Jurisdiction for eviction claims by insolvent debtors: material competence belongs to the court of law, not the insolvency judge

Conflict negativ de competenţă. Acţiune în evacuare formulată de o societate aflată în insolvenţă. Instanța competentă material să soluționeze cauza

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ

evacuare

insolvenţă

excepţia necompetenţei materiale

judecătorie

C. proc. civ., art. 94 alin. (1) lit. d), k), art. 135 alin. (1), (4), art. 1036,

art. 1037, art. 1039, art. 1040, art. 1041

C. civ., art. 1270, art. 1350, art. 1516

Legea nr. 85/2014, art. 8, art. 45, art. 83 alin. (1), art. 87 alin. (2)

Potrivit art. 94 alin. (1) lit. d) și lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă cererile de evacuare, precum și orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

În cazul prin care cererea de chemare în judecată se solicită evacuarea și plata chiriei este fără relevanță faptul că demersul a fost inițiat de o societate aflată în insolvență, după momentul la care împotriva acesteia s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

Legea insolvenţei dă în competenţa judecătorului sindic numai anumite acţiuni nicidecum toate raporturile juridice în care este implicată societatea aflată în insolvenţă.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cererii aparţine judecătoriei, iar nicidecum tribunalului - judecătorul sindic, câtă vreme litigiul nu este supus normelor de aplicare al procedurilor speciale reglementate de Legea insolvenţei, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2014, care reglementează competenţa materială a tribunalului, fiind de strictă interpretare şi limitată aplicare.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2118 din 19 octombrie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 10.11.2021 sub nr. x/243/2021, reclamanta A. RA - în reorganizare - a solicitat obligarea pârâtei B. SRL la evacuarea acesteia din spaţiul ocupat fără titlu reprezentat de Cinematograful C. situat în bulevardul (...), Municipiul Hunedoara, Judeţul Hunedoara. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 51647,40 lei reprezentând chirie restantă şi penalităţi.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1036, art. 1037, art. 1039, art. 1040, art. 1041 şi urm. C. proc. civ.; art. 1270 C. civ. coroborat cu art. 1516 C. civ. şi art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 947/2022 din data de 3 iunie 2022, Judecătoria Hunedoara a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă.

În fundamentarea acestei sentinţe, în aplicarea dispoziţiilor art. 120 C.proc.civ. coroborat cu art. 41 alin. (1) teza finală, art. 45 alin. (2) şi art. 58 alin. (1) lit. e), j) şi l) din Legea nr. 85/2014, instanţa a reţinut următoarele:

Demersul de evacuare şi de plată a obligaţiilor contractuale restante a fost iniţiat de către administratorul judiciar şi administratorul special al reclamantei în temeiul contractului de închiriere nr. 41/01.10.2018, încheiat între părţile din prezenta cauză, după momentul la care împotriva reclamantei s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă prin Sentinţa civilă nr. 774/12 februarie 2018 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a civilă în dosar nr. x/3/2016.

De altfel, la Capitolul I - Părţile Contractante din contractul de închiriere nr. 41/01.10.2018, cu respectarea art. 83 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, se menţionează expres că A. este în insolvenţă, contractul fiind semnat de administratorul special al reclamantei şi vizat de către administratorul judiciar desemnat în cauză, respectiv SCP D. SPRL, conform art. 87 alin. (2) din nr. 85/2014.

De asemenea, actul adiţional la contractul de închiriere din data de 04.10.2018 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) şi ale art. 87 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Or, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, intră în atribuţiile judecătorului-sindic controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar.

Iar, conform art. 58 alin. 1 lit. e), j) şi l), printre atribuţiile principale ale administratorului judiciar se numără supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, denunţarea unor contracte încheiate de debitor, precum şi încasarea creanţelor, urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi.

Instanţa a reţinut că, în speţă, acţiunea promovată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara decurge direct din actele juridice autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de către administratorul judiciar, cu respectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, şi se află în legătură cu procedura de administrare judiciară, aşa încât, potrivit art. 120 C.proc.civ. coroborat cu art. 41 alin. (1), art. 45 alin. (2) şi art. 58 alin. (1) lit. e), j) şi l) din Legea nr. 85/2014, este de competenţa exclusivă a Tribunalului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă la 12.07.2022.

