Refusal of European Arrest Warrant execution based on domestic prescription of criminal liability for offenses committed during minority

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra contestaţiei de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 119/F din 03 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, s-a dispus, în baza art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 şi art. 4 par. 4 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, respingerea cererii autorităţilor judiciare din Franţa privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referinţă nr. x, pe numele persoanei solicitate A. .

S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., dacă nu este arestată în altă cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru persoana solicitată (avocat B.), în sumă de 2196 RON a fost avansat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 03.10.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a înaintat spre executare mandatul european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referinţă nr. x, pe numele persoanei solicitate A..

În cuprinsul mandatului, emis la data de 01.09.2022, s-a precizat că autorităţile judiciare din Franţa au solicitat arestarea şi predarea persoanei solicitate A. în vederea cercetării sale pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la furt cu violenţă în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 şi 311-14 pct. 1, 2, 3, 4, 6 din C. pen. francez, ce are corespondent în legislaţia română infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 din C. pen. în referire la art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen.

În fapt, autorităţile judiciare franceze au reţinut că:

La data de 15.01.2016, C., în vârstă de 12 ani, circula pe strada x din Lille, când un băieţel de etnie rromă în vârstă de cca 5 ani a fluierat. Atunci, 5 indivizi mai în vârstă, ascunşi în vegetaţia din împrejurimi, s-au îndreptat spre C. şi l-au controlat. Unul dintre ei a îndreptat spre acesta un cuţit elveţian şi i-a cerut telefonul.

Când C. a refuzat ceilalţi bărbaţi au scos şi ei cuţite. C. a reuşit totuşi să-i împingă şi să fugă. El a explicat organelor de cercetare penală că mai fusese obiectul unei astfel de tentative de tâlhărie, în aceleaşi condiţii, cu aceiaşi indivizi.

C. a identificat pe mai mulţi dintre agresori, printre care şi pe A..

În faţa instanţei, persoana solicitată A. a precizat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare franceze şi că nu a participat la comiterea faptei pentru care este cercetat, la data respectivă neaflându-se pe teritoriul Franţei. A mai precizat că are probleme de sănătate şi că soţia lui urmează să nască în curând, depunând în acest sens acte la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că în speţă sunt incidente prevederile art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), conform cărora, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

Astfel, potrivit dreptului penal intern, faptele de săvârşirea cărora este acuzată persoana solicitată A. constituie tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C. pen. în referire la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., persoana solicitată fiind minoră la data faptei, având vârsta de 17 ani şi 9 luni.

Pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termen care însă se înjumătăţeşte, fiind în final de 4 ani, având în vedere prevederile art. 131 C. pen. - Termenele de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori şi se întrerup sau se suspendă în condiţiile prevăzute de lege pentru majori.

Acest termen de 4 ani a curs de la data faptei (15.01.2016) iar din datele cauzei rezultă că ar putea fi considerat întrerupt doar prin mandatul de arestare emis de judecătorul însărcinat cu instrucţia la data de 12.01.2017, astfel încât s-a împlinit cel mai târziu la data de 12.01.2021.

Pe de altă parte, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, rezultă că în perioada 2018-2022 fondul activ al legislaţiei penale din România nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, astfel încât se poate considera că răspunderea persoanei solicitate A. pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris încă de la data de 15.01.2020.

Referitor la oportunitatea predării persoanei solicitate A., întrucât prescripţia răspunderii penale pentru fapta ce face obiectul mandatului european de arestare este un motiv opţional de refuz de executare, Curtea de Apel a considerat că datele cauzei converg spre o soluţie de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa.

Prima instanţă a reţinut că este adevărat că, potrivit art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în scopul luării unei hotărâri în privinţa executării mandatului european de arestare instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, însă trebuie remarcat că, în cazul de faţă, în activitatea organelor judiciare din Franţa de tragere la răspundere penală a persoanei solicitate au existat sincope semnificative şi greu de justificat.

