Decizia nr. 252/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2022

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de contestatorii A., C., D. şi E., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 93 din data de 04 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală s-au dispus următoarele:

I. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului F. este C. pen. în vigoare.

A fost condamnat inculpatul F. fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I, lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În art. 67 alin. (1), (2) din C. pen., s-a aplicat aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată G.).

A fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată H.).

A fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată I.).

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare pe care o va executa în final inculpatul, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., pe o durată de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen. şi art. 399 alin. (9) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F. durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu începând cu data de 12.11.2012 până la 29.09.2014.

În baza art. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. - 4 acte materiale (în reglementarea anterioară - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoana vătămată J.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoana vătămată K.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoana vătămată M.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. (a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoana vătămată N.).

În baza art. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de cămătărie, prev. de art. 351 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011).

II. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. în vigoare.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I, lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1), (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanţă, ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată J.).

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată K.).

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare pe care o va executa în final, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., pe o durată de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu începând cu data de 12.11.2012 până la 29.09.2014.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a), b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 2 acte materiale (în reglementarea anterioară - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoana vătămată I.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoana vătămată M.).

III. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului C. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată K.), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 din C. pen. din 1969.

S-a constatat că infracţiunile sus menţionate au fost săvârşite în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin:

- sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014;

- sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia;

- sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia;

- sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a constatat că pedepsele aplicate prin sentinţele penale mai sus menţionate au fost contopite în baza sentinţei penale nr. 656/08.06.2015 pronunţată de Judecătoria Deva, secţia penală în dosarul nr. x/2015, în cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani şi 10 luni închisoare.

A fost repusă pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 656/08.06.2015 a Judecătoriei Deva în elementele ei componente de:

• 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

• 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

• 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

• 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

• 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

• 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

• 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

• 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

• 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

• 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

• 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

• 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009);

• 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009);

• restul de 1278 zile închisoare, rezultat din revocarea beneficiului liberării condiţionate din pedeapsa rezultantă de 1492 zile şi 4 luni închisoare adăugată la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 152/11.02.2004 pronunţată de Judecătoria Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 948/07.12.2004 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a fost înlăturat sporul aplicat.

S-a menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate din pedeapsa de 1492 zile şi 4 luni închisoare adăugată la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 152/11.03.2004 pronunţată de Judecătoria Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 948/07.12.2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 61 din C. pen. din 1969, cu art. 5 din C. pen. şi s-a contopit fiecare din pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 a Judecătoriei Sibiu cu restul de 1278 zile închisoare, în pedepsele cele mai grele de 4 ani închisoare şi respectiv 1278 zile închisoare.

În baza art. 36 alin. (1), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele de:

- 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969;

- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată K.);

- 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 4 ani închisoare, obţinută în urma contopirii pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009) cu restul de 1278 zile închisoare;

- 1278 zile închisoare, obţinută în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009) cu restul de 1278 zile închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 36 alin. (3) din C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată începând cu data de 12.11.2012 şi până la data de 29.02.2016.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Deva în baza sentinţei penale nr. 656/08.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Deva şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform sentinţei, la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată K.).

IV. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului E. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 din C. pen. din 1969.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, potrivit dispoziţiilor art. 82 din C. pen. din 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 88 din C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 12.11.2012 şi până la 21.02.2014.

În baza art. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. (3 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată J.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată G.).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată H.).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal penal pornit împotriva inculpatului E. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată I.).

V. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului O. este C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului O. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. de art. art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca efect al prescripţiei speciale a răspunderii penale (persoană vătămată P.).

S-a constatat că inculpatul O. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 12.11.2012 şi până la 29.11.2013.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul O. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată Q.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul O. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată Q.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul O. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de cămătărie, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

VI. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului R. este C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. ca efect al prescripţiei speciale a răspunderii penale (persoană vătămată H.).

S-a constatat că inculpatul R. a fost arestat preventiv în cauză începând cu data de 13.11.2012 şi până la 21.02.2014.

VII. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului S. este C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. ca efect al prescripţiei speciale a răspunderii penale (persoană vătămată T.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată U.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată V.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată W.).

S-a constatat că inculpatul S. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu începând cu data de 05.03.2013 şi până la 29.09.2014.

VIII. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului X. este C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului X. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca efect al prescripţiei speciale a răspunderii penale (persoană vătămată Q.).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului X. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, ca efect al prescripţiei speciale a răspunderii penale (persoană vătămată P.).

S-a constatat că inculpatul X. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 06.03.2012 şi până la 21.02.2014.

IX. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului Y. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul Y. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

S-a constatat că cele 14 acte materiale ce constituie acţiuni ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969 intră în conţinutul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (9 acte materiale) pentru care inculpatul Y. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2978/13.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969 şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.

În baza art. 43 din C. pen. din 1969 a fost recalculată pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi s-a stabilit pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunea de constituire grup infracţional nestructurat se află în concurs real cu infracţiunea înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fiind săvârşită înainte ca inculpatul Y. să fi fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2011.

În baza art. 865 din C. pen. din 1969 s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2011 definitivă prin decizia penală nr. 2978/13.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 36 din C. pen. din 1969 raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. au fost contopite pedepsele de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (23 acte materiale), în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. pe care o va executa în final inculpatul.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen. din 1969, s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 05.03.2013 şi până la 21.02.2014.

X. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului Z. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul Z. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

S-a constatat că infracţiunea de constituire grup infracţional nestructurat se află în concurs real cu infracţiunea înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, pentru care inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 133/2012 a Tribunalului Sibiu rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2978/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat în dosarul nr. x de către Judecătoria Nurnberg - Germania, hotărâre recunoscută pe cale principală prin sentinţa penală nr. 1016/2016 a Judecătoriei Deva.

S-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 1016/2016 a Judecătoriei Deva pronunţată în dosarul penal nr. x/2016, pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din 28.06.2011 a Judecătoriei Nurnberg - Germania a fost contopită cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza sentinţei penale nr. 133/2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2978/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cea mai grea de 4 ani închisoare.

A fost repusă pedeapsa de 4 ani închisoare în elementele ei componente de 4 ani închisoare şi, respective, 11 luni închisoare.

S-a constatat că cele 5 acte materiale deduse judecăţii în prezenta cauză, ce constituie acţiuni ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., intră în conţinutul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (7 acte materiale) pentru care inculpatul Z. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2978/13.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 43 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost recalculată pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi s-a stabilit pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2), (76) lit. a) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.

În baza art. 36 alin. (1), (34) alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., au fost contopite contopeşte pedepsele de susmenţionate, de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen., 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. şi 11 luni închisoare aplicată prin aplicată prin sentinţa penală din 28.06.2011 a Judecătoriei Nurnberg - Germania, recunoscută prin sentinţa penală nr. 1016/2016 a Judecătoarei Deva, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 36 alin. (3) din C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata cât acesta a fost privat de libertate în Germania, de la 23.02.2011 la 28.06.2011, durata reţinerii şi arestului preventiv în cauza de faţă începând cu 05.03.2013-21.02.2014, precum şi perioada executată din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza sentinţei penale nr. 133/2012 a Tribunalului Sibiu începând cu 14.11.2014 până la 28.03.2017, dată la care a fost liberat condiţionat din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o executa în baza mandatului de executare emis conform sentinţei penale 1016/2016 a Judecătoriei Deva.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 1016/2016 a Judecătoriei Deva şi emiterea unui nou mandat, potrivit prezentei hotărâri, la rămânerea ei definitivă.

XI. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului AA. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul AA. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul AA. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen. (18 acte materiale).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) din C. pen. din 1969, cu art. 5 din C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus în cea mai grea de 3 ani închisoare.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani, potrivit dispoziţiile art. 862 din C. pen. din 1969. În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, s-a impus condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Sibiu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune Sibiu schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a încredinţat supravegherea inculpatului către Serviciul de Probaţiune Sibiu.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau de neplată cu rea-credinţă a despăgubirilor civile.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen. din 1969 a fost computată din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 05.03.2013 şi până la 21.02.2014.

XII. În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului D. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen. (13 acte materiale).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, potrivit dispoziţiile art. 862 din C. pen. din 1969. În baza art. 86 ind. 3 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Sibiu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune Sibiu schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a încredinţat supravegherea inculpatului către Serviciul de Probaţiune Sibiu.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau de neplată cu rea-credinţă a despăgubirilor civile.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu 12.11.2012 şi până la 23.01.2014.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., sub aspectul infracţiunii de sprijinire grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată G.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată H.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată K.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată I.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (persoană vătămată M.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (4 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (9 acte materiale).

XIII. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată Q.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. (a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată Q.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată M.).

XIV. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul BB. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată Q.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul BB. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată Q.).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul BB. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată M.).

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă J. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile J. suma de 32.050 RON, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul F. să plătească părţii civile G. suma de suma de 1.700 euro sau echivalentul în moneda naţională la data efectuării plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă H. şi, în consecinţă:

S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.05.2009 şi autentificat prin încheierea 851/2009 a B.N.P. D. privind imobilul loc de casă cu casă în suprafaţă de 253 mp situat administrativ în Sibiu, str. x, înscris în C.F. x Sibiu cu nr. top nou x, între partea civilă H., în calitate de vânzător şi CC., în calitate de cumpărător.

În baza art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus ca imobilul individualizat mai sus să fie restituit părţii civile H..

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii F. şi R. să plătească părţii civile H.:

- suma de 4.560 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii pentru fiecare an începând cu data de 07.05.2009 şi până la restituirea imobilului, sumă ce reprezintă folosul de tras pentru imobilul din Sibiu, strada x, nr. 32, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Sibiu;

- suma de 55.133 RON, reprezentând contravaloarea unui lanţ de aur cu medalion şi a unui ceas din aur Geneve;

- suma de 2.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea unui autoturism.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii F. şi R. şi E. să plătească părţii civile H. suma de 15.000 RON, cu titlul de daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenţii civile formulate de către partea civilă H..

S-a constatat că numita DD. a participat în calitate de martor în procesul penal.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile K., EE. şi FF., GG. şi HH. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi C. să plătească părţii civile K.: Suma de 12.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii şi suma de 15.000 RON, reprezentând împrumuturile efectuate de către persoana vătămată K. în vederea plăţii dobânzilor către inculpaţii A. şi C..

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi C. să plătească părţilor civile EE. şi FF.:

- Suma de 54.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilului teren în suprafaţă de 1.000 mp cu destinaţie livadă, înscris în C.F. x oraş Cisnădie, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. 2436/Cisnădioara, sub nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. II. la data de 22.04.2010, între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi inculpatul C., în calitate de cumpărător;

- Suma de 54.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilului cu destinaţia de teren livadă în suprafaţă de 1.000 mp situat în Cisnădioara oraş Cisnădie judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x oraş Cisnădie provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x Cisnădioara nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. II. la data de 10.09.2010 între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi inculpatul C., în calitate de cumpărător;

- Suma de 43.000 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 5.000 mp situat în extravilanul oraşului Cisnădie f. n. judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x oraş Cisnădie provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. D. la data de 22.10.2010 între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi inculpatul A., în calitate de cumpărător;

- Suma de 29.000 RON, reprezentând contravaloarea terenului arabil în suprafaţă de 2.700 mp situat în oraşul Cisnădie str. x, f. n., judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Cisnădie provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. D. la data de 29.10.2010 între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi numita JJ., soţia inculpatului C., în calitate de cumpărător.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi C. să plătească părţilor civile EE., FF., GG. şi HH. suma de 33.000 euro, reprezentând contravaloarea terenului arabil în suprafaţă de 966 mp situat administrativ în comuna Şelimbăr, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x de sub A1 cu nr. cad./nr. top x) imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. D. la data de 28.02.2011 între K., mandatar al vânzătorilor EE., FF., GG. şi HH. şi inculpatul C., în calitate de cumpărător.

S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.04.2010 la B.N.P. KK. privind imobilul situat în intravilanul localităţii Cisnădioara, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Cisnădie, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x Cisnădioara, A1, top x, livadă în suprafaţă de 1.000 mp, între EE. şi FF. prin mandatar K., în calitate de vânzători şi inculpatul A., în calitate de cumpărător, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F.

În baza art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus ca imobilul individualizat mai sus să fie restituit părţilor civile EE. şi FF..

S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1.02.2011 la B.N.P. LL. privind apartamentul situat în Sibiu, strada x, nr. 13, judeţul Sibiu, în suprafaţă de 65, 19 mp plus garaj, înscris în C.F. x - CI-U5 Municipiul Sibiu cu nr. top x, apartamentul 3, între EE. şi FF. prin mandatar K., în calitate de vânzători şi inculpatul A., în calitate de cumpărător, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F.

În baza art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus ca imobilul individualizat mai sus să fie restituit părţilor civile EE. şi FF..

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de părţile civile K., EE. şi FF..

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile I. şi MM. şi, în consecinţă:

S-a dispus ca inculpatul F. să restituie părţilor civile un număr de 18 monede din metal galben, reprezentând monede de schimb NN. sau să achite contravaloarea acestora în cuantum de 39.151 RON.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii F. şi E. să plătească părţilor civile I. şi MM. suma de 5.000 RON, cu titlul de daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de părţile civile.

S-a constatat că persoana vătămată M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a constatat că persoana vătămată Q. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a constatat că persoana vătămată P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă introdusă de partea civilă OO..

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile introduse de părţile civile U., V. şi W. împotriva inculpatului S..

În baza art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 998 din vechiul din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă T. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul S. să plătească părţii civile T. suma de 15.000 euro, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă PP. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile PP. suma de 20.000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, precum şi suma de 250 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii pentru fiecare lună de întârziere în predarea apartamentului, cu titlul de despăgubiri materiale, începând cu data de 15.08.2011.

S-a constatat că persoana vătămată QQ. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă RR. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA., Y. şi D. să plătească părţii civile RR. suma de 19.000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii constând în avansul achitat şi suma de 4000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi de întârziere, potrivit convenţiei părţilor din 06.09.2011.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SS. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii Y. şi Z. să plătească părţii civile SS. suma de 28.000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune materiale (suma achitată cu titlu de avans apartament) plus dobânzile legale aferente acestei sume începând cu 30.05.2009 şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a constatat că persoana vătămată TT. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile UU. şi VV. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii Y. şi Z. să plătească părţilor civile UU. şi VV. suma de 7000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune materiale (suma achitată cu titlu de avans apartament) plus penalităţi de întârziere în cuantum de 9000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, potrivit convenţiei părţilor din data de 12.11.2009.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 1357 şi urm. din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă WW. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile WW. suma de 14.000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune materiale (suma achitată cu titlu de avans apartament) plus dobânzile legale aferente acestei sume începând cu 15.03.2013 şi suma de 5000 Euro daune potrivit convenţiei părţilor din 15.01.2013.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă XX. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA., Y. şi D. să plătească părţii civile XX.: Suma de 20.000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune materiale (suma achitată cu titlu de avans apartament); suma de 5000 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi potrivit convenţiei părţilor din data de 11.05.2011; suma de 2500 Euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile YY. şi ZZ. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA., Y. şi D. să plătească părţilor civile YY. şi ZZ.: Suma de 175.000 euro, suma de 6458, 5 USD sau echivalentul în monedă naţională la data efectuării plăţii, precum şi suma de 16.500 RON, cu titlul de daune materiale; suma de 5.000 euro sau echivalentul în monedă naţională la data efectuării plăţii, cu titlul de daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă AAA. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi Y. să plătească părţii civile AAA. suma de 21.200 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă BBB. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile BBB. suma de 20.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă CCC. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile CCC. suma de 20.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri materiale şi suma de 2.500 euro cu titlul de daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă DDD. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile DDD. suma de 18.370 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de părţile civile EEE. şi FFF. împotriva inculpaţilor AA. şi D..

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă GGG. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA., Y. şi D. să plătească părţii civile GGG. suma 25.000 de euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile (avans achitat) şi suma de 1.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de penalităţi, potrivit convenţiei părţilor.

În baza art. 397 alin. (1), (19) şi următoarele din C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele din C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă HHH. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul AA. să plătească părţii civile HHH. suma de 20.000 USD sau echivalentul în RON la data plăţii efective cu titlul de despăgubiri civile (avans achitat) şi suma de 1.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de penalităţi, potrivit convenţiei părţilor.

S-a constatat că persoana vătămată III. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă JJJ. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile JJJ. suma de 8.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile (avans achitat) şi suma de 1.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de penalităţi, potrivit convenţiei părţilor.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 şi următoarele din C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile KKK. şi LLL. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul AA. în solidar cu inculpatul D. să plătească părţilor civile KKK. şi LLL. suma de 19.350 euro sau echivalentul în RON la data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă MMM. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile MMM. suma de 20.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă NNN. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile NNN. suma de 15.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998, art. 1000 alin. (3) din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă OOO. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii AA. să plătească părţii civile OOO. suma de 15.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă PPP. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile PPP. suma de 32.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 şi următoarele din C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. QQQ. S.R.L., prin reprezentant legal RRR. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile S.C. QQQ. S.R.L. suma de 14.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii efective cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SSS. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile SSS. suma de 26.400 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă TTT. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile TTT. suma de 15.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă UUU. şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile UUU. suma de 15.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile formulate de către părţile civile G., H., K., I., în raport, cu infracţiunile de înşelăciune pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii ale sechestrului instituite prin următoarele ordonanţe:

1. Ordonanţa de sechestru din 05.11.2012 cu privire la: Autoturismul, proprietatea inculpatului S.; autoturismul proprietatea inculpatului S.; autoturismul proprietatea inculpatului A.; autoturismul proprietatea inculpatului F.; autoturismul proprietatea inculpatului F.; autoturismul proprietatea inculpatului E.; autoturismul proprietatea inculpatului E.;

2. Ordonanţa de sechestru din 13.11.2012 cu privire la: 11.000 euro ridicate de la locuinţa inculpatului F., din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu; 1.350 euro ridicate de la locuinţa inculpatului E., situată municipiul Sibiu, judeţul Sibiu; 26.830 EURO, 2.000 de DOLARI şi 3.250 RON RON de la locuinţa inculpatului S.; 12 monede din metal galben, reprezentând monede de schimb NN., emise în 1915; brăţară din metal galben şi alb cu inscripţia "Bvlgari"; lanţ din metal galben şi alb cu cruce din acelaşi material; lanţ din metal galben cu zale tip panzer; lanţ din metal galben cu medalion reprezentând un glob ocular; inel din metal galben şi alb cu două şiruri de pietre transparente; inel din metal galben cu montură de piatră neagră şi albă; brăţară din metal galben cu peştişori albaştrii; o pereche de cercei din metal galben, în formă de inimioare; inel de damă din metal galben cu piatră albă, ridicate de la inculpatul F., din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu; 6 monede din metal de culoare galbenă inscripţionate "VVV.", pe o parte, şi "Hvngar. Bohem. Gal. Lod. Ill. Rex A.A.1915", pe cealaltă parte; 10 monede din metal de culoare galbenă inscripţionate " VVV.", pe o parte, şi "Lod. Ill. RexA.A.1915 Hvngar. Bohem. Gal." pe cealaltă parte; 7 monede din metal de culoare galbenă inscripţionate "VVV.", pe o parte, "Hvngar. Bohem. Gal. Lod. Ill. Rex A.A.1915", pe cealaltă parte, ridicate de la locuinţa inculpatului S., situată în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu.

3. Ordonanţa de sechestru din 5.12.2012 cu privire la:

- imobile deţinute de inculpatul F.:

- imobil municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x top x, valoare impozitare 648762,19 RON;

- imobil înscris în C.F. x Cisnădie, top x;

- imobile deţinute de inculpatul A.:

- imobil municipiul Sibiu, Pţa. Iancu de Hunedoara, nr. 11, judeţul Sibiu înscris în C.F. x top x;321, valoare impozitare 136770, 14;

- imobil municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x top x - ap. 3, valoare impozitare 137809,56 RON;

- imobil Cisnădioara, înscris în C.F. x top x;

- imobil Şura Mică înscris în înscris în C.F. x nr. cadastral x;

- imobil Şura Mică înscris în înscris în C.F. x nr. cadastral x;

- imobil Şura Mică înscris în înscris în C.F. x nr. cadastral x;

- imobil deţinut de inculpatul E.:

- imobil construcţii şi teren în comuna Mohu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. xMohu, A+1număr top x;

- imobil deţinut de inculpatul D.:

- imobil municipiul Sibiu, str. x N.D., nr. 3, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x top x, valoare impozitare 1024859,63 RON;

- imobile deţinute de inc. O.:

- imobil municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x, top x, valoare de impozitare 105100,45 RON;

- imobil municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x, top x, valoare impozitare 212356,50 RON;

- imobil deţinut de inculpatul R.:

- imobil municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x top x şi y, valoare impozitare 162926 RON;

- imobile deţinute de inculpatul S.:

- imobil municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x top x, valoare impozitare 273163,34 RON;

- imobil municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x top x;67/1, valoare impozitare 192155,86 RON.

4. Ordonanţa din data de 17.12.2014 cu privire la:

- apartamentul nr. x înscris în C.F. nr. x Şelimbăr nr. top x str. x, F.N., valoarea de impozitare 80223 RON;

- apartamentul nr. x înscris în C.F. nr. x Şelimbăr nr. top x str. x, F.N., valoarea de impozitare 80223 RON;

- apartamentul nr. x înscris în C.F. nr. x Şelimbăr nr. top x str. x, F.N., valoarea de impozitare 80223 RON;

- apartamentul nr. x înscris în C.F. nr. x Şelimbăr nr. top x str. x, F.N., valoarea de impozitare 57596 RON, imobile deţinute de inculpatul AA..

- imobilul deţinut de inculpatul D. în coproprietate cu soţia sa D.: teren în surprafaţă de 1175 mp înscris în cartea funciară nr. x Sibiu, cu nr. topografic x; 5221/2 Calea x.

A fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituită prin Ordonanţa de sechestru din 05.11.2012 cu privire la autoturismul proprietatea inculpatului BB..

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului S. încetează de drept dacă persoanele vătămate U., V. şi W. nu introduc acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a), e) din C. pen., s-a confiscat de la inculpaţii X. şi O. suma de 64.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a), e) din C. pen., s-a confiscat de la inculpatul X. suma de 8. 000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

În baza art. 274 din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să plătească cheltuieli judiciare către stat astfel: inculpatul D. suma de 1100 RON; inculpaţii Y. şi AA. suma de câte 5439,86 RON; inculpatul Z. suma de 4773,26 RON; inculpatul F. suma de 1909,30 RON; inculpatul A. suma de 2386,63 RON; inculpatul C. suma de 2150,30 RON; inculpatul E. suma de 2386,63 RON; inculpatul O. suma de 1193,31 RON; inculpatul R. suma de 500 RON; inculpatul S. suma de 1193,31 RON; inculpatul X. suma de 1193,31 RON, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond urmând a rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi, după cum urmează: Pentru inculpatul BB. în sumă de 130 RON - avocat WWW., pentru inculpatul F. în sumă de 130 RON - avocat XXX., pentru inculpatul S. în sumă de 130 RON - avocat XXX., pentru inculpatul A. în sumă de 130 RON - avocat XXX., suma de 35 RON - avocat YYY. şi suma de 130 RON - avocat ZZZ., pentru inculpatul X. suma de 520 RON - avocat XXX., pentru inculpatul AA. suma de 130 RON - avocat XXX., suma de 90 RON - avocat AAAA. şi suma de 90 RON - avocat BBBB., pentru inculpatul Y. suma de 130 RON - avocat XXX., suma de 35 RON - avocat CCCC., suma de câte 90 RON - avocaţii DDDD. şi EEEE., pentru inculpatul C. suma de 130 RON - avocat XXX., pentru inculpatul E. suma de 130 RON - avocat XXX., pentru inculpatul D. suma de 130 RON - avocat WWW., pentru inculpatul D. suma de 130 RON - avocat XXX., suma de 90 RON - avocat FFFF., pentru inculpatul Z. suma de 130 RON pentru avocat GGGG. şi suma de 520 RON pentru avocat XXX., pentru inculpatul O. suma de 520 RON pentru avocat XXX., pentru inculpatul R. suma de 520 RON pentru avocat XXX., au rămas în sarcina statului şi au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru persoanele vătămate şi părţile civile SS., Q., TT., M., N., OO., P., UU., XX., G., în cuantum total de 1950 RON (avocat HHHH.), au rămas în sarcina statului şi au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru persoanele vătămate şi părţile civile W., IIII., WW., QQ., T., J., RR. în cuantum total de 1365 RON şi în cotă procentuală în sumă de 100 RON pentru părţile civile YY. şi ZZ. (avocat JJJJ.) au rămas în sarcina statului şi au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru persoanele vătămate şi părţile civile HHH., GGG., LLL., MMM., AAA., UUU., TTT., NNN., JJJ., în cuantum total de 1755 RON (avocat KKKK.), au rămas în sarcina statului şi au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru persoanele vătămate şi părţile civile III., KKK., RRR., BBB., OOO., EEE., FFF., în cuantum total de 1365 RON (avocat DDDD.) au rămas în sarcina statului şi au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru partea civilă V., în cuantum de 195 RON (avocat LLLL.), a rămas în sarcina statului şi a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi în cursul urmăririi penale, în cuantum de 2500 RON, au rămas în sarcina statului şi au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei (dosar nr. x/2011).

În baza art. 276 din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile DDD. suma de 2500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D. să plătească părţii civile DDD. suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile PPP. suma de 3000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii Y., AA. şi D. să plătească părţii civile YY. suma de 4500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de părţile civile EEE. şi FFF..

În baza art. 276 din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. să plătească părţilor civile K., EE., FF., GG. şi HH. suma de 10.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x din data de 24.04.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia au fost trimişi în judecată inculpaţii: F., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.

a) teza 1 şi lit.

b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (4 acte materiale), şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (7 acte materiale), cămătărie în formă continuată, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.

a) teza 1 şi lit.

b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (2 acte materiale), şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (4 acte materiale) totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.

a) teza I şi lit.

b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. E., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.

a) teza 1 şi lit.

b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (3 acte materiale), şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (4 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit.

a) teza 1 şi lit.

b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (4 acte materiale), complicitate la şantaj în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (5 acte materiale), fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (9 acte materiale), constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen., complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (8 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. O., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) din C. pen., şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (2 acte materiale), cămătărie în formă continuată, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. R., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen.. S., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (4 acte materiale); X., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. acesta (2 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. Y., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen., înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (6 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. Z., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen., înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (5 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. AA., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen., înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (4 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. BB., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) din C. pen., şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) din C. pen. D., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. art. 194 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (2 acte materiale), înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 25.04.2013, sub nr. x/2013.

Instanţa de fond a arătat că procurorul a reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada anilor 2008 - mai 2012, pe raza municipiului Sibiu, inculpaţii F., A., C. şi E. au constituit o grupare infracţională organizată, pe care au sprijinit-o şi alte persoane cum ar fi inculpaţii D. (notar public) şi R.. Gruparea s-a constituit în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de cămătărie, şantaj şi înşelăciune. Membrii grupării au acordat împrumuturi cu camătă şi au majorat ulterior în mod nejustificat dobânzile stabilite iniţial, finalitatea acestui fapt fiind îndatorarea excesivă a persoanelor care apelau la împrumuturi şi apoi în contul "datoriilor" deposedarea acestora de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea lor sau a unor rude apropiate. În acest scop membrii grupării infracţionale au acţionat coordonat, având legături strânse în comiterea infracţiunilor care au avut continuitate în timp, întinzându-se pe mai mulţi ani. Activitatea membrilor grupării în ce priveşte cămătăria a fost un fapt de notorietate în municipiul Sibiu şi zonele limitrofe (confirmată, de altfel şi de interceptările telefonice efectuate în cauză), astfel că în perioada menţionată multe persoane (părţi vătămate) au apelat la aceştia pentru împrumutul unor sume de bani, de regulă în valută, pentru care au impus în mod obligatoriu o dobândă cuprinsă între 10 %-50 % săptămânal sau lunar, precum şi constituirea unor garanţii imobiliare, ce se realizau în majoritatea cazurilor la Biroul Notarului Public D.. În schimbul activităţilor prestate prin care sprijinea activitatea infracţională a grupării, acesta beneficia de comisioane consistente din partea membrilor grupării şi avea grijă ca la prezenţa în faţa sa a părţilor să fie pregătite pentru semnat contractele, să existe extrasele C.F. şi plata taxelor aferente.

Ca modalitate de acţiune a grupării a menţionat faptul că ori de câte ori o persoană fizică apela la unul dintre aceştia pentru împrumut, acesta apela sau interpunea pe unul dintre ceilalţi membrii ai grupării în contract, după care invitau persoana la notarul D., care încheia actele.

Niciunul din membrii grupării nu acorda niciodată suma trecută în contract şi aceştia reţineau sume de 5000-10.000 euro şi chiar mai mari, la împrumuturile mai mari cu titlu de garanţie pentru plata dobânzii sau dobândă anticipată, iar alte sume erau reţinute pentru plata prestaţiilor la notarul D., deşi percepeau dobânda pentru întreaga sumă din contract. Prin această modalitate persoanele care luau împrumuturi erau şi înşelate la semnarea contractului iniţial de împrumut.

De altfel, persoanele vătămate în declaraţiile lor au arătat că: inculpatul D. era la curent cu activităţile infracţionale ale grupării, cunoştea că acestea erau şantajate şi ameninţate, încasa bani cu titlu de taxă notarială în plus faţă de sumele menţionate pe chitanţe, ceilalţi inculpaţi discutau de dobânzile percepute persoanelor vătămate în prezenţa notarului; toate actele erau întocmite de către notar înainte ca victimele să se prezinte la el la birou şi fără ca acestea să-i predea anterior actele de proprietate sau să-şi exprime consimţământul; persoanelor vătămate nu li se aducea la cunoştinţă exact sumele menţionate în contract; banii nu se plăteau de regulă în faţa notarului, deşi s-a menţionat acest lucru în contracte, sau când s-au numărat banii în faţa notarului, aceştia nu s-au predat toţi, inculpaţii reţinând parte din bani cu titlu de dobânzi anticipate şi taxe notariale (cu titlu de exemplu sunt declaraţiile lui H., I., K., MMMM., etc.).

Dobânzile se majorau regulat de membrii grupării şi erau recuperate prin ameninţări şi acte de violenţă, prin şantaj asupra persoanelor vătămate sau membrilor familiilor acestora. Persoanele vătămate erau somate periodic prin telefon de membrii grupării, care păstrau o evidenţă strictă cu privire la sumele datorate, la termenele stabilite. Dacă aceştia nu răspundeau la telefon erau contactaţi prin diverse cunoştinţe sau erau trimişi membri ai grupării care-i căutau, fiind ameninţaţi şi bătuţi.

În majoritatea cazurilor, persoanele vătămate au plătit la timp doar câteva luni dobânzile, după care nu mai puteau plăti la termene, astfel că valoarea acestora şi sumele împrumutate ajungeau la cifre uriaşe, fapt ce împiedica plata lor, iar persoanele vătămate pierdeau proprietatea bunurilor gajate.

La constituirea garanţiilor imobiliare sau vânzarea ulterioară a acestora de către membrii grupării ori executarea lor silită, persoanele vătămate nu participau, iar de acest lucru se ocupau inculpaţii F., A., C., E..

Inculpatul E. se ocupa şi de obţinerea extraselor C.F. (soţia acestuia NNNN. era angajată la O.C.P.I. Sibiu), după care notarul public D. pregătea actele, iar părţile doar semnau contractul.

S-a reţinut că între victimele grupării infracţionale au fost identificate următoarele persoane: persoana vătămată J., la şantajarea persoanei vătămate au fost implicaţi direct membrii grupării infracţionale: A., F., E.; persoana vătămată G., fiind implicaţi direct: F., E., D.; persoanele vătămate K., EE., precum şi GG. (în cazul unui contract), în şantajarea cărora au fost implicaţi: A., F., C., D.; persoana vătămată I. la şantajarea şi înşelarea persoanei vătămate au fost implicaţi direct inculpaţii: A., F., E., D.; persoana vătămată M., fiind implicaţi inculpaţii: A. şi F..

Alte fapte de cămătărie şi şantaj au fost reţinute în sarcina inculpatului F. săvârşite în dauna persoanelor vătămate IIII. şi N..

Cu privire la inculpaţii O., X., BB. şi D., prin rechizitoriu, s-au reţinut în sarcina lor infracţiuni de şantaj şi înşelăciune săvârşite în dauna persoanelor vătămate Q., M., P., OOOO. şi OO..

Astfel, la şantajarea şi înşelarea persoanei vătămate Q. au fost implicaţi direct inculpaţii O., X., BB. şi D..

La şantajarea persoanei vătămate M. a fost implicat inculpatul BB..

La şantajarea persoanei vătămate P. au fost implicaţi inculpaţii O. şi X..

Cu privire la persoanele vătămate OOOO. şi OO., s-a reţinut în sarcina inculpatului O. infracţiunea de cămătărie în formă continuată (2 acte materiale).

S-au mai reţinut în sarcina inculpatului S. fapte de şantaj împotriva persoanelor vătămate U., V., W., T..

Referitor la infracţiunile de înşelăciune privind mansarde şi apartamente nou construite, s-au arătat următoarele:

În fapt, pe raza municipiului Sibiu s-a constituit un grup infracţional nestructurat de către inculpaţii Y., Z., AA. şi D. (notar public) în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare apartamente, actele fiind încheiate la notarul D., ceilalţi trei inculpaţi fiind "constructorii" apartamentelor. Cei trei se ocupau la negru de construcţia unor apartamente, fie prin mansardarea unor blocuri din Sibiu (neautorizată), fie prin ridicarea unor blocuri de locuinţe în Şelimbăr.

Dorind să achiziţioneze un apartament în construcţie pe raza municipiului Sibiu, persoanele vătămate au încheiat, în calitate de cumpărători, antecontracte de vânzare-cumpărare la biroul notarului public D., cu inculpaţii Y. (acesta apare în acte ca împuternicit al lui PPPP.), PPPP. şi AA. (în calitate de vânzători) şi au plătit diverse sume cu titlu de avans, sume pornind de la 7.000 euro şi ajungând până la 20.000 euro. Prejudiciul total cauzat acestor persoane vătămate se ridică la suma de 128.000 euro, depăşind deci suma de 200.000 RON.

S-a reţinut că în această modalitate au fost înşelate următoarele persoane vătămate: PP., QQ., RR., SS., TT., UU., WW. şi XX..

De asemenea, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x din data de 12.01.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu au fost trimişi în judecată inculpaţii; AA., pentru săvârşirea infracţiunii de: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (14 acte materiale), prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. Y., pentru săvârşirea infracţiunii de: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (8 acte materiale), prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi inculpatul D., pentru săvârşirea: complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (9 acte materiale), prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 14.01.2015 sub nr. x/2015, a parcurs procedura camerei preliminare, dispunându-se începerea judecăţii la termenul din 20.05.2015.

S-a arătat în sentinţa apelată că, după trimiterea în judecată a inculpaţilor AA., Z., Y. şi D., prin Rechizitoriul nr. x, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 şi înşelăciune cu consecinţe desosebit de grave, în formă continuată, prev. art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu privire la cele 8 persoane vătămate, au mai fost descoperite şi alte persoane vătămate prejudiciate de aceştia (PP., QQ., RR., SS., TT., UU., WW. şi XX.), prin acelaşi mod de operare şi în aceeaşi perioadă în care grupul a acţionat.

Astfel, s-a reţinut că au fost înşelate următoarele persoane vătămate: persoana vătămată YY., care a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii mai multor convenţii de către Y. şi AA., cu complicitatea notarului public D.; persoana vătămată AAA., AAA., care a fost înşelată de către Y., în calitate de constructor şi de "promitentul-vânzător" AA., care nu au făcut demersuri pentru edificarea apartamentului şi nici nu i-au restituit persoanei vătămate suma încasată ca avans (persoana vătămată AAA., AAA., a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 21.200 euro); persoana vătămată BBB., care a fost înşelată de AA., cu complicitatea notarului public D., fiind prejudiciată cu suma de 20.000 euro; persoana vătămată CCC. a fost înşelată de AA., cu complicitatea notarului public D., fiind prejudiciată cu suma de 20.000 euro; persoana vătămată DDD. a fost înşelată de AA., cu complicitatea notarului public D., fiind prejudiciată cu suma de 18.470 euro; persoanele vătămate EEE. şi FFF. au fost înşelate de inculpatul AA.; persoana vătămată GGG. a fost înşelată de inculpatul Y., în calitate de constructor şi de "promitentul-vânzător" AA. (aceasta a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 26.500 euro, 25.000 de euro, fiind suma achitată pentru apartament, iar 1.500 de euro penalităţi pentru nerespectarea antecontractului).

Au mai fost înşelate: persoana vătămată HHH. de inculpatul AA., fiind prejudiciată cu suma de 20.000; persoana vătămată III. de inculpaţii AA., Y. şi D. (persoana vătămată III. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 35.000 euro împotriva "constructorilor" AA. şi Y. şi a complicelui acestora, notarul public D., reprezentând banii achitaţi pentru primul apartament şi cei investiţi în finalizarea apartamentului dobândit pe calea executării silite); persoana vătămată JJJ., care a fost înşelată de AA., cu complicitatea inculpatului D., cauzându-i un prejudiciu de 8.000 euro; persoanele vătămate LLL. şi KKK., fiind înşelate de AA., cu complicitatea notarului public D., fiind cauzat un prejudiciu în suma de 19.350 euro; persoana vătămată MMM. a fost înşelată de AA., cu complicitatea notarului public D., fiind prejudiciată cu suma de 20.000 euro; persoana vătămată NNN. a fost înşelată de AA., cu complicitatea notarului public D., fiind prejudiciată cu suma de 15.000 euro (avansul plătit şi ratele achitate); persoana vătămată OOO. a fost înşelată de inculpatul AA., cauzându-i un prejudiciu de 15.000 euro.

Persoanele vătămate PPP., SSS., TTT., UUU. şi S.C. QQQ. S.R.L. prin reprezentant legal RRR. au fost înşelate de inculpatul Y..

Prin încheierea din 19.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 43 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a dispus reunirea cauzei ce face obiectul dosarul nr. x/2015 la dosarul nr. x/2013, având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul prezentului dosar constituie acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune pentru care inculpaţii Y., AA. şi, respectiv, D. sunt trimişi în judecată în dosarul nr. x/2013.

În urma examinării lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, respectând succesiunea descrierii faptelor în Rechizitoriul cu nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor F., A., C., E., D. (notar public) şi R. (acuzaţii expuse la filele x din Rechizitoriul nr. 78/D/P/2011), instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în raport, cu acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat, următoarele:

În intervalul 2008 - mai 2012, inculpaţii F. şi A., sprijiniţi de inculpaţii C. şi E., au constituit o grupare infracţională organizată în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale în urma comiterii unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj, din economia actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei nerezultând mai presus de orice îndoială că şi inculpatul D. (notar public) ar fi sprijinit deliberat grupul prin încheierea unor contracte de împrumut cu garanţie imobiliară şi de vânzare-cumpărare. S-a arătat că în privinţa acestui inculpat acuzaţia de sprijinire a grupului infracţional organizat este insuficient determinată şi probată în cursul urmăririi penale, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti nu au putut fi obţinute probe suplimentare care să confirme susţinerile Ministerului Public.

În ceea ce priveşte acuzaţiile de înşelăciune şi şantaj, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt, referitoare le următoarele persoane vătămate:

1. Persoana vătămată J.:

În perioada 2008-2010, inculpatul A. a constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată J. să plătească diferite sume de bani cu titlu de dobânzi la împrumutul de 2.000 euro acordat acesteia şi să efectueze în contul acestor dobânzi lucrări de construcţii la imobilul său şi lucrări de confecţii metalice (balustrade de inox) la imobilele inculpaţilor F. şi E., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut, în urma examinării actelor şi a materialului de la dosarul cauzei, că acuzaţiile de şantaj reţinute în sarcina inculpaţilor F. şi E. nu sunt probate, pronunţând soluţii de achitare.

2. Persoana vătămată G.:

În perioada 2008-2011, inculpatul F. a constrâns-o în mod repetat şi prin ameninţare pe persoana vătămată G. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul de 6.000 euro acordat şi să îi lase în proprietate (cu ocazia evacuării) bunurile mobile aflate în imobilul constituit ca şi garanţie, bunuri pentru care i-a plătit o sumă net inferioară valorii reale a acestora, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În ce-l priveşte pe inculpatul E., Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că în sarcina acestuia nu pot fi reţinute acte materiale specifice complicităţii sau coautoratului la infracţiunea de şantaj, întrucât nu s-a dovedit mai presus de orice îndoială împrejurarea că inculpatul a cunoscut despre constrângerile la care a fost supusă persoana vătămată de către inculpatul F..

Referitor la acuzaţiile de inducere în eroare a persoanei vătămate G. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că acestea nu sunt susţinute de probele dosarului.

Cu privire la pretinsa activitate infracţională a inculpatului D., raportat la argumentele anterioare, Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că, în cauză, nu poate fi reţinută vinovăţia acestuia sub aspectul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune atâta timp cât nu va fi reţinută vinovăţia inculpatului F., trimis în judecată în calitate de autor al acestei infracţiuni.

Suplimentar, instanţa de fond a precizat că în cauză nu există probe din care să rezulte că persoana vătămată ar fi fost indusă în eroare de către inculpatul D., susţinerile acesteia potrivit cărora notarul nu i-a explicat consecinţele contractului, nu l-a întrebat despre primirea preţului şi nu i-a eliberat chitanţă pentru încasarea onorariului şi plata taxelor notariale, nefiind confirmate de celelalte acte ale dosarului.

În ce priveşte acuzaţia de complicitate la infracţiunea de şantaj, Curtea de Apel Alba Iulia a subliniat, astfel cum a argumentat mai sus, că exercitarea actelor de constrângere de către inculpatul F. au debutat la o dată ulterioară perfectării contractului de vânzare-cumpărare, moment în care nu poate fi adusă în discuţie existenţa vreunui ajutor sau sprijin material ori moral oferit de către inculpatul D., fiind exclusă contribuţia acestuia în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna persoanei vătămate G..

Referitor la acuzaţia de fals intelectual, din nicio probă de la dosarul cauzei nu rezultă că inculpatul D. ar fi consemnat cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 09.12.2008 dintre persoana vătămată G. şi inculpatul F. aspecte false referitoare la forma actului juridic, la consimţământul persoanei vătămate G. şi la încasarea preţului contractului.

3. Persoana vătămată H.:

În perioada 2008-2009, inculpatul F., împreună cu inculpatul R. şi cu sprijinul inculpatului E. (în situaţia plăţii dobânzilor) au constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată H. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul acordat de către inculpatul R., iar apoi a obligat-o pe aceasta, în aceeaşi manieră, să accepte dezmembrarea imobilului ce a constituit obiectul garanţiei împrumutului şi să încheie un contract de vânzare-cumpărare pe acest imobil, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. în cazul inculpatului F. al infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în cazul inculpatului R. şi ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) din C. pen., în cazul inculpatului E..

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că mijloacele de probă administrate dovedesc fără putinţă de tăgadă ameninţările şi violenţele la care a fost supusă persoana vătămată H. pentru a plăti dobânzi la împrumutul acordat de inculpatul F. prin persoana interpusă - inculpatul R., precum şi împrejurarea că inculpatul E. avea cunoştinţă despre ameninţările la care era supusă victima şi familia sa, însoţindu-l de câteva ori pe inculpatul F. la domiciliul persoanei vătămate, când inculpatul F. i-a pus în vedere persoanei vătămate să plătească dobânzile datorate.

S-a mai reţinut că, în cauză, nu există motive pertinente şi suficiente care să justifice concluzia unei implicări reale şi deliberate a inculpatului D. în activitatea infracţională derulată de către inculpaţii F. şi R. faţă de persoana vătămată H..

S-a constatat că niciuna din probele administrate în cauză nu susţine acuzaţiile D.I.I.C.O.T., potrivit cărora inculpatul D. ar fi avut cunoştinţă despre constrângerile la care a fost supusă persoana vătămată H., de către inculpaţii F. şi R. pentru a încheia contractul de împrumut cu inculpatul R. şi contractul de vânzare-cumpărare al imobilului cu numita CC..

Acuzarea nu a arătat şi nu a fost în măsură să demonstreze în concret în ce a constat ajutorul moral şi material dat de către notar (inculpatul D.) inculpaţilor F. şi R. în vederea constrângerii prin acte de violenţă şi ameninţare a persoanei vătămate H. pentru a încheia actul de împrumut şi respectiv de vânzare-cumpărare a imobilului.

Ca atare, în raport, cu contractul de împrumut nu se poate reţine existenţa unei constrângeri exercitate de către inculpaţii F. şi R. şi nici a unei induceri în eroare.

În situaţia contractului de vânzare-cumpărare al imobilului, instanţa de fond a constatat că acesta a fost încheiat de către persoana vătămată H., ca urmare a presiunilor exercitate de către inculpatul F., victima fiind obligată să accepte dezmembrarea imobilului şi înstrăinarea unei părţi din acesta către numita CC..

4. Persoanele vătămate K., EE., precum şi GG. (în cazul unui contract):

În perioada 2008-2011, inculpatul A. împreună cu inculpatul C. au constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată K. să plătească diferite sume de bani, cu titlul de dobânzi la împrumutul de 12.000 euro acordat şi să încheie acte de vânzare-cumpărare, atât în nume propriu, cât şi în calitate de mandatar al proprietarilor terenurilor - numiţii EE. şi FF., GG. şi HH. (în cazul unui contract), faptă ce întruneşte elemenetele constitutive ale infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. în cazul inculpatului A. şi ale infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., în cazul inculpatului C..

Cu privire la pretinsa activitate infracţională imputată inculpatului D., raportat la argumentele anterioare, instanţa de fond a arăat că în cauză nu poate fi reţinută vinovăţia acestuia sub aspectul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, atâta timp cât s-a stabilit că nu a existat o acţiune de inducere în eroare a persoanei vătămate K..

În ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că în contextul probator reţinut mai sus, nu există motive pertinente şi suficiente care să justifice concluzia că inculpatul D., cu intenţie, a consemnat în contractele de vânzare-cumpărare încheiate, aspecte false cu privire la consimţământul persoanei vătămate şi la faptul că aceasta a încasat preţul contractelor.

În ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului F., în raport, cu persoana vătămată K., instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt susţinute de nicio probă de la dosarul cauzei.

5. Persoana vătămată I.:

În perioada decembrie 2008- martie 2009, inculpatul F., cu sprijinul inculpatului E. (în situaţia plăţii dobânzilor) a constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată I. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul acordat de către inculpatul E., iar apoi a obligat-o pe aceasta, în aceeaşi manieră, să îi predea un număr de 18 monede din aur (galbeni) în contul datoriei pe care o mai avea de achitat, faptă ce întruneşte elemenetele constitutive ale infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în cazul inculpatului F. şi ale complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 5 din C. pen., în cazul inculpatului E..

În ce priveşte infracţiunea de înşelăciune şi respectiv complicitate la înşelăciune imputată celor doi inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că în situaţia dată nu a existat o inducere în eroare a persoanei vătămate I. cu ocazia încheierii contractului de împrumut. Infracţiunea de complicitate la înşelăciune nu poate fi reţinută nici în sarcina inculpatului D., neexistând date din care să rezulte că acesta ar fi sprijinit pe inculpatul E. să inducă în eroare persoana vătămată.

Referitor la inculpatul A., Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că, deşi a fost trimis în judecată alături de coinculpaţii sus menţionaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj în dauna persoanei vătămate I., actul de sesizare nu descrie în ce constă activitatea de manieră penală imputată acestuia, acuzarea nefiind în măsură să stabilească implicarea acestui inculpat în activitatea de manieră penală derulată de către coinculpaţii F. şi E.. Totodată, probele administrate exclud participarea inculpatului A. la săvârşirea faptelor ce fac obiectul acuzaţiilor.

6. Persoana vătămată M.:

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că acuzarea nu a fost în măsură să demonstreze mai presus de orice îndoială vinovăţia celor trei inculpaţi în limitele infracţiunii de şantaj şi respectiv complicitate la şantaj expuse în rechizitoriu, constând în constrângerea prin ameninţare a persoanei vătămate de către inculpaţii A. şi F. pentru ca persoana vătămată să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament, al cărui prorietar era.

S-a mai reţinut că, în cauză, acuzaţiile se bazează pe un probatoriu insuficient, Ministerul Public nefiind în măsură să aducă probe suplimentare care să consolideze suspiciunile conturate în urma declaraţiilor date de persoana vătămată şi de către fratele acesteia în calitate de martor în cursul urmăririi penale.

Susţinerile Ministerului Public prezentate în rechizitoriu, potrivit cărora contractul a fost legalizat de către inculpatul D., în condiţiile în care acesta cunoştea despre împrumutul luat de persoana vătămată de la cămătari şi că, de fapt, acest antecontract reprezintă o garanţie de restituire a împrumutului, nu sunt confirmate de probe suficiente, apte să conducă în mod pertinent la concluzia temeiniciei acuzaţiilor.

La dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că actul încheiat între inculpatul A. şi numitul QQQQ. (fratele persoanei vătămate M.) ar conţine aspecte false cu privire la consimţământul vânzătorului, la faptul că acesta ar fi încasat preţul contractului sau la forma actului juridic.

Actul s-a încheiat între inculpatul A. şi martorul QQQQ., proprietar al construcţiei şi care a fost prezent la biroul notarial, astfel încât în cauză nu poate fi vorba despre consemnarea unor date sau aspecte false care să angreneze răspunderea penală a notarului (inculpatul D.) în limitele infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

Cu privire la faptele de cămătărie şi şantaj reţinute în sarcina inculpatului F. (persoane vătămate IIII. şi N.) instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ce priveşte acuzaţia de cămătărie, în raport, cu martorul IIII. şi cu persoana vătămată N., Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că acordarea de împrumuturi cu camătă de către inculpatul F. este pe deplin dovedită, însă, având în vedere că după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 inculpatul F. nu a săvârşit suficiente acte de remitere de bani cu dobândă, conduita sa nu poate fi considerată, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei relevante în materie, ca îndeletnicire.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, deşi în cauză este probată activitatea repetată, cu titlu de îndeletnicire a inculpatului de a acorda împrumuturi cu dobândă, probele vizează acte materiale anterioare incriminării infracţiunii de cămătărie, iar dintr-o altă perspectivă, acuzaţiile aduse inculpatului prin actul de sesizare a instanţei sunt limitate, raportându-se la doar două acte efective de remitere de sume de bani (către martorii IIII. şi N.), aspect ce nu satisface cerinţa săvârşirii activităţii infracţionale ca îndeletnicire, ca obişnuinţă, fiind insuficiente pentru caracterizarea acesteia ca infracţiune, infracţiunea de camătă fiind una de obicei.

În ceea ce priveşte acuzaţia de şantaj, în lipsa unor probe suplimentare care să susţină exercitarea de către inculpatul F. a unor acte de constrângere săvârşite prin ameninţare asupra martorului N. pentru a plăti dobânzi la împrumuturile acordate, instanţa de fond a apreciat că acuzaţia de şantaj adusă inculpatului este insuficient determinată şi dovedită, existând un puternic dubiu ce profită acestuia aspect ce justifică o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunile de cămătărie (doar în sarcina inculpatului RRRR.), şantaj şi înşelăciune reţinute în sarcina inculpaţior O., X., BB. şi D., săvârşite în dauna persoanelor vătămate Q., M., P., OOOO. şi OO., prima instanţă a reţinut următoarele:

1. Persoana vătămată Q.

La începutul anului 2009 (până în luna august 2009) inculpatul X. a constrâns-o prin ameninţare pe persoana vătămată Q. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul de 3000 euro acordat, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Curtea a constatat că acuzaţiile aduse inculpaţilor BB., D. şi O. nu sunt suficient probate, apărările acestora fiind verosimile, în raport, cu starea de fapt descrisă în actul de sesizare, bazată exclusiv pe declaraţiile persoanei vătămate. Inculpatul BB. nu a încheiat niciun contract de împrumut cu persoana vătămată Q., astfel încât să se pună problema inducerii acesteia din urmă în eroare cu ocazia încheierii sau executării unei convenţii.