Prin sentința civilă nr. 3691 din 20 septembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, Secția a VII-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantă în favoarea Judecătoriei Hunedoara; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În fundamentarea acestei sentinţe, tribunalul a reţinut, în esenţă, în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, art. 45 alin. 1 și alin. 2 din aceeași lege, art. 120 C. proc. civ., că acţiunea formulată de însăşi societatea debitoare având ca obiect obligarea unui terţ la eliberarea unui bun imobil şi la plata unei sume de bani nu este o cerere/acţiune care decurge din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei.

Important pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze cauza este obiectul cererii de chemare în judecată, iar în speţă acesta este reprezentat de evacuare şi plata unei pretinse lipsă de folosinţă.

Nu se poate reţine că, pentru stabilirea competenţei materiale, este suficientă simpla constatare a faptului că societatea reclamantă este supusă dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, fără o analiză cu privire la obiectul şi scopul procesului demarat, această interpretare fiind contrară dispoziţiilor art. 94 şi urm. C. proc. civ. care reglementează stabilirea competenţei materiale după materie şi după valoare.

Având în vedere motivele expuse, instanţa a reţinut că judecătorul sindic nu este abilitat de lege să analizeze temeinicia unei cereri de evacuare şi de obligare la plata unei sume de bani formulate de societate împotriva unui terţ, independent de prevederile Legii nr. 85/2014.

Faptul că societatea debitoare este supusă dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 nu presupune de plano, în nici un caz, că judecătorul sindic este cel competent material şi teritorial să soluţioneze toate litigiile în care societatea debitoare este parte, cu ignorarea obiectului cererii şi prevederilor legale în materie de competenţă care îşi găsesc aplicarea în raport de acest obiect.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. 1 şi 4 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea în favoarea Judecătoriei Hunedoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant.

Așa fiind, obiectul dedus judecăţii în prezentul litigiu, în care şi-au declinat reciproc competenţa materială judecătoria şi tribunalul - judecător sindic, este dat de cererea de evacuare şi de obligare a pârâtei la plata sumei de 51.647,40 lei (chirie restantă şi penalităţi), formulate de o societate aflată în insolvență.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1036, art. 1037, art. 1039, art. 1040, art. 1041 şi urm. C. proc. civ.; art. 1270 C. civ. coroborat cu art. 1516 C. civ. şi art. 1350 C. civ.

În acest context, Înalta Curte reține că, potrivit art. 94 alin. 1 lit. d) și lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă cererile de evacuare, precum și orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, iar art. 45 din Legea nr. 85/2014 reglementează principalele atribuţii ale judecătorului sindic şi acţiunile de competenţa acestuia într-o procedură de insolvenţă.

Legea insolvenţei dă în competenţa judecătorului sindic numai anumite acţiuni, nicidecum toate raporturile juridice în care este implicată societatea aflată în insolvenţă. Astfel, este fără relevanţă faptul că demersul de evacuare şi de plată a obligaţiilor contractuale restante a fost iniţiat de către reclamanta, aflată în insolvență, în temeiul contractului de închiriere încheiat între părţile din prezenta cauză [cu respectarea art. 83 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 87 alin. (2) din nr. 85/2014], după momentul la care împotriva acesteia s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

În speță, raportat la limitele învestirii, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată - evacuare, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 51.647,40 lei - şi prevederile art. 45 din Legea nr. 85/2014 - care reglementează expres principalele atribuţii ale judecătorului sindic şi acţiunile de competenţa acestuia într-o procedură de insolvenţă, Înalta Curte reţine că față de dispozițiile art. 94 lit. d) și lit. k) C. proc. civ., judecătoria este competentă să soluţioneze raportul juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă aparţine Judecătoriei Hunedoara, potrivit normelor de ordine publică sus-arătate, iar nicidecum Tribunalului București (judecătorul sindic), câtă vreme litigiul dedus judecăţii de faţă nu este supus normelor de aplicare a procedurilor speciale reglementate de Legea insolvenţei, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2014, care reglementează competenţa materială a tribunalului, fiind de strictă interpretare şi limitată aplicare.

Aşa fiind, în raport cu considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.