Decizia nr. 267/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 178/F din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020 în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatului A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Cricova din Republica Moldova, din infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului A. este legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor şi au fost recalificate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată potrivit acestei legi.

A fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prevăzut de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prevăzut de art. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modific., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prevăzut de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prevăzut de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzut de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 33 lit. a), b), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, pentru o perioadă de 2 ani.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 21.09.2013 la 18.12.2013.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. şi a fost obligat inculpatul A., în solidar cu inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., astfel cum aceştia au fost obligaţi prin Sentinţa penală nr. 177 din data de 14.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, la plata sumei de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

S-a menţinut, până la concurenţa sumei de 9.704.279,37 RON, măsura asiguratorie a popririi luate prin ordonanţa din data de 19.09.2013 în vederea reparării pagubei cauzate prin infracţiuni asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile deschise pe numele inculpatului A.

S-a instituit măsura sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 9.704.279,37 RON, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A. în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 17.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 12.500 RON, reprezintă cheltuielile judiciare aferente urmăririi penale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în esenţă, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 14 martie 2014, emis în Dosarul nr. x/2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost trimis în judecată, printre alţii, şi inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. (în varianta normativă a aderării şi sprijinirii);

- infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prevăzută de 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; (ptr. fabrica clandestină care a funcţionat pe raza jud. Prahova şi ulterior Ilfov);

- infracţiunea de concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 modific. şi republic., în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modific., în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prevăzută de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- toate în concurs real şi formal, prevăzut de art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile;

Cu relevanţă pentru situaţia inculpatului A., Curtea de Apel a reţinut că, iniţial, rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2014.

Prin încheierea din data de 30.07.2014, definitivă prin încheierea nr. 2352 din data de 08 august 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, s-a constatat regularitatea actului de sesizare şi s-a dispus începerea judecăţii.

Ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv la data de 11.11.2019, a fost transmisă la dosar declaraţia dată de inculpatul A. în faţa autorităţilor din Republica Moldova, prin care acesta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Prin încheierea din data de 20.12.2019, Curtea a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., precum şi în cazul celorlalţi inculpaţi, din infracţiunile de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 modific. şi republic., în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. într-o singură infracţiune prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu reţinerea în cazul fiecărui inculpat a formei de participaţie corespunzătoare.

Având în vedere faptul că din relaţiile obţinute de la autorităţile judiciare din Republica Moldova s-a constatat că inculpatul A. se află în executarea unei pedepse privative de libertate în Republica Moldova, precum şi dificultăţile întâmpinate în realizarea procedurii de citare cu acesta, la termenul din data de 15.01.2020 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi formarea unui nou dosar, acesta fiind înregistrat sub nr. x/2020.

În dosarul nou format, a fost ataşată adresa nr. x/21.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă solicitarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti de declasificare a încheierilor care au stat la baza emiterii mandatelor de siguranţă naţională în prezenta cauză.

Prin încheierea din data de 31.08.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea a constatat nulitatea absolută a probelor rezultate din mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice emise în baza vechiul C. proc. pen. realizate cu implicarea Serviciului Român de Informaţii şi a probelor obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de siguranţă naţională, făcând trimitere la argumentele expuse în încheierea din data de 03.06.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, încheiere ce a fost ataşată şi în prezentul dosar.

Cu privire la situaţia probelor obţinute în baza mandatelor de siguranţă naţională, suplimentar faţă de cele arătate în încheierea din data de 03.06.2020, Curtea a mai avut în vedere că prin Decizia nr. 55/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 517/17.06.2020, Curtea Constituţională a constatat că "dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991".

În cuprinsul deciziei indicate, Curtea Constituţională a arătat că, în condiţiile în care "legiuitorul nu a reglementat un cadru clar, coerent şi previzibil aplicabil în cazul contestării legalităţii mijloacelor de probă obţinute potrivit Legii nr. 51/1991" (parag. 60), "lipsa de claritate şi previzibilitate a cadrului normativ incident în materia contestării legalităţii înregistrărilor - mijloc de probă - ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, folosite în procesul penal, determină, în fapt, realizarea unui control formal şi lipsit de efectivitate, cu consecinţa încălcării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie. Or, conferirea calităţii de mijloc de probă în procesul penal anumitor elemente este intrinsec legată de crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalităţii acestora." (parag. 56).

Curtea de apel a constatat că în lipsa acestui cadru legal, informaţiile obţinute în temeiul mandatelor de siguranţă naţională potrivit Legii nr. 51/1991 nu pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal.

Totodată, Curtea de Apel a arătat că, urmare a excluderii din materialul probator a interceptărilor convorbirilor telefonice, nu va avea în vedere la stabilirea situaţiei de fapt nici probele derivate, respectiv declaraţiile inculpaţilor în care oferă lămuriri cu privire la conţinutul concret al discuţiilor telefonice.

Conform art. 102 alin. (4) C. proc. pen., probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.

În cauză, în baza proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică, cu ocazia ascultării inculpaţilor, în cursul urmăririi penale, pe lângă relatările libere cu privire la acuzaţiile care le-au fost aduse, li s-au cerut explicaţii asupra conţinutului convorbirilor telefonice, solicitându-li-se inclusiv să lămurească anumiţi termeni sau expresii folosite. Or, conţinutul convorbirilor telefonice a rezultat din mijloacele de probă obţinute în mod nelegal, respectiv din procesele-verbale de redare lovite de nulitate absolută, după cum Curtea a constatat prin încheierea din data de 03.06.2020, iar organul judiciar nu avea posibilitatea de a afla cuprinsul exact al discuţiilor dintre inculpaţi printr-o altă modalitate.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că declaraţiile inculpaţilor în care oferă lămuriri cu privire la conţinutul concret al discuţiilor telefonice au caracterul unor probe derivate, care au fost obţinute în mod direct din probe nelegale şi care nu puteau fi obţinute într-o altă modalitate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. (4) C. proc. pen.

Având în vedere caracterul divizibil al declaraţiei inculpatului, Curtea a constatat că sunt afectate de această sancţiune doar acele părţi din declaraţiile inculpaţilor în care aceştia au oferit explicaţii, justificări cu privire la conţinutul convorbirilor telefonice, iar nu şi restul declaraţiilor acestora (în acelaşi sens, ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 330/A din 11 decembrie 2018; Decizia 134/A din 15 aprilie 2019).

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în primă instanţă, faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.

În argumentarea acestei soluţii, în contextul concret al cauzei, instanţa de condamnare a reţinut că inculpatul A. a aderat la grupul infracţional în luna iunie 2013 şi că s-a aflat pe palierul de execuţie, a participat activ la activitatea de relocare a utilajelor şi tutunului de la Tărlungeni, jud. Braşov, la Clinceni, jud. Ilfov, iar ulterior, a avut ca rol, alături de ceilalţi membri ai grupării infracţionale aflaţi pe paliere de execuţie, asigurarea transportului tutunului - materie primă şi a celorlalte materiale auxiliare existente în locaţia din incinta platformei Petrobrazi, unde funcţiona sediul firmei SC Q., precum şi transportarea produselor finite - ţigarete de la locaţia fabricii clandestine din Clinceni la depozitele intermediare, respectiv la beneficiari.

De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul A. a desfăşurat împreună cu inculpatul F. activităţi lucrative necalificate în cadrul liniei clandestine de producţie ţigarete amplasată în localitatea Clinceni, având totodată rolul de a supraveghea activitatea celorlalţi muncitori care lucrau la fabrica respectivă.

În consecinţă, analiza instanţei a vizat, în principal, funcţionarea fabricii de la Clinceni, referiri la activitatea anterioară a coinculpaţilor fiind făcute doar în măsura în care acestea au fost necesare pentru înţelegerea modului în care a funcţionat această fabrică. În ceea ce priveşte probele în baza cărora a fost reţinută situaţia de fapt anterior momentului în care a început implicarea inculpatului A., precum şi analiza apărărilor formulate de ceilalţi inculpaţi trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012 din data de 14.03.2014 al D.I.I.C.O.T., instanţa face trimitere la cuprinsul Sentinţei penale nr. 177/14.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, nedefinitivă.

Astfel, prin sentinţa penală anterior menţionată s-a dispus condamnarea inculpaţilor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. pentru infracţiuni în legătură cu activitatea fabricii ce a funcţionat iniţial în comuna Blejoi, jud. Prahova, iar ulterior în Clinceni, jud. Ilfov.

În esenţă, sub aspectul situaţiei de fapt s-a reţinut că, începând cu anul 2011, în comuna Blejoi, str. x, jud. Prahova, într-un spaţiu aparţinând martorului R., a funcţionat o fabrică clandestină de ţigarete, în funcţionarea căreia au fost implicaţi inculpatul D. şi numiţii S., T., U., V. şi W., zis X.

La începutul anului 2013, nemulţumit de neplata unei datorii pe care fraţii Tătăroi o aveau faţă de el, inculpatul D., împreună cu S., a organizat o incursiune în fabrica din com. Blejoi, pentru preluarea de ţigarete în contul datoriei menţionate.

Inculpatul D. a arătat că o primă pătrundere în fabrică a avut loc aproximativ în luna ianuarie 2013, când împreună cu S. s-a deplasat la Blejoi, unde funcţiona fabrica de ţigări, iar pe timp de noapte au intrat în curtea imobilului observând astfel că în fabrică se află stocuri de ţigări. Potrivit procesului-verbal de verificare a intrărilor/ieşirilor din ţară ale inculpaţilor, această primă intrare a avut loc în perioada 05 - 06.02.2013, după cum s-a reţinut şi în rechizitoriu.

După această primă incursiune, D. şi S. s-au întors în Republica Moldova, având în plan să revină în România pentru a sustrage ţigaretele depozitate la Blejoi. În acest context, S. a hotărât să discute întâi cu cumătrul său, Y., zis Z., pentru a se asigura că nu vor avea probleme deoarece aflaseră între timp că la fabrica din Blejoi, pe lângă AA., mai aveau participaţie şi BB., CC., zis DD., şi EE., zis X. Ca urmare, S. s-a întâlnit cu Y., ocazie cu care acesta din urmă i-a spus că trebuie să se întâlnească cu cumătrul său, FF., zis GG., pentru a discuta problema. Urmare a discuţiilor purtate cu FF., Y. i-a comunicat lui S. că le vor da oameni şi maşină pentru a transporta ţigările de la Blejoi, depozit în care urmau să fie mutate şi clienţi pentru a fi distribuite, cu condiţia ca D. şi S. să indice locaţia unde se afla fabrica. De asemenea le-au comunicat că vor primi banii pe loc şi îşi vor recupera datoria de 50.000 euro, diferenţa urmând să fie împărţită între participanţii la acţiune.

Cea de-a doua incursiune în fabrica de la Blejoi a avut loc în noaptea de 11/12.02.2013, la aceasta participând D., S., F., precum şi alte persoane trimise de FF. şi Y., HH., II. (finul lui FF.). Cu acea ocazie, dintr-un depozit situat lângă fabrică, au fost sustrase un număr de aproximativ 300 baxuri ţigări, în fabrică rămânând o cantitate importantă de tutun, dar şi de ţigări contrafăcute.

În seara următoare, cei indicaţi s-au deplasat din nou în incinta fabricii, unde au constatat că nu mai era niciun bax de ţigări, iar muncitorii plecaseră, singurele bunuri găsite fiind tutunul şi alte materiale folosite la fabricarea ţigărilor, din care nu au luat nimic.

Sustragerea baxurilor de ţigări din fabrica clandestină din Blejoi a determinat o reacţie a proprietarilor acestora, aceştia, prin intermediul lui W., zis X., solicitându-i sprijin inculpatului B. pentru rezolvarea situaţiei.

În consecinţă, în seara de 13.02.2013, inculpatul B. s-a deplasat la Ploieşti, însoţit de inculpaţii L., JJ. şi G., aici având loc o întâlnire la care au participat şi W., însoţit de alte trei persoane, şi U., aceştia reclamând faptul că din fabrica clandestină fuseseră sustrase mai multe baxuri de ţigări, potrivit informaţiilor acestora autorii furtului fiind încă în fabrică.

După verificarea incintei fabricii şi constatarea faptului că cei care sustrăseseră ţigările nu se mai aflau acolo, inculpaţii s-au întors la Bucureşti.

În cursul zilei de 14.02.2013, inculpatul B. a avut o întâlnire cu inculpaţii C., O. şi H. la biroul din Ploieşti al inculpatului O., în vederea identificării unui spaţiu în care să poată fi transportate tutunul şi materialele rămase în incinta fabricii clandestine de ţigări din com. Blejoi. Cu sprijinul lui O., profitând de faptul că acesta deţinea o agenţie imobiliară, a fost identificat spaţiul de pe platforma Petrobrazi aparţinând SC Q., societate controlată de inculpatul J.

Cu acest prilej a fost încheiat contractul de închiriere din data de 11.02.2013, între SC Q. (CUI x), în calitate de proprietar, şi SC KK. SRL (CUI x), în calitate de chiriaş, pentru o perioadă de 6 luni.

În continuare, în noaptea de 14/15.02.2013, a avut loc mutarea unei cantităţi de aproximativ 7 tone de tutun din incinta fabricii din Blejoi în depozitul pus la dispoziţie de inculpatul J., la această activitate participând inculpaţii L., G., B., C., E. şi martorul LL. În ziua următoare a fost dusă la spaţiul de pe platforma Petrobrazi şi o autoutilitară ce fusese în prealabil încărcată de inculpatul C. cu blanchete, timbre, folie, lipici şi alte materiale necesare producerii de ţigarete.

După evenimentele din 13-15.02.2013, la data de 23.02.2013, inculpatul B. a plecat la Chişinău, unde a rămas până la data de 26.02.2013. În această perioadă, inclusiv după revenirea în ţară la începutul lunii martie 2013, B. a fost implicat în continuare în rezolvarea conflictului creat în urma sustragerii tutunului depozitat în fabrica din Blejoi.

În acest context, la începutul lunii martie 2013, au avut loc acţiuni de dezmembrare a utilajelor din fabrica din Blejoi, acestea fiind mutate, împreună cu o parte din tutun, într-un spaţiu din localitatea Tărlungeni, jud. Braşov.

Instalarea fabricii de producţie ţigări în Clinceni, jud. Ilfov şi funcţionarea acesteia

După depozitarea fabricii la Tărlungeni, jud. Braşov, s-a încercat identificarea unui nou spaţiu în care utilajele să poată funcţiona şi să prelucreze inclusiv tutunul depozitat la Petrobrazi.

În ceea ce priveşte participarea inculpaţilor la funcţionarea acestei fabrici, din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor B. şi D., rezultă că, după evenimentele din februarie 2013, au existat mai multe discuţii, patronate de B., pentru aplanarea conflictului creat. În urma acestor discuţii, s-a stabilit ca în activitatea noii fabrici să fie implicaţi, atât inculpaţii D. şi S., cât şi inculpatul E., persoană apropiată de AA.

În acest context, la cererea inculpatului B., inculpatul E. a apelat la I. şi, împreună, au identificat spaţiul din loc. Clinceni, str. x, jud. Ilfov, aparţinând inculpatului N. După verificarea spaţiului, D. şi S. şi-au dat acordul pentru amplasarea utilajelor şi, totodată, i-au dat inculpatului E. banii necesari amenajării şi izolării locaţiei respective, acesta transmiţându-i inculpaţilor I. şi N.

Cu privire la spaţiul respectiv a fost încheiat un contract de închiriere autentificat sub nr. x/18.07.2013, la Notarul Public MM. din loc. Clinceni, în calitate de locator figurând inculpatul N. şi ca locatar NN., cunoscut al inculpatului I., preţul prevăzut în contract fiind de 250 euro/lună la cursul BNR, plus plata utilităţilor, în condiţiile în care chiria reală era superioară. Contractul de închiriere a fost înregistrat de către inculpatul N. la Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 Bucureşti sub numărul x din data de 30.07.2013.

După amenajarea spaţiului, inculpaţii indicaţi au procedat, la începutul lunii iulie 2013, la transferul bunurilor depozitate la Tărlungeni şi Petrobrazi, în vederea transportării acestora apelându-se şi la inculpaţii M., apropiat al inculpatului B., care a intermediat identificarea TIR-ul folosit pentru transport, şi K., cunoştinţă a inculpatului I. De asemenea, la activitatea de transport au participat şi inculpatul F., finul inculpatului D., şi inculpatul A., cumnatul inculpatului D., veniţi împreună din Republica Moldova cu autoturismul, cu numărul de înmatriculare x.

Un prim transport a avut ca obiect utilajele depozitate la Tărlungeni, acestea fiind încărcate într-un TIR cu prelată cu numere de Prahova. La încărcare, au asistat şi au participat, în cazul unora dintre inculpaţi, D., S., E., I., K., F., A. şi M., acesta din urmă venind într-un autoturism, pe care l-a folosit şi pentru însoţirea transportului pe o parte din drumul spre Clinceni.

Un al doilea transport de la Tărlungeni a avut loc la câteva zile distanţă, tot cu un TIR a cărui închiriere a fost intermediată de inculpatul M., transport ce a vizat tutun, blanchete şi timbre.

După transportul utilajelor, la jumătatea lunii iulie, au fost aduşi din Republica Moldova în vederea punerii în funcţiune a liniei de producţie ţigări martorii OO. (13.07.2013) şi PP. (06.07.2013), angajaţi ai QQ., la activităţile de montare a acesteia participând şi inculpaţii F. şi A.

În aceeaşi perioadă au fost realizate şi un număr de 5 - 6 transporturi având ca obiect tutunul şi materialele depozitate în spaţiul de pe platforma Petrobrazi, în realizarea acestora fiind implicaţi inculpaţii B., E., M., I., F., A. şi K., dar şi inculpatul J. care a procedat personal la încărcarea autoutilitarelor folosite de coinculpaţi pentru transportul bunurilor.

Primele transporturi au fost realizate cu autoutilitara, ce aparţinea, în fapt, socrului inculpatului M. Ulterior, inculpatul M. a pus la dispoziţia membrilor grupării şi autoutilitara cu număr de înmatriculare x, pe care, la rândul său, o împrumutase de la martorul RR., şi autoutilitara, împrumutată de la o altă persoană.

Autoutilitarele erau, de regulă, preluate de la domiciliul inculpatului M. de numiţii I., F. şi K. şi îi erau restituite acestuia fie la domiciliu, fie în alte spaţii. A mai reţinut Curtea că inculpatul M. a fost prezent la platforma Petrobrazi în momentul în care s-a organizat cel puţin unul dintre transporturile indicate.