În ce priveşte infracţiunea de şantaj, presupusele acte de constrângere săvârşite prin ameninţarea persoanei vătămate, de către inculpatul BB. cu scopul de a o determina pe aceasta să plătească dobânzi la un prezumtiv împrumut, dobânzi ce constituie pentru inculpat un folos material injust, nu rezultă mai presus de orice îndoială din ansamblul probator de la dosar, fiind confirmate, după cum s-a subliniat mai sus, doar de către persoana vătămată şi tangenţial de către soţia acesteia, martora SSSS., căreia soţul i-a relatat voalat despre presiunile şi ameninţările la care a fost supusă.

Referitor la acuzaţiile de înşelăciune reţinute în sarcina inculpaţilor D. şi O., instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt probate, conduita celor doi de a încheia un contract de împrumut autentic cu persoana vătămată Q. neputând fi circumscrisă unei fapte de manieră penală, în lipsa unor date suplimentare care să demonstreze o acţiune de inducere în eroare a persoanei vătămate sau o viciere a consimţământului acesteia.

La dosarul cauzei nu există date care să susţină afirmaţiile persoanei vătămate potrivit cărora suma de bani trecută în contract nu s-a remis.

Referitor la infracţiunile de şantaj reţinute în sarcina inculpaţilor O. şi D. (sub forma complicităţii), Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că în cauză nu s-a demonstrat mai presus de orice îndoială exercitarea de către cei doi inculpaţi a unor acte de constrângere care să circumscrie faptele lor normei de incriminare prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (cu reţinerea art. 26 din C. pen. din 1969 în ce-l priveşte pe inculpatul D.).

2. Persoana vătămată M.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, în cauză, probele se concentrează într-o măsură semnificativă pe relaţia contractuală dintre părţi, nefiind decelate aspecte care să confirme exercitarea unor acte de constrângere săvârşite prin violenţă sau ameninţare, de către inculpaţii BB. şi D. asupra persoanei vătămate M., de a plăti dobânzi în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

De altfel, însăşi persoana vătămată a arătat în declaraţiile sale faptul că nu s-a simţit constrânsă şi nu a fost ameninţată de către inculpatul D., susţinând doar calitatea de intermediar a acestuia în relaţiile victimei cu inculpatul BB..

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că, în raport, cu acuzaţiile de şantaj aduse inculpatului BB. şi respectiv complicitate la şantaj adusă inculpatului D. (potrivit schimbării încadrării juridice dispusă prin încheierea din 04.09.2017), în raport, cu persoana vătămată M., există un puternic dubiu ce profită inculpaţilor şi care atrage incidenţa cazului de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

3. Persoana vătămată P.

În cursul anului 2009, în mod repetat, inculpatul X. a constrâns-o prin ameninţare pe persoana vătămată P. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul de 2000 euro acordat, ameninţări care au condus în final la încheierea unui act notarial de către părinţii victimei, cu consecinţa obţinerii unui folos material injust de către acesta şi inculpatul O., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul O. a pus la dispoziţia inculpatului X. suma de bani pe care acesta a împrumutat-o cu dobândă persoanei vătămate P. (cunoscând maniera în care inculpatul X. a constrâns-o pe aceasta să-i plătească dobânzi), a identificat un cumpărător pentru apartamentul victimei şi în final a beneficiat de o parte din suma de bani remisă cu ocazia încheierii actului.

4. Persoanele vătămate OOOO. şi OO.

Inculpatul O. a acordat împrumuturi cu dobândă, a pretins şi primit dobândă în contul împrumuturilor acordate către persoanele vătămate OOOO. şi OO., însă această activitate nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cămătărie în formă continuată, întrucât acţiunile exercitate după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 nu satisfac cerinţa unei activităţi infracţionale săvârşite ca îndeletnicire, ca obişnuinţă, aspect ce justifică în mod pertinent aprecierea că, deşi fapta există în materialitatea ei, lipseşte una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv aceea ca fapta să fie prevăzută de legea penală şi impune adoptarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de cămătărie, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011.

Cu privire la infracţiunile de şantaj reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului S., săvârşite împotriva persoanelor vătămate U., V., W., T., prima instanţă a reţinut următoarele:

1. Persoana vătămată U.

Niciunul din martorii propuşi de persoana vătămată, acuzare şi inculpat nu susţin varianta expusă, de către persoana vătămată, în sensul existenţei unei constrângeri exercitate asupra acesteia, de către inculpatul S. săvârşită prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în vederea dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine.

Astfel, instanţa de fond a constatat că fapta săvârşită de către inculpatul S. nu este prevăzută de legea penală, impunându-se o soluţie de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

2. Persoana vătămată V.

Atât acuzarea, cât şi persoana vătămată V. nu au fost în măsură să aducă probe suplimentare în sprijinul celor susţinute, astfel încât la fel ca şi în situaţia precedentă, singura certitudine desprinsă din actele dosarului este aceea că între părţi a existat o înţelegere în urma căreia inculpatul S. a acordat o sumă de bani împrumut persoanei vătămate V., împrumut restituit de către aceasta din urmă.

În ce priveşte garanţia constituită, nu există date suficiente din care să reiasă că obiectele de podoabă nu ar fi fost restituite persoanei vătămate (salba din aur). Cu privire la celelalte obiecte de podoabă, remiterea acestora de către persoana vătămată inculpatului cu ocazia constituirii garanţiei nu este probată.

Chiar dacă s-ar accepta susţinerea persoanei vătămate V. privind nerestituirea garanţiei, această conduită nu poate fi circumscrisă infracţiunii de şantaj şi nu poate angrena răspunderea penală a inculpatului S. în lipsa unor probe puternice care să demonstreze că aceste obiecte de podoabă au fost obţinute prin constrângere şi ameninţare, în scopul dobândirii unui folos injust (în raport cu faptul că datoria a fost stinsă prin restituirea împrumutului).

În concluzie, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului nu intră în sfera ilicitului penal, pronunţând o soluţie de achitare a acestuia, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

3. Persoana vătămată W.

Referitor la persoana vătămată W., în raport, cu acuzaţia adusă de aceasta inculpatului S., Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că varianta expusă de persoana vătămată este confirmată doar de martorul TTTT. (care relatează doar un episod din întâlnirile părţilor), niciuna dintre celelalte probe administrate nesusţinând poziţia procesuală adoptată de către victimă.

Ansamblul probelor evaluate mai sus conduc la o concluzie certă, în sensul, că persoana vătămată W.: Avea cunoştinţă despre împrumuturile luate de către concubinul său UUUU.; a negociat împrumutul acordat de către inculpatul S., fiind, în final de acord cu condiţiile impuse de către acesta (vânzarea casei); consimţământul acesteia cu ocazia perfectării contractului de vânzare-cumpărare al imobilului din comuna Cristian, sat Cristian, judeţul Sibiu nu a fost viciat ca urmare a exercitării unor acte de violenţă sau ameninţare de către inculpat.

Împrejurările sesizate de către acuzare şi susţinute voalat de către persoana vătămată, conform cărora inculpatul S. obişnuia să dea bani împrumut cu camătă şi că urmărea constant obţinerea unor imobile prin încheierea unor contracte de împrumut, schimburi de locuinţă vădit dezavantajoase pentru celelalte părţi contractante - aspecte susţinute de procesele-verbale de investigaţie, contractul de împrumut încheiat cu numiţii VVVV. şi WWWW., contractul de vânzare-cumpărare dintre S.C. Urbana S.A. Sibiu şi VVVV. şi WWWW. (persoane pe care inculpatul le-a mutat în casa dobândită de la persoana vătămată), chiar dacă sunt reale şi susţinute de actele dosarului, nu prezintă relevanţă juridică în ce priveşte obiectul cauzei de faţă, atâta timp cât, în situaţia dată, nu există date certe că persoana vătămată ar fi fost constrânsă sau ameninţată de către inculpatul S. în vederea înstrăinării imobilului din Cristian.

În concluzie, s-a arătat că acţiunile inculpatului, aşa cum au fost descrise, nu sunt în măsură să angreneze răspunderea penală a acestuia, aspect ce atrage incidenţa cazului de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

4. Persoana vătămată T.

În intervalul cuprins între sfârşitul anului 2007 - începutul anului 2008, inculpatul S. a exercitat în mod repetat presiuni asupra persoanei vătămate T., aceasta fiind constrânsă de împrejurări să încheie cel de-al doilea contract de împrumut la data de 24.01.2008 (pentru o sumă care nu s-a remis în realitate şi care reprezenta dobândă mascată), contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul constituit ca şi garanţie, precum şi contractul de vânzare-cumpărare în sens invers a acestui imobil la un preţ majorat continuu şi arbitrar, preţ ce excede valorii împrumutului, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos material pentru sine, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că starea de temere a persoanei vătămate T. este confirmată şi de către procesul-verbal de investigaţii încheiat la data de 06.02.2013 de către SCCO Sibiu . Potrivit acestui proces-verbal, persoana vătămată T. a sesizat autorităţile judiciare, aducându-le la cunoştinţă faptul că, în timp ce se afla cu sportivii clubului de box în cantonament, în localitatea Braşov, a fost abordat de către inculpatul S., care l-a întrebat dacă a fost contactat de organele de poliţie în vederea audierilor, solicitându-i ca, în situaţia în care va fi chemat la audieri, să nu declare adevărul şi să mintă în ceea ce priveşte împrumutul pe care inculpatul l-a acordat lui XXXX., în sensul, că aceştia doi (inculpatul şi XXXX.) nu se cunosc, iar între ei nu a fost remisă nicio sumă de bani.

Cu privire la faptele descrise la secţiunea "ÎNŞELĂCIUNI CU MANSARDE ŞI APARTAMENTE NOI CONSTRUITE" (acuzaţii expuse la filele x din Rechizitoriul nr. 78/D/P/2011) şi la secţiunea "SITUAŢIA DE FAPT" (acuzaţii expuse la filele x din Rechizitoriul 114/D/P/2013), constând în acuzaţii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi constituirea unui grup infracţional nestructurat, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

În perioada 2008-2012, pe raza municipiului Sibiu, inculpaţii Y., Z. şi AA. au constituit un grup infracţional nestructurat în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare vizând apartamente situate în blocuri noi construite de către aceştia, precum şi apartamente edificate la mansardele unor blocuri vechi, încheiate într-o proporţie covârşitoare la B.N.P. D., acest notar fiind impus persoanelor contractante de către inculpaţi, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Inculpatul D., în perioada 2008-2012, a sprijinit, prin încheierea actelor la biroul său notarial, grupul infracţional nestructurat constituit de către inculpaţii Y., AA. şi Z., în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare apartamente, infracţiuni care au avut ca şi consecinţă prejudicierea persoanelor vătămate cu o sumă ce depăşeşte 200.000 RON, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Inculpatul Y., în perioada 2008-2011 a indus în eroare persoanele vătămate QQ., RR., SS., TT., UU., XX., YY., AAA., GGG., PPP., S.C. QQQ. S.R.L. - prin reprezentant legal RRR., SSS., TTT. şi UUU., cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, neaducând părţilor la cunoştinţă situaţia exactă a acestora (de ex. faptul că nu avea autorizaţie de construcţie în cazul unora dintre imobile sau faptul că apartamentul respectiv fusese deja înstrăinat sau promis altei persoane), şi ascunzând faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare şi se afla în imposibilitatea de a îndeplini în termenele fixate obligaţiile pe care şi le asuma în momentul încheierii convenţiilor, scopul său fiind deposedarea de bani a persoanelor vătămate cărora le solicita sume considerabile cu titlu de avans, în unele situaţii încasând chiar integral preţul şi încheind cu părţile doar antecontracte de vânzare-cumpărare, acte neautentificate şi nenotate în C.F.-ul imobilului, şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (14 acte materiale - faptele fiind descrise la punctele 2, 3, 4, 5, 6, 8 din Rechizitoriul nr. x şi la punctele 1, 2, 7 şi 15-19 din Rechizitoriul nr. 114/D/P/2013).

Inculpatul Z., în perioada 2008-2011 a indus în eroare persoanele vătămate QQ., RR., SS., TT. şi UU. cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, neaducând părţilor la cunoştinţă situaţia exactă a acestora (de ex. faptul că nu avea autorizaţie de construcţie în cazul unora dintre imobile sau faptul că apartamentul respectiv fusese deja înstrăinat sau promis altei persoane) şi ascunzând faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare şi se afla în imposibilitate de a îndeplini în termenele fixate obligaţiile pe care şi le asuma în momentul încheierii convenţiilor, scopul său fiind deposedarea de bani a persoanelor vătămate cărora le solicita sume considerabile cu titlu de avans, în unele situaţii încasând chiar integral preţul şi încheind cu părţile doar antecontracte de vânzare-cumpărare, acte neautentificate şi nenotate în C.F.-ul imobilului, şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (5 acte materiale - faptele fiind descrise la punctele 2, 3, 4, 5, 6 din Rechizitoriul nr. 78/D/P/2011).

Inculpatul AA., în perioada 2008-2011 a indus în eroare persoanele vătămate PP., RR., WW., XX., YY., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. şi FFF., GGG., HHH., III., LLL., JJJ., MMM., NNN. şi OOO. cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, neaducând părţilor la cunoştinţă situaţia exactă a acestora (de ex. faptul că nu avea autorizaţie de construcţie în cazul unora dintre imobile sau faptul că apartamentul respectiv fusese deja înstrăinat sau promis altei persoane) şi ascunzând faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare şi se afla în imposibilitate de a îndeplini în termenele fixate obligaţiile pe care şi le asuma în momentul încheierii convenţiilor, scopul său fiind deposedarea de bani a persoanelor vătămate cărora le solicita sume considerabile cu titlu de avans, în unele situaţii încasând chiar integral preţul şi încheind cu părţile doar antecontracte de vânzare-cumpărare, acte neautentificate şi nenotate în C.F.-ul imobilului, şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (18 acte materiale - faptele fiind descrise la punctele 1, 3, 7, 8 din Rechizitoriul nr. x şi la punctele 1-14 din Rechizitoriul nr. 114/D/P/2013).

Inculpatul D., în perioada 2011-2012 i-a ajutat pe inculpaţii AA. şi Y. să inducă în eroare persoanele vătămate YY., BBB., CCC., DDD., III., LLL., JJJ., MMM. şi NNN., cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, precum şi în cazul încheierii de către părţi a unor acte adiţionale prin care, de regulă, se prelungea termenul de predare a apartamentelor şi de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, neaducând la cunoştinţa părţilor situaţia exactă a acestor imobile (ca de exemplu: faptul că inculpaţii nu aveau autorizaţie de construcţie, faptul că inculpautl AA.

îşi asumase obligaţia de a nu înstrăina apartamente din cele două blocuri construite în Şelimbăr până nu avea să-i vândă un anumit număr de apartamente proprietarului terenului pe care urma să ridice construcţia, faptul că unele dintre apartamentele ce au făcut obiectul convenţiilor încheiate cu persoanele vătămate au fost promise şi altor persoane sau chiar înstrăinate altor persoane; faptul că la data încheierii unora dintre convenţii inculpaţii se aflau în imposibilitate de a finaliza construcţia apartamentelor promise şi că nu erau în măsură să respecte obligaţiile asumate - aspecte pe care le ştia având în vedere succesiunea convenţiilor încheiate de inculpaţi la biroul său notarial şi fiind la curent cu toate demersurile acestora, cu reclamaţiile la adresa inculpaţilor făcute de alte părţi şi cu stadiul lucrărilor), profitând de faptul că părţile nu aveau cunoştinţe juridice şi redactând doar încheieri de legalizare semnătură sau de dată certă, fără a solicita notarea în C.F. a acestor antecontracte şi fără a discuta cu părţile acest aspect, creând persoanelor vătămate convingerea că se va ocupa de toate formalităţile şi dându-le impresia că încheind actele la biroul său notarial vor avea garanţia că totul va decurge conform prevederilor convenţiilor redactate, că acele acte sunt ireversibile, şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (13 acte materiale - faptele fiind descrise la punctele 1, 3, 7, 8 din Rechizitoriul nr. x şi la punctele 1, 3, 4, 5, 9-13 din Rechizitoriul nr. 114/D/P/2013.

Referitor la latura civilă a cauzei şi măsurile asiguratorii

1. Persoana vătămată J. a arătat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu suma de 120.000 euro, acesta menţinându-şi cererea şi în faţa instanţei de fond .

În declaraţia din cursul urmăririi penale, partea civilă J. a arătat că suma de 120.000 euro reprezintă banii de care a fost deposedat prin ameninţare şi şantaj de către inculpaţii A. şi F. (declaraţia din data de 19.04.2012).

În actul de sesizare a instanţei se arată că suma respectivă înglobează şi contravaloarea bunurilor de care a fost deposedată persoana vătămată J., precum şi contravaloarea lucrărilor de confecţii metalice efectuate la imobilele, aparţinând inculpaţilor A., F. şi E..

Partea civilă nu a produs probe din care să rezulte că prejudiciul produs prin infracţiune se ridică la suma de 120.000 euro.

În ceea ce priveşte sumele de bani remise inculpatului A., cu titlul de dobânzi, Curtea de Apel Alba Iulia a precizat că va valorifica declaraţia părţii civile J. numai în măsura în care aceasta se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile martorilor propuşi de acuzare: YYYY., care a susţinut că a dus săptămânal, timp de 4 luni, cât a fost angajat la partea civilă, sume de bani inculpatului A., sume ce variau între 2.500 RON şi 4.000 RON; ZZZZ., care a arătat că a remis inculpatului A. un plic cu 150 euro la cererea părţii civile şi a susţinut că a mai fost trimis încă odată cu un plic în care bănuieşte că era o sumă de bani, dar nu poate preciza cuantumul acesteia; AAAAA., care a precizat la fel ca şi martorii menţionaţi anterior, că partea civilă i-a cerut să ducă inculpatului A. un plic în care se afla suma de 1.000 RON.

Coroborând declaraţiile părţii civile cu cele ale martorilor enumeraţi mai sus, instanţa de fond a reţinut că suma de bani dovedit a fi remisă de către partea civilă inculpatului A. se ridică la 41.650 RON. Din această sumă urmează a fi scăzută suma acordată de către inculpatul A. cu titlu de împrumut, în cuantum de 2.000 euro (9.000 RON), potrivit susţinerilor părţii civile.

Ca atare, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prejudiciul produs prin infracţiune a fost probat doar în limita sumei de 32.650 RON, inculpatul A. urmând a fi obligat, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., coroborat cu art. 19 şi 25 din C. proc. pen. şi art. 998 din C. civ. anterior să plătească părţii civile BBBBB. această sumă cu titlu de despăgubiri civile.

Referitor la contravaloarea lucrărilor de confecţii metalice executate de către societatea părţii civile la imobilele inculpaţilor F. şi E., Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că aceasta nu a fost probată de către partea civilă şi nu poate fi evaluată prin prisma declaraţiilor martorilor audiaţi, având în vedere chitanţele depuse la dosarul cauzei de către inculpaţii E. şi F. din care rezultă, fapt netăgăduit de către partea civilă, că beneficiarii au plătit parţial serviciile prestate.

S-a susţinut de către inculpaţi în apărare că au achiziţionat cu banii lor proprii materialele necesare, aspecte susţinute de către unii martori şi contestate de către alţii.

2. Persoana vătămată G. a arătat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu suma de 40.000 euro, reprezentând contravaloarea imobilului de care a fost deposedat prin şantaj de către inculpatul F., acesta menţinându-şi cererea şi în faţa instanţei de fond .

Raportat la considerentele reţinute de către instanţă pe latura penală a cauzei şi anume că vinovăţia inculpatului F. în limitele infracţiunii de şantaj se limitează la constrângerea părţii civile să plătească dobânzi la suma împrumutată, nefiind dovedită constrângerea cu ocazia încheierii actului de vânzare-cumpărare a imobilului, Curtea de Apel Alba Iulia a admis doar parţial acţiunea civilă.

Din probatoriul administrat în cauză (probe propuse de acuzare, întrucât partea civilă nu a propus probe în dovedirea pretenţiilor) a reieşit că partea civilă a plătit inculpatului F., cu titlul de dobânzi suma de 1.700 euro (2.200 RON+1.000 euro +500 euro).

Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., coroborat cu art. 19 şi 25 din C. proc. pen. şi art. 998 din C. civ. anterior, instanţa a obligat pe inculpatul F. să plătească părţii civile G. suma de 1.700 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

3. Persoanele vătămate H. şi DD. au depus la dosarul de fond, cererea de constituire de parte civilă, pe care au reformulat-o prin concluziile scrise, solicitând:

- obligarea inculpaţilor F., R., E. şi D. la plata sumei de 613.661 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile de care au fost deposedaţi de către aceştia, sumă care se majorează cu 34.673 RON ce reprezintă diferenţa de valoare a fierului vechi, astfel cum au fost stabilite în completarea raportului de expertiză judiciară nr. 2/04.04.2016 de către doamna expert CCCCC., respectiv Răspunsul la obiecţiunile admise de instanţă cu nr. 3/10.03.2017 de către acelaşi expert, valoare stabilită în completarea la raportul de expertiză judiciară nr. 2/04.04.2016;

- obligarea inculpaţilor, în solidar, să restituie părţilor civile imobilul din Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Sibiu cu nr. top. x şi y, în suprafaţă de 576 mp;

- obligarea inculpaţilor, în solidar, să restituie părţilor civile suma de 4.560 euro sau 20.630 RON pentru fiecare an, începând cu anul 2009 şi până la momentul restituirii imobilului mai sus menţionat, sumă ce reprezintă folosul de tras pentru imobilul din Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Sibiu cu nr. top. x şi y, în suprafaţă de 576 mp;

- obligarea inculpaţilor, în solidar, să restituie părţilor civile suma de 32.000 euro ce reprezintă dobânda lunară de 4.000 euro achitată inculpaţilor pe o perioadă de 8 luni;

- obligarea inculpaţilor, în solidar, să restituie părţilor civile suma de 8.000 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului cumpărat de numitul DDDDD.;

- obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 10.000.000 euro cu titlu de daune morale.

Referitor la numita DD., instanţa de fond a reţinut că aceasta a consimţit să participe ca martor în cadrul procesului penal, fiind audiată în această calitate.

Evaluând ansamblul probator existent la dosarul cauzei, constând în: înscrisuri, declaraţiile martorilor, declaraţiile persoanelor vătămate; raportul de expertiză de evaluare imobiliară cu completările ulterioare, raportul de expertiză judiciară privind evaluarea bunurilor mobile cu completarea ulterioară, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că acţiunea civilă exercitată de partea civilă H. este întemeiată doar în parte.

În ceea ce priveşte pretenţiile părţii civile H., constând în contravaloarea bunurilor mobile de care pretinde că a fost deposedat de către inculpaţi (suma de 613.661 RON majorată cu suma de 34.673 RON, reprezentând diferenţa de valoare a fierului vechi), astfel cum au fost evaluate prin raportul de expertiză depus la fila x şi următoarele, instanţa de fond a reţinut că acestea sunt probate şi justificate doar în limita sumei de 55.133 RON (contravaloarea unui lanţ de aur cu medalion şi a unui ceas de aur Geneve).

Cu privire la bunurile despre care partea civilă face vorbire, constând în diferite componente de fier vechi pe care susţine că le deţinea împreună cu tatăl său (persoana vătămată I.) la ferma de la Mohu, instanţa de fond a reţinut că nu se circumscrie acuzaţiilor aduse inculpaţilor, în raport, cu această persoană vătămată.

S-a reţinut în actul de sesizare, aspect probat ulterior pe parcursul cercetării judecătoreşti, că în momentul preluării fermei de la Mohu, de către inculpatul E. în incinta acesteia se aflau o serie de bunuri (componente de fier vechi: ţevi, tablă, cornier, truse chei, suporturi, mori de ciocane, grătare, betoniere, cricuri, etc.).

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, în cauză, nu s-a probat care anume dintre bunuri au aparţinut părţii civile H., dovedindu-se, însă faptul, că acesta a fost somat de către noul proprietar, inculpatul E., să îşi ridice bunurile de pe terenul fermei de la Mohu.

Argumentul principal pentru care instanţa de fond a dispus respingerea pretenţiilor părţii civile H., privind obligarea inculpaţilor la plata contravalorii bunurilor mobile constând în fier vechi, este generat de faptul că aceştia nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei infracţiuni care să aibă ca obiect pretinsele bunuri.

În cauză, inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea vreunei infracţiuni constând în deposedarea părţii civile de bunurile respective.

Însă, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt justificate în ce priveşte obligarea, în solidar, a inculpaţilor F. şi R. la plata contravalorii obiectelor de podoabă de care a fost deposedată prin violenţă partea civilă H., constând într-un lanţ de aur cu medalion şi un ceas de aur, în sumă de 55.133 RON, potrivit completării raportului de expertiză de evaluare bunuri mobile .

Întrucât potrivit probelor de la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare din data de 07.05.2009, autentificat prin încheierea nr. 851/2009 a B.N.P. D., privind imobilul loc de casă, cu casă în suprafaţă de 253 mp, situat administrativ în Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Sibiu, cu nr. top. nou x, intervenit între partea civilă H., în calitate de vânzător şi CC., în calitate de cumpărător, a fost încheiat în condiţiile unui consimţământ viciat al vânzătorului (urmare a constrângerilor fizice şi psihice la care a fost supus de către inculpaţii F. şi R.), instanţa de fond a dispus anularea acestuia.

În temeiul art. 25 alin. (23) din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a dispus ca imobilul individualizat mai sus să fie restituit părţii civile H..

Întrucât partea civilă a fost privată de folosinţa imobilului situat administrativ în Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus obligarea inculpaţilor F. şi R., în solidar, la plata sumei de 4.560 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii pentru fiecare an, începând cu data de 07.05.2009 şi până la restituirea imobilului, cu titlu de folos de tras, conform evaluării efectuate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de doamna expert EEEEE. .

Referitor la pretenţiile părţii civile H., privind obligarea inculpaţilor la plata contravalorii autoturismului înstrăinat numitului DDDDD., Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că sunt întemeiate potrivit probelor de la dosarul cauzei (înscrisuri, declaraţiile martorului DDDDD.) doar în limita sumei de 2.000 euro.

În ceea ce priveşte cererea părţii civile de a i se restitui suma de 32.000 euro, reprezentând dobânda plătită inculpaţilor pe o perioadă de 8 luni (4.000 euro/lună), instanţa de fond a apreciat-o ca fiind nejustificată.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Alba Iulia a concluzionat că, raportat la faptul că pretenţiile părţii civile urmează a fi satisfăcute în ce priveşte restituirea imobilului şi plata folosului de tras, precum şi a bunurilor de care aceasta a fost deposedată prin violenţă, recuperarea sumei avansate cu titlu de dobânzi ar conduce la o îmbogăţire fără just temei atâta timp cât suma împrumutată de la inculpaţi (26.500 euro) nu a fost restituită.

Referitor la daunele morale solicitate, instanţa de fond i-a obligat pe inculpaţii F., R. şi E., în solidar, la plata sumei de 15.000 RON.

Potrivit actelor medicale de la dosarul cauzei, acţiunile de manieră penală ale inculpaţilor au provocat părţii civile şi familiei acesteia serioase traume, ce justifică o compensaţie pe măsură.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că suma de 15.000 RON este în măsură să atenueze traumele psihice şi disconfortul creat ca urmare a constrângerilor repetate exercitate de către inculpatul F. în complicitate cu inculpatul E., precum şi de către inculpatul R..

În concluzie, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998, 1000 alin. (3) din C. civ., Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă H., şi, în consecinţă:

A dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.05.2009 şi autentificat prin încheierea nr. 851/2009 a B.N.P. D. privind imobilul loc de casă, cu casă în suprafaţă de 253 mp situat administrativ în Sibiu, str. x, în scris în C.F. x Sibiu, cu nr. top nou x, între partea civilă H., în calitate de vânzător şi CC., în calitate de cumpărător.

În baza art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de fond a dispus ca imobilul individualizat mai sus să fie restituit părţii civile H..

Au fost obligaţi inculpaţii F. şi R., în solidar, să plătească părţii civile H.: suma de 4.560 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii pentru fiecare an, începând cu data de 07.05.2009 şi până la restituirea imobilului, sumă ce reprezintă folosul de tras pentru imobilul din Sibiu, strada x, nr. 32, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Sibiu; suma de 55.133 RON, reprezentând contravaloarea unui lanţ de aur cu medalion şi a unui ceas din aur Geneve; suma de 2.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea unui autoturism.

Inculpaţii F., R. şi E. au mai fost obligaţi să plătească părţii civile H. suma de 15.000 RON, cu titlul de daune morale.

Instanţa a respins celelalte pretenţii civile formulate de către partea civilă H..

4. Persoanele vătămate K., EE., FF., GG. şi HH. au depus la dosarul de fond cerere de constituire de parte civilă, pe care au reformulat-o prin concluziile scrise, solicitând: obligarea inculpaţilor F., C. şi A. să plătească părţii civile K. suma de 12.000 euro şi 15.000 RON, reprezentând valoarea împrumuturilor efectuate de către această parte civilă de la diverse persoane fizice şi bănci pe numele soţiei şi a fratelui său, în vederea achitării dobânzilor către inculpaţi; anularea contractelor de vânzare-cumpărare menţionate la filele x din Rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia în dosarul nr. x/2011 şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., iar în imposibilitatea anulării acestor contracte şi a restabilirii situaţiei anterioare obligarea inculpaţilor la plata sumei de 650.000 euro, reprezentând valoarea imobilelor în cauză.

Evaluând ansamblul probator existent la dosarul cauzei, constând în: înscrisuri (contractul de credit - f. x d.f.; dispoziţie de retragere numerar - f. x d.f.), declaraţiile martorilor, contractele de vânzare-cumpărare vizând imobilele în litigiu, declaraţiile persoanelor vătămate, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că acţiunea civilă este întemeiată în parte.

În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de partea civilă K., constând în plata sumelor împrumutate de la persoane fizice şi bănci, Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că acestea sunt justificate în limitele expuse în petitul acţiunii.

Rezultă din înscrisurile depuse la dosar fond şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză faptul că, atât soţia, cât şi fratele părţii civile au efectuat împrumuturi de la instituţii bancare şi persoane fizice în cuantum de 12.000 euro şi 15.000 RON pentru a putea plăti dobânzi către inculpaţii A. şi C..

Referitor la cererea părţilor civile EE. şi FF., prin care acestea au solicitat anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor, astfel cum au fost descrise la filele x din Rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în dosarul nr. x/2011, instanţa de fond a constatat, în urma examinării lucrărilor din dosarul cauzei, că pretenţiile acestora pot fi satisfăcute doar parţial, în măsura în care nu s-ar realiza o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice de drept civil.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anularea următoarelor contracte de vânzare-cumpărare:

- Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.04.2010 la B.N.P. KK., privind imobilul situat în intravilanul localităţii Cisnădioara, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Cisnădie, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x Cisnădioara, A1, top x, livadă în suprafaţă de 1.000 mp, între EE. şi FF. prin mandatar K., în calitate de vânzători şi inculpatul A., în calitate de cumpărător, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F.;

În baza art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus ca imobilul individualizat mai sus să fie restituit părţilor civile EE. şi FF..

- Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1.02.2011 la B.N.P. LL., privind apartamentul situat în Sibiu, strada x, nr. 13, judeţul Sibiu, în suprafaţă de 65,19 mp plus garaj, înscris în C.F. x - CI-U5 Municipiul Sibiu cu nr. top x, apartamentul 3, între EE. şi FF. prin mandatar K., în calitate de vânzători şi inculpatul A., în calitate de cumpărător, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F.

În baza art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus ca imobilul individualizat mai sus să fie restituit părţilor civile EE. şi FF..

În ceea ce priveşte celelalte contracte de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a obligat în solidar pe inculpaţii A. şi C. să plătească părţilor civile EE. şi FF. contravaloarea imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către K., în calitate de mandatar al părţilor civile cu inculpaţii C. şi A., precum şi cu soţia primului - numita JJ..

Instanţa de fond a avut în vedere valoarea imobilelor înscrisă în contractele de vânzare-cumpărare raportat la împrejurarea că în cauză părţile civile nu au produs probe din care să rezulte valoarea de circulaţie a imobilelor respective la data încheierii actelor.

Potrivit art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, Curtea de Apel Alba Iulia a obligat pe inculpaţii A. şi C., în solidar, să plătească părţilor civile EE. şi FF.:

- Suma de 54.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilului teren în suprafaţă de 1.000 mp cu destinaţiie livadă, înscris în C.F. x Cisnădie, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. 2436/Cisnădioara, sub nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. II. la data de 22.04.2010, între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi inculpatul C., în calitate de cumpărător;

- Suma de 54.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilului cu destinaţia de teren livadă în suprafaţă de 1.000 mp situat în Cisnădioara, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Cisnădie provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x Cisnădioara nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. II. la data de 10.09.2010 între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi inculpatul C., în calitate de cumpărător;

- Suma de 43.000 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 5.000 mp situat în extravilanul oraşului Cisnădie f. n., judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x oraş Cisnădie provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. D. la data de 22.10.2010 între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi inculpatul A., în calitate de cumpărător;

- Suma de 29.000 RON, reprezentând contravaloarea terenului arabil în suprafaţă de 2.700 mp situat în oraşul Cisnădie str. x, f. n., judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Cisnădie provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x nr. topo x, imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. D. la data de 29.10.2010 între K., mandatar al vânzătorilor EE. şi FF. şi numita JJ., soţia inculpatului C., în calitate de cumpărător.

De asemenea, au fost obligaţi inculpaţii A. şi C., în solidar, să plătească părţilor civile EE., FF., GG. şi HH. suma de 33.000 euro, reprezentând contravaloarea terenului arabil în suprafaţă de 966 mp situat administrativ în comuna Şelimbăr, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. x de sub A1 cu nr. cad./nr. top x) imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. D. la data de 28.02.2011 între K., mandatar al vânzătorilor EE., FF., GG., HH. şi inculpatul C., în calitate de cumpărător.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 01.04.2010 la B.N.P. D. privind mai multe terenuri situate în extravilanul localităţii Şura Mică, instanţa de fond a precizat că a valorificat poziţia procesuală exprimată de partea civilă K., potrivit căreia valoarea terenurilor vândute urma să compenseze datoria pe care acesta o avea la inculpatul A..

Având în vedere că sumele de bani acordate cu titlu de împrumut de către inculpatul A. sunt necontestate de către partea civilă K. şi că, potrivit declaraţiilor constante ale acesteia, înstrăinarea terenurilor sus menţionate s-a realizat în vederea stingerii datoriilor, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind anularea acestui contract de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins pretenţiile părţilor civile şi în ceea ce priveşte anularea contractului de vânzare-cumpărare din 08.09.2010 încheiat la B.N.P. II. între partea civilă K., în calitate de mandatar al părţilor civile şi numiţii FFFFF., sora inculpatului F.) şi GGGGG., întrucât faţă de inculpatul F. s-a dispus o soluţie de achitare de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de şantaj, în raport, cu persoana vătămată K., nefiind probate acţiunile de constrângere exercitate de către acest inculpat asupra victimei K..

În concluzie, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, instanţa de fond a admis acţiunea civilă exercitată de părţile civile K., EE., FF., GG. şi HH. în limitele expuse mai sus, respingând restul pretenţiilor formulate de părţile civile.

5. Persoanele vătămate I. şi MM. au depus la dosarul de fond cerere de constituire de parte civilă pe care au reprecizat-o prin concluziile scrise, solicitând:

- obligarea inculpaţilor F., A., E. şi D. la plata sumei de 1.158.284 RON, reprezentând valoarea bunurilor mobile de care au fost deposedate (detaliate în amănunt în cererea iniţială), sumă care se majorează cu 18.460 RON reprezentată de diferenţa de valoare a fierului vechi, sumele fiind stabilite în completarea la raportul de expertiză judiciară nr. 2/04.04.2016 de către doamna expert CCCCC., respectiv răspuns la obiecţiunile admise de instanţă nr. 3/10.03.2017 de către doamna expert CCCCC., precum şi suma de 4.994 RON stabilită prin raportul de expertiză nr. 1/12.01.2016 de către doamna expert CCCCC.;

- obligarea inculpaţilor să restituie imobilul fermă din localitatea Mohu înscris în C.F. Mohu nr. top. x construcţii şi teren în suprafaţă de 8768 mp;

- obligarea inculpaţilor la plata sumei de 17.971 RON pentru fiecare an, începând cu anul 2009 şi până la restituirea imobilului sus menţionat, reprezentând folosul de tras conform raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expertul EEEEE. şi a completărilor ulterioare;

- obligarea inculpaţilor să plătească părţii civile MM. suma de 300 euro lunar, începând cu luna august 2011 şi până la intrarea în posesie asupra antenei HHHHH. aflată pe terenul din localitatea Mohu, sumă ce reprezintă chiria lunară stabilită prin contractul de închiriere nr. x/05.12.2007;

- obligarea inculpaţilor, în solidar, să restituie suma de 60.000 RON, reprezentând contravaloarea a patru camioane (15.000 RON/camion) care se aflau în incinta fermei de la Mohu;

- desfiinţarea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară din data de 14.11.2008 încheiat între părţile civile I. şi MM., pe de-o parte şi inculpatul E., pe de altă parte, garanţia fiind constituită asupra imobilului fermă construcţii şi teren înscris în C.F. x Mohu cu nr. top. x în suprafaţă de 8678 mp;

- obligarea inculpaţilor la plata de daune morale.

Evaluând ansamblul probator existent la dosarul cauzei, constând în: înscrisuri, declaraţiile martorilor, declaraţiile persoanelor vătămate, raportul de expertiză de evaluare imobiliară cu completările ulterioare, raportul de expertiză judiciară privind evaluarea bunurilor mobile cu completarea ulterioară, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că acţiunea civilă exercitată de partea civilă I. şi MM. este întemeiată doar în parte.

În ceea ce priveşte pretenţiile părţilor civile I. şi MM., constând în contravaloarea bunurilor mobile de care pretind că au fost deposedaţi de către inculpaţi (suma de 1.158.284 RON majorată cu suma de 18.460 RON, reprezentând diferenţa de valoare a fierului vechi) şi cu suma de 4994 RON, astfel cum au fost evaluate prin raportul de expertiză depus la fila x şi următoarele, instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt justificate.

Referitor la cererea părţilor civile privind anularea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară din 14.11.2008, încheiat de părţi cu inculpatul E., Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că este vădit neîntemeiată, raportat la soluţia de achitare pronunţată pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune, reţinute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanţei.

În descrierea stării de fapt, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că părţile civile au încheiat contractul de împrumut de bună voie, fără a fi constrânse în vreun fel de inculpaţii E. şi F.. Acţiunile specifice infracţiunii de şantaj exercitate de către inculpatul F. cu complicitatea inculpatului E. au fost ulterioare încheierii antecontractului de împrumut.

Ca atare, demersul inculpatului E. de a executa garanţia constituită prin contractul de împrumut a fost unul firesc, atâta timp cât părţile civile nu au restituit împrumutul în termenul stipulat în act.

Inculpatul E. a depus la dosar o serie de hotărâri judecătoreşti, prin care instanţele îi confirmau legitimitatea demersului de a pune în executare garanţia constând în ferma de la Mohu, precum şi acte emise de executorul judecătoresc, prin care acesta a câştigat licitaţia cu privire la imobilul identificat mai sus.

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat ca fiind nefondate şi pretenţiile părţilor civile privind obligarea inculpaţilor la plata folosului de tras şi a sumei de bani obţinută din contractul de închiriere a antenei HHHHH., aflată pe terenul din localitatea Mohu.

Cu privire la contravaloarea celor patru camioane aflate pe terenul din localitatea Mohu, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că pretenţiile părţilor civile nu sunt probate. Din actele dosarului nu rezultă existenţa acestor patru camioane şi nici împrejurarea că inculpaţii E. şi F. ar fi intrat în posesia acestora şi, ulterior, ar fi dispus în mod fraudulos de bunurile respective.

S-a reţinut că acţiunea civilă de faţă este întemeiată în ceea ce priveşte restituirea unui număr de 18 monede de metal galben (monede de schimb NN.) de către inculpatul F., în cauză fiind probată vinovăţia acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, infracţiune în urma căreia a dobândit un folos material constând în obiectele respective.

Astfel, s-a apreciat că rezultă cu certitudine din probele de la dosarul cauzei că monedele au intrat în posesia inculpatului F. în urma constrângerilor exercitate asupra părţii civile I., aspect ce impune, în temeiul art. 19, 25 din C. proc. pen. raportat la art. 998 din C. civ. anterior, obligarea acestuia la restituirea ducaţilor de aur sau la achitarea contravalorii monedelor în cuantum de 39.151 RON, potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare a bunurilor mobile .

Referitor la daunele morale solicitate, instanţa a considerat că acestea sunt justificate în limita sumei de 5.000 RON, sumă ce reprezintă, în raport, cu circumstanţele cauzei o satisfacţie echitabilă acordată părţilor civile, fiind aptă să atenueze disconfortul şi traumele suportate, ca urmare a presiunilor psihice exercitate, de către inculpatul F. cu complicitatea inculpatului E..

În concluzie, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998, 1000 alin. (3) din C. civ., Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile I. şi MM., obligând inculpaţii E. şi F. la despăpgubiri civile în limitele sumelor expuse mai sus.

6. Persoana vătămată M., deşi în cursul urmăririi penale a declarat că se constituie parte civilă, fără a indica cuantumul pretenţiilor, ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, a arătat expres că nu are nicio pretenţie de la inculpaţi .

7. Persoana vătămată Q. a arătat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză, urmând să îşi precizeze pretenţiile.

În faţa instanţei însă, persoana vătămată Q. nu a depus în termenul prevăzut de lege constituirea de parte civilă şi nici nu şi-a precizat pretenţiile cu ocazia ascultării sale în această calitate .

8. Persoana vătămată P., deşi a arătat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu suma de 200.000 euro, sumă pe care a remis-o cu titlu de restituire împrumut şi dobânzi inculpatului X., în faza de judecată, printr-o cerere adresată instanţei, a arătat că nu are nicio pretenţie de la inculpaţii X. şi O..

Cererea adresată în scris instanţei a fost reiterată cu ocazia luării declaraţiei în calitate de persoană vătămată la data de 03.04.2014, când aceasta a precizat expres că nu are nicio pretenţie de la inculpaţii X. şi O..

Faţă de această împrejurare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că persoana vătămată P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

9. Persoana vătămată OO. a arătat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4.000 euro, reprezentând valoarea autoturismului lăsat în garanţie şi nereturnat după restituirea împrumutului către inculpatul O., aceeaşi poziţie procesuală fiind menţinută şi în faţa instanţei, prin cererea depusă la dosar fond.

Având în vedere soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul O. pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă OO..

10. Persoana vătămată U. s-a constituit parte civilă în cauză, potrivit înscrisului de la dosar fond, solicitând obligarea inculpaţilor S. şi F. să îi restituie 120 monezi de aur, respectiv 15 monezi de aur (ducaţi) sau să îi plătească echivalentul lor în bani, astfel: 67.000 euro S. şi 8.333 euro F..

Având în vedere soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă U..

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F., acesta nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea vreunei infracţiuni împotriva persoanei vătămate U., astfel încât şi în această situaţie partea civilă se poate adresa instanţei civile cu o acţiune în pretenţii.

11. Persoana vătămată V. s-a constituit parte civilă în cauză potrivit înscrisului de la dosar fond, solicitând obligarea inculpatului S. să îi restituie 13 monezi de aur sau o parte din acestea, un pandantiv în formă de inimă de aur de dimensiuni mari, un lanţ din aur şi un galben tăiat pe jumătate, bunuri care se aflau în posesia acestuia la data efectuării percheziţiei domiciliare şi care au fost indisponibilizate prin ordonanţa de sechestru din 13.11.2012 sau să îi plătească echivalentul lor în bani: 27.000 RON şi respectiv 6.000 euro la cursul de 4,5 RON/euro.

Având în vedere soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă V., aceasta având la îndemână posibilitatea exercitării unei acţiuni civile în justiţie.

12. Persoana vătămată W. s-a constituit parte civilă în cauză potrivit înscrisului de la dosar fond, solicitând obligarea inculpatului S. să îi restituie în natură imobilul de care a fost deposedată sau să îi achite contravaloarea acestuia în suma de 50.000 euro.

Partea civilă solicită obligarea inculpatului şi la plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON.

Având în vedere soluţia de achitare ce urmează a fi dispusă faţă de inculpatul S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., Curtea a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă W., precizând că aceasta are la îndemână posibilitatea exercitării unei acţiuni civile în justiţie împotriva inculpatului.

13. Persoana vătămată T. a arătat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20.000 euro, reprezentând dobânzile percepute de către inculpatul S., aceeaşi poziţie procesuală fiind menţinută şi în faţa instanţei de fond prin declaraţia aflată la dosar fond, unde a arătat că suma solicitată reprezintă banii plătiţi în plus inculpatului pentru a şi redobândi de la acesta apartamentul prin contract de vânzare-cumpărare.

S-a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate conform înscrisurilor şi declaraţiilor testimoniale de la dosarul cauzei în limita sumei de 15.000 euro. Această sumă reprezintă diferenţa dintre suma de 35.000 euro, achitată de către partea civilă ca preţ pentru cumpărarea apartamentului ce i-a aparţinut iniţial şi 20.000 euro, sumă acordată cu titlu de împrumut numitului XXXX. şi garantată de către partea civilă cu apartamentul.

Instanţa de fond a arătat că nu ia în considerare preţul de 26.000 euro trecut în actul de vânzare-cumpărare al imobilului încheiat de către partea civilă, în calitate de vânzător cu inculpatul S., în calitate de cumpărător, având în vedere că această sumă nu a fost plătită efectiv. În altă ordine de idei, această sumă includea dobânzi mascate, astfel cum reiese din probele dosarului (contractul autentificat cu nr. x/24.01.2008 la B.N.P. IIIII., prin care inculpatul S. acorda cu titlu de împrumut părţii civile T. suma de 4.000 euro, sumă pe care aceasta a recunoscut-o, dar care nu a fost acordată în realitate).

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., coroborat cu art. 19, art. 25 din C. proc. pen. şi art. 998 din C. civ. anterior, instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă T., obligând pe inculpatul S. să plătească acesteia suma de 20.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

14. Persoana vătămată PP. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, reprecizat prin concluziile scrise, solicitând obligarea, în solidar, a inculpaţilor AA. şi D. la plata sumei de 20.000 euro, precum şi a penalităţilor de întârziere de 250 euro/pentru fiecare lună de întârziere începând cu data de 15.08.2011.

S-a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia încheiată de părţi la data de 02.05.2011, aflată la fila x d.u.p. Potrivit acestei convenţii, partea civilă a achitat inculpatului AA. suma totală de 20.000 euro, cu titlul de avans. Conform clauzelor stabilite de comun acord, promitentul-vânzător se obliga să plătească, în caz de neexecutare a contractului, penalităţi de 250 euro pentru fiecare lună de întârziere.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi respectiv complicitate la înşelăciune, în raport, cu persoana vătămată PP., Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, Curtea de Apel Alba Iulia a obligat pe inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile PP. suma de 20.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, precum şi 250 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii pentru fiecare lună de întârziere în predarea apartamentului, începând cu data de 15.08.2011, cu titlul de despăgubiri civile.

15. Prin înscrisul ataşat la dosar fond, persoana vătămată QQ. a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Cu referire la această persoană vătămată, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2457/2012 a Judecătoriei Sibiu, acesteia i-a fost admisă acţiunea civilă în justiţie îndreptată împotriva inculpaţilor Y. şi Z., recuperându-şi suma achitată cu titlul de avans ulterior, de la cumpărătorul JJJJJ..

16. Persoana vătămată RR. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, solicitând obligarea, în solidar, a inculpaţilor AA., Y. şi D. la plata sumei de 19.000 euro, reprezentând suma achitată cu titlu de avans şi penalităţile de întârziere de 4000 euro, conform clauzelor convenţiei încheiate la data de 06.01.2012.

S-a reţinut, de către instanţa de fond, că pretenţiile părţii civile sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia încheiată între aceasta şi inculpatul AA. la data de 06.01.2012, aflată la fila x d.u.p, precum şi a antecontractului încheiat cu inculpatul Y. la data de 29.10.2008.

Rezultă din actele sus menţionate că partea civilă a achitat inculpatului Y. suma de 19.000 euro, cu titlu de avans.

Întrucât inculpatul Y. nu şi-a putut onora obligaţiile asumate prin contract, partea civilă RR. a încheiat un alt antecontract privind un apartament ce urma să fie construit în Şelimbăr, de data aceasta cu inculpatul AA., menţionându-se plata avansului achitat prima oară ca avans pentru apartamentul ce constituia obiectul celei de-a doua convenţii.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, cei doi inculpaţi (Y. şi AA.) împreună cu inculpatul D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune, în raport, cu persoana vătămată RR., instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii Y., AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile RR. suma de 19.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, reprezentând avansul achitat precum şi 4.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi de întârziere.

17. Persoana vătămată KKKKK. prin reprezentant SS. s-a constituit parte civilă în cauză, conform înscrisului depus la fila x şi dosar fond, precizat prin înscrisul de la dosar fond, solicitând obligarea, în solidar, a inculpaţilor Y. şi Z. la plata sumei de 28.000 euro, precum şi a dobânzilor aferente acestei sume, începând cu data de 30.05.2009 şi până la achitarea integrală a debitului.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, potrivit cărora partea civilă KKKKK. a achitat prin fiul său SS. suma de 3.000 euro la data de 18.10.2008, iar apoi, la data de 15.12.2008 suma de 25.000 euro.

Întrucât inculpaţii nu şi-au onorat obligaţiile contractuale şi nici nu au restituit suma de 28.000 euro achitată cu titlu de avans de către partea civilă, instanţa, având în vedere argumentele expuse în considerentele privind latura penală a cauzei, a apreciat că în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, a obligat pe inculpaţii Y. şi Z., în solidar, să plătească părţii civile KKKKK., reprezentată de SS., suma de 28.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, reprezentând avans nerestituit plus dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 30.05.2009 şi până la achitarea integrală a debitului.

18. Potrivit cererii adresate instanţei, persoana vătămată TT. a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

19. Persoanele vătămate UU. şi VV. s-au constituit părţi civile în cauză, conform înscrisului depus la dosar fond, solicitând obligarea, în solidar, a inculpaţilor Y. şi Z. la plata sumei de 7.000 euro (avansul plătit pentru apartament), precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 9.000 euro (250 euro pentru fiecare lună de întârziere x 36 luni).

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţilor civile sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi la data de 12.11.2009, aflat la fila x d.u.p. Potrivit acestui antecontract de vânzare-cumpărare, părţile civile au achitat inculpatului Y. suma totală de 7.000 euro, cu titlu de avans. Conform clauzelor stabilite de comun acord, promitentul-vânzător se obliga să plătească, în caz de neexecutare a contractului, penalităţi de 250 euro pentru fiecare lună de întârziere.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii Y. şi Z., în solidar, să plătească părţilor civile UU. şi VV. suma de 7.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, plus penalităţi de întârziere de 9.000 euro (250 euro x 36 luni) sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii potrivit convenţiei părţilor de la data de 12.11.2009.

20. Persoana vătămată WW. s-a constituit parte civilă în cauză, conform înscrisului depus la dosar fond, reformulat ulterior, solicitând obligarea inculpatului AA. la plata sumei de 23.000 euro (reprezentând: 14.000 euro daune materiale, constând în suma de bani achitată cu titlu de avans pentru imobilul ce urma să fie construit în Şelimbăr, judeţul Sibiu şi suma de 9.000 euro, cu titlul de daune morale), dobânzi legale aferente acestei sume, plus penalităţi potrivit convenţiei părţilor din 15.01.2013.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile WW. sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia civilă încheiată de părţi la data de 16.01.2012, aflată la fila x d.u.p. Potrivit acestei convenţii, partea civilă WW. a achitat inculpatului AA. suma totală de 14.000 euro cu titlu de avans. Conform clauzelor stabilite de comun acord, prin convenţia ulterioară intervenită între părţi la data de 15.01.2013, promitentul-vânzător (inculpatul AA.) recunoştea că a înstrăinat printr-un contract de vânzare-cumpărare imobilul ce a făcut obiectul convenţiei încheiate cu partea civilă şi se obliga ca până la data de 15.03.2013 să-i plătească promitentului-cumpărător WW., suma de 5.000 euro cu titlul de despăgubiri.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât a admis acţiunea civilă, aşa cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile WW. suma de 14.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, plus dobânzi legale aferente acestei sume începând cu data de 15.03.2013 şi suma de 5.000 euro daune potrivit convenţiei părţilor din 15.01.2013.

