C. şeful Poliţiei oraşului Recaş a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, ceilalţi participanţi la şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate." Funcţia care figura în statul de funcţiuni al Poliţiei Oraşului Recaş la poziţia x era ocupată în acel moment de către partea vătămată G. În acest extras se concluzionează că "În condiţiile prezentate şi având în vedere acordul unanim al membrilor Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş, Consiliul a hotărât promovarea către I.G.P.R. - D.M.R.U. a propunerii de modificare a statului de organizare care presupune redistribuirea postului de execuţie identificat".

Această menţiune este nereală deoarece din procesul-verbal de şedinţă nu rezultă că ar fi fost aprobată în cadrul Consiliului mutarea acelei funcţii, respectiv cea de la poziţia x, ocupată de G., de la Recaş la Lugoj.

Prin toate demersurile prezentate în considerentele sentinţei şi pe baza documentelor cu un conţinut nereal, cât şi a acţiunilor multiple de determinare a persoanei vătămate să plece de la Poliţia Recaş, inculpatul, cu ştiinţă şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu în vederea radierii funcţiei persoanei vătămate G. din statele de funcţii ale poliţiei oraşului Recaş, având ca scop servirea intereselor inculpaţilor, cauzând persoanei vătămate o pagubă materială, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, cum ar fi taxele de înmatriculare, taxele vamale, asigurările obligatorii dar mai cu seamă inspecţia tehnică periodică a acestora, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Prin exercitarea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu, A. a vătămat şi interesele legitime pe de o parte ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş constând în buna funcţionare a activităţii pe linia de muncă Poliţia Rutieră, iar pe de altă parte a vătămat interesele legitime ale persoanei vătămate prin încălcarea art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevede în mod expres că stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit).

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpat în mod defectuos a atribuţiunilor de serviciu, prin efectuarea activităţilor descrise cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acelui rezultat prin săvârşirea faptei (art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.).

Urmarea imediată a faptei constă în cauzarea unei pagube persoanei vătămate şi vătămarea intereselor legale ale acesteia, vătămarea intereselor legitime ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş, precum şi obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D.

S-a reţinut că din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul A. nu a mai fost anterior condamnat definitiv, însă a mai săvârşit alte fapte penale, fiind condamnat în primă instanţă pentru alte fapte concurente. Inculpatul este căsătorit, în prezent pensionar.

La individualizarea pedepsei pentru inculpatul A., prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptei, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârşirea acesteia, împrejurarea că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele judiciare, s-a prezentat la termenele de judecată.

Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă şi persoana inculpatului, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse înspre minimul special, este în măsură să conducă la realizarea scopului acesteia şi prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni de către acesta.

Fapta inculpatului B., care în calitate de comisar şef de poliţie, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, împreună cu inculpaţii A., inspector şef a IPJ Timiş şi C., şef Poliţia Oraş Recaş, fără nicio fundamentare, prin încălcarea normelor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aşa cum s-a relatat pe larg în considerentele prezentei sentinţe, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, printre alte acţiuni exercitate în obţinerea scopului urmărit, a dispus ca în înscrisul intitulat "extras din procesul-verbal al şedinţei de comandă din data de 27.10.2014" întocmit la data de 28.10.2014, să se menţioneze nereal că funcţia desfiinţată de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş este funcţia de la poziţia x din statul de funcţii, respectiv cea ocupată de persoana vătămată G., deşi din procesul-verbal de şedinţă din data de 27.10.2014 nu a rezultat că ar fi fost identificată deja funcţia propusă a fi mutată de la Recaş la Lugoj, în documentul numit "EXTRAS" este menţionat că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural.

Comisarul şef C. şeful Poliţiei oraşului Recaş a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, ceilalţi participanţi la şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate." Funcţia care figura în statul de funcţiuni al Poliţiei Oraşului Recaş la poziţia x era ocupată în acel moment de către partea vătămată G. În acest extras se concluzionează că "În condiţiile prezentate şi având în vedere acordul unanim al membrilor Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş, Consiliul a hotărât promovarea către I.G.P.R. - D.M.R.U. a propunerii de modificare a statului de organizare care presupune redistribuirea postului de execuţie identificat".

Această menţiune este nereală deoarece din procesul-verbal de şedinţă nu rezultă că ar fi fost aprobată în cadrul Consiliului mutarea acelei funcţii, respectiv cea de la poziţia x, ocupată de G., de la Recaş la Lugoj.

După ce partea vătămată G. a făcut raport că urmează funcţia de la Lugoj, ceea ce nu reprezintă un acord, în data de 05.12.2014 inculpatul B. a semnat în locul inspectorului şef A. - Dispoziţia nr. S/595 de numire a agentului şef principal de poliţie G. în funcţia de agent II prevăzută la poziţia x/a din statul de organizare, în localitatea Lugoj.

Prin toate demersurile prezentate în considerentele sentinţei şi pe baza documentelor cu un conţinut nereal, cât şi a acţiunilor multiple de determinare a persoanei vătămate să plece de la Poliţia Recaş, inculpatul, cu ştiinţă şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu în vederea radierii funcţiei persoanei vătămate G. din statele de funcţii ale poliţiei oraşului Recaş, având ca scop servirea intereselor inculpaţilor, cauzând persoanei vătămate o pagubă materială, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, cum ar fi taxele de înmatriculare, taxele vamale, asigurările obligatorii dar mai cu seamă inspecţia tehnică periodică a acestora, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Prin exercitarea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu, B. a vătămat şi interesele legitime pe de o parte ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş constând în buna funcţionare a activităţii pe linia de muncă Poliţia Rutieră, iar pe de altă parte a vătămat interesele legitime ale persoanei vătămate prin încălcarea art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevede în mod expres că stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit).

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpat în mod defectuos a atribuţiunilor de serviciu, prin efectuarea activităţilor descrise cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acelui rezultat prin săvârşirea faptei (art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.).

Urmarea imediată a faptei constă în cauzarea unei pagube persoanei vătămate şi vătămarea intereselor legale ale acesteia, vătămarea intereselor legitime ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş, precum şi obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D.

S-a constatat că din actele de la dosar rezultă că inculpatul B. nu a mai fost anterior condamnat, este căsătorit, în prezent pensionar.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptei, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârşirea acesteia, împrejurarea că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele judiciare, s-a prezentat la termenele de judecată.

Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă şi persoana inculpatului, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse înspre minimul special, este în măsură să conducă la realizarea scopului acesteia şi prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni de către acesta.

Fapta inculpatului C., care în calitate de şef al Poliţiei oraşului Recaş, fără nici o fundamentare, prin încălcarea normelor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aşa cum s-a relatat ]n considerentele prezentei sentinţe, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, printre alte acţiuni exercitate în obţinerea scopului urmărit, ca urmare a celor hotărâte împreună cu inspectorul şef A., cu inspectorul şef adjunct B. şi primarul localităţii Recaş, inculpatul D., referitor la propunerea de radiere a postului persoanei vătămate G., agent de poliţie în cadrul Compartimentului rutier, şi-a exercitat defectuos propriile atribuţii de serviciu ca şef al Poliţiei oraş Recaş, întocmind documente justificative ce au creat aparenţa de legalitate şi au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei din statele de funcţii ale Poliţiei oraş Recaş. Din procesul-verbal de şedinţă din data de 27.10.2014 nu a rezultat că ar fi fost identificată deja funcţia propusă a fi mutată de la Recaş la Lugoj, în acest document numit "EXTRAS" este menţionată în clar că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Comisarul şef C. şeful Poliţiei oraşului Recaş a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, ceilalţi participanţi la şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate." Funcţia care figura în statul de funcţiuni al Poliţiei Oraşului Recaş la poziţia x era ocupată în acel moment de către partea vătămată G.

Activităţile desfăşurate de inculpat au avut ca scop servirea intereselor inculpaţilor, cauzând persoanei vătămate o pagubă materială, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, cum ar fi taxele de înmatriculare, taxele vamale, asigurările obligatorii dar mai cu seamă inspecţia tehnică periodică a acestora, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Prin exercitarea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu, C. a vătămat şi interesele legitime pe de o parte ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş constând în buna funcţionare a activităţii pe linia de muncă Poliţia Rutieră, iar pe de altă parte a vătămat interesele legitime ale persoanei vătămate prin încălcarea art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevede în mod expres că stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit).

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpat în mod defectuos a atribuţiunilor de serviciu, prin efectuarea activităţilor descrise cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acelui rezultat prin săvârşirea faptei (art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.).

Urmarea imediată a faptei constă în cauzarea unei pagube persoanei vătămate şi vătămarea intereselor legale ale acesteia, vătămarea intereselor legitime ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş, precum şi obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D.

S-a constatat că din actele de la dosar rezultă că inculpatul C. nu a mai fost anterior condamnat, este căsătorit, în prezent pensionar.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptei, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârşirea acesteia, împrejurarea că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele judiciare, s-a prezentat la termenele de judecată.

Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă şi persoana inculpatului, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse înspre minimul special, este în măsură să conducă la realizarea scopului acesteia şi prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni de către acesta.

Fapta inculpatul D., care în calitate de primar al Oraşului Recaş, în perioada 2013 - 2014 i-a instigat pe inculpaţii A., B. şi C., să încalce prevederile legale fără nici o fundamentare, respectiv a art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aşa cum s-a relatat pe larg în considerentele prezentei sentinţe, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, printre alte acţiuni exercitate în obţinerea scopului urmărit, ca aceştia să-şi desfăşoare în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să dispună desfiinţarea funcţiei persoanei vătămate în scopul satisfacerii intereselor personale şi asigurării controlului asupra activităţii poliţiei Recaş prin evitarea constatării şi sancţionării faptelor comise de persoane din cercul relaţional şi satisfacerea intereselor politice şi economice ale acestuia.

Prin exercitarea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu, A., B. şi C., au vătămat interesele legitime ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş constând în buna funcţionare a activităţii pe linia de muncă Poliţia Rutieră, au cauzat persoanei vătămate o pagubă materială şi au vătămat interesele legitime ale acesteia, prin încălcarea art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevede în mod expres că stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, cum ar fi taxele de înmatriculare, taxele vamale, asigurările obligatorii dar mai cu seamă inspecţia tehnică periodică a acestora, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen., rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 (comisă de inculpaţii A., B. şi C.).

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpat a activităţilor de determinare a inculpaţilor A., B. şi C. de a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, prin efectuarea activităţilor descrise cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acelui rezultat prin săvârşirea faptei (art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.).

Urmarea imediată a faptei constă în cauzarea unei pagube persoanei vătămate şi vătămarea intereselor legale ale acesteia, vătămarea intereselor legitime ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş, precum şi obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D.

Fapta inculpatului D., care în calitate de primar al oraşului Recaş, l-a determinat pe inculpatul E., şeful Poliţie Locale Recaş, să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul abandonării atribuţiilor curente şi să urmărească permanent partea vătămată G., prin supravegherea acestuia atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său, cauzându-i persoanei vătămate G. vătămarea intereselor legitime, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpat, în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la uzurparea funcţiei, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 300 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 (comisă de E.).

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpat a activităţilor de determinare a inculpaţilor E. de îndeplinire a unor acte ce nu făceau parte din atribuţiile acestuia de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acelui rezultat prin săvârşirea faptei (art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.).

Urmarea imediată a faptei constă în vătămarea intereselor legale ale persoanei vătămate şi obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D.

S-a constatat că din actele de la dosar rezultă că inculpatul D. nu a mai fost anterior condamnat, este căsătorit, în prezent este primar al oraşului Recaş.

La individualizarea pedepselor prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptelor, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârşirea acestora, împrejurarea că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele judiciare, s-a prezentat la termenele de judecată.

Având în vedere împrejurările în care faptele au fost comise şi persoana inculpatului, instanţa a apreciat că aplicarea unor pedepse înspre minimul special, sunt în măsură să conducă la realizarea scopului pedepsei şi prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni de către acesta.

Fapta inculpatului E., care în calitate de şef al Poliţiei Locale Recaş, funcţionar public aflat în subordinea primarului oraş Recaş, în timpul serviciului, a îndeplinit acte (rapoarte prin care a arătat că persoana vătămată şi alţi angajaţi ai Postului de Poliţie Recaş - ce au calitatea de poliţişti în cadrul Poliţiei Naţionale, s-ar afla în timpul programului de lucru în alte locuri decât cele stabilite de el cu D. şi C., pentru a putea fi monitorizată activitatea de constatare şi sancţionare a faptelor la regimul rutier), a efectuat activităţi de supraveghere a persoanei vătămate G., atât când aceasta era în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cât şi în timpul liber, în locurile frecventate de persoana vătămată cât şi la domiciliul său, activităţi care nu intrau în atribuţiile sale de serviciu, cauzând vătămarea intereselor legale ale persoanei vătămate, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpat a unor acte ce nu făceau parte din atribuţiile sale de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acelui rezultat prin săvârşirea faptei (art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.).

Urmarea imediată a faptei constă în vătămarea intereselor legale ale persoanei vătămate şi obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D.

Din actele de la dosar rezultă că inculpatul E. nu a mai fost anterior condamnat, este căsătorit, în prezent este pensionar.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptei, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârşirea acesteia, împrejurarea că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele judiciare, s-a prezentat la termenele de judecată.

Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comise şi persoana inculpatului, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse la minimul special, este în măsură să conducă la realizarea scopului acesteia şi prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni de către acesta.

Fapta inculpatului F., care în luna octombrie 2014 l-a instigat pe inculpatul A., ca în calitate de inspector şef al I.P.J. Timiş să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea şi controlul structurii din subordine şi prin încălcarea repetată a legii, respectiv a prevederilor art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aşa cum s-a considerentele prezentei sentinţe, şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să dispună mutarea urgentă a persoanei vătămate G. de la Postul de Poliţie Recaş, în scopul asigurării controlului asupra activităţii Poliţiei Recaş prin evitarea constatării şi sancţionării faptelor comise de persoane din cercul relaţional al primarului D. şi satisfacerea intereselor politice şi economice ale acestuia din urmă. Prin exercitarea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu, A. a vătămat interesele legitime ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş constând în buna funcţionare a activităţii pe linia de muncă Poliţia Rutieră, a cauzat persoanei vătămate o pagubă materială şi a vătămat interesele legitime ale acesteia, prin încălcarea art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care prevede în mod expres că stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, cum ar fi taxele de înmatriculare, taxele vamale, asigurările obligatorii dar mai cu seamă inspecţia tehnică periodică a acestora, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 C. pen., rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 (comisă de A.).

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpat a activităţii de determinare a inculpatului A. de a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, prin efectuarea activităţilor descrise cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acelui rezultat prin săvârşirea faptei (art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.).

Urmarea imediată a faptei constă în cauzarea unei pagube persoanei vătămate şi vătămarea intereselor legale ale acesteia, vătămarea intereselor legitime ale I.P.J. Timiş - Poliţia oraş Recaş, precum şi obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D.

S-a constat că din actele de la dosar rezultă că inculpatul F. nu a mai fost anterior condamnat, este căsătorit, om de afaceri.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat al faptei, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârşirea acesteia, împrejurarea că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele judiciare, s-a prezentat la termenele de judecată.

Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă şi persoana inculpatului, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse la minimul special, este în măsură să conducă la realizarea scopului acesteia şi prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni de către acesta.

Cu privire la latura civilă prima instanţă a reţinut că persoana vătămată G. s-a constituit parte civilă în cauză şi solicitat suma de 15.000 euro daune morale.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar în faza de cercetare judecătorească partea civilă a precizat despăgubirile materiale constând în cheltuielile aferente deplasării la şi de la locul de muncă, la suma de 2.551,13 RON. A menţionat că perioada 01.12.2014 - 06.04.2015, constând în 92 zile lucrătoare, nu i s-au decontat cheltuielile aferente deplasării de la domiciliu la locul de muncă şi înapoi.

A mai precizat că potrivit Dispoziţiei Şefului Inspectoratului Timiş nr. x din data de 07.04.2015, acordarea contravalorii drepturilor de transport la şi de la locul de muncă se face de la data înregistrării prezentei dispoziţii.

A anexat în copie această dispoziţie şi copie a cererii de decontare cheltuieli transport pentru luna martie 2015.

S-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, (săvârşirea unei fapte ilicită, cauzarea unui prejudiciu, vinovăţia inculpaţilor şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu). Inculpaţii, prin săvârşirea faptelor, au cauzat părţii civile un prejudiciu material, acesta datorită mutării abuzive a funcţiei de la Poliţia Oraş Recaş la Poliţia Municipiului Lugoj a efectuat cheltuieli aferente deplasării la şi de la locul de muncă, care o perioadă de 92 zile nu i-au fost decontate (lunile decembrie 2014, ianuarie 2015 şi februarie 2015). Potrivit celor menţionate de partea civilă în cererea precizatoare şi a bonurilor depuse, aceste cheltuieli se ridică la suma de 2.551,13 RON. Activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi i-au cauzat părţii civile şi un prejudiciu moral pe care instanţa îl apreciază la suma de 7.000 euro.

Ca atare, va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G.

În baza art. 25 C. proc. pen. şi 1357 şi urm. C. civ., a obligat în solidar inculpaţii A., B., C., D. şi F. la plata sumei de 2.551,13 RON daune materiale către partea civilă G.

A obligat în solidar inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. la plata sumei de 7.000 euro daune morale către partea civilă G.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea parţială a înscrisului denumit "EXTRAS" întocmit la data de 28.11.2014 şi a celorlalte înscrisuri subsecvente întocmite de IPJ Timiş şi IGPR cu privire la dispoziţiile de redistribuire a unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural.

A dispus virarea sumei de 500 RON onorariu parţial oficiu din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului Timiş.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 3.000 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.

B. Împotriva Sentinţei penale nr. 166/PI din data de 05 august 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, de partea civilă G. şi de intimaţii inculpaţi D., C., B., F., A. şi E.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, în motivele scrise, a susţinut, că, în mod netemeinic şi nelegal, s-a dispus achitarea inculpaţilor D. şi E. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la hărţuire prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., respectiv infracţiunii de hărţuire prev. de art. 208 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că, în mod nelegal, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, a reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu din data de 01.02.2016 - 16.08.2016.

Totodată, în opinia parchetului, sentinţa pronunţată este netemeinică întrucât s-a efectuat o greşită individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F.

Referitor la primul motiv de apel, în ceea ce priveşte infracţiunea de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului E., cât şi instigarea la infracţiunea de hărţuire, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului D., s-a susţinut că soluţia instanţei este greşită, întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă, în mod evident, starea de temere cauzată persoanei vătămate prin acţiunile de hărţuire ale inculpatului E., acţiuni la care a fost instigat de către inculpatul D. În acest sens, s-a făcut trimitere la probele pe care instanţa de fond le-a analizat în considerentele sentinţei apelate.

Parchetul a arătat că persoana vătămată G. a formulat plângere penală la data de 15.01.2015, iar aspectele sesizate au fost confirmate de probatoriul administrat în cauză (respectiv, declaraţiile persoanei vătămate G., date atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în cauză, între primarul D. şi şeful Poliţiei Locale Recaş, E., convorbirea ambientală purtată între G. şi C., în care Duma îi reproşează lui C. că îl urmăresc poliţiştii locali). S-a arătat că martorul J. a declarat că inculpatul E. era desemnat să se ocupe de verificarea respectării de către agenţii de poliţie a prezenţei lor în posturile fixe. Tot cu privire la activitatea de supraveghere desfăşurată de inculpatul E., acuzarea a făcut referire şi la declaraţia martorului H. De asemenea, s-a menţionat că din convorbirea din 15.10.2014 dintre B. şi Y., rezultă că şi B. cunoştea despre activitatea de supraveghere exercitată de E. asupra lui G.

Parchetul a mai arătat că în data de 27 octombrie 2014 asupra persoanei vătămate G. au continuat şi s-au intensificat presiunile psihice din partea inculpatului E. şi apropiaţilor primarului D., respectiv viceprimarului K., aceştia recurgând la noi metode de intimidare a persoanei vătămate. Concret, viceprimarul localităţii, K., însoţit de şeful politiei locale, inculpatul E., s-au deplasat la Liceul Teoretic Recaş, în biroul directoarei liceului, numita EE., întrebând-o dacă cunoaşte cine este prietena fiului părţii vătămate G., minorul G., directoarea EE. chemând-o pe directoarea adjunctă, care a spus cine este prietena fiului părţii vătămate, aceasta prezentându-se în biroul directoarei, moment în care cei doi i-au adresat mai multe întrebări referitoare la fiul părţii vătămate. În acest sens, acuzarea a invocat declaraţiile persoanei vătămate şi declaraţiile martorilor G., EE., FF., K. şi GG.

În continuare, s-a arătat că E. a exercitat fără drept activităţi de urmărire a persoanei vătămate, acuzarea solicitând a se avea în vedere convorbirile telefonice interceptate la 31.10.2014 şi 13.11.2014. Totodată, s-a arătat că în desfăşurarea activităţii de supraveghere, inculpatul E. a întocmit rapoarte cu detalii, cu privire la activităţile desfăşurate de agenţii de poliţie H. şi G. în diferite zile şi în diferite intervale de timp. Prin urmare, s-a susţinut că din probe rezultă, fără niciun dubiu, că inculpatul E. a săvârşit infracţiunea de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., iar inculpatul D. l-a determinat pe acesta să săvârşească această faptă penală.