De asemenea, inculpatul K., la solicitarea inculpatului I., s-a deplasat în două ocazii la autogara Filaret, pentru a ridica nişte pachete ce conţineau piese (roţi dinţate, cuţite industriale) necesare utilajelor de producere şi ambalare ţigarete, pe care le-a dus la Clinceni unde le-a predat inculpatului I.

În scopul depozitării ţigărilor contrafăcute produse la Clinceni, în cursul lunii august 2013, inculpaţii D. şi E. au identificat un spaţiu situat în com. Corbeanca, loc. Petreşti, str. x, jud. Ilfov, într-un garaj aparţinând SC SS. Pentru spaţiul respectiv a fost încheiat contractul de închiriere nr. x din data de 22.08.2013, la rubrica "chiriaş" figurând TT., identitate falsă furnizată proprietarului de inculpatul D.

În acest spaţiu au fost depozitate ţigarete din cele produse la fabrica din Clinceni, transportul acestora fiind realizat de inculpatul F., supravegheat de coinculpaţii E. şi D. Două astfel transporturi au avut loc la datele de 16.09.2013 şi 19.09.2013, fiind folosită autoutilitara cu număr de înmatriculare x.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 20.09.2013 la adresa din com. Corbeanca, loc. Petreşti, str. x, jud. Ilfov, au fost identificate 171.384 pachete ţigări şi 403.200 blanchete pentru confecţionarea pachetelor de ţigări.

De asemenea, inculpatul K. a efectuat şi el două transporturi de ţigări, cu autospeciale puse la dispoziţie de inculpatul M. Primul transport a vizat o cantitate de 90-100 baxuri de ţigarete, autoutilitara fiind predată unei persoane necunoscute în Bucureşti, pe şos. x, iar al doilea transport a vizat o cantitate de 100 baxuri, autoutilitara fiind predată inculpatului P. în zona restaurantului Mărgineni. În supravegherea transporturilor indicate au fost implicaţi şi inculpaţii I., E., D. şi F.

Tot în legătură cu desfăşurarea activităţii fabricii, în data de 21.08.2013, inculpaţii E. şi D. au achiziţionat de la martorii UU. şi VV. un autoturism cu numărul de înmatriculare x, de culoare albă, contra sumei de 3.900 euro. Pentru a întocmi actele de vânzare, martorul VV. a solicitat cumpărătorilor o copie a unui act de identitate. În data de 21.08.2013, inculpatul D. i-a trimis un e-mail de la adresa x@x.com, ce conţinea ataşat o copie a cărţii de identitate aparţinând numitului TT. (aceeaşi identitate falsă utilizată şi pentru închirierea depozitului intermediar de la Corbeanca), însă contractul de vânzare-cumpărare nu a mai fost încheiat. Acest autoturism a fost folosit pentru efectuarea transporturilor de ţigări din datele de 16.09.2013 şi 19.09.2013 de la Clinceni la Corbeanca, după cum s-a arătat mai sus.

După epuizarea tutunului adus de la Tărlungeni şi Petrobrazi, la sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie 2013, a existat un interval de aproximativ 2 săptămâni în care activitatea fabricii de la Clinceni a fost suspendată în aşteptarea unui nou transport de tutun. În această perioadă, inculpatul B. s-a ocupat de rezervarea unor camere pentru muncitori la complexul WW.

Totodată, inculpaţii D. şi E. s-au deplasat de două ori în Bulgaria în vederea achiziţionării unei cantităţi de tutun, plătind pentru acesta în avans suma de 50.000 euro.

Tutunul achiziţionat a fost transportat cu camionul condus de cetăţeanul bulgar XX. În urma controlului vamal efectuat de autorităţile bulgare la data de 23.08.2013, camionul a fost oprit în vamă, instituindu-se măsura confiscării. Potrivit documentelor ce însoţeau transportul, în cauză ar fi fost vorba de 15.894 kg reziduuri de tutun oriental, vândut de YY. către firma ZZ.

În cadrul anchetei, Agenţia Vămilor - Vama Shishtov a dispus efectuarea unei expertize asupra naturii bunurilor transportate, raportul fiind realizat de Institutul Tutunului şi Articolelor din Tutun - satul Markovo, Plovdiv.

După realizarea raportului de expertiză, prin ordonanţa din data de 04.09.2013 a Parchetului Republicii Bulgaria - Poliţia Raională Nikopol a fost ridicată măsura confiscării instituite asupra autocamionului, reţinându-se că marfa transportată şi confiscată, în cantitate de 17.380 kg, nu reprezintă tutun pentru fumat, ci pul - deşeuri tehnologice obţinute în urma tratării şi prelucrării tutunului, care nu se poate consuma prin fumare.

În ceea ce priveşte celelalte elemente reţinute în cuprinsul rechizitoriului referitor la acest transport, presiunile pentru eliberarea mărfii, existenţa a două rapoarte de expertiză, legăturile cu gruparea AAA., Curtea a constatat că acestea au la bază adresa nr. x din data de 11.11.2013 a Agenţiei Internaţionale pentru prevenirea criminalităţii şi politici de securitate din România . În cuprinsul acestei adrese, se arată că aceasta a fost întocmită în urma unor comunicări ale autorităţilor bulgare, comunicări ce nu se regăsesc la dosar. De altfel, singurele înscrisuri ce însoţesc adresa indicată, în afara celor deja menţionate, sunt fişele de evidenţă a mai multor persoane.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că informaţiile conţinute în adresa nr. x din data de 11.11.2013 a AIPC. PENS care nu au susţinere în înscrisurile ce o însoţesc nu pot fi valorificate în cadrul materialului probator în prezenta cauză, urmând a fi reţinute doar informaţiile ce rezultă din înscrisurile comunicate de autorităţile bulgare, astfel cum acestea au fost prezentate mai sus.

După ce TIR-ul a ajuns în România, acesta a fost direcţionat în incinta depozitului de materiale de construcţii din loc. Domneşti, str. x I. Cuza, nr. 1027 A, jud. Ilfov, aparţinând martorului BBB., locaţie identificată în acest scop de către inculpatul I. Din acest loc, inculpaţii K., E., F., A. şi I. au realizat un număr de 6 transporturi succesive de tutun la fabrica din Clinceni.

În aceste condiţii, a fost reluată activitatea de producţie a ţigaretelor, o parte a acestora fiind depozitată la adresa din com. Corbeanca, loc. Petreşti, str. x, jud. Ilfov, în condiţiile arătate mai sus.

Activitatea a continuat până la data de 20.09.2013, când a fost efectuată percheziţia domiciliară, la data de 18.09.2013 fiind aduşi pentru a lucra în cadrul fabricii şi cetăţenii moldoveni CCC. şi DDD.

Cu ocazia percheziţiei din Clinceni, str. x, jud. Ilfov, au fost identificate:

- o fabrică de producţie ţigarete, compusă din utilaje pentru producţia de ţigarete din tutun prelucrat, o linie de ambalare în pachete a câte 20 de bucăţi ţigarete şi celofanare;

- materie primă pentru producţia de ţigarete, constituită din tutun prelucrat destinat rulării în ţigarete, în cantitate totală de 12.354 kg, potrivit procesului-verbal de percheziţie, în realitate 13.154 kg, după cum rezultă din procesul-verbal de introducere în custodie;

- produse finite, constituite din ţigarete fără filtru, în cantitate totală de 39.248 pachete a 20 ţigarete/pachet, adică 784.960 bucăţi ţigarete şi 204.000 bucăţi ţigarete vrac, cantitatea totală fiind de 988.960 bucăţi ţigarete (763.880 ţigarete fiind preluate din autoutilitara, aflată în curtea imobilului);

- un număr de aproximativ 1.941.900 bucăţi timbre fiscale neutilizate, false, şi un număr de 39.248 bucăţi timbre fiscale aplicate pe pachetele de ţigarete fără filtru, identificate în incinta fabricii, totalul fiind de 1.981.148 bucăţi;

- rebuturi şi deşeuri rezultate în urma producţiei de ţigarete, constituite din deşeuri din tutun prelucrat, în cantitate totală de 1.569 kg;

- 69 de cutii carton goale, similare celor identificate încărcate cu tutun (135 kg/cutie);

- 160.000 bucăţi blanchete ţigări;

Role folie ţigarete, bidoane aracet, role scotch etc.

Totodată, în incinta spaţiului de locuit au fost identificaţi numiţii OO., PP., DDD., F., A., I. şi N.

Cu aceeaşi ocazie, a fost realizat şi un experiment judiciar, cu ocazia căruia s-au stabilit următoarele: la orele 09:20 numiţii OO. şi I. au pornit utilajul de împachetat ţigarete. În urma funcţionării utilajului timp de aprox. 2 minute au fost împachetate aproximativ 125 de pachete de ţigarete. La orele 09:45, numitul PP. a pus în funcţiune utilajul de confecţionat ţigarete, iar după aprox. trei minute de funcţionare a fost confecţionată o cantitate de aproximativ 2.000 de ţigarete.

Prin adresa nr. x/15.10.2013, QQ., Rep. Moldova - titular al drepturilor de marcă pentru ţigările Plugarul - a comunicat faptul că blanchetele ridicate de organele de urmărire penală nu sunt comandate de QQ., iar, în ceea ce priveşte timbrele de marcare fiscală ridicate de la locaţia fabricii din Clinceni, prin actul de constatare nr. x/17.10.2013 realizat la solicitarea Departamentului de Aplicare a Legii a Serviciului Vamal din Republica Moldova s-a stabilit că acestea nu au fost confecţionate de Întreprinderea Poligrafică specializată desemnată pentru confecţionarea timbrelor de marcare fiscală în Republica Moldova . Autorităţile moldoveneşti au mai stabilit faptul că ţigaretele Plugarul, ridicate de la Clinceni şi prezentate spre expertiză, sunt contrafăcute.

În ceea ce priveşte natura tutunului identificat la fabrica din Clinceni, potrivit răspunsului comunicat de EEE. la solicitarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor, transmis ulterior Parchetului, probele ridicate de la Clinceni reprezintă produse derivate din tutun, reziduuri de tutun . S-a mai arătat că astfel de produse derivate pot fi utilizate la fabricarea de ţigarete şi pot fi adăugate unui amestec de tutun pentru ţigarete.

Probele de tutun ridicate de la Clinceni au fost supuse şi unor analize realizate de Laboratorul Vamal Central, rezultând că acestea reprezentau, în general, fragmente de tutun de diverse culori, susceptibile de încadrare în clasa tarifară 2403 "Alte tutunuri şi înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri "omogenizate" sau "reconstituite" extracte şi esenţe de tutun"

Tot la data de 20.09.2013, în autoturismul cu nr. de înmatriculare x, parcat în faţa imobilului situat în loc. Domneşti, str. x, jud. Ilfov, unde locuiau I. şi K., au fost identificate 2.286 pachete ţigări (45.720 ţigarete) cu timbru de acciză R. Moldova.

Pentru a reţine cele prezentate mai sus, în afara probelor deja menţionate, Curtea a avut în vedere declaraţiile inculpatului E., acesta precizând la data de 22.10.2013 că, în luna mai 2013, s-a întâlnit cu inculpaţii C. şi B. la "FFF.", ocazie cu care inculpatul B. i-a spus că are nevoie de o locaţie sigură unde să fie amplasată o fabrică de ţigări. Urmare a solicitării acestuia, E. a apelat la I. şi au identificat spaţiul din Clinceni, aparţinând inculpatului N. După identificarea spaţiului, E. s-a deplasat la Clinceni împreună cu I., D. şi S. pentru ca aceştia din urmă să inspecteze spaţiul. Cu această ocazie, D. şi S. au discutat cu proprietarul spaţiului, N., şi cu I. despre contravaloarea chiriei pentru spaţiul respectiv, aceasta fiind stabilită la 8.000 euro/lună, sumă ce ar fi urmat să fie împărţită între N., I. şi E. După aceasta, D. şi S. i-au dat lui E. suma de 5.000 RON pentru amenajarea spaţiului (instalare porţi, izolare zgomot şi altele), bani pe care, la rândul său, i-a dat lui I. pentru a se ocupa de acestea.

Aproximativ în luna iunie 2013, la cererea lui D. şi S., E. şi I., împreună cu K., s-au deplasat la Tărlungeni, jud. Braşov, pentru a aduce utilajele, tutunul şi restul de materiale.

Potrivit celor arătate de inculpat, la Tărlungeni au mai fost prezenţi pentru realizarea transportului D. şi S., precum şi patru cetăţeni moldoveni, între care F. şi A. De asemenea, la scurt timp, la locaţia din Tărlungeni a venit un tir cu prelată cu numere de Prahova, însoţit de M., acesta conducând un GGG. Cu toţii au încărcat mai întâi utilajele, după care s-au încărcat aproximativ 60 de cutii de tutun, mai multe pachete de blanchete şi timbre de Republica Moldova, foiţă, hârtie de ţigară şi alte materiale. Tirul astfel încărcat s-a deplasat la Clinceni la spaţiul pus la dispoziţie de N., unde descărcarea a fost realizată de persoanele indicate mai sus.

A mai arătat inculpatul E. că, după aproximativ 15 - 20 de zile, D. a adus trei muncitori din Republica Moldova, care au montat şi pus în funcţiune utilajele pentru începerea producţiei, în intervalul respectiv fiind efectuate diverse activităţi legate de punerea în funcţiune a utilajelor şi de F., A. I., K. şi N.

În aceeaşi perioadă, inculpatul E., împreună cu B., I., A. şi K. s-au deplasat la Petrobrazi, la firma Q., aparţinând lui J., unde se aflau depozitate aproximativ 70 de cutii de tutun, mai multe blanchete de ţigări Plugarul, timbre de Republica Moldova, foiţă, hârtie şi alte materiale. Acestea au fost transportate, după mutarea în cutii mai mici pentru reducerea volumului, în mai multe drumuri, de K. la locaţia din Clinceni cu o autoutilitară pusă la dispoziţie de M. şi preluată de la domiciliul acestuia de E., I. şi K.

Potrivit celor arătate de inculpatul E., primul transport de control s-a realizat cu paie ce au fost încărcate de la socrul lui M., inculpatul precizând şi faptul că o dată M. a adus personal o cantitate de blanchete şi timbre de la Petrobrazi la fabrica de la Clinceni cu duba de culoare albă, afirmaţie asupra căreia a revenit în faţa instanţei, la termenul din 28.11.2019 şi care, în plus, nu este confirmată de alte probe administrate în cauză.

E. a mai precizat că la fabrica de la Clinceni a fost adusă o cantitate totală de 110 cutii de tutun, aproximativ 15 tone, de la Petrobrazi şi Tărlungeni, pentru ca, ulterior, în luna septembrie, inculpatul D. să organizeze un transport de tutun din Bulgaria. TIR-ul folosit pentru transportul a aproximativ 16 tone de tutun - 108 cutii - a fost condus de E. dintr-o parcare din Bucureşti la spaţiul aparţinând martorului BBB. din Domneşti, str. x I. Cuza. Aici, s-a procedat la descărcarea TIR-ului de către E., I., K., A. şi F., iar cutiile descărcate au fost transportate ulterior de K. la Clinceni în 5 - 6 transporturi.

În legătură cu transportul de tutun din Bulgaria, la data de 05.11.2013, E. preciza că a mers împreună cu D. în Bulgaria, de unde acesta a cumpărat cantitatea de aproximativ 16 tone de tutun, plătind în avans suma de 50.000 euro.

Inculpatul a indicat şi faptul că, din câte cunoaşte, la fabrica din Clinceni au fost produse în perioada iulie- septembrie 2013 aproximativ 600 de baxuri de ţigări Plugarul, a câte 620 pachete fiecare, o parte din acestea fiind depozitate într-un depozit intermediar din comuna Corbeanca. Cu privire la acest spaţiu, inculpatul E. a precizat că l-a identificat, în luna august 2013, la cererea inculpaţilor B. şi D., contractul de închiriere fiind încheiat de D. prin folosirea unui act de identitate pe numele TT., şi că aici au fost depozitate aproximativ 300 de baxuri de ţigarete transportate în trei ocazii de inculpatul F.

Dintre beneficiarii ţigaretelor produse la fabrica din Clinceni, inculpatul E. i-a indicat pe HHH., care a cumpărat 20 de baxuri transportate de K., şi pe inculpatul P., acesta preluând personal maşina folosită pentru transportul ţigărilor din locul unde era lăsată de K. (de doi ori din Şos. Andronache şi o dată din faţa restaurantului Mărgineni), autovehiculul fiind restituit ulterior. Aceste afirmaţii ale inculpatului E. sunt susţinute parţial de celelalte probe administrate în cauză, doar cu privire la preluarea transportului din faţa restaurantului Mărgineni de către inculpatul P. De altfel, în cuprinsul rechizitoriului sunt reţinute doar două transporturi de ţigări realizate de inculpatul K. - unul la data de 09.08.2013, când autoutilitara cu nr. x a fost predată unei persoane neidentificate în Bucureşti, şos. x, şi un al doilea la data de 14.08.2013 când autoutilitara cu nr. x a fost predată inculpatului P. în apropierea restaurantului Mărgineni.

E. a mai arătat că inculpatul B. a mers personal la fabrică de 4 - 5 ori, dar şi faptul că D. îi raporta acestuia stadiul producţiei.

Declaraţii similare celor ale inculpatului E. din cursul urmăririi penale a dat şi inculpatul D. la data de 08.11.2013, cu precizarea că acesta nu l-a menţionat pe inculpatul B. ca fiind implicat în funcţionarea fabricii de la Clinceni, ci doar în mutarea utilajelor şi a materialelor de la Blejoi la Petrobrazi şi, respectiv, Tărlungeni. D. a confirmat însă participarea coinculpaţilor F., A., E., I. şi K., precum şi participarea numitului S., despre care a precizat că a fost implicat în aducerea din Republica Moldova a unor muncitori calificaţi - OO. şi PP. - aceştia punând în funcţiune fabrica de ţigarete. D. a mai arătat că, în timp ce OO. şi PP. au pus în funcţiune linia de ţigări, F. şi A. au construit un zid de jur împrejurul fabricii care a fost antifonat cu vată minerală pentru a nu se auzi zgomotele produse de fabrică.

În ceea ce priveşte cumpărarea tutunului din Bulgaria, deşi a recunoscut deplasarea în Bulgaria şi plata în avans a sumei de 50.000 euro, inculpatul D. a atribuit realizarea tranzacţiei inculpatului E.

