Admissibility of constitutional challenge to statute of limitations interruption provision following prior Constitutional Court ruling

Şedinţa publică din data de 06 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 14 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021 a fost admisă, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen.

Totodată, au fost respinse celelalte cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de inculpaţii A., B., C. şi D..

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:

I.1. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. invocată de inculpatul A..

Sub aspectul admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia a fost invocată în faţa instanţei de apel, de către o parte din dosar, că dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată vizează drepturile şi interesele părţii şi au legătură cu soluţionarea cauzei, a admis, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A. şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. este neîntemeiată, apreciind că dispoziţia legală criticată reprezintă opţiunea legiuitorului şi a fost adoptată conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală cu respectarea principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, principiul necesităţii, proporţionalităţii, aplicării nediscriminatorii şi conservării substanţei dreptului în restrângerea exerciţiului unor drepturi, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituţie şi principiul înfăptuirii justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituţia României.

I.2. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 916 alin. (2) din vechiul C. proc. pen. (C. proc. pen. 1968) invocată de inculpatul A..

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte a reţinut că una dintre cerinţele imperative stabilite de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pe care obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să-l îndeplinească este ca dispoziţia criticată să fie în vigoare.

Prin urmare, constatând că dispoziţiile art. 916 alin. (2) din vechiul C. proc. pen. nu mai sunt în vigoare şi nici nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fond, Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită una dintre cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv ca dispoziţia criticată să fie în vigoare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 916 alin. (2) din vechiul C. proc. pen.

I.3. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. invocată de inculpaţii A., B., C. şi D..

Prin cererea formulată inculpaţii au susţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. potrivit cărora "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii, respectiv claritate, precizie si previzibilitate, precum si dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (12), art. 20 si art. 53 din Constituţie si art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte a reţinut că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În acest context, Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită una dintre cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, prin decizia menţionată, instanţa de control constituţional s-a pronunţat asupra lipsei de conformitate dintre dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. şi dispoziţiile constituţionale relative la îndeplinirea condiţiei de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituţie), reţinând în considerente (paragrafele 30 şi 31) că, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşiţi, fiind lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţând acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

Totodată, prin considerentele aceleaşi decizii (paragraful 34), Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Astfel, Curtea Constituţională a arătat că structura actuală a textului art. 155 alin. (1) din C. pen. are un înţeles contrar Constituţiei, acesta nemaiputând fi aplicat în această formă, dar în acelaşi timp a indicat, în considerentele deciziei, şi care este înţelesul constituţional al normei, impunând ca numai acest înţeles să poată fi avut în vedere de instanţele de judecată.

Din cuprinsul deciziei nr. 297/2018 rezultă că instanţa constituţională s-a pronunţat şi asupra constituţionalităţii prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., de care nu poate fi disociată sintagma "oricărui act de procedură în cauză".

Prin urmare, întrucât Decizia nr. 297/2018 este o decizie de admitere şi de constatare a textului art. 155 alin. (1) din C. pen. ca fiind neconstituţional într-o anumită interpretare, având în vedere şi faptul că una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru ca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale să fie admisibilă este ca excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a reţinut că o nouă sesizare a instanţei de contencios constituţional, cu o nouă excepţie de neconstituţionalitate, vizând acelaşi text de lege sau părţi din acelaşi text de lege, având aceeaşi finalitate, ar fi de natură a încălca prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecinţă, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

I.4. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 invocată de inculpaţii B., C. şi D..

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte a constatat că, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Astfel, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Înalta Curte a reţinut că, prin excepţia invocată se critică, în esenţă, reglementarea în actele normative în vigoare a condiţiilor de numire a procurorilor în cadrul D.N.A.

Or, verificarea condiţiilor de numire a procurorilor, care funcţionează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (care exercită atribuţiile conform competenţei stabilite prin lege acestei structuri de parchet), nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Dintr-o altă perspectivă, instanţa a reţinut că nerespectarea/încălcarea condiţiilor de numire a unui procuror, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar pune în discuţie o eventuală sancţiune a nulităţii relative a actelor şi măsurilor luate de procuror care, însă, nu ar fi putut fi verificată decât în faza camerei preliminare în raport cu obiectul acesteia reglementat de art. 342 din C. proc. pen.

