Driving without a license: Pre-existing legal effect of administrative suspension prior to communication to the holder

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 342 din 14 decembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. x/2020, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2) şi 4 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4000 RON amendă penală [200 zile-amendă x 20 RON (cuantumul unei zile - amendă)], pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În baza art. 63 alin. (1) C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului că, în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A., care, în data de 17 decembrie 2018, ora 23:30, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe strada x din localitatea Sovata, având permisul de conducere reţinut la data opririi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Judecătoria Sighişoara a înlăturat apărările formulate de acuzat, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi a fost săvârşită de acesta.

În ceea ce priveşte desfăşurarea eventimentelor, s-a reţinut că, la data de 01 mai 2018, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, secţia 5 Poliţie Rurală Miercurea Nirajului, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 10:30, A. a condus pe DJ 135, pe raza localităţii Lăureni din judeţul Mureş, autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare provizorii x, având autorizaţia de circulaţie provizorie valabilă din 23 ianuarie 2018 până la 21 martie 2018.

Prin ordonanţa nr. 2630/P/2018 din 27 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, în temeiul art. 318 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus renunţarea la urmărirea penală în cauza având ca obiect infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen., săvârşită de A..

Prin încheierea penală nr. 958 din 13 noiembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Târgu Mureş, în temeiul art. 318 alin. (15) C. proc. pen., a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărire penală dispusă prin ordonanţa nr. 2630/P/2018 din 27 septembrie 2018, în cauza având ca obiect infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen., săvârşită de A., şi s-a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei procurorului. Această hotărâre a fost comunicată inculpatului A. la 11 decembrie 2018.

Ulterior, prin dispoziţia nr. 1755 din 14 decembrie 2018 a Şefului Serviciului Rutier Mureş, s-a dispus, în baza art. 103 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 195/2002, coroborat cu art. 103 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile, începând cu data de 29 septembrie 2018, al inculpatului A., posesor al permisului de conducere seria x, ce a fost reţinut la 01 mai 2018, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen.. Această dispoziţie i-a fost comunicată inculpatului la 04 ianuarie 2019.

În atare situaţie, raportându-se la dispoziţiile art. 97, art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1)1, art. 111 alin. (1), (2) şi 3 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 190 alin. (1) şi art. 210 din H.G. nr. 1391/2006, instanţa de fond a constatat că, urmare a măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere, luată la 01 mai 2018, inculpatul A. a cunoscut că de la acel moment avea suspendat exerciţiul dreptului de a conduce.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a ţinut seama de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, de gravitatea medie a acesteia, de conduita inculpatului anterior comiterii faptei, care nu este cunoscut cu antecedente penale, de conduita sa pe parcursul procesului penal, de nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, de situaţia sa familială şi socială (faptul că are 46 de ani, este necăsătorit, are studii universitare, precum şi un loc de muncă stabil).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A., solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., iar, în subsidiar, pronunţarea unei soluţii de amânare a aplicării pedespei.

Astfel, făcând trimitere la aspectele statuate prin decizia nr. 27 din 21 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la momentul în care încetează măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, a învederat că, începând cu data de 13 noiembrie 2018, când instanţa a confirmat renunţarea la urmărirea penală dispusă în privinţa sa de către procuror, îşi putea exercita din nou dreptul de a conduce, chiar dacă permisul nu i-a fost restituit.

Totodată, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 1755 din 14 decembrie 2018 a Şefului Serviciului Rutier Mureş, prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului inculpatului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

În subsidiar, a solicitat dispunerea unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei, dată fiind lipsa antecedentelor penale, împrejurările comiterii faptei, eroarea asupra interpretării unei norme cu caracter extrapenal, lipsa unor consecinţe deosebit de grave ale faptei şi datele sale personale.

Prin decizia penală nr. 121/A din 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 342 din 14 decembrie 2021 a Judecătoriei Sighişoara, dată în dosarul nr. x/2020, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide în acest sens, efectuând propria analiză a materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că instanţa de fond a evaluat şi coroborat în mod judicios probele din cauză, reţinând, în mod corect, situaţia de fapt dedusă judecăţii, cu consecinţa condamnării inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentelor, că, în data de 01 mai 2018, inculpatul a fost depistat în trafic de către organele de poliţie, întocmindu-i-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi fiindu-i reţinut permisul de conducere, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002. Ulterior, procurorul de caz i-a prelungit inculpatului dreptul de a conduce autovehicule până la data de 28 septembrie 2018, iar, la 13 noiembrie 2018, judecătorul de cameră preliminară a confirmat soluţia de renunţare la urmărirea penală cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