În opinia parchetului, este greşit raţionamentul primei instanţe, în sensul că acţiunile de hărţuire constând în activităţile nelegale de urmărire şi supraveghere a persoanei vătămate, comise de inculpatul E., la instigarea inculpatului XX., ar întruni doar elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei, prev. de art. 300 C. pen., nu şi pe cele ale infracţiunii de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., considerând că în cauza se impunea reţinerea în sarcina ambilor inculpaţi atât a infracţiunii de uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 (autorat, respectiv instigare), cât şi a infracţiunii de hărţuire prev. de art. 208 C. pen. (autorat, respectiv instigare), săvârşite în concurs, având în vedere lipsa omogenităţii juridice. Existenţa infracţiunii de uzurpare a funcţiei nu exclude existenţa infracţiunii de hărţuire, întrucât aceeaşi situaţie de fapt poate să îmbrace atât forma juridică a infracţiunii de uzurpare a funcţiei cât şi forma juridică a infracţiunii de hărţuire.

S-a susţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul D., având calitatea de primar al oraşului Recaş, a instigat la hărţuire pe E. care, în calitate de şef al Poliţiei Locale Recaş, funcţionar public aflat în subordinea primarului oraşului Recaş, a procedat, în mod repetat, la urmărirea fără drept şi fără a avea un interes legitim, folosindu-se şi de subordonaţii săi, pe persoana vătămată G., cu scopul de a-i crea o stare de temere menită a conduce la îndepărtarea acestui din funcţia de poliţist pe care o exercita în mod legal în cadrul Postului de Poliţie Recaş. Activităţile de urmărire au constat în supravegherea neautorizată de către judecător a persoanei vătămate, atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, executând capturi de imagini cu persoana vătămată în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, parchetul a susţinut că, în mod nelegal, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, a reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu din 01.02.2016-16.08.2016, întrucât măsurile preventive dispuse în perioada 01.02.2016 - 16.08.2016 au fost luate faţă de inculpat pentru săvârşirea altor infracţiunii grup infracţional organizat, corupţie şi favorizarea făptuitorului), infracţiuni concurente cu cea din prezentul dosar, care au format obiectul dosarului penal nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, soluţionat prin Sentinţa penală nr. 61/PI pronunţată la data de 16.03.2021. Având în vedere că soluţia pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara nu este definitivă, dosarul aflându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu prim termen de judecată în apel la data de 19.10.2021 (Dosar nr. x/2021), dar şi aspectul că ambele dosare se află deja pe rolul instanţei de apel, s-a susţinut că la acest moment procesual nu se poate realiza procedura de contopire a pedepselor aplicate în cele două dosare pentru infracţiuni concurente şi nici deducerea perioadei reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, inclusiv a perioadei din data de 01.02.2016 până la data de 16.08.2016; această procedură se poate realiza doar ulterior rămânerii definitive a hotărârilor pronunţate în cele dosare (în acest sens Decizia relevantă nr. 870/21.09.2017 a I.C.C.J.). Prin urmare, parchetul a considerat că deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, şi a reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu din 01.02.2016 - 16.08.2016, este nelegală, urmând a fi înlăturată.

În ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F., raportat la cuantumul pedepselor aplicate, s-a apreciat că instanţa de judecată nu a atribuit semnificaţia cuvenită şi nu a evaluat în mod corespunzător criteriile specifice de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. În opinia parchetului, pedepsele aplicate inculpaţilor nu corespund scopului general al pedepsei şi criteriilor generale de individualizare, fiind extrem de reduse, minimul special prevăzut de lege. în condiţiile în care nici unul dintre inculpaţi nu a beneficiat de circumstanţe atenuante şi nici nu a uzat de procedura recunoaşterii vinovăţiei, pedepsele fiind mult prea blânde în raport cu pericolul social sporit al faptelor pentru care a fost trimis în judecată fiecare inculpat, modalitatea de săvârşire, împrejurările în care au fost săvârşite faptele, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Raportându-se la situaţia de fapt reţinută în sarcina fiecărui inculpat, parchetul a solicitat majorarea cuantumului pedepselor, având în vedere minimul special prevăzut de lege raportat la calitatea acestora, rolul esenţial în declanşarea activităţii infracţionale, gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, aspectul că aceştia nu au beneficiat de circumstanţe atenuante şi nu au uzat de procedura recunoaşterii vinovăţiei, pedepsele fiind insuficiente pentru a realiza în mod eficient scopul preventiv educativ, dar şi pentru realizarea funcţiei de exemplaritate.

În ceea ce priveşte criticile formulate de apelantul inculpat D., Înalta Curte reţine următoarele:

Un prim motiv de apel a vizat nelegala compunere a completului de judecată în sensul că judecată în primă instanţă s-a făcut de către un complet nespecializat cu privire la judecarea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000, susţinându-se că, din verificarea surselor publice ale Curţii de Apel Timişoara, nu a fost identificată o hotărâre a colegiului de conducere pentru aprobarea înfiinţării unui complet specializat potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, modificată succesiv, în cadrul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, compus din judecătorul YY., astfel că acesta nu era apt să constituie un complet specializat, nefiind un judecător specializat în judecarea faptelor de corupţie şi neurmând cursurile de formare profesională organizate de către Institutul Naţional al Magistraturii. De asemenea, s-a arătat că judecătorul fondului nu a susţinut un examen de integritate, nu a dobândit cunoştinţe specifice infracţiunilor de corupţie, nu deţinea o experienţă relevantă în domeniu şi nu a elaborat nicio lucrare de specialitate. Prin urmare, judecătorul primei instanţe nu a judecat cauza în complet specializat cu privire la dosarele care au ca obiect infracţiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000 (infracţiuni de corupţie), având în vedere că în cadrul secţiei Penale a Curţii de Apel Timişoara completurile care să judece cauze privind infracţiunile de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000 a fost aprobată abia prin Hotărârea nr. 15/11 iulie 2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara. Astfel, apărarea a susţinut că nelegala compunere a completului de judecată, atât în procedura camerei preliminare, cât şi ulterior acesteia, până la data de 11.07.2019, atrage sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor procesuale făcute în cauză, potrivit art. 281 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.. S-a mai susţinut că judecătorul fondului nu a constituit un complet specializat pentru judecata faptelor de corupţie în primă instanţă nici ulterior Hotărârii nr. 15/11.07.2019, judecând şi cauze în care inculpatul este minor.

În opinia apărării, consecinţa procesuală este aceea că toate actele procesuale făcute de un complet nespecializat în procedura în cursul judecăţii, inclusiv Sentinţa penală nr. 166/05.08.2021, hotărâre ce face obiectul apelului pendinte sunt lovite de sancţiunea procesuală a nulităţii absolute prevăzută de art. 281 alin. (1), lit. a) C. proc. pen.

O altă critică a vizat faptul că prin sentinţa apelată, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiuni care nu sunt prevăzute de legea penală, având în vedere că ambele infracţiuni s-au raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr. 72/2000. În opinia apărării, nu poate fi o eroare materială evidentă întrucât lipseşte procesul-verbal sau încheierea de îndreptare, conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen.

Motivul al treilea de apel a vizat achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea instigării la abuz în serviciu şi instigare la uzurparea funcţiei apărarea susţinând că, referitor la instigarea inculpaţilor A., B. şi C. să încalce prevederile legii fără nicio fundamentare, nu a identificat "Legea nr. 218/202" şi nu există un proces-verbal sau o încheiere despre îndreptarea acestei erori materiale întocmită de organul judiciar.

În al doilea rând, s-a susţinut că nu se motivează, modalitatea în care inculpatul D. a instigat pe cei trei coinculpaţi să încalce prevederile art. 15 din Legea nr. 218/2002, republicată, potrivit cu care "în structura organizatorică a Poliţiei Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii (alin. (1). De asemenea, nu s-a motivat cum a instigat în concret, inculpatul D. ca cei trei inculpaţi să înfiinţeze/să nu înfiinţeze alte unităţii pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, în condiţiile în care, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 sumarul, competenţa şi structura organizatorică ale acestor unităţi se stabilesc prin ordin al Ministrului afacerilor interne, la propunerea Inspectorului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor Funcţionari Publici.

Referitor la alin. (3) al art. 15 din Legea nr. 218/2002, apărarea a susţinut că nu are legătură cu obiectul cauzei penale, întrucât după administrarea probelor în faza de urmărire penală şi în etapa judecăţii în fond nu a rezultat că a fost o legătură directă (imediată) între faptele reţinute în sarcina apelantului-inculpat D. şi Ministrul afacerilor interne.

De asemenea, apărarea a susţinut că art. 22, 31, 32, 33, 35, 37 şi 40 din Legea nr. 360/2002 sunt străine de dosarul cauzei penale, aceste texte de lege privind obţinerea gradelor profesionale, încadrarea poliţiştilor în categorii şi grade profesionale.

Apărarea a mai arătat că judecătorul fondului asociază persoana apelantului-inculpat D. cu inculpaţii A., B. şi C. care ar fi "vătămat interesele legitime ale I.P.J. Timiş-Poliţia oraşului Recaş constând în buna funcţionare a activităţii pe linie de muncă Poliţia Rutieră, au cauzat persoanei vătămate o pagubă materială şi au vătămat interesele legitime ale acesteia", însă în cauză nu există persoana vătămată, constituită parte civilă, I.P.J. Timiş-Poliţia Oraş Recaş.

Totodată, apărarea a susţinut că nu s-a administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte că apelantul-inculpat D. ar fi instigat pe cei trei inculpaţi să încalce dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 27/2002, întrucât exercitarea dreptului fundamental de petiţionare nu poate constitui elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni, neexistând o "activitate de determinare" a altor persoane (funcţionari publici) să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu.

Cu privire la probele administrate în faza procesuală a urmăririi penale, s-a solicitat excluderea tuturor declaraţiilor făcute de persoana vătămată, suspecţilor, inculpaţilor şi martorilor, având în vedere că aceste probe au fost obţinute ilegal, cu încălcarea art. 110 alin. (5) C. proc. pen., art. 111 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 123 C. proc. pen., în condiţiile în care Serviciul teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a deţinut şi deţine "aparatura necesară".

În continuare, s-a solicitat a se constata că nu există o motivare a primei instanţe de excludere a probelor inculpaţilor şi a depoziţiilor martorilor care au mărturisit nevinovăţia inculpatului-apelant D., dându-se, în schimb, preemţiune depoziţiilor martorilor vădit ostili acestuia şi favorabili persoanei vătămate G. Or, lipsa oricărei motivări a înlăturării acestor declaraţii încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, relevând deopotrivă şi lipsa de imparţialitate a judecătorului fondului.

De asemenea, apărarea a susţinut că nu există motivare care să justifice conduita persoanei vătămate cu privire la iniţierea şi perpetuarea unui conflict generat de faptul că, în calitatea de fin al fostului primar al unităţii teritorial-administrative a oraşului Recaş, încălcându-şi obligaţiile legale şi statutare de funcţionar public, a procedat la împiedicarea inculpatului-apelant D. de a participa la alegerile locale din anul 2012 pentru această funcţie electivă şi apoi la exercitarea de către inculpat a prerogativelor legale ale acestei funcţii, acţionând ca "un veritabil miliţian".

În continuare, în ceea ce priveşte fapta pentru care a fost condamnat inculpatul-apelant D., aceea de instigare a inculpatului E. (Şeful Poliţiei Locale Recaş) "să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul abandonării atribuţiilor curente şi să urmărească permanent partea vătămată G., prin supravegherea acesteia atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cât şi în timpul liber în locurile frecventate de aceasta cât şi la domiciliul său", apărarea a susţinut că "îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu" nu intră în conţinutul constitutiv - latura obiectivă-, respectiv elementul material al infracţiunii de uzurpare a funcţiei, ci aparţine conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) teza a II a C. proc. pen.

De asemenea, s-a solicitat a se constata că în sentinţa apelată, în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul D., nu există nicio referire la instigarea făcută pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu ale inculpatului E.

Apărarea a mai arătat că apelantul-inculpat D. solicită excluderea parţială a declaraţiilor inculpaţilor, părţii civile şi martorilor din faza judecăţii în prima instanţă, reluate de judecătorul fondului, respectiv partea în care s-a consemnat că "îmi menţin declaraţia dată în faza de urmărire penală", având în vedere că o declaraţie exclusă de la administrare nu poate fi menţinută în următoarea fază procesuală. Apărarea a făcut referire la declaraţiile martorului G. din data de 15.10.2020, ale părţii civile G. din data de 16.02.2021, precum şi la depoziţia martorei GG. din data de 03.03.2021

Apărarea a susţinut că şi în măsura în care inculpatul-apelant D. ar fi instigat la săvârşirea faptei de abuz în serviciu constând din "mutarea funcţiei părţii vătămate G.", în urma readministrării probelor a rezultat că "mutarea funcţiei persoanei vătămate G. a fost decisă de către Inspectorul general al Poliţie Române, care a emis Dispoziţia nr. x/31.10.2014 pentru în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 1/2603 din 02.10.2014". S-a arătat, însă, că martorul ZZ., audiat la data de 02.02.2021, a precizat că nu a interacţionat nemijlocit cu inculpatul D. şi nici "nu şi aduce aminte că A. să-i fi cerut să aprobe această mutare fără îndeplinirea condiţiilor legale".

În continuare, apelantul-inculpat D. a susţinut că judecătorul fondului nu s-a supus efectelor definitive şi general obligatorii ale Deciziei CCR nr. 405/2016 referitoare la principiul ultima ratio, despre care s-a arătat că este receptat în jurisprudenţa curţilor constituţionale, precum şi în cuprinsul unor documente ale Comisiei europene pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) sau ale altor entităţi (Curtea Constituţională a Lituaniei, Tribunalul Constituţional din Portugalia Curtea Constituţională a Ungariei). De asemenea, apărarea a făcut ample referiri considerentele Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale în cu privire infracţiunea de abuz în serviciu.

În final, apărarea a susţinut că persoana vătămată G. avea deschisă fie calea contenciosului administrativ pentru a ataca actul administrativ de mutare a funcţiei, fie calea dreptului muncii, însă nu a uzat de aceste drepturi.

În memoriul depus ulterior la dosar, inculpatul a susţinut că soluţia dată este de ordin politic, referindu-se la alegerile din anul 2012 şi la fostul primar din acel an şi finul acestuia, acest agent de poliţie, G. De asemenea, a mai susţinut că i-a fost încălcat grav dreptul meu la liberă exprimare, acţiune şi reprezentare, prin interceptări telefonice şi urmăriri cu diferite mijloace de transport.

Prezentând pe larg situaţia de fapt legată de fluidizarea traficului rutier în oraşul Recaş având în vedere lucrările la tronsonul de autostradă Timişoara-Recaş-Lugoj a precizat că, în calitate de primar a solicitat sprijinul conducerii IPJ Timiş-Serviciul Rutier, iar în sprijinul lucrătorilor de poliţie a dispus să-i detaşeze pe cel doi lucrători ai poliţiei locale. Inculpatul a susţinut că agentul de poliţie (G.) nu se supunea ordinelor şi programului în ceea ce priveşte obiectivele trasate de către superiori şi refuza a asigura fluidizarea traficului şi circulaţiei autovehiculelor în zona centrală a oraşului Recaş, unde se produceau ambuteiaje datorită nedirijării trecerilor de pietoni existente, fapte care au fost făcute intenţionat pentru a deranja locuitorii Oraşului Recaş şi participanţilor în trafic, interni şi externi, aducând prejudicii în asigurarea Ordinii şi liniştii publice. Inculpatul a mai arătat că, la momentul când s-a hotărât mutarea acestui agent de poliţie la Poliţia Municipiului Lugoj, ca reprezentant legal al AAA. nu a avut nicio implicare şi nu avea nici competenţă în acest caz.

Referitor instigarea la infracţiunea de abuz în serviciu, a arătat că nu a făcut nimic altceva decât să-i informez pe inculpaţii A., B. şi C., cu funcţii de conducere în Poliţia Română, despre reclamaţiile scrise şi verbale ale locuitorilor pe care îi reprezenta, solicitându-le sprijin nemijlocit în rezolvarea problemelor din comunitatea Recaş (stoparea abuzurilor, trecerile de pietoni, ş.a.m.d).

În ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de uzurpare a funcţiei comisă de E., inculpatul a susţinut că filmările reciproce nu sunt făcute din ordinul sau cu recomandarea sa, neexcitând probe din care să rezulte că avea cunoştinţă de aceste practici, astfel că în imputarea ambelor infracţiuni nu se demonstrează prin probe că ar fi intervenit la muşamalizarea unor infracţiuni de natură economică sau de la regimul rutier.

Totodată, inculpatul D. a susţinut că faptul că a întocmit adrese în numele Primăriei Recaş, dar şi personal către Poliţia Oraşului Recaş, I.PJ Timiş, Parchet, Prefectura Timiş, M.A.I, DGA-SJ Timiş, IGPR, aspecte care nu reprezintă abuzuri şi a considerat că nici întocmirea unei note de constatare cu ofiţerii superiori din cadrul IPJ Timiş - Serv. Rutier nu poate fi considerată o cauză a abuzului în serviciul.

Inculpatul a mai arătat că din declaraţiile date de către A., B., C. şi E. nu reiese faptul că ar fi insistat cu mutarea lui G., pentru că îl preocupa doar respectarea protocolului încheiat între Primărie şi Poliţia Oraşului Recaş, avizat de Serviciul Rutier din IPJ Timiş.

În final, inculpatul a susţinut că, faţă de natura faptelor reţinute în sarcina sa, probatoriul administrat atât în faza de urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, cu trimitere la starea reală de fapt expusă prin memoriu, nu sunt întrunite cerinţele legale pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu sau instigare la abuz în serviciu.

Apelantul inculpat A., prin avocat ales (BBB.), a solicitat admiterea apelului şi, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În susţinerea apelului, inculpatul a arătat că în motivarea hotărârii se reţine drept temei al condamnării încălcarea normelor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr. 218/2002, art. 22, art. 31, art. 32, 13, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, respectiv art. 10 din Legea nr. 27/2002. S-a susţinut că prima instanţă, deşi a reţinut fapta abuzivă constând în demersurile inculpatului referitoare la menţiunile din procesul-verbal al şedinţei de comandă din data de 27.10.2014, întocmit la data de 28.10.2014, nu face o trimitere expresă şi punctuală la temeiurile de drept care prevăd conduita ilicită a inculpatului raportat la starea de fapt reţinută în sarcina acestuia, ceea ce face ca hotărârea de condamnare să fie lipsită de un temei legal.

De asemenea, apărarea a arătat că se reţine drept consecinţă a faptelor inculpatului vătămarea drepturilor părţii vătămate G. şi a intereselor legitime ale IPJ Timiş şi ale Politiei Oraşului Recaş privind buna funcţionare a activităţii, potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, dispoziţii legale care odată analizate nu pot fi încadrate în limitele răspunderii penale din perspectiva art. 297 C. pen. S-a mai arătat că prima instanţă a reţinut drept element material al laturii obiective a infracţiunii îndeplinirea de către inculpat în mod defectuos a atribuţiunilor de serviciu, fără să indice care sunt acele atribuţiuni de serviciu pe care le-a avut în vedere şi care sunt temeiurile de drept din perspectiva limitelor de interpretare date de Decizia obligatorie a CCR nr. 405/2016.

În susţinerea apelului, apărarea a mai arătat că în cadrul IPJ Timiş s-a apreciat oportună efectuarea unei noi organigrame ca urmare a nevoilor poliţieneşti la acel moment, susţinând că la nivelul întregii ţări în cadrul multor IPJ-uri s-a efectuat aceasta procedură, aceste atribute fiind apanajul exclusiv al structurii de conducere a fiecărui IPJ raportat la nevoile, necesităţile şi situaţia concretă din punct de vedere al activităţii manageriale în fiecare judeţ, în fiecare moment, normele legale dând posibilitatea ca aceste modificări să se realizeze trimestrial, toate aceste atribute date de lege conducerii IPJ intrând în sfera atribuţiunilor de oportunitate. Drept consecinţă, procedura elaborării unei noi organigrame nu poate constitui prin ea însăşi un act sau fapt de natură a fi încadrată în limitele art. 297 C. pen.

În ceea ce priveşte menţionarea nereală în extrasul procesului-verbal din 27.10.2014, apărarea a susţinut că procedura modificării organigramei a fost realizată în cadrul serviciului resurse umane din I.P.J., iar în cadrul formalităţilor îndeplinite întreaga procedură s-a realizat cu transferarea unui post/funcţie din cadrul Politiei Recaş către Poliţia Lugoj, mult anterior datei de 27.10.2014, proceduri începute pentru 86 de funcţii din structura organigramei IPJ Timiş. În noua organigramă iniţiată nu s-au avut în vedere persoane, ci funcţii din cadrul vechii organigrame, astfel că funcţia de la poziţia nr. x, supusă reorganizării, a fost ocupată de partea vătămată G., decizia a fost luată mult anterior datei de 27.10.2014 conform actelor întocmite în cadrul Serviciului de Resurse Umane din cadrul IPJ Timiş.

