Extraordinary appeal dismissed: error in applying statutory appeal deadline in administrative litigation is not a material error under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the petitioner, upholding the lower decision that had previously rejected an appeal for lateness. The dispute centered on whether an appeal filed in a social insurance administrative litigation case was late, with the petitioner arguing that the 30-day deadline specified in the judgment's operative part rendered the filing timely, whereas the lower court applied the general 15-day rule. The Court ruled that the applicant’s argument constituted a substantive error of law and fact regarding the applicable procedural deadline, rather than the "material error" required for this extraordinary remedy. Decisive legal bases included Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, which limits extraordinary appeals to obvious formal errors not requiring a re-examination of the merits or evidence, and Article 20(1) of Law No. 554/2004, which establishes the specific 15-day deadline for appeals in administrative matters, overriding general civil procedure rules; the Court further noted that the claimed error was already addressed through ordinary appeals, citing European Court of Human Rights jurisprudence on legal certainty.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 485 alin. (1) din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) din C. proc. civ; Extraordinary appeal dismissed: error in applying statutory appeal deadline in administrative litigation is not a material error under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure: The dispute centered on whether an appeal filed in a social insurance administrative litigation case was late, with the petitioner arguing that the 30-day deadline specified in the judgment's operative part rendered the filing timely, whereas the lower court applied the general 15-day rule. The Court ruled that the applicant’s argument constituted a substantive error of law and fact regarding the applicable procedural deadline, rather than the "material error" required for this extraordinary remedy. Decisive legal bases included Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, which limits extraordinary appeals to obvious formal errors not requiring a re-examination of the merits or evidence, and Article 20(1) of Law No. 554/2004, which establishes the specific 15-day deadline for appeals in administrative matters, overriding general civil procedure rules; the Court further noted that the claimed error was already addressed through ordinary appeals, citing European Court of Human Rights jurisprudence on legal certainty.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the final decision to ground the dismissal of the extraordinary appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea contestată
Prin decizia civilă nr. 129 din 23 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 3495 din 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut că decizia civilă nr. 3495 din 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 804/46/2019 care a fost atacată cu recurs, a fost dată asupra unei cereri de revizuire formulate împotriva unei hotărâri pronunţate în materia contenciosului administrativ, fiind aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care, prin derogare de la regula de drept comun prevăzută de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare.
2. Calea de atac formulată
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurentul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători cu nr. x/2022.
În esenţă, în motivarea căii de atac formulate, contestatorul a susţinut că eroarea materială constă în aceea că în decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, în mod greşit, tardivitatea cererii de recurs deoarece a depus recursul la poştă în termenul legal de 30 de zile prevăzut de instanţă în cuprinsul dispozitivului hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2019.
3. Apărările părţilor
La data de 4 noiembrie 2022, intimatul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare iar pe fondul cauzei solicită respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu titlu prealabil, Înalta Curte va examina excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocate de intimat prin întâmpinare.
Înalta Curte va respinge excepţia invocată, constatând că, în speţă, calea de atac formulată este admisibilă, în temeiul art. 503 C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu motivele invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al cererii sale, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
Pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzută de lege.
Or, ceea ce invocă contestatorul - faptul că, în mod greşit, instanţa de recurs ar fi apreciat că, în speţă, este aplicabil termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - nu poate constitui o eroare materială, ci o eventuală greşeală de judecată, care nu poate deschide calea contestaţiei în anulare.
Înalta Curte constată că instanţa care a analizat cererea de recurs a avut în vedere termenul legal pentru declararea căii de atac formulate astfel cum este prevăzut de legea specială astfel că nu poate fi considerată drept o eroare materială.
În înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziţii legale cu incidenţă în speţă ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Or, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, supuse deja analizei unei instanţe de recurs.
Practic, în cazul concret dedus judecăţii, contestatorul nu invocă în fapt o "greşeală materială", adică o eroare evidentă, legată de aspecte formale ale judecăţii în recurs, ci critică modul în care instanţa a stabilit cadrul legal aplicabil speţei.
Conchizând, Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în hotărârile pronunţate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, B. împotriva României/2009).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 129 din 23 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2022.