S-a mai reţinut că, la data de 14 decembrie 2018, Şeful Serviciului Rutier Mureş a emis dispoziţia nr. 1755, prin care s-a materializat sancţiunea administrativă a suspendării dreptului inculpatului de a conduce autovehicule între 29 septembrie 2018 şi 27 decembrie 2018. Această dispoziţie i-a fost comunicată lui A. la 04 ianuarie 2019, după ce, la 17 decembrie 2018, i s-a întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul de o persoană care nu deţine permis de conducere, dat fiind faptul că la momentul depistării sale în trafic, îi era suspendat dreptul de a conduce autoturisme, conform dispoziţiei menţionate.

Astfel, s-a constatat că, în fapt, la momentul depistării sale în trafic în data de 17 decembrie 2018, inculpatul avea permisul de conducere suspendat, sancţiune cu caracter administrativ, dispusă în baza prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 ca urmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat, instanţa de apel apreciind că nu prezintă relevanţă sub acest aspect împrejurarea că dispoziţia şefului serviciului rutier nu îi fusese încă comunicată.

Totodată, s-a observat că, raportat la termenul de la care sancţiunea începea să producă efecte, intervalul de timp în care procurorul de caz i-a prelungit inculpatului dreptul de a conduce autovehicule nu constituie o perioadă efectivă în care respectivul drept a fost suspendat. În mod evident, posibilitatea suspendării efective a dreptului de a conduce urma a debuta la momentul expirării ultimei dovezi de prelungire a acestui drept.

S-a mai arătat că legiuitorul nu impune aplicarea sancţiunii administrative numai pentru viitor, fiind, de altfel, chiar în interesul inculpatului ca suspendarea să se dispună cu efect retroactiv, întrucât, dacă sancţiunea s-ar aplica după emiterea dispoziţiei de către şeful serviciului rutier, acesta ar fi privat de dreptul de a conduce o perioadă mai îndelungată.

În plus, s-a subliniat că inculpatul nu poate invoca în apărarea sa împrejurarea că nu ar fi ştiut că i se va suspenda dreptul de a conduce ca urmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, având în vedere că acest aspect este prevăzut expres în dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, care îi erau cunoscute, având în vedere că a promovat examenul de obţinere a permisului de conducere auto.

Deopotrivă, nu a fost primită nici apărarea inculpatului în sensul că putea conduce autoturismul în mod legal, chiar dacă permisul de conducere nu i-a fost restituit, arătându-se că, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, acestuia îi revenea obligaţia legală de a avea asupra sa permisul de conducere.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, în mod legal, i-a fost suspendat inculpatului dreptul de a conduce, ulterior expirării dovezii de prelungire a dreptului de circulaţie, chiar dacă măsura a fost dispusă cu efect retroactiv, din dispoziţiile legale nereieşind obligativitatea organului abilitat de a dispune suspendarea numai pentru viitor.

Ca urmare, s-a constatat că, în mod judicios, s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule a fost dispusă în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, iar producerea efectelor de către dispoziţia prin care s-a dispus această sancţiune administrativă nu era condiţionată de comunicarea imediată a actului administrativ către inculpat, atâta timp cât permisul său era deja reţinut de organele de poliţie încă din 01 mai 2018 şi, potrivit art. 103 din O.U.G. nr. 195/2002, măsura suspendării respectivului drept urma a fi dispusă în cazul renunţării la urmărirea penală, fapt cunoscut, de altfel, de inculpat, având în vedere că a promovat examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Totodată, Curtea a apreciat ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate ridicată de inculpat, arătând că dispoziţia nr. 1755 din 14 decembrie 2018 de suspendare a exerciţiului dreptului de conducere nu constituie un act administrativ care să poată fi atacat în procesul penal pe calea excepţiei prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, din moment ce, în privinţa acestuia, sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru modificarea sau desfiinţarea sa fiind instituită, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În acest sens, s-a subliniat că dispoziţia de suspendare a exerciţiului dreptului de conducere al persoanelor suspectate de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. nu se emite direct, ci prin dispunerea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere, potrivit art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002. Prin urmare, această dispoziţie se anulează prin restituirea permisului, conform art. 113 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, în baza hotărârii definitive de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii respective.