În aceste condiţii, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din C. pen. cuprinsă în încheierea din data de 14 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, au formulat recurs, inculpaţii C., B., D. şi A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022, fiind fixat termen, în mod aleatoriu, la data de 6 iunie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

II.1. Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că recursul formulat de inculpaţii C., B. şi D. este tardiv, pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

În prezenta cauză, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 martie 2022.

Cum nu a fost indicată ora pronunţării dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la sfârşitul zilei de 14 martie 2022, la orele 24:00 şi se împlinea la data de 17 martie 2022 (ora 02:00).

Cu toate acestea, se constată că exercitarea căii de atac a recursului pentru inculpaţii C., B. şi D. s-a realizat abia la data de 17 martie 2022, ora 12:58, prin fax, rezultând în aceste condiţii depăşirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Se reţine în acest sens că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, are menirea de a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu.

Dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual, sancţiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremptoriu prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte-Completul de 5 judecători va respinge, ca tardiv formulate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C., B. şi D. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

II. 2. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că recursul declarat de contestatorul A. este nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul A. arată că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate, fiind contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât în forma rămasă în vigoare după publicarea deciziei de admitere a Curţii Constituţionale şi prin nepunerea dispoziţiilor în acord cu Legea fundamentală în termenul constituţional, acestea nu permit persoanei acuzate de săvârşirea unei fapte penale să cunoască în ce condiţii se întrerupe cursul prescripţiei. În ceea ce priveşte legătura cu cauza au apreciat că normele invocate ca fiind neconstituţionale produc încă efecte juridice şi au legătură cu soluţionarea prezentului litigiu, faţă de momentul săvârşirii presupuselor fapte imputate inculpatului. În măsura în care textul ar fi declarat în integralitate neconstituţional, neexistând vreo cauză de întrerupere a termenului prescripţiei răspunderii penale, ar fi împlinit termenul general de prescripţie.

Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate";

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost invocată în cadrul judecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, de apelantele Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi de inculpaţii E., C., F., B., G., H., A., D., I. şi J. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Din examinarea cerinţei care presupune o condiţionare negativă, respectiv ca textul de lege care se solicită a fi supus spre examinarea instanţei de contencios constituţional să nu mai fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale a României Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanţa de contencios constituţional a verificat conformitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. cu prevederile constituţionale prin decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), statuând că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Prin considerentele deciziei (paragraful 34), Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Astfel, Curtea Constituţională a arătat că structura actuală a textului art. 155 alin. (1) din C. pen. are un înţeles contrar Constituţiei, acesta nemaiputând fi aplicat în această formă, dar în acelaşi timp a indicat, în considerentele deciziei, şi care este înţelesul constituţional al normei, impunând ca numai acest înţeles să poată fi avut în vedere de instanţele de judecată.

Totodată, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.

În contextul analizei admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători reţine, totodată, că excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, astfel că invocarea ei impune justificarea unui interes, iar stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Aşadar, condiţia ca prevederile legale să aibă legătură cu cauza trebuie interpretată nu doar formal, întrucât toate dispoziţiile care privesc desfăşurarea procesului penal şi cele de drept material au legătură cu cauza, ci în sensul teleologic, al finalităţii ce se urmăreşte, al pertinenţei acesteia, fiind necesar ca, în cazul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale alegate, soluţia în cauză ar fi diferită decât cea care ar putea fi dată cu aplicarea dispoziţiilor respective.

Ca urmare, evaluând relevanţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., dispoziţii cu privire la care instanţa de contencios constituţional a constatat prin deciziile sus-amintite că sunt neconstituţionale şi dând condiţiei privind legătura cu cauza semnificaţia cuvenită, a aptitudinii de a influenţa soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată ca admiterea unei noi cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitatea a aceloraşi dispoziţii legale din perspectiva aceloraşi critici de neconstituţionalitate nu ar putea avea aptitudinea de a produce un efect util, diferit de cel rezultat urmare a deciziilor sus menţionate şi, apreciază că este temeinică soluţia dispusă de instanţă, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C., B. şi D., în cuantum de câte 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C., B. şi D. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C., B. şi D., în cuantum de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2022.