În acest sens s-a avut în vedere că identitatea persoanei solicitate a fost cunoscută la scurt timp de la data faptei, conform datelor furnizate persoana vătămată C. recunoscându-l pe A. ca fiind unul dintre agresorii săi din data de 15.01.2016, iar în cauză a existat un mandat de arestare emis de judecătorul de instrucţie încă din data de 12.01.2017.

Cu toate acestea, mandatul european de arestare a fost emis în cauză abia la data de 01.09.2022, adică la peste 6 ani de la data faptei şi la peste 5 ani de data unei hotărâri privind arestarea dispusă conform legislaţiei din Franţa, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea dreptului persoanei solicitate la un proces echitabil prin prisma duratei procedurilor, cu atât mult cu cât în speţă este vorba despre un inculpat minor la data faptei.

Referitor la persoana solicitată A., Curtea de apel a reţinut că aceasta nu are antecedente penale în România, este în prezent integrată în societate în România, are probleme de sănătate şi urmează să aibă un copil nou-născut, astfel încât o eventuală tragere la răspundere penală în Franţa pentru o faptă comisă în minorat, în urmă cu mai bine de 6 ani, nu poate avea efecte benefice pe plan social şi educativ.

Concluzionând, faţă de lipsa de diligenţă a autorităţilor judiciare din Franţa şi ţinând seama de situaţia personală a lui A., Curtea de apel a apreciat că este inoportun a se admite cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în contextul în care vizează o faptă pentru care răspunderea penală s-a prescris, conform legislaţiei penale din România.

II. Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în termen legal, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea, în totalitate, a acestei hotărâri şi, în rejudecare: admiterea cererii autorităţilor judiciare franceze şi punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de referinţă nr. x, pe numele persoanei solicitate A. şi arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării către autorităţile judiciare franceze, pe o durată de 30 de zile.

S-a motivat că sentinţa penală contestată este nelegală cu referire la situaţia juridică a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei A., condiţiile reţinerii împlinirii prescripţiei răspunderii penale, precum şi oportunitatea predării persoanei solicitate.

1. La data de 01.09.2022, autorităţile judiciare franceze (Parchetul Judiciar Lille) au emis pe numele persoanei solicitate A. un mandat european de arestare, în vederea efectuării cercetării penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt cu violenţă în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 şi 311-14 pct. l, 2, 3, 4, 6 din C. pen. francez.

a) în fapt, autorităţile judiciare franceze au reţinut că, la data de 15.01.2016, C., în vârstă de 12 ani, circula pe strada x din Lille, când un băieţel de etnie rromă, în vârstă de circa 5 ani a fluierat. Atunci, 5 indivizi mai în vârstă, ascunşi în vegetaţia din împrejurimi, s-au îndreptat spre C. şi l-au controlat. Unul dintre ei a îndreptat spre acesta un cuţit elveţian şi i-a cerut telefonul. Când C. a refuzat, şi ceilalţi bărbaţi au scos cuţitele. C. a reuşit totuşi să-i împingă şi să fugă. El a explicat organelor de cercetare penală că mai fusese obiectul unui astfel de tentative de tâlhărie, în aceleaşi condiţii, cu aceiaşi indivizi. C. a identificat pe mai mulţi dintre agresori, printre care şi pe A.. D., identificat şi el ca fiind unul dintre agresori, a fost audiat, dar s-a prelevat de dreptul la tăcere.

Fapta astfel comisă este prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a), art. 113 şi urm. din C. pen.

b) Iniţial, autorităţile judiciare franceze au emis mandatul de arestare la 12.01.2017, iar la 01.09.2022 prezentul mandat european de arestare.

În raport de datele menţionate în cuprinsul acestui mandat, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru punerea în executare a acestuia, urmând a fi analizat în continuare existenţa motivului de refuz facultativ de care s-a prelevat instanţa de fond la adoptarea hotărârii contestate.

2. Împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare (dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române) nu obligă instanţa de fond să respingă punerea în executare a acestuia,

În măsura în care instanţa de fond a valorificat motivul opţional prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, trebuia să constate că datele existente la dosar nu sunt complete pentru a justifica aplicarea dispoziţiilor citate anterior.