Audiat la 30.01.2014, D. arăta că, la întoarcerea din Italia, la sfârşitul lunii martie-începutul lunii aprilie 2013, S. i-a comunicat faptul că s-a înţeles cu AA. cu privire la incidentele din luna februarie 2013 şi că fabrica mutată de la Blejoi va fi pusă în funcţiune, iar cei doi urmau să aibă calitatea de parteneri alături de E. şi fraţii Tătăroi.

Inculpatul B. a recunoscut parţial implicarea sa în funcţionarea fabricii din Clinceni, acesta arătând, la data de 16.12.2013, că, după evenimentele din februarie 2013, în timp ce se afla la Chişinău, a avut discuţii cu S. despre o posibilă împăcare cu T., precum şi despre punerea în funcţiune a fabricii de ţigarete în asociere cu acesta. Ulterior, la botezul fiicei sale, B. s-a întâlnit cu S. şi D., care i-au spus că intenţionează să pună în funcţiune fabrica de ţigarete într-un spaţiu identificat de E., acesta din urmă fiind cel care avea să asigure materia primă necesară producerii de ţigări. B. a precizat că "i-a convenit ideea de asociere între cei trei", deoarece E. era o persoană apropiată lui T., iar în acest mod se crea premisa aplanării situaţiei conflictuale iscate la începutul anului 2013.

La începutul lunii iulie 2013, inculpatul B. a avut o întâlnire cu E., la aceasta participând şi M. Cu această ocazie, E. i-a solicitat sprijinul în identificarea unui mijloc de transport pentru a muta nişte "strunguri" - linia de producţie clandestină a ţigaretelor. B. a contactat mai multe persoane în vederea găsirii unui mijloc de transport însă fără succes, motiv pentru care l-a rugat pe M. să găsească pe cineva care să poată efectua acest transport. Tot la solicitarea inculpatului E. de a găsi un mijloc de transport în vederea mutării tutunului de la tipografia din incinta platformei Petrobrazi, B. i-a spus acestuia să ia legătura direct cu M., care putea să-i pună la dispoziţie un microbuz, ceea ce s-a şi întâmplat.

Inculpatul B. a arătat şi că, în urma unei deplasări pe care a efectuat-o cu M. la platforma Petrobrazi, acesta din urmă a văzut blanchetele inscripţionate Plugarul, realizând despre ce este vorba, dar şi faptul că, după acest moment, M. a continuat să ţină legătura cu inculpatul E.

A mai arătat inculpatul că, la fabrica din Clinceni, unde a fost de două ori, a fost folosit, în principal, tutunul de la Braşov adus odată cu utilajele, tutunul adus de la tipografia de pe platforma Petrobrazi fiind mai puţin folosit deoarece era stricat, iar ulterior tutunul adus din Bulgaria la comanda inculpaţilor E. şi D., precum şi faptul că, până la aducerea tutunului din Bulgaria, el personal a făcut o rezervare pentru muncitori la complexul WW., unde a achitat suma de 2.000 RON. Cu privire la situaţia muncitorilor, a mai arătat B. că aceştia au fost aduşi din Republica Moldova de S., prin intermediul lui III. şi cu acceptul lui T.

Inculpatul B. a mai recunoscut faptul că, împreună cu D. şi S., s-a deplasat la Odessa, Ucraina, unde a încercat să aplaneze un conflict dintre JJJ. şi Y., care a culminat prin faptul că JJJ. nu a vrut să împrumute un muncitor despre care susţinea că era omul lui T. şi că lucra la o altă fabrică. Anterior deplasării în Ucraina, inculpatul B. a avut o întâlnire şi cu T. cu care a discutat despre posibilitatea punerii în funcţiune a fabricii clandestine, precum şi despre asigurarea muncitorilor. Deplasarea din Ucraina din data de 12.07.2013 a fost recunoscută şi de D. şi de S., aceştia susţinând însă că nu au avut cunoştinţă de natura discuţiilor şi întâlnirilor avute de B.

Audiat prin comisie rogatorie în Republica Moldova, martorul JJJ. a precizat că, la începutul lunii iulie 2013, a fost contactat de III. care i-a spus că a fost apelat de mai mulţi muncitori specialişti în fabricarea ţigaretelor cu privire la faptul că mai multe persoane din România doresc să-i ia la muncă, în această activitate fiind implicat şi Y. În vederea rezolvării acestei probleme, martorul a precizat că, la data de 13.07.2013, s-a deplasat în Ucraina, împreună cu U., şi a avut o întâlnire cu mai multe persoane dintre care a recunoscut pe D. şi S., posibil şi B. şi KKK., discuţiile purtate vizând deplasarea unor muncitori în România.

Situaţia de fapt reţinută mai sus este confirmată şi de declaraţiile inculpaţilor K. şi F., aceştia arătând că, la începutul lunii iulie 2013, au avut loc două transporturi de la Tărlungeni la Clinceni realizate cu un TIR - un prim transport ce a vizat utilajele şi un al doilea transport de tutun, blanchete, role de foiţe, timbre.

În ceea ce priveşte persoanele prezente la Tărlungeni cu ocazia transporturilor, inculpaţii i-au indicat pe D., S., E., A. şi I., F. indicându-l şi pe M., despre care a arătat, similar inculpatului E., că venise cu un GGG.

Ambii inculpaţi au precizat că în aceeaşi perioadă s-au efectuat mai multe transporturi de tutun de la Ploieşti, platforma Petrobrazi, către Clinceni (4, potrivit inculpatului F., sau 6, potrivit inculpatului K.), pentru fiecare transport K. preluând de la M. un autovehicul, pe care îl restituia ulterior. Potrivit inculpatului K., pentru ultimele două transporturi a fost folosită o autoutilitară de culoare albă, cu număr de înmatriculare de Prahova, pe care inculpatul M. a împrumutat-o de la un prieten, invocând faptul că socrul său avea nevoie de autoutilitara LLL.

Inculpaţii au mai arătat că la platforma Petrobrazi au fost întâmpinaţi de inculpatul J., care a procedat la încărcarea cutiilor cu tutun cu ajutorul unui motostivuitor, şi au confirmat prezenţa muncitorilor moldoveni OO. şi PP. şi a coinculpatului A. în fabrica de la Clinceni.

Referitor la transporturile de tutun efectuate de la depozitul din loc. Domneşti, jud. Ilfov, unde era parcat un TIR frigorific cu numere de Bulgaria, la locaţia de la Clinceni, inculpatul F. a arătat că a participat la 6 transporturi şi a descărcat tutunul împreună cu K., E., A. şi I.

Inculpatul K. a precizat şi faptul că, la cererea inculpatului I., a fost de două ori la autogara Filaret, pentru a ridica nişte pachete mici ce conţineau piese (roţi dinţate, cuţite industriale), pe care le-a dus la Clinceni unde le-a predat lui I., implicarea lui I. în activitatea de aprovizionare cu piese de schimb fiind susţinută şi de F.

În ceea ce priveşte situaţia transporturilor de ţigarete de la Clinceni, F. a indicat 3 transporturi pe care le-a realizat personal la depozitul din Corbeanca, unde a fost condus de inculpaţii E. şi D., precum şi 2 transporturi realizate de K., unul de aproximativ 100 baxuri pentru o persoană necunoscută şi unul pentru inculpatul P., în zona restaurantului Mărgineni. Potrivit celor arătate de K., pentru primul transport de aproximativ 90 baxuri a predat autoutilitara unei persoane necunoscute în Bucureşti, Şos Andronache, iar în cazul celui de-al doilea transport a lăsat autoutilitara cu cheile în contact în apropierea restaurantului Mărgineni, pentru a fi preluată de cumpărător. În ambele cazuri, autospecialele au fost restituite descărcate. Toate transporturile indicate au fost supravegheate de alţi inculpaţi - E., D., I., dar şi F.

La rândul său, inculpatul I. a confirmat situaţia de fapt prezentată mai sus, acesta mai arătând că inculpatul M. a participat la încărcarea şi la însoţirea transportului realizat de la Tărlungeni la Clinceni, acţionând în calitate de antemergător până pe centura Bucureştiului cu autoturismul, dar şi faptul că M. a fost prezent şi la Petrobrazi şi s-a implicat în realizarea transportului materialelor - tutun, foiţe, lipici - de la Petrobrazi la Clinceni prin punerea la dispoziţie a unor mijloace de transport.

Potrivit celor arătate de I., într-una din zilele în care s-a deplasat la domiciliul inculpatului M., împreună cu F. şi K., pentru preluarea autoturismului LLL. utilizat pentru transporturile de materiale de la Petrobrazi la Clinceni, M. l-a sunat pe proprietarul tipografiei de la Petrobrazi şi l-a anunţat că "vor veni nişte băieţi la el la tipografie".

A mai precizat I. că M. a participat inclusiv la supravegherea pentru unele porţiuni de drum a transporturilor realizate de la Petrobrazi. Inculpatul a indicat şi structura grupării implicate în funcţionarea fabricii, arătând că de activităţile curente se ocupa inculpatul F., iar dacă existau probleme acesta trebuia să le comunice inculpatului D. În acelaşi timp, D. şi E. conduceau activitatea, deasupra acestora, "mai mare în rang", fiind inculpatul B., zis "MMM.".

Inculpatul I. a confirmat existenţa a 5 transporturi de ţigarete din cele produse la Clinceni - 3 realizate de F. şi 2 de către K., ambele a câte 100 baxuri de ţigări, în împrejurările mai sus prezentate, arătând şi faptul că transportul realizat la restaurantul Mărgineni l-a avut ca destinatar pe inculpatul P.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., I. a arătat că acesta a participat la transporturilor de tutun şi materiale de la Tărlungeni şi de la Petrobrazi la Clinceni, la descărcarea TIR-ului cu tutun adus din Bulgaria, dar şi la activitatea efectivă de producere a ţigaretelor.

Inculpatul M. a recunoscut implicarea în identificarea unor TIR-uri la solicitarea inculpatului E., faptul că a fost prezent la Tărlungeni cu ocazia primului transport care a vizat utilajele, împrumutul autoutilitarei, dar şi al autoutilitarelor împrumutate de la un prieten, precum şi faptul că s-a deplasat împreună cu K. şi I. la Petrobrazi, la tipografia lui J., unde a văzut că dintr-un spaţiu separat se încărcau cutii de carton pe care scris "rumeguş de trandafir", în aceeaşi încăpere aflându-se şi cutii cu aracet şi folii de staniol.

Tot cu relevanţă pentru reţinerea situaţiei de fapt, Curtea a avut în vedere declaraţiile martorilor OO. şi PP., aceştia arătând că au fost aduşi în România în luna iulie 2013 în vederea montării unei linii de producere ţigări Plugarul. Martorii au arătat că fabrica a fost pusă în funcţiune în jurul datei de 20 - 22.07.2013, la activităţile iniţiale participând şi inculpaţii F. şi A., pentru ca ulterior, după punerea în funcţiune a fabricii, martorii să intre în contact şi cu inculpatul I.

Potrivit celor arătate de OO., în momentul în care a ajuns la fabrică acolo se afla o cantitate de 3-4 tone de tutun vrac, după terminarea acestei cantităţi existând o perioadă de pauză de două săptămâni, din care una au petrecut-o la o pensiune. Ulterior acestui moment, F. a adus o cantitate de aproximativ 14 - 16 tone de tutun folosite pentru producerea ţigaretelor. Potrivit estimărilor martorului, în perioada în care a stat în imobilul unde era amplasată linia de producţie, a confecţionat şi împachetat aproximativ 700 de baxuri a câte 625 pachete de ţigări ce aveau aplicat timbru de acciză de Republica Moldova fals. Din totalul de 700 de baxuri, doar 200 de baxuri au fost foliate, deoarece utilajul folosit la înfoliere nu era performant. Audiat prin comisie rogatorie la data de 18.10.2013, OO. i-a indicat pe inculpaţii I., K., N., A. şi F. ca fiind implicaţi în activitatea de producere a ţigaretelor.

Trebuie amintite şi declaraţiile martorilor CCC. şi DDD., persoane ce au fost aduse din Republica Moldova la data de 18.09.2013 pentru a lucra la fabrica din Clinceni, aceştia confirmând implicarea activă a inculpaţilor F., A. şi I. în producţia de ţigarete, alături de martorii OO. şi PP.

Inculpatul P. a recunoscut şi el în declaraţia din data de 17.10.2013 faptul că, în cursul lunii septembrie 2013, la propunerea lui D., a preluat un transport de 100 baxuri de ţigări Plugarul, neînfoliate (1 bax - 625 pachete), din faţa Restaurantului Mărgineni, recunoscând între persoanele implicate pe inculpatul F. Inculpatul a mai susţinut că, negăsind un cumpărător pentru aceste ţigarete, i-a solicitat lui D. să ia înapoi ţigările, fără însă ca această afirmaţie să fie susţinută de alte probe administrate în cauză.

Importanţă probatorie au şi declaraţiile martorului NNN., referitoare la închirierea spaţiului din Corbeanca, sat Petreşti, ale martorilor BBB. şi OOO. referitoare la folosirea spaţiului din Domneşti, str. x I Cuza, pentru parcarea TIR-ului folosit pentru transportul tutunului din Bulgaria şi pentru transbordarea mărfii din acesta într-o autoutilitară, precum şi declaraţiile martorilor UU. şi VV. referitoare la vânzarea către inculpaţii E. şi D. a autoturismului cu număr de înmatriculare x.

În ceea ce priveşte cantitatea de tutun transportată la Clinceni, Curtea reţine:

- cantitatea de 17.380 kg adusă din Bulgaria, astfel cum aceasta este menţionată în ordonanţa din data de 04.09.2013 a Parchetului Republicii Bulgaria - Poliţia Raională Nikopol ca făcând obiectul confiscării . În ceea ce priveşte cantitatea de 18.352 kg reţinută în rechizitoriu, Curtea constată că aceasta are ca sigur temei adresa nr. x/11.11.2013 a Agenţiei Internaţionale pentru prevenirea criminalităţii şi politici de securitate, al cărei conţinut este contrazis de documentele oficiale emise de autorităţile bulgare ce o însoţesc.

- cantitatea de 7 tone tutun adusă de la platforma Petrobrazi în cursul lunii iulie 2013. Pentru determinarea acestei cantităţi, Curtea are în vedere declaraţiile din cursul urmăririi penale ale inculpaţilor E. şi B., astfel cum acestea au fost prezentate mai sus.

Audiat în faţa instanţei, inculpatul E. a susţinut că, în fapt, de la Blejoi la Petrobrazi a fost transportată doar o cantitate de maxim 3 - 4 tone tutun, transportul unei cantităţi mai mari nefiind posibil raportat la caracteristicile camionului folosit . Or, Curtea constată că, potrivit informaţiilor disponibile din surse publice, un camion de 7,5 tone, cum este cel ce a fost folosit pentru transporturile de la Blejoi la Petrobrazi, potrivit declaraţiilor concordante ale inculpaţilor, are o capacitate de încărcare de până la 3,5 tone, astfel încât este plauzibil ca, în două drumuri, să fi fost transportată cantitatea de 7 tone tutun.

În ceea ce priveşte cantitatea de tutun transportată de la Tărlungeni, Curtea nu a identificat nicio probă în sprijinul afirmaţiilor Parchetului legate de faptul că acolo ar fi fost depozitate şi, ulterior, transportate la Clinceni 13 tone tutun.

Reţinerea acestei cantităţi porneşte de la estimările iniţiale ale inculpatului D. legate de faptul că, la începutul lunii februarie 2013, cu ocazia primei incursiuni în fabrica de la Blejoi, acolo se afla o cantitate de 30 - 40 tone de tutun. Din această cantitate s-a reţinut că la data de 14/15.02.2013 au fost transportate la platforma Petrobrazi 7 tone de tutun. A mai reţinut Parchetul, dar fără a indica sursa, faptul că, în luna februarie 2013, fraţii Tătăroi au scos din locaţia de la Blejoi 10 - 20 tone tutun, precum şi blanchete, timbre şi materiale auxiliare, pe care le-au transportat la Jilava, în incinta SC PPP. SA, rămânând cantitatea de 13 tone, despre care au arătat că a fost transportată în luna martie 2013 la Tărlungeni.

În aceste condiţii, Curtea nu poate decât să observe caracterul extrem de relativ al estimărilor indicate, bazate pe aprecierile unui singur inculpat, dar şi faptul că diferenţa dintre 30 tone şi 40 tone şi, respectiv, 10 tone şi 20 tone nu este una care să poată fi ignorată. Nu rezultă nici motivul pentru care Parchetul nu a avut în vedere, de pildă, ipoteza în care la Blejoi ar fi fost depozitată cantitatea de 30 tone tutun, iar fraţii Tătăroi ar fi transportat la SC PPP. SA o cantitate de 20 tone, condiţii în care, după scăderea cantităţii de 7 tone transportate la platforma Petrobrazi, ar mai fi rămas doar o cantitate de 3 tone tutun, şi nu de 13 tone cum s-a menţionat în rechizitoriu.

Dintre inculpaţii implicaţi în transportul materialelor de la Tărlungeni la Clinceni, inculpatul E. a arătat, în declaraţiile din cursul urmăririi penale, că de la Tărlungeni au fost transportate la Clinceni 60 cutii cu tutun, dar şi faptul că de la Tărlungeni şi Petrobrazi au fost duse la Clinceni 110 cutii, totalizând aproximativ 15 tone de tutun, rezultând o cantitate totală transportată de la Tărlungeni de 8 tone tutun. Pe de altă parte, inculpatul A. a indicat faptul că de la Tărlungeni a fost transportată o cantitate de 20-30 cutii cu tutun, precum şi o cantitate adiţională de 5 cutii cu tutun ce era ambalat în saci, arătând că autocamionul folosit pentru transport a fost încărcat doar la jumătate din capacitate.

Inculpaţii I. şi F. au confirmat faptul că în cauză au fost efectuate două transporturi de la Tărlungeni, primul dintre acestea având ca obiect utilajele folosite în producerea ţigărilor, iar cel de-al doilea tutunul şi celelalte consumabile folosite în procesul de fabricare a ţigărilor - blanchete, foiţă de ţigări, timbre, fără a prezenta însă informaţii cu privire la cantitatea de tutun transportată.

În contextul acestor declaraţii contradictorii, aplicând şi principiul in dubio pro reo, Curtea a reţinut cea mai redusă dintre cantităţile indicate, respectiv faptul că de la Tărlungeni a fost transportată cantitatea de 20 cutii de tutun, cu o medie de 100 kg/cutie, rezultând un total de aproximativ 2 tone tutun.

