Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_199884 AI generated

Inadmissibility of civil revision for contradictory judgments: requirement of distinct cases versus successive procedural phases in the same file

Case Number ICCJ_199884
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by a claimant against a series of judgments and orders issued by the Vâlcea Court of Appeal and Tribunal, ruling in favor of the respondent pension house and leaving the lower court decisions in force. The dispute centered on the claimant's attempt to utilize the extraordinary remedy of revision to annul procedural orders regarding the suspension of proceedings and the rejection of appeals (appeal and annulment contest) in a civil pension case, arguing that these decisions were illegal and contrary. The court held that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which targets contradictory judgments, is strictly interpreted and requires judgments rendered in different cases involving the same parties, object, and cause; because the challenged decisions were issued within the same file or successive procedural cycles rather than distinct cases, the requirement for contradictory judgments was not met, rendering the petition inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ; Inadmissibility of civil revision for contradictory judgments: requirement of distinct cases versus successive procedural phases in the same file: The dispute centered on the claimant's attempt to utilize the extraordinary remedy of revision to annul procedural orders regarding the suspension of proceedings and the rejection of appeals (appeal and annulment contest) in a civil pension case, arguing that these decisions were illegal and contrary. The court held that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which targets contradictory judgments, is strictly interpreted and requires judgments rendered in different cases involving the same parties, object, and cause; because the challenged decisions were issued within the same file or successive procedural cycles rather than distinct cases, the requirement for contradictory judgments was not met, rendering the petition inadmissible.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings procedural issues pension revision grounds for cassation extraordinary revision urgent preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 205/2021
Recursul declarat împotriva încheierii din 29 mai 2020 a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 205/2021 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Piteşti.
decizia civilă nr. 91/2022
Prin decizia civilă nr. 91/2022 din 7 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

The provision cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the revision petition as inadmissible due to the lack of contradictory judgments in different cases.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Invocarea contrarietăţii hotărârilor pronunţate în acelaşi dosar. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic: revizuirea. Cazul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă

hotărâri pronunţate în acelaşi dosar

inadmisibilitate

C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (3)

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale sau în cicluri procesuale succesive, rezultate în urma soluţionării unor căi de atac extraordinare, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenței unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2196 din 27 octombrie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă la 14 iulie 2022, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva încheierilor din 29 mai 2020, 14 ianuarie 2021, 1 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/90/2019 şi a deciziilor nr. 205/2021 din 13 mai 2021 pronunţate în dosarul nr. x/90/2019/a1 şi nr. 91/2022 din 7 martie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/46/2021 al Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta susţine că încheierile şi deciziile a căror revizuire o solicită sunt nelegale şi netemeinice, context în care solicită anularea acestora, întrucât nu reflectă realitatea din cele două dosare menţionate, având în vedere că nu s-a dezbătut fondul problemei, în sensul în care nu s-a obţinut grupa a II-a de muncă solicitată de către revizuentă.

Astfel, în ceea ce priveşte încheierea din 29 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă, revizuenta susţine că nu a primit citaţia pentru acest termen de judecată, neavând astfel cunoştinţă de termen, iar instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării cauzei, având în vedere că nici una din părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, revizuenta susţinând că în cauză a formulat o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, însă instanţa, prin încheierea din 14 ianuarie 2021, a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Recursul declarat împotriva încheierii din 29 mai 2020 a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 205/2021 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Piteşti.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, iar prin încheierea din 1 noiembrie 2021, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 91/2022 din 7 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 205/2021 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Piteşti.

Revizuenta apreciază că prin soluţiile pronunţate în cadrul încheierilor atacate, în mod greşit instanţele au dispus suspendarea judecării cauzelor, considerând, totodată, că soluţiile pronunţate în recurs şi în contestaţia în anulare au fost în mod nelegal respinse, context în care consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 6 din CEDO şi că în aceste condiţii i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzelor spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pentru asigurarea accesului la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor ce se vor pronunţa în cauză.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiurilor de drept invocate, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În susţinerea cererii de revizuire, revizuenta A. a invocat dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Prealabil analizării motivelor de revizuire invocate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 9, 10 C. proc. civ. invocate de către revizuentă nu sunt incidente în cauza de faţă, întrucât la pct. 9 nu se poate reţine că, în cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar la pct. 11 nu se poate constata că, în cauză, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei excepţii declarând-o neconstituţională, după ce hotărârea atacată a devenit definitivă, context în care aceste critici nu vor fi supuse analizei.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. 3 C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

În speţă, se constată că prin cererea de revizuire, s-a solicitat revizuirea încheierilor din 29 mai 2020, 14 ianuarie 2021, 1 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/90/2019 şi a deciziilor nr. 205/2021 din 13 mai 2021 pronunţate în dosarul nr. x/90/2019/a1 şi nr. 91/2022 din 7 martie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/46/2021 al Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea.

Astfel, prin încheierea din 29 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/90/2019, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/90/2019/a1, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 205/2021 din 13 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/90/2019/a1 a fost respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva încheierii din 29 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/90/2019.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, iar prin încheierea din 1 noiembrie 2021, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 91/2022 din 7 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/46/2021 a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 205/2021 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Piteşti.

Astfel, prin încheierile evocate de către revizuentă, în susţinerea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că instanţele au dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzelor, pentru lipsa nejustificată a părţilor, iar prin decizia civilă nr. 205/2021 din 13 mai 2021 a fost soluţionat recursul declarat împotriva încheierii din 29 mai 2020, iar prin decizia civilă nr. 91/2022 din 7 martie 2022 a fost soluţionată contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 205/2021 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă.

Aşadar, în cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale sau în cicluri procesuale succesive, rezultate în urma soluţionării unor căi de atac extraordinare, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenței unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin.1 pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

În raport de cele anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat şi, prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârile pretins potrivnice nu sunt contradictorii, întrucât deşi au avut aceleaşi părţi au fost pronunțate în același dosar, iar nu în dosare diferite, în acelaşi ciclu procesual.

Aşadar, din examinarea hotărârilor pretins contradictorii, se constată că nu pot fi reţinute elemente de contrarietate între hotărârile susţinute în cererea de revizuire, astfel că în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierilor din 29 mai 2020, 14 ianuarie 2021, 1 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/90/2019 şi a deciziilor nr. 205/2021 din 13 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/90/2019/a1 şi nr. 91/2022 din 7 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/46/2021 al Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea.