Arbitral Award Annulled? No—Appeal Dismissed as Unfounded, Penalties and Costs Stand

Acţiune în pretenţii decurgând din executarea unui contract administrativ. Incidenţa dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 101/2016. Eficacitatea clauzei compromisorii prevăzută de părţi în contract. Inaplicabilitatea prevederilor art. 1203 din Codul civil

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul. Desființarea hotărârii arbitrale

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

contract administrativ

clauză compromisorie

acţiune în anularea hotărârii arbitrale

excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune

norme de ordine privată

Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (2)

Legea nr. 101/2016, art. 57

C. civ., art. 1203, art. 2515 alin. (1), art. 2506 alin. (2)

C. proc. civ., art. 608 alin. (1) lit. h)

Posibilitatea ca părţile angajate într-un contract administrativ să uzeze de soluţionarea prin arbitraj a litigiilor generate de derularea unui astfel de contract este prevăzută în mod expres de legea specială care reglementează regimul juridic aplicabil acestor contracte, respectiv art. 57 din Legea nr. 101/2016.

O astfel de clauză ce prevede o alternativă la soluţionarea litigiului de către instanţele de drept comun nu mai presupune acceptarea expresă a clauzei compromisorii, simpla ei includere în contract fiind suficientă pentru ca aceasta să opereze.

În consecinţă, în mod corect a reținut instanța de apel că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 1203 C. civ., care impun acceptarea expresă a clauzei compromisorii.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1239 din 19 mai 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş la 27 septembrie 2017, reclamanta-pârâtă reconvenţională A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. și C. GMBH în solidar la plata sumei de 2.210.808,38 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 5698 din 08 iulie 2015 constituind penalităţi calculate pentru întârzierea înregistrată faţă de termenul de finalizare a lucrărilor convenit, emisă în cadrul contractului cu nr. 24/AP/30.01.2012, precum şi la plata contravalorii tuturor cheltuielilor arbitrale generate de litigiu.

Prin sentinţa arbitrală nr. 48 din 23 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul arbitral s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de B. SRL. S-a admis cererea reclamantei-pârâte reconvenţionale A. SA. S-a respins cererea reconvenţională precizată a pârâtei-reclamante reconvenţionale. Au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamanta-pârâtă reconvenţională a sumei de 2.210.808,38 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în decontare.

Au fost obligate pârâtele C. GmbH şi B. SRL în solidar la plata către reclamantă a cheltuielilor de arbitrare în sumă totală de 54.621,24 lei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 01.02.2021, reclamanta B. SRL, în contradictoriu cu pârâta A. SA, a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 48/23.11.2020 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş şi trimiterea cauzei instanţei competente să o soluţioneze, în baza dispozițiilor art. 608 alin. 1 lit. b) coroborat cu art. 613 alin. 3 lit. a) C. proc. civ.; în subsidiar, pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., a solicitat anularea sentinţei arbitrale nr. 48 din 23.11.2020 şi aplicând dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b), să se reţină cauza spre judecare şi să se respingă ca fiind prescrisă cererea introdusă de A. S.A. prin care solicită obligarea reclamantei, în solidar cu C. Gmbh, la plata sumei de 2.210.808,38 lei.

La data de 03.02.2021, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 48/23.11.2020 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş, cerere formulată de reclamanta C. GmbH, în contradictoriu cu pârâtele A. SA şi B. SRL, prin care a solicitat admiterea acţiunii în anulare şi anularea sentinţei nr. 48/2020; pronunţarea în fond în limitele convenţiei arbitrale; acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea acestei acţiuni.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 20.04.2021 în dosarul nr. x/59/2021 s-a admis excepţia conexităţii invocată de pârâta A. SA prin întâmpinare şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/59/2021 al Curţii de Apel Timişoara la dosarul nr. y/59/2021 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă a respins acţiunile conexate în anularea hotărârii arbitrale nr. 48/23.11.2020 pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş în dosarul nr. x/2017, formulate de reclamantele B. SRL şi C. GmbH, în contradictoriu cu pârâta A. SA.

La data de 12 iulie 2021, recurenta B. SRL a formulat declaraţie de recurs împotriva sentinţei civile nr. 9/PI din 4 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 iulie 2021.

Cererea de recurs formulată de recurentă a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta solicită anularea sentinţei arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare raportat la motivele prevăzute de art. 608 alin. 1 lit. b) şi h) C. proc. civ., susținând că instanța a respins neîntemeiat capătul principal de cerere prin care a invocat necompetenţa Curţii de Arbitraj în raport cu art. 608 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, Curtea de apel concluzionează că litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ sunt atribuite de legiuitor în competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ, fără posibilitatea ca părţile să deroge ori instanţa să îşi proroge competenţa.

Recurenta solicită să se aibă în vedere faptul că art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, iar prezentul litigiu a fost demarat de A. SA în data de 27.09.2017, anterior modificărilor prevederilor menţionate.

Prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 sunt reguli de procedură şi aplicând prevederile art. 24 şi art. 25 C. proc. civ., rezultă că trebuie aplicate dispoziţiile alin. 2 al art. 8 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data începerii prezentului proces.

Mai mult, recurenta susţine că a invocat ineficacitatea clauzei compromisorii şi necompetenţa tribunalului arbitral la data de 11.12.2017, iar la 22.01.2018 Tribunalul Arbitral a respins excepţia de necompetenţă ca neîntemeiată.

În opinia recurentei sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare până la modificările aduse prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora competenţa exclusivă era atribuită instanţei de contencios pentru orice litigiu legat de contractele administrative.

În acord cu corecta aplicare în timp a prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în vigoare la 30.07.2018 orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ sunt atribuite de legiuitor în competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ, fără posibilitatea ca părţile să deroge ori instanţa să îşi proroge competenţa.

