Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 189/2022 AI generated

Appeal against refusal to refer constitutionality exception held inadmissible; prior ruling stands

Case Number Decizia nr. 189/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting in a panel of five judges, dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed against its own decision of January 20, 2022, thereby confirming that the prior decision stands and the earlier dismissal of the applicant's request to refer a constitutionality exception remains in force. The case arose from a civil procedure in which the appellant sought to challenge a ruling that had rejected, as inadmissible, a request to refer to the Constitutional Court an exception of unconstitutionality of court fee provisions; in the new appeal, the appellant also raised a constitutionality exception regarding procedural rules on appeal formalities. The High Court held the appeal inadmissible because the contested decision is final and does not fall within the categories of judgments reviewable by this panel under the Civil Procedure Code or the law on judicial organization, and no statutory provision (including the Constitutional Court law) allows an appeal against a ruling disposing of an appeal against an order refusing to refer a constitutionality exception. The decision is final and without further recourse.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against refusal to refer constitutionality exception held inadmissible; prior ruling stands: The case arose from a civil procedure in which the appellant sought to challenge a ruling that had rejected, as inadmissible, a request to refer to the Constitutional Court an exception of unconstitutionality of court fee provisions; in the new appeal, the appellant also raised a constitutionality exception regarding procedural rules on appeal formalities. The High Court held the appeal inadmissible because the contested decision is final and does not fall within the categories of judgments reviewable by this panel under the Civil Procedure Code or the law on judicial organization, and no statutory provision (including the Constitutional Court law) allows an appeal against a ruling disposing of an appeal against an order refusing to refer a constitutionality exception. The decision is final and without further recourse.

Keywords

AI generated
standing to appeal constitutionality judicial law procedural orders plea of constitutional grievance civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
Prin cererea de recurs, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile Legii nr.
art. 493 din C. proc. civ
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art.
art. 24 din C. proc. civ
din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) din C. proc. civ
Înainte de a proceda la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru argumentele arătate în continuare.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condiţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
art. 24 din Legea nr. 304/2004
ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
De asemenea, se constată că nici art. 29 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal as inadmissible, as the decision appealed is not subject to appeal and the procedural filter procedure applies.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

În dosarul nr. x/2021.1*, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 89 din 20 ianuarie 2022, instanţa a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

2. Recursul declarat împotriva deciziei menţionate la pct. 1

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

II. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 17 februarie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 începând cu 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din 23 mai 2022, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Raportul a fost comunicat părţilor la 27 mai 2022, 2, 3, 6 şi 7 iunie 2022.

III. Considerentele Înaltei Curţi

Înainte de a proceda la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru argumentele arătate în continuare.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze, prin care a fost soluţionată o cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condiţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, se constată că nici art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi nici vreo altă dispoziţie legală nu reglementează calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care este soluţionat recursul declarat împotriva încheierii prin care este respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Cuirţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Pentru argumentele expuse, se reţine că hotărârea atacată nu este supusă recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

Având în vedere că, în actualul stadiu procesual, este analizată cu prioritate admisibilitatea recursului în procedura reglementată de art. 493 din C. proc. civ., în forma în vigoare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurent nu poate forma obiectul analizei în cadrul unei căi de atac nereglementate de lege, aşa cum s-a arătat în considerentele anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 89 din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.1*.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2022.