Apărarea a mai susţinut că nu se menţionează nici urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu, nu se arată în ce a constat paguba părţii vătămate şi care sunt vătămările şi nici avantajul nepatrimonial avut în vedere pentru inculpatul D.

De asemenea, apărarea s-a susţinut că nu există o corelare logico-juridică a mijloacelor de probă din care să rezulte fapta pentru care inculpatul a fost condamnat, sens în care a apreciat că nu a fost respectat dreptul la apărare în sensul nesocotirii probatoriului administrat pe de o parte şi solicitat de apărare. Totodată, în opinia apărării, s-au încălcat principiile fundamentale ale dreptului penal privind procesul echitabil, cu referire la art. 6 din CEDO, nesocotindu-se drepturile procesual penale în apărarea drepturilor şi intereselor inculpatului. S-a mai susţinut că a fost încălcat principiul loialităţii administrării probelor fiind încălcate art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., dar şi deciziile obligatorii ale CCR sub aspectul administrării probelor, în acest sens invocând Deciziile CCR nr. 802/2017, nr. 26/2019, nr. 306/A/2018 şi nr. 134/A/2019. De asemenea, apărarea a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza pe baza unor probe secretizate, cu referire la vol. nr. 86 al dosarului de urmărire penală, încălcând dreptul la apărare şi principiul egalităţii armelor.

În continuare, s-a arătat că, în speţă, deşi se reţin şi dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, prima instanţă nu a motivat hotărârea din perspectiva exigentelor legale, infracţiunea prevăzută de dispoziţiile menţionate fiind o infracţiune de rezultat.

De asemenea, cu privire la latura civilă, s-a susţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, cu referire la anularea înscrisului denumit extras fără ca aceasta să fi fost sesizată prin rechizitoriu cu infracţiunea de fals.

Referitor la temeiurile avute în vedere de prima instanţă, apărarea a susţinut că art. 15 din Legea nr. 218/2002, art. 32, art. 33, art. 35, art. 37, art. 38, art. 40 sau art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, nu pot fi reţinute din perspectiva art. 297 C. pen. privind abuzul în serviciu, nefiind identificată o conduită, o acţiune sau inacţiune din partea inculpatului A. în raport cu care să îi fie stabilită vinovăţia la pretinsa faptă pentru care este cercetat. De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile legale prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 2 7/2002.

În ceea ce priveşte nelegalitatea administrării probatoriului reţinut de instanţa de fond, s-a susţinut că procesele-verbale de redare a convorbirilor nu pot fi primite ca mijloace de probă în contextul în care au fost efectuate de un organ fără atribuţiuni prevăzute de lege în materia administrării probatoriului.

Totodată, apărarea a susţinut că pe parcursul judecăţii în fond a fost încălcat principiul repartizării aleatorii, câtă vreme, deşi a fost o repartizare informatizată, totuşi factorul uman nu este absent şi mai înainte trebuie stabilit obiectul cauzei, materia şi care complete pot fi blocate.

De asemenea, apărarea a invocat nulitatea măsurilor de supraveghere tehnică efectuate de către SRI, dosarul nevizând infracţiuni la siguranţa naţională (în acest sens, s-a invocat Încheierea penală nr. 31/C/27.09.2018 pronunţată de Î.C.C.J. în Dosarul nr. x/2017). S-a mai arătat că DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, prin răspunsul transmis instanţei, a arătat că toate măsurile de supraveghere au fost puse în executare cu suportul tehnic al SRI, în sensul că a asigurat infrastructura necesară punerii în aplicare a respectivelor măsuri de supraveghere tehnică, ceea ce echivalează eu implicarea SRI în activitatea de cercetare penală, mai precis, în etapa obţinerii probelor prin procedeul probatoriu de interceptare şi înregistrarea convorbirilor şi în mediul ambiental.

În continuare, în ceea ce priveşte acuzaţia de abuz în serviciu, în raport cu Decizia CCR nr. 405/2016, apărarea a susţinut că nu s-a dovedit încălcarea unui act normativ primar, sens în care se impune achitarea inculpatului, întrucât şi-a exercitat doar atribuţiile prevăzute de lege, în calitate de Inspector Şef al IPJ Timiş, calitate pe care am dobândit-o prin concurs, iar modificarea organigramei a vizat un număr de 86 de funcţii şi nu doar funcţia persoanei vătămate G., care nu a contestat în procedura contenciosului administrativ mutarea funcţiei de la Recaş la Lugoj, iar întreaga procedură a fost avizată de Serviciul Resurse Umane al IPJ Timiş, respectiv Direcţia de Resurse Umane din cadrul IGPR.

De asemenea, apărarea a susţinut că motivarea Sentinţei penale nr. 166/05.08.2021 a Curţii de Apel Timişoara nu prezintă o descriere a faptelor care se impută inculpatului şi nu se poate stabili care a fost atribuţia conferită în virtutea funcţiei pe care o deţinea la acel moment "concret încălcată" în calitate de Inspector Şef al IPJ Timiş. Mai mult, raportat la fişa postului, specifică acestei funcţii, niciuna dintre sarcinile, îndatoririle şi responsabilităţile acestui post nu pot fi încadrate laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, decizia de modificare a organigramei de funcţionare a IPJ Timiş a fost una colectivă, nu s-a referit doar la funcţia ocupată de G. Apărarea a arătat că nu inculpatul a scris procesul-verbal de şedinţă şi nici nu a inserat ceva în plus faţă de ceea ce s-a discutat în respectiva şedinţă de comandă. De asemenea, s-a arătat că pentru mutarea agentului G. a existat un acord expres din partea acestuia, iar după declanşarea cercetărilor, nu s-a revenit asupra acestei mutări. Apărarea a făcut referire la martorii audiaţi în cauză cu privire la aceste chestiuni care au confirmat aceste împrejurări (respectiv, martorii LL., KK., OO., CCC., DDD., UU., ZZ.).

Prezentând pe larg situaţia operativă, inculpatul a arătat că propunerile de mutări de funcţii la nivelul IPJ Timiş s-au făcut la propunerile IGPR-ului şi au fost întocmite de către şefii nemijlociţi ai subunităţilor. Inculpatul a precizat că B. a propus mutarea unei funcţii de la compartimentul rutier Recaş la Poliţia Municipiului Lugoj, măsură care a fost aprobată în şedinţa de comandă din luna octombrie 2014, iar nota de fundamentare pentru suplimentarea statului de funcţii la IPJ Lugoj cu o funcţie de agent de poliţie rutieră a fost întocmită de comisarul şef II. - şeful Biroului Rutier Lugoj şi avizată de şeful Poliţiei Municipiului Lugoj. Inculpatul a mai arătat că toate documentele privind cele 86 de propuneri de modificări structurale efectuate în statul IPJ Timiş au fost legale, verificate şi avizate de către Direcţia Resurse Umane din cadrul IGPR.

Inculpatul A. a precizat că nu cunoştea activitatea primarului D., cercul său relaţional respectiv firmele acestuia, iar în activitatea pe care a desfăşurat-o şi prin măsurile aprobate nu a urmărit satisfacerea intereselor politice şi economice ale vreunei persoane din domeniul politic sau public. Mai mult, a arătat că nu a ordonat agentului de poliţie G. să-şi dea acordul de mutare şi nici nu l-a constrâns în acest sens. Totodată, a arătat că prin mutarea funcţiei de agent de poliţie rutieră, de la Poliţia oraşului Recaş la Poliţia municipiului Lugoj, nu a urmărit satisfacerea vreunor interese economice ale primarului sau ale altor persoane, şi nici vreun interes personal.

Sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu privind activitatea desfăşurată ca inspector şef în cadrul IPJ Timiş, inculpatul a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni în limitele stabilite de Decizia Curţii Constituţionale, solicitând achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Inculpatul a susţinut că ancheta nu a evidenţiat care sunt actele normative încălcate în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, iar faptele descrise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. De asemenea, a susţinut că la momentul pretinselor fapte, deţinea funcţia de inspector şef şi nu pot fi incluse în sfera beneficiilor patrimoniale veniturile obţinute prin exercitarea efectivă a unei funcţii pe care a obţinut-o pentru care s-a organizat şi desfăşurat în condiţiile legii, concursul în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Apelantul- inculpat E., prin avocat ales (EEE.), a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţa primei instanţe şi achitarea cu privire la săvârşirea infracţiunilor de uzurparea funcţiei şi hărţuire.

În susţinerea motivelor de apel, cu privire la reţinerea în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei a dispoziţiilor din legea specială, inculpatul a arătat că nu deţinea funcţia de şef al poliţiei locale Recaş la data faptelor care fac obiectul acestui dosar, ci a dobândit această funcţie în anul 2016, la un an după reţinerea sa în acest dosar. Apărarea a arătat că E. a dobândit funcţia publică de poliţist local, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Serviciului Public de Poliţie Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Recaş, începând cu data de 01.04.2014 şi, ulterior, în data de 22.07.2015 a fost numit în funcţia publică definitivă de execuţie - poliţist local clasa I, grad profesional asistent în cadrul Serviciului Public de Poliţe Locală Recaş. Aşadar, s-a susţinut că inculpatul E. a devenit Şef Serviciu Poliţie Locală Recaş doar în data de 01 iulie 2016, în toată perioada de referinţă din prezentul dosar acesta având doar calitatea de poliţist local debutant, cu atribuţii şi puteri limitate, avându-l ca îndrumător pe Primarul Oraşului Recaş, inculpatul D. S-a mai arătat că în această calitate de poliţist debutant, pe toată durata stagiului, inculpatului E. îi erau aplicabile prevederile H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

În susţinerea nevinovăţiei inculpatului, s-a invocat Dispoziţia Primarului Recaş nr. x din 04.11.2014, act administrativ prin care a fost împuternicit pentru asigurarea respectării programului de supraveghere a celor două locaţii menţionate în Nota nr. x/2014, precum şi pentru activităţile de sprijinire a lucrătorilor serviciului rutier din cadrul Poliţiei oraşului Recaş. Potrivit art. 2 din aceeaşi dispoziţie, inculpatul avea obligaţia de serviciu de a întocmi un raport zilnic privind activitatea desfăşurată la locaţiile menţionate în aceeaşi notă de constatare, iar această Dispoziţie a fost emisă ca urmare a Protocolului de cooperare nr. 865636 semnat în data de 13 iunie 2014 între IPJ Timiş şi CL Recaş - Serviciul poliţiei locale, fiind aprobat de conducătorii celor două instituţii şi comunicat unui număr de 14 lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, printre care se numără şi persoana vătămată G. Inculpatul a susţinut că, deşi avea posibilitatea de a formula obiecţiuni sau observaţii cu privire la acest protocol, G. a semnat acest document, neavând niciun motiv de nemulţumire la acel moment. Astfel, apărarea a susţinut că Dispoziţia nr. x din 04.11.2014 era un ordin de serviciu şi nu putea să nu-l pună în executare, prin urmare, rapoartele întocmite de inculpat şi reţinute ca acte materiale în sarcina sa au fost întocmite în limita atribuţiilor care i-au fost conferite prin acte administrative cu caracter obligatoriu, şi nu în afara atribuţiilor de serviciu, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uzurparea funcţiei.

În continuare, raportat la materialul probator administrat în cauză şi la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, apărarea a susţinut că inculpatul E. nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei. Aşadar, s-a susţinut că, în ceea ce priveşte sesizarea nr. 9821 din 02.09.2013, la momentul emiterii acesteia inculpatul E. nu avea calitatea de poliţist local, dobândind această calitate doar începând cu data 01.04.2014. De asemenea, s-a arătat că în sarcina inculpatului E. este reţinut ca act material şi întocmirea unei sesizări depuse la IPJ Timiş în data de 19.09.2013, deşi, astfel cum rezultă chiar din rechizitoriu, fila x, această sesizare nu poartă semnătura inculpatului, fiind aşadar un document lovit de nulitate, fără efecte juridice, care nu-i poate fi imputat acestuia. Apărarea a mai făcut referire la înscrisurile de la dosar (respectiv Rapoartele din 06.11.2014, 07.11.2014 şi 09.11.2014), susţinând că, în realitate, conţinutul acestora nu coincide cu cele reţinute de instanţa de judecată şi nu au produs consecinţe negative concrete asupra carierei/funcţiei numitului G.

De asemenea, s-a susţinut că inculpatul E. nu a participat la întocmirea documentului intitulat "Notă", nu l-a semnat şi nu a făcut parte din persoanele vizate de acest document, prima instanţă reţinând în mod greşit această probă în analiza vinovăţiei sale. În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Recaş, apărarea a susţinut că inculpatul E. avea ca atribuţie de serviciu verificarea respectării celor stabilite prin această Notă şi că cele consemnate în acest document nu-i vizau doar pe Duma şi H., ci pe toţi poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş.

În susţinerea soluţiei de achitare a inculpatului E. pentru infracţiunea de hărţuire prevăzută de art. 208 C. pen., apărarea a susţinut că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte temerea continuă creată persoanei vătămate de către inculpat, solicitând a se constata că nici prin Rechizitoriu, nici în denunţ sau în declaraţiile date la D.N.A, D.G.A. şi în faţa instanţei de judecată, G. nu plasează în timp şi spaţiu faptele de hărţuire imputate inculpatului. Apărarea a mai susţinut că nu există probe materiale constând în înregistrări video, împrejurarea confirmată şi de martorul H. Apărarea a mai făcut referire la declaraţiile martorilor martorului K. (20.11.2019), GG. (03.03.2021), FFF. (16.03.2021), precum şi la declaraţiile martorilor EE. (08.07.2020), FF. (08.07.2020).

În final, apărarea a solicitat ca, potrivit Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 26/2019 şi nr. 802/2017 (parag. 29), precum şi a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017, să se constatate că probele constând în interceptări telefonice, supraveghere video, audio sau fotografiere, localizare sau urmărire prin mijloace tehnice care sunt folosite în prezenta cauză au fost obţinute în mod nelegal, prin intermediul unui procedeu probator lovit de nulitate absolută, urmând a se dispune excluderea acestora.

Apelantul inculpat C., în motivele scrise, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, conform art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsita de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza întâi C. proc. pen., întrucât această faptă nu este prevăzută de legea penală.

Apelantul inculpat a susţinut că instanţa de fond nu a analizat mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, activitate ce a determinat condamnarea sa, deşi nu există nicio probă care să demonstreze că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prin încălcarea legii şi în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru inculpatul D., primarul oraşului Recaş. Făcând referire la Decizia CCR nr. 405/2016, inculpatul a susţinut că în conţinutul reglementărilor legale la care face trimitere prima instanţă ca fiind încălcate, nu se identifică atribuţii ale şefului subunităţii de poliţie, funcţie deţinută de el la Poliţia Recaş, cu competenţe în ceea ce priveşte mişcarea personalului subunităţii. Inculpatul a susţinut că, deşi rechizitoriul expune o stare de fapt complexă, nu cuprinde şi o analiză a infracţiunii de abuz în serviciu pretins a fi săvârşită, context în care, nefiind precizată conduita concretă imputată (cu referire la modalităţile de săvârşire a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu), nu se respectă un standard minim de descriere a acuzaţiei. Este lipsită de suport probator şi susţinerea că, pe de o parte, ar fi avut o înţelegere cu coinculpaţii A., B. şi D. referitoare la radierea postului persoanei vătămate G. din organigrama Poliţiei Recaş, iar pe de altă parte, că şi-a "exercitat defectuos propriile atribuţii de serviciu" şi că a "întocmit documente justificative ce au creat aparenţa de legalitate şi au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei din statele de funcţii ale Politiei Oraş Recaş. De asemenea, inculpatul a susţinut că nu se precizează împrejurările în care s-a materializat înţelegerea cu inculpaţii nominalizaţi, care sunt documentele justificative cu aparenţa de legalitate pe care le-aş fi întocmit şi care au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei persoanei G. din organigrama Poliţiei Recaş. Detaliile înţelegerii la care face referire procurorul de caz nu au fost precizate pentru că o astfel de înţelegere nu a existat, iar în privinţa documentelor justificative cu aparenţa de legalitate, care au stat la baza propunerii de radiere a funcţiei persoanei vătămate de la Poliţia Recaş, nu s-a indicat niciun document care să fi fost întocmit de către el.

Evocând aspecte de fapt, inculpatul a arătat că a fost numit în funcţia de comandant al subunităţii de Poliţie Recaş în luna februarie 2014, iar persoana vătămată G. şi-a reluat activitatea în cadrul Poliţiei Recaş începând cu data de 01.10.2014, când i-a încetat detaşarea la Poliţia Topolovăţ şi a continuat să lucreze ca agent în cadrul compartimentul rutier până la data de 30 nov. 2014. În perioada celor două luni cât s-a aflat în subordinea sa, inculpatul a întocmit un singur raport, pe care l-a înaintat conducerii IPJ Timiş, în care a consemnat refuzul lui G. de a executa serviciul în care a fost distribuit conform Buletinului posturilor. Acest raport, înregistrat cu nr. x/08.10.2014, a fost verificat de Biroul Control Intern în cadrul lucrării cu nr. x/28.10.2014, persoana vătămată G. fiind atenţionat referitor la respectarea obligaţiilor de serviciu, fără a i se aplica vreo sancţiune care să îi creeze vreun prejudiciu material sau moral.

În legătură cu reorganizarea Poliţiei Recaş, inculpatul a arătat că prin Raportul nr. x din 01.08.2014 a făcut propuneri de organizare structurală ce au vizat desfiinţarea unor funcţii de execuţie de agent I (trei funcţii) şi o funcţie de agent IV, poziţiile 1141,1149/a, 1150 şi 1151, din Statul de funcţii, şi trecerea acestor funcţii la compartimentul ordine publica, din cadrul aceleiaşi subunităţi, Poliţia Recaş, prin înfiinţarea funcţiilor de agent principal (una funcţie) şi agent I (trei funcţii), poziţiile 1141, 1141/a, 1141/b şi 1141/c din statul de funcţii. A mai arătat că în Raportul nr. x din 01.08. 2014, nu a inclus şi postul de agent ocupat de persoana vătămată G., evidenţiat în statul de funcţii la poziţia 1146. De altfel, la data reorganizării structurale, din luna august 2014, agentul G. era detaşat la Postul de Poliţie Topolovăţ. Inculpatul a susţinut că nu a solicitat redistribuirea poziţiei 1146 Recaş de la Poliţia Recaş la Poliţia Lugoj, nu i s-a solicitat acordul în acest scop şi nici nu a exprimat un punct de vedere din proprie iniţiativă, întrucât nu i s-a comunicat decizia luată de conducerea IPJ Timiş legat de redistribuirea în cauză.

Apelantul inculpat B., prin avocat ales (GGG.), prealabil analizării motivelor de apel, a susţinut cererea de restituire a dosarului către procurorul de caz în aplicarea Deciziei C.J.U.E. din 21 octombrie 2021. S-a susţinut că există o multitudine de neclarităţi şi lacune privind acuzaţiile ce i se aduc inculpatului în conformitate cu Decizia C.J.U.E., dar şi cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil în fata unui judecător imparţial, precum şi a încălcării principiului loialităţii administrării probelor ce reprezintă una din garanţiile fundamentale ale unui proces echitabil. S-a precizat că inculpatului B. nu i-au fost puse la dispoziţie toate probele şi documentele din vol. 86 al dosarului de urmărire penală nr. x/2015, documente clasificate esenţiale pentru soluţionarea prezentei cauze, evaluate şi verificate de judecătorul fondului. S-a arătat că atât apărarea, cât şi inculpatul (care deţinea certificat ORNIS) au solicitat aprobarea de a vizualiza şi consulta documentele clasificate din dosar, procurorul a refuzat sa dea curs cererii. De asemenea, s-a arătat că prima instanţă a respins cererea de restituire la Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. Serviciul Teritorial Timişoara al acestui volum, susţinând că se va pronunţa fără a avea în vedere aceste documente clasificate, însă, la pagina 54 din sentinţa atacată există referiri la caracterul secret al datelor şi informaţiilor din volum. În susţinerea cererii de restituire a cauzei către procuror a fost invocată şi Decizia nr. 55 din 04 februarie 2020 a CCR, pct. 39.

Totodată, apărarea a susţinut lipsa de claritate a actelor materiale cu privire la săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul, făcând referire la documentele emise de Inspectoratul General de Politie de Direcţia Resurse Umane a I.G.P.R., avize şi note ale Ministerului de Interne.

În ceea ce priveşte existenţa înregistrărilor efectuate de S.R.I., s-a solicitat a se avea în vedere că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi supraveghere a convorbirilor sunt activităţi de urmărire penală date în competenţa materială exclusivă a procurorului şi a organului de cercetare penală.

Pe fond, s-a solicitat admiterea apelul inculpatului B., desfiinţarea sentinţei penale atacate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi înlăturarea pedepselor complementare şi accesorii.

De asemenea, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocându-se art. 421. alin. (2) pct. 2 raportat la art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia C.E.D.O. şi art. 11 şi 20 din Constituţia României.