21. Persoana vătămată XX. s-a constituit parte civilă în cauză, conform înscrisului depus la fila x şi la dosar fond, reformulat ulterior pe parcursul cercetării judecătoreşti cu sumele de 20.000 euro, cu titlul de daune materiale, 5.000 euro penalităţi de întârziere, potrivit convenţiei părţilor şi 35.000 euro daune morale.

Instanţa de fond a reţinut că pretenţiile părţii civile XX. sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia civilă încheiată la data de 11.05.2011, aflată la fila x d.u.p. Potrivit acestei convenţii, partea civilă a achitat inculpatului AA. suma totală de 20.000 euro cu titlul de avans. Conform clauzelor stabilite în convenţie, promitentul-vânzător (inculpatul AA.) se obliga ca în caz de nerespectare de predare a apartamentului să plătească penalităţi de întârziere de 250 euro pe fiecare lună de întârziere.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA., Y. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune în convenţii, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă XX..

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA., Y. şi D., în solidar, să plătească părţii civile XX. despăgubiri astfel: 20.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune materiale, reprezentând avansul remis de partea civilă inculpatului AA.; 5.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi de întârziere, potrivit convenţiei părţilor din 11.05.2011, începând cu data de 15.08.2011 (dată la care inculpatul s-a obligat să predea apartamentul); 2.500 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În ce priveşte daunele morale, Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că le va acorda din considerente de echitate, având în vedere că prin decizia penală nr. 87/A/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2011, instanţa a acordat în aceleaşi circumstanţe daune morale promitenţilor-cumpărători care nu şi-au putut valorifica antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate cu inculpatul Y., fiind ţinuţi în mod nejustificat într-o stare de incertitudine şi puşi în imposibilitatea de a achiziţiona un alt imobil, deoarece economiile lor au fost remise cu titlul de avans inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că în situaţia părţii civile XX. suma de 2.500 euro reprezintă o satisfacţie echitabilă, în raport, cu disconfortul creat, ca urmare a pierderii şansei de a-şi achiziţiona un imobil şi a-şi recupera suma de bani dată cu titlu de avans, aspecte probate de promitenta-cumpărătoare prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

22. Persoanele vătămate YY. şi ZZ. s-au constituit părţi civile în cauză conform înscrisului depus la dosarul nr. x/2015, reformulat ulterior prin înscrisul depus la dosarul nr. x/2015, solicitând:

- constatarea nulităţii absolute parţiale (desfiinţarea parţială) a convenţiei încheiate între persoanele vătămate şi inculpatul AA. la data de 03.05.2010, modificată şi completată prin convenţia încheiată la data de 26.07.2011, modificată şi completată prin convenţia din data de 27.08.2012, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestei convenţii şi a radierii convenţiilor din C.F. nr. x Şelimbăr, nr. cad. y Şelimbăr - teren de construcţii în suprafaţă de 5.457 mp;

- constatarea nulităţii absolute a contractului dreptului de superficie încheiat cu inculpatul AA., autentificat sub nr. x/29.06.2012, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestei convenţii şi a radierii convenţiilor din C.F. nr. x Şelimbăr, nr. cad. y Şelimbăr - teren de construcţii în suprafaţă de 5.457 mp;

- constatarea nulităţii absolute parţiale a convenţiei sub semnătură privată încheiată între părţile civile şi ambii inculpaţi la data de 27.08.2012 cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară;

- obligarea inculpaţilor AA., Y. şi D. la plata despăgubirilor civile astfel:

- 351.000 euro cu titlul de daune materiale reprezentând contravaloarea a şapte apartamente pe care ar fi trebuit să le dobândească în proprietate conform convenţiilor încheiate. Deşi iniţial s-a solicitat contravaloarea a opt apartamente, între timp litigiul civil în dosarul nr. x/2013, soluţionat în mod definitiv de către Judecătoria Sibiu, a confirmat în mod definitiv dreptul de proprietate asupra unui apartament în blocul numerotat administrativ cu nr. x;

- 16.500 RON, reprezentând împrumutul contractat de părţile civile de la numitul LLLLL., banii fiind utilizaţi pentru rezolvarea problemelor din dosarele civile şi penale deschise la instanţele competente;

- 6.458,5 USD, reprezentând cheltuieli de transport pe care părţile civile au fost obligate să le efectueze pentru a putea reglementa situaţia juridică a terenului;

- 100.000 euro cu titlul de daune morale.

De altfel, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că cererea părţilor civile este vădit nefondată, întrucât în cauză nu s-a probat împrejurarea încheierii acestora într-o manieră frauduloasă, actele enumerate în alineatul precedent, reflectând voinţa părţilor civile.

Având în vedere că în cauză se reţine vinovăţia inculpaţilor AA., Y. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune cu prilejul executării convenţiilor, instanţa de fond a apreciat, ca întemeiată, acţiunea civilă sub aspectul obligării acestor inculpaţi la plata de despăgubiri civile materiale şi morale.

Având în vedere natura şi întinderea clauzelor contractuale stabilite şi asumate de către inculpatul AA. în baza convenţiilor succesive încheiate la datele de 03.05.2010, 26.07.2011 (ambele la B.N.P. D.) şi 27.08.2012 (la B.N.P. MMMMM.), instanţa de fond a constatat că pretenţiile părţilor civile, constând în contravaloarea a şapte apartamente, sunt pe deplin justificate.

Ca atare, luând ca reper preţul practicat, de către inculpatul AA. pentru apartamentele ce au făcut obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare încheiate de către acesta cu promitenţii cumpărători, anume 25.000 euro, instanţa a apreciat că pretenţiile părţilor civile YY. şi ZZ. sunt justificate în limita sumei de 175.000 euro (25.000 euro x 7 apartamente).

Potrivit actelor de la dosar, părţile civile YY. şi ZZ. au efectuat la data de 21.05.2015 un împrumut în cuantum de 16.500 RON de la martorul LLLLL., banii fiind utilizaţi pe parcursul litigiilor civile existente pe rolul instanţelor, în strânsă legătură cu cauza de faţă.

Având în vedere existenţa unei legături suficiente şi vizibile între acţiunile de manieră penală ale inculpaţilor şi efortul financiar depus de părţile civile, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că pretenţiile, constând în restituirea sumei de bani luată cu titlu de împrumut, sunt justificate.

Părţile civile au probat cu înscrisurile de la dosar că în perioada vizată au fost nevoiţi să revină în ţară pentru a reglementa situaţia juridică a terenului, efectuând cheltuieli de transport în sumă de 6.458, 5 USD (costul biletelor de avion).

În ce priveşte daunele morale, Curtea de Apel Alba Iulia a precizat că le va acorda din considerente de echitate, având în vedere că prin decizia penală nr. 87/A/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2011, instanţa a acordat în aceleaşi circumstanţe daune morale promitenţilor-cumpărători care nu şi-au putut valorifica antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate cu inculpatul Y., fiind ţinuţi în mod nejustificat într-o stare de incertitudine şi puşi în imposibilitatea de a achiziţiona un alt imobil, deoarece economiile lor au fost remise cu titlu de avans inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că în situaţia părţilor civile YY. şi ZZ. acordarea daunelor morale se justifică în compensarea stării îndelungate de incertitudine şi imposibilităţii de a-şi folosi resursele financiare după bunul plac, acestea fiind blocate pe o perioadă considerabilă de timp.

Disconfortul creat în această perioadă a avut consecinţe asupra stării de sănătate a părţii civile YY. şi justifică o compensaţie echitabilă în limita sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale.

Ca atare, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA., Y. şi D., în solidar, să plătească părţilor civile YY. şi ZZ.: suma de 175.000 euro, suma de 6458,5 USD sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, precum şi suma de 16.500 RON, cu titlul de daune materiale; suma de 5.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de daune morale.

23. Persoana vătămată AAA. s-a constituit parte civilă în cauză, conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 21.200 euro.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia civilă încheiată la data de 18.08.2010, aflată la dosar urmărire penală nr. 114/D/P/2013. Potrivit acestei convenţii, partea civilă AAA. a achitat inculpatului AA. suma totală de 21.200 euro, cu titlu de avans pentru apartamentul situat în blocul ce urma să fie edificat în Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi Y., în solidar, să plătească părţii civile AAA. suma de 21.200 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

24. Persoana vătămată BBB. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 20.000 euro, reprezentând avansul remis inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la B.N.P. D..

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile BBB. sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia civilă încheiată la data de 21.04.2011, aflată la dosar urmărire penală nr. 114/D/P/2013. Potrivit acestei convenţii, partea civilă a achitat inculpatului AA. suma totală de 20.000 euro cu titlu de avans pentru apartamentul situat în blocul ce urma să fie edificat în Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune în convenţii, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi Y. în solidar să plătească părţii civile BBB. suma de 20.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

25. Persoana vătămată CCC. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 20.000 euro, reprezentând avansul remis inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la B.N.P. D. şi suma de 5.000 euro, cu titlul de daune morale.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia civilă încheiată la data de 09.05.2011, aflată la dosar urmărire penală nr. 114/D/P/2013. Potrivit acestei convenţii, partea civilă a achitat inculpatului AA. suma totală de 20.000 euro, cu titlul de avans pentru apartamentul situat în blocul ce urma să fie edificat în Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune în convenţii, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În ce priveşte daunele morale, Curtea de Apel Alba Iulia a precizat că le va acorda din considerente de echitate, având în vedere că prin decizia penală nr. 87/A/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2011, instanţa a acordat în aceleaşi circumstanţe daune morale promitenţilor-cumpărători care nu şi-au putut valorifica antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate cu inculpatul Y., fiind ţinuţi în mod nejustificat într-o stare de incertitudine şi puşi în imposibilitatea de a achiziţiona un alt imobil, deoarece economiile lor au fost remise cu titlu de avans inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că în situaţia părţii civile CCC. suma de 2.500 euro reprezintă o satisfacţie echitabilă, în raport, cu disconfortul creat ca urmare a pierderii şansei de a-şi achiziţiona un imobil şi a-şi recupera suma de bani dată cu titlu de avans, aspecte probate de promitenta-cumpărătoare prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile CCC. suma de 20.000 euro şi suma de 2.500 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

26. Persoana vătămată DDD. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 24.000 euro, reprezentând avansul remis inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la B.N.P. D., precum şi ratele lunare achitate acestuia până în luna decembrie 2012.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în limita sumei de 18.370 euro constând în: 15.000 euro, reprezentând avansul remis inculpatului AA. potrivit convenţiei încheiate la data de 11.05.2011; 3.370 euro, reprezentând rate achitate aceluiaşi inculpat, potrivit chitanţelor ataşate la dosar;

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune în convenţii, s-a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa a admis acţiunea civilă în limita sumei de 18.370 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile DDD. suma de 18.370 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

27. Persoanele vătămate EEE. şi FFF. s-au constituit părţi civile în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu: suma de 17.000 euro remisă inculpatului AA., cu titlu de avans pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei din 23.08.2011 încheiată la B.N.P. D.; suma de 1.500 euro, cu titlul de penalităţi de întârziere; suma de 5.000 euro daune morale; suma de 6634 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată ocazionate de procesul civil intentat inculpatului AA..

Raportat la împrejurarea că persoanele vătămate EEE. şi FFF. au obţinut o sentinţă civilă în baza căreia inculpatul AA. a fost obligat să le restituie sumele de bani achitate, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că acţiunea civilă de faţă este vădit nefondată, admiterea acesteia conducând în mod nejustificat la o dublă dezdăunare.

Ca atare, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., instanţa de fond a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de părţile civile EEE. şi FFF..

28. Persoana vătămată GGG. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 25.000 euro, reprezentând preţul remis inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la B.N.P. D., precum şi suma de 7.000 euro penalităţi de întârziere.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în limita sumei solicitate, astfel cum rezultă din convenţia civilă încheiată la data de 21.02.2011, aflată la dosar urmărire penală nr. 114/D/P/2013. Potrivit acestei convenţii, partea civilă a achitat inculpatului AA., iniţial, un avans în sumă de 10.000 euro, iar, ulterior, prin actul adiţional din 09.02.2012 restul de 15.000 euro. Potrivit clauzelor inserate în convenţie, inculpatul AA. se obliga să plătească, în condiţiile nerespectării termenului de predare a apartamentului, penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună, fără ca acestea să poată depăşi 1.500 euro.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA., Y. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi respectiv complicitate la înşelăciune în convenţii, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA., Y. şi D., în solidar, să plătească părţii civile GGG. suma de 25.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, reprezentând preţul apartamentului şi suma de 1.500 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi de întârziere.

29. Persoana vătămată HHH. s-a constituit parte civilă în cauză, conform înscrisului depus la dosarul nr. x/2015, cu suma de 25.000 USD, reprezentând avansul achitat inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 23.09.2011 (20.000 USD) şi penalităţi de întârziere (5.000 USD).

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în ce priveşte cuantumul avansului achitat potrivit convenţiei civile încheiate la data de 23.09.2011, aflată la dosar urmărire penală nr. 114/D/P/2013. Potrivit acestei convenţii, partea civilă a achitat inculpatului AA. un avans în sumă de 20.000 USD. Potrivit clauzelor inserate în convenţie, inculpatul AA. se obliga să plătească, în condiţiile nerespectării termenului de predare a apartamentului, penalităţi în cuantum de 250 USD pe lună, fără ca acestea să poată depăşi 1.500 USD.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul AA., se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul AA. să plătească părţii civile HHH. suma de 20.000 USD sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, reprezentând avansul achitat pentru apartamentul ce a făcut obiectul convenţiei şi suma de 1.500 USD sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi de întârziere.

30. Persoana vătămată III. a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză şi nu are nicio pretenţie de la inculpaţi, potrivit înscrisului depus la dosar fond.

31. Persoana vătămată JJJ. s-a constituit parte civilă în cauză, conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 9.500 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 30.12.2011 (8.000 euro) şi penalităţi de întârziere (1.500 euro).

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţii civile sunt probate în ceea ce priveşte cuantumul avansului achitat, potrivit convenţiei civile încheiate la data de 30.12.2011, aflată la dosar urmărire penală nr. 114/D/P/2013. Potrivit acestei convenţii, partea civilă a achitat inculpatului AA. un avans în sumă de 8.000 euro. Potrivit clauzelor inserate în convenţie, inculpatul AA. se obliga să plătească, în condiţiile nerespectării termenului de predare a apartamentului, penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună, fără ca acestea să poată depăşi 1.500 euro.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile JJJ. suma de 8.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, reprezentând avansul achitat pentru apartamentul ce a făcut obiectul convenţiei şi suma de 1.500 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi de întârziere.

32. Persoanele vătămate KKK. şi LLL. s-au constituit părţi civile în cauză, conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 19.350 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 30.12.2011 la B.N.P. D. (10.000 euro) şi ratele lunare achitate până în luna noiembrie 2012 inclusiv (9.350 euro).

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pretenţiile părţilor civile sunt probate în ceea ce priveşte cuantumul avansului achitat, potrivit convenţiei civile încheiate la data de 30.12.2011, aflată la dosar urmărire penală nr. 114/D/P/2013. Potrivit acestei convenţii, părţile civile au achitat inculpatului AA. un avans în sumă de 10.000 euro. Potrivit clauzelor inserate în convenţie, restul preţului urma să fie achitat în rate lunare astfel: optsprezece rate lunare în cuantum de 850 euro şi a nouăsprezecea rată de 1.440 euro la semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dar nu mai târziu de 31.07.2013.

Probele dosarului au relevat faptul că părţile civile au achitat rate până în cursul lunii noiembrie 2012 inclusiv, cuantumul total al acestora fiind în sumă de 9.350 euro.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţilor civile KKK. şi LLL. suma de 19.350 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

33. Persoana vătămată MMM. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 20.000 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 30.07.2012 şi 2.000 euro penalităţi de întârziere. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a achitat inculpatului AA. un avans în sumă de 10.000 euro la data încheierii actului, iar diferenţa în sumă de 16.000 euro urma a fi achitată astfel: suma de 10.000 euro la 10.04.2012 şi suma de 6.000 euro la 30.07.2012. Potrivit clauzelor inserate în convenţie, inculpatul AA. s-a obligat să plătească, în condiţiile nerespectării termenului de predare a apartamentului, penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună.

Partea civilă a achitat, potrivit înscrisului ataşat la dosar, la data de 10.04.2012 suma de 10.000 euro, ultima tranşă asumată prin convenţie nefiind remisă.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile MMM. suma de 20.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, reprezentând avansul achitat pentru apartamentul ce a făcut obiectul convenţiei şi suma de 2.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de penalităţi de întârziere.

34. Persoana vătămată NNN. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 15.000 euro reprezentând avansul achitat inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 13.01.2012 la B.N.P. D. (12.000 euro) şi 3.000 euro rate lunare. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a achitat inculpatului AA. un avans în sumă de 12.000 euro la data încheierii actului, iar diferenţa în sumă de 14.000 euro urma a fi achitată în rate lunare astfel: primele patruzeci şi şapte rate în valoare de 291 euro fiecare, a patruzeci şi opta rată, în valoare de 323 euro, urmând a fi remisă la data de 13.01.2016.

Conform înscrisurilor de la dosar, partea civilă a achitat rate lunare până în luna noiembrie 2012 inclusiv .

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpaţii AA. şi D. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., în solidar, să plătească părţii civile NNN. suma de 15.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

35. Persoana vătămată OOO. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 15.000 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului AA. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 29.02.2012. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a achitat inculpatului AA. un avans în sumă de 15.000 euro la data încheierii actului, urmând ca diferenţa în sumă de 11.500 euro să se achite în şaizeci de rate lunare a câte 193 euro pe lună, începând cu luna iunie până cel mai târziu la data de 15.06.2016.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul AA. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul AA. să plătească părţii civile OOO. suma de 15.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

36. Persoana vătămată PPP. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la filele x (dosar nr. x/2015), cu suma de 32.000 euro, reprezentând preţul achitat inculpatului Y. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 16.01.2009. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a achitat inculpatului Y. preţul integral al apartamentului, în cuantum de 32.000 euro.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul Y. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile PPP., suma de 32.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

37. Persoana vătămată S.C. QQQ. S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la filele x (dosar nr. x/2015), cu suma de 14.000 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului Y. pentru apartamentul ce urma să fie construit la mansarda blocului situat în Sibiu, judeţul Sibiu şi care a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 30.01.2009. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a achitat inculpatului Y. un avans în sumă de 14.000 euro la data încheierii actului, urmând ca diferenţa în sumă de 14.000 euro să se achite până la data de 29.05.2009, dată la care urma să intre în posesia apartamentului.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul Y. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile S.C. QQQ. S.R.L., suma de 14.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

38. Persoana vătămată SSS. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la filele x (dosar nr. x/2015), cu suma de 26.400 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului Y. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 06.04.2009. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a remis inculpatului Y. la data încheierii actului un avans în cuantum de 26.400 euro din preţul total de 26.500 euro.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul Y. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile SSS. suma de 26.400 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

39. Persoana vătămată TTT. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisului depus la dosar fond, cu suma de 15.000 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului Y. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 13.08.2009 (5.500 euro) şi penalităţi de întârziere de 250 euro pentru fiecare lună de întârziere. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a remis inculpatului Y. la data încheierii actului un avans în cuantum de 5.500 euro din preţul total de 42.250 euro.

Potrivit clauzelor inserate în convenţie, inculpatul Y. se obliga să plătească în condiţiile nerespectării termenului de predare a apartamentului penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul Y. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile TTT. suma de 15.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

40. Persoana vătămată UUU. s-a constituit parte civilă în cauză conform înscrisurilor aflate la filele x d.u.p., 5703 dosar fond cu suma de 15.000 euro, reprezentând avansul achitat inculpatului Y. pentru apartamentul ce a constituit obiectul convenţiei încheiate la data de 20.10.2009. Potrivit convenţiei încheiate la data menţionată anterior, partea civilă a remis inculpatului Y. la data încheierii actului un avans în cuantum de 15.000 euro din preţul total de 31.000 euro.

Având în vedere că, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul Y. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât instanţa de fond a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 din C. proc. pen., art. 998 din C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul Y. să plătească părţii civile UUU. suma de 15.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., instanţa de fond a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de către părţile civile G., H., K. şi I., în raport, cu infracţiunile de înşelăciune pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor F., A., E., C. şi D..

Cu referire la măsurile asiguratorii, în vederea constituirii unei garanţii reale în ceea ce priveşte repararea pagubelor produse prin infracţiunile expuse mai sus, instanţa de fond a precizat că se impune menţinerea acestora, în temeiul art. 397 alin. (4) şi (5) din C. proc. pen., indicând ordonanţele de sechestru prin care au fost instituite.

Totodată, având în vedere soluţia de achitare pronunţată faţă de inculpatul BB., instanţa de fond a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa de sechestru din 05.11.2012 cu privire la autoturismul acestuia.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului S. vor înceta de drept dacă persoanele vătămate U., V. şi W. nu introduc acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a), e) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţii X. şi O. a sumei de 64.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, sumă provenită din săvârşirea infracţiunii de şantaj şi, respectiv, complicitate la şantaj faţă de partea civilă P., întrucât nu a fost restituită părţii civile şi nici nu a servit la despăgubirea acesteia.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a), e) din C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpatul X. a sumei de 8.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, sumă provenită din săvârşirea infracţiunii de şantaj faţă de partea civilă Q., întrucât nu a fost restituită părţii civile şi nici nu a servit la despăgubirea acesteia.

Împotriva sentinţei penale nr. 93 din data de 04 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorsim - Serviciul Teritorial Alba Iulia privind pe inculpaţii F., A., E., O., S., Y., AA., D., C., Z., D. şi BB., inculpaţii F., A., E., O., S., Y., AA., D., R. şi C. şi părţile civile U., V., YY., ZZ., W., K., EE., FF., GG., HH., DDD., Q., T., G., H., DD., I. şi MM. care au criticat soluţia dispusă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse în sinteză în cele ce urmează şi detaliate în încheierea de dezbateri şi în motivele scrise depuse la dosar.

Ministerul Public a arătat că apelul formulat de parchet vizează, în primul rând, netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile comise, solicitând să se observe că, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Y. şi Z., instanţa de fond a constatat că actele materiale de înşelăciune imputate acestora intră în conţinutul infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pentru săvârşirea căreia inculpaţii au fost condamnaţi definitiv prin sentinţa penală nr. 133 din 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Sibiu, fiind aplicate în favoarea acestora dispoziţiile art. 74 lit. a) din C. pen. din 1969, privind circumstanţele antenuante, iar, prin sentinţa penală atacată s-a dispus extindererea efectului acestor dispoziţii şi asupra pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional, faptă prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu raportare la art. 323 din C. pen. din 1969. Astfel, parchetul a apreciat că se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute pentru infracţiunea anterior menţionată, având în vedere consecinţele faptelor comise de inculpaţi în dauna părţilor civile, activitatea infracţională a celor doi inculpaţi cauzând prejudicii materiale însemnate persoanelor vătămate, materializate, pe de-o parte, în sumele de bani date ca avans pentru locuinţele pe care nu le-au primit, iar, pe de altă, prin procesele civile ce le-au fost intentate de cei cărora le-au fost vândute aceste apartamente.

Cu privire la inculpatul Y., a arătat că prin sentinţa penală nr. 133 din 14 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalului Sibiu, acesta a fost condamnat pentru fapte similare, săvârşite în aceeaşi perioadă şi acelaşi complex de împrejurări, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere şi aplicarea unei pedeapse complementare pe o perioadă de 3 ani. A susţinut că, având în vedere că cele 14 acte materiale de înşelăciune imputate inculpatului Y. în dosarul de faţă intră în conţinutul infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pentru care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare, în opinia sa, se impunea ca instanţa să dispună anularea suspendării sub supraveghere, modalitate de individualizare a pedepsei stabilită prin sentinţa penală nr. 133 din 14 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Sibiu, iar, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi act normativ, să dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni, cu aplicarea dispoziţiilor art. 43 din C. pen. din 1969, la pedeapsa închisorii stabilită într-un cuantum superior celui aplicat iniţial şi cu înlăturarea firească a circumstanţelor atenuante, pedeapsa aplicată pentru această infracţiune, urmând a fi contopită cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, cu aplicarea unui spor de pedeapsă.

A precizat că, în mod similar, trebuiau aplicate dispoziţiile art. 43 din C. pen. din 1969 şi în cazul inculpatului Z., care a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 133 din 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Sibiu, pentru fapte similare săvârşite în aceeaşi perioadă, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, de asemenea, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 76 lit. a) din acelaşi cod.

De altfel, a arătat că instanţa a stabilit că legea mai favorabilă, în ceea ce îi priveşte pe F. şi A., este legea nouă şi a dispus faţă de aceştia aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, printre care şi a celor prevăzute de art. 66 lit. m) şi lit. o) din noul din C. pen., însă instanţa a omis individualizarea în concret a acestor interdicţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin. (5) din noul din C. pen., omisiune ce urmează însă a fi remediată de instanţa de control judiciar, respectiv individualizarea persoanelor la care se referă interdicţia în persoana coinculpaţilor, persoane vătămate şi membrii familiilor lor, precum şi modalitatea în care se interzice dreptul de a se apropia de aceştia.

Ministerul Public a apreciat că este justificată majorarea cuantumului pedepselor principale şi complementare aplicate raportat, în primul rând, la gravitatea infracţiunilor comise de inculpaţi şi la modalitatea concretă de comitere, la scopul urmărit, prejudiciile cauzate părţilor civile, precum şi perioada îndelungată în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.

În al doilea rând, a arătat că apelul formulat de parchet vizează netemeinicia soluţiilor de achitare dispuse în cauză.

De altfel, în opinia parchetului, soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a grupului infracţional organizat este netemeinică, având în vedere că demersurile inculpaţilor pentru dobândirea bunurilor persoanelor vătămate fără sprijinul notarului nu aveau asigurată şansa de reuşită, rolul acestuia în activităţile ilicite fiind unul esenţial, actele încheiate la biroul acestuia facilitând executarea persoanelor vătămate şi deposedarea lor de imobilele deţinute. Lipsa de diligenţă a acestuia în a observa faptul că mereu aceleaşi persoane încheiau acelaşi tip de contracte ce aveau ca obiect imobile, pentru care preţul de vânzare era mult sub preţul pieţei, nu poate constitui o circumstanţă care să-l apere de răspunderea penală. Mai mult, modul de operare al inculpaţilor notoriu în privinţa acordării de împrumuturi cu dobândă persoanelor cu astfel de nevoi susţine acuzaţia privind comiterea infracţiunilor de înşelăciune, şantaj, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. A susţinut că din declaraţiile persoanelor vătămate coroborate cu cele ale martorilor şi cu procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, precum şi cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă că activitatea grupării, în ceea ce priveşte acordarea de împrumuturi cu dobândă, era un fapt de notorietate în municipiul Sibiu şi zonele limitrofe. Persoanele vătămate au apelat la aceşti doi inculpaţi - F. şi A. - pentru a le acorda împrumuturi în valută, sume de bani la care aceştia impuneau în mod obligatoriu o dobândă cuprinsă între 10-50% săptămânal sau lunar, precum şi constituirea unor garanţii imobiliare, actele fiind întocmite în majoritatea cazurilor la Biroul notarului public D., acest birou notarial fiind agreat de inculpaţi.

A mai arătat că apelul parchetului vizează achitarea inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, 4 acte materiale, cu privire la patru persoane vătămate care au fost induse în eroare, atât la încheierea contractelor, cât şi pe parcursul executării acestora, prin prezentarea de către inculpat a unei situaţii care nu corespundea realităţii, declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor NNNNN., MMMM., OOOOO., în legătură cu persoana vătămată G., PPPPP., DD., QQQQQ., RRRRR. în legătură cu persoana vătămată H., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV. în legătură cu persoana vătămată K. confirmând faptele comise de inculpaţi.

De asemenea, a apreciat ca fiind netemeinice soluţiile de achitare a inculpatului F., constând în: Săvârşirea infracţiunii de şantaj, comisă în dauna persoanei vătămate J., declaraţiile martorilor AAAAA., YYYY., WWWWW. şi XXXXX. fiind relevante în susţinerea acestei acuzaţii; săvârşirea infracţiunii de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate K., relevantă sub aspect probatoriu fiind declaraţia martorei SSSSS.; săvârşirea infracţiunii de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate M., relevantă sub aspect probator fiind declaraţia martorului QQQQ.; săvârşirea infracţiunii de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate N., în condiţiile în care probele administrate susţin contrariul.

Totodată, a apreciat, ca nefondată, soluţia de achitare privind infracţiunea de cămătărie, în condiţiile în care, din probatoriul administrat a rezultat că numitul IIII. a împrumutat de la inculpatul Cornea, în mod repetat, sume infime de bani, pe care le-a restituit uneori, iar în cursul anului 2012 a restituit suma împrumutată în aproximativ o lună cu dobânda aferentă. În acest sens, a arătat că persoana vătămată N. a participat în procesul penal în calitate de martor, exprimându-şi această poziţie procesuală încă din cursul urmăririi penale. Acesta a împrumutat în cursul anului 2010 suma de 3.000 euro de la inculpatul F., împrumut ce nu era achitat în momentul audierii, 2013, însă de fiecare dată în contul împrumutului aducea inculpatului Cornea bunuri din Franţa. Martorul a arătat că a auzit despre persoane care au împrumutat bani de la acest inculpat, în concret despre numiţii YYYYY., IIII. şi alţii, însă a menţionat că nu cunoaşte detalii privind sumele de bani acordate.

Referitor la dobânzi, parchetul a apreciat că perceperea acestora, după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 la împrumuturile acordate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din legea menţionată, motiv pentru care soluţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de cămătărie este vădit nefondată.

Totodată, parchetul a criticat şi soluţia de achitare a inculpatului A. în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune comisă în dauna persoanei vătămate L..

A mai arătat că apelul declarat de parchet nu vizează soluţia de achitare dispusă pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna persoanei vătămate I., susţinând că, în legătură cu prejudicierea acestei persoane vătămate, în mod corect, prin sentinţa apelată, instanţa a constatat faptul că inculpatul A. nu a avut nicio contribuţie referitor la infracţiunea de înşelăciune.

Cu privire la inculpatul C., parchetul a criticat soluţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 februarie 2011, prin care numiţii EE., FF., GG. şi HH., reprezentaţi prin mandatar K., în calitate de vânzător, înstrăinau imobilul situat în comuna Şelimbăr către inculpatul C., în calitate de cumpărător, în schimbul sumei de 14.000 RON, în contract menţionându-se că preţul s-a încasat integral înainte de semnarea acestuia, însă persoana vătămată K. nu a primit nicio sumă de bani. Înscrierea imobilului în cartea funciară s-a solicitat pe numele inculpatului C. şi a soţiei acestuia, JJ.. Modul în care persoana vătămată a fost determinată la încheierea contractului, scopul declarat de inculpat fiind acela de a stinge datoria persoanei vătămate, este unul de inducere în eroare, sens în care, în opinia parchetului, sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv. În continuare, a arătat că nu mai înţelege să critice soluţia de achitare dispusă pentru infracţiunea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate K., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de art. 124 din C. pen. din 1969, aceste dispoziţii fiind incidente în condiţiile în care s-a reţinut, apreciind în acord cu instanţa de fond, că legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, astfel că se impune încetarea procesului penal faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul E., a arătat că înţelege să critice soluţiile de achitare dispuse pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, având în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă vinovăţia acestuia în săvârşirea acestei infracţiuni, relevante sub aspect probator fiind declaraţiile martorilor NNNNN., MMMM., PPPPP., DD., QQQQQ., RRRRR., ZZZZZ., AAAAAA. şi MM.; complicitate la infracţiunea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate J., relevante sub aspect probator fiind declaraţiile martorului YYYY., susţinând că soluţia care se impune, în ceea ce priveşte această infracţiune, este cea de încetare a procesului penal, având în vedere intervenirea prescripţiei, conform dispoziţiilor din vechiul C. pen., această lege fiind mai favorabilă inculpatului; complicitate la infracţiunea de şantaj comisă în dauna vătămate G., probatoriul administrat în cauză susţinând vinovăţia inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni, însă, soluţia care se impunea era cea de încetare a procesului penal, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere data săvârşirii infracţiunii şi termenul de prescripţie special prevăzut de art. 124 din C. pen. din 1969, de 7 ani şi 6 luni.

Cu privire la inculpatul O., a arătat că înţelege să critice soluţia de achitare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: înşelăciune comisă în dauna persoanei vătămate Q., întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă vinovăţia acestuia în săvârşirea infracţiunii, fiind relevante declaraţiile persoanei vătămate coroborate cu declaraţiile martorilor, precum şi înscrisurile aflate la dosar, astfel că, se impune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen. din 1969, această lege fiind mai favorabilă acestuia; cămătărie, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011, în condiţiile în care inculpatul O., în cursul anului 2012, a acordat împrumut cu camătă persoanei vătămate OOOO., în sumă de 2.000 euro, pe timp de două luni, cu o dobândă de 10% pe lună. A arătat că persoana vătămată a restituit suma de 2.400 euro şi, mai mult, aceasta a indicat că a luat împrumutul cu dobânda respectivă, la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului Şandru fiind identificat un act de împrumut încheiat între acesta şi OOOO., în data de 18.04.2012, pentru suma de 2.400 euro.

De asemenea, a arătat că înţelege să critice soluţiile de achitare ale inculpatului S. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: cea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate U. la data de 29.08.2012, în condiţiile în care din probatoriul administrat rezultă că inculpatul a săvârşit această infracţiune, fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă pentru reţinerea acesteia în sarcina sa, motiv pentru care a solicitat condamnarea inculpatului; cea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate V., sub aspect probator fiind relevante declaraţiile acesteia coroborate cu declaraţiile martorilor I. şi U.; cea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate W., întrucât, din probatoriul administrat rezultă că inculpatul a săvârşit această infracţiune, însă instanţa de fond a apreciat, în mod netemeinic, că se impune o soluţie de achitare, în condiţiile în care se impunea încetarea procesului penal, fiind împlinit termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor din vechiul C. pen., această lege fiind mai favorabilă inculpatului.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., a arătat că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen., criticând soluţia de achitare dispusă pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, în referire la persoanele vătămate G., H., K., EE., GG., I. şi M., întrucât din declaraţiile acestora rezultă că D. se afla în înţelegere cu inculpaţii, era la curent cu activităţile acestora, dar şi faptul că persoanele vătămate erau şantajate şi ameninţate, şi chiar încasa sume de bani cu titlul de taxă notarială în plus faţă de sumele menţionate pe chitanţe. Din declaraţiile persoanelor vătămate rezultă şi faptul că ceilalţi inculpaţi discutau de dobânzile percepute părţilor vătămate în prezenţa notarului, iar actele erau întocmite de notar înainte ca victimele să se prezinte la birou şi fără ca acestea să-i predea actele de proprietate sau să-şi exprime consimţământul, precum şi faptul că nu li s-au adus la cunoştinţă exact sumele menţionate în contract, banii nu se plăteau în faţa notarului, deşi acest aspect era menţionat în contracte, iar în situaţia în care s-au numărat bani în faţa sa, aceştia nu s-au predat toţi, inculpaţii reţinând parte din sumă cu titlu de dobândă anticipată şi taxe notariale.

A mai arătat că înţelege să critice soluţiile de achitare dispuse pentru complicitate la infracţiunile de şantaj în dauna persoanelor vătămate G., H., K., I. şi M., întrucât se impunea ca instanţa de fond să constate că faptele au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege, însă, prin împlinirea termenului de prescripţie specială, soluţia corectă consta în încetarea procesului penal.

De asemenea, a apreciat, ca netemeincă, soluţia de achitare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, întrucât din starea de fapt expusă în motivele de apel formulate în scris (solicitând să fie avută în vedere, chiar dacă nu a fost expusă oral în faţa instanţei) rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, atât obiectiv, cât şi subiectiv, având în vedere că activitatea derulată de inculpat în calitate de notar, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cursul procesului penal, face dovada unei complicităţi la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj, fapte comise cu intenţie indirectă, motiv pentru care, în opinia sa, se impunea ca instanţa de fond să dispună condamnarea pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi încetarea procesului penal pentru complicitate la infracţiunea de şantaj.

Cu privire la inculpatul D., a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut ca fiind legea penală mai favorabilă vechiul C. pen. şi că înţelege să critice soluţia de achitare dispusă pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- Cea de înşelăciune comisă în dauna persoanei Q.;

- Cea de complicitate la infracţiunea de şantaj săvârşită în dauna aceleiaşi persoane vătămate.

A solicitat să se aibă în vedere starea de fapt expusă cu privire la inculpatul O. împreună cu care inculpaţii D. şi BB. au comis faptele, fiind relevante sub aspect probator declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor audiaţi, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza de cercetare judecătorească, respectiv SSSS. şi UUUUU., motiv pentru care consideră că faptele reţinute în sarcina inculpatului se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunilor de şantaj şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în cazul săvârşirii infracţiunii de şantaj, soluţia corectă fiind cea de încetare a procesului penal, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d) şi art. 124 din acelaşi cod;

- Cea de complicitate la infracţiunea de şantaj săvârşită în dauna persoanei vătămate M., vinovăţia inculpatului, rezultând din coroborarea declaraţiilor persoanei vătămate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, soluţia corectă, faţă de împlinirea termenului special de prescripţie, potrivit dispoziţiilor legii vechi, fiind cea de încetare a procesului penal. Relevante sub aspect probator, pe lângă declaraţiile persoanei vătămate, sunt şi declaraţiile martorului QQQQ..

Cu privire la inculpatul BB., a susţinut că, în mod corect, s-a reţinut ca fiind legea penală mai favorabilă vechiul C. pen. şi a arătat că înţelege să critice soluţiile de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă în dauna persoanei vătămate Q. şi infracţiunii de şantaj comisă în dauna aceleiaşi persoane vătămate, solicitând să se aibă în vedere starea de fapt expusă cu privire la inculpatul O., acesta săvârşind fapta împreună cu inculpaţii D. şi BB., precum şi declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, respectiv SSSS. şi UUUUU., apreciind că faptele reţinute în sarcina inculpatului se circumscriu condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor amintite. În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, având în vedere că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen., a precizat că se impune încetarea procesului penal, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 396 alin. (6) din acelaşi cod.

Totodată, a solicitat încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna persoanei vătămate M., fiind împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.

Apelanţii intimaţi-inculpaţi E. şi S. au solicitat următoarele:

Inculpatul S. a solicitat admiterea apelului, cu precizarea că acesta vizează soluţia de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate T., în privinţa căreia, în opinia sa, se impune achitarea, cu toate consecinţele care vizează latura civilă şi măsurile asigurătorii. Sub aspect probator a indicat că niciunul dintre martorii audiaţi, respectiv BBBBBB., CCCCCC., XXXX. şi familia Niţă nu face vreo trimitere la o conduită agresivă, moral sau fizic, a inculpatului S. şi se arată doar că "îi era teamă că o să ajungă să îşi piardă casa", instanţa, referitor la infracţiunea de şantaj, motivând că persoana vătămată Niţă avea o temere din zvonul public. Mai mult, familia Niţă l-a chemat în judecată pe martorul XXXX., beneficiarul împrumutului, fiind obligat să plătească acestora suma de 46.000 de euro, respectiv paguba pe care familia Niţă a suferit-o prin faptul că a garantat pentru el.

În plus, a arătat că instanţa de fond a caracterizat încheierea contractului din anul 2007 ca fiind o relaţie contractuală, astfel că nu există o faptă penală, atitudinea persoanei vătămate fiind una de teamă din zvonul public, în penultimul alineat, arătând că şantajul s-a consumat ulterior, către sfârşitul anului 2008, când a fost obligat să încheie acel contract pentru a asigura împrumutul luat pentru o altă persoană.

În eventualitate în care instanţa de apel nu va împărtăşi concluziile privind pronunţarea unei soluţii de achitare, a arătat că înţelege să conteste, pe latura civilă, suma de 15.000 euro, stabilită de instanţa de fond cu titlu de daune materiale, reprezentând diferenţa dintre 35.000 de euro (preţul vânzării încasat de Cornea) şi 20.000 euro (preţul împrumutului acordat), evident, contrar oricărui temei legal, susţinând că s-a omis a se avea în vedere şi Contractul nr. x din 24.01.2008, aferent sumei de 4.000 euro.

Faţă de cele expuse, a solicitat admiterea apelului şi pe latură civilă.

Inculpatul E. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând să se dispună pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru motivele arătate în scris, fiind indicate toate probele privitoare la legătura lui E. cu fiecare dintre coinculpaţi, cu inculpatul A. neexistând nicio dovadă care să probeze legătura dintre cei doi, precum şi cu inculpaţii C. şi F.. A arătat că nu există probe esenţiale care să dovedească vreo legătură a incupatului Jucan cu ceilalţi coinculpaţi, instanţa de fond făcând o singură trimitere în cuprinsul sentinţei, în sensul reţinerii că l-a susţinut moral şi că, de altfel, Iliuţ ar fi avut o discuţie cu un poliţist, considerată ca fiind o probă esenţială, însă această probă nu emană de la Jucan şi nici nu este împotriva acestuia. În ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal dispusă de instanţa de fond pentru complicitate la infracţiunea de şantaj comisă în dauna persoanei vătămate H., a susţinut că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, câtă vreme instanţa a motivat implicarea lui E. în maniera că deşi, iniţial, acesta nu a fost implicat în împrumutul acordat, avea cunoştinţă de ameninţările la care era supusă persoana vătămată de către inculpatul F..

Totodată, a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare şi pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, comisă în dauna persoanei vătămate I..

Inculpatul O. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelului, şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de cămătărie, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

De asemenea, a arătat că există mai multe plângeri formulate împotriva sa, ce au ca obiect săvârşirea infracţiunii de cămătărie, însă multe din aceste presupuse fapte datează dinaintea incriminării infracţiunii de cămătărie, anii 2010, 2011, 2012, astfel că pentru acestea, având în vedere că infracţiunea de cămătărie nu era incriminată la acel moment, a solicitat înlăturarea răspunderii penale, iar pentru perioada în care infracţiunea era incriminată, a susţinut că la dosar nu există nicio probă din care să reiasă constrângerea presupuselor persoane vătămate.

Inculpatul R. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelului, şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvărşirea infracţiunii de şantaj, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.. În acest sens, a arătat că persoana vătămată în dauna căreia a fost săvârşită infracţiunea, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, a precizat că nu are nicio legătură cu inculpatul, că acesta nu i-a spus nimic, nu i-a făcut nimic, şi, cu toate acestea, instanţa de fond a constatat prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunea de şantaj, iar pe latură civilă a dispus confiscarea imobilului, dobândit de altfel în mod legal, printr-un contract de vânzare-cumpărare, încheiat între persoana vătămată şi soţia inculpatului R.. În schimb, în apel, persoana vătămată şi-a schimbat declaraţiile, apărarea caracterizându-le ca fiind declaraţii pro causa, din dorinţa de a obţine o îmbogăţire, fără justă cauză, din punctul său de vedere.

Sub aspect probator, a arătat că în afara de declaraţia schimbată a persoanei vătămate nu există probe care să îl incrimineze, motiv pentru care înţelege să solicite pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Inculpatul Y. a solicitat, cu ocazia concluziilor susţinute oral, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelului, şi, în rejudecare, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul dispziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

A susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în sensul că lipseşte cu desăvârşire o descriere concretă a faptei, mai mult, nu există un moment de consumare, respectiv de epuizare al infracţiunii, nefiind descrisă o activitate efectivă a inculpaţilor sau o modalitate reală în care aceştia s-ar fi înţeles să inducă în eroare terţe persoane.

A arătat că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 133/2012, dosar penal în care au fost cercetate acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, ce face obiectul prezentei cauze, însă nu s-a reţinut şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, aspect interesant de altfel, prin prisma faptului că actele materiale ce au făcut obiectul dosarului concretizat prin această sentinţă se întrepătrund cu actele materiale ce fac obiectul analizei în prezenta cauză.

În susţinerea apelului, a mai arătat că pe rolul Judecătoriei Sibiu există numeroase dosare civile, respectiv dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 3782/2015, în care au fost supuse analizei presupuse acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, însă nu s-au formulat plângeri penale şi nu au fost indicate elemente de grup infracţional, astfel că o parte din persoanele vătămate nu au considerat că ar fi vorba de înşelăciune.

Raportat la situaţia de fapt, a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat.

Concluzionând, a solicitat menţinerea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte contopirea pedepselor, precum şi beneficiul liberării condiţionate acordat prin sentinţa nr. 242/2021 a Judecătoriei Deva în dosarul nr. x/2021.

A precizat că nu a depus motive scrise de apel.

Inculpatul AA. a solicitat, cu ocazia concluziilor susţinute oral, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelului, şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul dispziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

A susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în sensul că lipseşte cu desăvârşire o descriere concretă a faptei, mai mult, nu există un moment de consumare, respectiv de epuizare al infracţiunii, nefiind descrisă o activitate efectivă a inculpaţilor sau o modalitate reală în care aceştia s-ar fi înţeles să inducă în eroare terţe persoane.

Inculpatul AA. a arătat că de la momentul încetării măsurii arestului preventiv, a obţinut în mod constant venituri licite, având o viaţă stabilă, fără vreun contact cu legea penală.

În plus, au trecut mai bine de 10 ani de la momentul săvârşirii acestor fapte, sens în care nu se justifică o pedeapsă cu executare în regim de detenţie, întrucât scopul educativ al pedepsei nu s-ar mai realiza.

A precizat că nu a depus motive scrise de apel.

Inculpatul D. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat nestructurat, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, precum şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

A arătat că o primă critică adusă sentinţei penale apelate constă în stabilirea, în mod greşit, a legii penale mai favorabile, respectiv vechiul C. pen.

Astfel, a arătat că în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în opinia sa, legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, în sensul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) din C. pen., în forma existentă între 01 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului C. pen., şi 23 mai 2016, data când acesta a fost modificat prin O.G. nr. 18/2016, fiind introdus art. 2561, care constituie forma agravantă, susţinând că legea nouă este legea penală mai favorabilă, întrucât în această perioadă exista o singură normă de incriminare, respectiv art. 244 alin. (1), care prevedea pedeapsă închisorii de la 6 luni la 3 ani.

A susţinut că un al doilea element care conduce la netemeinicia soluţiei de condamnare pronunţată de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat nestructurat se referă la modalitatea de constituire a acestui grup.

A precizat că, în temeiul dispoziţiilor art. 367 alin. (6) din C. pen., nu se poate reţine existenţa unui grup infracţional organizat, întrucât un astfel de grup este constituit din 3 sau mai multe persoane, astfel că, în sarcina sa s-ar putea reţine cel mult o complicitate la săvârşirea infracţiunii comise, pe de-o parte, de către inculpaţii Haiduc şi Rujan, cu privire la vânzarea mansardelor, şi, pe de altă parte, o complicitate la săvârşirea infracţiunii comise de inculpatul AA. sau AA. şi Haiduc, cu privire la vânzarea apartamentelor care urmau să se edifice în localitatea Şelimbăr.

În privinţa complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a solicitat să se aibă în vedere şi dispoziţiile de drept civil, precum şi cele din legislaţia notarială, acestea fiind ignorate de organele de urmărire penală şi instanţa de fond, invocând în acest sens, dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care prevăd că "toate actele notariale se îndeplinesc la cerere", iar potrivit alin. (2) "înscrisurile referitoare la acte notariale se redactează potrivit voinţei părţilor", precum şi dispoziţiile care reglementează procedurile prevăzute de lege cu privire la darea de dată certă şi legalizarea de semnătură.

Referitor la contractele încheiate, în bloc, inculpatul a susţinut că ar fi încheiat de două sau de trei ori antecontracte cu privire la aceleaşi obiect:

- În dauna persoanei vătămate DDDDDD., cu privire la care s-a reţinut, atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa atacată că se face vinovat de faptul că nu i-a adus la cunoştinţă, că nu a făcut demersuri cu privire la notarea în cartea funciară a acestui antecontract, punctând că iniţial a fost încheiat un contract principal, iar ulterior prin actul încheiat la notarul D. a fost modificat contractul iniţial, în sensul că părţile stabilesc că de comun acord se obligă să înscrie actul în cartea funciară, de unde rezultă că nu există vreo obligaţie a inculpatului în efectuarea unui astfel de demers;

- În dauna persoanei vătămate XX., cu privire la care a învederat că situaţia este similară.

În privinţa celolalte situaţii în care s-a reţinut că a încheiat mai multe antecontracte care privesc acelaşi apartament, inculpatul a solicitat să se constate că cel de-al doilea înscris este încheiat la un alt notar, astfel încât nu cunoştea că imobilul respectiv a făcut anterior obiectul unui alt asemenea antecontract.

Cu privire la persoanele vătămate LLL. şi KKK. nu s-a dovedit că acel apartament a fost vândut unei alte persoane printr-un antecontract încheiat la inculpatul notar D..

Concluzionând, a solicitat, prin prisma stabilirii ca lege penală mai favorabilă a noului C. pen., raportat la dispoziţiile art. 154 alin. (1) din C. pen. şi data săvârşirii infracţiunilor cu privire la persoanele vătămate G., H., I., K., EE. şi GG., să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, urmare a împlinirii termenului special prevăzut de art. 55 alin. (2) din C. pen.

Inculpatul F. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelului, şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare, iar în situaţia în care soluţia ar fi de condamnare, legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen., în cazul infracţiunilor de înşelăciune şi grup infracţional organizat, precum şi în cazul infracţiunii de şantaj, pentru aceasta intervenind prescripţia răspunderii penale, potrivit art. 124 din C. pen. din 1969.

De altfel, a arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul x - Serviciul Teritorial Alba Iulia (dosarul nr. x/2011) pentru infracţiunea de constituire de grup de crimă organizată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 din C. pen. din 1969, precum şi şantaj, prev. de art. 194 din acelaşi C. pen.. A arătat că s-a pornit de la ideea că inculpaţii A., F. şi E., sprijiniţi de C., ar fi creat acest grup de crimă organizată în perioada 2008-2012, având ca şi scop obţinerea de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de cămătărie, şantaj şi înşelăciune

În privinţa persoanei vătămate G., a arătat că nu există probe din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de şantaj reţinute în sarcina sa, în acest sens, solicitând să se aibă în vedere sub aspect probator chiar acea înregistrare a numitului "EEEEEE.", din care a rezultat că s-ar fi exercitat violenţe sau ameninţări asupra persoanei vătămate G., fiind relevantă tocmai prin faptul că inculpatul spune "Lasă-l, n-avem nicio treabă cu dânsul, niciun fel de problemă", evidenţiind, totodată, că persoana vătămată a formulat plângere după începerea urmăririi penale faţă de inculpat în această cauză, astfel că, din punctul său de vedere, nu există infracţiunea de şantaj.

Referitor la persoana vătămată H. a susţinut că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că ar fi fost săvârşită asupra acestuia fapta de înşelăciune, condamnarea fiind dispusă în principal pe depoziţiile rudelor, soţiei şi copiilor, care la momentul respectiv erau foarte mici.

În ceea ce priveşte persoana vătămată I., a arătat că în rechizitoriu se reţine că aceasta ar fi fost şantajată de către F., aspect neadevărat, mai ales în condiţiile în care persoana vătămată cunoştea că fiul său ar fi fost şantajat de către acesta, precizând că a depus la dosar poze din care reiese că cei doi se căutau şi ieşeau împreună la evenimente.

Inculpatul A. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelului, şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare, iar în situaţia în care soluţia ar fi de condamnare, legea penală mai favorabilă este reprezentată de normele vechiul C. pen., deoarece, indiferent de cuantumul mult mai mare al unor pedepse, aşa cum au fost reglementate în vechile norme, regulile cu privire la concursul de infracţiuni, prescripţia, circumstanţele atenuante şi efectele acesteia sunt mai favorabile, iar infractiuniile de şantaj pentru care a fost condamnat au fost prescrise.

A arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul x - Serviciul Teritorial Alba Iulia (dosarul nr. x/2011) pentru constituire de grup de crimă organizată, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, precum şi şantaj, prev. de art. 194 din acelaşi cod. A susţinut că instanţa de fond a dispus în mod greşit condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna a două persoane vătămate şi anume, J. şi K., modalitatea fiind prin solicitarea acestora să plătească diferite sume de bani, cu titlu de dobânzi, la unele din împrumuturile acordate sau deposedând persoanele vătămate de mai multe bunuri mobile sau imobile.

Referitor la persoana vătămată I., instanţa a dispus corect achitarea, dar nu pentru temeiul prevăzut de art. 16 lit. c) din C. proc. pen., ci pentru temeiul prevăzut de art. 16 lit. a) din C. proc. pen., aşa cum a solicitat în faţa instanţei de fond.

În privinţa persoanei vătămate M., instanţa a procedat corect când a constatat că actul încheiat în cauză, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare nu a fost obţinut prin folosirea unor mijloace violente de natură a îmbrăca conţinutul infracţiunii de şantaj, fiind evident din declaraţia persoanei vătămate respective, din retragerea plângerii făcute de aceasta, faptul că nu s-au exercitat violenţe sau ameninţări, că s-au plătit sume de bani în contul apartamentului care a fost înstrăinat altor persoane. Instanţa de fond, în mod corect, a reţinut faptul că trebuia dispusă achitarea, lucrul pe care l-a şi făcut.

În ceea ce o priveşte pe persoana pretins vătămată K., inculpatul a arătat că acesta nu poate avea calitatea de persoană vătămată, întrucât el acţiona ca un mandatar al unchiului său, EE., cum, de altfel la infracţiunea de şantaj persoana vătămată Sârbu ar putea fi subiect procesual pasiv, dar ţinta, astfel cum rezultă din rezolvarea laturii civile, ar fi trebuit să fie persoana vătămată consimţită parte civilă, respectiv EE..

În ceea ce o priveşte pe partea civilă J., inculpatul a arătat că, într-adevăr l-a ajutat pe acesta cu anumite sume de bani, Spătăcean lucrând la un imobil de-al inculpatului aflat în construcţie, dar niciunul dintre martori nu a indicat faptul că s-au împrumutat sume de bani cu dobândă, ci doar că inculpatul A. l-a ajutat pe acesta datorită relaţiilor de prietenie cu anumite sume de bani să îşi plătească datoria contractată la finanţe, existând la dosar depus un înscris în acest sens.

Inculpatul C. a arătat că legea aplicabilă este legea penală veche, în condiţiile în care a fost condamnat anterior în baza legii penale vechi, astfel că, pentru a se evita crearea unei lex tertia, în cauză sunt aplicabile normele legii penale vechi. A solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat şi înşelăciune, întrucât nu există probe care să releve sărâşirea acestora, iar în cazul infracţiunii de şantaj să se dispună încetarea procesului, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie, fiind aplicabilă legea penală veche.

În ceea ce îl priveşte pe el şi pe inculpaţii F. şi A. a menţionat că încheierea actelor la notarul D. este întâmplătoare, respectiv câte un contract pentru fiecare, iar în cazul său nici nu reţine dacă ar fi încheiat vreun act la notarul indicat, toate aceste elemente fiind inserate în ideea de a sugera existenţa unui grup infracţional organizat şi a unei anumite ramificaţii, care din punctul său de vedere, nu există.

Pe latură civilă, în ceea ce priveşte obligarea sa, în solidar, cu inculpatul A. a considerat că nu este corectă soluţia pronunţată de instanţa de fond, întrucât niciodată inculpatul A. nu a asistat la încheierea contractelor de către el, şi nici invers.

Apelantele părţi civile H., continuator al acţiunii părţilor civile MM. şi I. au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei sentinţe de condamnare a inculpaţilor F., D., R. şi E., în ceea ce priveşte persoana vătămată H. pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecata şi a inculpaţilor F., E. şi D. pentru persoana vătămată I., solicitând admiterea acţiunilor civile, ca fiind dovedite prin probele administrate în fond.

Totodată, au solicitat condamnarea inculpaţilor F., E. şi D. pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată prin actul de sesizare, cu privire la persoana vătămată I. şi admiterea acţiunilor civile formulate.

În plus, au susţinut că inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru fapte privind persoana părţii civile H., legate de ferma din Mohu, deşi cei doi inculpaţi au dispus de un bun al acesteia, fiind dovedită activitatea infracţională a celor doi, respectiv luarea materialului feros, precum şi vânzarea acestuia.

Faţă de cele expuse, au solicitat admiterea acţiunii civile formulate (de persoanele vătămate I. şi MM.), respectiv acordarea sumei de 1.158.284 RON (valoare bunuri mobile), majorată cu 18.460 RON (diferenţa valoare fier vechi), onorariul expertului judiciar, precum şi desfiinţarea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară încheiat la data de 14 noiembrie 2008 între MM. şi I., pe de-o parte şi E., pe de altă parte, garanţia fiind constituită asupra imobilului fermă din localitatea Mohu, iar pe cale de consecinţă, restituirea acestui imobil către I., precum şi majorarea daunelor morale stabilite de instanţa de fond la nivelul sumei de 5.000 RON.

H. a precizat că este succesorul părţii civile MM., aceasta decedând între timp.

Totodată, s-a arătat că partea civilă MM. a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 300 euro lunar, începând cu luna august 2011 şi până la intrarea în posesie asupra antenei HHHHH. aflată pe terenul din localitatea Mohu, sumă ce reprezintă chiria lunară stabilită prin contractul de închiriere.

Cu privire la apelurile formulate de U. şi V., s-a solicitat admiterea acestora şi condamnarea inculpatului S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, precum şi admiterea acţiunilor civile constând în: restituirea unui număr de 135 de monede de aur sau echivalentul lor, respectiv suma de 75.333 euro pentru U.; restituirea unui număr de 13 galbeni, un lanţ de aur şi un galben tăiat pe jumătate, bunuri care au fost găsite la inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare, indisponibilizate prin ordonanţa de sechestru din 13.11.2012 sau echivalentul lor, respectiv suma de 27.000 RON şi 7.000 euro pentru V..

Apelantele părţi civile K., EE., FF., GG. şi HH. au solicitat, pe latura penală, admiterea apelului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 396 din acelaşi cod, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale atacate, condamnarea inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu privire la partea civilă K., precum şi reindividualizarea pedepselor în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii F., A., C. şi D..

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a invocat nulitatea absolută a contractelor de vânzare subsecvente, aceasta nefiind reţinută de instanţa de fond.

În subsidiar, în măsura în care nu se mai poate dispune anularea contractelor, iar pe cale de consecinţă, repunerea în situaţia anterioară cu privire la imobilele indicate, s-a solicitat obligarea inculpaţilor A. şi C. la plata contravalorii acestor imobile la preţul de vânzare prin care părţile civile au devenit proprietari şi nu la preţul de vânzare din contractele care au făcut obiectul şantajului şi ameninţării.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a criticat şi soluţia prin care instanţa de fond a dispus compensaţia sau stingerea prin compensaţie a datoriilor pe care partea civilă L. le avea faţă de inculpatul A., în referire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect suprafeţe de teren situate în extravilanul localităţii Şura Mare.

De asemenea, pe latură civilă, s-a solicitat repunerea în situaţia anterioară, în cazul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2010, încheiat între partea civilă K. şi sora inculpatului F., numita FFFFF., aspect ce depinde oarecum de soluţia de condamnare privindu-l pe inculpatul F., în sensul reţinerii săvârşirii infracţiunii de şantaj în sarcina acestuia în legătură cu acel contract.

În concret, s-a solicitat ca inculpaţii A. şi C. să fie obligaţi la plata următoarele sume: 30.000 euro în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii pentru terenul în suprafaţă de 1.000 mp, situat în satul Cisnădioara, cu datele de identificare (număr de carte funciară şi număr topografic) indicate în dosar şi nu la suma de 54.000 RON, astfel cum a dispus instanţa de fond; 30.000 euro pentru terenul în suprafaţă de 1.000 mp, situat în satul Cisnădioara, care reprezintă o altă parcelă de teren din cadrul unei cărţi funciare separate şi nu la suma de 54.000 RON, astfel cum a dispus instanţa de fond; 60.000 euro pentru terenul în suprafaţă de 5.000 mp, situat în oraşul Cisnădie, str. x şi nu la suma de 43.000 RON, astfel cum a dispus instanţa de judecată.

Totodată, s-a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfăşurarea acestui proces (fiind depuse chitanţe, care au fost ataşate concluziilor scrise).

Apelantele părţi civile YY. şi ZZ. au solicitat, pe latură penală admiterea apelurilor, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte greşita înlăturare din configuraţia acuzaţiilor aduse inculpatului D. a aspectelor invocate în actul de sesizare privind modul fraudulos al încheierii contractului de constituire a dreptului de superficie şi nereţinerea şi în sarcina celorlalţi doi inculpaţi Haiduc şi AA. a acuzaţiilor privind modul fraudulos al încheierii contractului de constituire a dreptului de superficie, în condiţiile în care interesul aparţinea în primul rând inculpaţilor Haiduc şi AA..

Deopotrivă, apelantele părţi civile YY. şi ZZ. au mai solicitat următoarele: includerea în configuraţia acuzaţiilor aduse inculpaţilor şi a aspectelor invocate în actul de sesizare privind modul fraudulos al încheierii contractului de constituire a dreptului de superficie, respectiv: constatarea nulităţii absolute parţiale (desfiinţarea parţială) a convenţiei încheiate între YY. şi ZZ. şi inculpatul AA. la data de 03.05.2010, modificată şi completată prin convenţia încheiată la data de 26.07.2011, modificată şi completată prin convenţia din 27.08.2012, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestora şi a radierii convenţiilor din C.F. nr. x Selimbăr, nr. cad. x Selimbăr - teren de construcţii în suprafaţă de 5457 mp; constatarea nulităţii absolute parţiale (desfiinţarea parţială) a contractului de constituire a dreptului de superficie încheiat cu inculpatul AA., autentificat sub nr. x/29.06.2012, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia şi a radierii contractului din C.F. x Selimbăr, nr. cad. x Selimbăr - teren de construcţii în suprafaţa de 5457 m.p.; constatarea nulităţii absolute parţiale (desfiinţarea parţială) a convenţiei sub semnătura privată încheiate între subsemnaţii şi ambii inculpaţi la data de 27.08.2012, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară; obligarea inculpaţilor la suportarea daunelor morale solicitate, în cuantum de 100.000 euro şi nu de 5.000 euro, asa cum a dispus prima instanţă, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată, justificate prin actele existente la dosar.

Apelantul parte civilă G. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpaţilor F., E. şi D. la pedepse corecte, pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată. Nu în ultimul rând, partea civilă a solicitat admiterea în totalitate a acţiunii civile formulate, respectiv plata sumei de 40.000 euro care reprezintă contravaloarea imobilului de care a fost deposedat prin şantaj de către inculpatul F. cu sprijinul inculpatului Jucan şi D..

Apelantele părţi civile W., DDD., Q., T. şi XX. au solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelurilor, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, să se dispună, pe latură penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpaţilor, pentru partea civilă W. fiind vorba de inculpatul S., iar cu privire la infracţiunile pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, să se dispună încetarea procesului penal.

Partea civilă DDD. a solicitat admiterea apelului, iar, pe latură civilă, acordarea în totalitate a sumelor datorate cu titlu de cheltuieli de judecată, cu precizarea că cele acordate de instanţa de fond nu sunt cele efectiv suportate şi dovedite cu chitanţele anexate concluziilor scrise (depuse la ultimul termen de judecată în faţa instanţei de fond), acestea vizând asistarea şi reprezentarea de către avocatul ales, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond. În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar.

Partea civilă Q. a solicitat, pe latură penală, condamnarea inculpaţilor O., D., BB. şi X., cu precizarea că achiesează la concluziile formulate de parchet. Pe latură civilă, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Şelimbăr, judeţul Sibiu, precum şi obligarea inculpaţilor la plata daunelor materiale în cuantum de 185.000 euro, reprezentând prejudiciul produs, astfel cum rezultă din rechizitoriu.

Partea civilă T. a solicitat, pe latură penală, condamnarea inculpatului S., iar în cazul intervenirii prescripţiei penale, încetarea procesului penal.

De asemenea, a solicitat admiterea acţiunii civile, respectiv obligarea inculpatului S. la plata sumei de 20.000 euro, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale compuse din: 3.000 euro dobânzi achitate de partea civilă inculpatului pentru a amâna demararea formelor de executare silită; 15.000 euro cu titlu de diferenţă între preţul de răscumpărare al apartamentului, conform contractului de vânzare-cumpărare din 10 aprilie 2008 şi suma de 20.000 euro în contul căreia a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului, conform contractului de împrumut nr. x din 07 noiembrie 2007, precum şi suma de 2.000 euro, cu titlu de cheltuieli notariale şi comisioane bancare ocazionate de perfecţionarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 aprilie 2008.

Apelantele părţi civile U. şi V. au solicitat, pe latura penală, admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, precum şi admiterea acţiunilor civile formulate impotriva inculpatului, respectiv restituirea a 135 monede de aur (galbeni) sau echivalentul lor, constând în suma de 75.333 Euro pentru U. şi restituirea a 13 galbeni, un pandativ în forma de inimă, de aur, de dimensiuni mari, un lanţ de aur şi un galben tăiat pe jumătate, bunuri care au fost găsite la inculpat cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare sau echivalentul lor, respectiv suma de 27.000 RON şi 6000 Euro.

Apelantele părţi civile K., EE., FF., GG. şi HH. au solicitat, pe latură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (2) din acelaşi cod, admiterea apelurilor declarate, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale atacate, condamnarea inculpatului F. pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen.), în raport, cu persoana vătămată K. şi reindividualizarea pedepselor, în sensul majorării acestora pentru inculpaţii F., A., C. şi D.,

Nu în ultimul rând, pe latură civilă, s-a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate şi rejudecarea de către aceeaşi instanţă a laturii civile, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra nulităţii absolute a contractelor subsecvente, iar, în subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, şi, în rejudecare, să fie obligaţi inculpaţii la plata contravalorii imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare anulate, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, în raport, cu valoarea de circulaţie a acestora, rezultată din expertiza evaluatoare.

S-a solicitat şi obligarea inculpaţilor A. şi C. la plata următoarele sume: 30.000 euro în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii pentru terenul în suprafaţă de 1.000 mp, situat în satul Cisnădioara, şi nu la suma de 54.000 RON, astfel cum a dispus instanţa de fond; 30.000 euro pentru terenul în suprafaţă de 1.000 mp, situat în satul Cisnădioara, care reprezintă o altă parcelă de teren din cadrul unei cărţi funciare separate, şi nu la suma de 54.000 RON, astfel cum a dispus instanţa de fond; 60.000 euro pentru terenul în suprafaţă de 5.000 mp, situat în oraşul Cisnădie, str. x şi nu la suma de 43.000 RON, astfel cum a dispus instanţa de judecată.

Totodată, s-a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfăşurarea acestui proces (fiind depuse chitanţe odată cu concluziile scrise).

APELUL

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11 mai 2018, sub nr. x/2013, primul termen de judecată fiind fixat la data de 27 iunie 2018, apoi succesiv la 3 octombrie 2018, 14 noiembrie 2018, 16 ianuarie 2019, 30 ianuarie 2019, 27 februarie 2019 (când instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate în cauză), 13 martie 2019, 27 martie 2019, 08 mai 2019, 19 iunie 2019, 26 iunie 2019 (au fost admise în parte cererile de probe formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de inculpaţii D., O. şi A.), 25 septembrie 2019, 06 noiembrie 2019, 08 ianuarie 2020, 19 februarie 2020, 18 martie 2020 (cand termenul a fost preschimbat), 13 mai 2020 (cauza a fost suspendată conform dispoziţiilor art. 64 alin. (5) Anexa nr. 1 din Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 al Preşedintelui României privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României), 29 mai 2020, 03 iunie 2020, 09 iunie 2020, 01 iulie 2020, 22 septembrie 2020, 20 octombrie 2020, 17 noiembrie 2020, 15 decembrie 2020, 25 ianuarie 2021, 16 februarie 2021, 12 martie 2021, 14 aprilie 2021, 11 mai 2021 şi 22 septembrie 2021.

Prin încheierea din 09.06.2021, cauza a fost repusă pe rol şi a fost fixat termen de judecată la data de 22 septembrie 2021, când au avut loc dezbaterile.

Caracterul devolutiv al apelului, natura şi întinderea motivelor de apel au determinat, astfel cum s-a arătat anterior, administrarea unui set probator, admis la cererea păţilor şi a procurorului, expuse în continuare.

La termenul de judecată din data de 13 martie 2019 au fost audiaţi martorii SSSSS., TTTTT., VVVVV., UUUUU. şi FFFFFF. şi partea civilă K.; la termenul de judecată din data de 27 martie 2019 s-a procedat la audierea părţilor civile G., Q., U. şi a martorelor NNNNN. şi SSSS.; la termenul de judecată din data de 8 mai 2019 au fost audiate părţile civile W., V., precum şi martorii GGGGGG. şi HHHHHH.; la termenul de judecată din data de 19 iunie 2019 au fost audiaţi martorii DD., IIIIII., MMMM. şi persoana vătămată H.; la termenul de judecată din data de 25 septembrie 2019 au fost audiaţi martorii JJJJJJ. şi TTTT.; la termenul de judecată din data de 19 februarie 2020 a fost audiată partea civilă BBB.; la termenul de judecată din data de 29 mai 2020 au fost audiaţi martorii N., IIII., OOOO., părţile civile LLL. şi I.; la termenul de judecată din data de 9 iunie 2020 au fost audiaţi martorii LL., ZZZZZ. şi II. şi a fost luată o declaraţie martorei AAAAAA.; la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2020 a fost luată o declaraţie inculpatului R..

Note de şedinţă încuviinţate prin încheierea din 12 martie 2021 depuse de către partea civilă W..

La termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2021 a fost audiată martora KKKKKK., apelantul inculpat D. a dat declaraţie în apel şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 387 şi următoarele din C. proc. pen., Înalta Curte a declarat terminată cercetarea judecătorească asupra fondului cauzei şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (6) şi (11) din C. proc. pen. raportat la art. 388 din C. proc. pen., a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor, susţinerile fiind în detaliu consemnate în încheierea de dezbateri de la termenul din data de 11 mai 2021, susţinute prin încheierea din data de 22 septembrie 2021.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Referitor la soluţiile pronunţate de prima instanţă cu privire la faptele reţinute în:

- Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia în sarcina inculpaţilor:

- F., A., C., E., D. şi R., săvârşite împotriva persoanelor vătămate J., G., H., K., EE. şi GG. (ultimii trei în cazul unui contract), I. şi M.;

- F., împotriva persoanelor vătămate IIII. şi N.;

- O., X., BB. şi D., în dauna persoanelor vătămate Q., M., P., OOOO. şi OO.;

- S., săvârşite împotriva persoanelor vătămate U., LLLLLL., W., T.;

- Y., Z. şi AA. şi D., săvârşite împotriva persoanelor vătămate PP., QQ., RR., SS., TT., UU., WW., XX.,

- Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia în sarcina inculpaţilor:

- AA., Y. şi D., săvârşite împotriva persoanelor vătămate YY., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. şi FFF., GGG., HHH., III., JJJ., LLL. şi KKK., MMM., NNN., OOO., PPP., S.C. QQQ. S.R.L., SSS., TTT., UUU., criticile formulate în apel de parchet şi de persoanele vătămate vizează nelegalitatea şi netemeinicia soluţiilor de achitare, precum şi/sau nelegalitatea şi netemeinicia pedepselor aplicate faţă de unii dintre inculpaţi, în timp ce criticile formulate de inculpaţi vizează nelegalitatea şi netemeinicia soluţiilor de condamnare şi a individualizării pedepselor, aplicarea legii mai favorabile şi prescripţia răspunderii penale. Corelativ criticilor privind soluţiile de achitare sau de condamnare, au fost invocate critici cu privire la soluţionarea acţiunilor civile formulate de persoanele vătămate.

I. A. În ceea ce priveşte acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit, în ansamblu, în mod corect starea de fapt şi a realizat o încadrare juridică parţial corespunzătoare în cazul inculpaţilor C. şi E..

În rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada anilor 2008-mai 2012, inculpaţii F., A., C. şi E. au constituit o grupare infracţională organizată pe care a sprijinit-o inculpatul D. (notar public), în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale în urma comiterii unor infracţiuni de cămătărie, şantaj şi înşelăciune, fiind şantajate şi înşelate mai multe persoane de pe raza judeţul Sibiu, membrii grupării beneficiind de câteva sute de mii de euro, încadrarea juridică dată faptei fiind aceea de constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege.

În sarcina inculpatului D., notar public, s-a reţinut că a sprijinit moral şi material grupul infracţional organizat constituit din inculpaţii F., A., C. şi E., ajutându-i pe aceştia să încheie la biroul său notarial actele prin care membrii grupării îndatorau persoanele vătămate şi apoi actele prin care le deposedau de imobilele proprietatea acestora din urmă, încadrarea juridică dată faptei fiind aceea a infracţiunii de sprijinire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege.

Prima instanţă a reţinut că în intervalul 2008- mai 2012, inculpaţii F. şi A., sprijiniţi de inculpaţii C. şi E., au constituit o grupare infracţională organizată în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale în urma comiterii unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj.

Prin urmare, prima instanţă, expunând starea de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, a reţinut că inculpaţii F. şi A. au constituit grupul infracţional organizat, iar inculpaţii C. şi E. au sprijinit grupul infracţional.

La încadrarea juridică dată faptei, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpaţilor F. şi A. că, în perioada 2008-mai 2012, împreună cu inculpaţii C. şi E. au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din săvârşirea unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj pe raza judeţului Sibiu, fapte în urma cărora persoanele vătămate au fost deposedate de sume importante de bani şi care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În schimb, cu referire la inculpaţii C. şi E., prima instanţă a reţinut că cei doi au sprijinit grupul infracţional constituit de inculpaţii F. şi A., în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din săvârşirea unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj pe raza judeţului Sibiu, fapte în urma cărora persoanele vătămate K. (în cazul inculpatului C.) şi G., H. şi I. (în cazul inculpatului E.) au fost deposedate de sume importante de bani, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

Instanţa de apel a constatat că ansamblul materialului probator administrat în cauză a evidenţiat faptul că, în perioada anilor 2008-2011, inculpaţii F., A., C. şi E. au constituit o grupare infracţională organizată, în scopul obţinerii unor importante sume de bani, în urma săvârşirii unor infracţiuni de şantaj. Inculpaţii F. şi A. acordau împrumuturi cu camătă şi majorau ulterior, în mod nejustificat, dobânzile stabilite iniţial, finalitatea acestui fapt fiind îndatorarea excesivă a persoanelor care apelau la împrumuturi şi apoi, în contul datoriilor acumulate, prin constrângere, deposedarea victimelor de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea lor sau a membrilor familiei.

Din declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor coroborate cu procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice şi cu înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că activitatea grupării în ceea ce priveşte acordarea de împrumuturi cu dobândă era un fapt de notorietate în Municipiul Sibiu şi în zonele limitrofe şi avea următoarele caracteristici:

- Împrumuturile erau de regulă în valută, iar dobânzile impuse de inculpaţii F. şi A. erau între 10-15%;

- Fiecare dintre cei doi inculpaţi menţionaţi mai sus, la care apelau persoanele vătămate pentru acordarea unui împrumut, interpuneau pe unul din ceilalţi membri ai grupării, inclusiv pe inculpaţii C. şi E., aceştia încheind actele la inculpatul D., notar public;

- Inculpaţii nu acordau suma menţionată în contract, ci reţineau anticipat sume de bani drept dobânzi sau dobânzi anticipate şi taxe notariale;

- Dobânzile erau ulterior majorate în mod regulat şi arbitrar de către inculpaţi, fiind recuperate prin ameninţări şi acte de violenţă exercitate asupra persoanelor vătămate sau membrilor familiilor acestora, persoanele vătămate fiind nevoite în final, pentru a scăpa de inculpaţi, să îşi înstrăineze bunurile semnând la notar în deplină cunoştinţă de cauză acte prin care îşi pierdeau proprietăţile;

- În general, la constituirea garanţiilor imobiliare sau vânzarea ulterioară a acestora de către membrii grupării ori executarea lor silită, persoanele vătămate nu participau, de acest lucru ocupându-se inculpaţii F., A., C. şi E.;

- De obţinerea extraselor C.F. se ocupa în unele situaţii inculpatul E. şi îl consilia pe inculpatul F., sprijinindu-l moral, în mod repetat, în acţiunile acestuia de recuperare a sumelor de bani sau de valorificare a garanţiilor (a se vedea situaţia persoanelor vătămate G., H. şi I.);

- Inculpatul C. avea conexiuni şi păstra relaţii cu inculpatul A., cunoscând activitatea desfăşurată de acesta împreună cu inculpaţii F. şi E. privind acordarea de împrumuturi cu dobândă, majorarea dobânzilor şi recuperarea sumelor împrumutate şi a dobânzilor majorate excesiv prin ameninţări şi acte de violenţă asupra persoanelor vătămate, implicându-se activ în acţiunile privind împrumutarea mai multor sume de bani persoanei vătămate K. şi constrângerea acesteia, prin ameninţare şi acte de violenţă, de a restitui sumele de bani şi dobânzile şi ulterior, de a încheia acte de vânzare-cumpărare a mai multor terenuri, drept garanţie pentru restituirea împrumuturilor.

Instanţa de apel a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc acţiunile inculpaţilor F., A., C. şi E. de organizare a grupului care să săvârşească infracţiuni de şantaj în vederea obţinerii unor importante sume de bani. Activităţile evidenţiate mai sus, desfăşurate de inculpaţi, sunt relevante în acest sens, iar acţiunile inculpaţilor C. şi E. de constituire, alături de inculpaţii F., A., a grupului infracţional organizat sunt pe deplin dovedite. Sunt relevante, astfel, declaraţiile martorilor MMMMMM. şi NNNNN., declaraţia persoanei vătămate G., procesul-verbal de redare a discuţiei dintre persoana vătămată H. şi inculpatul E., precum şi procesul-verbal de redare a discuţiei purtate între inculpatul C. şi ofiţerii de poliţie judiciară la data de 5.03.2012.

Din declaraţia martorului MMMMMM. a rezultat că inculpatul E. l-a contactat în legătură cu vânzarea unei case din Porumbacu de Sus, care aparţinea unui anume "Cristi", că inculpatul avea cheile de la imobil şi i-a pus la dispoziţie un extras C.F. de la Cartea Funciară din Avrig. Din declaraţiile persoanei vătămate G. şi ale martorei NNNNN. a rezultat că inculpatul E. se ocupa de acte. Din verificările efectuate la O.C.P.I. Sibiu - B.C.P.I. Sibiu cu ocazia controlului efectuat de Corpul de Control al A.N.C.P.I., a rezultat că inculpatul E. a depus mai multe cereri de eliberare de extrase C.F., de informare, ataşând la cerere dovada achitării tarifului aferent operaţiunilor solicitate (chitanţa) emisă de B.N.P. D., fără să facă dovada că este angajatul biroului notarial, respectiv neataşând la dosar delegaţia notarială.

Din procesul-verbal de redare a discuţiei dintre persoana vătămată H. şi inculpatul E. în data de 9.03.2012 a rezultat că inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să îşi retragă plângerile formulate la D.I.I.C.O.T. împotriva lui şi a inculpatului F. şi, totodată, i-a cerut sumele împrumutate. Din procesul-verbal de redare a discuţiei înregistrate a rezultat că inculpatul E. se ocupa de executarea silită a casei persoanei vătămate şi a fermei din Mohu care a aparţinut tatălui persoanei vătămate.

Totodată, s-a reţinut că împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile de şantaj şi acţiunile de complicitate la şantaj de către inculpaţii E. şi C., alături de ceilalţi inculpaţi, constituie în sine dovezi ale constituirii, existenţei şi funcţionării grupului organizat, modul organizat în care au acţionat alături de ceilalţi doi inculpaţi, F. şi A. în cadrul grupului în care fiecare avea un rol prestabilit. Inculpaţii F. şi A. acordau fiecare, în fapt, împrumuturile, acţiuni în care, uneori, se interpuneau inculpaţii E. şi C., iar, ulterior, exercitau acţiunile de constrângere a persoanelor vătămate pentru restituirea sumelor împrumutate cu dobânzi excesive şi, în final, în condiţiile în care persoanele vătămate nu puteau restitui împrumuturile, inculpaţii încheiau cu acestea contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile deţinute în proprietate de persoanele vătămate sau contracte de împrumut cu garanţie imobiliară, procedând, ulterior, la executarea silită a persoanelor vătămate.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că ansamblul materialului probator administrat în cauză dovedeşte săvârşirea de către inculpaţii F. şi A., E. şi C., în perioada 2008-2011, a acţiunii de constituire a unei grupări infracţionale organizate, în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale în urma comiterii unor infracţiuni de şantaj, fiind şantajate mai multe persoane de pe raza judeţul Sibiu, membrii grupării beneficiind de importante sume de bani.

Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de apelanţii inculpaţi F., B., E. şi C. cu privire la perioada constituirii grupului infracţional organizat, în raport, cu data săvârşirii ultimei infracţiuni de şantaj, precum şi criticile referitoare la greşita reţinere a infracţiunii de grup infracţional organizat în condiţiile în care acţiunea de constituire a grupului a fost reţinută de prima instanţă în sarcina inculpaţilor A. şi Cornea, iar acţiunea de sprijinire a grupului a fost reţinută în sarcina inculpaţilor E. şi C.. De asemenea, instanţa de apel a constatat că este întemeiată şi critica referitoare la greşita reţinere a infracţiunii de camătă în scopul constituirii grupului, în condiţiile în care această infracţiune a fost incriminată în anul 2011 şi, oricum, nu s-a reţinut săvârşirea acestei infracţiuni în sarcina vreunuia dintre inculpaţi, grupul fiind constituit în anul 2008.

Activitatea infracţională desfăşurată în cadrul grupului organizat a constat în săvârşirea unor infracţiuni de şantaj de către inculpaţii menţionaţi, în scopul de a dobândi importante sume de bani în urma acordării unor împrumuturi cu dobânzi care au fost succesiv majorate excesiv şi a imposibilităţii restituirii acestora de către persoanele vătămate.

Aşa cum se va arăta în considerentele următoare, prima instanţă în mod întemeiat a constatat că nu este dovedită săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, de către inculpaţii F., B., E. şi C. şi nici săvârşirea infracţiunii de camătă de către inculpatul F..

Instanţa de apel a constatat că acţiunile prevăzute de dispoziţiile alin. (1) al art. 367 din C. pen. ca modalităţi alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 323 din C. pen. din 1969 şi de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003. Acţiunea de "constituire" presupune asocierea efectivă a trei sau mai multor persoane, prin realizarea acordului de voinţă pentru a organiza un grup care să pregătească şi să pună în aplicare planurile săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni. Acţiunea de "sprijinire" presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia.

Probele administrate în cauză au dovedit faptul că toţi cei patru inculpaţi menţionaţi s-au organizat pentru a săvârşi infracţiuni de şantaj asupra persoanelor vătămate împrumutate cu sume de bani de inculpaţii F. şi A., sume de bani, care, prin dobânzi majorate succesiv, nu au mai putut fi restituite de persoanele vătămate, constrânse ulterior prin ameninţări şi/sau acte de violenţă să înstrăineze către inculpaţi imobile deţinute în proprietate. Inculpaţii E. şi C. făceau parte din grup, acţionând alături de inculpaţii F. şi A., în perioada în care au săvârşit infracţiunile de şantaj şi nu erau persoane din afara grupului, care au acordat doar ajutor grupului.

De altfel, prima instanţă a reţinut în mod corect acţiunile desfăşurate de inculpaţii E. şi C. în cadrul grupului infracţional organizat, acţiuni care se circumscriu elementului material de "constituire" a grupului, nicidecum elementului material de "sprijinire" a grupului. Confuzia cu privire la reţinerea corectă a elementului material (constând în "sprijinire" a grupului) din cadrul laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 sau de art. 367 alin. (1) din C. pen., în funcţie de legea penală mai favorabilă, în contextul succesiunii de legi de la data săvârşirii faptelor şi până în prezent, a fost generată de menţionarea de către prima instanţă în expunerea stării de fapt, a următoarelor considerente:

"Inculpaţii F. şi A., sprijiniţi de inculpaţii C. şi E., au constituit o grupare infracţională organizată (...)". Cu alte cuvinte, prima instanţă a reţinut că inculpaţii C. şi E. i-au sprijinit pe inculpaţii F. şi A. să constituie o grupare infracţional organizată, ceea ce înseamnă de fapt că toţi cei patru inculpaţi au constituit gruparea. De altfel, actele desfăşurate de inculpaţii C. şi E., reţinute de prima instanţă în expunerea stării de fapt se circumscriu, aşa cum s-a evidenţiat mai sus, acţiunilor de constituire a a unui grup infracţional organizat, iar nu de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Totodată, aşa cum s-a subliniat mai sus, chiar în încadrarea juridică a faptei de constituire a unui grup infracţional organizat reţinute în sarcina inculpaţilor F. şi A., prima instanţă a menţionat că aceştia au constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii C. şi E.. Din acest motiv, este surprinzătoare reţinerea în sarcina inculpaţilor C. şi E., atât în cuprinsul descrierii încadrării juridice, cât şi în dispozitivul sentinţei, a acţiunii de sprijinire a grupului infracţional. Prima instanţă a reţinut în mod greşit că faptele inculpaţilor E. şi C. se circumscriu unor acţiuni de sprijin al grupului infracţional organizat constituit de către inculpaţii F. şi A.. În primul rând, nu poate fi reţinută constituirea unui grup infracţional organizat de către două persoane, iar în al doilea rând probele administrate în cauză dovedesc că faptele inculpaţilor E. şi C. se circumscriu unor acţiuni de constituire a grupului infracţional organizat alături de inculpaţii F. şi A..

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică corectă a faptelor săvârşite de inculpaţii C. şi E. este identică cu aceea reţinută în sarcina inculpaţilor F. şi A., respectiv aceea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare la data săvârşirii faptelor), iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Grupul infracţional organizat este definit în art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Se arată în teza a II-a a articolului menţionat că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Potrivit art. 2 lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003, infracţiune gravă este, printre altele, şi infracţiunea de şantaj.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză, evidenţiate mai sus, precum şi cele analizate detaliat de prima instanţă dovedesc existenţa, în perioada 2008-2011, a grupului format din inculpaţii F., A., C. şi E., care au acţionat coordonat în scopul obţinerii de bani şi de foloase materiale în urma comiterii mai multor infracţiuni de şantaj împotriva persoanelor vătămate J., G., H., I. şi K., fapte în urma cărora aceste persoane vătămate au fost deposedate de sume importante de bani.

Împrejurările comiterii faptelor de şantaj, precum şi modalitatea de săvârşire a acestora relevă colaborarea şi consensul neechivoc al inculpaţilor F., A., C. şi E. în sensul de a-şi uni eforturile pentru a constitui gruparea şi a acţiona coordonat, potrivit unui plan bine conturat, în care fiecare are un rol asumat, în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale prin săvârşirea unor infracţiuni de şantaj. Activitatea în timp a grupului şi activitatea inculpaţilor, membri ai grupării, în realizarea scopului pentru care a fost constituit s-a desfăşurat în perioada 2008-2011, iar activităţile subsumate infracţiunii scop, anume infracţiunile de şantaj, reţinute în sarcina inculpaţilor s-au desfăşurat în aceeaşi perioadă de timp.

Deşi prima instanţă a reţinut intervalul 2008-mai 2012, ca interval în care a subzistat grupul infracţional organizat, instanţa de apel a constatat că probele administrate în cauză au evidenţiat existenţa acestuia în perioada 2008-2011, perioadă în care au fost acordate împrumuturile către persoanele vătămate, majorate excesiv dobânzile pentru nerestituirea acestora şi au fost săvârşite de către inculpaţi faptele de şantaj pentru obţinerea unor sume de bani de la persoanele vătămate ori pentru încheierea de către persoanele vătămate a unor contracte de împrumut cu garanţie imobiliară sau a unor contracte de vânzare-cumpărare cu inculpaţii sau cu persoane interpuse acestora.

Vinovăţia inculpaţilor F., A., C. şi E., sub forma intenţiei directe, la săvârşirea faptelor de constituirea a grupului infracţional organizat este pe deplin dovedită, astfel că Înalta Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a stabilit că se impune tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu precizarea că raportarea textului de lege care incriminează această infracţiune se face la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003.

Probele administrate în cauză nu au probat săvârşirea de către inculpaţii F., A., C. a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi, prin urmare, nici săvârşirea de către inculpaţii E. şi D. a complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că scopul grupului infracţional organizat nu putea fi obţinerea unor sume de bani prin săvârşirea infracţiunii de camătă, pentru simplul fapt că la data constituirii grupului infracţional activitatea de cămătărie nu era incriminată. Prin Legea nr. 216/16 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 216 din 06.11.2011 a fost interzisă activitatea de cămătărie şi s-a prevăzut că darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Ansamblul material probator administrat în cauză nu a dovedit faptul că scopul grupării a fost acela de a săvârşi infracţiuni de înşelăciune şi nici nu a relevat săvârşirea de către inculpaţii menţionaţi a infracţiunilor de înşelăciune reţinute în sarcina lor în rechizitoriu. În ceea ce priveşte acordarea de împrumuturi cu dobândă, deşi avută în vedere de inculpaţi la constituirea grupului, alături de săvârşirea unor infracţiuni de şantaj în urma cărora intrau în posesia unor sume importante de bani de la persoanele şantajate, Înalta Curte a constatat că la momentul constituirii grupului camăta nu era incriminată, neputând fi reţinută drept scop al grupării săvârşirea acestei infracţiuni. Prin urmare, s-a constatat că se impune înlăturarea art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, reţinută de prima instanţă la încadrarea juridică dată faptei de constituire a unui grup infracţional organizat. Întrucât infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este incriminată în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iar raportarea la art. 2 lit. b) din acelaşi text de lege nu afectează încadrarea juridică decât în situaţia în care în speţă infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat nu ar fi o infracţiune gravă în sensul art. 2 lit. b), Înalta Curtea a apreciat că nu se impune reformarea sentinţei primei instanţe în sensul înlăturării din dispozitivul sentinţei a art. 2 lit. b) pct. 5, la care face trimitere.

Pentru aceste considerente Înalta Curte a apreciat că sunt nefondate criticile formulate în apel de inculpaţii F., A., C. şi E. referitoare la reţinerea în sarcina lor a infracţiunii de grup infracţional organizat.

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, de săvârşirea căreia se fac vinovaţi inculpaţii F., A., C. şi E., este prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu precizarea că raportarea textului de lege care incriminează această infracţiune se face la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003, fiind legea în vigoare la data săvârşirii faptelor (2008-2011).

Pedeapsa prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi şi nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.

Prescripţia înlătură răspunderea penală, fiind o cauză de încetare a procesului penal (art. 121 din C. pen. din 1969, art. 153 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.).

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Potrivit art. 124 din C. pen. din 1969, forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

Conform art. 122 alin. (3) din C. pen. din 1969, termenele de prescripţie încep să curgă de la dată săvârşirii infracţiunii.

Prin Decizia nr. 75 din 4 noiembrie 2021 (hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei probleme de drept) pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 01 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional.

Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în vigoare la data săvârşirii faptei, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. a), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. din 1969, este de 22 ani şi 6 luni şi începe să curgă din anul 2011, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2033.

Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenele de prescripţie încep să curgă de la dată săvârşirii infracţiunii; în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.

Potrivit art. 155 alin. (4) din C. pen., termenele de prescripţie, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Prin urmare, termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 10 ani şi se calculează începând cu anul 2011, astfel că s-a împlinit în anul 2021.

În ceea ce priveşte criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu şi de persoanele vătămate G., H., I., K., EE. şi FF., GG. şi HH., referitoare la soluţia de achitare a inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de "sprijinire a grupului infracţional organizat", prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din acelaşi act normativ, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate.

Considerentele de mai sus referitoare la constituirea grupului infracţional organizat şi la infracţiunile care au intrat în scopul acestuia sunt reiterate şi în cazul inculpatului D.. Totodată, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că la datele încheierii contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară şi a contractelor de vânzare-cumpărare între inculpaţii F., A., C. şi E., R. cu persoanele vătămate G., H., K., EE., GG., I. şi M., inculpatul D., notar public, şi-a exercitat atribuţiile şi prerogativele care îi reveneau în această calitate, actele întocmite fiind în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu voinţa părţilor, exprimată în acel moment. Împrejurările relevate de persoanele vătămate în declaraţiile formulate, în sensul, că actele notariale erau pregătite înainte de a ajunge acestea la biroul notarial şi fără ca actele de proprietate să fie predate de către acestea sau fără ca acestea să îşi exprime consimţământul ori că notarul cunoştea că persoanele vătămate erau şantajate şi ameninţate, că încasa taxe notariale în plus faţă de ceea ce era consemnat în chitanţe sau că inculpaţii discutau despre dobânzi în prezenţa acestuia nu sunt probate. Dimpotrivă, numeroase alte probe testimoniale administrate în cauză, respectiv audierea angajaţilor biroului notarial au confirmat faptul că actele notariale au fost încheiate cu respectarea legii, astfel cum rezultă şi din examinarea acestora. Persoanele vătămate au încheiat contracte care consfinţesc voinţa părţilor, nefăcându-se dovada faptului că la momentul încheierii acestor contracte inculpatul D. ştia că persoanele vătămate erau şantajate de inculpaţii F., A., C. şi E.. Declaraţia inculpatului D., în sensul că, în cursul anului 2011, după ce a încheiat unele contracte în care cumpărător figura K., a auzit că acesta a fost ameninţat de către A. şi C. relevă faptul că notarul public a luat cunoştinţă despre exercitarea ameninţărilor asupra persoanei vătămate după încheierea contractelor, aspect care exclude participaţia sa la săvârşirea infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii grupului.

Lipsa de diligenţă a inculpatului în calitate de notar de a observa că aceleaşi persoane (inculpaţii) încheiau acelaşi tip de contract ce avea ca obiect imobile al căror preţ era mult sub preţul pieţei, invocată în apelurile declarate de parchet şi de persoanele vătămate H. şi I., în nume propriu şi ca succesori ai persoanei vătămate MM., nu poate constitui o împrejurare care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă implicarea inculpatului D. la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că soluţia de achitare a inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, în modalitatea alternativă a sprijinirii grupului, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din acelaşi act normativ este temeinică şi legală.

I. B.1. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii A., F. şi E. a infracţiunii de şantaj împotriva persoanei vătămate J., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt. Astfel, ansamblul material probator administrat în cauză a relevat faptul că, în perioada 2008-2010, inculpatul A. a constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată J. să plătească diferite sume de bani cu titlul de dobânzi la împrumutul de 2.000 euro acordat acesteia şi să efectueze în contul acestor dobânzi lucrări de construcţii la imobilul său şi lucrări de confecţii metalice (balustrade de inox) la imobilele inculpaţilor F. şi E., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Inculpatul A. a împrumutat-o în anul 2008 pe persoana vătămată J., administrator la S.C. NNNNNN. S.R.L., care avea ca obiect de activitate principal confecţii metalice (societatea fiind în imposibilitate de a contracta un împrumut de la bancă, întrucât avea datorii la stat), cu suma de 2000 euro, cu o dobândă de 10% pe săptămână, pentru care persoana vătămată i-a lăsat gaj un autoturism achiziţionat în leasing. În condiţiile în care persoana vătămată nu a mai putut să achite în fiecare săptămână dobânda cerută, aceasta adăugându-se la suma împrumutată, inculpatul i-a pretins acesteia în cursul anului 2008 dobânda de 4000 euro lunar, sumele pretinse cu titlul de datorie crescând succesiv şi arbitrar la 10000 şi 17000 Euro. În cursul anului 2009, persoana vătămată, pentru a evita întâlnirea cu inculpatul, care de fiecare dată îi cerea sume mai mari, a trimis sumele de bani săptămânal prin alte persoane, angajaţi sau cunoştinţe: martorii ZZZZ., YYYY. şi AAAAA..

În vara anului 2009, persoana vătămată J. nu a mai reuşit să plătească dobânzile, fiind vizitată la atelierul de confecţii metalice de inculpatul A. şi de OOOOOO., care au exercitat violenţe asupra acesteia, aplicându-i lovituri repetate şi rupându-i hainele. Urmele agresiunilor exercitate de inculpatul A. şi numitul OOOOOO. au fost observate de martorii WWWWW. şi PPPPPP..

În cursul anului 2009, inculpatul A. i l-a prezentat persoanei vătămate pe inculpatul F., spunându-i că este naşul lui de cununie şi că o parte din banii daţi cu împrumut erau ai acestuia. Totodată, persoana vătămată a fost presată de inculpatul A. să execute lucrări de construcţii şi confecţii metalice la locuinţa sa şi la locuinţele din Sibiu ale inculpaţilor F. şi E.. În perioada 2008-2010, persoana vătămată Spătăcean a fost obligată de inculpatul A. să-i lase drept garanţie, pentru sumele de bani împrumutate, maşinile pe care le avea achiziţionate în leasing, inclusiv un autoturism înmatriculat pe numele cumnatului său, martorul PPPPPP.. Prin urmare, inculpatul A. a exercitat în mod continuu presiuni asupra persoanei vătămate J. pentru a o obliga să plătească dobânzi la suma împrumutată şi pentru a efectua lucrări de construcţii şi confecţii metalice atât pentru sine, cât şi pentru inculpaţii F. şi E., a căror manoperă nu a fost achitată la valoarea reală.

Toate aceste împrejurări sunt evidenţiate de martorii AAAAA., YYYY., WWWWW., XXXXX., PPPPPP. şi QQQQQQ., ameninţările adresate de inculpatul A. persoanei vătămate J., rezultând şi din procesele-verbale de redare a mesajelor telefonice trimise acesteia la datele de 06.09.2010, 10.09.2010 şi 29.09.2010.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că, atât latura obiectivă a infracţiunii de şantaj săvârşită de inculpatul A., cât şi latura subiectivă a acesteia, sub forma intenţiei directe, sunt dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză.

Referitor la criticile formulate în apel de inculpatul A. cu privire la împrejurarea că niciun martor nu indică faptul că au fost împrumutate sume de bani cu dobândă, ci doar că a ajutat-o pe persoana vătămată să îşi plătească datoriile fiscale pe care le avea, instanţa de apel a reţinut că acestea nu sunt de natură a conduce la concluzia că prima instanţă a stabilit o greşită stare de fapt. Totodată, inculpatul a susţinut în mod eronat că persoana vătămată nu a fost prezentă în instanţă, iar împrejurarea că nu a propus probe în apărare şi că nu ar fi probat întinderea prejudiciului nu este susţinută de probatoriul administrat în cauză.

Prima instanţă a soluţionat în mod temeinic şi legal acţiunea civilă formulată de persoana vătămată J., obligându-l pe inculpatul A., în baza art. 397 alin. (1), coroborat cu art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen. şi art. 998 din C. civ. anterior, la plata sumei de 32.650 RON, reprezentând suma remisă de persoana vătămată inculpatului în urma săvârşirii de către acesta a infracţiunii de şantaj. Suma de bani la care a fost obligat inculpatul A., cu titlul de despăgubiri civile, a fost dovedită cu declaraţiile părţii civile J. şi ale martorilor YYYY., ZZZZ. şi AAAAA..

Instanţa de apel a constatat că nici criticile formulate în apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu, cu privire la greşita achitare a inculpaţilor F. şi E., nu sunt întemeiate. S-a susţinut, astfel, că inculpatul E. ar fi cunoscut activităţile ilicite ale inculpaţilor A. şi F., context în care a beneficiat de lucrările pe care persoana vătămată le-a prestat la imobilul acestuia, în contul datoriilor pe care le avea faţă de inculpatul A.. Această împrejurare nu dovedeşte, însă, participaţia penală sub forma complicităţii, a inculpatului E. la comiterea de către inculpatul A. a infracţiunii de şantaj, probele administrate în cauză nedovedind exercitarea de către inculpatul E. a vreunei forme de ajutor la acţiunea de constrângere prin ameninţare şi violenţe exercitată de inculpatul A.. Totodată, s-a reţinut că probele administrate nu relevă nici implicarea inculpatului F. la săvârşirea unor acţiuni specifice infracţiunii de şantaj, alături de inculpatul A..

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate în apel de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu şi de către inculpatul A., prima instanţă reţinând în mod corect săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de şantaj în dauna persoanei vătămate J..

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Infracţiunea de şantaj, săvârşită în perioada 2008-2010 de inculpatul A. asupra persoanei vătămate J., este prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptei.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Prescripţia înlătură răspunderea penală, fiind o cauză de încetare a procesului penal (art. 121 din C. pen. din 1969, art. 153 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.).

Conform art. 122 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani.

Potrivit art. 124 din C. pen. din 1969, forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

Conform art. 122 alin. (3) din C. pen. din 1969, termenele de prescripţie încep să curgă de la dată săvârşirii infracţiunii; în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. din 1969 este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din anul 2010, astfel că s-a împlinit în anul 2017.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Potrivit art. 207 alin. (1) din C. pen. infracţiunea de şantaj constă în constrângerea unei persoane să dea, să facă sau să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul. Conform art. 207 alin. (3) din C. pen., dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost comisă în scopul de a dobândi un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

În baza art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 8 ani.

Potrivit art. 155 alin. (4) din C. pen., termenele de prescripţie dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenele de prescripţie încep să curgă de la dată săvârşirii infracţiunii; în cazul infracţiunilor continue termenul de prescripţie curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din anul 2010, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2026.

I. B.2. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii F., E. şi D. a infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune împotriva persoanei vătămate G., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză au relevat faptul că, în perioada 2008-2011, inculpatul F. a constrâns-o în mod repetat şi prin ameninţare pe persoana vătămată G. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul de 6.000 euro acordat şi să îi lase în proprietate (cu ocazia evacuării) bunurile mobile aflate în imobilul constituit ca şi garanţie, bunuri pentru care i-a plătit o sumă net inferioară valorii reale a acestora, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În cursul anului 2008, având nevoie bani, persoana vătămată G. a apelat prin numitul RRRRRR., zis "EEEEEE.", la inculpatul F., care a fost de acord să-i împrumute suma de 6000 euro cu dobândă, pe 5-6 luni şi cu garanţie imobiliară, persoana vătămată urmând să-i restituie suma de 15.000 euro. Garanţia imobiliară a constat în încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, urmând ca la restituirea împrumutului să se încheie un contract de vânzare-cumpărare în sens invers.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 09.12.2008 la B.N.P. D., persoana vătămată G. şi soţia sa, MMMM. au vândut inculpatului F. imobilul format din grădină cu casă de locuit, situat administrativ în localitatea Porumbacu de Sus, nr. 46, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x Porumbacu de Sus, de sub A+2 cu nr. top. x, în suprafaţă totală de 800 metri pătraţi, cu suma de 14.000 euro, preţ încasat, conform menţiunilor din actul notarial, înainte de semnarea contractului. Imobilul a fost înscris în C.F. pe numele inculpatului F. şi a soţiei sale SSSSSS.. Persoana vătămată a primit efectiv suma de 5000 euro, suma de 6000 euro constituind dobândă, iar suma de 1000 euro a fost achitată cu titlu de taxe notariale.

Ulterior semnării contractului, persoana vătămată G. a plătit dobânzile solicitate timp de câteva luni - în total aproximativ 2.000 euro, după care având probleme financiare nu a mai putut plăti, astfel că inculpatul F. a început să exercite presiuni asupra acesteia adresându-i insulte şi ameninţări. Datorită acestui fapt, persoana vătămată G. a evitat contactul cu inculpatul F., sumele de bani fiindu-i remise în continuare de către soţia şi fiica cuplului, acestea fiind la rândul lor traumatizate de comportamentul inculpatului care, cu ocazia întâlnirilor, o insulta pe persoana vătămată şi îi transmitea ameninţări.

Inculpatul F. i-a cerut constant, atât persoanei vătămate G., cât şi soţiei acestuia MMMM. să plătească dobânzile la suma împrumutată, în caz contrar ameninţându-i că îi evacuează din casă şi îi lasă fără locuinţă.