Rezultă astfel un total de 26.380 kg tutun transportate la fabrica de la Clinceni (17.380 kg din Bulgaria, 7 tone de la Petrobrazi şi 2 tone de la Tărlungeni), din care, cu ocazia percheziţiei au mai fost identificate 13.154 kg tutun şi 1.568 kg deşeuri din tutun prelucrat (total 14.723 kg tutun), diferenţa de 11.657 kg apărând ca fiind prelucrată. În condiţiile în care cantitatea de tutun ce intră într-o ţigară este de aproximativ 1 gram rezultă că au fost produse aproximativ 11.657.000 ţigarete.

Este real faptul că martorul OO. a indicat că pe perioada funcţionării fabricii de ţigarete de la Clinceni au fost produse aproximativ 700 baxuri de ţigări, a câte 625 pachete, rezultând 437.500 pachete sau 8.750.000 ţigări, iar inculpatul E. a estimat o producţie de 600 baxuri/620 pachete sau 7.440.000 ţigări, însă aceste declaraţii sunt apreciate de Curte ca fiind subiective.

Pornind de la experimentul judiciar realizat în cauză, Curtea a reţinut că în 3 minute au fost fabricate 2.000 ţigări, rezultând că, într-un interval de 1 oră, producţia ar fi fost de aproximativ 40.000 ţigări, la un program de lucru de 8 ore pe zi cantitatea de ţigări produsă fiind de 320.000 ţigări, iar la un program de 12 ore (cum au arătat martorul OO. şi inculpatul I.) de 480.000 ţigări. Rezultă, astfel, că fabrica amplasată în Clinceni avea capacitatea să producă cantitatea reţinută de Curte, pentru producerea acesteia fiind necesare un număr minim de 24 de zile în care să se lucreze 12 ore, perioadă pe care inculpaţii au avut-o la dispoziţie.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a recunoscut acuzaţiile aduse, precizând că a venit în România împreună cu F. la începutul lunii iulie 2013, ocazie cu care s-au întâlnit cu D. şi E., care le-au spus că le-au găsit de lucru la o fabrică clandestină de ţigări. Ulterior, împreună cu inculpaţii menţionaţi, dar şi cu I. şi K., A. s-a deplasat în zona Braşovului, de unde au încărcat într-un TIR utilajele de producţie a ţigărilor, care au fost transportate în Clinceni, în spaţiul aparţinând lui N. Inculpatul a precizat că a mai existat un transport, la câteva zile distanţă, acesta vizând materialele necesare producerii de ţigarete - tutun, blanchete, folie şi timbre.

A. a recunoscut şi faptul că, împreună cu F. a efectuat lucrări de antifonare în spaţiul din Clinceni în care a fost amplasat utilajul, construind un zid pe care l-au capitonat cu vată minerală, materialele necesare fiind aduse de inculpatul I. Potrivit celor arătate de inculpat, în timpul în care au fost efectuate aceste lucrări, doi specialişti care lucraseră la mai multe fabrici de ţigări din Republica Moldova - PP. şi numitul "Ion" - au procedat la punerea în funcţiune a utilajului.

După operaţionalizarea utilajelor, acţiune la care a participat şi numitul OO., inculpatul A. a arătat că a participat la acţiunile de producere de ţigarete din tutunul adus la de Braşov, în această perioadă inculpatul deplasându-se împreună cu I. şi K. la Ploieşti, în spaţiul aparţinând inculpatului J., de unde au încărcat şi transportat la Clinceni o cantitate mare de tutun, precum şi alte materiale de produs ţigări (blanchete, role cu foiţă de ţigară, folie de aluminiu pentru ambalare, clei pentru lipirea ţigărilor).

De asemenea, A. a arătat că, după epuizarea cantităţilor de tutun, a existat o perioadă de câteva zile în care, în aşteptarea unui nou transport de tutun, acesta, împreună cu F., PP. şi OO. au fost cazaţi la o locaţie indicată de I. şi E. În a 6-a zi, aceştia au fost anunţaţi de sosirea TIR-ului, iar A., F., I. şi K. au mers la Domneşti, în curtea unui depozit de materiale de construcţii, unde au procedat la descărcarea TIR-ului, încărcătura acestuia fiind ulterior transportată de K. cu o autoutilitară de culoare albă, în 9 rânduri consecutive, de la Domneşti la Clinceni. Potrivit celor susţinute de inculpat, din această cantitate de tutun s-au fabricat ţigări până la momentul efectuării percheziţiilor.

Aspectele relatate de A. se coroborează cu declaraţiile date de coinculpaţii E., D., F., QQQ., I., al căror conţinut a fost prezentat mai sus, acestea fiind susţinute şi de declaraţiile martorilor OO., PP., CCC. şi DDD.

În acelaşi timp, Curtea a reţinut că participarea inculpatului A. este dovedită şi de menţiunile trecute în agenda aparţinând inculpatului D., identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare. Astfel, numele inculpatului este menţionat în mai multe rânduri, acesta fiind indicat ca beneficiar al unor sume de 500 euro, 600 euro sau 1.600 euro cu titlu de "leafă", dar şi ca participant la acţiuni de descărcare "La descărcat RRR., A., SSS., TTT." sau la acţiunile de construire a unui zid împreună cu "RRR." (inculpatul F.).

Raportat la cele reţinute, Curtea a constatat că revenirea inculpatului asupra poziţiei de recunoaştere prin declaraţia dată în faţa autorităţilor din Republica Moldova, invocând sfaturile primite de la apărătorul său în cursul urmăririi penale, nu este justificată. De altfel, aceste aspecte nici nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei cu ocazia soluţionării cauzei în primul ciclu procesual, deşi incupatul A. a fost reprezentat de apărător ales.

Aşadar, după cum s-a reţinut şi în cuprinsul Sentinţei penale nr. 177/14.09.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea a apreciat că în cauză a fost făcută dovada existenţei unui grup infracţional organizat ce a funcţionat pe parcursul anilor 2011 - 2013, scopul grupului fiind acela de a produce şi pune în circulaţie ţigarete contrafăcute, aducând atingere şi normelor referitoare la concurenţa loială. Sub acest aspect, prin încheierea din data de 20.12.2019, Curtea a constatat că infracţiunea prevăzut de art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 modific. şi republic. este inclusă în infracţiunea prevăzut de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998. În scopul grupului a fost inclusă şi deţinerea de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, precum şi marcarea ţigărilor contrafăcute cu aceste timbre falsificate.

Acest grup a fost unul structurat, constituit din mai mult de trei persoane şi destinat săvârşirii de infracţiuni pentru o perioadă mai lungă de timp. Rolurile membrilor grupului erau clar delimitate, existând mai multe paliere în cadrul cărora au funcţionat inculpaţii din prezenta cauză.

În acest context, Curtea a reţinut că inculpatul A. a avut un rol de execuţie în cadrul grupului infracţional, fiind folosit pentru realizarea activităţilor de producţie de ţigarete, pentru amenajarea spaţiului în care a funcţionat fabrica, precum şi pentru realizarea mai multor transporturi de materiale şi tutun. Inculpatul a aderat la grup în luna iunie 2013 şi şi-a desfăşurat activitatea până în luna septembrie 2013, când existenţa grupului a fost întreruptă de intervenţia organelor de urmărire penală.

Fără a relua aspectele reţinute în cuprinsul Sentinţei penale nr. 177 din data de 14.09.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea a arătat că, în cauză, grupul infracţional nu a avut în scopurile sale săvârşirea infracţiunilor de contrabandă prevăzut de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 sau de spălare de bani prevăzut de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002.

De altfel, în cazul a numeroşi inculpaţi - K., F., O., H., L., G., JJ., precum şi A. - nu a fost indicată nici în cuprinsul rechizitoriului vreo probă din care să rezulte că aceştia ar fi avut cunoştinţă de activităţile de contrabandă sau de spălare de bani desfăşurate de ceilalţi inculpaţi.

Drept urmare, constatând că nu s-a dovedit faptul că în scopul grupului infracţional a intrat o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, şi, în subsidiar, faptul că nu s-a dovedit că inculpatul A. ar fi avut cunoştinţă de existenţa vreunei astfel de scop, Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzut de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunea prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen. Raportat la motivele pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, Curtea a reiterat faptul că nu se putea proceda la analiza incidenţei alin. (2) din articolul 367 C. pen. în cursul judecăţii, o astfel de analiză implicând o antepronunţare.

În continuare, Curtea a reţinut că inculpatul A. a participat activ la activitatea de relocare a utilajelor şi tutunului de la Tărlungeni, jud. Braşov, la Clinceni, jud. Ilfov, iar ulterior la asigurarea transportului tutunului - materie primă şi a celorlalte materiale auxiliare existente în locaţia din incinta platformei Petrobrazi, unde funcţiona sediul firmei SC Q. Totodată, acesta a desfăşurat activităţi lucrative necalificate în cadrul liniei clandestine de producţie ţigarete amplasată în localitatea Clinceni.

A rezultat astfel, că acesta se face vinovat de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unui mărci, dar şi de punerea în circulaţie a acestor produse. Totodată, inculpatul şi-a adus contribuţia la marcarea cu marcaje false a produselor accizabile şi a şi deţinut împreună cu coinculpaţii în spaţiul din Clinceni timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

În ceea ce priveşte determinarea legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că de la data săvârşirii faptelor au intervenit modificări ale textelor de lege ce sancţionează infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, dar şi modificări ale regulilor în materie de concurs de infracţiuni.

Astfel, dispoziţiile art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 care sancţionau constituirea unui grup infracţional organizat cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, îşi găsesc, cu începere de la data de 01.02.2014, corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., potrivit cărora " Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."

Infracţiunea prevăzut de Legea nr. 84/1998 era, la data faptelor, prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) (faptă săvârşită de un grup infracţional organizat), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, iar cu începere de la data de 01.02.2014 de dispoziţiile art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 care prevăd pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Textul articolului 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a suferit şi modificări de substanţă, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor sancţionând "cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate", pentru ca de la 01.02.2014 pedeapsa să fie închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi pentru "tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate." Contrar susţinerilor apărătorului inculpatului E., ambele texte sancţionau însă deţinerea de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, acţiune reproşată inculpaţilor din prezenta cauză.

Articolul 2961 din Legea nr. 571/2003 nu a suferit modificări ca urmare a intrării în vigoare a noului C. pen., dar textul menţionat a fost înlocuit de dispoziţiile art. 452 din Legea nr. 227/2015, articol ce sancţionează mai aspru infracţiunea de "deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri" cu închisoarea de la 1 la 5 ani, faţă de închisoarea de la 1 la 4 ani în reglementarea anterioară.

În acelaşi timp, în cazul concursului de infracţiuni, potrivit noului C. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, este obligatorie aplicarea unui spor de 1/3 din totalul pedepselor ce nu se executată, potrivit C. pen. 1969 sporul fiind unul facultativ.

Raportat la aceste dispoziţii legale, Curtea a constatat că determinarea legii penale mai favorabile depinde de pedepsele concrete asupra cărora se va opri instanţa, respectiv dacă acestea sunt apropiate minimului special sau sunt într-un cuantum mai ridicat.

Or, în cazul inculpatului A., la individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere rolul jucat de acesta în cadrul grupării infracţionale, perioada desfăşurării activităţii infracţionale, dar şi faptul că acesta s-a deplasat din Republica Moldova în România în vederea comiterii de infracţiuni, activitatea sa având un caracter transfrontalier.

Totodată, Curtea a constatat că inculpatul se află în prezent în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare aplicate de Judecătoria Anenii Noi, Republica Moldova, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă din data de 27/28.02.2017, după momentul condamnării acestuia în primul ciclu procesual.

Având în vedere cele ce preced, s-a apreciat că pentru sancţionarea şi reeducarea inculpatului se impune aplicarea unor pedepse superioare minimului legal în cazul infracţiunilor de prejudiciu, condiţii în care legea penală mai favorabilă apare legea în vigoare la data comiterii faptelor, pentru determinarea cuantumului concret al acestora urmând a fi avut în vedere şi intervalul de timp scurs de la data săvârşirii infracţiunilor şi atitudinea sinceră a inculpatului din cursul urmăririi penale.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 19.174.095 RON, solicitând şi acordarea obligaţiilor fiscale accesorii, în urma comunicării de către Parchet a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 28.02.2014.

Prin raportul menţionat, s-au stabilit următoarele sume datorate bugetului de stat ca urmare a activităţii infracţionale:

- pentru cantitatea de 400 bax-uri ţigarete Plugarul fabricate în fabrica clandestină de la Blejoi, sat Ploieştiori, str. x, jud. Prahova, existentă la data de 18.10.2011 în stoc, cuantumul accizelor datorate bugetului statului a fost stabilit la suma de 1.631.073 RON, calculat în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (5) Codul fiscal, coroborat cu pct. 6 alin. (10) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal;

- pentru cantitatea de 400 bax-uri ţigarete Plugarul existentă la data de 04.02.2013 în stoc în fabrica clandestină de la Blejoi, sat Ploieştiori, str. x, jud. Prahova, cuantumul accizelor datorate bugetului statului a fost stabilit la suma de 1.787.740 RON, calculat în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (5) Codul fiscal coroborat cu pct. 6 alin. (10) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal;

- pentru cantităţile de tutun - materie primă utilizată pentru fabricarea ţigaretelor, introduse în locaţia din Clinceni, str. x, jud. Ilfov, în perioada iulie - septembrie 2013, pentru fabricarea ilegală a ţigaretelor contrafăcute, s-a stabilit, raportat la o cantitate totală de 38.352 Kg introdusă în fabrică (7 tone aduse de la Petrobrazi +13 tone aduse de la Tărlungeni+ 18.352 kg din Bulgaria), următoarele:

- pentru cantitatea de 14.723 kg - tutun prelucrat destinat rulării în ţigarete - materie primă, identificat cu ocazia percheziţiei, accize în cuantum de 5.393.128 RON (81 euro/kg; 4,5223 RON/euro);

- pentru cantitatea de 23.629 kg tutun prelucrat în produse finite, materializate în 23.629.360 buc ţigarete (4.462.360 buc. identificate la percheziţii + 19.167.000 buc. ţigarete produse şi valorificate până la data percheziţiei), accize în cuantum de 8.738.933 RON (81,78 euro/1000 ţigarete);

- pentru ţigările identificate cu ocazia percheziţiilor din data de 20.09.2013 în spaţiile din mun. Bucureşti, str. x; din mun. Ploieşti, str. x; din mun. Bucureşti, str. x, şi din loc. Ştefăneştii de Jos, Şoseaua x, au fost stabilite drepturi vamale cu care a fost prejudiciat bugetul de stat în cuantum total de 1. 615.411 RON, defalcate după cum urmează:

- 149.406,90 RON - valoare taxe vamale, calculată pentru o valoare totală în vamă de 259.387 RON;

- 1.103.140,20 RON - valoare accize totale datorate pentru cantitatea de 149.073 pachete ţigarete/2.981.460 buc. ţigarete de contrabandă identificate;

- 362.864,20 RON - valoarea TVA aplicată bazei de calcul formată din valoarea în vamă, valoarea taxei vamale şi valoarea accizei totale, calculate pentru cantitatea de 149.073 pachete ţigarete de contrabandă identificate;

- pentru alcoolul/băuturile alcoolice identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare din mun. Bucureşti, str. x, cuantumul accizelor datorate bugetului statului a fost stabilit la suma de 7.810 RON.

Dintre sumele reţinute cu titlu de prejudiciu, instanţa de fond a constatat că răspunderea inculpatului A. poate fi angajată doar pentru cantităţile de tutun - materie primă utilizată pentru fabricarea ţigaretelor, introduse în locaţia din Clinceni, str. x, jud. Ilfov, în perioada iulie - septembrie 2013, acesta nefiind implicat în vreo altă activitate infracţională.

Or, sub acest aspect, s-a stabilit că, în perioada iulie - septembrie 2013, în total, fabrica de la Clinceni a fost aprovizionată cu o cantitate de 26.380 kg tutun (17.380 kg din Bulgaria, 7 tone de la Petrobrazi şi 2 tone de la Tărlungeni), din care, cu ocazia percheziţiei, au mai fost identificate 13.154 kg tutun şi 1.568 kg deşeuri din tutun prelucrat (total 14.723 kg tutun), diferenţa de 11.657 kg apărând ca fiind prelucrată. În condiţiile în care cantitatea de tutun ce intră într-o ţigară este de aproximativ 1 gram rezultă că au fost produse aproximativ 11.657.000 ţigarete. Totodată, Curtea a reţinut şi faptul că toată cantitatea de tutun adusă de pe platforma Petrobrazi şi de la Tărlungeni a fost utilizată în procesul de producţie, declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor confirmând faptul că, după epuizarea cantităţilor de tutun iniţiale, a existat o pauză în producţie până în momentul sosirii transportului de tutun din Bulgaria.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, suma datorată bugetului de stat aferentă activităţii fabricii din Clinceni este în cuantum total de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, din care:

- pentru cantitatea de 11.657.000 ţigarete - 4.311.151,37 RON (acciză 81,78 euro/1.000 ţigarete; 4,5223 RON/euro);

- pentru cantitatea de 14.723 kg tutun descoperită la percheziţia domiciliară - 5.393.128 RON (acciză 81 euro/kg; 4,5223 RON/euro).

Răspunderea civilă a celorlalţi inculpaţi a fost determinată de instanţă prin Sentinţa penală nr. 177/14.09.2020 raportat la contribuţia concretă pe care aceştia au avut-o la producerea prejudiciului.

Astfel, în cazul inculpaţilor O., H., L., G., C. şi J., a căror activitate a fost limitată la tutunul şi materialele depozitate pe platforma Petrobrazi, din suma mai sus stabilită, Curtea a dispus obligarea acestora, în solidar, doar la plata sumei de 2.588.835,85 RON (7.000.000 ţigări x 81,78 euro/1.000 ţigarete x 4,5223 RON/euro), aferentă cantităţii de 7 tone tutun depozitată la Platforma Petrobrazi şi folosită pentru producerea ţigărilor la fabrica de la Clinceni (iulie- august 2013).

În cazul inculpatului P., din suma de 9.704.279,37 RON, răspunderea acestuia a fost angajată doar până la concurenţa sumei de 462.292,11 RON, aferentă celor 100 baxuri de ţigări contrafăcute Plugarul achiziţionate în luna august 2013 (100 baxuri x 625 pachete x 20 ţigări/pachet x 81,78 euro/1.000 ţigarete x 4,5223 RON/euro).