Aşadar, chiar şi în ipoteza în care măsura tehnico-administrativă concretă ar fi viciată sub aspecte de legalitate, putând fi criticată pe calea excepţiei de nelegalitate, în condiţiile legii, şi eventual reemisă dacă se impune, măsura suspendării dreptului de conducere pe durata procesului penal este independentă de respectivele vicii de legalitate ale măsurii tehnico-administrative, potrivit art. 113 alin. (1) lit. e) raportat la art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Întrucât este condiţionată de stabilirea judiciară definitivă a nerăspunderii penale a persoanei suspectate, rezultă că procedura anulării dispoziţiei de suspendare a exerciţiului dreptului de conducere este reglementată parţial de o lege organică, respectiv de C. pen., neputând fi criticată pe calea excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât este exclusă expres de art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În atare situaţie, s-a concluzionat că apărările inculpatului privind nelegalitatea dispoziţiei de suspendare a dreptului de a conduce nu reprezintă chestiuni prealabile soluţionării cauzei în sensul art. 52 C. proc. pen., ci trebuie să fie verificate în procesul penal cu ocazia stabilirii conţinutului constitutiv al infracţiunii, în raport de prevederile C. pen., iar nu pe calea excepţiei de nelegalitate, care este inadmisibilă atunci când priveşte însăşi existenţa infracţiunii, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2000.

Având în vedere toate aceste argumente, instanţa de control judiciar a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Nefondată a fost apreciată şi solicitarea inculpatului de dispunere a unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei, Curtea considerând că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. d) C. pen., întrucât, cu toate că într-o altă cauză a mai beneficiat de clemenţă din partea organelor judiciare, dată fiind soluţia de renunţare la urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, acesta a perseverat în comiterea de fapte penale, în sensul că, deşi a cunoscut prevederile Codului Rutier şi faptul că îi era suspendat dreptul de a conduce, a trecut cu vederea acest aspect.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a arătat, sub aspectul situaţiei de fapt, că, în urma identificării sale în trafic, la 01 mai 2018, conducând un autovehicul neînmatriculat, a fost constituit dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, având ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., cu acelaşi prilej fiindu-i reţinut permisul de conducere şi eliberată o autorizaţie de circulaţie provizorie. Prin ordonanţa nr. 2630/P/2018 din 27 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara s-a dispus renunţarea la urmărirea penală pornită în privinţa sa, măsură ce a fost confirmată prin încheierea penală nr. 958 din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Sighişoara, care i-a fost comunicată la 11 decembrie 2018. Ulterior, a fost emisă dispoziţia nr. 1755 din 14 decembrie 2018 a Şefului Serviciului Rutier Mureş, prin care, în baza art. 103 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 195/2002, s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 29 septembrie 2018, act care i-a fost comunicat la 04 ianuarie 2019.

La 17 decembrie 2018, a fost oprit în trafic de lucrătorii de la Poliţia rutieră care, după verificarea bazei de date, s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.. În opinia recurentului, însă, fapta din 17 decembrie 2018, de a conduce un vehicul pe drumurile publice, nu este prevăzută de legea penală, întrucât măsura suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice luată în ziua de 01 mai 2018 a încetat la data de 13 noiembrie 2018, când a rămas definitivă soluţia de renunţare la urmărire penală dispusă de procuror în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara. Mai mult decât atât, la momentul depistării în trafic nu a cunoscut despre existenţa măsurii suspendării aceluiaşi drept dispusă de Şeful Serviciului Rutier Mureş prin decizia nr. 1755 din 14 decembrie 2018 (emisă de fapt la 18 decembrie 2018), aceasta fiindu-i comunicată abia la 04 ianuarie 2019.

În susţinerea afirmaţiilor sale a făcut trimitere la considerentele deciziilor nr. 18 din 29 octombrie 2019 şi nr. 27 din 21 aprilie 2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi nr. 8 din 19 martie 2018 a instanţei supreme, Completul competent să judece recursuri în interesul legii, din care rezultă că perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu poate dura decât până la soluţionarea definitivă a dosarului penal, respectiv în speţă până la 13 noiembrie 2018.

Totodată, a invocat şi excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 1755 din 14 decembrie 2018 a Şefului Serviciului Rutier Mureş, solicitând ca aceasta să nu fie luată în considerare la soluţionarea căii extraordinare de atac. În susţinerea excepţiei, a arătat că suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice nu se putea dispune retroactiv (de la 29 septembrie 2018), ci numai pe viitor, şi că, potrivit art. 103 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 195/2002, prin acest act trebuia dedusă şi perioada cât respectivul drept fusese suspendat între 01 mai 2018 şi 13 noiembrie 2018, interval care, în orice caz, era mai mare de 90 de zile cât prevede actul normativ, astfel că, în final, trebuia să se constate că nu există niciun fel de interdicţie în privinţa sa.