Apărarea a arătat că inculpatul, din poziţia funcţiei pe care o exercita raportat la fişa de post, în calitate de Inspector Şef Adjunct al I.P.J. Timiş, nu putea realiza actele de natura a contribui la prejudicierea persoanei vătămate G. În acest sens, a invocat prevederile art. 21 şi 22 din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 105/2013 privind activitatea de planificare structurala şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, dar şi declaraţia de martor din 02.02.2021, dată de ZZ. - Inspector General al I. G.P.R., care a explicat aceasta procedura privind mutarea unei funcţii dintr-un loc în altul, cât şi legalitatea ei. De asemenea, apărarea a susţinut că documentele care au fost semnate de către inculpatul B., sunt cele care intră strict în atribuţiile sale de comandă de la acea dată conform fişei de post şi al ordinelor primite pe scara ierarhică. S-a susţinut că funcţia nu a fost creată în sistemul de funcţii special pentru G., care ştia că în orice moment, aceste funcţii pot fi radiate, modificate, permutate din motive evident obiective şi în măsura în care nu era de acord, cunoştea care sunt alternativele legale.

Apărarea a susţinut că din înregistrările şi convorbirile existente la dosar rezultă că inculpatul B. a discutat atât cu partea vătămată, cât şi cu fratele acesteia, dar şi cu celelalte persoane implicate cu scopul de a detensiona starea de conflict pe care partea vătămată o avea cu primarul oraşului Recaş. Mai mult, inculpatul B. nu a ieşit în evidenţă prin discuţii care să fi fost controlate politic de vreun factor decident politic din judeţ, nu a condiţionat, nu a negociat cu decidenţii politici problema mutării funcţiei din structura organizatorică.

În continuare, apărarea a susţinut că nu s-a stabilit cu claritate dacă inculpatul a încălcat Ordinul ministerului afacerilor interne nr. 1/2603 din 02.10.2014 intrat în vigoare la data de 01.12.2014, pe care partea vătămată l-a acceptat, l-a însuşit şi a fost de acord cu el. De asemenea, nu s-a clarificat de către acuzare în ce măsură inculpatul, din poziţia fişei de post avută, putea să încalce dispoziţiile date de Comisia pentru ocuparea posturilor de execuţie vacante existente la nivelul Serviciului de Resurse Umane. De asemenea, apărarea a susţinut că nu s-a probat caracterul actelor întocmite, semnate, ordonate, asumate de către inculpat din calitate de Inspector Şef Adjunct al I.P.J. Timiş, odată pentru a lua decizii de încălcare a atribuţiilor sale conform fisei de post în vederea mutării părţii vătămate G. de la Poliţa Recaş la Poliţa Lugoj.

Totodată, a susţinut că nu s-au evidenţiat, clarificat activităţile cu încălcarea atribuţiilor legale, respectiv nu au fost stabilite ce fel de atribuţii legale ar fi încălcat cu vinovăţie pentru a produce consecinţele de care instanţa de fond aminteşte şi nu s-a evidenţiat prin probe modalitatea în care inculpatul putea să influenţeze şi să eludeze dispoziţiile imperative ale normelor legale existente la acea dată şi nu s-a evidenţiat implicarea politică a acestuia în vederea modificării structurii organizatorice a posturilor de personal cu consecinţa mutării persoanei vătămate la Lugoj. În consecinţă, apărarea a solicitat respingerea apelului D.N.A. Structura Teritorială Timişoara în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.

În susţinerea motivelor de apel formulate de inculpat, s-a susţinut că D.N.A. Timişoara a urmărit încălcarea dreptului la apărare pentru că a refuzat accesul la informaţiile cu caracter de secret pe care autorităţile le-au depus la dosarul cauzei în condiţiile în care inculpatul deţinea acces la aceste informaţii cu document avizat de ORNIS ceea ce i-ar fi permis sub regimul confidenţialităţii să-şi pregătească apărarea.

De asemenea, apărarea a arătat că Ministerul Administraţiei şi Internelor, cât şi I.G.P.R., n-au făcut obiectul anularii ordinelor privind reorganizarea I.P.J. Timiş, partea vătămată neexercitând o cale de atac pe calea contenciosului administrativ împotriva acestor înscrisuri ce au avut consecinţa mutării funcţiei şi poziţiei de la Politia Recaş la Politia Lugoj, acceptând să fie transferat pe poziţia de Agent I, conform acestei organigrame.

În continuare, apărarea a susţinut că în mod neîntemeiat s-a reţinut că inculpatul a dispus întocmirea documentaţiei necesare comunicării M.A.I. în vederea radierii postului persoanei vătămate din statele de funcţie ale politiei Oraşului Recaş, având ca scop servirea intereselor patrimoniale şi nepatrimoniale ale primarului, întrucât din verificarea convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul nu s-a subordonat intereselor politice ale primarului la care face referire instanţa.

Apărarea a mai arătat că analiza şi stabilirea oricăror acuzaţii aduse inculpatului B., analizând inclusiv procesele-verbale ale şedinţelor de comanda de la nivelul I.P.J. Timiş, coroborate cu audierile derulate în fata instanţei de fond a persoanelor avizate, au arătat nu numai modalitatea metodologică, ci şi incapacitatea decizională ca acesta să contribuie la realizarea unui act de serviciu în primul rând aservit politic, şi în al doilea rând cu afectarea intereselor persoanei vătămate pentru ca acesta sa fie mutat dintr-o locaţie într-o alta locaţie. S-a solicitat a se avea în vedere şi declaraţia inspectorului general al Politiei Romane, la acea dată, ZZ., dar şi nota de fundamentare emisă de către conducerea Politiei Lugoj în care necesitatea obiectivă de a avea un post pe care partea vătămată urma sa-1 ocupe, respectiv cea semnată de Comisar Şef Politie II. la data de 23.10.2014.

Referitor la pretenţiile persoanei vătămate G., apărarea a susţinut că acesta nu poate fi "beneficiarul" niciunei reparaţii materiale sau morale din partea inculpatului B., întrucât, în respectarea procedurilor, i-au fost asigurate drepturile salariale, drepturile conexe, drepturile de decontare a cheltuielilor efectuate cu mutarea, sens în care exista înscrisuri şi declaraţii de martori. S-a susţinut că veniturile salariale ale persoanei vătămate nu au fost diminuate, a renunţat la orice contestare în contencios administrativ a vreunui act care sa îi vatăme interesele personale, a acceptat prin raport mutarea, iar respectarea procedurii de mutare a unei funcţii dintr-o parte în alta în cadrul statutului de funcţii al I.P.J. Timiş, exclude orice idee de realizare a unei vătămări.

În notele scrise depuse la dosar, inculpatul a susţinut că prima instanţă a pronunţat o soluţie de condamnare pe baza unei erori grave de interpretare şi aplicare a legii, neexistând argumente care să motiveze condamnarea în raport de cadrul legal sub care a acţionat la data când deţinea funcţia de Inspector Şef Adjunct. S-a susţinut că în identificarea şi aplicarea legislaţiei ce protejează prezumţia de nevinovăţie a inculpatului a stat declaraţia de martor din 02.02.2021 data de ZZ., Inspector General al IGPR, care a explicat procedura privind mutarea unei funcţii de la o subunitate la alta, în lumina procedurii impuse prin legalitate de Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 105/2013. S-a arătat că partea vătămată G. a primit la data de 27.11.2014 adresa semnată de Şeful Inspectoratului, A., prin care îi era adusă la cunoştinţă prevederea legală a art. 69, lit. j) din Legea nr. 360/2002 şi a articolului 38 din OMAI nr. 298/2011, iar martorul ZZ. a indicat în mod expres că oportunitatea mutării unei funcţii de la o subunitate la alta, este apreciată la nivelul fiecărui inspectorat de politie judeţean, în funcţie de necesitaţi, legalitatea şi decizia finală asupra acestei mutări având-o IGPR şi MAI.

Făcându-se referire la conţinutul fişei postului nr. x din 15.09.2014, s-a susţinut că din probe rezultă că propunerea şi decizia mutării unei funcţii de la o subunitate la alta, la nivelul IPJ Timiş, se putea lua numai de către Inspectorul Şef, nicidecum de inculpat, iar analiza fundamentării unei asemenea decizii a fost supusă votului unanim în şedinţa Consiliului de Conducere a Inspectoratului de Politie Timiş din 27.10.2014, şedinţă în care Comisarul Şef A. a propus redistribuirea unei funcţii din cadrul Politiei oraşului Recaş, Compartimentul Rutier, poziţia x, către Politia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - Compartimentul Mediu Rural. Comisarul Şef, C., şeful Politiei oraşului Recaş, a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, iar ceilalţi participant în şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate.

În ceea ce priveşte cadrul legislativ existent şi aplicabil în cauză, s-a susţinut că prima instanţă nu a indicat fiecare normă încălcată de către inculpat, iar analiza participaţiei penale a inculpatului B. trebuia să fie argumentată din perspectiva fisei de post şi a atribuţiilor sale atribuite stabilite prin dispoziţia şefului IPJ Timiş.

Referitor la participaţia celorlalţi decidenţi la nivel de inspectorat şi la nivel de IGPR, în luarea deciziei de mutare a funcţiei, s-a susţinut că normele şi metodologia ce au stat la baza aprobării unei asemenea mutări de funcţie, au scos în evidentă faptul că deciziile privind o astfel de operaţiune au fost subscrise şi altor persoane din cadrul IPJ Timiş, dar mai ales al IGPR, în acest sens, fiind declaraţiile numiţilor KK., LL. şi ZZ. S-a susţinut că B. nu putea dispune cu privire la politica de cadre, iar decizia oportunităţii era în atribuţiile Şefului de Inspectorat, iar din perspectiva legalităţii decizia aparţinea celor de la Resurse Umane la nivelul judeţului, şi mai ales la nivel naţional la IGPR, prin Direcţia de Management şi Resurse Umane şi aprobarea Inspectorului General al Politiei Romane.

Inculpatul a solicitat a se avea în vedere declaraţia părţii vătămate, în raport de conţinutul dispoziţiei şefului Inspectoratului Timiş, data la 05.12.2014, când luând cunoştinţa de ea, partea vătămata nu a contestat-o în contencios-administrativ sau într-o alta formă din care să rezulte explicit afectarea vătămării drepturilor sale. De asemenea, s-a susţinut că în mod eronat prima instanţă la data condamnării a arătat ca inculpatul este "în prezent pensionar" şi tot în mod eronat a apreciat că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele judiciare, fiind încălcate criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., prin lipsa motivării instanţei.

Apelantul inculpat F., prin avocat ales, în motivele de apel depuse la dosar, a susţinut că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. privind principiul loialităţii administrării probelor şi art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât urmărirea penală şi judecata s-au efectuat cu acte secretizate ataşate la dosar, care nu au fost desecretizate şi cu privire la care apărarea nu are acces. S-a susţinut că volumul 86 al dosarului de urmărire penală nr. x/2015 conţine un număr de 33 documente clasificate, iar parchetul a solicitat declasificarea, dar s-a admis doar declasificarea unui număr de 23 de documente, rămânând alte 10 documente în regim clasificat, precizându-se că volumul în cauză nu a fost pus la dispoziţia apărării nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul cercetării judecătoreşti. Apărarea a susţinut că a fost încălcat caracterul echitabil al procesului penal şi principiul egalităţii armelor, întrucât la data de 13.05.2021 instanţa a respins cererea de restituire la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a volumului 86 din dosarului de urmărire penală nr. x/2015, menţionând că, în conformitate cu art. 352 alin. (12) C. proc. pen., la pronunţarea soluţiei nu se va ţine seama de documentele clasificate existente în acest volum, dar cu toate acestea, instanţa a făcut referire la probele secretizate la pag. 54 din sentinţă.

În continuare, apărarea a susţinut că prima instanţă a avut în vedere probe constând în interceptări telefonice, supraveghere video, audio sau prin fotografiere, localizare sau urmărire prin mijloace tehnice, ce au fost obţinute în mod nelegal, prin intermediul Serviciului Român de Informaţii, procedeu probator lovit de nulitate absolută. Au fost invocate în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 26/2019 şi nr. 802/2017 (parag. 29), precum şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017. Astfel, apărarea a arătat că potrivit Ordonanţei de autorizare a unor măsuri de supraveghere tehnică din data de 18.10.2014, dată în Dosarul nr. x/2013 al DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare în prezenta cauză, în cursul urmăririi penale, de Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană Timiş, iar prin mandatele de supraveghere tehnică (MST) din 20.10.2014 s-a dispus interceptarea telefonică, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea şi/sau urmărirea prin mijloace tehnice a inculpatului F., măsura prelungită ulterior de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş prin Încheierea nr. 25/ST/M/11.11.2014, punerea în executare a acestor măsuri fiind făcută tot de Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană Timiş. Totodată, apărarea a susţinut că prima instanţă a încălcat şi pct. 3 din dispozitivul Deciziei nr. 26/2019 pronunţă de Curtea Constituţională.

Referitor la fondul acuzaţiilor aduse inculpatului F. (instigare la abuz în serviciu), s-a susţinut că, deşi inculpatului i se imputa purtarea unei convorbiri telefonice cu inculpatul A. în data de 18.10.2014, prin care l-ar fi determinat pe acesta din urmă să acţioneze în mod abuziv în vederea desfiinţării sau restructurării unor funcţii din aparatul poliţienesc al Politiei Oraşului Recaş, din cuprinsul actelor de urmărire penală şi din menţiunile rechizitoriului rezultă faptul că demersurile necesare acestei restructurări fuseseră începute încă din luna august 2014. În opinia apărării, acuzaţia în materie penală, pentru a putea conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare, trebuie să beneficieze de o suficientă claritate, or, în lipsa descrierii modului în care inculpatul ar fi reuşit sa determine printr-o convorbire telefonică din data de 18.10.2014 să fie săvârşit un pretins abuz care începuse a fi comis cu două luni înainte, începând din 01.08.2014, se impune ca acesta să fie achitat cu privire la fapta de instigare pusă în sarcina sa. De asemenea, apărarea a susţinut că, atâta timp cât vinovăţia unei persoane nu este demonstrată în mod cert şi lipsit de echivoc, în baza unor probe concludente, pertinente şi utile, aceasta se bucura de prezumţia de nevinovăţie şi nu este posibilă angajarea răspunderii sale penale.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, apărarea a susţinut că atât procurorul, cât şi prima instanţă au dat valenţă penală unor pretinse nerespectări ale legii care nu pot atrage decât o eventuală răspundere disciplinară a autorului lor, art. 15 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi art. 57 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului stabilind acele cazuri în care poată fi antrenată răspunderea disciplinară, ori sancţiunile specifice ce ţin de dreptul muncii. De asemenea, s-a susţinut că eventuala nesocotire a prevederilor Anexei 3 din Instrucţiunile Ministrului Afacerilor Interne cu nr. S/107 din 12.07.2013, reglementare internă nesupusă publicării în Monitorul Oficial al României, nu poate fundamenta o acuzaţie de abuz în serviciu, respectivele instrucţiuni neavând valoare de lege, în raport cu cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Prin urmare, apărarea a susţinut că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că autorii pretinsului abuz în serviciu şi-ar fi încălcat atribuţii de serviciu stabilite prin legi sau ordonanţe, fapta acestora nefiind astfel prevăzută de legea penală. Astfel, nu poate subzista infracţiunea de instigare la abuz în serviciu pusă în sarcina inculpatului F., solicitându-se achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală.

În final, apărarea a susţinut că sentinţa primei instanţe este nelegală sub aspectul acţiunii civile, întrucât persoana vătămată fiind mutată în interesul serviciului, cheltuielile de transport se datorează de instituţia angajatoare, şi nu ar trebui achitate nu de către inculpaţi. De asemenea, a susţinut că daunele morale în suma de 7000 euro sunt aprecieri subiective ale judecătorului cauzei.

În precizările depuse ulterior motivelor de apel, inculpatul a susţinut că potrivit rechizitoriului, infracţiunea de instigare la abuz în serviciu reţinută în sarcina sa consta într-un singur act material, concretizat în convorbirea telefonică dintre acesta şi inculpatul A. din data de 18.10.2014, transcrisă în procesul-verbal de redare din 15.01.2014. Inculpatul a susţinut că în cuprinsul actelor de urmărire penală sau în rechizitoriu nu se arată că l-ar fi determinat pe A. să dispună înscrierea în fals în registrul de şedinţă x/06.11.2013 a menţiunii că în şedinţa de comandă din data de 27.10.2014 s-ar fi decis în unanimitate mutarea unei funcţii de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş (din cele doar două existente) la Poliţia Municipiului Lugoj - Biroul Rutier, or ca l-ar fi determinat pe acelaşi inculpat să facă vreun demers ca în documentul numit "EXTRAS" sa fie menţionat că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Inculpatul a susţinut că determinarea lui A. să săvârşească orice alte acţiuni sau inacţiuni, ce nu îi sunt puse acestuia din urma în sarcina prin rechizitoriu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu pot constitui o instigare la aceasta infracţiune, depăşind obiectul şi limitele judecăţii, astfel cum sunt acestea stabilite prin rechizitoriu şi prevederile art. 371 C. proc. pen.

Apelantul parte civilă G., în motivele scrise de apel, a susţinut că în mod netemeinic s-a dispus achitarea inculpaţilor E. şi D. E. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la hărţuire prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., respectiv infracţiunii de hărţuire prev. de art. 208 alin. (1) C. pen.

Partea civilă a susţinut că în desfăşurarea activităţii de supraveghere, inculpatul E. a întocmit mai multe rapoarte cu privire la activităţile pe care le-a desfăşurat el şi colegul său, agentul de poliţie H., în diferite zile şi la diferite intervale de timp.

Partea civilă a susţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul D., având calitatea de primar al oraşului Recaş, a instigat la hărţuire pe E. care, în calitate de şef al Poliţiei Locale Recaş, funcţionar public aflat în subordinea primarului oraşului Recaş, a procedat, în mod repetat, la urmărirea sa, cu scopul de a-i crea o stare de temere menită a conduce la îndepărtarea sa din funcţia de poliţist pe care o exercita în mod legal în cadrul Postului de Poliţie Recaş. Activităţile de urmărire au constat în supravegherea neautorizată de către judecător a persoanei vătămate, atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, executând capturi de imagini cu persoana vătămată în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său.

Cercetarea judecătorească în faţa instanţei de apel

În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel au fost audiaţi inculpaţii D. (declaraţia din 23 noiembrie 2021, dosar apel), B. (declaraţia din 11 ianuarie 2022, dosar apel), F. (declaraţia din 08 martie 2022, dosar apel), A. (declaraţia din 11 ianuarie 2022, dosar apel) şi E. (declaraţia din 08 februarie 2022, dosar apel), C. (declaraţia din 08 februarie 2022, dosar apel), partea civilă G. (declaraţia din 11 martie 2022, dosar apel), martorii KK. (declaraţia din 08 februarie 2022, dosar apel), HHH. (declaraţia din 08 februarie 2022, dosar apel).

Deopotrivă, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri solicitată de apelantul intimat inculpat D., respectiv proba constând în Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara nr. 15/11.07.2019.

De asemenea, a fost încuviinţată cererea formulată de apărătorul ales al apelantului - intimat - inculpat B. (avocat GGG.), de studiere, deţinând certificat eliberat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.), a volumului din dosarul de urmărire penală nr. x/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, ce conţine documente clasificate.

Prin încheierea din 13 septembrie 2022, având în vedere lipsa totală de diligenţă a apărătorului ales al apelantului intimat inculpat B., avocat GGG., cu privire la efectuarea demersurilor necesare pentru obţinerea certificatului O.R.N.I.S.S., aspect care rezultă din înscrisurile ataşate cererii de amânare, respectiv data la care s-a adresat instituţiilor abilitate, instanţa a revenit asupra măsurii dispuse prin încheierea din 08 februarie 2022 în sensul acordării accesului la documentele clasificate care se regăsesc într-un volum din dosarul de urmărire penală nr. x/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, cu consecinţa prevăzută de lege, în sensul că aceste documente nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., se constată următoarele:

I. Înalta Curte va analiza cu prioritate motivele formale de apel prin care se tinde la restituirea cauzei la parchet sau la o soluţie de trimitere spre rejudecare, cu privire la care se reţin următoarele:

I. a. Apărarea inculpatului B. a solicitat, în aplicarea Deciziei C.J.U.E. din 21 octombrie 2021, restituirea cauzei la parchet, invocând, pe de o parte, neclaritatea actului de sesizare, iar pe de altă parte, încălcarea art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil întrucât acestuia nu i-a fost pus la dispoziţie volumul nr. 86 al dosarului de urmărire penală, în care se află documente clasificate despre care a afirmat că au caracter esenţial pentru soluţionarea cauze şi că au fost evaluate şi verificate de judecătorul fondului.

În primul rând, Înalta Curte apreciază că problema decurgând din lipsa de acces a apărării la vol. 86 al dosarului de urmărire penală nu poate constitui un motiv de restituire a cauzei la parchet. Chestiunea în discuţie va fi dezvoltată ulterior, în analiza infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa statuând deja, prin încheierea de şedinţă din data de 13 septembrie 2022, că înscrisurile respective nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte hotărârea din 21 octombrie 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-282/2020, invocată în susţinerea cererii, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 20 din Constituţia României, dispoziţiile legii fundamentale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte (alin. (1), iar, dacă există neconcordanţe între acestea şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia situaţiei în care legislaţia română conţine prevederi mai favorabile (alin. (2).

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Aceste dispoziţii din legea fundamentală transpun în legislaţia internă principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene asupra dreptului naţional, în ansamblul său, principiu consacrat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene încă din 1964 (hotărârea din 15 iulie 1964 dată în cauza 6/64 Costa c./Enel). Prioritatea normelor comunitare funcţionează în raport cu toate dispoziţiile naţionale şi impune tuturor organelor statelor membre, inclusiv jurisdicţiilor constituţionale, obligaţia de a lăsa neaplicată orice prevedere internă, fie ea şi de natură constituţională, în cazul unui conflict cu o normă de drept a Uniunii Europene (hotărârile pronunţate în cauzele Simmenthal 106/77, Factortame I. 213/98 şi Murphy 157/87).

Rezultă, aşadar, că respectarea dreptului european şi a rangului acestuia în raport cu dreptul naţional constituie o obligaţie a judecătorilor în aplicarea normelor de drept, însă numai în acele situaţii în care legea internă ar conţine prevederi contrare, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Astfel, se constată că, prin hotărârea din 21 octombrie 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-282/2020, s-a statuat că nu este conformă dreptului Uniunii legislaţia naţională "care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după şedinţa preliminară într-o cauză penală neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informaţii detaliate cu privire la acuzare", precum şi că art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "trebuie interpretate în sensul că instanţa de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislaţiei naţionale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului în cadrul şedinţei de judecată, protejând în acelaşi timp în mod activ şi real dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanţa de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziţia naţională care interzice suspendarea procedurii judiciare şi trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu". Aceste dispoziţii, fiind date în interpretarea unei directive europene, au aplicabilitate directă în dreptul naţional în măsura în care, aşa cum s-a arătat anterior, acesta din urmă conţine norme contrare. Verificarea acestui aspect se realizează, însă, prin raportare atât la legislaţia internă în vigoare, cât şi la considerentele pe care s-a sprijinit Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la adoptarea hotărârii, fiind necesar ca acestea să fie interpretate în mod coroborat.

Din această perspectivă, se constată că, pentru a pronunţa hotărârea în cauza C-282/2020, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut, în ceea ce priveşte litigiul principal în care s-au formulat întrebările cu care a fost sesizată, că "în şedinţa preliminară, regularitatea rechizitoriului a făcut în mod special obiectul dezbaterilor. ZX nu a contestat-o, iar instanţa competentă a decis că rechizitoriul era legal din pct. de vedere al formei" (parag. 10), precum şi că "cu toate acestea, după ce a strâns toate elementele de probă, cu ocazia aprecierii aspectului dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a putea asculta părţile şi pentru a pronunţa o hotărâre, această instanţă a constatat anumite neclarităţi şi lacune în rechizitoriu care nu fuseseră descoperite în şedinţa preliminară" (parag. 11).

Totodată, referitor la prima întrebare, instanţa europeană a reamintit, în primul rând, că "articolul 6 din Directiva 2012/13 defineşte în dispoziţiile pe care le conţine norme referitoare la dreptul la informare cu privire la acuzare, care urmăresc să garanteze caracterul echitabil al procedurii şi să permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare [Hotărârea din 13 iunie 2019, Moro, C-646/17, EU:C:2019:489, pct. 43, precum şi Ordonanţa din 14 ianuarie 2021, UC şi TD (Vicii de formă ale actului de acuzare), C-769/19, nepublicată, EU:C:2021:28, pct. 43]. După cum se arată în esenţă în cuprinsul considerentelor (14) şi (41) ale Directivei 2012/13, aceasta se întemeiază pe drepturile prevăzute în special la articolele 47 şi 48 din cartă şi urmăreşte promovarea acestor drepturi. Mai exact, articolul 6 din directivă consacră în mod expres un aspect al dreptului la o cale efectivă de atac şi al dreptului la apărare, consacrate la articolul 47 şi la articolul 48 alin. (2) din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2018, Kolev şi alţii, C-612/15, EU:C:2018:392, pct. 88, precum şi Hotărârea din 14 mai 2020, Staatsanwaltschaft Offenburg, C-615/18, EU:C:2020:376, pct. 71)" (parag. 25 şi 26).

În al doilea rând, s-a arătat că, în jurisprudenţa sa, "în ceea ce priveşte momentul în care trebuie asigurat beneficiul drepturilor procedurale consacrate la articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13, Curtea a arătat că, în principiu, acesta este cel târziu înainte ca instanţa penală să înceapă examinarea acuzaţiei pe fond şi să deschidă dezbaterile [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2020, Kolev şi alţii, C-704/18, EU:C:2020:92, pct. 39, precum şi Ordonanţa din 14 ianuarie 2021, UC şi TD (Vicii de formă ale actului de acuzare), C-769/19, nepublicată, EU:C:2021:28, pct. 44]. În această privinţă, Curtea a statuat că nicio dispoziţie din Directiva 2012/13 nu se opune ca instanţa să ia măsurile necesare în vederea regularizării rechizitoriului, cu condiţia ca dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil să fie protejate în mod corespunzător (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2018, Kolev şi alţii, C-612/15, EU:C:2018:392, pct. 94)" (parag. 27 şi 28).

Prin urmare, concluzia instanţei europene în sensul că "drepturile care decurg din articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 trebuie asigurate pe tot parcursul procedurii penale şi, aşadar, în speţă, şi după şedinţa preliminară într-o cauză penală" a avut în vedere, pe de o parte, situaţia concretă din litigiul în care s-au formulat întrebările preliminare, respectiv faptul că aspectele referitoare la neclarităţile actului de sesizare nu au fost invocate de acuzat în şedinţa preliminară, astfel că nu au făcut obiectul verificării la acel moment, fiind constatate de judecător ulterior, cu ocazia examinării probatoriului, într-o etapă ce nu permite restituirea cauzei la procuror, iar, pe de altă parte, respectarea caracterului echitabil al procedurii din perspectiva dreptului la apărare şi la o cale efectivă de atac.

Or, niciuna din aceste situaţii nu este incidentă în cauza pendinte, în care, în conformitate cu legislaţia română în vigoare (art. 342 şi urm. C. proc. pen.), judecătorul de cameră preliminară de la fond, analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpatul B. a examinat regularitatea rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara constatând, prin încheierea din 15 iunie 2018, caracterul neîntemeiat al acestor critici, arătând, cu privire la toţi inculpaţii din cauză, că faptele ce formează obiectul acuzaţiei sunt determinate şi pot produce consecinţe juridice din perspectiva sesizării instanţei.

Aceleaşi critici au fost reluate de către inculpatul B. în calea de atac a contestaţiei, prin încheierea de şedinţă nr. 783 din 25 septembrie 2018 a Completului de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuându-se, de asemenea, asupra caracterului nefondat al acestora.

Se observă, aşadar, că, spre deosebire de litigiul în care s-au formulat întrebările preliminare în cauza C-282/2020, în dosarul de faţă, regularitatea rechizitoriului sub aspectul descrierii acuzaţiilor a fost contestată de inculpat în procedura reglementată de art. 342 şi urm. C. proc. pen. şi a format obiectul verificării atât a judecătorului de cameră preliminară de la fond, cât şi a completului învestit cu soluţionarea căii de atac a contestaţiei, în cauză concluzionându-se că "rechizitoriul ce face obiectul analizei întruneşte în mod evident toate cerinţele legale, formularea utilizată fiind una suficient de clară şi riguroasă pentru a se putea determina limitele sesizării instanţei şi obiectul judecăţii, atât în raport de prevederile legale anterior menţionate, cât şi prin raportare la jurisprudenţa CEDO, prin prisma prevederilor art. 6 din Convenţie".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că Decizia nr. 802 din 05 decembrie 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 06 februarie 2018, nu are aplicabilitate în cauză şi nu conferă instanţei de apel dreptul de a proceda la reexaminarea regularităţii actului de sesizare. Aceasta întrucât, hotărârea instanţei de contencios constituţional se referă la posibilitatea invocării şi în cursul judecăţii doar a acelor încălcări ale dispoziţiilor legale de către organele de anchetă penală sancţionate cu nulitatea absolută (parag. 29), or, neregularitatea actului de sesizare nu se încadrează în această categorie, putând atrage, cel mult, nulitatea relativă, în cazul îndeplinirii şi a celorlalte cerinţe prevăzute de art. 282 C. proc. pen., nulitate care, potrivit art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., nu poate fi ridicată decât până la închiderea procedurii de cameră preliminară.

Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că hotărârea din 21 octombrie 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-282/2020 nu are incidenţă în cauză, criticile formulate de inculpat în cadrul acestui motiv de apel fiind nefondate.

I. b. În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de inculpatul D. care vizează nelegala compunere a completului de judecată în sensul că judecată în primă instanţă s-a făcut de către un complet nespecializat cu privire la judecarea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia.

În primul rând, este de menţionat că susţinerile apărării referitoare la faptul că judecătorul nu ar fi urmat cursuri de formare profesională organizate de către Institutul Naţional al Magistraturii, că nu a susţinut examen de integritate, că nu ar deţine experienţă relevantă în domeniu şi nu a elaborat nicio lucrare de specialitate, sunt în afara exigenţelor art. 29 din Legea nr. 78/2000 şi excedează examinării vreunei instanţe de judecată.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că hotărârea colegiului de conducere, invocată în susţinerea criticilor formulate, nu a fost depusă de apărare în integralitatea sa la dosar, lipsind mai multe pagini, hotărârea completă fiind publicată de Curtea de Apel Timişoara pe portalul instanţelor de judecată, accesibilă publicului, deci, inclusiv inculpatului. Din conţinutul acesteia, rezultă că, în temeiul art. 19 alin. (1) lit. c) din ROIIJ, a fost aprobată înfiinţarea completelor de judecată care să judece infracţiunile de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, printre acestea şi completul COR-NPI8 compus din judecătorul YY. https://x.pdf). Ca atare, se constată că, în cauză, instanţa a fost compusă potrivit legii, respectiv conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000.

I. c. O altă critică formulată tot de inculpatul D., prin intermediul celui de-al doilea apărător ales, se referă la lipsa de motivare, susţinându-se, în acest sens, că au fost încălcate prevederile art. 403 C. proc. pen., referitoare la argumentarea în fapt şi în drept a hotărârii. În esenţă, s-a arătat că sentinţa nu cuprinde considerente privind arătarea timpului şi locului în care s-au săvârşit cele trei pretinse infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, nu este realizată o analiză probelor pe care se întemeiază soluţia de condamnare şi nici o motivare cu privire la înlăturarea probelor administrate în apărare. S-au invocat aspecte punctuale legate de declaraţiile martorilor audiaţi la solicitarea apărării, precum şi faptul că la dosar exista dovada că nota comună întocmită de Poliţia oraşului Recaş şi Inspectoratul General al Poliţiei Române era înregistrată la Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Deşi motivarea primei instanţe este criticabilă, deficienţele vizând atât structura hotărârii (în care se reiau aspecte cu privire la care deja se realizase o analiză anterioară, se examinează în detaliu împrejurări de fapt circumstanţiale care excedează acuzaţiei, lipseşte o coerenţă în prezentarea faptelor, instanţa de apel fiind practic în imposibilitate de a o sintetiza, prezentând-o ca atare în partea introductivă a deciziei), dar şi lipsa unei analize în privinţa apărărilor inculpaţilor, în special a problemelor de drept pe care le ridică prezenta cauză, totuşi, nu se poate susţine că motivarea lipeşte cu desăvârşire. Înalta Curte constată există o analiză a probelor pe care se întemeiază soluţia de condamnare, iar aspectele punctuale invocate nu echivalează cu o lipsă totală de motivare care să conducă la imposibilitatea exercitării controlului judiciar şi să atragă rejudecarea cauzei, ci, în baza efectului devolutiv integral al apelului, acestea vor fi examinate în calea de atac a inculpatului.

Ca atare, Înalta Curte reţine că nu există temeiuri care să determine trimiterea dosarului spre rejudecare, o asemenea soluţie contribuind la prelungirea procedurilor şi, evident, la încălcarea dreptului la un proces echitabil în componenta referitoare la depăşirea unei durate rezonabile de soluţionare a cauzei.

II. În ceea ce priveşte criticile legate de fondul cauzei,

II. a. Înalta Curte va analiza în primul rând motivul de apel comun tuturor inculpaţilor prin care se invocă nulitatea absolută a actelor efectuate de către Serviciul Român de Informaţii de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi a probelor obţinute în acest fel, având în vedere influenţa acestuia asupra probatoriului pe care se poate fundamenta instanţa de apel în pronunţarea hotărârii.

În esenţă, astfel cum rezultă din motivele de apel anterior expuse, s-a susţinut incidenţa în cauză a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 26/2019, nr. 802/2017, nr. 302/2017 şi nr. 51/2016.

Înalta Curte constată că aceste cereri au fost formulate şi în faţa instanţei de fond, care s-a rezumat la a constata faptul că au făcut obiectul controlului în procedura de cameră preliminară.

În cauză, se reţine că, prin încheierea 5 iunie 2018, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de apel Timişoara a constatat nulitatea interceptării convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii A., D., E., F. şi a dispus excluderea din materialul probator administrat în cauză a proceselor-verbale de redare a acestor convorbiri.

Prin încheierea de şedinţă nr. 783 din 25 septembrie 2018 a Completului de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a desfiinţat, în parte, încheierea din 05 iunie 2018 şi rejudecând, s-au înlăturat dispoziţiile privind constatarea nulităţii convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii A., D., E., F. şi excluderea din materialul probator administrat în cauză a proceselor-verbale de redare a acestor convorbiri. Din considerentele acestei încheieri rezultă că, deşi s-a constatat că a existat o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prev. de art. 282 alin. (1) C. proc. pen. pentru a se reţine incidenţa nulităţii relative, întrucât, nu s-a putut constata existenţa unei vătămări şi nici inculpaţii nu au invocat nici un element care să conducă la concluzia existenţei unei vătămări a drepturilor lor legale.

Înalta Curte reţine că, ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară din prezenta cauză, a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 193 din 12 martie 2019, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii; existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. x din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Totodată, Curtea a dispus ca "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare".

În considerentele acestei decizii, s-au arătat următoarele:

"208. Curtea subliniază că administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă competenţa materială a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută a actelor prin care s-a administrat aceasta. De asemenea aceeaşi sancţiune se impune şi în privinţa actelor prin care s-a administrat o probă de către organele de urmărire penală, fără a se ţine cont de calitatea persoanei. (...)

211. Prin urmare, având în vedere art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968 şi art. 281 din C. proc. pen., acest din urmă text coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţilor subordonate să verifice în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi să dispună măsurile legale corespunzătoare".

În ceea ce priveşte posibilitatea reanalizării legalităţii obţinerii probelor, deşi această verificare s-a realizat în procedura de cameră preliminară, Înalta Curte reţine că aceasta îşi are temeiul tot în deciziile instanţei de contencios constituţional. Astfel, în Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a arătat că "o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită" (parag. 29).

Ca atare, potrivit jurisprudenţei obligatorii a instanţei de contencios constituţional, este pe deplin posibilă rediscutarea legalităţii obţinerii probelor în cursul judecăţii din perspectiva unui caz de nulitate absolută. Mai mult, în raport cu Decizia nr. 26/2019, aceasta verificare este chiar obligatorie, Curtea dispunând ca toate instanţele, în cauzele pendinte, să verifice în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

În prezenta cauză, astfel cum s-a arătat anterior, există deja o constatare definitivă a încălcării dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în speţă, punerea în executarea a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii nu se putea întemeia decât pe dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Protocolul nr. 00750 din 4 februarie 2009, încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, potrivit cărora "punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente potrivit dispoziţiilor art. 911 - 915 din C. proc. pen. va fi realizată de către Serviciu, pe echipamentele proprii, în baza solicitării scrise a procurorului". Aceasta întrucât nu exista, la acel moment, vreo altă dispoziţie prin care să se acorde competenţe Serviciul Român de Informaţii în această materie.

Înalta Curte reţine că "activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este realizată prin acte procesuale/procedurale ... actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale" (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, parag. 33 - 34).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică nu s-a realizat de către organele de urmărire penală, ci de către Serviciul Român de Informaţii care nu avea nicio competenţă sub acest aspect, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a actelor astfel efectuate. Urmare a constatării nulităţii procedeului probator, se va constata şi nulitatea probelor astfel obţinute, aşa încât, în temeiul art. 102 alin. (2) - (4) C. proc. pen., se impune excluderea din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică.

Având în vedere stadiul procesual, Înalta Curte apreciază că nu se impune pronunţarea unei soluţii distincte în dispozitivul deciziei, ci toate aceste probe obţinute din valorificarea mandatelor de supraveghere tehnică nu vor fi avute în vedere la evaluarea materialului probator.

Constatarea anterioară produce efecte, conform art. 102 alin. (4) C. proc. pen., şi în privinţa probelor derivate, respectiv a declaraţiilor inculpaţilor prin care li s-au cerut explicaţii asupra conţinutului convorbirilor telefonice.

În cauză, Înalta Curte reţine că, în baza proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică, cu ocazia ascultării inculpaţilor pe lângă relatările libere cu privire la acuzaţiile care le-au fost aduse, li s-au cerut explicaţii asupra conţinutului convorbirilor telefonice. Astfel cum s-a arătat anterior, conţinutul convorbirilor telefonice a rezultat din mijloace de probă obţinute în mod nelegal, respectiv din procesele-verbale de redare lovite de nulitate absolută. Înalta Curte reţine că organul judiciar nu avea posibilitatea de a afla cuprinsul exact al discuţiilor dintre inculpaţi printr-o altă modalitate, probele fiind obţinute în mod exclusiv din aceste mijloace de probă. În continuare, se constată că informaţiile obţinute în mod nelegal (probele) sunt folosite în mod direct pentru a obţine administrarea în mod legal a altui mijloc de probă, respectiv declaraţiile inculpaţilor. Condiţia sine qua non ca organul judiciar să poată să solicite inculpaţilor explicaţii punctuale asupra cuprinsului discuţiilor pe care le-au purtat era ca acestea să le fie cunoscute, iar singurul mijloc de probă ce oferea toate aceste date este cel obţinut în mod nelegal.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că declaraţiile inculpaţilor în care oferă lămuriri cu privire conţinutul concret al discuţiilor telefonice au caracterul unor probe derivate, care provin în mod direct din probe nelegale şi care nu puteau fi obţinute într-o altă modalitate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. (4) C. proc. pen.

Având în vedere caracterul divizibil al declaraţiei inculpatului, dar şi împrejurarea că excluderea vizează probele, respectiv faptele şi împrejurările din cuprinsul mijlocului de probă, Înalta Curte constată că vor fi afectate de această sancţiune doar acele părţi din declaraţiile inculpaţilor în care aceştia au oferit explicaţii, justificări cu privire la conţinutul convorbirilor telefonice sau a celor purtate în mediul ambiental.

Concluzionând asupra acestui motiv de apel, Înalta Curte îl constată întemeiat, astfel că verificarea materialului probator pe care se întemeiază acuzaţiile şi soluţia primei instanţe urmează a fi făcută în limitele anterior expuse, prin excluderea probelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică şi, în parte, a declaraţiilor inculpaţilor.

II. b. În ceea ce priveşte motivele de apel prin care se critică soluţiile de condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte reţine că, în principal, criticile formulate de către inculpaţii A., B. şi C. au vizat faptul că instanţa de fond nu a indicat, din perspectiva limitelor impuse de Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, care sunt acele atribuţiuni de serviciu în exercitarea cărora au comis faptele. S-a arătat că, de asemenea, că, în motivarea hotărârii, se reţine ca temei al condamnării, încălcarea art. 15 din Legea nr. 218/2002, art. 22, art. 31, art. 32, art. 33, art. 35, art. 37, art. 38 şi art. 40 din Legea nr. 360/2002, respectiv art. 10 din Legea nr. 27/2002, dispoziţii care nu au nicio aplicabilitate în cauză. În raport de aceste considerente, s-a solicitat achitarea inculpaţilor B. şi C. în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. au fost menţionate dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., însă, în realitate, prin motivele de apel nu s-a invocat inexistenţa unei fapte în materialitatea sa, ci, neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 297 C. pen.

Având în vedere că, ceea ce se invocă de apărare este chiar lipsa situaţiei premise pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv inexistenţa unor îndatoriri de serviciu prevăzute de legislaţia primară în exercitarea cărora să se fi comis faptele, critica are un caracter prioritar şi va fi analizată ca atare.

Prealabil însă, o primă problemă sesizată de Înalta Curte din verificarea hotărârii apelate referitor la infracţiunea de abuz în serviciu constă în aceea că, prin preluarea rechizitoriului, prima instanţă a acordat un spaţiu larg analizei unor împrejurări de fapt cu privire la care nu s-au adus învinuiri concrete inculpaţilor şi care erau colaterale acuzaţiilor şi obiectului judecăţii. Procedând în acest fel, nu există o distincţie foarte clară între faptele ce fac obiectul acuzaţiei şi elemente circumstanţiale care explică doar contextul în care acestea au fost comise.

