Whether cash constitutes valid material object for breach of trust charge under Penal Code

Şedinţa publică din data de 07 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 587/A din 29.04.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 210 din data de 06.10.2021 pronunţată de Judecătoria Năsăud, în baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 238 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Potrivit art. 91 C. pen. rap. la art. 92 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 6 luni aplicată inculpatului, sens în care s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei comunei Rebrişoara, jud. Bistrita-Năsăud.

În baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul să achite părţii civile suma de 30.000 RON, cu titlul de daune materiale.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 300 de RON generată de faza de urmărire penală şi 300 de RON generată de faza de judecată).

S-a reţinut că inculpatul A., primind spre păstrare în luna august 2013 suma de 40.000 RON de la persoana vătămată B., la solicitarea expresă a acestuia din urmă, a refuzat, în cursul lunilor aprilie-mai 2018, să-i restituie suma de bani invocând diverse cheltuieli pe care le-ar fi făcut în favoarea persoanei vătămate, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, faptă prev de art. 238 alin. (1) din C. pen. (în modalitatea refuzului de restituire a bunului mobil).

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 587/A din 29.04.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către inculpatul A. şi partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 210 din 6.10.2021 a Judecătoriei Năsăud.

Împotriva acestei decizii, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie şi achitarea recurentului, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

În motivarea recursului, a susţinut următoarele:

Fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală în modalitatea reţinută şi descrisă de instanţă, acesteia lipsindu-i unul din elementele constitutive - obiectul, respectiv o sumă de bani nu poate constitui obiect material al infracţiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii şi implicit este incident cazul prev. de art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

În fapt, prin hotărârea atacată, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, înlăturându-se apărările în ceea ce priveşte faptul că o sumă de bani nu poate constitui obiect material al infracţiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, iar în subsidiar, că este legal sesizată, deşi nu există o plângere prealabilă.

În mod eronat instanţa fondului şi cea de apel, a analizat calitatea de bun mobil unei sume de bani prin prisma articolului 539 din C. civ. şi a considerat că banii se încadrează în categoria bunurilor mobile, fiind bunuri comsumptibile şi fungibile, putând deci să constituie obiect material al infracţiunii de abuz de încredere.

Ori, conform practicii judiciare Decizia Î.C.C.J. nr. 301/1996 publicată în Revista Dreptul nr. 7/1997, pag. 105, dar şi a doctrinei de specialitate pe care a depus-o ataşat şi care citează respectiva decizie, banii fiind bunuri comsumptibile şi fungibile, nu pot constitui obiect material al infracţiunii de abuz de încredere.

Este adevărat că banii sunt bunuri mobile, dar practica judiciară şi doctrina au stabilit că pentru a putea fi obiect material al infracţiunii de abuz de încredere, bunurile mobile trebuie să fie necomsumptibile şi nefungibile. Această calitate nu o au banii care sunt bunuri fungibile şi comsumptibile, iar odată transmişi, se transmite şi dreptul de proprietate.

Astfel, în cazul infracţiunii de abuz de încredere este necesar a se stabili care este situaţia premisă a infracţiunii şi anume care este actul juridic în baza căruia se deţine bunul şi cu ce titlu.

În opinia apărătorului, întregul demers realizat de instanţa de apel şi cuprins în motivarea deciziei recurate cu privire la infracţiunea de abuz de încredere nu răspunde problemei de drept referitoare la obiectul material al infracţiunii, la situaţia premisă a acesteia, situaţie în care consideră că recursul în casaţie formulat este admisibil, solicitând prin urmare admiterea acestuia.

III. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esenţă, la lipsa obiectului material a infracţiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz de încredere, reţinută în concret în sarcina sa.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acţiunea inculpatului A., de a primi spre păstrare în luna august 2013 suma de 40.000 RON de la persoana vătămată B., iar la solicitarea expresă a acestuia din urmă, a refuzat, în cursul lunilor aprilie-mai 2018, să-i restituie suma de bani invocând diverse cheltuieli pe care le-ar fi făcut în favoarea persoanei vătămate, corespunde textului legal de incriminare a faptei de abuz de încredere, în modalitatea reţinută de instanţele ordinare.

Prin urmare, fapta îndeplineşte condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen.

În ce priveşte criticile inculpatului, care a susţinut că banii nu pot forma obiect material al infracţiunii de abuz de încredere:

Conţinutul juridic al infracţiunii de abuz de încredere presupune existenţa unei situaţii premisă, constând în raportul juridic patrimonial existent între persoana care deţine un bun al altuia şi persoana care a primit acel bun.

Titlul deţinerii poate fi deci orice raport juridic patrimonial, precum depozit, împrumut de folosinţă, mandat, gaj, etc.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt reţinută de instanţe, a existat acest raport juridic patrimonial, constând în încredinţarea sumei de bani de către partea vătămată, cu titlu de depozit.

În ce priveşte susţinerea apărării că suma de bani nu poate face obiectul material al infracţiunii de abuz de încredere, astfel că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, se reţine că obiectul material - distinct de elementul material al infracţiunii, componentă a laturii obiective a infracţiunii - nu face parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii, astfel că nu reprezintă un element constitutiv al acesteia.

Pe de altă parte, banii, titlurile de credit şi orice alte valori echivalând bani sunt bunuri mobile, astfel că pot constitui obiect material al infracţiunii, atunci când fac obiectul încredinţării cu titlu de depozit unei persoane, spre păstrare, astfel cum a reţinut instanţa de apel în prezenta cauză.

Înalta Curte reţine că examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, în actualul cadru procesual instanţa de casaţie putând analiza doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 587/A din data de 29 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 587/A din data de 29 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2022.