Scope of "insurance matters" excluding recourse for broker-commission disputes under the Code of Civil Procedure

Litigiu în materia asigurărilor. Acţiune formulată de brokerul de asigurare împotriva unei societăţi de asigurare. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic: litigiu în materia asigurărilor

recurs

hotărâre definitivă

principiul legalităţii căilor de atac

inadmisibilitate

C. proc. civ., art. 457, art. 483 alin. (2), art. 634 alin. (1) pct. 4

Legea nr. 310/2018

Legea nr. 32/2000, art. 20, art. 33, art. 35

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C.proc.civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite (…).”

Formularea generică utilizată în cuprinsul acestui text de lege relevă că legiuitorul nu face distincţii în privinţa raporturilor juridice care se circumscriu materiei asigurărilor, or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În consecinţă, sintagma „în cererile pronunţate în materia asigurărilor” din cuprinsul art. 483 alin. (2) C.proc.civ. înglobează atât cererile derivate din raporturile dintre asigurători şi asiguraţi/terţi prejudiciaţi, cât şi cele derivate din raporturile dintre asigurători şi brokeri de asigurare.

Astfel, acţiunea formulată de un broker de asigurare împotriva unei societăţi de asigurare, fundamentată pe un raport juridic contractual, se circumscrie materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C.proc.civ., text de lege care suprimă hotărârilor pronunţate în materia asigurărilor calea de atac a recursului.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 804 din 6 aprilie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la 23.09.2019, reclamanta S.C. A. Broker de Asigurare S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige să-i plătească suma de 1.128.000 lei, cu titlu de comision intermediere datorat ca urmare a încheierii contractului de asigurare aeronave şi asigurare de răspundere cu Compania Naţională de Transporturi Aeriene C. S.A. şi penalităţi de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1037/08.07.2020, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1783/22.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secția a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ.

Subsumat primului motiv de recurs invocat, a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii. În acest sens, a susţinut că instanţa a reţinut, pe de o parte, că C. S.A. nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi, pe de altă parte, că în procedura unei licitaţii publice nu poate fi admisă teza uzanţelor dintre părţi.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1.266 - 1.270 C.civ.

În concret, a subliniat că instanţa s-a raportat la clauzele stipulate la art. 1 pct. 1.1 teza a doua şi teza a patra din contractul de intermediere, fără a avea în vedere prima teză a acestei clauze, care permitea intermedierea de către broker a tuturor claselor de asigurări.

A mai arătat că acordul pentru depăşirea competenţelor viza situaţia în care brokerul de asigurări ar fi încheiat direct contractele de asigurări în numele şi pe seama asiguratorului, astfel cum rezultă din interpretarea clauzei stipulate la art. 3.1.1 din acelaşi contract.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit art. 1 şi art. 2 C.civ. - contractul părţilor neprevăzând un prag valoric - şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 şi art. 35 din Legea nr. 32/2022, care vizează limitele şi modalităţile de exercitare a activităţii de brokeraj.

Astfel, a arătat că activitatea brokerului de asigurare constă în negocierea încheierii contractului de asigurare, care s-a concretizat prin încheierea contractului de asigurare între asigurător şi C. S.A.

La data de 25.01.2022 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C.proc.civ., reţine următoarele:

Acţiunea a fost introdusă la 23.09.2019, după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel aplicabile modificările operate prin aceasta în privinţa regimului juridic al căilor de atac.

Potrivit art. 483 alin. (2) C.proc.civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite (…).”

Acest text de lege suprimă dreptul la recurs împotriva hotărârilor pronunţate în materiile pe care le enumeră expres şi limitativ, printre care şi cea a asigurărilor.

Determinarea sferei de aplicare a sintagmei „în cererile pronunţate în materia asigurărilor” din cuprinsul art. 483 alin. (2) C.proc.civ. presupune recurgerea la regulile de interpretare a normelor juridice.

Astfel, formularea generică utilizată în cuprinsul acestui text de lege relevă că legiuitorul nu face distincţii în privinţa raporturilor juridice care se circumscriu materiei asigurărilor.

Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

De altfel, generalitatea formulării unui text de lege atrage generalitatea aplicării lui.

În consecinţă, sintagma „în cererile pronunţate în materia asigurărilor” din cuprinsul art. 483 alin. (2) C.proc.civ. înglobează atât cererile derivate din raporturile dintre asigurători şi asiguraţi/terţi prejudiciaţi, cât şi cele derivate din raporturile dintre asigurători şi brokeri de asigurare.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte constată că acţiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a comisionului de intermediere datorat ca urmare a încheierii unui contract de asigurare de aeronave.

Pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate pe contractul de intermediere nr. 2902/06.06.2013, încheiat între un broker de asigurare şi o societate de asigurare, în baza dispoziţiilor art. 20, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, în forma în vigoare la data încheierii contractului.

Contractul respectiv vizează intermedierea de către broker a tuturor claselor de asigurări promovate de către asigurător, a contractelor de asigurare încheiate în urma negocierilor directe cu reprezentanţii asigurătorului şi emiterea poliţelor de asigurare în baza acordului scris al asigurătorului.

Ca atare, acţiunea formulată în cauză de un broker de asigurare împotriva unei societăţi de asigurare se fundamentează pe un raport juridic contractual care se circumscrie materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C.proc.civ., text de lege care suprimă hotărârilor pronunţate în materia asigurărilor calea de atac a recursului.

În aceste condiţii, decizia instanţei de apel are caracter definitiv de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C.proc.civ.

Menţiunea din dispozitivul deciziei recurate, „cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare”, nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar încălca principiul legalităţii căilor de atac.

Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C.proc.civ., conform căruia „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.

De aceea, dând eficienţă dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C.proc.civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca inadmisibil recursul.