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B., D., E., F., I., M., N. şi K., Curtea a constatat că aceştia şi-au adus contribuţia efectivă la funcţionarea fabricii din Clinceni şi a apreciat că răspunderea acestora poate fi angajată pentru întreaga cantitate de tutun prelucrată în fabrica de la Clinceni, precum şi pentru cantităţile de tutun identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare, respectiv pentru suma totală de 9.704.279,37 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate până la data achitării debitului.

Astfel s-a apreciat că în aceeaşi situaţie se află şi inculpatul A., astfel încât a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., iar inculpatul A. a fost obligat, în solidar cu inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., astfel cum aceştia au fost obligaţi prin Sentinţa penală nr. 177/14.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, la plata sumei de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Tot cu referire la latura civilă a cauzei, s-a subliniat că, tutunul identificat cu ocazia percheziţiei domiciliare în spaţiul din Clinceni, str. x, jud. Ilfov, este purtător de accize, raportat la dispoziţiile legale ce vor fi prezentate în continuare, cu precizarea că textele avute în vedere sunt cele în vigoare în cursul anului 2013.

Astfel, potrivit art. 2062 din Codul fiscal, sunt supuse accizelor alcoolul şi băuturile alcoolice, precum şi tutunul prelucrat.

Potrivit art. 2065, produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul:

a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Comunităţii;

b) importului acestora pe teritoriul Comunităţii; în vreme ce art. 2066 prevedea că accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.

Conform art. 2067, prin eliberare spre consum se înţelege, printre altele,:

b) deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol;

c) producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize;

În acelaşi timp, art. 20615 definea tutunul prelucrat ca reprezentând a) ţigarete; b) ţigări şi ţigări de foi; c) tutun de fumat: 1. tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete; 2. alte tutunuri de fumat. Potrivit alineantului 4 din articolul indicat, se consideră tutun de fumat:

a) tutunul tăiat sau fărâmiţat într-un alt mod, răsucit ori presat în bucăţi şi care poate fi fumat fără prelucrare industrială ulterioară;

b) deşeuri de tutun puse în vânzare cu amănuntul care nu intră sub incidenţa alin. (2) şi (3) şi care pot fi fumate. În sensul prezentului articol, deşeurile de tutun sunt considerate ca fiind resturi de foi de tutun şi produse secundare obţinute la prelucrarea tutunului sau fabricarea produselor din tutun.

c) orice produs care constă total sau parţial din alte substanţe decât tutunul, dar care îndeplineşte, pe de altă parte, criteriile prevăzute la lit. a) sau b).

Totodată, art. 20669 prevedea faptul că, în cazul comercializării şi transportului de tutun brut şi tutun parţial prelucrat, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a) operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat provenit din operaţiuni proprii de import, din achiziţii intracomunitare proprii sau din producţia internă proprie pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizaţii eliberate în acest scop de către autoritatea competentă;

b) tutunul brut sau tutunul parţial prelucrat poate fi comercializat către un operator economic din România numai dacă este antrepozitar autorizat pentru producţia de tutun prelucrat, deplasarea tutunului efectuându-se direct către antrepozitul fiscal al acestuia;

c) orice deplasare de tutun brut sau de tutun parţial prelucrat pe teritoriul României, realizată de operatorii economici prevăzuţi la lit. a), trebuie să fie însoţită de un document comercial în care va fi înscris numărul autorizaţiei operatorului economic. Nerespectarea uneia dintre condiţiile indicate atrage exigibilitatea accizelor, suma de plată fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.

Rezultă că, indiferent de modul în care se realizează încadrarea tutunului identificat la fabrica din Clinceni - tutun brut, tutun parţial prelucrat sau tutun de fumat în sensul art. 20615 alin. (4) Codul fiscal, în condiţiile în care operaţiunile realizate de inculpaţi au fost desfăşurate în afara unui antrepozit fiscal şi în lipsa autorizaţiei prevăzute de lege, acest tutun era purtător de accize, acestea fiind calculate pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat în cuantum de 81 euro/kg (ANEXA 1 la titlul VII din Codul fiscal).

Împrejurarea că tutunul adus din Bulgaria nu a fost considerat purtător de accize de autorităţile bulgare, raportat şi la destinatarul transportului astfel cum acesta apărea în documentele prezentate în vamă, nu exclude aplicarea art. 20669 Codul fiscal, cu atât mai mult cu cât destinaţia clară dată de inculpaţi cantităţii de 17.380 kg tutun a fost producerea de ţigarete. Inclusiv rezultatele analizelor realizate de EEE. şi Laboratorul Vamal Central au confirmat faptul că tutunul identificat putea fi utilizat pentru fabricarea de ţigarete.

Având în vedere cele dispuse pe latura civilă a cauzei, instanţa de fond a menţinut, până la concurenţa sumei de 9.704.279,37 RON, măsura asiguratorie a popririi luate prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013 în vederea reparării pagubei cauzate prin infracţiuni asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile deschise pe numele inculpatului A.

Curtea a instituit măsura sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 9.704.279,37 RON, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A. în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, măsură ce nu a fost luată în cursul urmăririi penale.

În acest sens, s-a precizat că, în volumul 39 al dosarului de urmărire penală în care se află ordonanţele prin care au fost luate măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor din Dosarul nr. x/2012 al D.I.I.C.O.T. nu a fost identificată nicio ordonanţă care să îl privească pe inculpatul A. De asemenea, în volumul 40 al dosarului de urmărire penală, indicat de Parchet ca incluzând ordonanţa din 11.10.2013 înaintată către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin care se solicită instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunuri imobile aparţinând inculpaţilor din dosar, a fost identificată doar o adresă prin care se cerea A.N.C.P.I. să comunice dacă inculpaţii, inclusiv A., figurează în evidenţe cu bunuri imobile în proprietate, neurmată de instituirea măsurilor asigurătorii.

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare la plata cărora urmează a fi obligat inculpatul, s-a constatat că Parchetul a avansat un cuantum total al cheltuielilor judiciare aferente urmăririi penale de 1.600.000 RON. Urmare a adreselor emise de Curte, Parchetul a prezentat unele precizări cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor judiciare, fără însă a prezenta o evidenţă detaliată a acestora.

În condiţiile în care în cauză s-a procedat la excluderea unor mijloace de probă - interceptări ale convorbirilor telefonice şi procese-verbale de supraveghere operativă, instanţa de fond a apreciat că inculpaţii nu vor putea fi ţinuţi responsabili pentru cheltuielile aferente administrării acestor probe, care par să fi reprezentat o mare parte a cheltuielilor efectuate.

De asemenea, după cum s-a arătat prin Sentinţa nr. 177 din data de 14.09.2020, raportat la soluţiile pronunţate, s-a impus înlăturarea cheltuielilor aferente percheziţiilor în diverse spaţii în legătură cu care nu a putut fi stabilită contribuţia inculpaţilor trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012, precum şi a cheltuielilor pentru depozitarea bunurilor ridicate din acestea şi inclusiv a cheltuielilor legate de depozitarea ţigărilor ridicate din portul Constanţa.

Pe de altă parte, realitatea celorlalte cheltuieli invocate de Parchet, necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă etc., nu poate fi contestată, chiar în lipsa unor înscrisuri care să ateste cuantumul acestora. Aceeaşi este şi situaţia cheltuielilor aferente desfăşurării fazei de judecată, acestea urmând a fi stabilite prin raportare la precedentele judiciare, cu luarea în considerare şi a criteriilor de echitate.

În consecinţă, având în vedere şi activitatea infracţională concretă reţinută în sarcina inculpatului A., în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., Curtea l-a obligat pe acesta la plata sumei de 17.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, fiecare, din care suma de 12.500 RON este aferentă fazei de urmărire penală.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 178/F din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, au formulat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În cuprinsul motivelor de apel, parchetul a criticat sentinţa pronunţată în cauză din perspectiva:

· netemeiniciei soluţiei de constatare a nulităţii absolute a mandatelor de interceptare emise în baza dispoziţiilor art. 911 alin. (1) din C. proc. pen. din 1969 şi de înlăturare a interceptărilor efectuate şi de constatare a nulităţii absolute a mandatelor de siguranţă naţională şi de înlăturare a interceptărilor şi probelor derivate.

• greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpatului A.

• netemeiniciei soluţiei referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul A.

Astfel, în ceea ce priveşte criticile privind soluţia de constatare a nulităţii absolute a mandatelor de interceptare emise în baza art. 911 alin. (1) din C. proc. pen. din 1969, parchetul a apreciat că, în cauză, au fost respectate dispoziţiile în vigoare la momentul dispunerii măsurilor de supraveghere tehnică în prezenta cauză, drept urmare nu sunt aplicabile dispoziţiilor art. 281 C. proc. pen. care se raportează la încălcarea unor dispoziţii legale în vigoare la momentul dispunerii interceptărilor. S-a apreciat că au fost respectate disp art. 912 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. din 1969, măsurile fiind puse în executare potrivit dispoziţiilor procedurale, Serviciul Român de Informaţii acordând suport tehnic, respectiv asigurând implementarea din punct de vedere tehnic. S-a mai arătat că dispoziţiile legale menţionate nu au fost declarate neconstituţionale, astfel încât, în raport de cele învederate, nu se justifică constatarea nulităţii absolute a interceptărilor dispuse şi efectuate în baza acestor dispoziţii.

S-a apreciat că niciuna dintre deciziile instanţei constituţionale indicate în sentinţă (Decizia nr. 51/2016, Decizia nr. 26/2019, nr. 802/2017 şi Decizia nr. 302/2017) nu conduce la soluţia constatării nulităţii absolute a interceptărilor obţinute ca urmare a punerii în executare a mandatelor de interceptare a comunicaţiilor de către serviciile specializate ale statului, în baza vechii legislaţii.

În ceea ce priveşte interceptările dispuse în baza mandatelor de siguranţă naţională parchetul a învederat faptul că nu poate îmbrăţişa optica instanţei de fond, în sensul că la momentul dispunerii şi la momentul autorizării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost încălcate de aceasta instanţă superioară dispoziţiile legale în vigoare la momentul respectiv.

În acest sens, s-a precizat că se are în vedere şi Decizia nr. 55/2020 la care instanţa de fond s-a raportat la momentul pronunţării sentinţei penale apelate, decizie care nu era publicată în Monitorul Oficial la momentul constatării nulităţii absolute a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională şi care este o decizie interpretativă, ce are aplicabilitate doar pentru viitor, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

În motivele de apel s-a mai arătat faptul că, deşi s-a solicitat declasificarea încheierilor care au stat la baza mandatelor de siguranţă naţională, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins această solicitare, prima instanţă nu a observat faptul că Înalta Curte a omis să răspundă solicitării instanţei privind condiţiile accesului la informaţii clasificate. Or, în lipsa declasificării încheierilor menţionate, instanţa şi avocaţii care au acces la informaţii clasificate (ORNIS) pot solicita accesul la aceste informaţii, respectiv încheieri în speţa de faţă, dacă le consideră esenţiale. S-a arătat, astfel, că judecătorul fondului a reţinut în mod greşit refuzul permiterii accesului la informaţii clasificate.

În aceeaşi ordine de idei, s-a menţionat şi că, potrivit dispoziţiilor art. 912 alin. (5) din C. proc. pen. din 1969, convorbirile sau comunicările interceptate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni grave.

De asemenea, s-a învederat şi că proba o reprezintă procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procese-verbale care se afla la dosarul cauzei. Mai mult, aceste procese-verbale au fost întocmite de organul de urmărire penală delegat şi de procurorul de caz, în cazul mandatelor de siguranţă naţională, iar la dosarul cauzei se regăsesc inclusiv procesele-verbale prin care le-a fost adus la cunoştinţa inculpaţilor conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi procesele-verbale de redare, iar aceştia nu au formulat obiecţiuni.

Aşadar, s-a concluzionat că punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică de către organele specializate ale statului, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, îndeplineşte exigenţele de legalitate, prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., în forma în vigoare la acel moment, bucurându-se de prezumţia de constituţionalitate.

Parchetul a mai precizat că împrejurarea că organele specializate ale statului, în speţă SRI, nu s-au implicat în niciun fel în activitatea de urmărire penală, ci doar a procedat la efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor prin punerea la dispoziţie a infrastructurii specifice, este confirmată de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a altor comunicări şi de răspunsul parchetului referitor la măsurile de supraveghere tehnică.

În acest context, s-a apreciat că, întrucât mandatele de supraveghere tehnică au avut ca obiect interceptarea telefonică, acestea nu puteau fi puse în aplicare decât prin implicarea necesară sub aspect tehnic a deţinătorului infrastructurii specifice, care, era la data respectivă doar Serviciul Român de Informaţii, ca organ cu atribuţii de securitate naţională. Acest serviciu, având ca principală atribuţie legală prevenirea şi combaterea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, putea acţiona în realizarea propriilor atribuţii, ca organ de cercetare penală cu competenţă specializată în materia infracţiunilor respective sau ca organ administrativ de stat privit ca titular al prerogativei de deţinere şi exploatare a infrastructurii specifice, ca sarcină administrativă, aşa cum aceasta este definită în doctrina de specialitate, reprezentând "ansamblul necesităţilor sociale, obiectiv determinate, evaluate politic şi consacrate prin norme juridice, fundamentând raţiunea de a fi a acestor organe".

· Referitor la criticile formulate cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A. s-a precizat că rolul său a fost unul important, acesta implicându-se în toate aspectele activităţii infracţionale. S-a reţinut că inculpatul a realizat transportul utilajelor, tutunului, materialelor auxiliare existente în alte locaţii folosite de membrii grupării la fabrica de la Clinceni şi a participat la anumite lucrări legate de operaţionalizarea spaţiului în care a fost amplasată fabrica. În plus, a efectuat activităţi lucrative necalificate, dar a şi supravegheat activitatea muncitorilor. În plus a efectuat transportul ţigărilor produse în fabrica clandestină la depozitele intermediare şi beneficiari.

S-a mai menţionat că, în ce priveşte atitudinea inculpatului în raport cu acuzaţiile aduse prin actul de sesizare, aceasta a fost de recunoaştere în cursul urmăririi penale, iar ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, în al doilea ciclu procesual, inculpatul a arătat că nu-şi mai menţine declaraţiile date anterior în cursul urmăririi penale fără a oferi o explicaţie plauzibilă cu privire la poziţia sa.

Astfel, în raport de acuzaţiile aduse, de poziţia inculpatului în raport cu faptele pentru care a fost trimis în judecată, de contribuţia inculpatului cu referire la activitatea infracţională ce a vizat fabrica clandestină de ţigarete de la Clinceni, s-a considerat că se impunea aplicarea unor pedepse îndreptate spre mediu şi nu spre minim, aşa cum a procedat judecătorul fondului. În acest sens s-a specificat că pentru infracţiunea prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a fost aplicată o pedeapsa egală cu minimul special, iar pentru celelalte infracţiuni au fost aplicate pedepse puţin peste minimul special prevăzut de lege.

· În fine, în ceea ce priveşte motivele de critică vizând netemeinicia soluţiei referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare la care fost obligat inculpatul A. s-a argumentat că, în actul de sesizare s-a menţionat că se stabilesc în sarcina inculpaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală în cuantum de 1.600.000 RON.

S-a precizat faptul că, în urma solicitării instanţei de fond cu privire la detalierea cheltuielilor judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, parchetul a răspuns la data de 09.01.2019 în sensul că aceste cheltuieli reprezintă cheltuielile ocazionate de activităţile desfăşurate de către organele de urmărire penală şi alte instituţii care au colaborat la desfăşurarea urmăririi penale şi aflarea adevărului, detaliind aceste cheltuieli conform dispoziţiei judecătorului fondului. Au fost menţionate următoarele cheltuieli: cheltuieli ocazionate de punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, cheltuieli necesare efectuării unor percheziţii domiciliare, cheltuieli ocazionate de manipularea, transportul şi depozitarea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, în special a celor reprezentând bunuri produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală sau bunuri destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, cheltuieli ocazionate de prelevarea de probe şi analizarea acestora, cheltuieli ocazionate de manipularea în portul Constanţa a opt containere, cheltuieli ocazionate de prelevarea de probe din categoriile de ţigări identificate în cele două containere, cheltuieli ocazionate de deplasarea şi identificarea în trafic a unor transporturi de ţigări şi produse utilizate la fabricarea de ţigări contrafăcute precum şi inventarierea, analizarea şi depozitarea ulterioară a acestora, cheltuieli ocazionate de efectuarea unor conduceri în teren, pentru a se stabili locaţiile unde au fost efectuate, de-a lungul timpului, diverse acte materiale ale infracţiunilor continuate reţinute în cauză, cheltuieli ocazionate de întocmirea de către specialistul tehnic în tehnologia construcţiilor şi de maşini UUU. a unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură tehnică asupra utilajelor de producere şi ambalare ţigări identificate, cheltuieli ocazionate de deplasarea ofiţerilor de poliţie judiciară în Republica Moldova în luna decembrie 2013 pentru o întâlnire de lucru necesară finalizării activităţilor solicitate Autorităţilor Judiciare în Republica Moldova prin Comisie Rogatorie, alte cheltuieli specificate de asemenea în răspunsul parchetului.

În raport de cele expuse anterior, şi de cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale s-a apreciat că inculpatul A. trebuia să fie obligat la plata acestora în cuantumul solicitat de parchet, respectiv 50.000 RON.

În concluzie, Ministerul Public a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 178/14.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020 privind pe inculpatul A. şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, în raport de motivele invocate.

Apelantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat apel în termen legal, dar nu a formulat motive de apel şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru susţinerea căii de atac formulate.

*

Cauza a fost înregistrată la data de 24.02.2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8 şi stabilindu-se termen de judecată la data de 7 aprilie 2021.

Cauza a fost amânată de mai multe ori în vederea realizării procedurii de citare cu inculpatul A., aflat în stare de arest în altă cauză, în Penitenciarul nr. 15 Cricova din Chişinău, unde a fost citat prin intermediul Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară şi audiat prin video-conferinţă, în urma unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2021, când au avut loc dezbaterile în cauză, inculpatul A., aflat în detenţie la Penitenciarul nr. 15 Cricova din Chişinău, a participat prin sistem video-conferinţă la judecată şi a uzat de dreptul la tăcere în apel, precizând totodată că îşi menţine declaraţiile date anterior.

