Invalid service to former judicial administrator prevents appeal period from running in insolvency proceedings

Apel. Comunicarea hotărârii judecătoreşti fostului administrator judiciar. Consecinţe

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenţei/Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile de atac. Apelul

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

lichidator judiciar

comunicarea hotărârii

apel

cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac

C. proc. civ., art. 89, art. 158, art. 172, art. 184 alin. (1), alin. (3), art. 468 alin. (1)

Legea nr. 85/2014, art. 41 alin. (5)

Premisa analizării unei cereri de repunere în termenul de declarare a căii de atac este aceea a valabilităţii actului de procedură de care legea leagă începutul termenului, pentru a cărui nerespectare intervine sancţiunea decăderii.

Nevalabilitatea actului de procedură al comunicării este incompatibilă cu repunerea în termen, pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii judecătoreşti este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecinţa fiind că partea ar fi fost în termenul legal de formulare a apelului, în absenţa unei comunicări valabile a hotărârii primei instanţe.

Potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea insolvenţei, citarea şi comunicarea actelor de procedură se fac, ca regulă, generală, la sediul debitorului şi la sediul lichidatorului judiciar, societăţile în faliment neputând sta în judecată decât prin lichidator judiciar, potrivit actului normativ special privind procedura insolvenţei.

În absenţa unui lichidator judiciar care să preia mandatul şi să reprezinte societatea intrată în faliment, urmare a refuzului lichidatorilor judiciari desemnaţi succesiv de judecătorul sindic de a prelua mandatul, inclusiv atribuţiile de reprezentare judiciară, nu este valabilă procedura de comunicare a hotărârii judecătoreşti la sediul fostului administrator judiciar, instanţa de apel, în examinarea excepţiei privind tardivitatea apelului, reţinând greşit, în temeiul art. 185 C. proc. civ., nerespectarea termenului de promovare a căii de atac, cu consecinţa pierderii dreptului procesual de a efectua actul de procedură supus termenului defipt de lege.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284 din 24 mai 2022

1. Prin cererea înregistrată la 6 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, sub nr. x/3/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 3.335.406,61 lei reprezentând debit principal urmare a neachitării facturilor nr. 90014080 din 22.02.2015, nr. 90014809 din 22.12.2015, nr. 90014810 din 22.12.2015, nr. 90014811 din 22.12.2015, nr. 90014814 din 22.12.2015, nr. 90016673 din 31.01.2018 şi nr. 90016674 din 31.01.2018, a dobânzii legale penalizatoare şi a cheltuielilor de judecată conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 95, art. 194 şi art. 453 C. proc. civ., art. 1350, art. 1530, art. 1535 C. civ., art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 3449 din data de 25.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2018, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma de 1.709.275,38 lei şi a fost respinsă acţiunea ca prescrisă pentru debitul de 1.709.275,38 lei. Totodată, a fost respinsă acţiunea ca nefondată în rest.

2. Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel şi cerere de repunere în termenul de apel, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. IPURL, prin care a solicitat anularea hotărârii atacate şi în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 1138 din 28.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării cererii de repunere în termenul de declarare a apelului şi a fost respins, ca tardiv formulat apelul.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. SRL, prin lichidator judiciar C. IPURL, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate iar, în rejudecare, admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a apelului, admiterea apelului, anularea sentinţei primei instanţe şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a considerat că termenul de formulare a cererii de repunere în termen este de 15 zile, întrucât din dispoziţiile art. 486 coroborate cu art. 186 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că cererea de repunere în termenul de apel este de 30 de zile.

Potrivit recurentei, dispoziţiile art. 186 C. proc. civ. fixează în mod expres data de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de repunere în termen, respectiv de la încetarea împiedicării.

Recurenta solicită să se aibă în vedere că prin hotărârea intermediară nr. 4631 pronunţată în data de 06.09.2019 de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/3/2016 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei A. SRL, fiind numit în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvenţă D. SPRL. Ulterior, prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 18.10.2019 de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/3/2016, judecătorul sindic a luat act de refuzul practicianului în insolvenţă D. SPRL de a avea calitatea de lichidator judiciar, fiind astfel numit practicianul în insolvenţă E. IPURL.