Înalta Curte reţine că obiectul judecăţii a fost stabilit în procedura de cameră preliminară, prin încheierea de şedinţă din 5 iulie 2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 783/2018 a Completului de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Răspunzându-se criticilor referitoare la descrierea în fapt şi în drept a faptelor, judecătorul de cameră preliminară a arătat care sunt faptele care fac obiectul acuzaţiei de abuz în serviciu, prezentând dispoziţiile rechizitoriului, rubrica destinată descrierii în drept. De altfel, dispunând condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi instanţa de fond a reţinut aceleaşi fapte, însă a reluat din actul de sesizare şi descrierea cronologică a tuturor evenimentelor petrecute în perioada octombrie - noiembrie 2014.

Ca atare, instanţa de apel se va limita la doar la examinarea faptelor circumscrise acuzaţiei aduse inculpaţilor A., B. şi C., şi, în ceea ce priveşte situaţia de fapt stabilită de prima instanţă (care nu este afectată de excluderea probelor) constată că, în esenţă, s-au reţinut următoarele:

În contextul unei relaţii tensionate între G., agent în cadrul Compartimentului rutier al Poliţei Recaş, şi inculpatul D., primarul localităţii Recaş, conflict cunoscut de ceilalţi coinculpaţi care au identificat soluţia de rezolvare a acestuia prin mutarea agentului de poliţie, la data de 23.10.2014, inculpatul B., la cererea inculpatului A., i-a solicitat martorului HH., şeful Poliţiei Municipiului Lugoj, să întocmească o notă de fundamentare pentru a obţine o funcţie de agent la Biroul Poliţiei Rutiere. Cererea era formulată în condiţiile în care, încă din data de 18.08.2014, s-a analizat, la nivelul I.P.J. Timiş, statul de organizare şi materialele cu propuneri de reorganizare a unor posturi făcute de către şefii de subunităţi, încheindu-se procesul-verbal numărul x/19.08.2014 care deja fusese înaintat Inspectoratul General al Poliţiei Române,

Martorul HH. a transmis solicitarea şefului Biroului Rutier, II., care a întocmit nota cu nr. x din data de 23.10.2014, iar martorul a aprobat-o şi a fost trimisă către I.P.J. Timiş cu adresa x/23.10.2014.

În data de 27.10.2014, a avut loc Şedinţa Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş, la care au participat conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, inculpaţii A. şi B., din partea Poliţiei Municipiului Lugoj comisarii şefi HH. şi JJ., iar din partea Poliţiei Oraşului Recaş, comisar şef C. Pe ordinea de zi nu s-a aflat nici o menţiune cu privire la dezbaterea vreunor propuneri făcute de I.P.J. Timiş cu privire la modificările structurale a statului de organizare a unităţii, însă, din procesul-verbal de şedinţă, a rezultat că aceasta a debutat cu prezentarea, de către martorul KK., comisar în cadrul Serviciul Resurse Umane, a notei de fundamentare a Poliţiei Mun. Lugoj - Biroul Rutier nr. x/23.10.2014, privind redistribuirea unei funcţii de agent pentru suplimentarea efectivelor Biroului Rutier, prin redistribuire de la Compartimentul Rutier Recaş, existând menţiunea - Se aprobă, fără nici o altă dezbatere.

La data de 28.10.2014, martorul KK. a întocmit un "Extras" din procesul-verbal al şedinţei consiliului de conducere a I.P.J. Timiş din data de 27.10.2014, înregistrat cu numărul x/28.10.2014, în cuprinsul căruia s-a menţionat că "în ordinea de zi la pct. 6, secţiunea "Diverse" a fost prezentată nota Poliţiei Municipiului Lugoj Biroul Rutier (...) prin care se solicită suplimentarea cu o funcţie a numărului de agenţi de poliţie." S-a reţinut vă afirmaţia era nereală, deoarece din procesul-verbal de şedinţă rezulta că prezentarea acestei note s-a făcut imediat după citirea ordinii de zi şi nicidecum la finalul şedinţei, respectiv la "pct. 6, secţiunea "Diverse", în cadrul căruia au avut loc alte discuţii.

De asemenea, din procesul-verbal de şedinţă nu rezulta că ar fi fost identificată deja funcţia propusă a fi mutată de la Recaş la Lugoj, însă, în "Extras" s-a menţionat că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Comisarul şef C. şeful Poliţiei oraşului Recaş a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, ceilalţi participanţi la şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate" concluzionându-se că "în condiţiile prezentate şi având în vedere acordul unanim al membrilor Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş, Consiliul a hotărât promovarea către I.G.P.R. - D.M.R.U. a propunerii de modificare a statului de organizare care presupune redistribuirea postului de execuţie identificat". S-a arătat că şi această menţiune este nereală deoarece din procesul-verbal de şedinţă nu rezultă că ar fi fost aprobată în cadrul şedinţei de consiliu mutarea acelei funcţii, respectiv cea de la poziţia x, care, la acel moment, era ocupată de G., de la Recaş la Lugoj.

Extrasul a fost semnat de martorul KK., pentru şeful Serviciului Resurse Umane, şi de către şeful inspectoratului, inculpatul A.

Tot în data de 28.10.2014, Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Timiş, a trimis la I.G.P.R. adresa nr. x, semnată tot de către martorul KK., pentru şeful Serviciului Resurse Umane, şi de către şeful inspectoratului, A., prin care "în completarea adresei noastre nr. x din 18.08.2014, în baza analizei din şedinţa Consiliului de Conducere a I.P.J. Timiş din data de 27.10.2014 vă adresăm rugămintea de a aproba şi redistribuirea funcţiei de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Menţionăm că postul este ocupat, urmând a se declanşa procedurile legale privind managementul resurselor umane." La această adresă s-a anexat şi documentul numit "Extras".

În data de 11.11.2014, I.G.P.R. Direcţia Management Resurse Umane, prin adresa cu numărul x/2014, a comunicat I.P.J. Timiş, respectiv şefului Inspectoratului, lista cu modificările ce se efectuează în ştatele de organizare ale Poliţiei Române anexând două documente cu caracter secret "Extras din Lista cu modificările ce se efectuează în statul de organizare a I.P.J. Timiş". Sunt denumite "Anexa 1 (...) nr. x din data de 11.11.2014 (2 file, 4 pagini, caracter "Secret")" şi "Anexa 2 (...) nr. x din data de 11.11.2014 (9 file, 18 pagini, caracter "Secret")".

În data de 20.11.2014, inspectorul şef A. a dat dispoziţia nr. 410 prin care a dispus înfiinţarea unor comisii care să identifice poliţiştii care să ocupe funcţiile devenite vacante prin reorganizare, la acel moment funcţia ocupată de G. la poziţia x în statul de funcţiuni al Poliţiei Recaş nemaiexistând. Comisia l-a identificat pe G. ca având toate condiţiile îndeplinite pentru a o putea funcţia de la poziţia x/a din statul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Municipiului Lugoj - Biroul Rutier -Mediul Rural.

După ce G. a făcut un raport prin care arăta că urmează funcţia de la Lugoj, (instanţa de fond apreciind că poziţia acestuia nu reprezenta un acord), în data de 05.12.2014, inculpatul B. a semnat în locul inspectorului şef A. - Dispoziţia nr. x de numire a acestuia în funcţia de agent II prevăzută la poziţia x/a din statul de organizare, în localitatea Lugoj.

Înalta Curte constată că, atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea primei instanţe, se analizează şi procedura desfăşurată la nivelul Inspectoratului General al Poliţei Române, Direcţia Resurse Umane, de către "poliţişti neidentificaţi", concluzionându-se că "prin desfiinţarea unei funcţii de agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş au fost încălcate prevederile Instrucţiunilor Ministrului Afacerilor Interne cu nr. S/107 din 12.07.2013 - Anexa nr. 3 - criterii pentru constituirea structurilor de poliţie ordine publică, rutieră, intervenţie rapidă şi centre de reţinere şi arestare preventivă". În esenţă, se susţine că documentele transmise de către I.P.J. Timiş, urmare a şedinţei din data de 27.10.2014, au fost înregistrate la I.G.P.R. la data de 31.10.2014 şi au fost conexate la lucrarea x, fără a se respecta procedura de aprobare prevăzută de ordinul anterior menţionat, astfel că desfiinţare a funcţiei de la poziţia x din statul de funcţii al IPJ Timiş -Poliţia Recaş ar fi nelegală.

În mod evident, procedura ulterioară, desfăşurată în cadrul I.G.P.R., nu poate fi reproşată inculpaţilor din prezenta cauză şi nici nu constituie obiect al judecăţii. Ceea ce este însă relevant pentru activitatea desfăşurată de inculpaţi ulterior datei de 28.10.2014, este faptul că, la data de 11.11.2014 I.G.P.R. - Direcţia Management Resurse Umane a comunicat I.P.J. Timiş, prin adresa cu numărul 318568, Lista cu modificările ce se efectuează în statele de organizare ale Poliţiei Române, respectiv "Extras din Lista cu modificările ce se efectuează în statul de organizare a I.P.J. Timiş", însoţit de anexe, iar funcţia ocupată de G. la poziţia x în statul de funcţiuni al Poliţiei Recaş nu mai exista.

Aceste documente au un caracter secret, împrejurare ce a atras critici formulate în apel de către apărarea inculpaţilor, susţinându-se că instanţa de fond şi-ar fi întemeiat soluţia pe "documente secrete", fiind încălcat grav dreptul la un proces echitabil. Având în vedere că respectivele documente nu au putut fi declasificate în cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate în apel şi faptul că nu au fost accesibile apărării, prin încheierea de şedinţă din data de 13 septembrie 23022, revenind asupra măsurii de încuviinţare a accesului la acestea (faţă de lipsa demersurilor apărării de obţinere a certificatului ORNIS) s-a arătat că nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Totuşi, instanţa de apel nu poate să nu constate că apărarea inculpaţilor fie este într-o eroare, fie criticile au doar un caracter formal, întrucât, în opinia Înaltei Curţi, aceste documente nu vin în susţinerea acuzării, ci, dimpotrivă, confirmă că I.G.P.R. - Direcţia Management Resurse Umane a comunicat I.P.J. Timiş faptul că propunerea formulată a fost aprobată, ceea ce a determinat un cadrul legal de desfăşurare a activităţilor ulterioare atât la nivelul Poliţiei Recaş cât şi al celei din Lugoş.

În raport de situaţia de fapt anterior prezentată, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, calitate de comisar şef de poliţie, având funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, împreună cu inculpaţii B., inspector şef adjunct I.P.J. Timiş şi C., şef Poliţia Oraş Recaş, fără nici o fundamentare, prin încălcarea normelor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, printre alte acţiuni exercitate în obţinerea scopului urmărit, a dispus ca în înscrisul intitulat "extras din procesul-verbal al şedinţei de comandă din data de 27.10.2014" întocmit la data de 28.10.2014, să se menţioneze nereal că funcţia desfiinţată de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş este funcţia de la poziţia x din statul de funcţii, respectiv cea ocupată de persoana vătămată G., deşi din procesul-verbal de şedinţă din data de 27.10.2014 nu a rezultat că ar fi fost identificată deja funcţia propusă a fi mutată de la Recaş la Lugoj, în documentul numit EXTRAS este menţionat că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Comisarul şef C. şeful Poliţiei oraşului Recaş a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, ceilalţi participanţi la şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate."

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. s-a reţinut că, în calitate de comisar şef de poliţie, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, împreună cu inculpaţii A., inspector şef a I.P.J. Timiş şi C., şef Poliţia Oraş Recaş, fără nici o fundamentare, prin încălcarea normelor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, printre alte acţiuni exercitate în obţinerea scopului urmărit, a dispus ca în înscrisul intitulat "extras din procesul-verbal al şedinţei de comandă din data de 27.10.2014" întocmit la data de 28.10.2014, să se menţioneze nereal că funcţia desfiinţată de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş este funcţia de la poziţia x din statul de funcţii, respectiv cea ocupată de persoana vătămată G., deşi din procesul-verbal de şedinţă din data de 27.10.2014 nu a rezultat că ar fi fost identificată deja funcţia propusă a fi mutată de la Recaş la Lugoj, în documentul numit EXTRAS este menţionat că "în scopul creşterii eficienţei activităţii poliţieneşti desfăşurate, comisarul şef A. a propus redistribuirea unei funcţii ocupate de agent II din cadrul Poliţiei oraşului Recaş - compartimentul rutier, poziţia x, către Poliţia Municipiului Lugoj Biroul Rutier - compartimentul mediu rural. Comisarul şef C. şeful Poliţiei oraşului Recaş a fost de acord cu redistribuirea funcţiei, ceilalţi participanţi la şedinţă nu au ridicat obiecţiuni, fiind aprobată în unanimitate." De asemenea, în data de 05.12.2014 inculpatul B. a semnat în locul inspectorului şef A. - Dispoziţia nr. S/595 de numire a agentului şef principal de poliţie G. în funcţia de agent II prevăzută la poziţia x/a din statul de organizare, în localitatea Lugoj.

În privinţa inculpatului C., s-a stabilit că în calitate de şef al Poliţiei oraşului Recaş, fără nici o fundamentare, prin încălcarea normelor legale prevăzute de art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, 31, 32, 33, 35, 37, 38 şi 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, printre alte acţiuni exercitate în obţinerea scopului urmărit, ca urmare a celor hotărâte împreună cu inspectorul şef A., cu inspectorul şef adjunct B. şi primarul localităţii Recaş, inculpatul D., referitor la propunerea de radiere a postului persoanei vătămate G., agent de poliţie în cadrul Compartimentului rutier, şi-a exercitat defectuos propriile atribuţii de serviciu ca şef al Poliţiei oraş Recaş, întocmind documente justificative ce au creat aparenţa de legalitate şi au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei din statele de funcţii ale Poliţiei oraş Recaş.

S-a arătat că faptele inculpaţilor au cauzat persoanei vătămate o pagubă materială dar şi o vătămare a intereselor sale legitime privind stabilitatea funcţiei, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, cum ar fi taxele de înmatriculare, taxele vamale, asigurările obligatorii dar mai cu seamă inspecţia tehnică periodică a acestora, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Analizând, în continuare, din perspectiva criticilor comune susţinute de către inculpaţi, în ce măsură aceste fapte stabilite în sarcina lor de instanţa de fond întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu pre. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08.07.2016, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, atât în varianta tip, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cât şi în forma agravată prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, Curtea statuând că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiei legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Decizia instanţei de contencios constituţional a avut ca efect restrângerea sferei de incidenţă a infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi, implicit, art. 132 din Legea nr. 78/2000, prin reconfigurarea elementelor de tipicitate obiectivă, astfel că, orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă atribuţia de serviciu în exercitarea căreia se află făptuitorul şi pe care acesta o încalcă sau nu o îndeplineşte este prevăzută expres de lege, noţiune înţeleasă ca act adoptat de Parlamentul României, sau ordonanţă (simplă sau de urgenţă) emisă de Guvernul României şi, totodată, actul îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu încalcă o dispoziţie cuprinsă în legislaţia primară (care cuprinde legi adoptate de Parlamentul României sau ordonanţe, simple sau de urgenţă, emise de Guvernul României).

Dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunţit prin legislaţia primară obligaţiilor de serviciu ce revin diverselor categorii de funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităţilor/instituţiilor publice, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în considerentele Deciziei nr. 405/15.06.2016 (parag. 60 şi 64), aceste acte normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanţei sau, după caz, a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unui text care instituie obligaţia adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispoziţiile din legislaţia primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte şi a consecinţelor ce intervin în situaţia neadoptării ei.

Aşadar, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară în cazul în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală.

În raport cu aceste considerente rezultate din hotărârile instanţei de contencios constituţional, instanţa de fond trebuia să identifice atribuţiile în exercitarea cărora se aflau inculpaţii, dispoziţiile legale care le prevedeau şi cele care au fost încălcate.

Înalta Curte constată că o asemenea analiză a fost efectuată doar în mod formal, instanţa de fond, similar rechizitoriului, făcând trimitere la regulamente şi ordine cu caracter intern care reglementau procedura de reorganizare şi modificarea schemelor de funcţii, reproducând conţinutul acestora, după care, a concluzionat că, în acest fel, s-ar fi încălcat art. 15 din Legea nr. 218/2002, art. 22, art. 31, art. 32, art. 33, art. 35, art. 37, art. 38 şi art. 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002.

Exceptând dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 218/202, care au fost examinate prin raportare la situaţia de fapt, toate celelalte prevederi legale, despre care s-a susţinut că ar fi fost încălcate de inculpaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu au făcut obiectul vreunei cenzuri din partea instanţei, pentru a verifica în ce măsură au sau nu incidenţă în cauză.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că, preluând rechizitoriul, instanţa de fond s-a raportat în considerente la dispoziţiile art. 32, art. 33, art. 35, art. 37, art. 38 şi art. 40 din Ordinul nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, după care a concluzionat că ar fi fost încălcate dispoziţii ale articolelor având acelaşi număr, dar din Legea nr. 360/2002, evident, cu un conţinut total diferit.

Examinând prevederilor legale invocate în sentinţa penală (aceleaşi ca în rechizitoriu), Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte dispoziţiile din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, acestea au următorul conţinut:

Art. 22

(1) Funcţiile poliţiştilor se diferenţiază prin categorie, grad profesional şi coeficient de ierarhizare.

(2) Funcţiile poliţiştilor, după natura lor, sunt de execuţie şi de conducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcţii din categoria A şi funcţii din categoria B.

(3) Fiecare dintre cele două categorii de funcţii se împarte în grade profesionale, conform structurii ierarhice prevăzute la art. 14.

(4) Poliţiştii se încadrează în funcţii de execuţie prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte faţă de cele pe care le au, potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

(5) Funcţiile şi modul de salarizare ale poliţiştilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(6) Pentru motive temeinic justificate, poliţiştii pot fi numiţi, la solicitarea acestora, în funcţii inferioare gradelor profesionale pe care le au.

(7) Competenţele emiterii actelor administrative privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, în condiţiile legii.

(8) În cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j), precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni.

Art. 31

(1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.

(11) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia.

(4) De indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (2) beneficiază şi soţul sau soţia care, la data mutării poliţistului, era înscris/înscrisă, în condiţiile legii, ca şomer, dar numai după expirarea termenului de plată a ajutorului de şomaj, stabilit prin lege.

(5) Cuantumul compensaţiei prevăzute la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

Art. 32

(1) Poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii.

(3) Criteriile şi condiţiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Art. 33.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii.

Art. 35.

Membrii familiei poliţistului beneficiază gratuit, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, de:

a) asistenţă medicală şi medicamente în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;

b) decontarea cheltuielilor de transport în situaţia mutării poliţistului în interes de serviciu în altă localitate.

Art. 37

(1) Copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu pot fi înmatriculaţi, la cerere, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi soţul sau soţia acestuia pot fi numiţi în funcţii de poliţist ori angajaţi ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne, dacă îndeplinesc condiţiile legale.

(3) Identificarea funcţiei în vederea numirii, respectiv angajării potrivit alin. (2) se face ţinând cont de studiile solicitantului şi de cerinţele postului.

(4) Prin ordin al ministrului afacerilor interne se stabilesc condiţiile şi procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol.

Art. 38

Poliţistul pensionat şi soţia/soţul acestuia au dreptul gratuit la asistenţă medicală şi medicamente, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, şi au acces la casele de odihnă, sanatoriile, bazele sportive şi alte spaţii pentru odihnă şi agrement, care aparţin sau sunt în administrarea Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Poliţistul pensionat şi soţul/soţia acestuia, care au acces la casele de odihnă, sanatoriile, bazele sportive şi alte spaţii pentru odihnă şi agrement care aparţin sau sunt în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, beneficiază de înlesniri stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Art. 40

Poliţistul şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie din partea structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la care ar putea fi supuşi ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

Simpla lectură a acestor dispoziţii legale conduce la concluzia lipsită de orice echivoc a lipsei oricărei legături cu acuzaţiile formulate în cauză.

Aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a prezentat în considerente dispoziţiile art. 32, art. 33, art. 35, art. 37, art. 38 şi art. 40 din Ordinul nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, care, pe lângă faptul că, ab initio nu ar putea constitui temei pentru o analiză din perspectiva art. 297 C. pen. (astfel cum textul a fost reconfigurat urmare a deciziilor instanţei de contencios constituţional la care s-a făcut trimitere), nici nu au legătură că situaţia de fapt reţinută în cauză care vizează redistribuirea unei funcţii de la o unitate de poliţie la alta. Acestea se referă la mutarea poliţistului în interesul serviciului (care se face cu acordul său), la mutarea în cadrul aceleiaşi unităţi, la cazurile de punere la dispoziţie, la obligaţiile pe timpul punerii la dispoziţie precum şi la încetarea măsurii de punere la dispoziţiei.