În susţinerea cererii de apel formulate, reprezentantul Ministerului Public, în cadrul concluziilor formulate, a reiterat, în esenţă, motivele de critică din cuprinsul memoriului depus la dosarul cauzei în data de 17.02.2021, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate privind pe inculpatul A. şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice în raport de aceste motive.

De asemenea, s-a solicitat şi respingerea apelului declarat de partea civilă, întrucât instanţa de fond a apreciat în mod corect probatoriul administrat cu privire la prejudiciul produs de intimatul inculpat A. prin activitatea infracţională desfăşurată.

Întrucât în cursul deliberării Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 358/26.05.2022, publicată în M.Of. nr. 565 din 9.06.2022, cauza a fost repusă pe rol, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 C. proc. pen., fiind necesară reluarea dezbaterilor în vederea punerii în discuţia părţilor a efectelor Deciziilor nr. 297/2022 şi 358/20222 ale Curţii Constituţionale.

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei reprezentantul Ministerului Public, apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. şi, în ultimul cuvânt, intimatul inculpat, au formulat concluzii de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale, în raport de aprecierea potrivit căreia legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu mijloacele de probă administrate în mod legal în cursul urmăririi penale şi cu probele pe baza cărora a fost reţinută starea de fapt în Sentinţa penală nr. 177 din data de 14.09.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2014, din care a fost disjunsă prezenta cauză care îl priveşte pe inculpatul A.

Materialul probator administrat legal în cauză şi analizat în mod detaliat de prima instanţă a relevat fără putinţă de tăgadă că inculpatul A. a aderat, în iunie 2013, la grupul infracţional organizat ce a funcţionat pe parcursul anilor 2011 - 2013, scopul grupului fiind acela de a produce şi pune în circulaţie ţigarete contrafăcute, aducând atingere şi normelor referitoare la concurenţa loială. Scopul grupului a constat şi în deţinerea de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, precum şi în marcarea ţigărilor contrafăcute cu aceste timbre falsificate. Inculpatul A. a avut un rol de execuţie în cadrul grupului infracţional, fiind implicat în realizarea activităţilor de producţie de ţigarete, pentru amenajarea spaţiului în care a funcţionat fabrica, precum şi pentru realizarea mai multor transporturi de materiale şi tutun. Inculpatul a aderat la grup în luna iunie 2013 şi şi-a desfăşurat activitatea până în luna septembrie 2013, când existenţa grupului a fost întreruptă de intervenţia organelor de urmărire penală.

Inculpatul A. a participat activ la activitatea de relocare a utilajelor şi tutunului de la Tărlungeni, jud. Braşov, la Clinceni, jud. Ilfov, iar ulterior, la asigurarea transportului tutunului - materie primă şi a celorlalte materiale auxiliare existente în locaţia din incinta platformei Petrobrazi, unde funcţiona sediul firmei SC Q. Totodată, acesta a desfăşurat activităţi lucrative necalificate în cadrul liniei clandestine de producţie ţigarete amplasată în localitatea Clinceni.

Astfel, în mod întemeiat prima instanţă a stabilit că acesta se face vinovat de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unui mărci, dar şi de punerea în circulaţie a acestor produse. Totodată, inculpatul şi-a adus contribuţia la marcarea cu marcaje false a produselor accizabile şi deţinând împreună cu coinculpaţii în spaţiul din Clinceni timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Faptele au fost săvârşite în perioada iunie- septembrie 2013, constând în efectuarea mai multor activităţi, în baza aceleiaşi hotărâri infracţionale.

Prima instanţă a dat o calificare juridică corespunzătoare activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul A. şi a determinat corect legea penală mai favorabilă aplicabilă, fără a avea în vedere Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, referitoarea la dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. Astfel, prima instanţă a apreciat că legea penală mai favorabilă este aceasta, fiind legea în vigoare la data săvârşirii faptelor, reţinând în sarcina acestuia săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- contrafacerea şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- folosirea, deţinerea şi punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modific., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969;

- marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A. sunt dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză: procese-verbale de cercetare la faţa locului, procese-verbale întocmite în urma percheziţiilor domiciliare efectuate la locaţiile menţionate în expunerea stării de fapt, expertize tehnice judiciare, experiment judiciar, înscrisuri (relevanţă prezintă agenda inculpatului D., găsită la percheziţia domiciliară, în care se menţionează sumele de bani date unor persoane, inclusiv inculpatului A. cu titlu de "leafă", dar şi pentru operaţiuni de descărcare), declaraţiile inculpaţilor D., B., K., F., I. şi ale martorilor OO., PP., CCC., DDD. Aceste mijloace de probă se coroborează cu declaraţiile inculpatului A. date în cursul urmăririi penale, în prezenţa avocatului său ales, la datele de 23.10.2013 şi 25.11.2013, în care a recunoscut acuzaţiile aduse. Prin urmare, revenirea inculpatului asupra acestei declaraţii în cadrul audierii în faţa autorităţilor din Republica Moldova nu este justificată. În cursul judecării cauzei în primă instanţă, în al doilea ciclu procesual, la data de 21.11.2019 a fost transmisă la dosar declaraţia inculpatului A. dată în faţa autorităţilor din Republica Moldova, în care acesta solicita judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, inculpatul A. nu a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe.

Prezent prin videoconferinţă la judecarea apelurilor declarate de parchet şi de către partea civilă, care fac obiectul acestui dosar, inculpatul A. nu a dorit să formuleze declaraţie în cauză.

În ceea ce priveşte probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a constatat nulitatea absolută a probelor rezultate din mandatele de interceptare şi înregistrare a convorbirilor emise în baza C. proc. pen. din 1968, realizate cu implicarea Serviciului Român de Informaţii, precum şi a probelor obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de siguranţa naţională.

Totodată, în mod întemeiat prima instanţă a exclus din materialul probator şi probele derivate din interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice, respectiv declaraţiile inculpaţilor în care aceştia oferă lămuriri cu privire la conţinutul concret al unor discuţii telefonice.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în susţinerea motivului de apel referitor la soluţia de constatare a nulităţii absolute a mandatelor de interceptare emise în baza dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen. şi a mandatelor de siguranţa naţională, precum şi de înlăturare a interceptărilor şi probelor derivate. În acest sens, Înalta Curte are în vedere următoarele argumente:

1. Referitor la mandatele de interceptare emise în baza art. 911 C. proc. pen., Înalta Curte a examinat corespondenţa ce s-a realizat între prima instanţă şi parchet cu privire la punerea în executare a acestora, menţionată în încheierea din data de 03.06.2020, pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul x/2014(1006/2018), dosar din care a fost disjuns prezentul dosar.

Prin adresa nr. x/2019 din data de 28.02.2020 parchetul a comunicat faptul că, în Dosarul nr. x/2012, inclusiv în dosarele conexate acestuia, pentru interceptarea convorbirilor efectuate de inculpaţi, suportul tehnic-în condiţiile art. 911 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. din 1968 - a fost realizat de Serviciul Român de Informaţii, care a transmis pe suport optic traficul audio al convorbirilor interceptate.

Prin adresa nr. x/2019 din data de 17.05.2020 parchetul a comunicat faptul că autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice, emise în cauză, au fost înaintate, potrivit art. 911 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. din 1968, Serviciului Român de Informaţii în vederea implementării din punct de vedere tehnic - interceptare, reţinere trafic şi înregistrare suporţi optici.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice în Dosarul nr. x/2012 şi în dosarele conexate acestuia s-a realizat de Serviciul Român de Informaţii, iar activitatea serviciului, constând în "interceptare, reţinere trafic şi înregistrare suporţi optici", nu se încadrează în noţiunea de "suport tehnic" menţionată în art. 912 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. din 1968.

Potrivit art. 912 alin. (1) din C. proc. pen. din 1969, procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit C. pen.

Cu privire la punerea în executare a autorizaţiilor/mandatelor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare, precum şi cu privire la concursul tehnic dat pentru realizarea acestei activităţi de supraveghere tehnică, Înalta Curte constată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit repere clare pentru definirea acestor două tipuri de activităţi şi pentru stabilirea persoanelor sau organelor îndrituite de lege pentru realizarea lor, fiind relevante Deciziile nr. 51/2016, nr. 302/2017 şi nr. 26/2019.

Este adevărat că Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale vizează dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., mai precis sintagma "ori de alte organe specializate ale statului", din cuprinsul acesteia, stabilind că este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, însă în considerentele deciziei se regăsesc constatări ale Curţii Constituţionale de interes pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 912 alin. (1) din C. proc. pen. din 1969.

Astfel, în primul rând, Curtea a stabilit ce reprezintă, din pct. de vedere al dreptului procesual penal, punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi procesul-verbal de consemnare a activităţilor de supraveghere, definind inclusiv noţiunile de "probă", "mijloc de probă" şi "procedeu probatoriu" (parag. 29 - 31).

În al doilea rând, Curtea Constituţională a stabilit că realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute de art. 138 - 146 C. proc. pen., inclusiv al celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. (parag. 32).

În al treilea rând, Curtea Constituţională a reţinut că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, prevăzută la art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este realizată prin acte procesuale/procedurale, fiind clar că acest articol de lege nu vizează activităţile tehnice, prevăzute în art. 142 alin. (2) din C. proc. pen., care face referire la persoanele obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, respectiv la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare (parag. 33).

Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a făcut referire la dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza I din C. proc. pen. din 1969, evidenţiind că potrivit acestora doar procurorul şi organele de cercetare penală puteau lua parte la activitatea de supraveghere (parag. 27).

Prin urmare, prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale s-a stabilit clar că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică se realizează doar de procuror şi de organele de urmărire penală şi că este diferită de activităţile tehnice desfăşurate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare.

În privinţa efectelor deciziilor curţii constituţionale, Înalta Curte constată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, Decizia nr. 414/2010, Decizia nr. 392/2017) a stabilit că atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, astfel că autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei. Prin urmare, constatările Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 51/2016, astfel cum au fost evidenţiate, sunt general obligatorii pentru instanţele de judecată şi se aplică în cauzele pendinte.

Curtea Constituţională a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 404/2016).

Astfel, Înalta Curte constată că, în temeiul art. 912 alin. (1) din C. proc. pen. din 1968 şi în raport de considerentele Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, este evident faptul că Serviciul Român de Informaţii nu era îndrituit să realizeze activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, care este un procedeu probator şi se afla în competenţa exclusivă a procurorului şi organelor de cercetare penală. Totodată, Înalta Curte constată că încălcarea condiţiilor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor, întrucât, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi ca efect al aplicării Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi personală a organului de urmărire penală determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute actului procedural efectuat cu încălcarea acestor dispoziţii.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Parchetul a susţinut în motivele sale de apel că Decizia nr. 51/2016 nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece interceptările şi înregistrările au fost autorizate în temeiul art. 911 din C. proc. pen. din 1969 şi efectuate conform art. 912 alin. (1) din acelaşi act normativ, în timp ce Decizia nr. 51/2016 se referă la neconstituţionalitatea sintagmei din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. În acest sens parchetul a invocat Decizia nr. 691/2018 a Curţii Constituţionale, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 C. proc. pen., reţinându-se că dispoziţiile Deciziei nr. 51/2016 nu sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 912 C. proc. pen. din 1969.

Înalta Curte constată că, dimpotrivă, Decizia nr. 691/2018 a Curţii Constituţionale susţine aplicabilitatea Deciziei nr. 51/2016 în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 691/2018, deşi a constatat conformitatea cu dispoziţiile constituţionale a art. 912 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., Curtea Constituţională a subliniat diferenţa dintre aceste dispoziţii legale şi dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., care cuprindeau sintagma "alte organe specializate ale statului". Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "alte organe specializate ale statului" din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul C. proc. pen. nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea fundamentându-şi soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică (parag. 18).

Curtea Constituţională a constatat, referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere, că, sub imperiul vechiul C. proc. pen. - ca, de altfel, şi sub cel al noului cod -, acesta era asigurat de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen. din 1969 impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal, aşa cum prevede şi noul C. proc. pen. în cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (3) (parag. 19).

Prin urmare, Decizia nr. 691/2018 a Curţii Constituţionale a stabilit foarte clar diferenţa dintre dispoziţiile 142 alin. (1) C. proc. pen., declarate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 51/2016 şi dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. Deşi parchetul a invocat ca temei al efectuării interceptărilor şi înregistrărilor de către SRI dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., susţinând că acest serviciu de informaţii a fost chemat să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări, Înalta Curte constată că, în fapt, SRI a realizat activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, prevăzută de art. 912 alin. (1) teza I din C. proc. pen. din 1969.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă faptul că, la momentul efectuării interceptărilor şi înregistrărilor în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în prezenta cauză, era în vigoare Protocolul din 4 februarie 2009 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale. În art. 33 alin. (1) al acestui protocol se prevedea că punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente potrivit dispoziţiilor art. 911 - 915 C. proc. pen. va fi realizată de către Serviciu, pe echipamente proprii, în baza solicitării scrise a procurorului. În art. 33 alin. (2) şi (3) al Protocolului se menţiona că adresa de solicitare a punerii în executare a activităţilor autorizate, însoţită de actul de autorizare va avea caracter de "secret de serviciu".

Or, în cauză, autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice, emise în cauză, au fost trimise, potrivit art. 911 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. din 1969, Serviciului Român de Informaţii "în vederea implementării din punct de vedere tehnic - interceptare, reţinere trafic şi înregistrare suporţi optici", astfel cum a menţionat parchetul în din data de 17.05.2020.

Prin urmare, în cauză, Serviciul Român de Informaţii, la cererea parchetului care a instrumentat cauza, a realizat activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, astfel încât este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 26/2019.

Totodată, Înalta Curte observă că în considerentele acestei decizii se subliniază efectele Deciziilor nr. 51/2016 şi ale Deciziei nr. 302/2017, respectiv obligaţia pe care Deciziile nr. 51/2016 şi nr. 302/2017 o stabilesc în sarcina instanţelor judecătoreşti de a verifica în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi a dispune măsurile legale corespunzătoare.

Verificând în prezenta cauză dacă s-a produs o încălcare a dispoziţiilor art. 912 alin. (1) din C. proc. pen. din 1969, referitoare la organele de urmărire penală competente să efectueze interceptări şi înregistrări, Înalta Curte constată că Decizia nr. 26/2019 prezintă relevanţă pentru a evidenţia modalitatea şi cadrul organizatoric în care Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat activitatea de "implementare din punct de vedere tehnic-interceptare, reţinere trafic şi înregistrare suporţi optici".

Prin Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului din 4 februarie 2009.

Totodată, în această decizie Curtea Constituţională a constatat că art. 32 - 38 din Protocolul din 4 februarie 2009 prevăd exact punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente de către Serviciul Român de Informaţii, care nu e organ de urmărire penală, contrar art. 912 alin. (1) teza I din C. proc. pen. din 1969.

Curtea Constituţională a stabilit cu acest prilej că sprijinul/suportul/concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a C. proc. pen. din 1969 sau a noului C. proc. pen., Curtea a reţinut că acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală.

În ceea ce priveşte sprijinul/suportul/concursul tehnic la interceptări şi înregistrări, Înalta Curte constată că, tot în cuprinsul Protocolului din 4 februarie 2009, în art. 39, 41 - 45 se descrie în ce constă sprijinul tehnic acordat de Serviciul Român de Informaţii pentru ca DNA să pună în aplicare autorizaţiile emise în baza art. 911 - 915 din C. proc. pen. din 1968, subliniindu-se totodată, foarte clar, că recepţionarea semnalului şi transcrierea comunicaţiilor interceptate se efectuează de către Direcţie.

Astfel, sprijinul tehnic este descris în protocol ca fiind activităţile de transmiterea semnalului, de management şi întreţinere a echipamentelor de transmitere a semnalului, de la centrele de interceptare ale Serviciului spre staţiile destinate Direcţiei, de implementare a aplicaţiilor specific pe terminalele de exploatare tehnică aflate în proprietatea/administrarea DNA, de întreţinere şi depanare a echipamentelor de criptare, activităţi care se efectuează de către Serviciu. Cadrul normativ nu cuprinde vreo reglementare din care să rezulte că sprijinul tehnic constă şi în activităţile de interceptare şi înregistrare, care sunt activităţi de cercetare penală.

De altfel, este cunoscut faptul că, potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992 (forma în vigoare la data efectuării interceptărilor şi înregistrărilor în prezenta cauză), organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, iar conform art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind siguranţa naţională.

Înalta Curte constată că nici din această perspectivă, activităţile desfăşurate de SRI în prezenta cauză nu sunt în conformitate cu dispoziţiile legale, întrucât infracţiunile pentru care s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice nu privesc siguranţa naţională, iar înregistrările efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională sunt reglementate în Legea nr. 51/1991, fiind activităţi specific culegerii de informaţii şi nicidecum activităţi de urmărire penală, specifice procesului penal.

Or, este evident, în raport de cele evidenţiate mai sus, că "interceptarea, reţinerea traficului şi înregistrarea suporţilor optici" de către SRI nu constituia sprijin sau suport tehnic în sensul C. proc. pen., al Legii nr. 14/1992 ori al Protocolului din 4 februarie 2009, ci o veritabilă activitate de punere în executare a autorizaţiei de interceptare şi înregistrare.

Potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi personală a organului de urmărire penală determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute actului procedural efectuat cu încălcarea acestor dispoziţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice autorizate în prezenta cauză au fost efectuate cu încălcarea dispoziţiilor art. 912 alin. (1) din Codul de procedură din 1968 şi sunt lovite de nulitate absolută întrucât au fost efectuate de Serviciul Român de Informaţii.

Niciun moment nu se poate pune problema existenţei unei prezumţii de constituţionalitate, în ceea ce priveşte actele de procedură efectuate în temeiul dispoziţiilor legale procedurale în vigoare la data emiterii lor până la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, în sensul indicat de către parchet în motivele de apel.

Prezumţia de constituţionalitate la care face referire Curtea Constituţională în deciziile sale vizează o altă situaţie juridică, parchetul făcând o confuzie între efectele deciziilor curţii constituţionale, reglementate de art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi succesiunea legilor în timp.

Într-adevăr, în cuprinsul Deciziei nr. 895/2015 a Curţii Constituţionale s-a statuat, cu privire la efectele deciziei, că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa procedurilor de executare silită încuviinţate până la data publicării sale, aplicându-se, în schimb, în privinţa contestaţiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data publicării prezentei decizii, precum şi în cele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată. S-a stabilit în această decizie că, din ziua publicării deciziei, competenţa executorilor judecătoreşti de a încuviinţa executarea silită încetează.