La începutul lunii ianuarie 2011, persoana vătămată nu a mai putut plăti dobânzile acumulate, în condiţiile în care, pe fondul ameninţărilor inculpatului că-i evacuează din casă, a fost de acord să prelungească termenul de restituire a împrumutului, obligându-se să plătească suma de 200 euro lunar cu titlu de camătă. În cursul lunii iulie 2011, inculpatul F., însoţit de inculpatul E. s-au deplasat cu persoana vătămată G. şi fiica acesteia, NNNNN., la casa lor din urmă din Porumbacu de Sus, cerându-le să evacueze locuinţa. Cu această ocazie, cei doi inculpaţi au realizat o inventariere a bunurilor mobile din locuinţă, pe care le-au evaluat la suma de 600 euro, deşi valoarea acestora era mai mare, sumă pe care inculpatul F. i-a plătit-o persoanei vătămate, cerându-i să părăsească împreună cu familia sa locuinţa.

Ulterior, inculpatul F. i-a comunicat persoanei vătămate G. că, dacă doreşte să răscumpere casa, trebuie să plătească suma de 20.000 euro, apoi a vândut casa altor persoane. De vânzarea casei s-a ocupat inculpatul E..

Împrejurarea că prin contractul de vânzare-cumpărare a fost mascat un contract de împrumut cu dobândă rezultă din declaraţiile persoanei vătămate G. şi ale martorilor MMMM., NNNNN. şi OOOOO., care se coroborează între ele, precum şi cu procesul-verbal de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice din data de 1.04.2012, dintre inculpatul F. şi numitul RRRRRR., zis EEEEEE..

Instanţa de apel a constatat că presiunile exercitate de inculpatul F. asupra persoanei vătămate G., pe care a forţat-o prin insulte şi ameninţări transmise prin intermediul martorelor MMMM. şi NNNNN. să plătească diferite sume de bani cu titlul de dobânzi la împrumutul acordat şi să îi lase în proprietate (cu ocazia evacuării) bunurile mobile aflate în imobilul constituit ca şi garanţie, bunuri pentru care i-a plătit o sumă net inferioară valorii reale a acestora, sunt dovedite cu declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor MMMM. şi NNNNN., OOOOO..

Referitor la criticile formulate în apel de inculpatul F. cu privire la valorificarea de către prima instanţă a declaraţiilor martorelor MMMM. şi NNNNN., instanţa de apel a constatat că acestea sunt neîntemeiate. Martorele menţionate anterior au relatat în mod constant aceeaşi stare de fapt şi declaraţiile lor se coroborează perfect cu declaraţiile persoanei vătămate G. şi cu celelalte mijloace de probă evidenţiate mai sus.

Împrejurarea că cele două martore sunt fosta soţie, respectiv fiica persoanei vătămate, nu determină înlăturarea declaraţiilor. Acestea au fost în mod corect valorificate în procesul deliberativ de apreciere a probelor de către prima instanţă, în contextul în care se coroborează cu alte mijloace de probă. Participarea numitelor MMMM. şi NNNNN. în calitate de martore la proces, iar nu în calitate de persoane vătămate, aşa cum a susţinut inculpatul F. în motivele de apel, nu constituie un motiv pentru înlăturarea declaraţiilor date de martore. Potrivit art. 81 alin. (2) din C. proc. pen., persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor.

Totodată, declaraţia martorului GGGGGG., care a susţinut că în realitate era vorba despre un contract de vânzare-cumpărare, a fost înlăturată în mod întemeiat de prima instanţă, în condiţiile în care şi această persoană a fost la rândul ei împrumutată de inculpatul F..

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu materialul probator administrat în cauză şi a demonstrat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, precum şi elementele răspunderii civile delictuale, obligându-l pe inculpatul F. să-i plătească părţii civile G., în baza art. 397 alin. (1), art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen. şi art. 998 din C. civ., suma de 1700 euro sau echivalentul în RON la data plăţii. Suma de 1700 euro reprezintă dobânzile pe care partea civilă G. le-a plătit inculpatului F. în urma exercitării presiunilor şi ameninţărilor, fiind dovedite cu declaraţiile părţii civile şi ale martorelor MMMM. şi NNNNN.. Probele administrate în cauză nu au dovedit faptul că prin săvârşirea infracţiunii de şantaj de către inculpatul F. asupra părţii civile G., acesta a fost deposedat de imobilul evaluat la suma de 40.000 euro, sumă pe care partea civilă a solicitat-o în acţiunea civilă formulată. Probele nu au dovedit că, în urma exercitării de către inculpatul F. a unor ameninţări şi presiuni asupra persoanei vătămate, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, ci doar că ulterior acordării împrumutului şi încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prin şantaj, inculpatul a determinat-o pe persoana vătămată să plătească suma de 1700 euro cu titlu de dobânzi la suma împrumutuată. Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate criticile formulate în apel de inculpatul F. şi partea civilă G., cu privire la acţiunea civilă.

În acest context, Înalta Curte a constatat că nici criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu şi de persoana vătămată G. cu privire la achitarea inculpatului E. pentru infracţiunea de şantaj şi la achitarea inculpaţilor F., E. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, sub forma autoratului în cazul primilor doi inculpaţi şi sub forma complicităţii, în cazul celui de-al treilea inculpat, nu sunt întemeiate. De asemenea, nu sunt întemeiate criticile persoanei vătămate G. cu privire la soluţionarea acţiunii civile de către prima instanţă.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că materialul probator administrat în cauză nu a dovedit săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către inculpaţii F., E. şi D., în dauna persoanei vătămate şi nici participaţia penală a inculpaţilor E. şi D. la săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de şantaj.

Probele administrate în cauză nu au evidenţiat săvârşirea de către inculpaţii F., E. şi D. a unei acţiuni de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Persoana vătămată G., astfel cum rezultă chiar din declaraţiile sale, a fost de acord de la început cu condiţiile împrumutului luat de la inculpatul F. şi a semnat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la casa pe care o avea în proprietate, pentru suma de 15.000 euro, conştient fiind că a primit cu titlu de împrumut o sumă mai mică şi că urma să restituie o sumă net superioară. Astfel, nefiind dovedită nicio acţiune de inducere în eroare săvârşită de inculpatul F., nu se poate reţine nicio acţiune de inducere în eroare în sarcina inculpatului E. şi nicio înlesnire sau ajutor la săvârşirea acţiunii de inducere în eroare în sarcina inculpatului D..

Inalta Curte a constatat că nici implicarea inculpatului E. la săvârşirea faptei de şantaj nu a fost dovedită, în condiţiile în care probele administrate în cauză au relevat că acţiunile de ameninţare cu evacuarea din locuinţă a persoanei vătămate G. au fost exercitate exclusiv de inculpatul F., în perioada ianuarie-mai 2011. Împrejurarea că inculpatul E. a fost prezent în luna iunie 2011 în locuinţa persoanei vătămate, cu ocazia inventarierii bunurilor mobile care se aflau în imobilul lăsat garanţie pentru împrumutul acordat de inculpatul F. nu este suficientă pentru a dovedi acţiunea de constrângere exercitată asupra persoanei vătămate sau ajutorul dat inculpatului F. pentru exercitarea acţiunilor de constrângere. Este adevărat că inculpatul E. a redactat procesul-verbal de inventariere a bunurilor aflate în locuinţa persoanei vătămate, bunuri care au fost evaluate la suma de 600 euro, însă aceasta nu constituie în sine o acţiune de constrângere, în contextul în care inculpatul F. a fost cel care a acordat împrumutul persoanei vătămate G., doar între aceştia intervenind înţelegerea cu privire la condiţiile împrumutului şi restituirii acestuia, la dobânzi şi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. D. şi semnat de persoana vătămată în deplină cunoştinţă de cauză. Nici împrejurarea că inculpatul D. a depus cereri pentru eliberare extras C.F. de informare, ataşând dovada de achitare a tarifului aferent emisă pe B.N.P. D., deşi nu era angajatul biroului şi că a obţinut extras C.F. de informare de la Avrig, pentru casa din Porumbacu de Sus nu dovedesc implicarea acestuia la exercitarea de către inculpatul F. a acţiunilor de ameninţare asupra persoanei vătămate G..

Totodată, instanţa de apel a constatat că probele nu au evidenţiat nicio o acţiune de constrângere a persoanei vătămate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât, aşa cum s-a demonstrat, aceasta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cunoscând şi asumându-şi termenii şi condiţiile încheierii acestuia, împrejurarea că acesta constituia o garanţie pentru împrumutul pe care i l-a acordat inculpatul F..

Acţiunile de constrângere au fost exercitate de inculpatul F. ulterior, respectiv începând cu momentul în care persoana vătămată nu a mai putut să restituie dobânzile la suma împrumutată, moment din care inculpatul a început să o ameninţe pe persoana vătămată direct, sau prin intermediul martorelor MMMM. şi NNNNN. că o evacuează din locuinţă, situaţie în care persoana vătămată a fost de acord să-i restituie suma de 15.000 pentru împrumutul de 6000 euro acordat şi în plus 200 euro lunar cu titlu de dobândă, iar ulterior să accepte subevaluarea bunurilor din locuinţa din care era evacuat.

Atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţă se face referire la termenul de camătă, alături de cel de dobândă. Înalta Curte a apreciat că sunt necesare câteva precizări cu privire la camătă şi incriminarea acesteia ca infracţiune.

Noţiunea de camătă este definită în Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie. Potrivit dispoziţiilor acestei legi, camăta este dobânda pe care o ia cămătarul pentru suma de bani dată cu împrumut, iar cămătar este persoana fizică care dă sume de bani împrumut în schimbul unei camete.

Chiar dacă activitatea de cămătărie a fost interzisă prin acest act normativ şi, ulterior, incriminată ca infracţiune şi în C. pen., aceasta nu înseamnă că activitatea de cămătărie nu se desfăşura şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011, respectiv anterior datei de 25 noiembrie 2011. Diferenţa dintre activitatea de cămătărie şi infracţiunea de camătă o constituie darea de bani cu dobândă de către o persoană neautorizată, ca îndeletnicire, activitate interzisă de lege începând din 25.11.2011.

Inculpatul F. a săvârşit o faptă penală, respectiv infracţiunea de şantaj, constând în aceea că a constrâns-o pe persoana vătămată G. prin ameninţare să plătească diferite sume de bani drept dobânzi şi să-i lase în proprietate bunurile mobile aflate în imobilul constituit ca garanţie, bunuri pentru care a plătit o sumă net inferioară valorii acestora.

Că acţiunile de constrângere şi-au atins scopul o demonstrează inclusiv împrejurarea că persoana vătămată şi familia sa au evacuat casa din Porumbacu de Sus, iar, ulterior, inculpatul F. în calitate de proprietar, împreună cu soţia sa au vândut-o prin intermediul inculpatului E.. În lipsa unor probe care să releve participarea inculpatului E. la acţiunile inculpatului F., de ameninţare a persoanei vătămate, anterior evacuării acesteia şi vânzării imobilului, nu se poate stabili participarea inculpatului E. la săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Având în vedere starea de fapt reţinută şi constatarea faptului că acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către inculpaţii F., E. şi D. nu sunt dovedite de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că, în mod întemeiat prima instanţă a reţinut că nici acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii de fals intelectual de către inculpatul D. nu este susţinută de probele administrate. Acestea nu au evidenţiat faptul că inculpatul D., în calitate de notar public, ar fi consemnat aspecte false referitoare la forma actului juridic, la consimţământul persoanei vătămate şi la încasarea preţului contractului, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 09.12.2008 între inculpatul F. şi persoana vătămată G..

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Infracţiunea de şantaj, săvârşită în perioada 2008-2011 de inculpatul F. asupra persoanei vătămate G., este prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. din 1969 este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din anul 2011, astfel că s-a împlinit în anul 2019.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din anul 2011, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2027.

I. B.3. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii F., R., E. şi D. a infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune împotriva persoanei vătămate H., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că ansamblul material probator administrat în cauză a relevat faptul că, în perioada 2008-2009, inculpatul F., împreună cu inculpatul R. şi cu sprijinul inculpatului E. (în situaţia plăţii dobânzilor) au constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată H. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul acordat de către inculpatul R., iar apoi au obligat-o pe aceasta, în aceeaşi manieră, să accepte dezmembrarea imobilului ce a constituit obiectul garanţiei împrumutului şi să încheie un contract de vânzare-cumpărare pe acest imobil, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Declaraţiile persoanei vătămate H., ale martorilor QQQQQ. şi XX. se coroborează cu procesul-verbal de redare a discuţiei purtate între persoana vătămată H. şi inculpatul E. şi dovedesc împrumutul acordat de inculpatul F. persoanei vătămate în condiţiile descrise de prima instanţă. Persoana vătămată H. i-a solicitat inculpatului F. să-i împrumute suma de 30.000 euro, fiind de notorietate că acesta se ocupa cu cămătăria şi, totodată, în virtutea relaţiei dintre ei: vecini şi prieteni.

Inculpatul F. a fost de acord să-i dea împrumut persoanei vătămate suma de bani, dar prin intermediul finului său, inculpatul R. şi prin încheierea cu acesta a unui contract de împrumut cu garanţie imobiliară. Astfel, la data de 16.09.2008, s-a încheiat la B.N.P. D. contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, numitul R. dând numitului H. suma de 40.000 euro cu titlu de împrumut, cu condiţia ca această sumă să fie restituită în moneda împrumutată printr-o singură tranşă până cel târziu la data de 15.05.2009.

Numitul H., în calitate de garant, a declarat că în cazul în care nu va putea restitui suma de 40.000 euro pe care a împrumutat-o de la numitul R., înţelege să garanteze cu întregul imobil înscris în C.F. nr. x Turnişor A+1 cu nr. top. x -grădină cu casă de locuit parter în suprafaţă de 176 mp; nr. top. x loc de casă în suprafaţă de 400 mp imobil situat administrativ în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, dobândit prin cumpărare conform încheierii nr. 13297/199 şi în baza Legii nr. 18/1991, încheiere nr. 8279/2004 potrivit înscrierii de sub B 8, 9. S-a stipulat că, în cazul în care persoana împrumutată nu va putea înapoia împrumutul creditorului, aceasta se obligă să elibereze imobilul descris mai sus până cel mai târziu la data de 15.05.2009. În contract s-a precizat că părţile au luat la cunoştinţă prevederile legale care reglementează contractul de împrumut şi de garanţie imobiliară şi au declarat că actul reprezintă voinţa lor . S-a solicitat, prin acelaşi act, înscrierea în cartea funciară a unui drept de ipotecă pentru suma de 40.000 euro asupra întregului imobil.

Deşi inculpaţii F. şi R. nu au recunoscut încheierea contractului de împrumut în condiţiile menţionate, susţinând că inculpatul R. a fost cel care a acordat împrumutul persoanei vătămate, declaraţiile constante ale persoanei vătămate H. şi ale martorilor QQQQQ. şi XX. dovedesc că, în realitate, împrumutul a fost acordat de inculpatul F. şi doar în contractul de împrumut cu garanţie imobiliară a fost menţionat finul acestuia, inculpatul R.. De altfel, derularea evenimentelor după încheierea contractului de împrumut, dovedeşte acelaşi fapt. În plus, toate aceste probe se coroborează cu procesul-verbal de redare a discuţiei purtate între persoana vătămată H. şi inculpatul E., în cadrul căreia inculpatul Jucan îi cere persoanei vătămate să îşi retragă plângerile de la D.I.I.C.O.T., cerându-i totodată, sumele de bani împrumutate.

Persoana vătămată a primit efectiv, după semnarea contractului de împrumut, suma de 26.500 euro, iar cu suma de 3.500 euro, până la 30.000 euro au fost plătite taxele notariale. Înţelegerea dintre persoana vătămată H. şi inculpatul F. a fost ca persoana vătămată să plătească o dobândă de 10% pe lună. Persoana vătămată a plătit dobânzile o perioadă de 6-7 luni, după care a început să întârzie cu plata acestora. În acest context, inculpatul F. a început să o ameninţe pe persoana vătămată şi pe familia acesteia cu acte de violenţă, deplasându-se de mai multe ori acasă la aceasta din urmă, împreună cu inculpatul R. sau cu inculpatul E..

Persoana vătămată H. şi martorii QQQQQ., XX. şi TTTTTT. au relatat în mod constant pe parcursul procesului penal împrejurările în care inculpatul F., însoţit de inculpatul R. sau de inculpatul E., au ameninţat-o pe persoana vătămată cu acte de violenţă sau cu producerea unui rău familiei sale pentru restituirea sumelor de bani datorate cu titlu de împrumut sau dobândă. În decembrie 2008, inculpaţii F. şi R. s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate, unde, în prezenţa concubinei şi copiilor, au deposedat-o de obiectele de podoabă pe care le avea asupra sa (lanţ de aur şi un ceas), de actele şi cheile autoturismului proprietatea persoanei vătămate şi i-au solicitat să se deplaseze a doua zi la B.N.P. D. pentru a încheiea un contract de vânzare-cumpărare.

În data de 22.12.2008, contractul de vânzare-cumpărare asupra autoturismului s-a încheiat între persoana vătămată H. şi martorul DDDDD.. Autoturismul a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare între inculpatul F. şi persoana vătămată. În realitate, martorul DDDDD. a cumpărat autoturismul de la inculpatul F. şi acest fapt rezultă din declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorului DDDDD..

La începutul anului 2009, inculpaţii F. şi R. au mers la locuinţa persoanei vătămate H. şi au ameninţat-o pe aceasta că, în contul datoriei ce o avea faţă de ei, urmau să le ducă pe concubina sa şi pe fiica minoră a persoanei vătămate în Spania, unde vor fi trimise să se prostitueze, iar cu banii obţinuţi să-şi achite datoria.

În afara acestor descinderi ale inculpaţilor F. şi R. la locuinţa persoanei vătămate, au existat şi altele, două sau trei, pe parcursul cărora, inculpatul F. era însoţit de inculpatul E.. Prezenţa inculpatului E. în casa persoanei vătămate, la discuţiile dintre persoana vătămată şi inculpatul F. în cadrul cărora acesta din urmă o ameninţa pe persoana vătămată şi pe membrii familiei acesteia, iar inculpatul E. îl susţinea cu ameninţări similare, a fost confirmată constant pe parcursul procesului penal de martorii DD. şi QQQQQ..

În cele din urmă, la începutul anului 2009, inculpatul F. i-a propus persoanei vătămate ca în contul datoriei să îi lase casa inculpatului R., iar persoana vătămată să se mute în spatele grădinii, în casa ce se afla în construcţie. La scurtă vreme, martorul PPPPP., în calitate de topometrist, a venit la imobilul persoanei vătămate şi a făcut dezmembrarea terenului, actul de dezlipire fiind autentificat la B.N.P. D. la data de 07.05.2009. Conform înţelegerii cu inculpatul F., persoana vătămată H. a acceptat să-şi înstrăineze casa către soţia lui R., urmând să primească în schimb suma de 17.000 euro şi să fie exonerat de datorie.

La data de 07.05.2009 la biroul notarului public D. s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009 între persoana vătămată H. (în calitate de vânzător) şi CC. - soţia inculpatului R. (personal şi în calitate de mandatar a soţului ei, care între timp fusese arestat pentru tentativă de omor), în calitate de cumpărător. La notar a fost prezent şi inculpatul F..

În contract se menţiona că CC. a primit integral suma acordată de soţul ei ca împrumut către persoana vătămată în baza contractului de împrumut cu garanţie imobiliară din data de 16.09.2008, încheiat la B.N.P. D., astfel că CC. a solicitat radierea interdicţiei de înstrăinare şi grevare, precum şi a ipotecii de 40.000 euro.

Prin acest contract persoana vătămată a vândut în favoarea numitei CC. întregul imobil situat în Sibiu, str. x (loc de casă cu casă în suprafaţă de 253 metri pătraţi). În contract este menţionat că preţul în sumă de 201.271 RON s-a plătit şi primit integral înainte de semnarea contractului, deşi în realitate, potrivit susţinerilor persoanei vătămate, aceasta a primit doar suma de 13.000 euro, diferenţa faţă de suma de 17.000 la care s-au înţeles fiindu-i reţinută de inculpatul F. pe motiv că trebuie plătite taxele la notar.

Imobilul a fost înscris în cartea funciară ca bun comun pe CC. şi pe inculpatul R..

Persoana vătămată a acceptat încheierea contractului de vânzare-cumpărare în urma ameninţărilor şi violenţelor exercitate de inculpaţii F., R. şi E. pentru a plăti dobânzile la împrumutul acordat de inculpatul F. prin persoană interpusă-inculpatul R.. Ameninţările şi violenţele exercitate în mod repetat, pe parcursul mai multor luni, la adresa persoanei vătămate şi a familiei acesteia, în locuinţa persoanei vătămate sunt dovedite cu declaraţiile persoanei vătămate H. şi ale martorilor DD., TTTTTT. şi QQQQQ..

Chiar dacă aceşti martori se află în relaţii apropiate/de rudenie cu persoana vătămată, declaraţiilor lor nu pot fi înlăturate, în contextul în care se coroborează între ele, persoana vătămată şi martorii declarând în mod constant acelaşi lucru de câte ori au fost audiaţi. Martorii UUUUUU., RRRRR., VVVVVV., WWWWWW. şi AAAAAA. au relatat că au auzit despre ameninţările la care erau supuse persoana vătămată H. şi că aceasta a împrumutat galbeni pentru a-i remite inculpatului F. (40 de galbeni potrivit declaraţiilor martorilor UUUUUU. şi WWWWWW.).

Totodată, aspecte relatate de acestea au fost confirmate şi de alţi martori, respectiv martora XXXXXX. (a recunoscut că a primit de la soţul ei, F. un ceas de aur, fiind vorba de ceasul luat de la persoana vătămată H.), martorul DDDDD. (a cumpărat de la F. un autoturism care a aparţinut lui H.) şi martorul PPPPP. (a constatat cu ocazia efectuării măsurătorilor pentru dezmembrarea terenului că persoana vătămată era suspicioasă şi speriată, tristă şi chiar martorului îi era greu sa creadă că un imobil aşa valoros se poate vinde în împrejurările respective).

Declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor se coroborează şi cu procesul-verbal de redare a discuţiei interceptate dintre persoana vătămată H. şi inculpatul E. în cadrul căreia acesta din urmă îi cerea persoanei vătămate să îşi retragă plângerile penale de le D.I.I.C.O.T., cerându-i sumele împrumutate.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că probele administrate în cauză dovedesc săvârşirea, în perioada 2008-2009, de către inculpaţii F. şi R. a acţiunilor de ameninţare exercitate asupra persoanei vătămate H. pentru ca aceasta să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la suma împrumutată prin contractul de împrumut încheiat în data de 16.09.2008 cu inculpatul R. şi pentru ca persoana vătămată să dezmembreze imobilul care a constituit garanţie la contractul de împrumut şi să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobil. Aceste acţiuni întrunesc elementul material al infracţiunii de şantaj, vinovăţia inculpaţilor sub forma intenţiei directe fiind, de asemenea, dovedită de materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce priveşte implicarea inculpatului E., Înalta Curte a constatat că aceasta a îmbrăcat forma ajutorului dat inculpaţilor F. şi R., prin susţinerea morală a acestora în acele împrejurări când cei doi inculpaţi s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate şi au exercitat ameninţări la adresa acesteia şi a familiei sale, subliniind urmările negative pe care persoana vătămată şi membrii săi de familie le vor avea dacă nu restituie sumele datorate inculpaţilor F. şi R..

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de inculpaţii F., R. şi E., nefiind de natură a înlătura probele evidenţiate mai sus, care dovedesc săvârşirea de către cei trei inculpaţi a infracţiunii de şantaj în dauna persoanei vătămate H..

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de inculpaţii F., R. şi E. şi persoana vătămată H. cu privire la soluţionarea de către prima instanţă a acţiunii civile formulate de persoana vătămată. Probele administrate în cauză, astfel cum au fost analizate de prima instanţă şi evidenţiate mai sus de instanţa de apel au dovedit că pretenţiile părţii civile sunt justificate doar parţial şi reprezintă prejudiciul suferit de persoana vătămată H. în urma săvârşirii de către inculpaţii menţionaţi a infracţiunii de şantaj.

Astfel, întrucât a fost încheiat în condiţiile unui consimţământ viciat al vânzătorului, pe fondul constrângerilor fizice şi psihice la care a fost supus de către inculpaţii F. şi R., în mod întemeiat prima instanţă a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.05.2009 şi autentificat prin încheierea 851/2009 a B.N.P. D. privind imobilul loc de casă cu casă în suprafaţă de 253 mp situat administrativ în Sibiu, str. x, în scris în C.F. x Sibiu cu nr. top nou x, între partea civilă H., în calitate de vânzător şi CC., în calitate de cumpărător şi restituirea imobilului către partea civilă.

De asemenea, în mod întemeiat prima instanţă i-a obligat în solidar pe inculpaţii F. şi R. să plătească părţii civile H.: suma de 4.560 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii pentru fiecare an începând cu data de 07.05.2009 şi până la restituirea imobilului, sumă ce reprezintă folosul de tras pentru imobilul din Sibiu, strada x, nr. 32, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Sibiu; suma de 55.133 RON, reprezentând contravaloarea unui lanţ de aur cu medalion şi a unui ceas din aur Geneve; suma de 2.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea unui autoturism.

Partea civilă H. a criticat în apel soluţia de respingere a celorlalte pretenţii formulate: suma de 613.661 RON, majorată cu suma de 34. 673 RON, reprezentând diferenţa de valoare pentru fierul vechi de care a fost deposedat în aceeaşi perioadă de către inculpaţi şi suma de 32.000 euro, constând în dobânda achitată inculpaţilor pe o perioadă de 8 luni.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, a constatat că aceste pretenţii civile sunt nejustificate în condiţiile în care inculpaţii nu sunt vinovaţi de săvârşirea vreunei infracţiuni care să aibă ca obiect bunurile mobile, constând în fier vechi, acţiunea penală exercitată împotriva inculpaţilor neavând ca obiect săvârşirea unei infracţiuni constând în deposedarea părţii civile de aceste bunuri. În ceea ce priveşte dobânda în sumă de 32.000 euro, în mod corect a apreciat prima instanţă că nu poate fi acordată părţii civile, constituind o îmbogăţire fără justă cauză atâta timp cât suma împrumutată de la inculpaţi (26.500 euro) nu a fost restituită.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de partea civilă H., Înalta Curte a constatat că sunt parţial întemeiate, modalitatea de săvârşire a infracţiunii de şantaj de către inculpaţii F. şi R. şi E. şi actele medicale depuse de partea civilă dovedind traumele psihice provocate de inculpaţi. Suma de 15.000 RON acordată părţii civile cu titlu de daune morale este de natură a compensa traumele psihice suferite şi disconfortul creat, ca urmare a constrângerilor repetate exercitate de inculpaţi asupra părţii civile fiind în mod just individualizată, astfel că nu se impune nici majorarea şi nici reducerea acesteia. Pe de-o parte, suma de 15.000.000 euro solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale este exorbitantă şi nejustificată, în raport, cu natura acţiunii ilicite şi consecinţele acesteia, de repararea prejudiciului material produs, iar o sumă mai mică decât cea acordată de prima instanţă nu ar fi de natură să îşi atingă scopul, acela de a repara prejudiciul moral suferit de partea civilă.

În cererea de apel înregistrată în data de 10.10.2017, formulată de persoanele vătămate H., I. şi MM. a fost menţionată şi martora DD.. Văzând împrejurarea că în motivele de apel formulate martora DD. nu a mai fost menţionată, precum şi calitatea acesteia de martor în cauză, Înalta Curte a constatat că apelul formulat de DD. se impune a fi respins, ca nefondat.

În ceea ce priveşte implicarea inculpatului D. la săvârşirea infracţiunii de şantaj, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, a constatat că nu a fost dovedită de probele administrate în cauză, criticile formulate în acest sens de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu şi de către persoana vătămată H. fiind nefondate. Se subliniază în motivele de apel că rolul notarului public a fost unul esenţial în realizarea demersurilor inculpaţilor, în condiţiile în care prin actele încheiate la biroul notarial persoana vătămată a fost deposedată de bunurile mobile şi imobile, lipsa de diligenţă a notarului conducând la realizarea acestui rezultat. Notarul public ar fi trebuit să observe că aceleaşi persoane încheiau mereu acelaşi tip de contract care aveau ca obiect bunuri mobile şi imobile ale căror preţuri erau mult sub valoarea de piaţă. Înalta Curte a constatat, însă că aceste împrejurări nu pot dovedi participarea inculpatului D. la săvârşirea de către inculpaţii F. şi R., cu sprijinul inculpatului E., a infracţiunii de şantaj, astfel cum a fost descrisă mai sus.

Înalta Curte a constatat că sunt nefondate şi criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu şi de către persoana vătămată H. cu privire la soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă faţă de inculpaţii F., R., E. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Întreg materialul administrat în cauză a evidenţiat faptul că persoana vătămată H. nu s-a aflat niciun moment în eroare cu prilejul încheierii celor două contracte, iar în ce priveşte cel de-al doilea contract, însăşi persoana vătămată a arătat că a fost de acord să înstrăineze imobilul ca urmare a constrângerii exercitate de inculpatul F., dorind să fie exonerată de întreaga datorie şi să fie lăsată în pace.

Parchetul a susţinut în motivele de apel că a fost viciat consimţământul persoanei vătămate H., în condiţiile în care aceasta s-a prezentat la biroul notarial şi a semnat actele de dezmembrare, respectiv de vânzare a unei părţi din imobil, ca urmare a ameninţărilor repetate exercitate de inculpaţii F. şi R. (cu ocazia efectuării măsurătorilor în vederea dezmembrării imobilului, potrivit declaraţiilor martorilor PPPPP.).

Înalta Curte a constatat că încheierea contractelor în urma exercitării ameninţărilor constituie infracţiunea de şantaj, iar nu infracţiunea de înşelăciune, neexistând nicio probă din care să rezulte că persoana vătămată a fost indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Deopotrivă, instanţa de apel a constatat că cele două contracte încheiate şi declaraţiile angajatelor biroului notarial nu indică vicierea consimţământului persoanei vătămate H. prin inducere în eroare. De altfel, chiar persoana vătămată a declarat că a fost de acord să înstrăineze imobilul, ca urmare a constrângerii exercitate de inculpatul F., dorind să fie exonerată de întreaga datorie şi să fie lăsată în pace. Aşa cum s-a arătat mai sus, constrângerea prin ameninţare a fost realizată la domiciliul persoanei vătămate, deci anterior încheierii actelor notariale şi niciun moment nu au fost exercitate acţiuni de inducere în eroare.

Având în vedere starea de fapt reţinută şi constatarea faptului că acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către inculpaţii F., R., E. şi D. nu sunt dovedite de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că, în mod întemeiat prima instanţă a reţinut că nici acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii de fals intelectual de către inculpatul D. nu este susţinută de probele administrate. Acestea nu au evidenţiat faptul că inculpatul D., în calitate de notar public, ar fi consemnat aspecte false referitoare la forma actului juridic, la consimţământul persoanei vătămate şi la încasarea preţului contractului, cu ocazia încheierii contractului de împrumut ori a contractului de vânzare-cumpărare între inculpatul R. şi persoana vătămată G..

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în perioada 2008-2009, inculpaţii F. şi R. au săvârşit cu vinovăţie, împotriva persoanei vătămate H., infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, iar inculpatul E. a săvârşit infracţiunea de şantaj, sub forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969. În prezent, infracţiunea de şantaj este prevăzută în art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Potrivit art. 27 din C. pen. din 1969, complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen., calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. din 1969 este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din anul 2009, astfel că s-a împlinit în anul 2017.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Conform art. 49 din C. pen., complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din anul 2009, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2025.

I. B.4. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii A., F., C. şi D. a infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune împotriva persoanelor vătămate K., EE., precum şi GG. (în cazul unui contract), Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că ansamblul material probator administrat în cauză a relevat faptul că, în perioada 2008-2011, inculpaţii A. şi C. au constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată K. să plătească diferite sume de bani, cu titlul de dobânzi la împrumutul de 12.000 euro acordat şi să încheie acte de vânzare-cumpărare, atât în nume propriu, cât şi în calitate de mandatar al proprietarilor terenurilor - numiţii EE. şi FF., GG. şi HH. (în cazul unui contract), iar faptele astfel descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Înalta Curte a constatat că mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile persoanelor vătămate K., EE. şi GG. şi declaraţiile martorilor SSSSS., TTTTT., UUUUU. şi VVVVV. dovedesc constrângerile exercitate în mod repetat prin ameninţare de inculpaţii A. şi C. asupra persoanei vătămate K. în perioada 2008-2011, pentru ca aceasta să plătească sume consistente de bani cu titlu de dobânzi şi să încheie un contract de vânzare-cumpărare în nume propriu şi în calitate de mandatar al proprietarilor terenurilor, părţile civile EE. şi FF., GG. şi HH..

Martora SSSSS., soţia persoanei vătămate, a relatat că K. nu a putut plăti dobânzile calculate săptămânal la împrumutul acordat de inculpatul A. şi a început să se împrumute de la prieteni şi de la rude, dându-i-le inculpatului C. pentru a i le remite inculpatului A.. Martora a relatat că persoana vătămată era sunată în permanenţă de inculpaţii A. şi C., care exercitau presiuni în continuu asupra sa pentru plata dobânzilor şi a datoriei, că inculpaţii o căutau la domiciliu, solicitându-i să-i însoţească, că în această perioadă persoana vătămată, pe fondul presiunilor şi ameninţărilor exercitate zilnic de cei doi inculpaţi, era extrem de speriată. Martora a mai relatat că, în data de 09.10.2010, răspunzând pe telefonul soţului ei, a aflat de la martorul UUUUU. că este ameninţat să îl găsească pe soţul ei şi, dându-i telefonul acestuia, a perceput faptul că inculpatul A. vorbea cu soţul ei, cerându-i să se întâlnească. Deşi persoana vătămată i-a spus că trebuie să îşi ducă soţia la spital, totuşi inculpatul A. a venit la aceasta acasă, spunându-le să urce în maşina lui. Martora a declarat că inculpatul era nervos şi i-a dus cu maşina lui la spital, unde a rămas martora, iar persoana vătămată a plecat cu A.. Martorul UUUUU. a relatat la rândul lui că i-a văzut pe inculpaţii A. şi C. de mai multe ori la agenţia imobiliară unde lucra persoana vătămată K., că aceasta a avut probleme cu cei doi, spunându-i martorului că aceştia o ameninţă cu bătaia şi cu moartea. Martorul a relatat că şi el a fost agresat şi ameninţat cu un briceag de inculpatul A., tocmai pentru a-i spune unde se află persoana vătămată şi, în acest context, martorul a sunat-o pe SSSSS..

Declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor se coroborează cu procesul-verbal de redare a discuţiei purtată de ofiţerii de poliţie judiciară cu inculpatul C. la data de 05.03.2012, discuţie înregistrată în care acesta recunoaşte implicit faptele, dând detalii despre activitatea inculpaţilor F., A. şi E.. Referitor la persoana vătămată K., inculpatul C. a relatat că inculpatul A. "i-a agăţat" cu nişte bani, le-a pus dobânzi şi punea presiune (pe el şi pe persoana vătămată K.).

Persoana vătămată K. a realizat în toamna anului 2009 un schimb de autoturisme cu inculpatul C. în sensul remiterii acestuia a unui autoturism în schimbul unui autoturism şi a sumei de 3000 euro, sumă crescută ulterior la cererea lui Iliuţ. Persoana vătămată, care nu avea atunci suma de 3000 euro a împrumutat, la sugestia lui Iliuţ, de la inculpatul A., suma de 3000 euro, cu o dobândă de 500 euro pe lună, banii fiind remişi de persoana vătămată inculpatului C.. Persoana vătămată a plătit suma de 3000 euro inculpatului Iliuţ, însă nu a intrat în posesia autoturismului, ale cărui acte erau întocmite pe o firmă de leasing. Persoana vătămată a plătit dobânda de 500 euro în prima lună, însă ulterior, în condiţiile în care inculpatul C. i-a modificat unilateral dobânda, stabilind să fie achitată săptămânal, persoana vătămată nu a mai reuşit să plătească.

În cursul anului 2010, persoana vătămată a mai împrumutat de la inculpatul A. suma de 9.000 euro în mai multe tranşe (din primăvara anului 2010 până în septembrie 2010).

La începutul anului 2010, după sărbători, anticipând că persoana vătămată nu poate face faţă dobânzilor impuse, inculpaţii A. şi C. i-au solicitat acesteia să le ofere o "garanţie imobiliară" la împrumutul acordat, inclusiv dobânzi. În acest scop inculpaţii A. şi C. i-au cerut lui K. să încheie cu inculpatul A. un contract de vânzare-cumpărare a unui teren din Cisnădioara, aflat în proprietatea unchiului persoanei vătămate din S.U.A. Pe fondul ameninţărilor cu acte de violenţă şi cu moartea, exercitate de inculpaţii A. şi C. asupra sa, persoana vătămată K. l-a contactat pe unchiul - persoana vătămată EE. (care figura ca proprietar al terenului) şi i-a solicitat să-i încheie o procură prin care să-l împuternicească să-i vândă o parte din terenuri. K. a obţinut de la unchiul său o împuternicire autentificată la data de 22.03.2010 de notarul public YYYYYY. din Salem, statul Oregon .

Potrivit acestei împuterniciri cu caracter general (nu era identificat imobilul ce urma să facă obiectul contractului de vânzare-cumpărare) EE. şi FF. îl împuterniceau pe K. ca, în numele lor, să cumpere şi să vândă imobile în România.

După ce a înstrăinat acest teren din Cisnădioara către inculpatul A., deoarece persoana vătămată nu a mai putut plăti dobânzile, care au crescut foarte mult şi în mod arbitrar, inculpaţii A. şi C., prin ameninţări şi şantaj, au obligat-o pe persoana vătămată să le înstrăineze şi alte imobile, determinându-o să încheie 9 contracte de vânzare-cumpărare, în urma cărora persoana vătămată nu a primit nicio sumă de bani. Unele dintre imobile au fost vândute de persoana vătămată în calitate de mandatar al numiţilor EE. şi FF., GG. şi HH. (în cazul unui contract).

Inculpaţii A. şi C. au revândut imobilele la preţuri mult mai mari, obţinând câştiguri semnificative.

Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpaţii A. şi C. în apel cu privire la soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj împotriva persoanei vătămate K.. Probele evidenţiate mai sus dovedesc presiunile şi ameninţările exercitate de cei doi inculpaţi împotriva persoanei vătămate pentru ca aceasta să le restituie dobânzile majorate continuu şi arbitrar la sumele împrumutate şi, ulterior, pentru ca aceasta să le vândă, atât în nume propriu, cât şi prin mandatar, mai multe imobile.

S-a reţinut că împrejurările invocate de inculpaţii A. şi C. în apărare nu sunt de natură să înlăture starea de fapt reţinută, respectiv exercitarea presiunilor şi ameninţărilor de către inculpaţi asupra persoanei vătămate, contextul în care au fost exercitate şi avantajele materiale obţinute în urma constrângerii persoanei vătămate. Inculpaţii au invocat că erau în relaţii apropiate cu persoana vătămată, însă acest fapt nu exclude presiunile exercitate tocmai prin aceea că inculpaţii o sunau în continuu pe persoana vătămată şi stăteau mereu în preajma acesteia la biroul agenţiei imobiliare unde lucra ori o căutau insistent la domiciliu. Pretinsa relaţie de prietenie este invocată de inculpaţi doar pentru a justifica prezenţa lor constantă în preajma persoanei vătămate şi contextul în care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare.

În opoziţie cu această situaţie prezentată de inculpaţi, atât persoana vătămată, cât şi martorii SSSSS., VVVVV., TTTTT. şi UUUUU. au prezentat o altă situaţie, conform căreia persoana vătămată a fost supusă în continuu presiunilor şi ameninţărilor de către inculpaţii A. şi C., că aceasta era stresată, îi evita pe inculpaţi şi de două ori a fost şi internată în spital.

Un alt aspect invocat de inculpaţi în motivele de apel îl constituie încheierea contractului de împrumut la data de 24.11.2010, autentificat la B.N.P. ZZZZZZ., prin care inculpatul C. îşi asuma o datorie faţă de persoana vătămată K., în sumă de 52.000 euro, fără însă a se solicita înscrierea vreunei garanţii. Înalta Curte a constatat că nici această împrejurare de fapt invocată de inculpaţi nu este de natură să înlăture starea de fapt reţinută, întrucât probele administrate în cauză au relevat că acest contract de împrumut este unul fictiv, fiind încheiat pentru ca inculpatul C. să-i creeze în mod eronat convingerea persoanei vătămate că îşi va recupera banii pe terenurile înstrăinate şi a o determina să încheie alte contracte de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu şi persoanele vătămate K., EE., FF., GG. şi HH., cu privire la soluţia de achitare a inculpatului F., Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate.

Împrejurarea relatată de persoana vătămată K., în sensul că inculpatul F., în urma acţiunilor de şantaj, a fost beneficiarul direct sau indirect prin sora sa, FFFFF. a terenului de 1000 mp, situat în Cisnădioara, C.F. x, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.09.2010 de notarul II. nu dovedeşte că la exercitarea de către inculpaţii A. şi C. a acţiunilor de ameninţare ar fi participat şi inculpatul F.. Contrar susţinerilor parchetului din motivele de apel, Înalta Curte a constatat că această circumstanţă ulterioară exercitării acţiunilor de ameninţare nu poate face dovada participării inculpatului F. la comiterea infracţiunii de şantaj. De asemenea, Înalta Curte a constatat că nici declaraţiile martorului II. şi nici declaraţiile inculpatului D., invocate în motivele de apel de persoanele vătămate nu relevă participarea inculpatului F. la exercitarea ameninţărilor asupra persoanei vătămate de către inculpaţii Dumitru şi Iliuţ.

Tot cu referire la infracţiunea de şantaj, Înalta Curte a constatat că este temeinică şi legală soluţia primei instanţe, de achitare a inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, probele administrate în cauză neevidenţiind implicarea acestuia la desfăşurarea activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi C..

Înalta Curte a constatat că sunt nefondate şi criticile parchetului cu privire la soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă faţă de inculpaţii A., F., C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Probele administrate în cauză nu au dovedit că persoana vătămată K. a fost indusă în eroare cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu inculpaţii A. şi C., aceasta cunoscând de la început că nu va obţine contravaloarea imobilelor şi că sumele de bani din contracte erau socotite în contul datoriei şi al dobânzilor solicitate de inculpaţi. Persoana vătămată a încheiat contractele de vânzare-cumpărare a imobilelor cu cei doi inculpaţi ca urmare a constrângerilor exercitate asupra sa de aceştia, fapta inculpaţilor întrunind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de şantaj.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile inculpaţilor A. şi C., precum şi ale persoanelor vătămate K., EE., FF., GG. şi HH. cu privire la soluţionarea acţiunii civile, prima instanţă, analizând detaliat cererile formulate de acestea în cuprinsul acţiunii civile, în raport, cu dispoziţiile art. 998 şi 1000 alin. (3) din C. civ. şi cu probele administrate în cauză.

Probele administrate în cauză au dovedit săvârşirea de către inculpaţii A. şi C. a infracţiunii de şantaj asupra persoanei vătămate K., astfel că sumele de bani şi bunurile obţinute de inculpaţi urmare a săvârşirii infracţiunii vor fi restituite persoanei vătămate şi proprietarilor bunurilor, părţile civile EE., FF., GG. şi HH..

Astfel, în mod întemeiat inculpaţii A. şi C. au fost obligaţi să plătească, în solidar, suma de 12.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii şi suma de 15.000 RON, reprezentând împrumuturile efectuate de către persoana vătămată K. în vederea plăţii dobânzilor către inculpaţii A. şi C., în urma săvârşirii de către aceştia a infracţiunii de şantaj.

De asemenea, prima instanţă, în mod întemeiat a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu inculpatul A. la datele de 19.04.2010 şi la 1.02.2011 de persoana vătămată K. în urma constrângerilor fizice şi psihice exercitate de către inculpaţii A. şi C., imobilele fiind restituite părţilor civile EE. şi FF.. În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că celelalte contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior de către inculpaţi cu persoane prezumate a fi dobânditori de bună-credinţă nu pot fi anulate, întrucât s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice de drept civil. În privinţa imobilelor înstrăinate de persoana vătămată K. urmare a constrângerilor exercitate asupra sa de cei doi inculpaţi, imobile care ulterior au făcut obiectul unor înstrăinări succesive, Înalta Curte a constatat că este corectă soluţia instanţei, constând în obligarea, în solidar, a inculpaţilor de a plăti contravaloarea imobilelor ce au făcut obiectul acestor contracte de vânzare-cumpărare, la valoarea lor din contract, nefiind făcută dovada altor valori ale acestora.

S-a constatat că este nefondată cererea persoanei vătămate K. privind anularea contractului de vânzare-cumpărare din data de 1.04.2010, privind mai multe terenuri situate în extravilanul localităţii Şura Mică, încheiat între aceasta şi inculpatul A., având în vedere că persoana vătămată a declarat că valoarea terenurilor vândute prin acest contract compensa datoria pe care o avea faţă de inculpat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate în apel de apelantele părţi civile K., EE., FF., GG. şi HH..

Înalta Curte a constatat că, în perioada 2008-2011, inculpaţii A. şi C. au săvârşit cu vinovăţie, împotriva persoanei vătămate K., infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptei.

În prezent infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina insculpaţilor A. şi C. este prevăzută în art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen.

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen., calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din anul 2011, astfel că s-a împlinit în anul 2019.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din anul 2011, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2027.

I. B.5. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii A., F., E. şi D. a infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune împotriva persoanei vătămate I., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că ansamblul material probator administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul F., în perioada decembrie 2008- martie 2009, cu sprijinul inculpatului E. (în situaţia plăţii dobânzilor), a constrâns-o prin ameninţare pe persoana vătămată I. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul acordat de către inculpatul E., iar apoi a obligat-o pe aceasta, în aceeaşi manieră, să îi predea un număr de 18 monede din aur (galbeni) în contul datoriei pe care o mai avea de achitat, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969) şi ale complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969.

Mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile persoanei vătămate I. şi ale martorilor MM., QQQQQ., ZZZZZ., AAAAAA. şi AAAAAAA. se coroborează între ele, precum şi cu procesul-verbal de redare a discuţiei purtate între persoana vătămată H. şi inculpatul E. la data de 09.03.2012 şi dovedesc ameninţările la care a fost supusă persoana vătămată I. de către inculpatul F., cu ajutorul inculpatului E., pentru a o constrânge pe aceasta să plătească dobânzi nedatorate la împrumutul sumei de 26.500 euro acordat acesteia în anul 2008 de către inculpatul F.. Persoana vătămată a solicitat suma de 50.000 euro împrumut de la inculpatul F. pentru a asigura tratamentul medical al nepotului său, numitul BBBBBBB.. Inculpatul F., însoţit de inculpatul E. a fost de acord să-i dea persoanei vătămate împrumut suma de 26.500 euro, cu dobândă, urmând ca persoana vătămată să restituie suma de 50.000 euro şi să-i lase garanţie ferma din localitatea Mohu, judeţul Sibiu.

Contractul de împrumut cu garanţie imobiliară s-a încheiat la B.N.P. D. la data de 14.11.2008, între inculpatul E. şi persoana vătămată I. şi soţia acestuia, MM., suma împrumutată prevăzută în contract fiind de 50.000 euro, echivalentul sumei de 190.605 RON, cu condiţia să fie restituită într-o singură tranşă, respectiv la data de 14.05.2009. Imobilul cu care a fost garantat împrumutul era constituit din construcţii şi teren în suprafaţă de 8768 mp, aflat în proprietatea numitei MM., inculpatul E., solicitând înscrierea în C.F. a unei ipoteci pentru suma de 50.000 euro. Părţile au convenit ca înscrisul autentificat să constituie titlu executoriu, astfel încât, la împlinirea termenului de restituire, în cazul nerestituirii sumei împrumutate să poată fi demarată procedura executării silite.

În mod corect, prima instanţă a stabilit că suma împrumutată a fost de 26.500 euro, astfel cum rezultă din declaraţiile persoanei vătămate I. şi din contractul de împrumut, nefiind probe suficiente care să dovedească că, în realitate, persoana vătămată a primit numai suma de 16.000 euro şi nici că suma împrumutată a aparţinut inculpatului F.. Din probele administrate în cauză rezultă, însă, în mod cert că inculpatul F. a fost implicat, alături de inculpatul E., atât în discuţiile privind acordarea împrumutului, cât şi în acţiunile ulterioare, de ameninţare

Ulterior încheierii contractului, persoana vătămată a plătit în mod regulat dobânzi către cei doi inculpaţi, fiind ameninţată de aceştia, pe fondul reproşurilor că nu plăteşte suficient şi la timp, situaţie în care, în cursul lunii martie, s-a înţeles cu inculpatul F. să-i dea bani din aur (galbeni), în contul datoriei pe care o mai avea şi a ridicării ipotecii de pe ferma din Mohu.

Deşi persoana vătămată i-a remis inculpatului F. cei optsprezece galbeni de aur conveniţi, acesta din urma a refuzat să se mai prezente la notar conform înţelegerii pentru a încheia actele necesare şi, mai mult, a recurs la noi violenţe fizice şi ameninţări în momentul în care I. i-a solicitat să încheie documentele pentru ştergerea datoriei. De asemenea, a comunicat persoanei vătămate că i-a crescut datoria la suma de 72.000 euro. Aceste aspecte sunt confirmate de martorii MM., QQQQQ., ZZZZZ., AAAAAA. şi AAAAAAA.. Martorul AAAAAA. l-a auzit pe CCCCCCC., care l-a ameninţat pe I. că dacă nu îi returnează banii îi ia imobilul şi o dată l-a însoţit pe I. la bancă, de unde a scos suma de 6000 euro, pe care i-a dat-o apoi inculpatului F., care era însoţit de o altă persoană, martorul percepând faptul că partea civilă I., bunicul său, "era speriat din cauza faptului că nu putea să îi returneze banii şi că inculpatul îi va face rău".

Ulterior, inculpatul E. a uzat de clauzele contractului de împrumut, executând silit garanţia imobiliară, prin intermediul executorului DDDDDDD., potrivit actelor ataşate la filele x d.u.p.

Astfel, potrivit actului de adjudecare întocmit de B.E.J. DDDDDDD., la data de 07.08.2009, imobilul situat în Mohu înscris în C.F. x Mohu, nr. top. x, proprietatea debitoarei MM. a fost adjudecat în urma licitaţiei imobiliare desfăşurate la cererea creditorului E., de către acesta din urmă, la preţul de 150.995 RON .

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în mod întemeiat, a reţinut prima instanţă că faptele săvârşite de inculpatul F. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, acesta exercitând în mod repetat ameninţări asupra persoanei vătămate I. pentru ca aceasta să plătească dobânzile solicitate de acest inculpat şi de inculpatul E., pentru împrumutul acordat persoanei vătămate.

Totodată, în mod corect a reţinut prima instanţă în sarcina inculpatului E. săvârşirea infracţiunii de şantaj în forma complicităţii, în sensul ajutorului acordat inculpatului F. în exercitarea de către acesta a ameninţărilor asupra persoanei vătămate pentru a plăti dobânzi majorate, nedatorate, persoana vătămată fiind astfel constrânsă, pentru a scăpa de ameninţări, de împrumut şi de dobânzi, să predea inculpatului F. optsprezece galbeni (monede de schimb NN.). Ajutorul dat de inculpatul E. inculpatului F. a constat în faptul că l-a însoţit permanent pe acesta la domiciliul persoanei vătămate, fiind prezent când inculpatul Cornea o ameninţa pe persoana vătămată. Dobânzile erau solicitate de ambii inculpaţi, iar inculpatul E. a beneficiat de sprijinul inculpatului F. în renovarea fermei de la Mohu, ambii inculpaţi fiind interesaţi de acest imobil. Probele administrate în cauză dovedesc existenţa unei legături suficiente şi vizibile între inculpaţii F. şi E. pentru a obţine foloase materiale necuvenite de la persoana vătămată I..

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate de inculpaţii F. şi E. cu privire la reţinerea în sarcina lor a săvârşirii infracţiunii de şantaj, sub forma autoratului, respectiv a complicităţii.