Totodată, prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 01.11.2019 de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2016, s-a dispus suspendarea procedurii de faliment împotriva debitoarei A. S.R.L iar prin încheierea de şedinţă din data de 25.09.2020, pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar cu practicianul în insolvenţă C. IPURL.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 05.03.2021, judecătorul sindic a dispus repunerea cauzei pe rol, fiind astfel reluată procedura de faliment împotriva societăţii A. S.R.L.

Astfel, potrivit recurentei, din cele evocate, rezultă că în perioada 06.09.2019-05.03.2021 reprezentarea societăţii A. S.R.L. a fost incertă, întrucât procedura falimentului deschisă împotriva acesteia a fost suspendată atât cu privire la îndeplinirea atribuţiilor practicianului în insolvenţă, cât şi cu privire la procedura de dizolvare şi lichidare, iar practicienii în insolvenţă, desemnaţi să reprezinte interesele societăţii debitoare, au solicitat înlocuirea.

Prin urmare, susţine recurenta că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că pe perioada suspendării procedurii falimentului, lichidatorul judiciar C. IPURL ar fi putut să îşi exercite celelalte atribuţii conferite de lege, printre care şi acelea de a formula şi susţine acţiuni în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitoarei.

Aşadar, lichidatorul judiciar C. IPURL şi-a putut îndeplini atribuţiile conferite de lege numai după reluarea procedurii falimentului.

În continuare, recurenta susţine că a luat la cunoştinţă în data de 23.03.2021 atât de existenţa dosarului cât şi de sentinţa apelată, aceasta fiind comunicată către fostul administrator judiciar, deşi mandatul acestuia încetase la data de 06.09.2019.

Mai arată recurenta că hotărârea primei instanţe a fost comunicată în mod greşit fostului administrator judiciar F. SPRL în data de 21.02.2020, deşi acesta a fost înlocuit încă din 06.09.2019, dată la care a fost numit lichidator judiciar D. SPRL.

În consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ. cu privire la existenţa unei imposibilităţi obiective de a formula calea de atac în termenul legal iar cererea de repunere în termenul de apel cât şi apelul au fost formulate cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, prin urmare nu răspunde exigenţelor impuse de art. 6 par. l din CEDO şi art. 425 alin. (l) lit. b) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 28 octombrie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 17 noiembrie 2021, recurenta a reluat susţinerile din motivele de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 29 martie 2022 s-a admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen de judecată la data de 24.05.2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Criticile recurentei fundamentate, în opinia titularei căii de atac, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., privind respingerea în mod greşit a cererii de repunere în termenul de apel şi admiterea excepţiei tardivităţii apelului, se încadrează, din oficiu, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi Înalta Curte constată că se vădesc a fi fondate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Pentru început, Înalta Curte reţine că instituţia repunerii în termen permite înlăturarea sancţiunii decăderii din dreptul de a mai efectua un act de procedură pentru care partea a depăşit termenul imperativ prevăzut de lege, pentru efectuarea sa valabilă.

Premisa analizării unei cereri de repunere în termen este aceea a valabilităţii actului de procedură de care legea leagă începutul termenului, pentru a cărui nerespectare intervine sancţiunea decăderii.

Nevalabilitatea actului de procedură al comunicării este incompatibilă cu repunerea în termen, pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii judecătoreşti este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecinţa fiind că partea ar fi fost în termenul legal de formulare a apelului, în absenţa unei comunicări valabile a hotărârii primei instanţe.

Comunicarea sentinţei marchează momentul curgerii termenului de apel. Legiuitorul a reglementat, cu titlu general, faptul că termenele procedurale încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel (art. 184 alin. 1 C. proc. civ.), dispoziţiile cu caracter general regăsindu-se şi în reglementarea căilor de atac. În acest sens, dreptul de a exercita calea de atac a apelului se naşte, ca regulă, de la comunicarea hotărârii judecătoreşti (art. 468 alin. 1 C. proc. civ.) dacă legea nu prevede altfel.

Cum reţine, de altfel, şi instanţa de apel, art. 468 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că termenul de apel este de 30 de zile care se calculează de la momentul comunicării hotărârii.

Potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea insolvenţei, citarea şi comunicarea actelor de procedură se face, ca regulă, generală, la sediul debitorului şi la sediul lichidatorului judiciar, societăţile în faliment, cum este recurenta, neputând sta în judecată decât prin lichidator judiciar, potrivit actului normativ special privind procedura insolvenţei.

Pentru calculul termenului procedural, este necesar a fi stabilit punctul de plecare, aspect reglementat de art. 468 alin. (1) coroborat cu art. 184 C. proc. civ., acesta fiind identificat în mod greşit ca fiind 25 februarie 2020, în absenţa unui lichidator judiciar care să preia mandatul şi să reprezinte societatea, cu nesocotirea de către instanţa de prim control judiciar a dispoziţiilor art. 184 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că termenul procedural nu începe să curgă în această ipoteză.

Argumentele recurentei-reclamante privind nevalabilitatea procedurii de comunicare a sentinţei din data de 25 februarie 2020, în condiţiile art. 158 C. proc. civ., la sediul fostului administrator judiciar şi care s-a întors cu menţiunea „mutat de la adresă”, au fost înlăturate de instanţa de apel prin invocarea dispoziţiilor art. 89 şi art. 172 C. proc. civ., cu nesocotirea dispoziţiilor speciale în materia puterii de reprezentare din legislaţia insolvenţei.

Potrivit art. 172 C. proc. civ., dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare şi unde vor fi comunicate actele de procedură, în cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura fiind valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile şi în ce priveşte schimbarea în cursul procesului a sediului procesual ales.

În cauză, nu s-a observat că nevalabilitatea procedurii de comunicare nu era determinată de ipoteza schimbării locului de citare şi de lipsa de diligenţă a părţii, situaţie în care ar fi fost valabilă comunicarea sentinţei.

Instanţa de apel a ignorat apărările reclamantei privind nevalabilitatea sediului procesual ales la data efectuării comunicării sentinţei (25 februarie 2020), urmare a trecerii la faliment şi a încetării de drept începând din data de 6 septembrie 2019 a mandatului administratorului judiciar la sediul căruia a fost efectuată procedura de comunicare, căruia nu i se putea imputa, în aceste condiţii, lipsa comunicării către instanţă a schimbării ulterioare a sediului său profesional, cu consecinţa unei greşite aplicări a prezumţiei legale irefragabile asupra comunicării valabile la locul iniţial indicat.

De asemenea, instanţa de apel în mod greşit nu a recunoscut nici efectele absenţei, la data efectuării procedurii de comunicare, a unei reprezentări legale funcţionale a societăţii intrate în faliment, urmare a refuzului lichidatorilor judiciari desemnaţi succesiv de judecătorul sindic, de a prelua mandatul, inclusiv atribuţiile de reprezentare judiciară a societăţii, măsuri aduse la cunoştinţa părţilor şi terţilor spre opozabilitate, prin publicarea hotărârilor judecătoreşti în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, neputând fi incidente dispoziţiile art. 89 C. proc. civ., invocate de instanţa de apel, privind comunicarea revocării mandatului din reprezentarea convenţională.

Înalta Curte subliniază că actul procedural al comunicării este obligatoriu şi reprezintă garanţia unui proces echitabil şi transparent, scopul acestuia fiind ca părţile să ia în mod efectiv act de conţinutul hotărârii şi să îşi poată formula criticile împotriva acesteia pe calea apelului.

Confirmând susţinerile recurentei privind nevalabilitatea procedurii de comunicare a sentinţei, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în examinarea excepţiei privind tardivitatea apelului, a reţinut greşit, în temeiul art. 185 C. proc. civ., nerespectarea termenului de promovare a căii de atac, cu consecinţa pierderii dreptului procesual de a efectua actul de procedură supus termenului defipt de lege.

În această situaţie, nu se mai impune şi analiza motivelor privind respingerea ca tardivă a cererii de repunere în termenul de apel, Înalta Curte formulând doar observaţia că termenul de îndeplinire a acestui act de procedură fiind acelaşi cu termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, potrivit art. 186 alin. (2) teza finală C. proc. civ., acesta era de 30 de zile şi nu de 15 zile de la încetarea împiedicării, cum s-a reţinut în mod greşit prin decizia recurată.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. I.P.U.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1138 A din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe, cu aplicarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.