Aceeaşi este şi situaţia art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, care prevede conexarea petiţiilor pe care o persoană, sesizând aceeaşi problemă, le adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii, urmând ca acesta să se primească un singur răspuns şi clasarea petiţiilor ulterioare cu acelaşi conţinut.

Invocarea acestui text pare a avea legătură cu petiţiile pe care diverse persoane sau inculpaţii Pavel şi C. le-au adresat I.J.P. Timişoara cu privire la comportamentul agentului de poliţie G., însă dispoziţia legală este lipsită de orice conexiune cu învinuirile concrete formulate în cauză, astfel cum s-a arătat anterior, în raport cu limitele judecăţii stabilite în etapa camerei preliminare. Oricum, în hotărâre nu se identifică referirea la petiţii formulate de aceeaşi persoană cu conţinut identic care să nu fi fost conexate (din raportul nr. x/15.10.2014 al Biroului de control Intern din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş,rezultând că la sesizarea Poliţiei oraşului Recaş, cu privire la refuzul agentului de poliţie G. de a se conforma, la data de 06.10.2014, planificării executării serviciului de îndrumare, supraveghere şi control stabilită, cu motivarea că face curăţenie în birou, au fost conexate şi reclamaţiile Primăriei oraşului Recaş nr. 12816 din 07.10.2014 şi nr. 12668/03.10.2014) ori la petiţii care să vizeze, repetitiv, aceeaşi faptă.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei romane, Înalta Curte reţine că acestea au următorul conţinut:

(1) În structura organizatorică a Poliţiei Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

(2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică ale acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

(3) Şefii unităţilor organizate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Înalta Curte reţine că dispoziţia citată aparţine capitolului intitulat "Unităţi teritoriale din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române", în care, după ce în art. 10-14 este prevăzută organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a inspectoratelor judeţene de poliţie, a unităţilor de ale sectoarelor, a secţiilor, posturilor şi birourilor de poliţie, în art. 15 se prevede posibilitatea de a se înfiinţa şi alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Aşa cum rezultă din situaţia de fapt prezentată anterior, în cauză problema vizează redistribuirea unei funcţii/a unui post de agent de poliţie de la o secţie la alta, şi, nicidecum, înfiinţarea vreunei unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii. În plus, art. 15 nu prevede nici un fel de competenţe în favoarea Inspectoratelor judeţene de poliţie pentru a fi măcar, tangenţial, aplicabil.

Ca atare, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale prevăzute în mod expres de acuzaţie ca fiind încălcate de către inculpaţi nu numai că nu reglementează atribuţii de serviciu care să fi fost nesocotite de aceştia în procedura de redistribuire a postului de agent de la Poliţia Recaş la Poliţia Lugoj, dar nici măcar nu au vreo legătură cu starea de fapt din prezenta cauză.

Înalta Curte reţine că Ordinul nr. 105/2013 privind activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, la care şi instanţa de fond a făcut trimitere, este cel care reglementează, în Capitolul III, intitulat Modificarea statelor de organizare, atât procedura cât şi atribuţiile şefilor/comandanţilor unităţilor de a face modificări/propuneri de modificare în statele de organizare ale unităţilor pe care le conduc. Astfel:

Art. 15

(1) Statele de organizare ale unităţilor aparatului central, ale structurilor/instituţiilor ai căror şefi/comandanţi au calitatea de ordonatori secundari de credite sau calitatea de ordonatori terţiari de credite din finanţarea directă a ordonatorului principal de credite se aprobă prin ordin al ministrului.

Art. 20

(1) Şefii unităţilor aparatului central şi şefii/comandanţii structurilor/instituţiilor aflate în subordinea/coordonarea ministerului pot face modificări la nivelul posturilor de execuţie prevăzute în statele de organizare ale structurilor proprii/subordonate, inclusiv prin înfiinţarea/desfiinţarea unor compartimente, care nu au prevăzute funcţii de conducere, în cadrul structurilor stabilite prin organigrama aprobată potrivit art. 10.

(2) Modificările prevăzute la alin. (1) se efectuează în limita numărului de posturi aprobate, pe categorii de personal, şi constau în redistribuirea unor posturi de execuţie, pe verticală, numai de sus în jos, la structurile subordonate, sau pe orizontală, între structurile subordonate, după caz, cu menţinerea gradelor/treptelor profesionale ori a gradelor militare şi acordarea claselor de salarizare şi coeficienţilor de ierarhizare corespunzător eşalonului la care au fost redistribuite.

Art. 21

(1) În statele de organizare ale unităţilor pe care le conduc, şefii/comandanţii pot face modificări la nivelul posturilor de execuţie.

(2) Modificările prevăzute la alin. (1) se efectuează în limita numărului de posturi aprobate şi constau în redistribuirea unor posturi de execuţie, pe orizontală, între structurile subordonate, cu posibilitatea schimbării denumirii funcţiei de execuţie, cu menţinerea gradelor/treptelor profesionale ori a gradelor militare, claselor de salarizare şi a coeficienţilor de ierarhizare/salariului de bază, pe categorii de funcţii, potrivit domeniului de activitate.

Art. 22.

Redistribuirea de posturi în condiţiile art. 20 şi 21 se efectuează fără a diminua capacitatea de îndeplinire a atribuţiilor pentru unităţile respective.

Art. 23

(1) Propunerile de modificări în statele de organizare, temeinic argumentate, se analizează în şedinţele de conducere ale unităţilor în cauză, trimestrial, iar opiniile exprimate şi hotărârea şefilor/comandanţilor se cuprind într-un proces-verbal, care stă la baza emiterii dispoziţiei/ordinului şefului/comandantului unităţii.

(2) Procesul-verbal şi dispoziţia/ordinul şefului/comandantului unităţii se transmit, pe cale ierarhică, cu cel puţin 15 zile înainte de intrarea în vigoare, Direcţiei generale management resurse umane şi, după caz, structurii/instituţiei căreia i se subordonează unitatea în cauză.

(3) Unitatea/Structura la nivelul căreia a fost aprobat statul de organizare restituie, pentru anulare sau, după caz, refacere, documentele prevăzute la alin. (2) dacă acestea nu au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

În continuare, se constată că Ordinul nr. 105/2013 privind activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne constituie o reglementare cu caracter secundar, astfel că, pentru îndeplinirea exigenţelor impuse de decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2015 este necesar ca acesta să preia, să detalieze sau să expliciteze obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

Astfel cum rezultă din expunerea de motive, Înalta Curte reţine acest ordin a fost emis în temeiul art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, potrivit căruia ministrul exercită conducerea instituţiei şi, în acest sens, trebuie să stabilească instrumentele prin intermediul cărora asigură buna organizare şi funcţionare a unităţilor ministerului, şi al art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ potrivit căruia, în exercitarea atribuţiilor legale, ministrul administraţiei şi internelor emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.

O altă dispoziţie care ar putea sta la baza Ordinului nr. 105/2013 ar constitui-o art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului (deşi nu este menţionat expres în expunerea de motive), care prevede competenţa ministrului afacerilor interne de a emite un ordin privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului.

În mod evident, niciuna dintre aceste prevederi legale nu conţine obligaţii de serviciu cu caracter general care să fie ulterior detaliate de Ordinul nr. 105/2013. În realitate, acest act normativ reglementează întreaga procedură de modificare/redistribuire a posturilor de execuţie din structura unităţilor Ministerului Afacerilor Interne şi, totodată, stabileşte atribuţii de serviciu specifice în competenţa şefiilor sau comandanţilor acestor unităţi. Aşadar, conduita pe care inculpaţii erau obligaţi să o respecte nu a fost stabilită de legiuitorul primar, ci de către ministrul afacerilor interne, în virtutea propriilor atribuţii prevăzute de lege.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată, pe de o parte, faptul că toate textele de lege invocate în acuzaţie nu numai că nu stabilesc atribuţii de serviciu în sarcina inculpaţilor, dar nici măcar nu au incidenţă în cauză. Pe de altă parte, reţine că învinuirile aduse inculpaţilor pot fi analizate exclusiv din perspectiva respectării dispoziţiilor Ordinului nr. 105/2013 privind activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, act normativ de reglementare secundară care nu a fost emis pentru a detalia sau explicita obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită situaţia premisă prevăzută de art. 297 C. pen. astfel cum acest text a fost reconfigurat în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, în sensul că inculpaţii A., B. şi C. nu se aflau în exercitarea unei atribuţii prevăzute de lege (noţiune înţeleasă ca act adoptat de Parlamentul României, sau ordonanţă simplă sau de urgenţă emisă de Guvernul României), şi, totodată, că, prin faptele comise, nu au fost încălcate dispoziţiile legale invocate în acuzaţie (acestea nefiind aplicabile în speţă).

Ca atare, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, situaţie ce face inutilă analiza şi a celorlalte critici formulate în apel (neîndeplinirea condiţiei prevăzute de lege din perspectiva noţiunii de "act", lipsa vătămării sau cele care se referă chiar la respectarea procedurii prevăzute de Ordinul 105/2013, etc.), având în vedere că acestea nu tind la un alt temei al soluţiei de achitare, mai favorabil inculpaţilor (inexistenţa faptelor), iar dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. obligă instanţa să lase nesoluţionată acţiunea civilă.

Constatând, astfel, întemeiate criticile inculpaţilor A., B. şi C., Înalta Curte urmează a admite apelul acestora, va desfiinţa soluţia de condamnare şi, rejudecând, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va dispune achitarea acestora.

Soluţia produce efecte şi în ceea ce-i priveşte pe instigatori, în condiţiile în care, o cerinţă esenţială pentru reţinerea participaţiei penale este comiterea de autor a faptei prevăzute de legea penală la care s-a instigat sau a unei tentative pedepsibile.

Înalta Curte constată că, în sarcina inculpatului D., s-a reţinut, în esenţă, că, în calitate de primar al Oraşului Recaş, i-a instigat pe inculpaţii A., B. şi C., ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să încalce prevederile legale fără nici o fundamentare, respectiv art. 15 din Legea 218/2002, art. 22, art. 31, art. 32, art. 33, art. 35, art. 37, art. 38 şi art. 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, respectiv să dispună desfiinţarea funcţiei persoanei vătămate în scopul satisfacerii intereselor personale şi asigurării controlului asupra activităţii poliţiei Recaş prin evitarea constatării şi sancţionării faptelor comise de persoane din cercul relaţional şi satisfacerea intereselor politice şi economice ale acestuia.

Fapta a fost circumscrisă unei singure infracţiuni de abuz în serviciu, în formă simplă, prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, încadrare ce, în mod evident, este eronată, întrucât acţiunile de determinare descrise vizau trei persoane diferite, aflate în exercitarea propriilor atribuţii de serviciu, putându-se discuta fie de reţinerea unui concurs de infracţiuni, fie despre o unitate legală sub forma infracţiunii continuate, dar nicidecum despre o unitate naturală de infracţiune. Aceste împrejurări devin însă lipsite de relevanţă în condiţiile în care pentru toţi autorii infracţiunilor de abuz în serviciu urmează să se pronunţe o soluţie de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi, de altfel, nelegalitatea nici nu a fost invocată prin motivele de apel ale parchetului.

Aşadar, Înalta Curte urmează să dispună achitarea şi a inculpatului D. pentru instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, reţinând că nu îndeplinite exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 47 C. pen., în condiţiile în care faptele la care s-a instigat, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, nu sunt prevăzute de legea penală.

În fine, referitor la acest inculpat, este de menţionat faptul că apărarea a solicitat şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. arătând că nu există "Legea nr. 218/202" sau că acesta a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 72/2000 care, de asemenea, nu există.

Înalta Curte constată că aceste motive de apel sunt total lipsite de substanţă, fiind evident că în cauză este vorba despre erori materiale, care, chiar dacă nu au fost corectate în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., nu îşi pierd acest caracter. Atât apărarea cât şi inculpatul cunosc că acuzaţia vizează forma agravată a abuzului în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, text indicat în numeroase rânduri în cuprinsul rechizitoriului şi al hotărârii, dar şi că anul în care a fost adoptată Legea Poliţiei române este 2002, eroarea anterioară neîmpiedicând-l să îşi formuleze apărări detaliate cu privire la conţinutul art. 15, reţinut prin rechizitoriu că ar fi fost încălcat de inculpaţii A., B. şi C.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., în sarcina acestuia s-a reţinut că, în luna octombrie 2014 l-a instigat pe inculpatul A., ca, în calitate de inspector şef al I.P.J. Timiş, să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea şi controlul structurii din subordine şi prin încălcarea repetată a legii, respectiv a prevederilor art. 15 din Legea nr. 218/202, art. 22, art. 31, art. 32, art. 33, art. 35, art. 37, art. 38 şi art. 40 din Legea nr. 360/2002, art. 10 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, să dispună mutarea urgentă a persoanei vătămate G. de la Postul de Poliţie Recaş, în scopul asigurării controlului asupra activităţii Poliţiei Recaş prin evitarea constatării şi sancţionării faptelor comise de persoane din cercul relaţional al primarului D. şi satisfacerea intereselor politice şi economice ale acestuia din urmă.

Trecând peste evidenta lipsă de corespondenţă între activitatea la care se susţine că s-ar fi instigat (determinarea inculpatului A. să dispună mutarea urgentă a persoanei vătămate G. de la Postul de Poliţie Recaş) şi fapta reţinută concret în sarcina autorului (inculpatul A. a dispus ca în înscrisul intitulat "extras din procesul-verbal al şedinţei de comandă din data de 27.10.2014" întocmit la data de 28.10.2014, să se menţioneze nereal că funcţia desfiinţată de la Compartimentul Rutier al Poliţiei Oraşului Recaş este funcţia de la poziţia x din statul de funcţii, respectiv cea ocupată de persoana vătămată G.), Înalta Curte constată că probatoriul referitor la această faptă s-a fundamentat în mod esenţial pe procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, a căror nulitate absolută a fost anterior constatată.

Astfel, elementul central al probaţiunii este reprezentat de convorbirea telefonică din data de 18.10.2014 dintre inculpaţii F. şi A., iar în condiţiile excluderii acesteia, Înalta Curte constată că nu există alte probe certe care să conducă la dovedirea unui act de instigare comis de inculpatul F.

În aceste circumstanţe, temeiul soluţiei de achitare este reprezentat de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neexistând dovezi care să demonstreze existenţe faptei cu privire la care s-a formulat acuzaţia penală împotriva acestui inculpat.

II. c. În ceea ce priveşte motivele de apel prin care se critică soluţiile de condamnare pentru infracţiunea de uzurpare a funcţiei, prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000,

Înalta Curte constată că în sarcina inculpaţilor s-au reţinut următoarele:

Inculpatul E., în calitate de şef al Poliţiei Locale Recaş, funcţionar public aflat în subordinea primarului oraş Recaş, în timpul serviciului, a îndeplinit acte (rapoarte prin care a arătat că persoana vătămată şi alţi angajaţi ai Postului de Poliţie Recaş - ce au calitatea de poliţişti în cadrul Poliţiei Naţionale, s-ar afla în timpul programului de lucru în alte locuri decât cele stabilite de el cu D. şi C., pentru a putea fi monitorizată activitatea de constatare şi sancţionare a faptelor la regimul rutier), a efectuat activităţi de supraveghere a persoanei vătămate G., atât când aceasta era în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, în locurile frecventate de persoana vătămată cât şi la domiciliul său, activităţi care nu intrau în atribuţiile sale de serviciu, cauzând vătămarea intereselor legale ale persoanei vătămate, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpatul D., în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Inculpatul D., în calitate de primar al oraşului Recaş, l-a determinat pe inculpatul E., şeful Poliţie Locale Recaş, să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul abandonării atribuţiilor curente şi să urmărească permanent partea vătămată G., prin supravegherea acestuia atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său, cauzându-i persoanei vătămate G. vătămarea intereselor legitime, concomitent cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpat, în sensul că apropiaţilor săi le-a oferit garanţia că pot folosi în activităţile lor economice şi comerciale autovehicule care nu îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice, fără ca poliţiştii să îndrăznească să aplice legea.

Instanţa de fond a stabilit că faptele inculpatului E. au constat în întocmirea unor "rapoarte cu detalii (x/10.11.2014 şi x/10.11.2014) cu privire la activităţile desfăşurate de agenţii de poliţie H. şi G. în diferite zile şi diferite intervale de timp", în cuprinsul hotărârii făcându-se referire şi la raportul nr. x/10.11.2014, la raportul "înregistrat sub nr. x din 06.11.2014, întocmit de şeful Poliţiei Locale a Oraşului Recaş, E. prin care semnalează primarului Oraşului Recaş că a procedat la verificări privind respectarea programului ordonat de I.P.J. Timiş - Serviciul Rutier, ca urmare a reclamaţiilor cu nr. x, x/2014, depuse de Primăria Oraşului Recaş cu privire la activitatea din 06.11.2014 a agentului H., între orele 10:00 - 11:00, ocazie cu care a consemnat că acesta nu a luat măsuri de fluidizare a traficului şi nu s-a implicat sub nicio formă în activităţile ce-i reveneau", precum şi la un raport olograf din data de 06.11.2014, cu privire la care Înalta Curte constată că, în realitate, aceasta reprezintă forma olografă (ciorna) a raportului tehnoredactat din 06.11.2014, înregistrat sub nr. x/10.11.2014.

Totodată, s-a stabilit că, pe baza probelor administrate, că în perioada octombrie - noiembrie 2014, inculpatul a exercitat activităţi de supraveghere şi urmărire a părţii civile G. care se afla atât în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cât şi în timpul liber, în locurile frecventate de acesta.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte faptele inculpatului E. care nu se circumscriu întocmirii rapoartelor la care s-a făcut anterior referire, probatoriul administrat în cauză şi care a condus la formularea acuzaţiei dar şi la soluţia de condamnare constă, aproape în integralitate, în convorbirile telefonice purtate de către acesta cu primarul al oraşului Recaş, inculpatul D., expuse atât în conţinutul rechizitoriului cât şi al hotărârii instanţei de fond. Astfel cum s-a arătat anterior, atât procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice cât şi declaraţiile prin care s-au solicitat explicaţii în baza acestor procese-verbale sunt lovite de nulitate absolută, şi, ca atare, fiind excluse, Înalta Curte nu le poate avea în vedere.

O situaţie particulară vizează presupuse activităţi de supraveghere din zilele de 3.10.2014 şi 7.10.2014, cu privire la care instanţa de fond se întemeiază şi pe înscrisuri, respectiv raportul de verificare a sesizărilor Primăriei oraşului Recaş din 07.10.2014 şi din 03.10.2014. Din hotărâre nu rezultă dacă aceste acţiuni sunt sau nu reţinute în sarcina inculpatului E., iar Înalta Curte constată că nu există dovezi privind faptul că cele două sesizări ar fi fost întocmite în urma unor acţiuni desfăşurate de către inculpat.

Astfel, în ceea ce priveşte sesizarea nr. 12816 din 07.10.2014 adresată conducerii Poliţei Oraşului Recaş, prin aceasta se semnalează lipsa unui agent care să dirijeze circulaţia în ziua de 06.10.2014, când au existat probleme cu traficul rutier, fiind menţionate persoanele care pot confirma aceste împrejurări respectiv III., JJJ., KKK. . În cealaltă sesizare, înregistrată sub nr. x din 03.10.2014, Primăria oraşului Recaş reclama prezenţa sporadică a agentului de circulaţie desemnat să asigure fluidizarea traficului, arătându-se că acest aspect "poate fi confirmat de poliţistul nostru local E. şi de alţi martori".

Înalta Curte constată că la dosar nu există nici un raport întocmit de inculpat cu privire la împrejurările de fapt pentru care a fost menţionat în calitate de martor şi nici nu a fost solicitat să dea vreo declaraţie în procedura declanşată în urma sesizării.

În aceste circumstanţe, instanţa de apel reţine că nu au fost administrate probe din care să rezulte modalitatea în care inculpatului E. a luat cunoştinţă despre aspectele reclamate de Primăria oraşului Recaş

Referitor la o presupusă activitate de supraveghere care ar fi fost efectuată la data de 22.10.2014, când se reţine faptul a fost fotografiată/filmată maşina martorului H. parcată în faţa domiciliului părţii civile G., instanţa de fond a apreciat că discuţiile telefonice din data de 22.10.2014, purtate de inculpatul XX. "cu anumite persoane", sunt confirmate de declaraţia acestui martor şi a inculpatului E.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută este contrară probelor pe care prima instanţă s-a întemeiat, inculpatul XX. fiind sesizat de prezenţa martorului H. la domiciliului părţii civile G. de o persoană de sex feminin din cadrul unei societăţi comerciale şi nu de inculpatul E. . De asemenea, fotografierea/filmarea de către inculpatul E. a autoturismului de serviciu cu care se deplasa martorul H. a avut loc, astfel cum rezultă atât din declaraţia martorului din data instanţei, din declaraţiile constante ale inculpatului, dar şi din înscrisurile şi planşele foto ataşate dosarului de urmărire penală, în data de 08.09.2014, aspectele sesizate stând la baza unor verificări în cadrul procedurii disciplinare desfăşurate împotriva martorului . Deşi martorul nu a făcut referire la data exactă, acesta a precizat că a fost cercetat disciplinar cu privire la aceasta faptă, Înalta Curte reţinând că obiectul cercetării l-au constituit faptele din data de 08.09.2014, ora 18:40 "când agentul de poliţei s-a aflat cu autospeciala nr. MAI 30450 pe strada x, la poarta imobilului 91 aparţinând unui alt agent de poliţie, respectiv G."(Raportul Biroului de Control Intern privind rezultatul verificărilor din lucrarea x din 22.09.2014).