Înalta Curte a constatat că sunt nefondate şi criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu şi părţile civile I. şi H., în calitate de succesor al părţii civile MM., cu privire la achitarea inculpaţilor A. şi D. pentru infracţiunea de şantaj şi cu privire la achitarea tuturor celor patru inculpaţi pentru infracţiunea de înşelăciune.

Referitor la inculpatul A., Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză nu au demonstrat implicarea acestuia la săvârşirea faptelor.

Referitor la inculpatul D., de asemenea, probele nu au evidenţiat implicarea acestuia la săvârşirea faptelor de ameninţare.

Totodată, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate criticile formulate în apel de părţile civile I. şi MM. (acţiunea civilă formulată de aceasta a fost continuată de moştenitorul său, H.). În primul rând, astfel cum s-a reţinut mai sus, probele administrate în cauză nu au dovedit decât săvârşirea de către inculpaţii F. şi E. a infracţiunii de şantaj asupra persoanei vătămate I., în urma căreia persoana vătămată a plătit diferite sume de bani şi a predat optsprezece monede din aur (galbeni), fiind nejustificate pretenţiile părţilor civile cu privire la contravaloarea altor bunuri mobile de care ar fi fost acestea deposedate, raportat la obiectul şi limitele judecăţii stabilite prin actul de sesizare a instanţei. În al doilea rând, în raport, cu soluţia de achitare pronunţată faţă de inculpatul E. cu privire la infracţiunile de şantaj şi înşelăciune cu privire la încheierea contractului de împrumut şi de executare silită a imobilului, este neîntemeiată cererea părţilor civile privind anularea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară. De asemenea, hotărârile judecătoreşti şi actele emise de executorul judecătoresc, depuse la dosar de inculpatul E., susţin legitimitatea demersului său de a pune în executare garanţia, având ca obiect ferma Mohu.

Referitor la daunele morale acordate persoanelor vătămate I. şi MM., cuantificate de prima instanţă la suma de 5000 RON, Înalta Curte a constatat că au fost în mod just evaluate, suma stabilită, reprezentând în contextul împrejurărilor cauzei o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul psihic suferit de persoanele vătămate urmare a ameninţărilor exercitate asupra lor, astfel cum au fost descrise mai sus, motiv pentru care nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale.

În ceea ce priveşte acuzaţia adusă celor patru inculpaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, Înalta Curte a constatat că nicio probă administrată nu a dovedit exercitarea de către inculpaţi a acţiunii de inducere în eroare a părţii civile, aceasta încheind contractul de împrumut în deplină cunoştinţă de cauză. Susţinerea părţii civile I. că a restituit împrumutul nu este dovedită de probele administrate dincolo de orice îndoială rezonabilă. Reţinerea de către prima instanţă a coeziunii psihice dintre inculpaţii F. şi E. în exercitarea ameninţărilor asupra persoanei vătămate, pentru ca aceasta să plătească dobânzi la suma împrumutată şi predarea de către persoana vătămată în contul dobânzilor şi a sumei împrumutate a optsprezece bani din aur, nu relevă faptul că este o strânsă legătură între infracţiunea de şantaj şi încheierea contractului de împrumut, respectiv executarea silită a imobilului.

Având în vedere starea de fapt reţinută şi constatarea faptului că acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către inculpaţii A., F., E. şi D. nu sunt dovedite de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că, în mod întemeiat, prima instanţă a reţinut că nici acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii de fals intelectual de către inculpatul D. nu este susţinută de probele administrate. Acestea nu au evidenţiat faptul că inculpatul D., în calitate de notar public, ar fi consemnat aspecte false referitoare la contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, la consimţământul părţii civile şi la termenul şi condiţiile din contract, cu ocazia încheierii contractului de împrumut între inculpatul E. şi persoana vătămată I..

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în perioada decembrie 2008- martie 2009, inculpatul F. a săvârşit cu vinovăţie, împotriva persoanei vătămate I., infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, iar inculpatul E. a săvârşit infracţiunea de şantaj, sub forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969. În prezent infracţiunea de şantaj este prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., iar complicitatea este prevăzută de art. 48 din C. pen.

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Potrivit art. 27 din C. pen. din 1969, complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen., calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. din 1969 este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din martie 2009, astfel că s-a împlinit în septembrie 2016.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Conform art. 49 din C. pen., complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din martie 2009, astfel că se socoteşte împlinit în martie 2025.

I. B.6. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii A., F. şi D. a infracţiunilor de şantaj împotriva persoanei vătămate M., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect faptul că acuzaţiile nu se confirmă. Astfel, doar pe baza declaraţiei persoanei vătămate M., modificată pe parcursul procesului penal şi nesusţinută de alte mijloace de probă, acuzarea nu a fost în măsură să demonstreze mai presus de orice îndoială vinovăţia celor trei inculpaţi în limitele infracţiunii de şantaj şi respectiv complicitate la şantaj expuse în rechizitoriu. În contextul modificării declaraţiei persoanei vătămate, în sensul că nu a fost ameninţat şi agresat efectiv, nemaiputând afirma cu certitudine aspectele relatate în cursul urmăririi penale, în sensul, că a fost ameninţat de inculpaţii A. şi F. să plătească dobânzi la suma împrumutată de la aceştia, al lipsei altor probe care să susţină varianta din cursul urmăririi penale şi al imposibilităţii, din motive obiective, a audierii de către instanţă a martorului QQQQ., Înalta Curte a constatat că nu este dovedită săvârşirea de către inculpaţii A. şi Cornea a infracţiunii de şantaj. Totodată, nu este dovedită nici complicitatea la infracţiunea de şantaj reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului D..

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză au evidenţiat faptul că prin contractul legalizat de notarul public D. la data de 29.12.2008 s-a consemnat că persoana vătămată M. a primit de la inculpatul A. suma de 30.000 euro integral în numerar înainte de semnarea contractului, iar în schimbul acestei sume se obliga să vândă, până la data de 30.07.2009, un apartament cu două camere, mansardă, ce urma să fie construit pe terasa situată în Sibiu, judeţul Sibiu, înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. topo x. Se menţiona în antecontract că, în cazul în care la finalizarea construcţiei promitentul-vânzător va refuza să vândă, acesta va fi obligat să plătească către inculpatul A. suma de 60.000 euro.

În lipsa unor probe care să dovedească faptul că voinţa părţilor a fost alta, că persoana vătămată a fost indusă în eroare la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare ori că a fost ameninţată să accepte clauzele contractuale ori să plătească anumite dobânzi, Înalta Curte a constatat că criticile formulate în apel de parchet sunt neîntemeiate. Parchetul a susţinut, lipsit de fundament probator, în motivele de apel că, deşi între părţi a intervenit un contract de împrumut cu garanţie imobiliară, actul încheiat la notar la cererea inculpaţilor a fost de fapt unul de vânzare-cumpărare, a cărui executare este mult mai facilă, ceea ce dovedeşte faptul că tranzacţia nu a fost corectă, ci dimpotrivă a fost modul în care s-a asigurat autorilor faptei şansa de reuşită în dobândirea unui bun în mod fraudulos. Or, probele administrate în cauză nu au dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana vătămată M. a fost indusă în eroare sau constrânsă să accepte anumite clauze contractuale ori să plătească anumite dobânzi.

II. Referitor la soluţiile pronunţate de prima instanţă cu privire la faptele de camătă reţinute în Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia în sarcina inculpaţilor F. şi O., Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia. Considerentele primei instanţe vizând soluţiile pronunţate cu privire la infracţiunea de camătă se regăsesc în sentinţă la pct. III.B.1. şi la pct. III.C.4.

Înalta Curte a constatat că, în mod corect, prima instanţă a constatat că acţiunile inculpaţilor F. şi O. exercitate după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 nu satisfac cerinţa unei activităţi infracţionale săvârşite ca îndeletnicire, ca obişnuinţă, aspect ce justifică în mod pertinent aprecierea că deşi fapta există în materialitatea ei, lipseşte una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv aceea ca fapta să fie prevăzută de legea penală şi impune adoptarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de cămătărie, prev. de art. 351 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011).

Nu poate fi primit punctul de vedere al parchetului în sensul că momentul epuizării infracţiunii determină legea penală aplicabilă, aceasta fiind legea în vigoare din momentul epuizării.

Referitor la starea de fapt, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Probele administrate în cauză au relevat că inculpatul F. acorda împrumuturi cu dobândă ca îndeletnicire, însă activitatea infracţională descrisă în actul de sesizare vizează doar două acte de remitere a unor sume de bani cu titlu de împrumut (către martorii IIII. şi N.), din care unul săvârşit în cursul anului 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011, act normativ care incriminează ca infracţiune cămătăria. După intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011, inculpatul F. a remis o singură dată o sumă de bani, cu titlul de împrumut cu dobândă martorului IIII. şi a perceput dobânzi la împrumutul acordat anterior intrării în vigoare a legii, martorului N..

Noţiunea de camătă este definită în Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, care a intrat în vigoare în data de 25.11.2011. Potrivit dispoziţiilor acestei legi, camăta este dobânda pe care o ia cămătarul pentru suma de bani dată cu împrumut, iar cămătar este persoana fizică care dă sume de bani împrumut în schimbul unei camete.

Activitatea de cămătărie a fost interzisă prin acest act normativ, fiind incriminată ca infracţiune şi, ulterior, prevăzută ca infracţiune în C. pen. din 2009, care a intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Activitatea de cămătărie se desfăşura şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011, respectiv anterior datei de 25 noiembrie 2011. Diferenţa dintre activitatea de cămătărie şi infracţiunea de camătă o constituie darea de bani cu dobândă ca îndeletnicire, activitate interzisă de lege începând din 25.11.2011.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 216/2011, darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit art. 351 din C. pen., infracţiunea de camătă constă în darea de bani cu dobândă ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Infracţiunea de camătă este o infracţiune de obicei, care presupune un ansamblu de acte repetate ce în ansamblul lor constituie o singură infracţiune, astfel că tocmai repetarea actelor şi existenţa unui anumit număr de acte din care să rezulte un obicei în săvârşirea lor dă activităţii desfăşurate de autor un caracter infracţional.

Potrivit art. 3 din C. pen., care consacră principiul activităţii legii penale, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea este în vigoare. Prin urmare, legea nu se aplică faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare şi nici faptelor săvârşite după ieşirea din vigoare a acesteia.

Totodată, potrivit art. 1 şi 2 din C. pen., care reglementează principiul legalităţii incriminării şi principiul legalităţii sancţiunilor în procesul penal, este interzisă aplicarea retroactivă a legii penale care incriminează o faptă penală, pentru că legea dispune numai pentru viitor şi nu pentru trecut.

Pentru a stabili dacă faptele comise de inculpaţii F. şi O. au fost comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011, respectiv după data de 25.11.2011, se impune analiza activităţii desfăşurate de inculpaţi şi a elementelor constitutive ale infracţiunii de camătă.

Din declaraţiile martorului IIII., care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre martor şi inculpatul F., purtate în 14.09.2011 şi 9.03.2012, a rezultat că martorul IIII. a împrumutat mai multe sume de bani de la inculpatul F., anterior datelor la care au avut loc convorbirile. În cursul urmăririi penale, martorul IIII. a declarat că a împrumutat bani cu dobândă de la inculpatul F., ultima oară, în cursul anului 2012, însă la judecata în primă instanţă şi în apel, martorul a declarat că nu îşi mai aminteşte nici perioada, nici dacă a împrumutat de mai multe ori bani de la inculpat, fiindcă erau prieteni şi se ajutau reciproc. Totodată, martorul a negat că inculpatul i-a cerut dobândă la suma împrumutată. Martorul a relatat în timpul judecăţii în primă instanţă că, în luna martie 2012, i-a adus inculpatului sumele de 2000 euro de la o persoană EEEEEEE. şi respectiv 2500 euro de la numitul FFFFFFF., sume ce reprezentau datorii ale acestor persoane faţă de inculpaţi. Martorul nu a putut să precizeze dacă aceste împrumuturi au fost acordate cu dobândă sau fără dobândă şi nu a justificat revenirea asupra declaraţiei date în cursul urmăririi penale, când a precizat că inculpatul i-a acordat împrumutul cu dobândă. Totodată, declaraţia de la urmărire penală se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, din care reiese faptul că împrumuturile acordate de inculpatul F. erau cu dobândă.

Astfel, probele administrate în cauză au relevat faptul că martorul IIII. a luat sume de bani împrumut cu dobândă de la inculpatul F. de mai multe ori înainte de 14.09.2011, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011, dar şi în cursul anului 2012, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011. Probele nu evidenţiază dacă ulterior intrării în vigoare a Legii 216/2011, inculpatul F. a acordat de mai multe ori martorului IIII. împrumuturi cu dobândă.

Prin urmare, instanţa de apel nu a putut reţine decât o singură acţiune de dare cu împrumut cu dobândă a unei sume de bani către martorul IIII. după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011.

De asemenea, probele administrate în cauză au relevat faptul că martorul N. a împrumutat în anul 2010 de la inculpatul F. suma de 300 euro pentru o perioadă de o lună cu dobânda de 5-10% şi că martorul a continuat să plătească sume de bani şi să remită bunuri în contul acestui împrumut şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011.

În raport, cu starea de fapt stabilită, Înalta Curte a constatat că o acţiune unică de dare cu împrumut cu dobândă a unei sume de bani, săvârşită după intrarea în vigoare a legii care stabileşte că o astfel de acţiune este infracţiune, nu întruneşte elementul material al infracţiunii de camătă, întrucât nu sunt mai multe acte de dare cu împrumut, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011, care să releve un obicei al inculpatului F. în săvârşirea lor.

Elementul material al infracţiunii de camătă îl constituie actul unei persoane neautorizate de a da în mod repetat sume de bani cu dobândă. Restituirea dobânzilor şi a sumelor de bani împrumutate sunt acte subsecvente elementului material şi nu intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de camătă, ci pot constitui împrejurări pe baza cărora se poate stabili starea de fapt în ansamblul său.

Pentru a fi întrunit elementul material al infracţiunii de camătă, care este o infracţiune de obicei, este necesar ca acesta să parcurgă în timp o perioadă de la momentul la care a fost săvârşită prima acţiune de dare de bani cu împrumut până la momentul când a fost săvârşită ultima asemenea acţiune, potrivit cu hotărârea unică a autorului faptei şi să se prelungească în timp cu fiecare nouă repetare a acţiunilor în acelaşi fel.

Astfel, activitatea infracţională în cazul infracţiunii de camătă se consumă când a fost săvârşită ultima acţiune de dare de bani cu dobândă, dintr-o serie de acte repetate care constituie o singură infracţiune, şi se epuizează la momentul la care a avut loc ultima acţiune.

Legea aplicabilă infracţiunilor de obicei, continue sau continuate, a căror consumare se întinde pe durata a două sau mai multe legi, este cea din momentul epuizării infracţiunii, al încetării acţiunii sau inacţiunii, al ultimului act de executare. Bineînţeles, este necesar ca acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite în perioada în care legea care le incriminează este în vigoare, pentru simplul motiv că legea penală nu retroactivează, cu excepţia legii penale mai favorabile, principiu consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Retroactivitatea legii penale nu priveşte faptele incriminate anterior, ci ea se aplică numai în cazul faptelor deja incriminate, cu respectarea principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Înalta Curte a constatat astfel că, în cazul infracţiunii de camătă, care este o infracţiune de obicei ce a fost incriminată în art. 3 din Legea nr. 216/2011, intrată în vigoare la data de 25.11.2011 şi, ulterior, prevăzută ca infracţiune şi în art. 351 din C. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, pot fi luate în considerare pentru stabilirea existenţei elementelor infracţiunii doar actele constitutive ale îndeletnicirii de a da bani cu dobândă săvârşite sub legea care le incriminează, nu şi cele anterioare intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, referitor la elementul material al infracţiunii de camătă, Înalta Curte a apreciat că sub nicio formă perceperea dobânzilor după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie, pentru sume remise efectiv anterior intrării în vigoare a acestei legi, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

Aceleaşi considerente sunt reiterate şi în cazul inculpatului O., probele administrate în cauză relevând în cazul acestuia că, în cursul verii anului 2011, a acordat împrumut suma de 2500 euro, cu dobândă de 10% pe lună, martorului OO., acesta plătind dobânzi timp de un an. Totodată, probele administrate în cauză au relevat şi faptul că inculpatul O., în cursul anului 2012, a acordat împrumut suma de 2000 euro, cu dobânda de 10% pe lună, pentru două luni martorului OOOO., care a restituit suma de 2400 euro. Astfel, nici în cazul acestui inculpat nu a fost dovedit caracterul de îndeletnicire a activităţii de dare de bani cu dobândă desfăşurate după data intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 216/2011 reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor F. şi O., soluţia de achitare a acestora în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. fiind temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte reţinerea de către prima instanţă a calităţii de persoane vătămate a numitului OOOO., Înalta Curte a constatat că este eronată, în raport, cu împrejurarea că acesta a renunţat la calitatea de persoană vătămată.

III. Referitor la soluţiile pronunţate de prima instanţă cu privire la faptele de şantaj şi/sau înşelăciune reţinute în Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia în sarcina inculpaţilor O., X., BB. şi D. împotriva persoanelor vătămate Q., M., P., OOOO. şi OO., Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, de inculpatul O. şi de partea civilă Q..

III.1. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii O., X., BB. şi D. a infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune împotriva persoanei vătămate Q., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că ansamblul material probator administrat în cauză a relevat că, la începutul anului 2009 (până în luna august 2009), inculpatul X. a constrâns-o prin ameninţare pe persoana vătămată Q. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul de 3000 euro acordat, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În cursul anului 2008 persoana vătămată Q. a împrumutat de la inculpatul BB. suma de 4.000 de euro, cu o dobândă de 15% lunar, pentru a achita datoria şi dobânzile pentru circa un an fiind nevoit să vândă un teren.

Pe la sfârşitul anului 2008 începutul anului 2009, deoarece a avut iar nevoie de bani, persoana vătămată a mai împrumutat suma de 13.000 de euro, cu o dobândă de 15% pe lună, de la inculpatul BB., dar după câteva luni nu a mai putut plăti şi a împrumutat suma de 3.000 de euro de la inculpatul X. ca să-i poată plăti inculpatului BB. dobânzile.

Ulterior, persoana vătămată a apelat la acordarea unui alt împrumut la inculpatul O., cerându-i acestuia să-i împrumute suma de 75.000 euro.

Inculpatul O. a fost de acord cu împrumutul banilor, dar i-a solicitat garanţie o casă proprietatea acestuia din Şelimbăr, judeţul Sibiu, casă pe care a vizionat-o, fiind de acord să o accepte drept garanţie, împreună cu nepotul său, inculpatul D..

La biroul notarului public D. (tatăl inculpatului D.) s-a încheiat la data de 20.02.2009 contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, prin care inculpaţii O. şi D. i-au împrumutat pe soţii Q. şi SSSS. cu suma de 80.000 euro (din care O. a oferit 32.000 euro, iar D. suma de 48.000 euro), cu termen de restituire 20.08.2009.

Restituirea împrumutului era garantată prin instituirea unor ipoteci până la concurenţa sumei de 80.000 euro asupra imobilului persoanei vătămate (imobil situat în Şelimbăr, judeţul Sibiu, înscris în C.F. x Şelimbăr, A+1, cu nr. top x, nr. cadastral x în suprafaţă totală de 409 metri pătraţi, cuprinzând casă de locuit P+M şi grădină).

Inculpatul O. i-a spus persoanei vătămate că nu îi poate împrumuta decât suma de 40.000 euro, persoana vătămată fiind de acord, astfel că diferenţa dintre suma de 40.000 euro asupra cărora părţile s-au înţeles şi suma de 80.000 euro menţionată în contract reprezintă dobânzi.

După semnarea contractului, deşi înţelegerea nu a fost în acest sens, persoana vătămată a primit de la inculpatul O. doar suma de aproximativ 200 RON, acesta spunând că a plătit taxele notariale şi a dat suma de 35.000 euro inculpatului BB., în contul dobânzilor datorate acestuia de persoana vătămată.

Ulterior, inculpaţii O. şi BB. au început să o sune pe persoana vătămată şi să-i solicite bani pentru dobânzi.

Persoana vătămată Q. a apelat la un prieten care să-l ajute cu suma de 80.000 de euro pentru a rambursa împrumutul şi a recupera casa, dar când l-a sunat pe inculpatul D., pentru a-i spune că a făcut rost de bani, acesta i-a spus că s-a consultat cu unchiul său - inculpatul BB. şi că suma de restituit a crescut la 110.000 de euro şi i-a comunicat că au scos casa la licitaţie prin executorul DDDDDDD..

Persoana vătămată a fost ameninţată prin cunoştinţe ale inculpatului X. să nu se prezinte la licitaţie ca să nu îl deranjeze pe inculpatul BB..

În urma procedurii de executare silită, casa a fost adjudecată de D..

În aceeaşi perioadă, Q. a fost sunat la telefon şi ameninţat de inculpatul X. să-i plătească dobânzile, altfel va fi bătut şi va primi "cuţite şi topoare-n cap".

Pentru plata dobânzilor la suma de 3.000 de euro, persoana vătămată a vândut maşina pe care o avea martorului GGGGGGG. şi acesta i-a dat inculpatului X. suma de 3.500 euro, deşi ulterior i-a trimis prin martorul UUUUU. câte 500 de euro.

Persoana vătămată a fost ameninţată de inculpatul X., care i-a transmis că ştie şi la ce şcoală merge fiica sa şi să nu păţească ceva dacă nu-i plăteşte dobânzile.

În contul datoriei de 3000 de euro de la inculpatul X., persoana vătămată a plătit acestuia aproximativ 8.000-9.000 de euro, iar inculpatului BB. suma de 70.000 - 80.000 de euro şi casa ce a fost evaluată la 210.000 de euro, casă în care în prezent locuieşte inculpatul D..

Acuzarea a susţinut că inculpaţii O., împreună cu inculpaţii D. şi BB., în cursul anului 2009, au indus-o în eroare pe persoana vătămată Q., cu ocazia încheierii unui contract de împrumut cu garanţie imobiliară, neacordând suma împrumutată asupra cărora s-au înţeles iniţial, reţinând dobânzi anticipate, precum şi pe parcursul executării contractului de împrumut, când au majorat nejustificat şi unilateral dobânzile, pretinzând dobândă la dobândă, prejudiciind persoana vătămată cu suma de 40.000 euro, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969.

De asemenea, acuzarea a susţinut că inculpaţii O., X., BB. şi D., în perioada 2008-2010 au constrâns-o prin violenţă şi ameninţare pe persoana vătămată Q. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la unele împrumuturi acordate, iar în contul aceloraşi dobânzi reclamate le-a deposedat de mai multe bunuri imobile, obligându-le să încheie contracte la notar, prin care îşi înstrăinau aceste proprietăţi, fapte ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte a constatat că înscrisurile aflate la dosar (acte notariale) şi al căror conţinut a fost expus în alineatele precedente, în lipsa altor probe care să releve acţiuni de inducere în eroare a persoanei vătămate Q., nu confirmă acuzaţiile aduse inculpaţilor BB., D. şi O. şi care nu sunt suficient probate, apărările acestora fiind verosimile, în raport, cu starea de fapt descrisă în actul de sesizare, bazată exclusiv pe declaraţiile persoanei vătămate.

Nefiind dovedită încheierea vreunui contract de împrumut între persoana vătămată Q. şi inculpatul BB., instanţa de apel a constatat că este corectă soluţia pronunţată de prima instanţă în sensul că fapta de înşelăciune nu există.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D. şi O., cu care persoana vătămată Q. a încheiat un contract de împrumut cu garanţie imobiliară la B.N.P. D., întrucât probele administrate în cauză nu au dovedit susţinerile persoanei vătămate că nu a primit suma trecută în contract, că a fost indusă în eroare de inculpaţi, Înalta Curte a apreciat că în mod întemeiat prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor, constatând că fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind de fapt un litigiu civil între persoanele implicate.

Nici acuzaţiile aduse inculpaţilor O. şi D. privind săvârşirea infracţiunii de şantaj nu sunt susţinute de declaraţiile persoanei vătămate Q. şi ale martorei SSSS.. De asemenea, acuzaţia de şantaj adusă inculpatului BB. nu este dovedită, declaraţia martorei SSSS. fiind singura care menţionează exercitarea unor acte de constrângere prin ameninţare de către inculpatul BB. asupra soţului ei, persoana vătămată Q.. Martora a relevat faptul că, după executarea silită, inculpatul BB. împreună cu inculpatul D. s-au deplasat la locuinţă, punându-le în vedere pe un ton ridicat ca într-o săptămână, două să părăsească imobilul.

Înalta Curte a constatat, în acord cu prima instanţă, în raport, cu împrejurarea că discuţia a avut loc după executarea silită, iar solicitarea de a părăsi imobilul în acest context, chiar pe un ton ridicat adresată, nu este aptă în sine să creeze o stare de temere, că nu este întrunit elementul material al infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969. Prin urmare, în mod corect prima instanţă a constatat că fapta de şantaj reţinută în sarcina inculpatului BB. nu există, pronunţând o soluţie de achitare în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu cu privire la soluţiile de achitare pronunţate faţă de inculpaţii D., O. şi BB..

Parchetul a susţinut că acuzaţiile aduse celor trei inculpaţi sunt probate cu declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor SSSS. şi UUUUU.. În acest context, parchetul a arătat că, aşa cum instanţa a valorificat declaraţia martorei pentru a reţine săvârşirea faptei de şantaj în sarcina inculpatului X., în egală măsură ar fi trebuit să valorifice declaraţia şi în privinţa inculpatului BB., despre care martora a afirmat că ar fi exercitat acte de constrângere prin ameninţare asupra persoanei vătămate.

Înalta Curte a constatat, pe de-o parte, că declaraţia martorei SSSS. nu poate fi avută în vedere în privinţa inculpatului BB. pentru motivele prezentate mai sus, iar pe de altă parte că declaraţia martorului UUUUU. a relevat împrejurarea că a predat din partea persoanei vătămate Q. suma de 1500 euro către inculpatul X., sumă pe care o împrumutase de la acesta şi nu voia să i-o dea personal, persoana vătămată părând speriată, dar fără a-i comunica de cine se temea.

Declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor SSSS. şi UUUUU. au confirmat ameninţarea exercitată de inculpatul X. asupra persoanei vătămate pentru a-i plăti diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul de 3000 euro acordat, astfel că în mod întemeiat prima instanţă a reţinut în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969.

Prima instanţă a constatat în mod corespunzător că persoana vătămată Q. nu s-a constituit parte civilă în cauză, în condiţiile în care nu a depus în instanţă, în termenul prevăzut de lege, constituirea de parte civilă şi nici nu şi-a precizat pretenţiile civile cu ocazia ascultării sale în calitate de persoană vătămată. Înalta Curte a constatat că apelul declarat de persoana vătămată Q. (apelul nefiind motivat) este nefondat.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că inculpatul X. a săvârşit în anul 2009 infracţiunea de şantaj asupra persoanei vătămate Q..

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 124 din C. pen. din 1969 este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din anul 2009, astfel că s-a împlinit în anul 2017.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Conform art. 49 din C. pen., complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din anul 2009, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2025.

III.2. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii BB. şi D. a infracţiunilor de şantaj şi complicitate la infracţiunea de şantaj împotriva persoanei vătămate M., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză nu susţin dincolo de orice îndoială rezonabilă acuzaţiile formulate, existând un puternic dubiu care profită inculpaţilor.

De altfel, criticile formulate în apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu vizează greşita soluţie de achitare, în raport, cu faptul că inculpaţii D. şi BB. nu au formulat cerere pentru continuarea procesului penal, conform art. 18 din C. proc. pen.. Parchetul a susţinut că doar în această situaţie ar fi trebuit să se dispună încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 122 lit. d), raportat la art. 124 din C. pen. din 1969.

Instituţia continuării răspunderii penale este reglementată de art. 18 din C. proc. pen., care prevede că în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Este adevărat că potrivit acestui text de lege numai suspectul sau inculpatul pot cere continuarea procesului penal, pentru a se constata inexistenţa infracţiunii sau a vinovăţiei şi deci inexistenţa răspunderii penale, însă continuarea procesului penal realizată de instanţă în lipsa consimţământului expres al inculpatului şi pronunţarea unei soluţii de achitare nu este lovită de vreo cauză de nulitate, cu atât mai mult cu cât este în favoarea inculpatului. Instituţia continuării răspunderii penale a fost concepută ca un mijloc de apărare acordat de lege suspectului sau inculpatului pentru dovedirea nevinovăţiei sale, iar exercitarea acestui mijloc de apărare din oficiu de către instanţă este o dovadă a faptului că dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat cu prisosinţă, accentuând caracterul echitabil al procesului penal. Nu s-a făcut dovada încălcării unor dispoziţii legale prin care să se aducă vreo vătămare drepturilor părţilor, astfel că nu există niciun motiv de nulitate a dispoziţiei instanţei de a continua procesul penal în lipsa cererii exprese în acest sens a inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că pronunţarea unei soluţii de achitare faţă de inculpaţii D. şi BB. este temeinică şi legală, atât din perspectiva probatoriului administrat în cauză, cât şi din perspectiva aplicării de către prima instanţă a instituţiei continuării procesului penal, chiar în lipsa cererilor exprese ale inculpaţilor în acest sens, continuarea procesului penal fiind reglementată ca mijloc de apărare pentru dovedirea nevinovăţiei inculpaţilor.

III.3. În ceea ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea de către inculpaţii X. şi O. a infracţiunilor de şantaj şi de complicitate la infracţiunea de şantaj împotriva persoanei vătămate P., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc că inculpatul X., în cursul anului 2009, în mod repetat a constrâns-o prin ameninţare pe persoana vătămată P. să plătească diferite sume de bani drept dobânzi la împrumutul de 2000 euro acordat, ameninţări care au condus în final la încheierea unui act notarial de către părinţii victimei, cu consecinţa obţinerii unui folos material injust de către inculpatul X. şi inculpatul O., faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Totodată, probele administrate în cauză dovedesc că inculpatul O. a pus la dispoziţia inculpatului X. suma pe care acesta a împrumutat-o cu dobândă persoanei vătămate P. (cunoscând maniera în care inculpatul X. a constrâns-o pe aceasta să-i plătească dobânzi), a identificat un cumpărător pentru apartamentul victimei şi, în final, a beneficiat de o parte din suma remisă cu ocazia încheierii actului, sumă ce excede cuantumului împrumutului acordat, faptă care întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Referitor la criticile formulate în apel de inculpatul O., în sensul că probele administrate în cauză nu dovedesc constrângerea exercitată asupra persoanei vătămate P. pentru ca aceasta să îi restituie împrumutul acordat, instanţa de apel a constatat că nu sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte a constatat că declaraţiile persoanei vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor HHHHHHH., IIIIIII. şi JJJJJJJ. şi au relevat faptul că inculpatul O. a fost prezent la biroul notarial şi a încasat suma de bani de la JJJJJJJ., sumă ce depăşea cu mult împrumutul iniţial de 2000 euro. Acest fapt evidenţiază coeziunea psihică dintre inculpatul O. şi X., precum şi faptul că banii împrumutaţi proveneau de la inculpatul O., împrejurări care, în contextul ameninţărilor continue adresate de inculpatul X. persoanei vătămate, precum şi a poziţiei procesuale oscilante adoptate de persoana vătămată în cursul judecăţii au relevat sprijinul moral acordat de inculpatul O. inculpatului X. în exercitarea constrângerii persoanei vătămate de a plăti o sumă de bani cu titlu de dobândă şi care excede cu mult împrumutului acordat.

Persoana vătămată nu a justificat revenirea asupra declaraţiei date în cursul urmăririi penale, prima instanţă constatând cu ocazia audierii acesteia o serie de aspecte contradictorii, aspecte pe care le-a interpretat în sensul existenţei unei puternice stări de temere insuflate de către cei doi inculpaţi persoanei vătămate.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că şi în cazul inculpatului O. sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.

Astfel, Înalta Curte a constatat că inculpaţii X. şi O. au săvârşit în cursul anului 2009 (ultima acţiune fiind în data de 06.05.2009) infracţiunea de şantaj împotriva persoanei vătămate P., primul în forma autoratului, iar al doilea în forma complicităţii.

În raport cu data săvârşirii faptelor (ultima acţiune care se circumscrie elementului material al infracţiunii de şantaj fiind 06.05.2009, data încheierii actului la notar) şi de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 124 din C. pen. din 1969, Înalta Curte a constatat că soluţia de încetare a procesului penal pronunţată de instanţa de fond faţă de cei doi inculpaţi este temeinică şi legală.

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Potrivit art. 26 din C. pen. din 1969, complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. din 1969 este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din 06.05.2009, astfel că s-a împlinit în 06.11.2016.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Conform art. 49 din C. pen., complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Conform art. 49 din C. pen., complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din anul 2009, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2025.

IV. În ceea ce priveşte acuzaţiile privind săvârşirea de către inculpatul S. a infracţiunilor de şantaj împotriva persoanelor vătămate U., V., W. şi T., Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză nu confirmă acuzaţiile, neexistând probe că inculpatul S. ar fi exercitat constrângerea persoanelor vătămate prin ameninţări şi/sau violenţe pentru ca acestea să-i plătească diverse sume de bani sau să-i lase în proprietate imobile pentru unele împrumuturi acordate.

IV.1. Cu privire la persoana vătămată U. s-au reţinut în rechizitoriu următoarele:

În anul 2000 persoana vătămată U. a împrumutat de la inculpatul S. suma de 22.000 mărci germane, cu o dobândă de 15% pe lună, fără termen de restituire şi pentru care persoana vătămată a lăsat inculpatului drept garanţie una sută douăzeci galbeni mari (ducaţi austrieci de 14 gr bucata, din aur de 24 karate), ce urmau a fi restituiţi la momentul rambursării împrumutului.

În anul 2001, persoana vătămată U. a împrumutat de la inculpatul F. suma de 3250 mărci germane, cu dobândă 15% pe lună, fără termen de restituire, pentru care persoana vătămată a lăsat inculpatului garanţie cincisprezece galbeni mari.

Persoana vătămată a plătit lunar dobânzile celor doi inculpaţi şi, după câteva luni de la încheierea celui de-al doilea împrumut, inculpatul S. a anunţat-o că a preluat el împrumutul de la fratele său, urmând ca persoana vătămată să-i plătească numai lui dobânzile şi să-i restituie cele două împrumuturi.

În anul 2002, persoana vătămată a întârziat câteva luni cu plata dobânzilor, împrejurare în care a fost ameninţată cu moartea şi cu violenţe de către inculpatul S.. Deşi persoana vătămată, a restituit ulterior integral împrumuturile luate de la fraţii Cornea, inculpatul S. semnând în agenda persoanei vătămate că a primit toţi banii şi spunându-i acesteia că a doua zi îi va restitui galbenii ce au constituit garanţie pentru împrumuturi, acest lucru nu s-a întâmplat. Inculpatul S. a susţinut că nu a primit tot împrumutul, ameninţând-o pe persoana vătămată cu acte de violenţă şi cu moartea să plătească în plus suma de 10.000 USD şi refuzând să-i restituie galbenii. Pe fondul ameninţărilor, persoana vătămată a fost obligată să noteze în agenda sa că mai avea de restituit inculpatului S. suma de 10.000 USD.

În lunile următoare, persoana vătămată U. a plătit 30.000.000 ROL, după care a refuzat să mai facă plata, iar inculpatul S. a reluat ameninţările cu moartea şi cu exercitarea violenţelor la adresa persoanei vătămate. Inculpatul S. a exercitat continuu ameninţări cu agresiunea şi cu moartea la adresa persoanei vătămate U., până în cursul anului 2012, ultima dată la 29.08.2012 şi chiar după ce s-au declanşat cercetările în prezenta cauză şi s-au efectuat primele arestări, în sensul ca persoana vătămată să îşi retragă plângerea.

În mod întemeiat, prima instanţă a constatat că niciunul din martorii propuşi de persoana vătămată, acuzare şi inculpat, nu susţin acuzaţiile aduse prin rechizitoriu inculpatului S., în sensul existenţei unei constrângeri exercitate de către acesta asupra persoanei vătămate, săvârşită prin violenţă sau ameninţare, pentru ca să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în vederea dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine.

Nici înscrisurile constând în fascicule din agenda persoanei vătămate cu privire la împrumuturi şi restituirea acestora, la care se face referire în acuzaţiile aduse inculpatului, nu dovedesc existenţa constrângerii care ar fi fost exercitată de către inculpat asupra persoanei vătămate în scopul obţinerii de către inculpat a unui folos injust.

Prin urmare, în mod temeinic şi legal prima instanţă a constatat că fapta săvârşită de inculpatul S. nu este prevăzută de legea penală şi a pronunţat o soluţie de achitare faţă de acesta, în temeiul art. 396 alin. (5), raporat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Referitor la criticile formulate în apel de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi persoana vătămată U. cu privire la existenţa unor probe care să susţină acuzaţia privind săvârşirea de către inculpatul S. a infracţiunii de şantaj asupra persoanei vătămate U., instanţa de apel a constatat că sunt neîntemeiate.

Persoana vătămată a indicat în motivele de apel declaraţiile martorilor KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., JJJJJJ., PPPPPPP., I. ca fiind probe care dovedesc starea de fapt reţinută în rechizitoriu şi vinovăţia inculpatului.

Analizând însă aceste declaraţii, inclusiv pe cele date de martori în apel, Înalta Curte a constatat că nu cuprind elemente de fapt şi împrejurări care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul S. a constrâns-o prin ameninţare sau acte de violenţă pe persoana vătămată U. să-i plătească dobânzi la sumele de bani împrumutate, refuzând astfel să-i restituie galbenii lăsaţi drept garanţie de către persoana vătămată la luarea împrumutului. Niciunul dintre martori nu susţine starea de fapt descrisă în rechizitoriu, respectiv exercitarea ameninţărilor şi violenţelor de către inculpatul S. asupra persoanei vătămate U.. Nici martorul JJJJJJ., care a asistat la o discuţie tensionată între inculpat şi persoana vătămată în cursul lunii august 2012 nu a menţionat exercitarea de către inculpatul S. a unor ameninţări asupra persoanei vătămate pentru a o constrânge să-i dea bani. Martorul JJJJJJ. a declarat că inculpatul S. a strigat la persoana vătămată că "şi-a găsit naşul", că persoana vătămată i-a reproşat acestuia "ce mai vrea, că i-a dat banii", iar inculpatul i-a răspuns că nu i-a dat şi ca "l-a ţepuit" şi a ameninţat-o că "o să doarmă după linii". Acest diferend dintre inculpatul S. şi persoana vătămată U. nu relevă constrângerea pe care ar fi exercitat-o inculpatul asupra persoanei vătămate pentru a obţine un folos injust, în împrejurările descrise în rechizitoriu.

În ceea ce priveşte soluţia corectă de achitare dispusă de prima instanţă faţă de inculpatul S., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în mod întemeiat prima instanţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată U.. Prin urmare, Înalta Curte a constatat că este neîntemeiat apelul formulat de această persoană vătămată.

IV.2. Cu privire la persoana vătămată V. s-au reţinut în rechizitoriu următoarele:

În cursul anului 2002, persoana vătămată V., mama lui U. a împrumutat suma de 1000 mărci germane de la inculpatul S. cu o dobândă de 15% pe lună, lăsându-i acestuia drept garanţie treisprezece poli de aur şi 1 ducat mare de aur. Deşi persoana vătămată a plătit dobânzile şi a restituit împrumutul după câteva luni, inculpatul S., motivând că nu a primit integral dobânzile, i-a solicitat acesteia bani în plus, respectiv suma de 1000 mărci germane, refuzând să-i restituie banii din aur primiţi cu titlu de garanţie şi a început să o ameninţe cu moartea şi cu acte de violenţă pentru a face plata, ameninţările continuând până în anul 2012.

În mod întemeiat, prima instanţă a constatat că ameninţările la adresa persoanei vătămate V., la care se face referire în rechizitoriu, nu sunt confirmate decât de aceasta, iar martorii U. şi HHHHHH. nu le-au perceput direct. Înalta Curte a constatat, în acord cu prima instanţă, că în cauză nu există suficiente probe din care să rezulte că obiectele de podoabă nu ar fi fost restituite persoanei vătămate (salba din aur), fiind păstrate de inculpat în urma exercitării constrângerii persoanei vătămate de către inculpat, prin ameninţare sau acte de violenţă.

Prin urmare, prima instanţă a constatat că fapta săvârşită de inculpatul S. nu este prevăzută de legea penală şi a pronunţat o soluţie de achitare faţă de acesta, în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. În raport, cu soluţia de achitare dispusă, în mod întemeiat prima instanţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată U..

Astfel, Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi persoana vătămată V. cu privire la existenţa unor probe care să susţină acuzaţia privind săvârşirea de către inculpatul S. a infracţiunii de şantaj asupra persoanei vătămate U..

De asemenea, s-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate de persoana vătămată cu privire la soluţionarea acţiunii civile.

IV.3. Cu privire la persoana vătămată W. s-au reţinut în rechizitoriu următoarele:

Inculpatul S. l-a împrumutat pe numitul UUUU., concubinul persoanei vătămate W., cu suma de 8000 RON, acesta garantând împrumutul cu imobilul persoanei vătămate situat în Cristian, str. 20, nr. 7A, judeţul Sibiu. Întrucât UUUU. nu a restituit împrumutul, inculpatul S., prin violenţă şi ameninţare a obligat-o pe persoana vătămată W. să semneze, la data de 6.06.2008, la notarul public II. din Sibiu, un contract de vânzare-cumpărare a acestui imobil, prin care persoana vătămată vindea imobilul inculpatului în schimbul sumei de 9400 RON, menţionându-se în contract că preţul a fost primit integral înainte de semnarea acestuia. În anul 2009, imobilul a fost intabulat de inculpatul S. în favoarea numiţilor VVVV. şi WWWW..

În mod întemeiat, prima instanţă a constatat că probele administrate în cauză şi care au fost analizate detaliat nu dovedesc constrângerea exercitată de inculpatul S. prin ameninţare şi violenţă asupra persoanei vătămate W. pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare. Împrejurarea că inculpatul obişnuia să dea bani cu împrumut cu camătă şi că urmărea constant obţinerea unor imobile prin încheierea unor contracte de împrumut, schimburi de locuinţă în condiţii vădit dezavantajoase pentru celelalte părţi contractante şi care rezultă din declaraţiile persoanei vătămate şi din înscrisurile aflate la dosar (contractele încheiate cu numiţii VVVV. şi WWWW.) nu dovedesc săvârşirea infracţiunii de şantaj asupra persoanei vătămate W..

Prin urmare, în mod temeinic şi legal prima instanţă a constatat că fapta săvârşită de inculpatul S. nu este prevăzută de legea penală şi a pronunţat o soluţie de achitare faţă de acesta, în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. În raport, cu soluţia de achitare dispusă, în mod întemeiat prima instanţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată W..

Astfel, Înalta Curte a constatat că este nefondat apelul declarat de persoana vătămată W. cu privire la soluţionarea acţiunii civile.

Referitor la criticile formulate în apel de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi persoana vătămată W. cu privire la existenţa unor probe care să susţină acuzaţia privind săvârşirea de către inculpatul S. a infracţiunii de şantaj asupra persoanei vătămate U., instanţa de apel a constatat că sunt neîntemeiate, apelanţii neindicând în concret în motivele de apel probele la care fac referire.

Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la greşita soluţie de achitare, în contextul în care era împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, iar inculpatul S. nu a solicitat continuarea procesului penal.

Instituţia continuării răspunderii penale a fost concepută ca un mijloc de apărare acordat de lege suspectului sau inculpatului pentru dovedirea nevinovăţiei sale, iar exercitarea acestui mijloc de apărare din oficiu de către instanţă este o dovadă a faptului că dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat cu prisosinţă, accentuând caracterul echitabil al procesului penal. Nu s-a făcut dovada încălcării unor dispoziţii legale prin care să se aducă vreo vătămare drepturilor părţilor, astfel că nu există niciun motiv de nulitate a dispoziţiei instanţei de a continua procesul penal în lipsa cererii exprese în acest sens a inculpatului.

IV.4. Cu privire la persoana vătămată T. s-au reţinut în rechizitoriu următoarele:

În toamna anului 2007, persoana vătămată T. a fost de acord să garanteze cu apartamentul său împrumutul sumei de 20.000 euro, cu o dobândă săptămânală de 2000 euro acordat de inculpatul S. numitului XXXX.. Astfel, la data de 07.11.2007, s-a încheiat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat la notarul public IIIII., între inculpatul S. şi persoana vătămată T., prin care primul îl împrumuta pe al doilea cu suma de 22.000 euro, stabilindu-se termen de restituire data de 14.11.2007 şi garanţie imobiliară asupra apartamentului persoanei vătămate situat în Sibiu. În realitate, inculpatul S. i-a dat numitului XXXX. suma de 20.000 euro, iar suma de 2.000 euro reprezenta dobândă.

XXXX. nu a restituit împrumutul şi inculpatul S. a început să îl ameninţe pe T., cerându-i banii înapoi. La începutul anului 2008 inculpatul S. i-a cerut persoanei vătămate să semneze la notar un contract prin care să recunoască că a primit o sumă de bani, care în realitate reprezenta dobânzi ascunse, încheindu-se astfel la 24.01.2008, tot la notarul public IIIII. contractul de împrumut cu privire la suma de 4000 euro, cu termen de restituire la data de 29.01.2008, pentru care s-a instituit ipotecă imobiliară de rangul II asupra aceluiaşi apartament al persoanei vătămate T., situat în Sibiu.

Numitul XXXX. nu a restituit împrumutul, astfel încât inculpatul S. a continuat să o ameninţe pe persoana vătămată T., spunându-i că o va evacua din casă şi i-a solicitat sume de bani în plus pentru a-i lăsa casa. Dobânzile majorate nejustificat au crescut cuantumul datoriei la suma de 35.000 euro, iar persoana vătămată a fost obligată de inculpatul S. să încheie cu acesta un contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Sibiu drept garanţie pentru achitarea acestei sume. Prin contractul încheiat la acelaşi notar public la data de 4.03.2008, persoana vătămată vindea inculpatului S. imobilul din Sibiu pentru suma de 26.000, menţionându-se că suma a fost achitată anterior, precum şi faptul că imobilul era evaluat la suma de 130.000 RON (aproximativ 35.000 euro şi la care s-au plătit taxe notariale). Anterior, în aceeaşi zi, inculpatul S. semnase o declaraţie notarială prin care menţiona că a primit suma de 26.000 euro de la T., drept restituire împrumut şi solicita radierea interdicţiei de înstrăinare a imobilului.

Ulterior persoana vătămată T. a luat împrumuturi de la bănci şi a plătit inculpatului S. suma de 35.000 euro, iar la data de 10.04.2008 s-a încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare autentificat, la notarul public QQQQQQQ., prin care persoana vătămată şi-a răscumpărat casa, contractul fiind încheiat între S. şi numiţii RRRRRRR. şi SSSSSSS., copiii persoanei vătămate.

În mod întemeiat prima instanţă a constatat că probele administrate în cauză confirmă starea de fapt din rechizitoriu, reţinută şi de instanţă, în urma analizei lor detaliate.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că declaraţiile martorilor RRRRRRR., XXXX., BBBBBB., CCCCCC. se coroborează cu declaraţiile persoanei vătămate T. şi cu înscrisurile aflate la dosar, inclusiv cu procesul-verbal de investigaţii încheiat la data de 06.10.2013 de BCCO Sibiu, în care s-a consemnat faptul că T. a sesizat autorităţilor judiciare împrejurarea că, în timp ce se afla în cantonament cu sportivii clubului de box în Braşov, a fost abordat de inculpatul S. care i-a spus că în cazul în care va fi căutat de autorităţile judiciare să nu declare adevărul şi să mintă cu privire la împrumutul pe care i l-a acordat lui XXXX., în sensul că acesta din urmă şi inculpatul nu se cunosc şi nu a fost remisă nicio sumă de bani între ei.

Acţiunile inculpatului S., exercitate după încheierea primului contract de împrumut asumat de persoana vătămată T. în numele lui XXXX., au fost orientate spre majorarea nejustificată a dobânzilor, acceptată de persoana vătămată pe fondul presiunii psihice la care era supus în contextul garantării împrumutului cu imobilul proprietatea sa, imobil care constituia locuinţa familiei. Este evident că, în acest context, inculpatul S. a constrâns-o moral pe persoana vătămată T. să accepte încheierea ulterioară în condiţii şi mai împovărătoare a contractelor de împrumut şi de vânzare-cumpărare. Martorii audiaţi în cauză au evidenţiat starea de stres şi de îngrijorare continuă în care s-a aflat persoana vătămată în anul 2008, pe parcursului încheierii acestor contracte, eforturile pe care le-a făcut, atât el, cât şi familia lui pentru a împrumuta de la bancă suma de bani cerută de inculpatul S. pentru ca persoana vătămată să îşi recupereze imobilul cedat inculpatului urmare a contractelor de împrumut încheiate în condiţii foarte oneroase pentru persoana vătămată şi prin care inculpatul a dobândit în mod injust un folos pentru sine, respectiv diferenţa dintre 35.000 euro, valoarea cu care a revândut apartamentul persoanei vătămate şi suma de 20.000 euro, valoarea împrumutului.

Înalta Curte a constatat, astfel, că probele administrate în cauză dovedesc elementul material al infracţiunii de şantaj, respectiv acţiunea de constrângere morală exercitată de inculpatul S. asupra persoanei vătămate T. pentru ca aceasta să încheie cu inculpatul contracte de împrumut şi, în final, contracte de vânzare-cumpărare, în condiţii vădit dezavantajoase, în scopul dobândirii de către inculpat a unui folos material injust, respectiv a sumei de 15.000 euro, reprezentând diferenţa dintre valoarea cu care persoana vătămată a recuperat la data de 10.04.2008 imobilul lăsat drept garanţie pentru împrumutul de 20.000 euro, din data de 07.11.2007.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de inculpatul S., vizând inexistenţa unor dovezi la dosar cu privire la conduita agresivă, moral sau fizic, avută de inculpat faţă de persoana vătămată. Constrângerea psihică asupra persoanei vătămate a fost exercitată de inculpatul S. tocmai prin maniera în care acesta, după încheierea primului contract de împrumut, într-o perioadă de câteva luni, a mărit semnificativ şi în mod nejustificat suma datorată, prin dobânzi ascunse, determinând persoana vătămată să accepte încheierea contractului de împrumut pentru suma de 4000 euro şi apoi înstrăinarea către inculpat a imobilului cu care a garantat împrumutul, iar în final răscumpărarea imobilului cu o sumă mult mai mare. Presiunea psihică pe care a exercitat-o inculpatul asupra persoanei vătămate a constat tocmai în determinarea acesteia de a accepta încheierea unor contracte prin care era obligată să plătească sume mari de bani pentru a nu-şi pierde locuinţa. Pentru existenţa infracţiunii de şantaj este suficientă şi constrângerea de natură morală, în sensul de a forţa persoana vătămată să adopte o conduită contrară voinţei sale. Or, inculpatul S., prin presiunile exercitate asupra persoanei vătămate T. pentru ca aceasta să restituie împrumutul acordat în 27.11.2007 în condiţii oneroase pentru ea, prin stabilirea unor termene scurte de restituire şi a unor dobânzi ascunse şi nejustificat de mari (în contextul în care persoana vătămată garantase împrumutul cu imobilul locuinţa sa personală), a exercitat tocmai acea constrângere morală asupra persoanei vătămate, pentru a o forţa să accepte încheierea unor contracte în sensul dorit unilateral de inculpat.

De asemenea, conduita specifică ilicitului penal pe care a manifestat-o inculpatul S. faţă de persoana vătămată T. în perioada încheierii contractelor de împrumut şi de vânzare-cumpărare evidenţiate mai sus rezultă şi din împrejurarea că în timpul cercetărilor în prezenta cauză, acesta a căutat-o pe persoana vătămată pentru a o influenţa să nu declare adevărul, ci să declare în sensul dorit de inculpat. Procesul-verbal de investigaţii constituie o probă, respectiv un înscris care se coroborează cu declaraţiile persoanei vătămate T. şi ale martorei CCCCCC..