În ceea ce priveşte ineficacitatea clauzei compromisorii recurenta susţine că, în speţă fiind în discuție un contract administrativ, nu se aplică prevederile art. 1203 C. civ., iar Curtea de Apel Timişoara nu motivează şi nu indică potrivit căror prevederi legale în contractele încheiate cu o autoritate publică nu se impune acceptarea expresă a clauzei în condiţiile art. 1203 C. civ.

În lipsa motivării acestei concluzii, recurenta apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că orice clauză prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti intră în câmpul de aplicare al art. 1203 C. civ., astfel că nu vor produce efecte decât dacă sunt acceptate în mod expres în scris de partea care le-a propus.

Faţă de cele menţionate, clauza atributivă de competenţă nu poate fi calificată altfel decât ca fiind o clauză neuzuală, conform prevederilor art. 1203 C. civ., neacceptată în mod expres de reclamantă, astfel, aceasta nu va produce niciun efect, fiind considerată nescrisă.

A doua critică adusă deciziei recurate se referă la respingerea capătului de cerere prin care a invocat greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, incidenţa art. 608 alin. 1 lit. h) C. proc. civ.

Curtea de Apel Timişoara a considerat că în actuala reglementare prescripţia extinctivă este de ordine privată.

Prin art. 2515 alin. 1 C. civ., legiuitorul a prevăzut expres că prescripţia extinctivă este reglementată prin lege, iar posibilitatea părţilor de a modifica durata termenelor de prescripţie sau de a modifica cursul prescripţiei este permisă numai în anumite limite prevăzute tot de lege, orice convenţie contrară fiind lovită de nulitate absolută.

Efectul prescripţiei împlinite nu este reglementat imperativ de art. 2506 alin. 2 C. civ., cel obligat poate să refuze executarea prestaţiei. Reglementarea imperativă rezultă foarte clar din faptul că o dată împlinită prescripţia, forţa publică nu mai poate obliga pe cel în favoarea căruia s-a împlinit prescripţia.

Caracterul imperativ al normei rezultă şi din faptul că odată invocată prescripţia în termen legal de partea interesată, orice instanţă de judecată este obligată să constate dacă este împlinită şi în caz afirmativ să respingă cererea privind satisfacerea dreptului prescris.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, în principal anularea sentinţei arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar anularea sentinţei arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. 1 lit. h) şi reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea ca prescrisă a cererii reclamantei.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 decembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 10 februarie 2022 a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art.483 alin.3 C.proc.civ. îl va respinge pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. susţinând că în mod greşit a aplicat curtea de apel dispoziţiile art.8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 deoarece forma modificată, în sensul reţinut de instanţă, nu era în vigoare la data demarării litigiului şi, raportat la regulile de procedură de imediată aplicare prevăzute de art. 24 şi art. 25 C. proc. civ., rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile în forma în vigoare la data începerii prezentului proces, potrivit cărora competenţa exclusivă era atribuită instanţei de contencios pentru orice litigiu legat de contractele administrative.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, în cauză fiind aplicate în mod corect normele de competenţă.

Astfel, potrivit art. 57 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în vigoare la data introducerii acţiunii, părţile pot conveni ca litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor să fie soluţionate prin arbitraj.

Aşadar, susţinerile recurentei privind competenţa instanţelor de contencios administrativ vor fi înlăturate, clauza compromisorie, a cărei nelegalitate nu a fost contestată, atrăgând competenţa de soluţionare a instanţelor arbitrale.

Înalta Curte va reţine ca nefondată şi critica privind ineficacitatea clauzei compromisorii, recurenta susţinând că instanţa de apel a reţinut greşit că nu se aplică prevederile art. 1203 C. civ., care impun acceptarea expresă a clauzei compromisorii întrucât contractul care a generat litigiul este un contract administrativ, iar instanţa nu a indicat prevederile legale care susţin acest argument.

Posibilitatea ca părţile angajate într-un contract administrativ să uzeze de soluţionarea prin arbitraj a litigiilor generate de derularea unui astfel de contract este prevăzută în mod expres de legea specială care reglementează regimul juridic aplicabil acestor contracte, respectiv art. 57 din Legea nr. 101/2016.

O astfel de clauză expresă ce prevede o alternativă la soluţionarea litigiului de către instanţele de drept comun nu mai presupune acceptarea expresă a clauzei compromisorii, simpla includere a acestei clauze în contract fiind suficientă pentru ca aceasta să opereze.

În consecinţă, textul de lege invocat de recurentă, respectiv art. 1203 C. civ., deşi menţionează printre clauzele neuzuale şi clauza compromisorie, nu are aplicabilitate în cauză.

Înalta Curte va înlătura şi critica ce priveşte greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, din perspectiva art. 608 alin. 1 lit. h) C. proc. civ.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Prin urmare, fiind învestită cu o acțiune în anulare fundamentată pe ipoteza indicată anterior, curtea de apel era obligată să verifice măsura în care dispozițiile legale pretins încălcate de către instanța arbitrală au caracter imperativ.

Subsumat ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta a apreciat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea 2515 alin. 1 şi art. 2506 alin. 2 C. civ., raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ. invocând faptul că prescripţia este reglementată prin norme imperative.

Contractul încheiat de părţi este încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ca atare, prescripția este guvernată de dispozițiile acestui cod.

În actualul Cod civil prescripţia este reglementată prin norme de ordine privată, iar nu imperativă ca în vechea reglementare, ca atare, pretinsa lor încălcare în procedura arbitrajului nu poate fi cenzurată prin controlul judecătoresc, limitat de art. 608 alin. (1) lit. h) C.proc.civ. doar la ipoteza în care hotărârea arbitrală ar încălca ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 9/PI din 04 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. GMBH şi intimata-pârâtă A. S.A.