Astfel, nu au fost solicitate date referitoare la existenţa unor acte procedurale întreruptive, deşi din cuprinsul informaţiilor transmise de către autorităţile judiciare franceze există cel puţin indicii temeinice referitoare la existenţa unor asemenea întreruperi.

În acest sens, se reţine, în mod cert, că:

a) în cauză a fost acuzat de săvârşirea aceleiaşi infracţiuni un alt participant la comiterea faptei, respectiv D.. Acesta a fost identificat şi el ca fiind unul dintre agresori, a fost audiat, dar s-a prelevat de dreptul la tăcere. Conform art. 155 alin. (3) din C. pen., întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.

În cazul participantului la infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare emis pe numele lui A., nu rezultă data la care lui D. i s-a adus la cunoştinţă învinuirea sau a fost inculpat.

De asemenea, nu rezultă dacă în cazul lui D. au mai fost realizate şi alte acte procedurale de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

În măsura în care instanţa de fond ar fi pus în executare mandatul european de arestare, colectarea acestor informaţii nu prezenta relevanţă în raport de obiectul judecăţii cauzei, însă în condiţiile valorificării pozitive a motivului facultativ de refuz al predării în discuţie obţinerea acestor date era obligatorie.

b) Nu au fost solicitate informaţii privind existenţa altor acte procedurale întreruptive care vizează, în mod nemijlocit, pesoana solicitată.

Faptul că din cuprinsul mandatului european de arestare pot fi deduse existenţa unor asemenea acte procedurale, impunea ca, în ipoteza valorificării motivului facultativ prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, să se solicite date privind eventuala existenţă şi a altor întreruperi generate pe parcursul efectuării cercetărilor penale în cauza aflată pe rolul autorităţilor judiciare franceze.

S-a arătat că este adevărat că şi în raport de data emiterii mandatului naţional de arestare preventivă (12.01.2017), termenul de prescripţie a răspunderii penale, prevăzut de art. 131 raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-ar putea considera împlinit la data emiterii mandatului european de arestare, însă această situaţie evidenţiază necesitatea unor verificări suplimentare privind existenţa altor acte procedurale care ar fi putut avea efect întreruptiv.

Prin urmare, s-a apreciat că datele menţionate în cuprinsul mandatului european de arestare sunt insuficiente pentru a concluziona, în mod cert, că răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris în raport de legislaţia naţională în materie.

3. Chiar în ipoteza constatării îndeplinirii condiţiilor privind prescripţia răspunderii penale, instanţa de fond nu era obligată să respingă cererea de predare a persoanei solicitate, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind necesară analizarea oportunităţii unei asemenea predări.

Instanţa de fond trebuia să ţină cont de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Aceste dispoziţii legale nu au fost declarate neconstituţionale până în prezent.

a) Referitor la împrejurările cauzei: fapta ce a stat la baza acuzării persoanei solicitate reprezintă doar una dintre situaţiile în care ceilalţi participanţi mai încercaseră să o deposedeze pe persoana vătămată de bunuri prin ameninţarea cu o armă albă.

Aşadar, se constată că cel puţin pentru o parte dintre participanţii la comiterea faptei nu se aflau la prima faptă de natură penală comisă împotriva persoanei vătămate.

Nesesizarea infracţiunilor comise anterior celei care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare a avut drept consecinţă încurajarea participanţilor la faptă de a reitera demersurile infracţionale împotriva persoanei vătămate în vârstă de doar 12 ani, mizându-se şi de această dată pe omisiunea încunoştinţării organelor judiciare.

De altfel, din cazierul judiciar al persoanei solicitate se constată că faţă de acesta, autorităţile judiciare franceze au stabilit măsuri educative pentru săvârşirea infracţiunii de furt săvârşit după încălcarea proprietăţii (cazier judiciar dosarul instanţei de fond).

b) în contextul argumentativ menţionat anterior, se impune observaţia că nepredarea persoanei solicitate echivalează, în concret, cu necercetarea efectivă a acestuia şi diminuarea atingerii scopului procesului penal.