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că inculpatul S. a săvârşit, în perioada 2007-2008, infracţiunea şantaj împotriva persoanei vătămate T..

De asemenea, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a soluţionat în mod parţial corect acţiunea civilă formulată de persoana vătămată T. şi, în temeiul art. 19, art. 25 din C. proc. pen. şi art. 998 din C. civ. anterior l-a obligat pe inculpatul S. să-i plătească suma de 15.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând dobânzile percepute de inculpatul S. în urma săvârşirii infracţiunii de şantaj asupra persoanei vătămate. Probele administrate în cauză dovedesc că împrumutul iniţial de 20.000 euro, cu dobândă şi cu garanţie imobiliară, a fost încheiat în cunoştinţă de cauză de persoana vătămată T., fără a fi constrâns sau indus în eroare. Contractele ulterioare au fost încheiate succesiv de persoana vătămată sub imperiul ameninţărilor exercitate de inculpatul S. şi, în final, apartamentul care a constituit obiectul acestor contracte a fost revândut de către inculpat persoanei vătămate cu suma de 35.000 euro. Prin urmare, s-a constatat că este corect raţionamentul primei instanţe că suma de care a fost deposedată persoana vătămată prin şantaj este de fapt diferenţa dintre suma cu care a fost revândut apartamentul şi valoarea contractului iniţial de împrumut.

Persoana vătămată T. a solicitat, în apelul declarat, obligarea inculpatului S. la plata sumei de 3000 euro dobânzi achitate în luna decembrie pentru a amâna demararea formelor de executare silită, precum şi suma de 2000 euro, taxe notariale şi comisioane bancare ocazionate de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare la data de 10.04.2008. De asemenea, persoana vătămată a solicitat şi obligarea inculpatului S. la plata cheltuielilor judiciare la fond şi în apel.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză nu au dovedit plata sumei de 3000 euro pentru amânarea formelor de executare silită, astfel că cererea este nefondată.

În ceea ce priveşte obligarea inculpatului S. la plata taxelor notariale şi a dobânzilor bancare ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 10.04.2008, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză au dovedit că inculpatul S. i-a revândut apartamentul părţii civile, respectiv fiilor acesteia, RRRRRRR. şi SSSSSSS., care au luat credite de la bancă pentru a putea plăti preţul vânzării în sens invers al imobilului cu care se garantase împrumutul iniţial acordat de inculpat părţii civile. Astfel, inculpatul S. a recuperat prin şantaj de la partea civilă T. suma de 15.000 euro, reprezentând diferenţa dintre preţul revânzării apartamentului de 35.000 euro şi suma de 20.000 euro, care a constituit împrumutul acordat de inculpat şi care a fost garantat cu apartamentul. Întrucât încheierea contractului de vînzare-cumpărare în sens invers s-a realizat prin constrângere, este întemeiată cererea formulată de partea civilă T. privind obligarea inculpatului la plata taxelor notariale ocazionate de încheierea acestui contract. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10.04.2008 rezultă că onorariul notarului a fost în sumă de 2.153,90 RON, iar taxa C.F. a fost de 200 RON, fiind plătite de cumpărători (fiii părţii civile). Prin urmare, cererea părţii civile este întemeiată până la concurenţa sumei de 2354 RON, care reprezintă taxele notariale ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 10.04.2008.

Prima instanţă a omis să oblige inculpatul să plătească şi această sumă cu titlu de despăgubiri civile, astfel că a fost admis apelul declarat de partea civilă T. şi desfiinţată sentinţa cu privire la suma acordată acestei părţi civile cu titlul de despăgubiri civile. În urma rejudecării în aceste limite a acţiunii civile formulate de partea civilă, inculpatul S. a fost obligat şi la plata sumei de 2354 RON, cu titlul de despăgubiri civile, alături de suma de 15.000 euro, care a fost menţinută.

Referitor la cheltuielile judiciare, potrivit dispoziţiilor art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., în caz de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare potrivit legii civile. Prin urmare, partea care a căzut în pretenţii poate fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în măsura în care acestea sunt dovedite. În cauză, însă, nu a fost identificat onorariul avocaţial achitat de persoana vătămată T., aceasta având avocat din oficiu la prima instanţă şi în apel.

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi art. 124 din C. pen. este de 7 ani şi 6 luni şi începe să curgă din anul 2008, astfel că s-a împlinit în anul 2016.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 16 ani şi începe să curgă din anul 2008, astfel că se socoteşte împlinit în anul 2024.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că legea penală mai favorabilă este legea în vigoare la data săvârşirii faptei, fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., săvârşită de inculpatul S. asupra persoanei vătămate T., în sensul în care a constatat încetarea procesului penal urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (3), art. 124 din C. pen. din 1969.

V. În ceea ce priveşte acuzaţiile privind săvârşirea de către inculpaţii Y., Z., AA. şi D. a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional nestructurat şi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave împotriva persoanelor vătămate PP., QQ., RR., SS., TT., UU., WW., XX. (infracţiuni reţinute în Rechizitoriul nr. 78/D/P/2011) şi împotriva persoanelor vătămate YY., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. şi FFF., GGG., HHH., III., JJJ., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., SSS., TTT., UUU. şi QQQ. S.R.L. (infracţiuni reţinute în Rechizitoriul nr. 114/D/P/2013), Înalta Curte a constatat că prima instanţă, valorificând ansamblul materialului probator pe care l-a analizat în mod detaliat, a stabilit în mod corect starea de fapt.

V. A. În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc că inculpaţii Y., Z. şi AA., în perioada 2008-2012, au constituit un grup infracţional nestructurat, sprijinit de inculpatul D., în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare apartamente (actele fiind încheiate la notarul D., ceilalţi trei inculpaţi fiind "constructorii" apartamentelor, în acest fel fiind prejudiciate mai multe persoane vătămate cu o sumă totală ce depăşeşte 200.000 RON).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Z., Înalta Curte a constatat că perioada constituirii grupului infracţional nestructurat este 2008-2010 (ultima sa implicare în activitatea grupului fiind la data 29.01.2010, când s-a încheiat convenţia cu persoana vătămată QQ.).

Totodată, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a încadrat juridic corespunzător faptele săvârşite de cei patru inculpaţi, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de constituire/sprijinire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din C. pen. din 1969.

Conform art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1969, fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 se referă la organizarea, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional care îndeplineşte condiţiile pluralităţii de infractori, dar nu şi pe cele prevăzute de art. 2 lit. a) din aceeaşi lege, în sensul, că grupul a fost iniţiat sau constituit în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni care nu reprezentau infracţiuni grave, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, ori în alt scop decât acela de a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Odată cu intrarea în vigoare a C. pen. din 2009, art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, însă faptele reglementate de aceasta se regăsesc în incriminarea art. 367 din C. pen., nefiind dezincriminate, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 12/2014. Prin urmare, fapta ce intra sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 39/2003, denumită în doctrină şi jurisprudenţă, infracţiunea de "grup infracţional neorganizat" sau "grup infracţional nestructurat" a fost preluată, după abrogarea acesteia prin art. 126 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., în art. 367 din C. pen., care incriminează infracţiunea de "constituirea unui grup infracţional organizat". Diferenţa dintre infracţiunea de "grup infracţional organizat" şi "grup infracţional neorganizat/nestructurat" consta în infracţiunile scop prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 ("infracţiuni grave") şi în scopul urmărit, acela de a obţine un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, elementul material al celor două infracţiuni fiind identic.

Elementul material al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat, reţinută în sarcina inculpaţilor Y., Z. şi AA., constă în asocierea acestora pentru a organiza un grup care să pună în aplicare planurile săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune.

Modalitatea în care cei trei inculpaţi au organizat, în perioada 2008-2012 (2008-2010, în cazul inculpatului Z.), activitatea de încheiere a antecontractelor de vânzare-cumpărare, având ca obiect blocuri noi construite de aceştia, precum şi apartamente edificate la mansardele unor blocuri vechi, creând confuzie cu privire la calitatea de proprietar/constructor/vânzător al imobilelor, succesiunea actelor încheiate între ei cu privire la transmiterea dreptului de construcţie şi, nu în ultimul rând, modalitatea efectivă prin care au indus în eroare 27 de persoane vătămate cu privire la intrarea în posesie a acestora a imobilelor pe care inculpaţii trebuiau să le construiască şi pentru care persoanele vătămate au plătit sume consistente de bani constituie împrejurări de fapt care dovedesc constituirea inculpaţilor Y., Z. şi AA. a unui grup infracţional în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de inculpaţii Y. şi AA. cu privire la reţinerea în sarcina lor a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat. Inculpatul Y. a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât nu este descrisă în concret fapta şi activitatea efectivă a inculpaţilor ori modalitatea în care aceştia au înţeles să inducă în eroare persoanele vătămate. Totodată, inculpatul Y. a invocat şi faptul că, deşi prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2978/13.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a mai fost condamnat pentru fapte similare, săvârşite în aceeaşi perioadă şi acelaşi complex de împrejurări, în acel dosar nu a fost acuzat şi pentru constituirea unui grup infracţional nestructurat, ci doar pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave (9 acte materiale).

Instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, fiind dovedită acţiunea de constituire a grupului infracţional în scopul unor fapte de înşelăciune săvârşite împotriva unui număr semnificativ de persoane vătămate, fapte descrise în hotărârea apelată şi în prezenta decizie. Împrejurarea că inculpatul Y. a mai fost condamnat pentru fapte similare în alt dosar în care nu a fost cercetat şi pentru constituirea unui grup infracţional nu exclude reţinerea infracţiunii în sarcina inculpatului în acest dosar, în care a fost avută în vedere întreaga activitate infracţională desfăşurată în perioada 2008-2012.

Totodată, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, a constatat că probele administrate în cauză dovedesc sprijinirea grupului infracţional nestructurat de către inculpatul D., notar public, la biroul căruia s-au întocmit antecontractele între inculpaţii Y., Z. şi AA. şi persoanele vătămate. În contextul în care inculpatul D., în mod repetat, a dat încheiere de dată certă sau a legalizat semnăturile părţilor pentru aceste contracte, cunoscând situaţia inculpaţilor care se angrenaseră în activitatea de construire a unui număr mare de apartamente, în condiţiile în care aceştia îşi transferau succesiv între ei dreptul de construire, deşi nu aveau posibilităţi financiare pentru edificarea unor asemenea construcţii, iar pentru unele dintre apartamente nu existau autorizaţii de construire, inculpatul acceptând să întocmească antecontractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor chiar şi după ce persoanele vătămate i-au adus la cunoştinţă problemele cu care se confruntau, respectiv pierderea avansurilor plătite inculpaţilor în baza actelor încheiate la biroul notarial, întrucât apartamentele promise de inculpaţi au fost vândute altor persoane, Înalta Curte a constatat că este dovedită sprijinirea de către acest inculpat a grupului infracţional constituit de inculpaţii Y., Z. şi AA..

Acţiunea de "sprijinire" presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia. Or, ajutorul de specialitate acordat inculpaţilor Y., Z. şi AA. de către inculpatul D., în calitate de notar public la al cărui birou notarial s-au întocmit promisiunile de vânzare-cumpărare, constituie tocmai o acţiune de sprijinire a grupului infracţional, având în vedere elementele de fapt şi împrejurările concrete reţinute în cauză, precum şi modalitatea în care au fost induse în eroare persoanele vătămate.

Astfel, s-a observat că, încă de la începutul constituirii grupului infracţional nestructurat de către inculpaţii inculpaţilor Y., Z. şi AA., aceştia au întocmit convenţiile prin care şi-au cedat succesiv dreptul de construire al unor apartamente în blocuri ce urmau să fie mansardate şi în blocuri nou construite, la biroul notarului public D., respectiv la datele de 11.06.2008, 16.01.2009, 11.05.2010. Totodată, în paralel cu aceste transmiteri succesive între inculpaţi cu privire la dreptul de construire, s-au încheiat tot la biroul notarial al inculpatului D. antecontractele de vânzare-cumpărare cu persoanele vătămate, antecontracte prin care, uneori, aceleaşi apartamente au fost promise spre vânzare mai multor persoane care au achitat sume de bani semnificative drept avans preţ. Spre exemplu, antecontracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate începând din data de 18.10.2010, când inculpaţii Y. şi Z. au încheiat cu persoana vătămată SS., în calitate de mandatar al promitentei-cumpărătoare KKKKK., un antecontract de vânzare-cumpărare.

Probele administrate în cauză au relevat faptul că inculpatul D. cunoştea situaţia unora dintre apartamentele aflate în construcţie, pentru care nu exista autorizaţie de construcţie la momentul încheierii antecontractelor (aspect cunoscut şi asumat de către unii cumpărători, potrivit antecontractelor existente la dosar), precum şi problemele financiare ale inculpaţilor Y., Z. şi AA., care îi puneau în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile contractuale. Din declaraţia persoanei vătămate TTTTTTT. a rezultat că inculpatul D. a spus că "nu va mai încheia contracte pentru inculpatul Haiduc întrucât are probleme cu actele". Totodată, din declaraţia persoanei vătămate QQ. a rezultat că inculpatul D. i-a comunicat acesteia numele câtorva persoane care fuseseră induse în eroare de către inculpatul Y., printre care se număra şi numita UUUUUUU.. Or, antecontractele de vânzare-cumpărare între inculpaţii Y., Z. şi AA. cu persoana vătămată RR. au fost încheiate succesiv la datele de 29.10.2008, 24.04.2009, 22.10.2009 şi 6.09.2011, iar cu persoana vătămată QQ., la data de 29.01.2010.

Acţiunea inculpatului D., de sprijinire a grupului infracţional constituit din inculpaţii Y., Z. şi AA. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanelor vătămate, a constat în modalitatea în care a întocmit antecontractele de vânzare-cumpărare la biroul său notarial, multitudinea şi succesiunea acestora dându-i posibilitatea să cunoască exact situaţia financiară a inculpaţilor, stadiul demersurilor acestora cu privire la edificarea construcţiilor pentru care au încheiat contractele de vânzare-cumpărare şi au încasat drept avans sume importante de bani de la persoanele vătămate, situaţie în care nu le-a explicat persoanelor vătămate consecinţele încheierii unor asemenea contracte şi riscurile la care se expun.

Cu privire la infracţiunea de sprijinire a grupului infracţional nestructurat, inculpatul D. a criticat în motivele de apel faptul că, deşi prima instanţă a reţinut că acesta nu a încălcat legea în procedura notarială de dare dată certă sau de legalizare de semnătură cu ocazia încheierii actelor, totuşi a concluzionat că a sprijinit activitatea aşa zisului grup infracţional. Inculpatul a susţinut şi faptul că grupul infracţional nu a existat, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 367 alin. (6) din C. pen., în situaţia în care promisiunile de vânzare-cumpărare a apartamentelor tip mansardă au fost încheiate de inculpaţii Y. sau Z., iar inculpatul AA. a fost implicat doar în proiectul de construire a patru blocuri în Şelimbăr, judeţul Sibiu, în timp ce inculpaţii Y. şi Z. nu au avut nicio legătură cu promisiunile de vânzare-cumpărare a unor apartamente din cel 4 blocuri edificate în Şelimbăr. Inculpatul D. a mai arătat că aceiaşi inculpaţi au încheiat în aceleaşi condiţii (au fost legalizate semnăturile sau a fost dată dată certă actului şi nu s-au notat în C.F. promisiunile de vânzare-cumpărare) o mare parte din promisiunile de vânzare-cumpărare privind mansardele din Sibiu şi apartamentele din Şelimbăr la alte birouri notariale din Sibiu (promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate cu EEE. şi Mihaela, GGG., HHH., OOO., QQQ. S.R.L. şi SSS.). Inculpatul a mai arătat că promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate în aceleaşi condiţii de Y. cu PPP. şi UUU. la biroul său notarial nu au fost reţinute ca fapte penale în rechizitoriu.

Inculpatul D. a susţinut, astfel, că nu a desfăşurat o activitate care să depăşească sau să încalce limitele atribuţiilor de notar public, neexistând nicio sprijinire a grupului infracţional nestructurat.

Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpatul D. cu privire la infracţiunea de sprijinire a grupului infracţional nestructurat.

În primul rând, aşa cum s-a evidenţiat mai sus, existenţa grupului infracţional nestructurat constituit de inculpaţii Y., Z. şi AA., în perioada 2008-2012 (2008-2010, în cazul inculpatului Z.) este dovedită de ansamblul materialului probator administrat în cauză, care a relevat asocierea celor trei inculpaţi în scopul săvârşirii unor fapte de înşelăciune în paguba persoanelor interesate să achiziţioneze o locuinţă în blocurile pe care inculpaţii se angajau să le edifice sau să le mansardeze, în condiţiile în care nu le-au prezentat acestora situaţia reală a proiectelor de construcţie, nici din punctul de vedere al documentaţiei necesare, nici din punctul de vedere al posibilităţilor financiare şi al riscurilor financiare la care se expuneau persoanele vătămate care au plătit sumele de bani în avans.

În al doilea rând, împrejurarea reţinută de prima instanţă, în sensul, că inculpatul nu a încălcat legea în procedura de dată certă sau legalizare de semnătură cu ocazia încheierii actelor nu intră în contradicţie cu reţinerea de către prima instanţă în sarcina inculpatului a infracţiunii de sprijinire a grupului infracţional nestructurat constituit din inculpaţii Y., Z. şi AA.. Acţiunile de sprijinire a grupului infracţional de către inculpatul D. sunt descrise mai sus şi au constat tocmai în modalitatea în care, parcurgând procedura notarială de dare dată certă sau de legalizare de semnături, a înţeles să nu explice persoanelor vătămate situaţia reală a proiectelor derulate de inculpaţi, pe care le cunoştea având în vedere multitudinea actelor încheiate pentru aceştia şi nici riscurile la care se expuneau în privinţa sumelor de bani plătite, în raport, cu natura juridică a actelor încheiate. Pe de altă parte, încheierea promisiunilor de vânzare-cumpărare la biroul notarial al inculpatului D. era de natură să insufle persoanelor vătămate încredere în seriozitatea inculpaţilor, care se obligau să le vândă apartamentele în curs de construire.

În al treilea rând, încheierea unor promisiuni de vânzare-cumpărare în aceleaşi condiţii la alte birouri notariale nu exclude reţinerea în sarcina inculpatului D. a infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, deoarece obiectul judecăţii în prezenta cauză îl constituie faptele reţinute în sarcina inculpaţilor din această cauză, prin raportare la probele administrate.

Prin urmare, pentru toate aceste motive, Înalta Curte a constatat că, în mod întemeiat, prima instanţă a apreciat că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat în sarcina inculpatului D., impunându-se tragerea acestuia la răspundere penală.

Astfel, Înalta Curte a constatat că inculpaţii Y., Z., AA. şi D. au săvârşit, în perioada 2008-2012, infracţiunea de constituire/sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 (inculpaţii Y., AA. şi D. în perioada 2008-2012, iar inculpatul Z. în perioada 2008-2010).

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, în cazul celor patru inculpaţi, Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de constituire/sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 este închisoarea de la 3 la 15 de ani şi nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional nestructurat.

Prescripţia înlătură răspunderea penală, fiind o cauză de încetare a procesului penal (art. 121 din C. pen. din 1969, art. 153 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.).

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani.

Potrivit art. 124 alin. (1) din C. pen. din 1969, forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

Prin Legea nr. 63/2012 privind pentru modificarea şi completarea C. pen. al României şi a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., intrată în vigoare la data de 22 aprilie 2012, a fost modificat art. 124 din C. pen. din 1969 în sensul că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă o dată.

Conform art. 124 alin. (3) din C. pen. din 1969, termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Prin Decizia nr. 75 din 4 noiembrie 2021 (hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei probleme de drept) pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 01 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează în raport, cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 15 de ani, indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional. Decizia este pe deplin aplicabilă şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, în vigoare la data săvârşirii faptei, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. b) şi 124 alin. (1) din C. pen., este de 20 ani şi începe să curgă din anul 2012, în cazul inculpaţilor Y., AA. (27.08.2012) şi D. (29.06.2012), astfel că se socoteşte împlinit în anul 2027. În cazul inculpatului Z. termenul de rescripţie este de 15 ani, începe să curgă din anul 2010 (29.01.2010) şi se socoteşte împlinit în anul 29.01.2025.

Infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenele de prescripţie încep să curgă de la dată săvârşirii infracţiunii; în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.

Potrivit art. 155 alin. (4) din C. pen., termenele de prescripţie dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Prin urmare, termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., este de 10 ani şi începe să curgă din anul 2012, în cazul inculpaţilor Y., AA. (27.08.2012) şi D. (29.06.2012), astfel că se socoteşte împlinit în 27.08.2022 şi 29.06.2022. În cazul inculpatului Z. începe să curgă din anul 2010 (29.01.2010) şi s-a împlinit în anul 2018.

V. B. Referitor la acuzaţiile privind săvârşirea de către inculpaţii Y., Z., AA. şi D. a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Înalta Curte a reţinut următoarele:

V. B/1. Mijloacele de probă administrate în cauză, analizate în mod detaliat de prima instanţă, au evidenţiat că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută.

1. Cu referire la persoana vătămată PP. (pct. 1 din Rechizitoriul nr. x - fila x):

Potrivit convenţiei încheiate la data de 02.05.2011 între inculpatul AA. şi persoana vătămată PP., convenţie pentru care inculpatul D. a dat o încheiere de dată certă:

- Primul în calitate de promitent-vânzător se obliga ca, pentru suma de 25.000 euro, să vândă celui de-al doilea în calitate de promitent-cumpărător, până cel mai târziu la data de 15.08.2011, un apartament în suprafaţă construită de aproximativ 74 mp (apartamentul nr. x) situat la etajul II în comuna Şelimbăr, str. x, FN, judeţul Sibiu, apartament compus din 2 camere, living plus bucătărie, baie, balcon, împreună cu părţile comune ce îi revin, apartament ce urma să fie edificat pe terenul situat în comuna Şelimbăr, proprietatea domnului YY. şi pentru care constructorul deţinea o convenţie de cesionare a dreptului de a construi un bloc de locuinţe;

- Promitentul-vânzător se obliga ca, până la data de 15.08.2011, să efectueze lucrările de construcţie la apartament la stadiul "la gri" şi să vândă promitent- cumpărătorului prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, apartamentul descris mai sus;

- Preţul de vânzare-cumpărare stabilit de comun acord este de 25.000 euro, preţ din care se arată că s-a primit la data încheierii convenţiei, înainte de semnarea actului, suma de 20.000 euro, urmând ca diferenţa în sumă de 5.000 euro să se achite la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică până cel mai târziu la data de 15.08.2011;

- Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că, privitor la apartamentul ce face obiectul prezentului act: Nu s-a mai făcut nici o convenţie, antecontract, precontract, angajament, cu nici o persoană fizică sau juridică; că nu s-a primit nici o arvună, acont, preţ întreg, parte din preţ, de la nici o persoană fizică sau juridică; că nu are vreo datorie bănească la nici o persoană fizică sau juridică, de natură să afecteze în vreun fel actul;

- La secţiunea "Clauze", s-a stipulat că în cazul în care promitentul-vânzător nu respectă termenul de predare al apartamentului, acesta va plăti penalităţi de 250 euro/lună, iar dacă promitentul-cumpărător nu va mai dori încheierea contractului de vânzare-cumpărare acesta va pierde avansul;

- Notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de părţi.

La sfârşitul lunii octombrie 2012 (după mai mult de un an de la data la care construcţia trebuia să fie finalizată şi contractul încheiat), persoana vătămată PP. a aflat de la persoane din acelaşi bloc despre împrejurarea că toţi viitorii proprietari de apartamente sunt înscrişi în cartea funciară şi că la apartamentul nr. x, apartament ce a făcut obiectul convenţiei în cauză, figurează înscrisă convenţia încheiată de numitul VVVVVVV.. Înainte să se întâlnească cu inculpatul AA. pentru a-i cere explicaţii despre situaţia creată, persoana vătămată s-a deplasat la biroul notarului D. care i-a comunicat că nu cunoaşte nimic despre problemele apărute, însă i-a dat la cerere o copie de pe promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată între inculpatul AA. şi numitul VVVVVVV..

Această promisiune de vânzare-cumpărare încheiată la biroul notarului public D. după trei zile de la data încheierii antecontractului cu persoana vătămată PP., pentru care promitentul-cumpărător JJJJJ. a acordat avans, avea ca obiect apartamentul nr. x ce urma să fie construit în cel de al II-lea bloc şi a cărui edificare nu începuse la momentul încheierii antecontractului. Diferenţa procedurii notariale parcurse în cazul celor două promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate la biroul notarului public D. consta în aceea că, pentru cea de a doua, inculpatul D. a dispus notarea în C.F., fără ca martorul VVVVVVV. să fi cerut notarea, în timp ce în cazul persoanei vătămate PP., inculpatul D. nu a manifestat aceleaşi diligenţe. Totodată, din actele dosarului a rezultat că blocul pentru care exista autorizaţie de construcţie eliberată de Primăria comunei Şelimbăr era blocul I.

Inculpatul AA., care a fost însoţit de un avocat şi un topometrist, le-a explicat persoanei vătămate şi martorilor WWWWWWW. şi PP. că la primărie au fost inversate numerele blocurilor, fără a prezenta în acest sens acte; inculpatul AA. a propus ca modalitate de remediere a situaţiei create să îl convingă pe numitul VVVVVVV. să ceară radierea de pe apartamentul în cauză, astfel încât să se poată înscrie persoana vătămată. Înscrierea în cartea funciară a convenţiei încheiate între inculpatul AA. şi numitul VVVVVVV., cu privire la apartamentul nr. x din al doilea bloc care se construia, a fost o eroare. Confuzia a fost generată de împrejurarea că imobilele se aflau la aceeaşi adresă din Şelimbăr, str. x, FN şi din faptul că apartamentele aveau acelaşi număr. Însă rezulta clar din cele două convenţii încheiate la B.N.P. D. că era vorba despre apartamente situate în blocuri diferite: prima convenţie are ca obiect apartamentul nr. x de aproximativ 74 mp situat la et. II, iar a doua convenţie are ca obiect apartamentul nr. x în suprafaţă de aproximativ 70 mp, în II bloc.

Cu aceeaşi ocazie, persoana vătămată PP. şi martorii WWWWWWW. şi PP. au aflat că, în luna august 2012, inculpatul AA. încheiase un antecontract de vânzare-cumpărare asupra aceluiaşi apartament (nr. x) cu promitentul-cumpărător GGGGGGG..

Din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/31.08.2012 la B.N.P. MMMMM. rezultă fără nicio urmă de confuzie faptul că apartamentul cu numărul x, ce a făcut obiectul convenţiei încheiate între inculpatul AA. şi persoana vătămată PP., a fost promis ulterior de către inculpat promitentului-cumpărător GGGGGGG..

Prin urmare, inculpatul AA. a promis succesiv vânzarea apartamentului cu numărul x din blocul pentru care exista autorizaţie de construcţie eliberată de Primăria comunei Şelimbăr (blocul I).

Ca atare, intenţia inculpatului AA. de a o induce în eroare pe persoana vătămată PP. pe durata executării antecontractului este evidentă, atâta timp cât a încheiat ulterior un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect acelaşi apartament, fără a restitui acesteia suma de 20.000 euro acordată cu titlu de avans.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului AA. săvârşită în paguba persoanei vătămate PP., respectiv inducerea în eroare a acesteia prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în scopul obţinerii pentru sine a unui folos injust.

Astfel, Înalta Curte a constatat că inculpatul AA., pe durata executării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu persoana vătămată PP. la data de 2.05.2011, a indus-o în eroare pe aceasta cu privire la executarea antecontractului şi a încheiat cu o altă persoană un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul promis persoanei vătămate, deşi încasase un avans semnificativ de la aceasta din urmă (suma de 20.000 euro din preţul de 25.000 euro stabilit de comun acord pentru vânzarea apartamentului). Inculpatul AA. nu i-a adus la cunoştinţă persoanei vătămate PP. dificultăţile financiare cu care se confrunta şi nici situaţia juridică a construcţiei şi stadiul documentaţiei, faptul că încheiase anterior o convenţie cu proprietarul terenului de la care obţinuse dreptul de edificare, prin care se obligase să nu promită vânzarea oricărui apartament doar după ce îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de proprietarul terenului pentru fiecare bloc în parte. Împrejurarea că, ulterior încheierii convenţiei cu persoana vătămată PP., inculpatul AA. a încheiat un alt antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul promis a-l vinde acesteia şi nici nu i-a restituit suma plătită cu titlu de avans dovedeşte, de asemenea, acţiunea de inducere în eroare săvârşită de inculpat în dauna persoanei vătămate.

Totodată, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc sprijinul acordat inculpatului AA. de inculpatul D., care, în modalitatea în care şi-a exercitat atribuţiile de notar public a contribuit la inducerea şi menţinerea în eroare a persoanei vătămate PP.. Astfel, inculpatul D., deşi cunoştea problemele cu care se confruntau inculpaţii Y. şi AA. în legătură cu edificarea construcţiilor pe terenul proprietatea persoanei vătămate YY., având în vedere că se ocupase de redactarea şi legalizarea convenţiilor încheiate de inculpatul AA. cu aceasta din urmă, precum şi de alte antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţii Y. şi Z. cu privire la alte apartamente pe care nu le-au finalizat, situaţii în care a făcut demersuri pentru notarea convenţiilor în C.F. sau a precizat expres în convenţii că părţile nu solicită intabularea, nu i-a adus la cunoştinţă persoanei vătămate garanţiile pe care i le-ar fi oferit notarea în C.F.

2. Cu referire la persoana vătămată QQ. (pct. 2 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

Potrivit actului încheiat la data de 29.01.2010 la B.N.P. D., inculpatul Y., în calitate de mandatar al inculpatului Z., se obliga ca, în schimbul sumei de 40.379 euro, să construiască şi să predea promitentului-cumpărător QQ. la stadiul de semifinisat şi până la data de 31.04.2010, un apartament în suprafaţă de 75 mp ce urma să se edifice pe terasa blocului înscris în C.F. colectivă 17.067 Sibiu cu nr. top. x, terasă dobândită în baza unui contract de cesiune încheiat la acelaşi birou notarial. Pentru edificarea mansardei a fost eliberată autorizaţia de construire nr. x/30.04.2008 . Convenţia nu a fost notată în C.F.

Întrucât termenul scadent a trecut fără ca apartamentul să fie predat, persoana vătămată a luat legătura cu inculpatul Y., care i-a comunicat că nu a putut finaliza lucrarea din cauze crizei economice, amânând-o în repetate rânduri, motivându-i că mai are de lucru. Întrucât în cadrul unei discuţii cu privire la situaţia creată, persoana vătămată a început să plângă şi să ceară restituirea banilor, inculpatul Y. i-a remis suma de 1.500 RON şi ulterior, prin soţia lui, i-a mai predat încă 800 RON.

Persoana vătămată QQ. s-a deplasat la biroul inculpatului D. pentru a-i cere lămuriri, acesta promiţându-i că va lua legătura cu inculpatul Y., însă după acest moment inculpatul D., cât şi inculpatul Y. nu au mai fost de găsit.

Ulterior, persoana vătămată a contactat un avocat şi a formulat o acţiune civilă în justiţie, recuperându-şi suma de 8.500 euro, cu privire la restul sumei nemaiavând pretenţii.

Înalta Curte a constatat că latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, constând în inducerea în eroare a persoanei vătămate QQ. cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare susmenţionat este dovedită cu ansamblul materialului probator, care evidenţiază faptul că inculpatul Y. nu i-a adus la cunoştinţă persoanei vătămate la momentul încheierii contractului faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare şi nu îşi poate îndeplini obligaţiile contractuale la termenele stabilite de comun acord. Atitudinea inculpatului Y. nu este singulară, ci se repetă în cazul altor persoane vătămate care au dorit să achiziţioneze de la acesta apartamente construite pe terasele unor blocuri din Sibiu. Blocul pe care se situa terasa pe care inculpatul Y. urma să construiască apartamentul promis spre vânzare persoanei vătămate se afla pe str. x.

De altfel, prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2978/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosarul penal nr. x/2011), inculpatul Y. a fost găsit vinovat şi condamnat, alături de inculpatul Z., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 din C. pen. din 1969 (7 acte materiale), acte materiale care, alături de cele examinate şi evaluate în prezenta cauză, constituie conţinutul unei singure infracţiuni continuate de înşelăciune.

Actele materiale reţinute în dosarul mai sus menţionat au fost săvârşite în aceeaşi perioadă, vizează promisiuni de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamente edificate la mansardele aceloraşi blocuri ca şi cele supuse examinării în cauza de faţă, precum şi promitenţi-cumpărători care apar în cauză ca fiind persoanele cărora li s-au promis aceleaşi apartamente pentru care s-au încheiat convenţii cu persoanele vătămate din prezentul dosar.

3. Cu referire la persoana vătămată RR. (pct. 3 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 29.10.2008, la B.N.P. D. a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament (mansardă) în construcţie la adresa situată în municipiul Sibiu, Aleea x., între inculpatul Y. în calitate de mandatar al inculpatului Z. şi persoana vătămată UUUUUUU., pentru preţul de 39.000 euro, apartamentul urmând să fie predat până la data de 29.11.2008. Persoana vătămată a plătit un avans de 19.000 euro.

Cu privire la blocul situat în Sibiu, Aleea x, sc. A s-a precizat că dreptul de construcţie a unor apartamente la mansarda acestui bloc a fost obţinut de inculpatul Y. prin contract de cesiune încheiat la data de 11.06.2008 la notarul public D.. Ulterior, la data de 16.01.2009, inculpatul Y. a cesionat către inculpatul Z. dreptul de construcţie, tot prin act încheiat la notarul D.. La data de 11.05.2010 s-a reziliat actul de cedare a dreptului de construire dintre inculpaţii Y. şi Z., la acelaşi notar.

Deoarece apartamentul nu a fost finalizat, pentru a nu pierde banii daţi ca avans, la solicitarea promitentului-vânzător, persoana vătămată RR., la data de 24.04.2009, s-a încheiat tot la notarul public D. un nou antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament (mansardă) în construcţie, cu inculpatul Y., mandatar al inculpatului Z..

Între Z., reprezentat prin Y. şi RR. şi XXXXXXX. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, potrivit căruia inculpatul Z. se obliga, prin mandatar, să vândă un apartament situat la mansarda unui alt bloc de locuinţe, ce urma a se construi în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, terasă înscrisă în C.F. x Şelimbăr, nr. top. x şi y în schimbul sumei de 22000 euro, din care s-a plătit cu avans suma de 19000 euro. Notarul a întocmit o încheiere de legalizare de semnătură. Termenul de predare a fost stabilit pentru data de 24.09.2009.

Apartamentul nu a fost finalizat, astfel că persoanei vătămate i s-a propus să se mute în alt apartament mai ieftin. La data de 22.10.2009 s-a încheiat, la acelaşi notar, un act adiţional la antecontractul iniţial prin care se modifica obiectul contractului, şi anume era menţionat un alt apartament situat în Sibiu, judeţul Sibiu, termenul de predare fiind stabilit la 28.02.2010. Nici acest termen nu a fost respectat. Notarul a întocmit o încheiere de legalizare de semnătură.

Ulterior, persoanei vătămate RR. i s-a propus un alt apartament ce urma să fie construit însă de inculpatul AA. în Şelimbăr.

Potrivit convenţiei încheiate la data de 06.09.2011, la B.N.P. D., inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, se obliga ca pentru suma de 25.000 euro să vândă persoanei vătămate RR. şi doamnei YYYYYYY., până cel mai târziu la data de 06.01.2012 un apartament situat în blocul 2, în suprafaţă construită de aproximativ 76 mp (apartament F.N.) situat la et. 1, primul apartament din partea dreaptă în comuna Şelimbăr, str. x, FN, judeţul Sibiu, apartament ce urma să fie edificat pe un teren situat în Şelimbăr, înscris în C.F. nr. x Şelimbăr cu nr. cadastral x proprietatea lui YY. şi pentru care inculpatul AA. avea o convenţie de cesionare de drept de a construi un bloc de locuinţe .

S-a menţionat în aceeaşi convenţie că, din acest preţ, s-a primit de către inculpatul Y., la data de 06.09.2011, înainte de semnarea actului, suma de 19.000 euro, potrivit promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare legalizată sub nr. x/24.04.2009 la B.N.P. D. şi Convenţiei de reziliere legalizare nr. 4945/06.09.2011, urmând ca diferenţa de sumă de 3.000 euro să se achite de către promitentele-cumpărătoare RR. şi YYYYYYY. până cel mai târziu la data de 06.01.2012, dată la care urma să se semneze contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Prin acelaşi act se stipulează suplimentar următoarele:

- Promitentul-vânzător AA. nu are nicio pretenţie de la promitentele-cumpărătoare RR. şi YYYYYYY. cu privire la avansul de 19.000 euro;

- Promitentul-vânzător AA. declară pe proprie răspundere că privitor la apartamentul ce face obiectul actului nu s-a mai făcut nicio convenţie, antecontract, precontract, angajament, cu nicio persoană fizică sau juridică, nu s-a primit arvună, acont, preţ întreg sau parte din preţ de la nicio persoană fizică sau juridică şi nu are datorii băneşti la nicio persoană fizică sau juridică de natură să afecteze în vreun fel prezentul act;

- Promitentul-vânzător AA. se obligă să achite lunar chiria promitentelor-cumpărătoare RR. şi YYYYYYY. până la predarea în posesie şi proprietate a apartamentului descris mai sus;

- În cazul în care promitentul-vânzător nu respectă termenul de predare, acesta va plăti penalităţi de 250 euro/lună;

- Părţile de comun acord se obligă să înscrie actul în cartea funciară;

- Notarul nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de părţi .

Inculpatul D. (notarul public) a întocmit pentru această convenţie încheierea de legalizare de semnătură nr. 4947/06.09.2011 .

Din cele expuse mai sus rezultă că, de fiecare dată, antecontractele au fost încheiate la notarul public D.. Niciuna dintre aceste convenţii nu a fost notată în C.F.

Înalta Curte a constatat că modalitatea în care au acţionat inculpaţii Y. şi Z. în ceea ce priveşte intenţia persoanei vătămate RR. de a achiziţiona un apartament ce urma să fie construit iniţial de Y., apoi de inculpatul Z. şi, în final, de inculpatul AA., urmare a încheierii succesive a unor promisiuni de vânzare-cumpărare cu privire la care inculpaţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale se circumscrie elementului material al laturii obiective ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune. Persoana vătămată RR. a plătit încă de la început pentru achiziţionarea apartamentului ce urma să fie construit (promis spre vânzare în mod succesiv de către cei trei inculpaţi) suma de 19.000 euro, însă obligaţiile contractuale nu au fost respectate de către inculpaţi, aceştia menţinând inducerea în eroare a persoanei vătămate de fiecare dată când încheiau cu aceasta un nou antecontract de vânzare-cumpărare, cu privire la un alt apartament şi pentru un alt preţ, diminuat succesiv.

Inducerea în eroare a persoanei vătămate RR. de către inculpaţii Y., Z. şi AA. a constat în prezentarea ca fiind reală a situaţiei prezentate de inculpaţi, respectiv construirea şi vânzarea unui apartament în condiţiile stipulate în antecontractul de vânzare-cumpărare, deşi aceştia se confruntau cu dificultăţi financiare şi de construire. Inculpaţii nu respectau termenele stipulate în convenţie şi nu obţinuseră autorizaţia de construire pentru al doilea bloc ce urma să fie construit în Şelimbăr. Atitudinea inculpaţilor Y., Z. şi AA. cu privire la încheierea acestor antecontracte de vânzare-cumpărare succesive cu persoana vătămată RR. este identică cu atitudinea manifestată de inculpaţi cu privire la alte antecontracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu celalalte persoane vătămate din prezenta cauză şi relevă intenţia inculpaţilor de a induce în eroare persoanele vătămate în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, de vreme ce nu au restituit persoanelor vătămate sumele de bani semnificative pe care acestea le-au plătit ca avans preţ pentru apartamentul pe care fiecare urma să-l cumpere.

Inculpaţii Y., Z. şi AA. au fost ajutaţi în desfăşurarea acţiunii de inducere în eroare a persoanei vătămate RR. de inculpatul D., care pe parcursul celor trei ani (din 2008 până în 2011) a întocmit actele de cesiune drept de construire pentru inculpaţii Y. şi Z., a întocmit antecontractele de vânzare-cumpărare succesive dintre inculpaţi şi persoana vătămată RR., precum şi alte promisiuni de vânzare-cumpărare. Inculpatul D. i-a ajutat, astfel, pe inculpaţii Y., Z. şi AA., ca, prin cunoştinţele sale juridice, specifice activităţii notariale, să încheie antecontractele de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată RR. de o manieră care să o inducă şi să o menţină pe aceasta în eroare.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că inculpatul D. cunoştea situaţia edificării construcţiilor de către inculpaţii susmenţionaţi, precum şi detalii privind actele şi avizele necesare, împrejurarea că nu fusese eliberată autorizaţia de construire pentru cel de-al doilea bloc ce urma să fie construit în Şelimbăr. Cu toate acestea, inculpatul D. nu i-a explicat persoanei vătămate RR. care erau riscurile la care se expunea plătind un avans semnificativ pentru un antecontract de vânzare-cumpărare care nu fusese încheiat în formă autentică, s-a dat numai încheiere de legalizare a semnăturilor părţilor şi nu a fost notat în C.F. Conduita inculpatului D. este analizată şi apreciată ca intrând în sfera ilicitului penal, ţinându-se cont de ansamblul acţiunilor de inducere în eroare săvârşite de inculpaţii Y., Z. şi AA., de multitudinea promisiunilor de vânzare-cumpărare încheiate de aceştia şi pentru care inculpatul D. a dat încheieri de dată certă sau a legalizat semnăturile părţilor, dar şi de perioada îndelungată în care s-au încheiat promisiunile de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele pentru care inculpaţii au dobândit drept de construire prin contract de cesiune încheiat, de asemenea, la biroul notarial al inculpatului D..

4. Cu referire la persoana vătămată KKKKK. (pct. 4 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

Potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.10.2008, inculpatul Y. promitea să vândă promitentei-cumpărătoare KKKKK. un apartament M1 situat la mansarda blocului de locuinţe ce urma să fie edificat în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, terasă înscrisă în C.F. colectivă nr. 2533 Şelimbăr, cu nr. top. x, apartament în suprafaţă aproximativă de 70 mp, pentru suma de 33.000 euro, din care la data încheierii actului s-a plătit suma de 3000 euro, cu titlu de avans, urmând ca diferenţa de 25.000 euro să o primească până la data de 15.12.2008, restul de 5.000 euro urmând a fi predaţi la încheierea contractului translativ de proprietate.

Potrivit aceluiaşi antecontract, promitentul-vânzător Y. îşi asuma obligaţia ca în condiţiile în care nu se va putea încheia actul translativ de proprietate în formă autentică din vina sa, să plătească promitent-cumpărătoarei KKKKK. suma pe care a plătit-o cu titlu de avans până la data respectivă.

În antecontract, părţile au convenit ca promitentul-vânzător Y. să nu poată fi obligat la alte prestaţii în afara celor prevăzute în acesta şi, de asemenea, s-a precizat expres că nu solicită să fie notată promisiunea de vânzare-cumpărare în cartea funciară.

Persoana vătămată şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi a plătit, la 20.11.2008, suma de 10.500 euro, fiind întocmit un înscris intitulat "declaraţie", dându-se încheierea de legalizare de semnătură nr. x/20.11.2008 de către B.N.P. ZZZZZZZ., iar la data de 28.11.2008, suma de 14.500, un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare din 18.10.2008, act autentificat prin încheierea de legalizare de semnătură nr. 7080 emisă de B.N.P. D..

Apartamentul nu a fost finalizat la termenul stipulat în contract, astfel că, la data de 23.04.2009, s-a încheiat un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare legalizat prin încheierea de legalizare de semnătură cu nr. x/23.04.2009, prin care s-au adus alte modificări: reducerea preţului la 28.000 euro, predarea apartamentului "la cheie", nu "la gri", noi termene de predare, precum şi clauza conform căreia, în caz de nerespectare a condiţiilor stipulate de către promitentul-vânzător acesta va restitui promitentei-cumpărătoare suma de 28.000 euro, fără nicio pretenţie. Inculpatul Y. nu a respectat clauzele contractuale şi nici nu a restituit suma plătită persoanei vătămate KKKKK., propunându-i acesteia în anul 2010 alte variante de rezolvarea a situaţiei, oferindu-i un apartament în comuna Şelimbăr şi, ulterior, restituirea banilor, lucru care nu s-a întâmplat, inculpatul evitând-o pe persoana vătămată.

Cel care a făcut persoanei vătămate KKKKK. şi martorului SS. oferta de vânzare a apartamentului pentru care au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a fost inculpatul Z., care i-a prezentat mansarda blocului din Sibiu, str. x, persoana vătămată şi martorul, având reprezentarea că acesta este proprietarul apartamentului. Abia la sediul B.N.P. al inculpatului D. persoana vătămată şi martorul sus menţionaţi au aflat că proprietarul, constructorul apartamentelor vizionate este inculpatul Y..

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc faptul că inculpaţii Y. şi Z., prin modalitatea în care au acţionat la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată KKKKK. privind vânzarea către aceasta a unui apartament pe care inculpatul Y. se obliga să îl construiască şi să îl vândă persoanei vătămate, precum şi prin modalitatea în care inculpatul Y. a prelungit succesiv termenul de predare al apartamentului şi a modificat condiţiile antecontractului, au indus-o şi menţinut-o în eroare pe persoana vătămată. Inculpaţii nu i-au comunicat acesteia dificultăţile cu care se confruntă în privinţa edificării apartamentului, atât financiare, cât şi de natură administrativă, acestea vizând lipsa autorizaţiei de construcţie, însă au încasat aproape preţul întreg pentru apartamentul promis şi pe care nu l-au restituit persoanei vătămate, aşa cum s-au obligat prin antecontractul de vânzare-cumpărare şi actele adiţionale.

De altfel, modalitatea în care au acţionat inculpaţii se înscrie unui tipar infracţional evidenţiat deja într-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare. Astfel, prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2011, inculpatul Z. a fost găsit vinovat şi condamnat, alături de inculpatul Y., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 din C. pen. din 1969 (7 acte materiale), acte materiale care, alături de cele examinate şi evaluate mai sus, constituie conţinutul unei singure infracţiuni continuate de înşelăciune. Actele materiale reţinute în dosarul mai sus menţionat au fost săvârşite în aceeaşi perioadă, vizează promisiuni de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamente edificate la mansardele aceloraşi blocuri ca şi cele supuse examinării în cauza de faţă, precum şi promitenţi-cumpărători care apar în cauză ca fiind persoanele cărora li s-au promis aceleaşi apartamente pentru care s-au încheiat convenţii cu persoanele vătămate din prezentul dosar.

În ceea ce priveşte implicarea inculpatului D. în acţiunea de inducere în eroare săvârşită de inculpaţii Y. şi Z. asupra persoanei vătămate KKKKK., Înalta Curte a constatat, în acord cu prima instanţă, că nu sunt probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială că i-a ajutat pe cei doi inculpaţi prin modalitatea în care a încheiat actele notariale. Din antecontractul încheiat rezultă în mod clar că părţile nu au solicitat notarea în cartea funciară, iar din declaraţiile martorului SS. a rezultat că inculpatul D. le-a solicitat, atât martorului, cât şi mamei sale să citească toate clauzele contractuale, că acesta nu a fost de faţă în momentul în care părţile contractante au discutat despre actele construcţiei, moment în care inculpatul Y. a asigurat pe martor şi pe mama sa cu privire la existenţa autorizaţiei de construcţie.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că este întemeiată înlăturarea acuzaţiei împotriva inculpatului D. cu privire la fapta de complicitate la înşelăciune în dauna persoanei vătămate KKKKK..

5. Cu referire la persoana vătămată TT. (pct. 5 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 2.03.2009, între persoana vătămată TT., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul Y., mandatar al inculpatului Z., în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament (mansardă) în construcţie situat în Sibiu, judeţul Sibiu.

Actul s-a încheiat la B.N.P. D., ocazie cu care persoana vătămată TT. a achitat un avans în sumă de 10.000 euro.

Preţul de vânzare-cumpărare stabilit de comun acord a fost de 35.000 euro, acesta urmând să fie achitat până la data de 02.07.2009.

Persoana vătămată TT. a solicitat expres notarului să noteze convenţia în C.F., plătind în acest sens tariful aferent, pentru care i s-a eliberat o chitanţă.

Apartamentul nu a fost predat la termen, inculpatul Y. tergiversând perioada de predare, astfel că, la data de 15.07.2009, s-a încheiat un act adiţional prin care promitentul-cumpărător era de acord să cumpere un alt apartament, mai mic, cu reducerea preţului iniţial la suma de 29.000 euro, termenul de predare a apartamentului fiind 02.09.2009. Ulterior, persoana vătămată TT. a ridicat de la notarul public D. extras C.F. în care se specifica faptul că a cumpărat un apartament la mansardă în suprafaţă de aproximativ 70 mp, fără a fi identificat numărul apartamentului.

Nici acest termen de predare nu a fost predat, astfel că, în 2010, s-a încheiat un nou act adiţional, conform căruia, inculpatul Y. se angaja să reducă preţul de achiziţie cu încă 1.000 euro.

Inculpatul Y. nu a mai putut fi contactat, persoana vătămată TT. luând legătura cu un avocat şi un executor şi promovând o acţiune civilă în justiţie, în urma căreia a obţinut o hotărâre judecătorească favorabilă, investită ulterior cu formulă executorie. A încercat să intre în posesia locuinţei pentru a o finaliza în regie proprie, însă a aflat de la funcţionarii din primărie că nu a fost eliberată autorizaţie de construcţie pe acest imobil şi niciun fel de aviz.

Înalta Curte a constatat că mijloacele de probă administrate în cauză, analizate în mod detaliat de prima instanţă, dovedesc acţiunea de inducere în eroare săvârşită de inculpaţii Y. şi Z. asupra persoanei vătămate TT. cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament, care a constat în aceea că nu a adus la cunoştinţa persoanei vătămate situaţia exactă cu privire la construirea apartamentelor la mansarda blocului situat pe str. x din Sibiu, respectiv faptul că nu aveau autorizaţie de construcţie, că aveau dificultăţi financiare şi se aflau în imposibilitate de a îndeplini la termenele fixate obligaţiile stabilite la momentul încheierii convenţiilor. Prin prelungirea succesivă a termenului de predare a apartamentului şi modificarea antecontractului, în ceea ce priveşte preţul, în sensul reducerii acestuia şi a schimbării apartamentului cu un altul, mai mic, în contextul în care în notarea din C.F. nu era indicat numărul apartamentului din antecontractul de vânzare-cumpărare, inculpaţii Y. şi Z. nu au făcut altceva decât să menţină inducerea în eroare a persoanei vătămate, care a plătit un avans semnificativ din preţul apartamentului pe care dorea să îl cumpere.

Înalta Curte a constatat că nuanţarea declaraţiilor date în instanţă, de către persoana vătămată TT., în sensul, că nu se simte înşelat de inculpatul Y. nu este justificată, nu sunt de natură să înlăture declaraţiile acesteia din cursul urmăririi penale, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi dovedesc pe deplin acţiunea de inducere în eroare săvârşită de inculpaţii Y. şi Z., în contextul multitudinii unor acţiuni de inducere în eroare a mai multor persoane vătămate şi care corespund aceluiaşi tipar infracţional, acţiuni derulate pe parcursul unei perioade îndelungate, respectiv 2008-2011.

În ceea ce priveşte implicarea inculpatului D. în acţiunea de inducere în eroare săvârşită de inculpaţii Y. şi Z. asupra persoanei vătămate TT., în mod întemeiat prima instanţă a constatat că probele administrate nu confirmă acuzaţia parchetului, în sensul, că inculpatul D. nu ar fi făcut demersuri privind notarea în C.F. a antecontractului.

6. Cu referire la persoana vătămată UU. (pct. 6 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 12.11.2009, între persoana vătămată UU. şi soţia sa VV., în calitate de promitenţi-cumpărători şi inculpatul Z., prin mandatar Y., în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament (mansardă) în suprafaţă de aproximativ 70 mp, ce urma să fie edificat pe terasa blocului situat în Sibiu, judeţul Sibiu, terasă înscrisă în C.F. colectivă nr. 2533 Şelimbăr cu nr. top. x.