Se observă astfel că prezumţia de constituţionalitate are un caracter relativ, astfel cum rezultă şi din alte decizii ale Curţii Constituţionale şi că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia.

Prin urmare, prezumţia de constituţionalitate nu constă în aceea că, în cauzele aflate pe rolul instanţelor, decizia Curţii Constituţionale nu se aplică, fiind greşită susţinerea parchetului că actele procedurale efectuate în baza dispoziţiilor legale care doar ulterior au fost declarate neconstituţionale, îşi menţin valabilitatea în temeiul prezumţiei de constituţionalitate, până la publicarea deciziei, pentru raporturile juridice născute anterior acestui moment, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor, nu numai în cauzele care au fost definitiv soluţionate.

Înalta Curte constată că o consecinţă a caracterului obligatoriu "erga omnes" al deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, este aceea că prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată, nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, încetându-şi de drept efectele pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie (Decizia nr. 71/2005). În acelaşi sens, Curtea Constituţională a statuat că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor (Decizia nr. 799/2011).

De asemenea, Curtea Constituţională a subliniat că deciziile simple de admitere a sesizărilor de neconstituţionalitate sau cele sub rezervă de interpretare constituie un izvor formal distinct al dreptului constituţional, preiau forţa juridică a normelor constituţionale pe care le interpretează şi se adresează tuturor subiectelor de drept. Astfel, Curtea a apreciat că efectele deciziei de admitere a sesizărilor de neconstituţionalitate sunt similar normei/actului legislativ, astfel că prin intermediul efectelor sale decizia stabileşte reguli de conduită ce se impun a fi urmate, drept care face parte din ordinea normativă a statului (ex.: Deciziile nr. 847/2008 şi nr. 650/2018).

Văzând că art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie nu distinge nici în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul acestor decizii, Înalta Curte constată că deciziile Curţii Constituţionale, în întregul lor, sunt obligatorii, prevederile neconstituţionale încetându-şi aplicarea pentru viitor. Prin urmare, au aceleaşi efecte atât deciziile de declarare a neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, cât şi cele de constatare a neconstituţionalităţii unei norme de procedură. Astfel, prin Decizia nr. 50/2015 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că din momentul în care o dispoziţie legală a intrat în vigoare, potrivit Constituţiei, acea dispoziţie beneficiază de prezumţia de constituţionalitate, însă această prezumţie este însă relativă, ea putând fi răsturnată printr-o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiei legale, decizie care îşi produce efectele de la data publicării sale.

Curtea Constituţională a stabilit că decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, Curtea Constituţională a stabilit că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează, nu doar situaţiilor ce urmează a se naşte-facta futura, ci şi situaţiilor juridice pendinte şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita.

Astfel, Curtea Constituţională a statuat că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 404/2016).

Prin urmare, Înalta Curte constată că Deciziile nr. 51/2016, nr. 302/2017 şi nr. 26/2019 sunt perfect aplicabile în prezenta cauză şi produc efectele evidenţiate mai sus: constatarea nulităţii absolute a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice autorizate de către instanţă în prezenta cauză şi efectuate nelegal de Serviciul Român de Informaţii.

2. Referitor la mandatele de siguranţă naţională emise în temeiul Legii nr. 51/1991, Înalta Curte constată că este neîntemeiată susţinerea parchetului în sensul că Decizia nr. 55/2020 la care s-a raportat instanţa de fond în momentul pronunţării sentinţei apelate este o decizie interpretativă, care are aplicabilitate doar pentru viitor, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Trecând în revistă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia interceptărilor şi înregistrărilor comunicaţiilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională, Înalta Curte constată că Deciziile nr. 91/2018 şi nr. 802/2018 vizează dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991.

Or, în prezenta cauză, mandatele emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care nu au putut fi declasificate, cuprind doar menţiunea autorizării Serviciului Român de Informaţii de a desfăşura o serie de activităţi în temeiul art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991, fără a se preciza care teză a dispoziţiilor indicate a fost avută în vedere.

Cu toate acestea, chiar dacă în ceea ce priveşte dispozitivul nu se poate reţine dacă vreuna dintre deciziile menţionate are aplicabilitate în prezenta cauză, se poate observa că în considerentele Deciziilor nr. 91/2018 şi nr. 802/2018 se fac anumite precizări de interes pentru problema în discuţie reprezentată de utilizarea înregistrărilor comunicaţiilor telefonice efectuate de Serviciul Român de Informaţii în baza unui mandat de siguranţă naţională emis în temeiul art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991.

Astfel, în ambele decizii Curtea Constituţională subliniază faptul că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţilor procesual penale, că Legea nr. 51/1991 şi C. proc. pen. au finalităţi diferite, care se reflectă şi în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului sau este dispusă măsura supravegherii tehnice.

În considerentele Deciziei nr. 91/2018 Curtea Constituţională a stabilit în mod clar că interceptările şi înregistrările realizate în cadrul urmăririi penale în baza art. 138 şi următoarele din C. proc. pen. constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e), coroborat cu art. 143 din acelaşi act normativ, mijloace de probă. În ceea ce priveşte înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor electronice în baza Legii nr. 51/1991, Curtea Constituţională a stabilit că organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot, în condiţiile legii privind organizarea şi funcţionarea acestora, să efectueze activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale. Dacă în în desfăşurarea acestor activităţi specifice organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale descoperă informaţii ce privesc săvârşirea unor infracţiuni, atunci pot comunica aceste informaţii organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 C. proc. pen., însoţite de mandatul emis şi propunerea de declasificare a mandatului, potrivit legii. Astfel, convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital al acestora, putând sta la baza sesizării organelor de urmărire penală prin acte încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori la baza sesizării din oficiu a organului de urmărire penală.

Curtea Constituţională a mai reţinut că prevederile C. proc. pen. stabilesc în art. 97 alin. (1) elementele ce constituie probe, iar în alin. (2) lit. lit). a-e al acestui articol sunt enumerate expres mijloacele de probă. Potrivit art. 97 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., proba se obţine în procesul penal prin orice mijloc de probă care nu este interzis de lege, iar în materia înregistrărilor, potrivit art. 139 alin. (3) C. proc. pen., înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane constituie mijloc de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii, iar orice alte înregistrări sunt de asemenea mijloc de probă, dacă nu sunt interzise de lege.

Astfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 91/2018 că dispoziţiile legii privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor şi informaţiilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 şi că doar dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.

Examinând situaţia înregistrărilor rezultate din activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale care presupune restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului prin prisma conferirii de mijloc de probă acestora în temeiul art. 139 alin. (3) C. proc. pen. şi verificând constituţionalitatea acestui text de lege, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 55/2020, a constatat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.

În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituţională a subliniat că sintagma "orice înregistrare" din teza a doua a art. 139 alin. (3) C. proc. pen. se referă la toate înregistrările care nu sunt interzise de lege, altele decât cele care intră în categoria metodelor speciale de supraveghere sau cercetare sau cele efectuate de părţi sau de alte persoane referitoare la propriile convorbiri sau comunicări, în această categorie intrând atât înregistrări care rezultă din activităţi care necesită autorizare din partea unui judecător, cât şi din activităţi care nu necesită respectarea unei astfel de proceduri.

Curtea Constituţională a analizat, astfel, în ce măsură înregistrările rezultate din desfăşurarea activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului pot avea calitatea de mijloc de probă.

În ceea ce priveşte includerea înregistrărilor în categoria mijloacelor de probă, Curtea Constituţională a constatat că trebuie însoţită de garanţiile necesare respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, respectiv de legiferarea unei proceduri clare şi efective care să permită analiza legalităţii mijlocului de probă şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute înregistrările. În lipsa unui cadru legislativ clar şi coerent în materia mijloacelor de probă este încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Făcând referire la cele două sisteme diferite de autorizare din care pot rezulta înregistrări, anume sistemul reglementat de C. proc. pen. şi cel reglementat de Legea nr. 51/1991, Curtea Constituţională a constatat că în timp ce procedura de contestare a legalităţii înregistrărilor-mijloace de probă ce rezultă din aplicarea sistemului reglementat de C. proc. pen., precum şi criteriile de analiză ce trebuie avute în vedere de judecătorul de cameră preliminară se desprind din dispoziţiile procesual penale, în cazul înregistrărilor - mijloace de probă ce rezultă din activităţi specifice culegerii de informaţii, care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului legiuitorul nu a reglementat nicio procedură specifică aplicabilă în cazul contestării legalităţii acestora. În această situaţie, judecătorul de cameră preliminară este nevoit să analizeze legalitatea acestora din urmă fie prin raportare la dispoziţiile relevante din Legea nr. 51/1991, fie la cele din C. proc. pen. Astfel, dacă judecătorul de cameră preliminară ar adopta ca reper prevederile C. proc. pen., legalitatea mijlocului de probă sau a procedeului probator ar fi analizată prin raportare la un act normativ care nu a fost luat în considerare la momentul autorizării măsurii. Pe de altă parte, dacă judecătorul de cameră preliminară ar adopta ca reper prevederile Legii nr. 51/1991, s-ar ajunge în situaţia în care instanţe ierarhic inferioare celei care a emis mandatul au competenţa verificării elementelor ce ţin de legalitatea mijlocului de probă.

În concluzie, Curtea Constituţională a constatat că reglementarea posibilităţii conferirii calităţii de mijloc de probă înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului nu este însoţită de un ansamblu de norme care să permită contestarea legalităţii acestora în condiţii de efectivitate. Prin simpla reglementare a posibilităţii conferirii calităţii de mijloc de probă acestor înregistrări, fără crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalităţii acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerinţele de claritate şi previzibilitate.

Curtea Constituţională a stabilit astfel că, în aceste condiţii, conferirea calităţii de mijloc de probă în procesul penal înregistrărilor rezultate în urma desfăşurării activităţii specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, în temeiul Legii nr. 51/1991, se poate realiza numai în măsura în care această reglementare este însoţită de o procedură clară şi explicită referitoare la verificarea legalităţii acestui element.

În primul rând, se impune observaţia că, prin Decizia nr. 55/2020 Curtea Constituţională nu contestă, de plano, conferirea calităţii de mijloc de probă în procesul penal a rezultatului interceptărilor şi înregistrărilor realizate în baza unui mandat de siguranţă naţională emis de un judecător, în temeiul Legii nr. 51/1991, ci o condiţionează de existenţa unei reglementări referitoare la verificarea legalităţii acestui element.

Înalta Curte constată că, deşi Curtea Constituţională nu a exclus de plano calitatea de mijloc de probă a înregistrărilor rezultate în urma desfăşurării activităţii specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, în temeiul Legii nr. 51/1991, prin dispozitivul deciziei a eliminat complet aceste mijloace de probă până la intervenţia legiuitorului în sensul reglementării unui cadrul clar, coerent şi previzibil, aplicabil în cazul contestării legalităţii mijloacelor de probă obţinute potrivit Legii nr. 51/1991.

În al doilea rând, trebuie remarcat faptul că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. sunt identice cu cele din art. 916 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. din 1969: "Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege".

Decizia nr. 55/2020 este incidentă astfel în prezenta cauză, în care la momentul efectuării interceptărilor şi înregistrărilor erau în vigoare dispoziţiile art. 916 din C. proc. pen. din 1969, pentru că stabileşte asupra unei chestiuni de neconformitate a textului legal menţionat cu norma constituţională referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, ce are aplicabilitate în această cauză aflată în curs de judecată (cauză pendinte).

Or, în contextul în care temeiurile efectuării interceptărilor şi înregistrărilor le-au constituit art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991, referitoare la subminarea, sabotajul, atingerea capacităţii de apărare a ţării, distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale, iar obiectul cauzei îl constituie infracţiuni de concurenţă neloială sau prevăzute de Codul fiscal, în lipsa declasificării încheierii pronunţate de judecătorul care a autorizat interceptarea şi înregistrarea, este evident că nu se poate realiza un control al legalităţii mijlocului de probă rezultat din activităţile specifice culegerii de informaţii. Înalta Curte apreciază că este necesar un control al legalităţii mijlocului de probă, chiar dacă obţinerea mijlocului de probă a fost autorizată potrivit legii de către un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens este jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a respins constant raţionamentul care conduce la concluzia potrivit căreia calitatea de magistrat a celui care dispune şi supraveghează înregistrările implică, ipso facto, legalitatea şi conformitatea cu art. 8 din Convenţie, un astfel de raţionament făcând inoperant orice recurs formulat de părţile interesate. Astfel, în Decizia nr. 55/2020 Curtea Constituţională a constatat că încuviinţarea înregistrărilor convorbirilor în baza Legii nr. 51/991 de către un judecător nu echivalează cu existenţa unei prezumţii absolute de legalitate ce exclude exercitarea unui control judecătoresc a priori.

Văzând imposibilitatea verificării legalităţii interceptărilor şi înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională emise în perioada 11.04.2013-26.08.2013 de un judecător din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, identificate de către prima instanţă, Înalta Curte constată că aceste înregistrări nu pot constitui mijloace de probă în temeiul art. 139 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. (art. 916 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data emiterii mandatului), astfel cum a stabilit Curtea Constituţională în Decizia nr. 55/2020 şi, pe cale de consecinţă, nu vor fi valorificate în prezenta cauză.

Totodată, Curtea constată că aceste înregistrări nu pot constitui mijloace de probă potrivit art. 912 alin. (5) din C. proc. pen. din 1969. Conform acestui text de lege, "convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. (1) şi (2)". Textul are în vedere convorbirile sau comunicările efectuate conform art. 911, ca activitate procesual penală destinată constatării existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, identificării persoanei care a săvârşit-o, cunoaşterii împrejurărilor care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal şi nicidecum comunicările interceptate şi înregistrate efectuate în baza art. 14 din Legea nr. 51/1991, republicată, ca activitate specifică culegerii de informaţii.

În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale Înalta Curte şi prezumţia de constituţionalitate reiterează argumentele prezentate mai sus, astfel că se impune concluzia că Deciziile nr. 91/2018, nr. 802/2019 şi nr. 55/2020 sunt perfect aplicabile în ceea ce priveşte mandatele de siguranţă naţională ce fac obiectul analizei în prezenta cauză.

Astfel, Înalta Curte constată că deciziile Curţii Constituţionale, în întregul lor, sunt obligatorii, prevederile neconstituţionale încetându-şi aplicarea pentru viitor, indiferent de felul deciziilor, fie că sunt decizii simple sau extreme, prin care se constată neconstituţionalitatea integrală sau parţială a legii, fie că sunt decizii interpretative sau intermediare, denumite şi decizii cu rezervă de interpretare. Cu privire la deciziile cu rezervă de interpretare sau interpretative, Curtea Constituţională foloseşte expresia "admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile (...) sunt constituţionale numai în măsura în care (...)" -aceasta este formularea şi în Decizia nr. 55/2020 - sau "admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile (...) sunt neconstituţionale numai în măsura în care (...)". În cazul constatării constituţionalităţii prevederilor legale, Curtea Constituţională arată înţelesul constituţional al normei contestate şi numai acest înţeles poate fi aplicat de instanţa judecătorească, orice interpretare contrară fiind exclusă din sfera cadrului constituţional. În cazul constatării neconstituţionalităţii, Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea textului, însă, spre a evita un vid legislativ, arată în ce anume constă neconstituţionalitatea şi ce anume înţeles, text, interpretare instanţa judecătorească nu poate să aplice.

Totodată, Înalta Curte constată că prezumţia de constituţionalitate are caracter relativ, ea putând fi răsturnată printr-o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiei legale, decizie care îşi produce efectele de la data publicării sale în cauzele pendinte.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că în Decizia nr. 536/2011, Curtea Constituţională a statuat că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare.

Prin Decizia nr. 55/2020, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care nu privesc înregistrările efectuate ca urmare a activităţii specific culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. Prin urmare, Curtea Constituţională a arătat foarte clar înţelesul constituţional al normei contestate care trebuie aplicat de instanţa judecătorească, respectiv acela că orice alte înregistrări, în afara celor rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de siguranţă naţională, pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege.

Faţă de aceste considerente, pe baza mijloacelor de probă administrate evaluate în cauză, cu excepţia interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a probelor derivate din acestea, care au fost excluse în mod legal şi temeinic de prima instanţă, Înalta Curte constată că inculpatul A. a aderat în cursul lunii iunie 2013 la grupul infracţional organizat ce a funcţionat în perioada 2011 - 2013, scopul grupului fiind producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unui mărci, dar şi de punerea în circulaţie a acestor produse.

Totodată, Înalta Curte a constatat că inculpatul A. se face vinovat de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unui mărci, dar şi de punerea în circulaţie a acestor produse şi, de asemenea, şi-a adus contribuţia la marcarea cu marcaje false a produselor accizabile şi a şi deţinut împreună cu coinculpaţii în spaţiul din Clinceni timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Inculpatul A. a desfăşurat această activitate în cadrul grupului infracţional organizat, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013.

Având în vedere principiul activităţii legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., Înalta Curte constată că faptele săvârşite de inculpatul A. în perioada iunie 2013 - septembrie 2013, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor:

- constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- contrafacerea şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- folosirea, deţinerea şi punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modific., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969,

- marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Faptele au fost săvârşite în concurs, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Aşa cum s-a reţinut în cuprinsul prezentei decizii, probele administrate în cauză dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile de care este acuzat, prima instanţă constatând în mod întemeiat că sunt îndeplinite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Având în vedere faptul că în cursul desfăşurării procesului penal care are ca obiect acţiunea penală formulată de către parchet împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate anterior, până la pronunţarea deciziei în apel, Curtea Constituţională a pronunţat Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., care reglementează întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în apel a fost invocată din oficiu incidenţa efectelor acestor decizii în prezenta cauză, cu privire la prescripţia răspunderii penale.