Prin încheierea din 17 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, constatându-se îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 121/A din 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aşa cum s-a menţionat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 17 mai 2022, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţelor inferioare, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021).

În speţă, se constată că inculpatul A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece lipseşte situaţia premisă a infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., respectiv ca, la data depistării sale în trafic, dreptul de a conduce vehicule să îi fi fost suspendat.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în data de 17 decembrie 2018, ora 23:30, a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe strada x din localitatea Sovata, având permisul de conducere suspendat.

În acest sens, instanţele de fond şi de apel au avut în vedere împrejurarea că, prin dispoziţia nr. 1755 emisă la data de 14 decembrie 2018, care a fost comunicată, însă, abia la 04 ianuarie 2019, Şeful Serviciului Rutier Mureş a dispus, conform art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 (şi anume ca urmare a soluţiei dată prin ordonanţa nr. 2630/P/2018 din 27 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş de renunţare la urmărirea penală cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat săvârşită de inculpat la 01 mai 2018, confirmată prin încheierea nr. 958 din 13 noiembrie 2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoriei Târgu Mureş), sancţiunea administrativă a suspendării dreptului inculpatului de a conduce autovehicule pentru perioada 29 septembrie 2018 şi 27 decembrie 2018.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice stabilite şi configurarea legală a infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că acţiunea ce i-a fost reţinută în sarcină recurentului şi pentru care a fost condamnat, astfel cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţele inferioare în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, conform art. 335 alin. (2) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană (…) căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (…) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Se observă, aşadar, că, pentru reţinerea existenţei acestei infracţiuni este necesară îndeplinirea unei cerinţe esenţiale preexistente, şi anume ca, la momentul săvârşirii faptei, exercitarea dreptului de a conduce să fi fost suspendată.

În speţă, se constată că, pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt (pagina 5 din decizia recurată) că, la momentul depistării în trafic la data de 17 decembrie 2018, inculpatul A. avea permisul de conducere suspendat, sancţiune cu caracter administrativ, dispusă în baza prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, prin dispoziţia nr. 1755 emisă la 14 decembrie 2018 a Şefului Serviciului Rutier Mureş. S-a mai reţinut că respectiva dispoziţie i-a fost comunicată inculpatului la 04 ianuarie 2019.

Înalta Curte observă că, potrivit art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, forma în vigoare la data faptei, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune pentru o perioadă de 90 de zile "când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce".

Totodată, conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliţiei rutiere, care are în evidenţă contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenţii.

Aşadar, atâta timp cât legislaţia în vigoare la momentul aplicării sancţiunii administrative prevedea obligativitatea comunicării către titular a dispoziţiei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, acesta având, de altfel, şi dreptul de a o contesta în condiţiile Legii nr. 554/2004, în lipsa unei atare comunicări respectiva dispoziţie nu era aptă să îşi producă efectele.

Or, în speţă, aşa cum s-a stabilit cu titlu definitiv de instanţele de fond şi de apel, dispoziţia nr. 1755 din 14 decembrie 2018 a Şefului Serviciului Rutier Mureş a fost comunicată abia la 04 ianuarie 2019, situaţie în care se apreciază că, la data de 17 decembrie 2018, când inculpatul A. a fost surprins în trafic conducând autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe strada x din localitatea Sovata, respectivul act administrativ nu îşi produsese efectele pe care legea i le conferea (suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule), condiţionat, însă, de aducerea la cunoştinţa persoanei vizate a măsurii dispuse.

În atare situaţie, se constată că, în cauză, în privinţa faptei imputate recurentului nu este îndeplinită cerinţa esenţială preexistentă ca, la momentul conducerii autovehiculului, exercitarea dreptului său de a conduce să fi fost suspendată, aşa încât aceasta nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în raport cu criticile invocate, este incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 121/A din 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Va casa, în totalitate, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 342 din 14 decembrie 2021 a Judecătoriei Sighişoara şi, rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Totodată, va dispune anularea formelor de executare emise în privinţa inculpatului A. în baza sentinţei penale nr. 342 din 14 decembrie 2021 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin decizia penală nr. 121/A din 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în fond, apel şi recurs în casaţie vor rămâne în sarcina acestuia, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 121/A din 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 342 din 14 decembrie 2021 a Judecătoriei Sighişoara şi, rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Dispune anularea formelor de executare emise în privinţa inculpatului A. în baza sentinţei penale nr. 342 din 14 decembrie 2021 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin decizia penală nr. 121/A din 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în fond, apel şi recurs în casaţie rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2022.