Ca atare, Înalta Curte reţine că înscrisurile respective şi declaraţiile date nu au legătură cu fapta din data de 22.10.2014, şi, totodată, că acestea vizează o perioadă în care partea civilă nu îşi desfăşura activitatea în cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, care nu a făcut obiectul învinuirii.

În fine, Înalta Curte reţine existenţa şi a unei discuţii în mediul ambiental, din data de 30 octombrie 2014, purtată între partea civilă G. şi inculpatul C., menţionată şi în hotărâre, în care G. face o scurtă referire la inculpatul E., arătând că acesta ar fi venit şi ar fi stat în intersecţie şi că "eu am pornit maşina să plec, el a plecat", fără ca aceste împrejurări de fapt să fie confirmate de interlocutorul său. Aceasta este însă insuficientă pentru a concluziona aspra existenţei unor acţiuni de supraveghere anterioare celor la care se face referire în înscrisurile provenind de la inculpatul E.

Instanţa de apel constată că singurele probe pe care se poate întemeia în analiza acestei acuzaţii sunt actele întocmite de inculpatul E., respectiv rapoartele prin care semnala primarului oraşului Recaş modalitatea în care agenţii de poliţie H. şi G. îşi desfăşurau activitatea.

Înalta Curte reţine că acestea au următorul conţinut:

I."În data de 06.11.2014, în jurul orei 10:00, fiind în exerciţiul funcţiei şi aflându-mă în apropierea intersecţiei DN 6 - strada x, am observat că traficul rutier este foarte aglomerat, întinzându-se până la ieşirea din localitatea Recaş spre localitatea Izvina. La intersecţia în cauză, unde se bloca frecvent traficul, nu era la momentul respectiv niciun agent de circulaţie, aşa cum a fost stabilit în Nota cu nr. x/2014.

La ora 11:00 s-a prezentat în zona respectivă agentul H. care a parcat autoturismul de serviciu la cca. 60 m de intersecţia sus-menţionată în direcţia Timişoara - Lugoj (spre Lugoj). În timpul în care a stat în zona respectivă agentul H. nu a coborât din autoturism, nu a luat nicio măsură de fluidizare a traficului şi nu s-a implicat sub nicio formă în activităţile ce-i reveneau". (raportul înregistrat sub nr. x/10.11.2014).

II."În data de 07.11.2014, în jurul orei 18:30, fiind în exerciţiul funcţiei şi aflându-se în apropierea intersecţiei DN 6 - strada x, am observat că traficul rutier este foarte aglomerat, întinzându-se până la ieşirea din localitatea Recaş spre localitatea Izvina. La intersecţia în cauză, unde se bloca frecvent traficul, nu era la momentul respectiv niciun agent de circulaţie, aşa cum a fost stabilit în Nota cu nr. x/2014. Arăt faptul că circulaţia pe DN 6 în direcţia Timişoara - Lugoj se desfăşura anevoios din cauza perioadei de weekend în care traficul era intens pe DN 6.

În conformitate cu Nota cu nr. x/2014, între orele 16:00 - 20,00 trebuiau desfăşurate activităţi de dirijare a traficului rutier în intersecţia DN 6 strada x (raportul înregistrat sub nr. x/10.11.2014).

III. "În data de 09.11.2014, în jurul orei 17:30, fiind în exerciţiul funcţiei şi aflându-mă în apropierea intersecţiei DN 6 - strada x, s-a prezentat agentul de poliţie G. şi a stat până la ora 17:50 fără a desfăşura activităţi de dirijare a traficului rutier, după care a plecat şi nu a mai venit. Arăt faptul că circulaţia pe DN 6 în direcţia Timişoara - Lugoj se desfăşura anevoios din cauza perioadei de weekend în care traficul era intens pe DN 6".

De asemenea, Înalta Curte reţine şi întocmirea raportului înregistrat sub nr. x din 06.11.2014, prin care semnalează primarului Oraşului Recaş că a procedat la verificări privind respectarea programului ordonat de I.P.J. Timiş - Serviciul Rutier, ca urmare a reclamaţiilor cu nr. x, nr. y/2014, depuse de Primăria Oraşului Recaş cu privire la activitatea din 06.11.2014 a agentului H., între orele 10:00 - 11:00, ocazie cu care a consemnat că acesta nu a luat măsuri de fluidizare a traficului şi nu s-a implicat sub nicio formă în activităţile ce-i reveneau.

Infracţiunea de uzurpare a funcţiei constă în fapta funcţionarului public, care, în timpul îndatoririlor de serviciu îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prev. de art. 297 C. pen., forma calificată prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 fiind atrasă de obţinerea de către funcţionarul public pentru sine ori pentru altul a unui folos necuvenit.

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune şi constă în îndeplinirea unui act ce nu intră în atribuţiile funcţionarului public, fie pentru că acesta nu a fost stabilit prin fişa postului sau printr-un alt act ce statuează asupra competenţelor sale, fie pentru că, la momentul efectuării actului, acesta îşi pierduse acest drept.

Ca atare, având în vedere că acuzaţia nu vizează ipoteza pierderii anterioare a dreptului de a exercita respectivele competenţe, ci inexistenţa acestora, ceea ce trebuia demonstrat în cauză, din perspectiva laturii obiective a infracţiunii, era faptul că întocmirea rapoartelor anterior menţionate nu intra în atribuţiile de serviciu ale inculpatului E.

Din analiza probatoriului administrat, Înalta Curte reţine că, la data faptelor, inculpatul E. era angajat în cadrul Primăriei Oraşului Recaş, la Serviciul Public de Poliţie Locală, în calitate de poliţist local, clasa I, grad profesional debutant, efectuând stagiul în perioada 01.04.2014 la 08.06.2015.

Potrivit raportului de stagiu al funcţionarului public debutant E., acesta, conform fişei postului avea, printre altele, şi următoarele atribuţii:

- menţinerea ordinii, siguranţei cetăţenilor şi a liniştii publice în zonele şi locurile stabilite prin planul de acţiune şi siguranţă publică al oraşului Recaş, aprobat în condiţiile legii;

- participarea, alături de Poliţia Romană, Jandarmerie şi celelalte forţe care compun sistemul integrat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale;

- acordarea, pe teritoriul oraşului Recaş, de sprijin imediat structurilor competente cu atribuţii în domeniul menţinerii, asigurării şi respectării ordinii publice;

- respectarea şi aducerea la îndeplinire ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici.

În aceeaşi perioada, inculpatul E. a exercitat, cu caracter temporar, din cauza lipsei de personal, şi funcţia de şef serviciu - Serviciul Public de Poliţie Locală, împrejurarea ce nu prezintă relevanţă sub aspectul atribuţiilor sale de serviciu anterior menţionate, acesta continuându-şi perioada de stagiu la care era obligat conform dispoziţiilor legale.

Înalta Curte reţine că, la data de 13.06.2014, între Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, Poliţia oraşului Recaş şi Primăria oraşului Recaş, Serviciul Poliţei Locale, s-a încheiat un Protocol de cooperare, aprobat de şeful Inspectoratului Timiş, inculpatul A. sub nr. 865636 şi de primarul oraşului Recaş sub nr. 7570. Printre modalităţile de cooperare se regăseşte şi elaborarea de planurilor de ordine şi siguranţă publică.

Un alt act cu relevanţă în cauză îl reprezintă Raportul cu nr. x/15.10.2014 al Biroului de control Intern din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, întocmit de comisarul de poliţie LLL., aprobat de şeful compartimentului şi de inculpatul A. Acesta a avut la bază sesizarea Poliţiei oraşului Recaş, prin inculpatul C., cu privire la refuzul agentului de poliţie G. de a se conforma, la data de 06.10.2014, planificării executării serviciului de îndrumare, supraveghere şi control stabilită, sub motivaţia că face curăţenie în birou, sesizare la care au fost conexate şi reclamaţiile Primăriei oraşului Recaş din 07.10.2014 şi din 03.10.2014.

Prin acest raport, Biroului de control Intern din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, pornind de la faptul că se anticipa că problemele referitoare la traficul rutier pe raza oraşului Recaş vor mai persista aproximativ un an, până la finalizarea tronsonului de autostradă Izvin - Belinţ, a propus încheierea unui protocol între Primăria Recaş - Poliţia Locală şi I.P.J. Timiş Serviciul Rutier sau Poliţia Oraşului Recaş pentru exercitarea în comun a activităţilor specifice pe linie de fluidizare a traficului.

Ulterior, în baza raportului anterior menţionat, s-a întocmit o "Notă" semnată de primarul oraşului Recaş (inculpatul D.), Serviciul rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş (cms. Z. şi BB.) şi de şeful Poliţiei oraşului Recaş (inculpatul C.), prin care se propunea un program de activităţi de dirijare a traficului rutier pe raza localităţii Recaş, monitorizarea activităţilor de poliţie rutieră desfăşurate de cei doi agenţi de poliţie rutieră cu privire la respectarea programului, întocmirea de rapoarte referitor la activitatea acestora, precum şi instalarea unui aparat radar pe DN6, inclusiv pe raza localităţilor Izvin şi Recaş.

Nota a fost aprobată de şeful Inspectoratului, inculpatul A., pe aceasta regăsindu-se şi acordul inculpatului B. (în calitate de şef adjunct), şi, contrar susţinerilor primei instanţe şi ale rechizitoriului privind neînregistrarea şi caracterul plăsmuit al acesteia, din actele dosarului de urmărire penală rezultă că, prin adresa din 23.10.2014, Serviciul rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş a comunicat Poliţiei Recaş "Nota ce cuprinde programul activităţii de dirijare a traficului rutier pe raza oraşului Recaş" (de altfel, în toate înscrisurile de la dosarul de urmărire penală în care este menţionată această notă se face referire la nr. x/2014).

Nota prezintă rezoluţia de prelucrare cu "efectivul care va lua cunoştinţă pe bază de semnătură" iar aceasta a fost adusă la cunoştinţa tuturor agenţilor de poliţie din cadrul Poliţei Recaş, inclusiv părţii civile G. şi martorului H.

Înalta Curte reţine că, la data de 04.11.2014, primarul oraşului Recaş, inculpatul D., a emis Dispoziţia nr. 285 privind delegarea atribuţiilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice a cetăţenilor, domnului E., inspector în cadrul Poliţei Locale, responsabil cu coordonarea, funcţionarea şi controlul activităţii Poliţei Locale Timiş.

Dispoziţia a fost dată în baza Notei nr. x din 23.10.2014 a Serviciului rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş, a adreselor primăriei Recaş cu nr. x/2014 şi y/2014 şi a raportului cu nr. x/15.10.2014 al Biroului de control Intern din cadrul I.P.J. Timiş, a Acordului de cooperare între Primăria oraşului Recaş şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 6 lit. a), b), h) din Legea nr. 155/2010; art. 1 din Legea nr. 61/1991; art. 36 alin. (2) lit. a), c) şi alin. (6) pct. 7, art. 61 alin. (5), art. 63 lit. d) şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Prin art. 1 din Dispoziţia nr. x/04.11.2014, inculpatul E., inspector în cadrul Poliţei Locale, responsabil cu coordonarea, funcţionarea şi controlul activităţii Poliţei Locale Timiş, era împuternicit să asigure respectarea programului prin supravegherea celor două locaţii menţionate în nota nr. x din 23.10.2014, precum şi pentru activităţi de sprijinire a lucrătorilor serviciului rutier şi cadrul Poliţei Recaş.

Art. 2 din aceeaşi dispoziţie, prevedea obligaţia de a proceda la întocmirea unui raport zilnic privind activitatea desfăşurată în locaţiile menţionate în Nota nr. x din 23.10.2014, cu respectarea acordului între cele două instituţii.

Înalta Curte reţine că dispoziţia a fost comunicată, conf. art. 3, Instituţiei prefectului Judeţului Timiş, Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Timiş, Şefului Poliţiei oraşului Recaş, primarului şi secretarului aceluiaşi oraş, precum şi inculpatului E.

Aceasta a fost supusă controlului de legalitate exercitat de către prefect, la dosar neexistând nici o dovadă că ar fi fost atacată în faţa instanţei competente, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Ca atare, Înalta Curte reţine că actul se bucura şi se bucură şi în prezent de prezumţia de legalitate, nefiind contestat pe cale de excepţiei de nelegalitate nici măcar în prezenta cauză.

Având în vedere obligaţiile menţionate în fişa postului (respectă şi aduce la îndeplinire ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici - dosar fond), dar şi prevederile art. 45 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în vigoare la acea dată, potrivit cărora funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici, Înalta Curte constată că, printre atribuţiile de serviciu ale inculpatului E., intra şi respectarea Dispoziţiei nr. x/04.11.2014, emisă de şeful său ierarhic, primarul localităţii Recaş.

Examinând rapoartele anterior expuse, Înalta Curte reţine că acestea au fost întocmite în temeiul art. 2 din această dispoziţie, iar datele pe care le conţin şi care constau în prezentarea situaţiei de fapt la momentul verificării nu excedează atribuţiilor inculpatului E., astfel cum acestea au fost stabilite prin art. 1 şi 2 din actul prin care au trasate.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului J. (la care face trimitere instanţa de fond), care a arătat că E. era desemnat să se ocupe de verificarea respectării de către agenţii de poliţie a prezenţei lor în posturile fixe.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei, actele îndeplinite de inculpatul E. intrând, astfel cum s-a arătat, în sfera în atribuţiile sale de serviciu.

Aşadar, instanţa de apel constată întemeiate criticile formulate, motiv pentru care va admite apelul inculpatului E. şi va dispune achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Constatarea ca fapta autorului nu este prevăzută de legea penală, produce efecte şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., în sarcina căruia s-a reţinut forma de participaţie a instigării la infracţiunea de uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, astfel că Înalta Curte va dispune şi achitarea acestuia, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

II. d. În ceea ce priveşte criticile similare formulate de către Ministerul Public Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi partea civilă G. referitoare la soluţia de achitare a inculpaţilor E. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, respectiv participaţie, sub forma instigării, la această infracţiune, se reţin următoarele:

Instanţa de apel constată prioritară analiza cererii parchetului de încetare a procesului penal ca urmare a tardivităţii plângerii prealabile a persoanei vătămate G. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, în raport cu faptele ce fac obiectul sesizării în prezenta cauză şi care vizează acţiunile desfăşurate de cei doi inculpaţi după revenirea persoanei vătămate la Poliţia Oraşului Recaş, ca urmare a încetării delegării sale la Poliţa Topolovăţul Mare, respectiv după data 01.10.2014, în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 2014, plângerea prealabilă, formulată la data de 15 ianuarie 2015, a fost introdusă în termenul de trei luni prevăzut de art. 296 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, în cauză s-a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, însă ambii inculpaţi s-au prevalat de dispoziţiile art. 18 C. proc. pen. formulând cereri de continuare a procesului penal, împrejurare ce obligă Înalta Curte să analizeze legalitatea şi temeinicia soluţiei de achitare.

Instanţa de apel constată că, în susţinerea vinovăţiei inculpaţilor, se invocă procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, a căror nulitate absolută a fost constatată, situaţie în care faptele reţinute prin rechizitoriu, cu excepţia celor constând în emiterea rapoartelor cu privire la modalitatea de respectare a programului stabilit prin Nota nr. x/2014, sunt lipsite de suport probator.

Dincolo de argumentele expuse de instanţa de fond la care Înalta Curte achiesează, respectiv că nu se poate reţine existenţa unei stări de temere a persoanei vătămate G. în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, acesta avea calitatea de colaborator al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul deschis ca urmare a plângerii sale împotriva inculpaţilor, se reţine, totodată, şi împrejurarea că Nota nr. x/2014 a fost adusă la cunoştinţa persoanei vătămate, care a confirmat prin semnarea chiar pe respectivul înscris, astfel că, aceasta ştia că activitatea sa va fi supusă unei monitorizări cu privire la respectarea programului stabilit.

Pe de altă parte, este de subliniat şi faptul că cele anterior constatate cu privire la infracţiunea de uzurpare a funcţiei influenţează, în mod evident, şi soluţia în ceea ce priveşte infracţiunea de hărţuire prev. de art. 208 C. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit acţiunile inculpatului E. au fost efectuate în baza Dispoziţiei nr. x/04.11.2014 emisă de şeful său ierarhic, primarul localităţii Recaş, şi, ca atare, se circumscriau atribuţiilor sale de serviciu, condiţii în care nu este îndeplinită cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. aceea ca acţiunea să fi fost făcută fără drept.

Parchetul a mai susţinut că, în data de 27 octombrie 2014, asupra persoanei vătămate G. au continuat presiunile psihice din partea inculpatului E. şi a respectiv viceprimarului K., aceştia recurgând la noi metode de intimidare a persoanei vătămate, prin deplasarea la liceul unde învăţa fiul său şi chestionarea prietenei acestuia cu privire la distrugerea unor jardiniere cu ocazia petrecerii organizate de balul bobocilor.

Înalta Curte constată că aceste acţiuni s-ar putea, eventual, circumscrie sensului uzual al noţiunii de hărţuire şi, nicidecum, infracţiunii prev. de art. 208 C. pen. care constă în fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte fără drept sau fără un interes legitim, o persoană sau îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate, cauzându-i astfel o stare de temere.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia de achitare a celor doi inculpaţi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. este legală şi temeinică, fiind neîntemeiate atât criticile parchetului cât şi cele ale părţii civile (care, în privinţa aspectelor de fond, sunt similare cu cele ale Ministerului Public).

II. e. În ceea ce priveşte celelalte motive de apel ale Ministerului Public, care vizează greşita individualizare a pedepselor şi deducerea eronată a unei perioade de arest preventiv efectuată într-un dosar cu privire la care s-a dispus disjungerea, Înalta Curte constată că acestea au rămas fără obiect, în condiţiile admiterii apelurilor inculpaţilor şi pronunţării unor soluţii de achitare a acestora.

Pentru toate motivele anterior expuse, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile inculpaţilor D., B., F., A., E. şi C., va desfiinţa, în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita inculpaţii A., B. C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 47 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpatul F. săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 47 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achită pe inculpaţii E. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. art. 132 din Legea nr. 78/2000, respectiv participaţie sub forma instigării la aceasta infracţiune.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă G.

Cheltuielile judiciare legate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.

Va constata măsurile preventive ce au fost dispuse în cauză faţă de inculpaţi după cum urmează: A. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu din data de 19.01.2015 - 02.04.2015; D. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu din data de 19.01.2015 - 11.05.2015; E. a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 20.01.2015 - 23.01.2015; B. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu din data de 19.01.2015 - 07.04.2015; C. a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 19.01.2015 - 23.01.2015.

Înalta Curte constată că măsurile preventive luate faţă de inculpaţi sunt anterioare deciziilor Curţii Constituţionale care au produs efecte în prezenta cauză, respectiv reconfigurarea infracţiunii de abuz în serviciu prin restrângerea sferei de incidenţă a acesteia la încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege (Decizia nr. 405/15.06.2016) şi înlăturarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi pe care s-a întemeiat acuzarea (Deciziile nr. 51/2016, nr. 26/2019). Acestea au fost dispuse şi prelungite la un moment la care infracţiunea prev. de art. 297 permitea raportarea la dispoziţii din legislaţia secundară iar legalitatea punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică nu era contestată. Ca atare, astfel cum rezultă şi din considerentele prezentei decizii, soluţia din prezenta cauză nu afectează legalitatea sau temeinicia hotărârilor definitive prin care s-a statuat asupra măsurilor preventive.

În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii ale sentinţei (soluţia cu privire la infracţiunea de hărţuire), acestea vor fi menţinute, hotărârea primei instanţe fiind corectă.

Pe cale de consecinţă, va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, de partea civilă G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare legate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi C., F., B., E., A. şi D. până la prezentarea avocatului ales, în sumă de câte 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Având în vedere soluţia asupra apelului părţii civile, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. o va obliga la plata sumei de 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de inculpaţii D., B., F., A., E. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 166/PI din 05 august 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Constată că inculpatul A. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu din data de 19.01.2015 - 02.04.2015.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Constată că inculpatul B. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu din data de 19.01.2015 - 07.04.2015.

3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Constata că inculpatul C. a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 19.01.2015 - 23.01.2015.

4. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 47 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. art. 132 din Legea nr. 78/2000, în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 47 C. pen.

Constată că inculpatul D. a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu din data de 19.01.2015 - 11.05.2015.

5. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C. pen. rap. la art. art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Constată că inculpatul E. a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 20.01.2015 - 23.01.2015.

6. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul F. săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 47 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă G.

Cheltuielile judiciare legate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, de partea civilă G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare legate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi C., F., B., E., A. şi D. până la prezentarea avocatului ales, în sumă de câte 340 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă partea civilă G. la plata sumei de 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 22 decembrie 2022.

GGC - ED