Pentru a stabili dacă Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale au consecinţe asupra modului de soluţionare a acţiunii penale exercitate în această cauză împotriva inculpatului A., este necesară analiza dispoziţiilor C. pen. cu privire la prescripţia răspunderii penale şi la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în contextul pronunţării acestor decizii şi al modificării dispoziţiilor C. pen. prin O.G. nr. 71/2022, precum şi analiza efectelor deciziilor curţii constituţionale, în general.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie

2009, cu modificările şi completările ulterioare, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Prin Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 518 din 25.06.2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 alin. (1) C. pen. şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În considerentele deciziei se arată că spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripţie doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia. Curtea a reţinut că, procedând în acest mod, legiuitorul a extins sfera cauzelor de întrerupere a termenului prescripţiei, cu consecinţa restrângerii incidenţei acestei instituţii.

Curtea Constituţională a mai reţinut că întreruperea cursului termenului de prescripţie reprezintă, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite.

Pentru aceste motive, Curtea a reţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.

În acest context, Curtea a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Prin Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 565 din data de 9.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 alin. (1) C. pen. şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii Curtea Constituţională a făcut referire la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale şi, prin raportare la Decizia nr. 05 din data de 21.03.2019 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la Decizia nr. 25 din data de 11.11.2019 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, la faptul că, după pronunţarea Deciziei nr. 297/2018, s-au conturat două opinii ce plasează această decizie fie în categoria deciziilor de admitere simple/extreme, fie în categoria deciziilor de admitere interpretative/cu rezervă de interpretare, cu consecinţa apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Subliniind obligativitatea atât a dispozitivului, cât şi a considerentelor, indiferent de tipul deciziilor pronunţate, Curtea a reţinut că Decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 sancţionează "soluţia legislativă" pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, aplicând criteriile tradiţionale/clasice, aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.

În acest context, Curtea Constituţională a apreciat că trebuie stabilit în ce măsură ansamblul legislativ în vigoare este apt să determine o aplicare clară şi previzibilă a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost sancţionate prin Decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018.

Curtea a constatat că, prin efectele pe care le produce Decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018, a fost sancţionată unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.

Făcând referire la considerentele Deciziei nr. 287/2018 (din parag. nr. 22, 23 şi 34), Curtea a subliniat că, deşi a sancţionat soluţia legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripţiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenţa acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional.

Curtea a observat astfel că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie, lucru nepermis atât din perspectiva separaţiei puterilor în stat, cât şi din perspectiva principiului legalităţii incriminării şi pedepsei şi din perspectiva principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

În consecinţă, Curtea Constituţională a constatat că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

În acest context, Curtea a constatat că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere nr. 297/2018, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).

Curtea a observat că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Curtea Constituţională a statuat că, pentru restabilirea stării de constituţionalitate, este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., legiuitorul a dat eficienţă efectelor deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a pus în concordanţă dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. cu dispoziţiile constituţionale. Astfel, în articolul unic din ordonanţă se prevede că la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(1)Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Examinând dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., prin prisma Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din data de 26.04.2018, publicată în M.Of. nr. 518 din data de 25.06.2018 şi nr. 358/26.06.2022, publicată în M.Of. nr. 565 din data de 09.06.2022, în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, Înalta Curte constată că pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, respectiv data de 25.06.2018 şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv data de 30.05.2022 (ordonanţă care a clarificat norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale), fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Este adevărat că în această perioadă, respectiv între 25.06.2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) şi 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.G. nr. 71/2022), în absenţa intervenţiei legiuitorului, organele judiciare au fost cele care au identificat cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, dând eficienţă în continuare aplicării art. 155 alin. (1) C. pen., însă această situaţie a fost apreciată de către Curtea Constituţională în Decizia nr. 358/2022 ca fiind lipsită de claritate şi previzibilitate, determinând inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate, cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate.

Dând eficienţă caracterului general obligatoriu, erga omnes, al deciziilor Curţii Constituţionale, în baza dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi în lumina deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale instanţei de contencios constituţional, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., care prevedeau întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, şi-au încetat efectele juridice la dată publicării Deciziei nr. 297/2018.

Nefiind identificată în fondul legislativ o altă situaţie în care cursul prescripţiei răspunderii penale poate fi întrerupt, se observă că întreruperea cursului prescripţiei nu mai era reglementată în C. pen., după publicarea Deciziei nr. 297/2018.

Astfel, văzând Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, care este obligatorie atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi în ceea ce priveşte considerentele, Înalta Curte constată că după publicarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, organele judiciare, pe rolul cărora se aflau/se află cauze în diferite stadii ale procesului penal, de la data începerii urmăririi penale şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, trebuie să aplice în mod direct Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. şi să analizeze dacă a intervenit prescripţia răspunderii penale numai din perspectiva termenelor de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 C. pen., nu şi din perspectiva întreruperii prescripţiei răspunderii penale, prevăzută de art. 155 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care legea nu prevedea niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

În privinţa efectelor deciziilor curţii constituţionale, sunt perfect valabile şi argumentele expuse anterior, în cuprinsul prezentei decizii, cu referire la dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza I C. proc. pen. din 1968.

În esenţă, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, constată că o dispoziţie legală beneficiază de prezumţia de constituţionalitate din momentul intrării sale în vigoare, însă această prezumţie este relativă, putând fi răsturnată printr-o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiei legale, decizie care îşi produce efectele de la data publicării sale. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial-facta futura, însă având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, Curtea Constituţională a stabilit că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează nu doar situaţiile ce urmează a se naşte-facta futura, ci şi situaţiile juridice pendinte (situaţii juridice aflate în curs de soluţionare) şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita (situaţii juridice definitiv şi irevocabil soluţionate).

Prin urmare, o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 404/2016).

Astfel, în procesele penale care au fost definitiv soluţionate până la data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, respectiv data de 25.06.2018, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost aplicate în mod corect, deoarece de la data intrării lor în vigoare şi până la intervenţia Curţii Constituţionale, aceste dispoziţii referitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale au beneficiat de prezumţia de constituţionalitate.

În procesele penale aflate în curs de desfăşurare la data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu mai sunt însă aplicabile, deoarece şi-au încetat efectele juridice, prin omisiunea legiuitorului de a le pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei, chiar dacă raporturile juridice s-au născut anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale, respectiv în perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare a C. pen., 1.02.2014 până la data de 25.06.2018.

Sintetizând considerentele expuse, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., având următorul cuprins: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.", a fost în vigoare în perioada 1.02.2014 - 25.06.2018 şi s-au aplicat raporturilor juridice de conflict ivite şi soluţionate definitive până la data de 25.06.2018.

În perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, respectiv data de 25.06.2018 şi data intrării în vigoare a O.G. nr. 71/2022, respectiv data de 30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au ieşit din fondul activ al legislaţiei, încetându-şi efectele juridice în urma aplicării Deciziei nr. 297/2018.

În prezent, începând cu data de 30.05.2022, art. 155 alin. (1) C. pen., are următorul cuprins: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1092/18.12.2012, publicată în M. Of. nr. 67/31.01.2013, Decizia nr. 473/8.08.2018, publicată în M. Of. nr. 942/7.11.2018) şi cu Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte-Completul de 3 judecători constată că prin efectele sale prescripţia înlătură răspunderea penală, aparţinând dreptului substanţial, şi nu dreptului procesual. Chiar dacă prin înlăturarea răspunderii penale se înlătură şi acţiunea penală, acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect de ordin material.

Prin urmare, dat fiind caracterul de normă de drept material, a dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia răspunderii penale, şi implicit la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în situaţia în care aceste dispoziţii au fost modificate sau şi-au încetat efectele juridice, ca o excepţie de la aplicarea principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 C. pen., se impune aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie, reflectat în art. 5 alin. (1) C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că de la momentul publicării Deciziei nr. 297/2018 şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., care are denumirea marginală "Întreruperea cursului răspunderii penale", şi-au încetat efectele juridice, astfel că în această perioadă cursul prescripţiei răspunderii penale nu a fost întrerupt, fiind aplicabile numai dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale (art. 153 C. pen.) şi la termenele de prescripţie a răspunderii penale (art. 154 C. pen.). Din această perspectivă, este evident că dispoziţiile mai favorabile sunt dispoziţiile din C. pen. care nu mai cuprindeau norme referitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale, respectiv dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. ale căror efecte juridice au încetat în urma declarării neconstituţionalităţii soluţiei legislative pe care o prevedeau, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că se impune numai în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. Prin urmare, acest principiu este aplicabil, cu referire la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, numai infracţiunilor care s-au săvârşit anterior datei de 30.05.2022, dată la care dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în cauzele care nu au fost soluţionate definitiv până în prezent.

Principiul aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut de art. 5 alin. (1) C. pen., reprezentate de dispoziţiile din C. pen. aflate în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, nu se aplică infracţiunilor săvârşite anterior datei de 30.05.2022 şi care au fost definitiv judecate.

În cauză, acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului A. are ca obiect tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârşirea, în perioada iunie- septembrie 2013, a următoarelor infracţiuni:

- constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- contrafacerea şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- folosirea, deţinerea şi punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modific., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969,

- marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969;

- deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Aceasta este încadrarea juridică dată faptelor, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data săvârşirii acestora, potrivit principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 C. pen.

Întrucât de la data săvârşirii faptelor şi până în prezent au intervenit mai multe modificări atât ale legilor speciale care incriminează o parte dintre faptele săvârşite de inculpatul A., cât şi modificări ale C. pen. în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, în cauză se impune aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 alin. (1) C. pen.

Determinarea caracterului mai favorabil are în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă.

În ceea ce priveşte condiţiile referitoare la tragerea la răspundere penală, prezintă relevanţă dispoziţiile din partea generală a C. pen. care reglementează prescripţia răspunderii penale, atât sub aspectul termenelor de prescripţie a răspunderii penale, precum şi sub aspectul întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

În C. pen. din 1968, art. 123 prevedea: "Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal."

Acestea erau dispoziţiile legale în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009, privind C. pen., a fost abrogat C. pen. din 1968. În art. 155 alin. (1) C. pen., se prevedea: cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Acest text de lege şi-a încetat efectele în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.

Ulterior, la 30.05.2022, prin O.G. nr. 71/2022, art. 155 alin. (1) C. pen. s-a modificat, având următorul cuprins: "(1)Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin urmare, întrucât în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale au încetat să mai aibă efecte juridice, dispoziţiile C. pen. în vigoare în perioada menţionată constituie legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpat se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece în lipsa unor dispoziţii referitoare la întreruperea cursului prescripţiei nu începea un nou termen de prescripţie şi nici socotirea ca fiind împlinit a termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenele de prescripţie se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.

Totodată, în ceea ce priveşte reglementările care incriminează faptele comise de inculpat, care de asemenea, au fost modificate de la data săvârşirii faptei până în prezent, vor fi avute în vedere la încadrarea juridică a faptei acele dispoziţii de incriminare aflate în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, corespunzătoare aplicării dispoziţiilor din C. pen. apreciate ca fiind lege penală mai favorabilă, făcându-se astfel aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Astfel, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, la data săvârşirii acesteia (iunie - septembrie 2013) era reglementată de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

În C. pen. intrat în vigoare la data de 1.02.2014, infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat este reglementată de art. 367 alin. (1), care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Urmare a pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, se observă că în C. pen. în vigoare sunt cuprinse dispoziţii mai favorabile sub aspectul prescripţiei răspunderii penale, în sensul în care, în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, dispoziţiile referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prev. de art. 155 alin. (1) C. pen. şi-au încetat efectele. Astfel, în această perioadă numai termenele generale de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de art. 154 alin. (1) C. pen. puteau fi avute în vedere la calculul termenului prescripţiei, întrucât dispoziţiile legale care reglementau termenele speciale de prescripţie a răspunderii penale, care presupuneau depăşirea cu încă o dată a termenelor generale şi care se raportau la instituţia întreruperii răspunderii penale, nu se mai aflau în fondul activ al legislaţiei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. este de 5 ani şi se se socoteşte împlinit în septembrie 2018, astfel că pentru această infracţiune a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Infracţiunea de contrafacerea şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, în vigoare la data săvârşirii faptei (iunie - septembrie 2013), se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 90 din Legea nr. 84/1998 a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen. din 2009, astfel că de la data de 1.02.2014, a avut următorul cuprins:

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte:

a) contrafacerea unei mărci;

b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare;

c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine.

(2) Prin contrafacerea unei mărci se înţelege realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn:

a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;

b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;

c) identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.

(3) Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.

(4) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracţiuni dacă au fost săvârşite înainte de data publicării mărcii.

(5) În cazul infracţiunii prevăzute la alin. (1) lit. a), împăcarea înlătură răspunderea penală."

Ulterior, după republicarea Legii nr. 84/1998, în M. Of. , Partea I, nr. 603 din 9 iulie 2020, art. 90 a devenit art. 102, iar infracţiunea săvârşită de inculpatul A. este prevăzută de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), 2 lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, perioadă în care dispoziţiile referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi-au încetat efectele, urmare a pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul A., raportat la legea penală mai favorabilă aplicabilă, este cea prevăzută de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de contrafacerea şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute, este de 5 ani şi se socoteşte împlinit în septembrie 2018, astfel că pentru această infracţiune săvârşită de inculpatul A. a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Pentru săvârşirea infracţiunii de tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei (iunie - septembrie 2013), pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar pentru forma în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin urmare, încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul A., raportat la legea penală mai favorabilă aplicabilă, este cea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. este de 8 ani şi se se socoteşte împlinit în septembrie 2021, astfel că şi pentru această infracţiune săvârşită de inculpatul A. a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Pentru săvârşirea infracţiunii de marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în forma în vigoare la data săvârşirii faptei (iunie- septembrie 2013), pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani. În urma intrării în vigoarea a noului Codul fiscal, prin Legea nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, infracţiunea de marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel,este reglementată de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, care prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., este de 8 ani şi, în raport de la data săvârşii faptei (de la data săvârşirii ultimei acţiuni în cazul infracţiunii continuate), se socoteşte împlinit în septembrie 2021, astfel că şi pentru această infracţiune a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Pentru săvârşirea infracţiunii de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în forma în vigoare la data săvârşirii faptei (iunie- septembrie 2013), pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani.

În urma intrării în vigoare a noului Codul fiscal, prin Legea nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, infracţiunea de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, este reglementată de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, care prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., este de 8 ani şi se se socoteşte împlinit în septembrie 2020, astfel că şi pentru această infracţiune a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în forma în vigoare la data săvârşirii faptei (iunie - septembrie 2013), pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 4 ani.

În urma intrării în vigoarea a noului Codul fiscal, prin Legea nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, infracţiunea de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, este reglementată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, care prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., este de 8 ani şi se socoteşte împlinit în septembrie 2021, astfel că şi pentru această infracţiune a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Văzând că termenele generale de prescripţie s-au împlinit în cazul fiecăreia dintre cele 6 infracţiuni săvârşite de inculpatul A., Înalta Curte constată că acţiunea penală exercitată împotriva acestuia de către Ministerul Public se impune a fi soluţionată prin încetarea procesului penal, conform art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În condiţiile pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată că rămân fără obiect criticile formulate de parchet cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A.

Analizând modalitatea în care prima instanţă a stabilit cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului A., Înalta Curte constată că prima instanţă în mod judicios a înlăturat cheltuielile judiciare aferente interceptărilor convorbirilor telefonice şi proceselor-verbale de supraveghere operative, ori aferente percheziţiilor în diverse spaţii în legătură cu care nu a putut fi stabilită contribuţia inculpaţilor trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012, precum şi a cheltuielilor pentru depozitarea bunurilor ridicate din acestea şi inclusiv a cheltuielilor legate de depozitarea ţigărilor ridicate din portul Constanţa.

Prin urmare, ţinând seama şi de activitatea infracţională concretă reţinută în sarcina inculpatului A., Înalta Curte apreciază că, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă a cuantificat corespunzător cheltuielile judiciare ocazionate de derularea procedurilor judiciare în prezenta cauză pe care inculpatul le datorează statului, astfel că nu se impune majorarea acestui cuantum.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte constată că a fost soluţionată în mod temeinic şi legal de prima instanţă, care a realizat o judicioasă analiză a îndeplinirii condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului A., în raport de contribuţia sa la desfăşurarea activităţii infracţionale. Astfel, în mod întemeiat prima instanţă a stabilit că răspunderea inculpatului A. poate fi angajată doar pentru cantităţile de tutun - materie primă utilizată pentru fabricarea ţigaretelor, introduse în locaţia din Clinceni, str. x, jud. Ilfov, în perioada iulie - septembrie 2013, acesta nefiind implicat în vreo altă activitate infracţională.

Suma datorată bugetului de stat aferentă activităţii fabricii din Clinceni este în cuantum total de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, din care:

- pentru cantitatea de 11.657.000 ţigarete - 4.311.151,37 RON (acciză 81,78 euro/1.000 ţigarete; 4,5223 RON/euro);

- pentru cantitatea de 14.723 kg tutun descoperită la percheziţia domiciliară - 5.393.128 RON (acciză 81 euro/kg; 4,5223 RON/euro).

Prin urmare, în mod întemeiat inculpatul A. a fost obligat în solidar cu inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., astfel cum aceştia au fost obligaţi prin Sentinţa penală nr. 177 din data de 14.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, la plata sumei de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală este fondat numai sub aspectul care vizează legalitatea soluţionării acţiunii penale exercitată împotriva inculpatului A., în condiţiile intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru toate infracţiunile. Acest motiv de drept se impune a fi luat în considerare de către instanţa de apel, din oficiu, prin prisma efectului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 417 alin. (2) C. pen.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, va desfiinţa sentinţa sub aspectul legii penale mai favorabile şi al soluţiei de condamnare, iar în urma rejudecării cauzei, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi al Deciziilor nr. 297 din data de 26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 518 din data de 25.06.2018 şi nr. 358 din data de 26.05.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 565 din data de 09.06.2022, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.

Conform art. 25 alin. (1) C. proc. pen. instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre, atât asupra acţiunii penale, cât şi a acţiunii civile chiar şi în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei.

Având în vedere că acţiunea civilă a fost soluţionată temeinic şi legal de către prima instanţă, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat apelul declarant de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În baza art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împotriva Sentinţei penale nr. 178/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020, pe care o desfiinţează sub aspectul legii penale mai favorabile şi al soluţiei de condamnare.

Rejudecând cauza în aceste limite,

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la Deciziile nr. 297 din data de 26.04.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 518 din data de 25.06.2018, şi nr. 358 din data de 26.05.2022 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 565 din data de 09.06.2022, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale:

- constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- contrafacerea şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute, art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

- tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen.

- marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel, prevăzută de de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

- producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

- deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

II. Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 decembrie 2022.

GGC - ED