Practic, urmărirea şi judecarea în lipsă a persoanei solicitate nu poate contribui la realizarea în totalitate a scopului procesului penal, cu influenţă directă asupra eficienţei în plan educativ şi preventiv a măsurilor de siguranţă/sancţiunilor aplicabile în cauză.

În aceeaşi ordine de idei, predarea lui A. este în măsură să asigure suficiente garanţii privind respectarea prezumţiei de nevinovăţie prin formularea unei apărări nemijlocite în faţa autorităţilor judiciare franceze privind neparticiparea sa la comiterea infracţiunii care a stat la baza mandatului european de arestare (se au în vedere susţinerile persoanei solicitate prin care evidenţiază faptul că la data comiterii faptei nu se afla pe teritoriul Franţei).

S-a mai susţinut că pronunţarea unor măsuri educative pentru infracţiuni comise contra patrimoniului (fapte săvârşite tot pe teritoriul Franţei şi în circumscripţia aceleiaşi autorităţi judiciare) conduce la concluzia că infracţiunea care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare nu reprezintă un accident, ci o constantă a conduitei persoanei solicitate în perioada în care a locuit în Franţa (fişa de cazier judiciar dosarul instanţei de fond).

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că prima instanţă a dispus, în mod corect, respingerea cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 01.09.2022 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), care reglementează motivul opţional de refuz de executare a mandatului european de arestare de către autoritatea judiciară română de executare, respectiv că poate refuza executarea când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

În cauză, contrar susţinerilor parchetului, prima instanţă a avut în vedere contextul desfăşurării procedurii de emitere a mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare franceze, precum şi împrejurările cauzei.

În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a analizat oportunitatea predării persoanei solicitate, atât din perspectiva desfăşurării cronologice a demersurilor procedurale efectuate de autorităţile judiciare franceze ulterior comiterii faptei, cât şi a tuturor împrejurările concrete ale cauzei.

Astfel, s-a avut în vedere că după comiterea faptei la data de 15.01.2016 şi identificarea persoanei solicitate la scurt timp de la data faptei de către persoana vătămată C., în cauză a fost emis mandatul de arestare de către judecătorul de instrucţie abia la data de 12.01.2017, iar la data de 01.09.2022 a fost emis prezentul mandat european de arestare.

Pe de altă parte, prima instanţă a avut în vedere şi faptul că mandatul european de arestare vizează o faptă - tentativă la furt cu violenţă în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 şi 311-14 pct. l, 2, 3, 4, 6 din C. pen. francez, respectiv tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C. pen. în referire la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen. român - pentru care răspunderea penală s-a prescris la data de 15.01.2020, conform legislaţiei penale din România, iar persoana solicitată era minoră la data săvârşirii faptei.

Susţinerea parchetului, în sensul că nu au fost solicitate date referitoare la existenţa unor acte procedurale întreruptive, deşi din cuprinsul informaţiilor transmise de către autorităţile judiciare franceze existau cel puţin indicii temeinice referitoare la existenţa unor asemenea întreruperi, nu poate fi primită, întrucât din datele menţionate în cuprinsul mandatului european de arestare au rezultat suficiente informaţii pentru a concluziona, în mod cert, că răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris în raport cu legislaţia naţională în materie.

În acest sens, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, s-a stabilit că în perioada 2018-2022 fondul normativ activ nu a prevăzut cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Prin urmare, în mod just a apreciat prima instanţă că, raportat la momentul emiterii mandatului european de arestare în cauză, abia la data de 01.09.2022, adică la peste 6 ani de la data faptei şi la peste 5 ani de data unei hotărâri privind arestarea dispusă conform legislaţiei din Franţa, se ridică problema respectării dreptului persoanei solicitate la un proces echitabil prin prisma duratei procedurilor, cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba despre un inculpat minor la data faptei, situaţie în care a valorificat corect motivul facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 119/F din data de 03 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 119/F din data de 03 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2022.