La B.N.P. D. s-a redactat încheierea de legalizare de semnătură cu nr. x/12.11.2009, prin care se legaliza semnătura de pe antecontractul încheiat între părţi .

Potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare, inculpatul Z. prin mandatar Y. (procură specială autentificată sub nr. x/16.02.2009 de B.N.P. D.) se obliga ca până la data de 20.02.2010 să efectueze lucrările de construcţie a apartamentului în stadiu "finisat" şi să predea familiei UU. şi VV. posesia apartamentului.

Preţul de vânzare-cumpărare stabilit de comun acord a fost de 41.935 euro, din care promitentul-vânzător prin mandatar a primit, înainte de semnarea actului, suma de 7.000 euro, urmând ca diferenţa de 34.935 euro să se achite în termen de 15 ani, cu o rată fixă lunară de 194,09 euro pe lună până la data de 28 a fiecărei luni (cu posibilitatea de a achita în avans toată suma, caz în care preţul stabilit se va recalcula de comun acord).

S-a stabilit ca în cazul în care promitentul-vânzător (prin mandatar) nu respectă termenul de predare de punere în posesie a apartamentului descris mai sus, se vor percepe penalităţi în sumă de 250 euro pe lună. S-a specificat, de asemenea, că actul nu este un contract de vânzare-cumpărare şi că, prin legalizarea înscrisului, notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de părţi.

Apartamentul nu a fost finalizat la termenul stabilit, inculpatul Y., invocând diferite pretexte pentru a o amâna pe persoana vătămată UU..

Inculpatul Y. i-a spus persoanei vătămate că Z., care figura ca proprietar în acte, este un asociat al său, dar nu are legătură cu construcţia. Inculpatul Y. nu i-a adus la cunoştinţă persoanei vătămate UU. că nu deţine autorizaţia de construcţie şi nu şi-a onorat obligaţiile contractuale.

Înalta Curte a constatat că mijloacele de probă administrate în cauză, analizate în mod detaliat de prima instanţă, dovedesc acţiunea de inducere în eroare săvârşită de inculpaţii Y. şi Z. asupra persoanei vătămate UU., cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament, care a constat în aceea că nu a adus la cunoştinţa persoanei vătămate situaţia exactă cu privire la construirea apartamentelor la mansarda blocului situat pe str. x din Sibiu, respectiv faptul că nu aveau autorizaţie de construcţie, că aveau dificultăţi financiare şi se aflau în imposibilitatea de a îndeplini la termenele fixate obligaţiile stabilite la momentul încheierii convenţiilor.

Modalitatea în care au acţionat inculpaţii Y. şi Z., în contextul multitudinii unor acţiuni de inducere în eroare a mai multor persoane vătămate, inclusiv cu privire la construirea apartamentelor de la mansarda blocului situat pe str. x şi care corespund aceluiaşi tipar infracţional, acţiuni derulate pe parcursul unei perioade îndelungate, respectiv 2008-2011, dovedeşte intenţia acestora de a induce în eroare persoana vătămată în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust.

Înalta Curte a constatat că, în mod întemeiat, prima instanţă a apreciat că acuzaţia privind săvârşirea de către D. a complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în dauna persoanei vătămate UU. nu este susţinută de probele administrate în cauză, având în vedere declaraţiile persoanei vătămate, din care rezultă că nu a cerut notarului public notarea în C.F.

7. Cu referire la persoana vătămată WW. (pct. 7 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 16.01.2012, persoana vătămată WW., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie civilă (pentru bun viitor) privind vânzarea până cel mai târziu 16.01.2013 a unui apartament în blocul 1, în suprafaţă construită de aproximativ 54 mp (apartamentul nr. x) situat la parter, în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu, apartament ce urma să fie edificat pe terenul situat în comuna Şelimbăr, înscris în C.F. x Şelimbăr, cu nr. cadastral/nr. top. x, proprietatea numitului YY. şi pentru care vânzătorul avea o convenţie de cesionare de drept de a construi blocuri de locuinţe.

Potrivit convenţiei, promitentul-vânzător se obliga ca, până la data de 29.03.2012, să efectueze lucrările de construcţie la apartament în stadiul "la gri" şi să vândă promitent-cumpărătorului, prin contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, apartamentul sus menţionat.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 20.000 euro, sumă din care la data încheierii convenţiei (16.01.2012) s-a achitat o tranşă de 14.000 euro, urmând ca diferenţa în sumă de 6.000 euro să se achite până cel mai târziu la data de 16.01.2013, dată la care urma să fie încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Una din clauzele contractuale a fost în sensul că, în cazul nerespectării termenului de predare al apartamentului, promitent-vânzătorul urma să plătească penalităţi de 250 euro pe lună, iar dacă promitentul-cumpărător nu ar mai fi dorit încheierea contractului, acesta urma să piardă suma achitată.

Convenţia civilă redactată de către părţi a fost legalizată în ceea ce priveşte semnătura, prin încheierea de legalizare nr. 6/16.01.2012 la B.N.P. D..

Persoana vătămată WW. nu a solicitat în mod expres notarea în C.F. a convenţiei, neavând cunoştinţă despre această procedură notarială. Persoana vătămată a fost încredinţată că, încheind convenţia la notar, este protejată de o eventuală pierdere a sumei plătită drept avans. Totodată, persoana vătămată a menţionat în mod constant că inculpatul D. nu i-a prezentat posibilitatea notării convenţiei în C.F.

Inculpatul AA. nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, contrar asigurărilor pe care i le-a dat în mod constant persoanei vătămate că îi va preda apartamentul la termen, iar în toamna anului 2012 au convenit să amâne predarea apartamentului până în primăvara anului 2013. La data de 28.12.2013, inculpatul AA., ştiind că persoana vătămată este plecată în Italia, a vândut apartamentul promis persoanei vătămate, numitului AAAAAAAA., care s-a înscris în C.F.

La începutul lunii ianuarie 2013, anterior datei de 16.03.2013, persoana vătămată WW. a revenit în ţară şi a constatat că apartamentul fusese vândut, motiv pentru care au încheiat o convenţie la notar prin care inculpatul AA. recunoştea că a vândut apartamentul unei alte persoane şi se obliga să-i restituie banii plătiţi drept avans persoanei vătămate WW., lucru care nu s-a întâmplat şi care a produs prejudicii materiale şi morale acesteia.

Înalta Curte a constatat că ansamblul materialul probator administrat în cauză a relevat existenţa laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, inculpatul AA. inducând-o în eroare pe persoana vătămată WW. cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament în construcţie prin aceea că nu i-a adus la cunoştinţă faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare care îl pun în imposibilitate de a preda la termen apartamentul, atitudinea amăgitoare a inculpatului culminând cu vânzarea apartamentului unei alte persoane şi nerestituirea către persoana vătămată a sumei semnificative plătită drept avans preţ.

Această acţiune a inculpatului AA., de inducere în eroare a promitentului-cumpărător dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare, nu este singulară, ci se înscrie într-un ansamblu de acţiuni similare, prin care şi alte persoane vătămate au fost prejudiciate de inculpat. Intenţia inculpatului este dovedită cu mijloacele de probă administrate, care evidenţiază date şi elemente probatorii. Relevante în acest sens sunt: Confuzia privind blocul pentru care s-a emis autorizaţie de construcţie şi cel care era intabulat, în condiţiile în care au fost înstrăinate apartamente în ambele blocuri, modul de redactare al actelor prin neprecizarea numărului blocului, deşi doar pentru unul avea autorizaţie de construcţie, prezentarea falsă a stadiului lucrărilor, amânările repetate privind finalizarea apartamentelor şi nerestituirea banilor.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc complicitatea inculpatului D. la săvârşirea de către inculpatul AA. a infracţiunii de inducere în eroare în dauna persoanei vătămate WW..

Inculpatul D. l-a ajutat astfel pe inculpatul AA., ca, prin cunoştinţele sale juridice, specifice activităţii notariale, să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată AA. de o manieră care să o inducă şi să o menţină pe aceasta în eroare.

Inculpatul D. nu i-a explicat persoanei vătămate WW. care erau riscurile la care se expunea plătind un avans semnificativ pentru un antecontract de vânzare-cumpărare care nu fusese încheiat în formă autentică, s-a dat numai încheiere de legalizare a semnăturilor părţilor şi nu a fost notat în C.F. Conduita inculpatului D. este analizată şi apreciată ca intrând în sfera ilicitului penal, ţinându-se cont de ansamblul acţiunilor de inducere în eroare săvârşite de inculpatul AA., de multitudinea promisiunilor de vânzare-cumpărare încheiate de acesta şi pentru care inculpatul D. a legalizat semnăturile părţilor, dar şi de perioada îndelungată în care s-au încheiat promisiunile de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele pentru care inculpatul a dobândit drept de construire prin contract de cesiune încheiat, de asemenea, la biroul notarial al inculpatului D..

8. Cu referire la persoana vătămată XX. (pct. 8 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 11.05.2011, persoana vătămată XX., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie privind vânzarea până cel mai târziu 15.08.2011 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 76 mp (apartamentul nr. x) situat la etajul 3, în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu, apartament ce urma să fie edificat pe terenul situat în comuna Şelimbăr, proprietatea numitului YY. şi pentru care vânzătorul avea o convenţie de cesionare de drept de a construi blocuri de locuinţe.

Potrivit convenţiei, promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 15.08.2011 să efectueze lucrările de construcţie la apartament în stadiul "la gri" şi să vândă promitent-cumpărătorului, prin contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, apartamentul sus menţionat.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 25.000 euro, sumă din care la data încheierii convenţiei (11.05.2011) s-a achitat, înainte de semnarea actului, o tranşă de 20.000 euro, urmând ca diferenţa de 5.000 euro să se achite la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, până cel mai târziu la data de 15.08.2011.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că privitor la apartamentul ce face obiectul actului nu s-a mai făcut nicio convenţie, antecontract, precontract, angajament şi că nu are o datorie bănească la nicio persoană fizică sau juridică de natură să afecteze actul.

Potrivit clauzei stabilite de părţi, în cazul în care promitentul-vânzător nu respectă termenul de predare al apartamentului, acesta va plăti penalităţi de 250 euro pe lună, iar dacă promitentul-cumpărător nu mai doreşte încheierea contractului, acesta va pierde avansul.

În ce priveşte convenţia civilă redactată de către părţi, inculpatul D. a dat încheierea de dată certă nr. 2494/2011.

Inculpatul AA. nu a respectat termenul de predare a apartamentului, deşi i-a dat mereu asigurări persoanei vătămate XX. că lucrările se desfăşoară în condiţii bune şi că apartamentul va fi gata la sfârşitul anului 2011. Persoana vătămată a mers la blocul în care se afla apartamentul pe care urma să îl cumpere şi a constatat că nu este finalizat, însă a fost asigurată de inculpatul Y., care se comportă ca un constructor al lucrării, că apartamentul va fi finalizat. Ulterior, persoana vătămată a fost amânată continuu cu promisiuni că apartamentul va fi finalizat, iar în urma unei verificări la C.F., în cursul anului 2013, când inculpatul AA. a fost arestat, a constatat că apartamentul care a făcut obiectul convenţiei şi pentru care plătise avans, fusese înstrăinat de inculpatul AA. unei alte persoane, numitul BBBBBBBB..

Înalta Curte a constatat, în acord cu prima instanţă, că mijloacele de probă administrate în cauză dovedesc acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate XX., săvârşită de inculpaţii AA. şi Y. cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare şi care a constat în aceea că nu i-au adus la cunoştinţă faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare care îi pun în imposibilitate de a edifica şi preda la termen apartamentul, atitudinea inculpatului AA., culminând cu vânzarea apartamentului unei alte persoane şi nerestituirea către persoana vătămată a sumei semnificative plătită drept avans preţ.

Inculpatul D. l-a ajutat, astfel, pe inculpatul AA., ca, prin cunoştinţele sale juridice, specifice activităţii notariale, să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată XX. de o manieră care să o inducă şi să o menţină pe aceasta în eroare.

Inculpatul D. nu i-a explicat persoanei vătămate XX. care erau riscurile la care se expunea plătind un avans semnificativ pentru un antecontract de vânzare-cumpărare care nu fusese încheiat în formă autentică, s-a dat numai încheiere de legalizare a semnăturilor părţilor şi nu a fost notat în C.F.

În ansamblul activităţii desfăşurate de inculpatul D. cu privire la darea de dată certă sau legalizarea semnăturilor părţilor din antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţii AA. şi Y. cu persoanele vătămate care voiau să cumpere apartamente în blocurile pe care aceştia le construiau pe terenul proprietatea persoanei vătămate YY., situat în Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu, dar şi cu privire la alte imobile, multitudinea actelor notariale încheiate şi continuarea încheierii acestora, deşi cunoştea problemele cu care se confruntă cei doi inculpaţi, inculpatul D. a acţionat cu intenţie directă atunci când a omis să le comunice persoanelor vătămate riscurile la care se supun acceptând încheierea unor acte notariale care nu constituie veritabile garanţii pentru executarea promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare în contextul unor sume mari plătite cu titlu de avans preţ.

Tocmai din această perspectivă nu au putut fi reţinute de către instanţa de apel criticile formulate de inculpatul D. în motivele de apel. Inculpatul a arătat că încheierea de legalizare de semnătură a fost dată potrivit voinţei părţilor, iar notarea în C.F. a convenţiei nu se putea realiza, întrucât proprietar al terenului era YY. şi nu promitentul-vânzător, precum şi împrejurarea că vânzarea apartamentului către o altă persoană a fost încheiată la un alt notar, astfel că paguba cauzată persoanei vătămate XX. nu a fost cauzată de actul notarial legal întocmit.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prezintă relevanţă activitatea de ansamblu a inculpatului D., care prin maniera de lucru a făcut posibilă inducerea în eroare a unui număr impresionant de persoane vătămate de către inculpaţii AA. şi Y., ajutându-i pe aceştia să insufle încredere persoanelor vătămate cu privire la convenţiile încheiate şi garanţiile privind executarea acestora, fiind vorba despre acte încheiate la un notar public. Mai mult, inculpatul D., care se ocupa de actele privind antecontractele de vânzare-cumpărare ale inculpaţilor, a continuat să legalizeze semnături şi să dea dată certă unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţi şi după ce unele persoane vătămate au venit şi au reclamat că au fost înşelate.

9. Cu referire la persoana vătămată YY. (pct. 1 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La propunerea inculpatului Y., la B.N.P. D., s-a încheiat o convenţie între numitul CCCCCCCC. (fratele inculpatului), în calitate de constructor şi persoana vătămată YY., înscris legalizat la data de 2.11.2009, prin care persoana vătămată YY. îşi exprima acordul (în nume propriu, dar şi ca mandatar al soţiei sale) de a transmite o parcelă în suprafaţă totală de 4500 mp în scopul edificării unei construcţii P+2E+M de către CCCCCCCC., urmând ca terenul să fie intabulat pe numele acestuia, şi în schimb persoana vătămată să primească 2 apartamente la parter, 2 apartamente la etajul 1 şi 3 apartamente la etajul 3, precum şi o garsonieră la mansardă, termenul de finalizare a construcţiei fiind de 29.03.2011.

Întrucât acest termen nu a fost respectat, la data de 3.05.2010, inculpatul Y. i-a solicitat persoanei vătămate YY. încheierea unei alte convenţii, tot la B.N.P. D., însă de această dată în calitate de "constructor" a fost menţionat inculpatul AA.. Prin această nouă convenţie se modifica numărul imobilelor care urmau să fie construite, respectiv şase blocuri a câte cincisprezece apartamente şi termenul de finalizare a lucrărilor, până la data de 01.02.2012, iar în schimb persoana vătămată YY. urma să primească şapte apartamente şi o garsonieră.

Suplimentar, convenţia încheiată la data de 03.05.2010 prevedea şi următoarele:

- Persoana vătămată YY., în calitate de proprietar asupra terenurilor situate în comuna Şelimbăr, înscrise în C.F. nr. x Şelimbăr (5.000 mp), C.F. nr. x Şelimbăr (1.895 mp), C.F. nr. x Şelimbăr (2.187 mp), se obliga să unifice cele trei terenuri şi să le dezmembreze, astfel încât în urma unificării şi dezmembrării să rezulte o parcelă totală de 4.000 mp;

- Până cel mai târziu la data de 01.02.2012, când cele şase blocuri a câte cincisprezece apartamente fiecare urmau să fie finalizate pe terenul în suprafaţă de 4.000 mp, părţile se obligau să încheie contractul de schimb al terenului cu cele şapte apartamente plus o garsonieră (din primul bloc), două apartamente la parter din al doilea bloc, două apartamente la etajul 1 din al treilea bloc, două apartamente la etajul 1 şi din al patrulea bloc 1 apartament la etajul 2 plus o garsonieră la mansardă;

- Constructorul (inculpatul AA.) putea promite spre vânzare orice apartament, cu excepţia celor identificate mai sus, doar după ce îşi îndeplineşte obligaţia faţă de proprietarul terenului (persoana vătămată YY.) pentru fiecare bloc în parte;

- Vânzarea apartamentelor ce se vor afla în proprietatea constructorului AA. putea fi efectuată abia după înstrăinarea apartamentelor promise proprietarului terenului YY. pentru fiecare bloc în parte.

Inculpatul AA. nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor, motiv pentru care părţile s-au prezentat din nou la B.N.P. D., unde au încheiat o altă convenţie cu un nou termen de finalizare, respectiv 26.07.2014, convenţie legalizată la data de 26.07.2011 sub nr. 4005 .

Prin convenţia sus menţionată, persoana vătămată YY. şi-a reconfirmat obligaţia de a unifica cele 3 terenuri, de a transmite parcela în suprafaţă de 4.000 mp inculpatului AA. şi de a permite acestuia să edifice pe terenul respectiv 5 blocuri a câte 16 apartamente fiecare, începând cu data de 26.07.2011.

Persoana vătămată YY. şi-a modificat însă pretenţiile, convenind cu inculpatul AA. următoarele:

- În schimbul dreptului de proprietate asupra parcelei de 4.000 mp, inculpatul AA., la întabularea în cartea funciară a fiecărui bloc, se obliga să plătească proprietarului YY. suma de 5.000 euro (contravaloarea a 2 apartamente), urmând să achite pentru toate construcţiile 250.000 euro până la data de 26.07.2014;

- Constructorul AA. putea să vândă apartamentele din ansamblul de locuinţe doar după ce îşi îndeplinea obligaţia faţă de proprietarul terenului YY. pentru fiecare bloc în parte;

- Vânzarea apartamentelor aflate în proprietatea constructorului putea fi efectuată doar după achitarea sumei de 50.000 euro la înscrierea în cartea funciară a fiecărui bloc .

În convenţie s-a precizat că notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către părţi.

Ulterior, persoanei vătămate YY. i s-a solicitat încheierea unei noi convenţii, prin care să transmită inculpatului AA. dreptul de superficie asupra terenului pe care conveniseră anterior să ridice construcţiile.

La data de 29.06.2012, în cadrul B.N.P. D. a fost încheiat actul de comasare a imobilelor proprietatea persoanei vătămate YY. şi a soţiei acestuia - ZZ., imobile aflate în Şelimbăr, înscrise în C.F. nr. x şi C.F. nr. x într-un singur corp funciar, reţinându-se numărul cadastral atribuit x teren în construcţii în suprafaţă totală de 6.116 mp cu starea de proprietate neschimbată.

La aceeaşi dată, la acelaşi birou notarial, s-a încheiat contractul de constituire a dreptului de superficie între persoana vătămată YY. şi inculpatul AA., prin care persoana vătămată în calitate de proprietar, în nume personal şi ca mandatar al soţiei sale, constituia cu titlu gratuit un drept de superficie asupra terenului de construcţii în suprafaţă totală de 6.116 mp, situat în intravilanului localităţii Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu, în favoarea superficiarului AA..

Ulterior, însă, persoana vătămată YY. a descoperit faptul că pe întreg terenul de 6.116 mp era înscrisă o ipotecă legală în favoarea numitului DDDDDDDD. pentru suma de 17.500 euro plătită inculpatului AA. (act notarial nr. x/16.03.2012 emis de B.N.P. MMMMM., f. x verso d.u.p.).

Nemulţumită de această situaţie, la data de 27.08.2012, persoana vătămată YY. a încheiat o nouă convenţie cu inculpatul AA., de această dată la notarul public MMMMM. (autentificată sub nr. x/27.08.2012) prin care se anula convenţia încheiată la B.N.P. D. la data de 26.07.2011 şi se conveneau noi clauze cu privire la suprafaţa de 4.000 mp ce făcuse obiectul convenţiilor anterioare, în sensul că inculpatul AA. se obliga să ridice ipoteca şi să achite până la data de 30.09.2012 persoanei vătămate suma integrală de 43.654 euro (sumă garantată cu apartamentele nr. x şi 7 din primul bloc construit), iar pentru apartamentele şase şi şapte din ce de-al doilea bloc, nefinalizat, se încheia o promisiune de vânzare a acestora.

Ulterior, persoana vătămată YY. a aflat că nu-şi poate valorifica înscrisurile notariale pentru că, în realitate, cu privire la acelaşi apartament cu nr. x, inculpaţii AA. şi Y. au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare cu numitele UUUUUUU. şi YYYYYYY., act încheiat tot la notarul D., încasând deja de la acestea suma de 22.000 de euro cu titlu de avans.

Actul a fost întocmit şi legalizat sub semnătură de către inculpatul D. la data de 06.09.2011, moment în care era în vigoare convenţia părţilor încheiată la biroul său notarial la data de 26.07.2011, astfel încât apărările inculpatului potrivit cărora părţile şi-au asumat alte obligaţii prin convenţia încheiată la data de 27.08.2012 la B.N.P. II., clauze de care nu avea cunoştinţă, au fost înlăturate.

Înalta Curte a constatat, în acord cu prima instanţă, că probele administrate în cauză dovedesc că persoana vătămată YY. a fost indusă în eroare, cu complicitatea notarului D., în mod repetat de inculpaţii AA. şi Y., care deşi au convenit ca în schimbul cesionării dreptului de a construi pe terenul părţii vătămate să-i transmită acesteia în proprietate un anumit număr de apartamente din imobilele ridicate, având interdicţia de a înstrăina alte apartamente din imobilele construite anterior respectării obligaţiilor asumate către persoana vătămată YY., cu intenţie nu au respectat clauzele convenţiei.

Deşi prin convenţia încheiată între părţi la data de 27.08.2012, inculpaţii AA. şi Y. au declarat pe propria răspundere că:

"Pentru cele patru apartamente promise persoanei vătămate YY. nu s-a făcut până în prezent nicio convenţie, contract, angajament cu nicio persoană fizică sau juridică şi nu avem vreo datorie bănească la nicio persoană fizică sau juridică, de natură să afecteze în vreun fel prezentul act", totuşi, cu ştiinţa notarului D., au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare cu diferiţi "promitenţi-cumpărători", unele având ca obiect chiar vânzarea imobilelor "promise" persoanei vătămate YY., iar altele aceleaşi imobile care anterior fuseseră vândute sau promise altor clienţi, inducând, astfel în eroare potenţialii cumpărători şi încasând cu titlu de avans sume mari de bani.

Prin convenţia încheiată la data de 3.05.2010, părţile se obligau să încheie contractul de schimb al terenului cu cele şapte apartamente plus o garsonieră din primul bloc, două apartamente la parter din al doilea bloc, două apartamente la etajul 1 din al treilea bloc, două apartamente la etajul 1 şi din al patrulea bloc un apartament la etajul 2 plus o garsonieră la mansardă, iar inculpatul AA. putea promite spre vânzare orice apartament, cu excepţia celor identificate mai sus, doar după ce îşi îndeplineşte obligaţia faţă de proprietarul terenului (persoana vătămată YY.) pentru fiecare bloc în parte, vânzarea apartamentelor ce se vor afla în proprietatea constructorului AA. putând fi efectuată abia după înstrăinarea apartamentelor promise proprietarului terenului YY. pentru fiecare bloc în parte. Cu toate acestea, inculpatul Y. a încheiat la B.N.P. D. un antecontract de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată AAA. la data de 18.08.2010, iar inculpatul AA. a încheiat în perioada 21.04.2011-11.05.2011 alte antecontracte de vânzare-cumpărare (5 convenţii fiind încheiate cu persoanele vătămate BBB., PP., CCC., DDD. şi XX.).

Chiar şi după încheierea convenţiei din data de 26.07.2011, prin care părţile au prelungit termenul de finalizare a lucrărilor şi s-au modificat pretenţiile, a fost menţinută obligaţia inculpatului AA. de a nu vinde apartamentele din ansamblul de locuinţe decât după ce îşi îndeplinea obligaţiile faţă de persoana vătămată YY.. Cu toate acestea, inculpatul AA. a continuat să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare în perioada 6.09.2011-29.02.2012 (11 antecontracte de vânzare-cumpărare cu persoanele vătămate: RR., GGG., HHH., EEE. şi FFF., III., JJJ., LLL., MMM., WW., NNN. şi OOO.).

Cu toate acestea, prin convenţia încheiată între părţi la data de 27.08.2012, inculpaţii AA. şi Y. au declarat pe propria răspundere că "Pentru cele patru apartamente promise persoanei vătămate YY. nu s-a făcut până în prezent nicio convenţie, contract, angajament cu nicio persoană fizică sau juridică şi nu avem vreo datorie bănească la nicio persoană fizică sau juridică, de natură să afecteze în vreun fel prezentul act".

Activitatea inculpaţilor AA., Y. de inducere în eroare a persoanei vătămate YY., precum şi activitatea de sprijinirea a inculpaţilor AA. şi Haiduc, desfăşurată de inculpatul D., rezultă din coroborarea amplului material administrat în cauză: Declaraţii martori şi conţinutul actelor succesive încheiate la biroul notarial al celui din urmă inculpat menţionat.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpaţii Y. şi AA. au indus-o şi au menţinut-o în eroare pe persoana vătămată YY. cu prilejul încheierii succesive şi a executării convenţiilor.

Probele administrate în cauză au evidenţia şi sprijinul acordat inculpaţilor Y. şi AA. de către inculpatul D., care, în calitatea sa de notar public era la curent cu toate demersurile celor doi inculpaţi. Întrucât majoritatea actelor/convenţiilor dintre inculpaţii AA. şi Y. şi diverse persoane vătămate au fost încheiate la biroul notarial al inculpatului D., acesta avea reprezentarea faptului că cei doi inculpaţi îşi asumă obligaţii pe care ştiau de la bun început că nu le pot realiza în termenele fixate, cunoştea faptul că cei doi inculpaţi au dificultăţi financiare încă din cursul anului 2009 şi nu dispun de resursele necesare pentru a finaliza construcţiile începute, după cum cunoştea şi împrejurarea că, deşi l-au încredinţat pe YY. că nu vor înstrăina niciun imobil până nu-şi vor îndeplini obligaţiile faţă de el, inculpaţii au încheiat deja numeroase promisiuni de vânzare-cumpărare a apartamentelor ce urmau a fi edificate în cele două blocuri în construcţie, unele având ca obiect chiar aceleaşi apartamente promise persoanei vătămate YY..

Înalta Curte a apreciat că sunt nefondate criticile formulate de inculpatul D. în motivele de apel cu privire la reţinerea greşită în sarcina sa a acţiunii de inducere în eroare a persoanei vătămate YY.. Şi în această situaţie s-a reţinut că prezintă relevanţă activitatea de ansamblu desfăşurată de inculpatul D. în contextul încheierii actelor dintre inculpaţii AA. şi Y., pe de-o parte şi persoana vătămată YY., pe de altă parte.

Contrar celor susţinute de inculpatul D. în motivele de apel, Înalta Curte a constatat că în sentinţă se reţine în mod corect că, deşi prin convenţia încheiată între inculpatul AA. şi persoana vătămată YY. la data de 26.07.2011, la biroul său notarial se menţiona expres interdicţia constructorului de a înstrăina orice apartament până la momentul în care acesta îşi îndeplinea obligaţiile contractuale faţă de proprietarul terenului, YY., totuşi, la data de 06.09.2011, tot la biroul său notarial, a fost încheiat şi legalizat sub semnătură şi antecontractul de vânzare-cumpărare perfectat între inculpatul AA. şi persoana vătămată RR.. Probele administrate în cauză au dovedit faptul că inculpatul D. a legalizat sub semnătură antecontractul şi ulterior alte antecontracte, fără a verifica dacă obligaţiile asumate de către inculpatul AA. faţă de proprietarul terenului - persoana vătămată YY., au fost duse la îndeplinire. Prin urmare, nu a fost primită apărarea inculpatului D. că cele trei convenţii încheiate la biroul său notarial între inculpatul AA. şi persoana vătămată YY. au fost reziliate de părţi la B.N.P. Bexa, astfel că nu au produs efecte juridice, ceea ce duce la inexistenţa infracţiunii, cu atât mai mult cu cât a fost infirmată de probele dosarului.

S-a reţinut că este evident că multitudinea de acte încheiate pentru inculpaţii Y. şi AA. şi succesiunea în timp a acestora constituie împrejurări care, alături de celelalte elemente de fapt ce rezultă din ansamblul materialului probator, referitoare la modalitatea de lucru a inculpatului D., constând în aceea că a redactat şi legalizat convenţiile dintre inculpatul AA. şi persoana vătămată YY., în perioada 2009-2012, perioadă în care a legalizat semnăturile de pe antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţii Y. şi AA. şi alte persoane vătămate cu privire la apartamentele din blocurile pe care le construiau pe terenul persoanei vătămate YY. evidenţiază intenţia cu care a acţionat inculpatul D. pentru a-i sprijini pe inculpaţii de mai sus să inducă în eroare persoanele vătămate. Totodată, multitudinea şi succesiunea actelor încheiate de inculpaţi cu privire la transmiterea dreptului de construire sau de superficie şi, în paralel, cu privire la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a unor apartamente pentru finalizarea şi predarea cărora termenul era în mod constant şi succesiv prelungit, precum şi confuziile privind blocul pentru care se eliberase autorizaţie de construcţie şi cel care a fost intabulat, neindicarea în unele cazuri a numărului apartamentului ori al blocului în care se află apartamentul sunt alte elemente de fapt care au relevat împrejurarea că inculpatul D. avea cunoştinţă despre situaţia acestora şi despre faptul că îşi asumau obligaţii pe care ştiau că nu le pot îndeplini.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate în apel de apelantele părţi civile YY. şi ZZ., cu privire la greşita înlăturare din configuraţia acuzaţiilor aduse inculpaţilor Y., AA. şi D. referitoare la încheierea în mod fraudulos a contractului de constituire a dreptului de superficie, cu privire la greşita soluţie de a nu dispune anularea actelor încheiate în mod fraudulos şi mai ales a contractului de constituire a dreptului de superficie şi cu privire la cuantumul daunelor morale acordate.

Ansamblul materialului probator administrat în cauză a dovedit faptul că YY. a fost indus în eroare în mod repetat de inculpaţii Y., AA., cu sprijinul inculpatului D., cu prilejul executării contractului de constituire a dreptului de superficie, prin contractele încheiate în mod succesiv fiind modificate clauzele şi condiţiile contractului iniţial, context în care inculpaţii Y. şi AA. au înstrăinat către alte persoane apartamente în blocurile edificate, apartamente care fuseseră promise spre înstrăinare în temeiul contractului de superficie, persoanei vătămate YY.. Nu s-a reţinut în actul de sesizare în sarcina inculpaţilor inducerea în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase, încadrarea juridică dată faptei fiind înşelăciunea care a produs consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Astfel, instanţa de apel a constatat că este corect argumentul primei instanţe cu privire la caracterul nefondat al cererii de anulare a contractului de constituire a dreptului de superficie, întrucât probele administrate nu au dovedit că acest contract a fost încheiat prin mijloace frauduloase. Părţile civile au fost de acord să transmită dreptul de superficie asupra terenului pe care conveniseră cu inculpaţii încă din noiembrie 2009 ca aceştia să edifice construcţiile, fiind însă induse şi menţinute în eroare cu privire la obligaţiile constructorului de a le vinde proprietarilor terenului anumite apartamente, neexistând nicio probă din care să rezulte modul fraudulos al încheierii contractului de constituire a dreptului de superficie. Persoana vătămată YY. a semnat înscrisurile la biroul notarial, iar susţinerea persoanei vătămate, în sensul că notarul public, inculpatul D., nu i-a explicat conţinutul contractului de constituire a dreptului de superficie şi a actului de comasare, nu poate fi dovedită cu declaraţia persoanei vătămate. Martorii indicaţi de aceasta, respectiv EEEEEEEE., FFFFFFFF. şi LLLLL. au declarat că, ulterior încheierii contractului de constituire a dreptului de superficie, persoana vătămată YY. li s-a plâns, însă această împrejurare nu poate constitui o dovadă în sprijinul susţinerilor persoanei vătămate. Este datoria oricărei persoane atunci când semnează un înscris să citească conţinutul acestuia şi să semneze în cunoştinţă de cauză, neputând invoca propria culpă pentru consecinţele încheierii contractului în aceste condiţii.

Cu toate acestea, chiar dacă nu se poate reţine faptul că acest contract s-a încheiat prin mijloace frauduloase, este evident faptul că încheierea lui s-a realizat prin menţinerea inducerii în eroare a persoanei vătămate YY., care a semnat contractul de constituire a dreptului de superficie în nume propriu şi în calitate de mandatar al soţiei sale, ZZ., încredinţat fiind că va intra în posesia apartamentelor care vor fi construite de inculpaţii Y. şi AA., astfel cum au fost indicate în convenţiile anterioare încheiate cu aceştia tot la biroul notarial al inculpatului D..

Înalta Curte a constatat că inducerea şi menţinerea în eroare a persoanei vătămate s-a realizat prin încheierea succesivă a convenţiilor sus menţionate, în contextul în care inculpaţii Y. şi AA., cu sprijinul inculpatului D., înstrăinaseră deja o parte din apartamentele promise persoanei vătămate YY.. De altfel, prin încheierea contractului de constituire a dreptului de superficie în formă autentică, în condiţiile încheierii în aceeaşi zi şi a unui act de comasare a terenului de 4500 mp (cu privire la care încheiaseră anterior convenţiile prin care persoana vătămată era de acord ca inculpaţii să construiască pe terenul proprietatea sa, în schimbul dobândirii dreptului de proprietate asupra unor apartamente în blocul ce se construia pe acest teren) cu un alt teren şi a majorării suprafeţei terenului asupra căruia s-a constituit dreptul de superficie la 6116 mp, în condiţiile în care clauzele din convenţiile anterioare nu s-au modificat, este evident că persoana vătămată a fost în continuare menţinută în eroare cu privire la executarea convenţiei încheiate iniţial.

Probele administrate în cauză au dovedit faptul că inculpaţii Y. şi AA. se confruntau cu probleme financiare şi tehnice în ceea ce priveşte construirea blocurilor, că deja vânduseră de mai multe ori aceleaşi apartamente, inclusiv acele apartamente promise persoanei vătămate YY., iar inculpatul D. cunoştea aceste aspecte şi nu a explicat persoanei vătămate riscurile care decurgeau din încheierea succesivă a convenţiilor cu inculpaţii, cu atât mai mult cu cât convenţiile încheiate la datele de 02.11.2009, 03.05.2010 şi 26.07.2011 erau promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, iar cea din data de 29.06.2012, privind constituirea dreptului de superficie era un act autentic. Inculpatul D. cunoştea faptul că, deşi inculpaţii AA. şi Y. l-au încredinţat pe YY. că nu vor înstrăina niciun imobil până nu-şi vor îndeplini obligaţiile faţă de el, aceştia au încheiat deja numeroase promisiuni de vânzare-cumpărare a apartamentelor ce urmau a fi edificate în cele două blocuri în construcţie, unele având ca obiect chiar aceleaşi apartamente promise persoanei vătămate.

Prin urmare, încheierea la data de 29.06.2012 a actului de comasare a imobilelor proprietatea persoanei vătămate YY. şi a soţiei sale, ZZ. şi a contractului de constituire a dreptului de superficie între persoana vătămată YY. şi inculpatul AA. (prin care persoana vătămată, în nume personal şi ca mandatar al soţiei sale, ZZ., constituia cu titlu gratuit un drept de superficie asupra terenului de construcţii în suprafaţă totală de 6116 mp) a reprezentat un act de menţinere în eroare a persoanei vătămate cu prilejul executării convenţiei încheiate în data de 02.11.2009, modificată succesiv prin alte convenţii similare la 03.05.2010 şi 26.07.2011, activitatea de menţinere în eroare continuând şi la data de 27.08.2012, când a fost încheiată la un alt birou notarial o altă convenţie între inculpaţii AA. şi Y..

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a soluţionat în mod legal şi temeinic acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate YY. şi ZZ., obligându-i pe cei trei inculpaţi să plătească despăgubiri civile materiale în cuantum de 175.000 euro (contravaloarea a şapte apartamente care a au făcut obiectul convenţiilor încheiate în datele de 03.05.2010, 26.07.2011 şi 27.08.2012), de 6458,5 USD sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii (cheltuielile de transport ocazionate de revenirea în ţară a persoanelor vătămate pentru reglementarea situaţiei juridice a terenului) şi de 16.500 RON (sumă împrumutată de martorul LLLLL. pentru litigiile de pe rolul instanţelor în strânsă legătură cu prezenta cauză), precum şi daune morale în cuantum de 5.000 euro sau echivalentul în moneda naţională la data plăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din C. proc. pen., când acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca lucrul să fie restituit părţii civile.

Prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune este constituit din contravaloarea a şapte apartamente pe care persoanele vătămate ar fi trebuit să le dobândească în proprietate conform convenţiilor încheiate. Pentru cel de-al optulea apartament printr-o sentinţă civilă s-a stabilit cu titlu definitiv dreptul de proprietate asupra acestuia în favoarea persoanelor vătămate.

Nu se impune constatarea nulităţii convenţiilor încheiate, având în vedere că acestea nu au fost încheiate prin mijloace frauduloase, iar prejudiciul produs persoanelor vătămate l-a constituit de fapt imposibilitatea de a intra în proprietatea apartamentelor construite pe terenul acestora, conform înţelegerii părţilor, întrucât inculpaţii AA. şi Y., cu sprijinul inculpatului D. le-au promis spre vânzare sau chiar le-au vândut altor persoane, inclusiv persoane vătămate din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile YY. şi ZZ., Înalta Curte a constatat că prima instanţă a realizat o justă evaluare a prejudiciului psihic suferit de acestea şi a disconfortului creat de starea îndelungată de incertitudine şi imposibilitatea de a-şi folosi resursele financiare, care au fost blocate o perioadă considerabilă. Instanţa de apel a constatat că suma de 5000 euro asigură o justă reparaţie a prejudiciului moral suferit de părţile civile şi nu se impune majorarea acestuia.

10. Cu referire la persoana vătămată AAA., AAA. (pct. 2 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 18.08.2010, persoana vătămată AAA., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie privind vânzarea până cel mai târziu 07.08.2011 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 75 mp, situat la etajul I (în spate dreapta), ce urma să fie edificat pe terenul situat în comuna Şelimbăr, str. x, FN, judeţul Sibiu, proprietatea numitului YY.. Imobilul se afla în construcţie şi avea construit doar parterul şi zidurile de la etajul I.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 32.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a primit înainte de semnarea actului suma de 21.200 euro, urmând ca diferenţa în sumă de 10.800 euro să se achite la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, până cel mai târziu la data de 07.08.2011.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că privitor la apartamentul ce face obiectul actului nu s-a mai făcut nicio convenţie, antecontract, precontract, angajament şi că nu are o datorie bănească la nicio persoană fizică sau juridică de natură să afecteze actul.

Potrivit clauzei stabilite de părţi, în cazul în care promitentul-vânzător nu respectă termenul de predare al apartamentului, acesta va plăti penalităţi de 250 euro pe lună, iar dacă promitentul-cumpărător nu mai doreşte încheierea contractului, acesta va pierde avansul.

În ce priveşte convenţia civilă redactată de către părţi, notarul public D. a dat încheierea de dată certă nr. 1945/18.08.2010 .

Pe holul biroului notarial, persoana vătămată a înmânat suma de 21.200 euro, inculpatului Y., în prezenţa inculpatului AA..

La expirarea termenului prevăzut în contract, persoana vătămată a constatat că lucrările nu avansau, construcţia nefiind finalizată, astfel că l-a contactat pe inculpatul Y.. Acesta a determinat-o să nu renunţe la convenţia încheiată cu AA., promiţându-i că va face demersuri pentru a construi apartamentul şi împreună cu inculpatul AA. a convins-o să accepte prelungirea termenului de finalizare cu încă un an.

Ca urmare a acestor discuţii cu inculpaţii Y. şi AA., la data de 29.06.2012, între persoana vătămată şi inculpatul AA. s-a încheiat o nouă convenţie prin care inculpatul AA. s-a obligat ca pentru suma de 32.000 euro să vândă persoanei vătămate AAA., până cel mai târziu la data de 15.09.2012, un apartament, de această dată în blocul doi ce urma să fie construit pe terenul situat în localitatea Şelimbăr, proprietatea promitentului-vânzător, dobândit de la numitul YY..

Ansamblul materialului probator administrat în cauză a dovedit activitatea desfăşurată de inculpaţii Y. şi AA., de inducere în eroare a persoanei vătămate AAA., cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament ce urma să fie edificat, prezentându-i acesteia o altă situaţie de fapt decât aceea reală cu privire la posibilitatea concretă de edificare şi predare a apartamentului la termenele stabilite, în condiţiile în care aceştia se confruntau cu dificultăţi financiare şi întâmpinau anumite probleme cu eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru blocul al doilea.

Intenţia inculpaţilor de a induce în eroare persoana vătămată a fost dovedită cu probele administrate în cauză, rezultând cu prisosinţă din chiar modalitatea în care au acţionat nu numai în cazul persoanei vătămate AAA., ci şi în cazul celorlalte persoane vătămate cu care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare. Astfel, inculpaţii Y. şi AA., în ciuda faptului că au încasat avansuri consistente, nu au făcut demersuri suficiente pentru edificarea apartamentelor şi nici nu le-au adus la cunoştinţă persoanelor vătămate problemele cu care se confruntau, insistând să modifice termenele de predare sau chiar să schimbe apartamentele promise cu altele. Mai mult, în unele cazuri inculpaţii au vândut apartamentele altor persoane şi nu au restituit persoanelor vătămate sumele încasate cu titlu de avans preţ.

11. Cu referire la persoana vătămată BBB. (pct. 3 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 21.04.2011, persoana vătămată BBB., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie privind vânzarea până cel mai târziu 15.08.2011 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 74 mp (apartamentul nr. x situat la etajul 1), în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu, apartament ce urma să fie edificat pe terenul proprietatea numitului YY. şi pentru care inculpatul avea o convenţie de cesionare de drept de a construi un bloc de locuinţe.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 25.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a primit înainte de semnarea actului suma de 20.000 euro, urmând ca diferenţa în sumă de 5.000 euro să se achite la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, până cel mai târziu la data de 15.08.2011.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că privitor la apartamentul ce face obiectul actului nu s-a mai făcut nicio convenţie, antecontract, precontract, angajament şi că nu are o datorie bănească la nicio persoană fizică sau juridică de natură să afecteze actul.

Potrivit clauzei stabilite de părţi, în cazul în care promitentul-vânzător nu respectă termenul de predare al apartamentului, acesta va plăti penalităţi de 250 euro pe lună, iar dacă promitentul-cumpărător nu mai doreşte încheierea contractului, acesta va pierde avansul.

În convenţie s-a arătat că notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către părţi.

În ce priveşte convenţia civilă redactată de către părţi, notarul public D. a dat încheierea de dată certă nr. 2207/2011.

În momentul în care persoana vătămată BBB. a solicitat un extras C.F., a avut însă surpriza să constate că antecontractul său nu era înregistrat în C.F., şi, mai mult decât atât, apartamentul cu pricina fusese vândut unei alte persoane, respectiv numitei RR., persoană indusă în eroare la rândul său de către inculpaţii Y. şi AA..

Actul de vânzare-cumpărare era întocmit la data de 06.09.2011, deci ulterior antecontractului său şi era încheiat la acelaşi notar public D., care de această dată făcuse demersurile pentru înscrierea în C.F.

Înalta Curte a constatat că probele administrate dovedesc fără putinţă de tăgadă acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate BBB., cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament, neaducându-i la cunoştinţă situaţia exactă a imobilului în care se construia apartamentul, faptul că doar unul dintre blocurile în construcţie avea autorizaţie de construcţie şi nici dificultăţile financiare cu care se confrunta, vânzând după chiar câteva luni apartamentul altei persoane, persoana vătămată RR., care fusese înscrisă în C.F. Intenţia de a induce în eroare pe persoana vătămată a rezultat din probele administrate şi din modalitatea în care a acţionat inculpatul, în ansamblul activităţii infracţionale, care dovedeşte scopul inculpatului de deposeda de sume consistente persoanele vătămate, în contextul în care le cerea sume mari cu titlu de avans, fără a le oferi garanţii contractuale corespunzătoare (antecontractele nu erau autentificate şi notate în C.F., deşi erau încheiate la un birou notarial tocmai pentru a oferi părţilor încrederea că sunt protejate în acest fel de eventuale pierderi pecuniare).

Înalta Curte a constatat că inculpatul AA. a fost sprijinit de inculpatul D. în acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate BBB. tocmai prin faptul că a dat dată certă convenţiei încheiate între aceştia cu privire la promisiunea de vânzare a unui apartament situat în blocurile pe care le construiau inculpaţii Y. şi AA. pe terenul persoanei vătămate YY., din Şelimbăr. Inculpatul D. încheiase mai multe convenţii între YY. şi AA. cu privire la cesiunea dreptului de construcţie, fiind la curent cu faptul că nu fuseseră respectate termenele prevăzute pentru edificarea construcţiilor şi că erau stabilite anumite obligaţii constructorului de a nu înstrăina anumite apartamente promise proprietarului terenului, YY. şi cu stadiul lucrărilor sau al intabulării construcţiilor.

Astfel, inculpatul D. nu a adus la cunoştinţa persoanei vătămate BBB. care erau consecinţele juridice ale încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru care a dat dată certă şi ale notării sau ale lipsei notării în C.F. a acesteia, în contextul în care în antecontract se prevedea că persoana vătămată a plătit o sumă consistentă din preţul vânzării ce urma să se încheie. De altfel, inculpatul D. a procedat în mod similar şi în cazul celorlalte persoane vătămate din prezenta cauză, în raport, cu care se reţine complicitatea sa la săvârşirea de către inculpaţii AA. şi Y. a infracţiunii de înşelăciune cu prilejul încheierii şi executării antecontractelor de vânzare-cumpărare a unor apartamente ce urmau să fie construite de aceştia în Şelimbăr sau la mansardele unor blocuri din Sibiu. Mai mult, tot inculpatul D. a fost notarul public care a încheiat cu privire la acelaşi apartament promis persoanei vătămate BBB., antecontractul de vânzare-cumpărare dintre inculpatul AA. şi persoana vătămată GGGGGGGG., la rândul ei indusă în eroare în aceeaşi modalitate de inculpaţii AA., Y. şi Z..

Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în motivele de apel de inculpatul D. cu privire la faptul că din sentinţa apelată nu rezultă actele de complicitate pretins comise de acesta şi nici momentul consumării infracţiunii. În mod detaliat, prima instanţă a prezentat starea de fapt şi a arătat în ce au constat actele de ajutor oferite de inculpatul D. inculpatului AA., în ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate pe o perioadă îndelungată. În mod corect, prima instanţă a subliniat faptul că a avut în vedere activitatea de ansamblu a inculpatului, multitudinea actelor notariale legalizate şi continuarea încheierii acestor acte în condiţiile în care cunoştea despre problemele financiare şi în legătură cu documentele (autorizaţii de construcţie) pe care le aveau aceşti inculpaţi. În acest context, s-a reţinut că nu prezintă relevanţă împrejurarea că actele notariale au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, de vreme ce nu această conduită i se reproşează inculpatului D..

Inculpatului D. i se impută faptul că, prin modalitatea de lucru, neprezentând persoanelor vătămate consecinţele juridice ale actelor notariale încheiate, în contextul în care cunoştea că inculpaţii Y. şi AA. promit vânzarea apartamentelor pe care le construiau pe terenul persoanei vătămate YY., de la care obţinuseră dreptul de construire şi ulterior de superficie în anumite condiţii, precum şi faptul că aveau dificultăţi cu construirea şi predarea la termen a acestor apartamente din moment ce se încheiau mereu alte convenţii prin care se prelungeau termenele şi se schimbau apartamentele promise spre vânzare, i-a sprijinit pe inculpaţi să le inducă în eroare pe persoanele vătămate. Antecontractele de vânzare-cumpărare cărora le dădea dată certă sau pentru care legaliza semnăturile părţilor nu le ofereau persoanelor vătămate, care plăteau sume mari ca avans preţ, nicio garanţie în situaţia în care nu erau nici măcar notate în C.F. Inculpatul D. s-a apărat susţinând că notarea nu era posibilă, întrucât promitentul-vânzător nu era proprietarul terenului. Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată apărarea invocată de către inculpat, în contextul activităţii de anvergură desfăşurate, în care nu le-a explicat persoanelor vătămate situaţia juridică a terenului şi riscurile la care se expun plătind sume mari drept avans, în baza unor convenţii care nu oferă garanţii pentru recuperarea facilă a sumelor.

12. Cu referire la persoana vătămată CCC. (pct. 4 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 09.05.2011, persoana vătămată CCC., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie privind vânzarea până cel mai târziu la data de 15.08.2011 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 76 mp (apartamentul nr. x situat la etajul II), în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu, apartament ce urma să fie edificat pe terenul proprietatea numitului YY. şi pentru care inculpatul avea o convenţie de cesionare de drept de a construi un bloc de locuinţe.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 25.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a primit înainte de semnarea actului suma de 20.000 euro, urmând ca diferenţa de 5.000 euro să se achite la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, până cel mai târziu la data de 15.08.2011.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că privitor la apartamentul ce face obiectul actului nu s-a mai făcut nicio convenţie, antecontract, precontract, angajament şi că nu are o datorie bănească la nicio persoană fizică sau juridică de natură să afecteze actul.

Potrivit clauzei stabilite de părţi, în cazul în care promitentul-vânzător nu respecta termenul de predare al apartamentului, acesta urma să plătească penalităţi de 250 euro pe lună, iar dacă promitentul-cumpărător nu mai dorea încheierea contractului, acesta pierdea avansul.

În convenţie s-a arătat că notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către părţi.

În ceea ce priveşte convenţia civilă redactată de către părţi, notarul public D. a dat încheierea de dată certă nr. 2454/2011 .

Persoana vătămată a perceput actul încheiat ca pe un antecontract de vânzare-cumpărare şi se aştepta ca notarul să-l înregistreze în cartea funciară.

În momentul în care persoana vătămată CCC. a solicitat un extras C.F. a avut surpriza să constate că antecontractul său nu era înregistrat în C.F., în schimb apărea notat un alt antecontract pe numele numitului HHHHHHHH., ce avea ca obiect apartamentul cu nr. x, încheiat tot la B.N.P. D., care de această dată făcuse demersurile pentru înscrierea în C.F.

Mai mult decât atât, persoana vătămată CCC. a aflat că apartamentul cu pricina fusese de fapt vândut unei alte persoane şi anume IIIIIIII., iar promitentul-vânzător AA. încasase de la toţi trei diferite sume de bani pentru acelaşi apartament cu nr. x.

Atât antecontractul notat în C.F., cât şi actul de vânzare-cumpărare erau ulterioare antecontractului său.

Înalta Curte a constatat că probele administrate dovedesc fără putinţă de tăgadă acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate CCC., cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament, neaducându-i la cunoştinţă situaţia exactă a imobilului în care se construia apartamentul, faptul că doar unul dintre blocurile în construcţia avea autorizaţie de construcţie şi nici dificultăţile financiare cu care se confrunta, vânzând chiar de două ori în perioada următoare apartamentul altor persoane.

Totodată, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc şi ajutorul dat inculpatului AA. în acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate CCC. de către inculpatul D.. Acesta din urmă, în calitate de notar public, nu a adus la cunoştinţă persoanei vătămate riscurile la care se expune încheind un antecontract de vânzare-cumpărare pentru care notarul public a dat doar dată certă, nefiind în formă autentică şi neavând aceeaşi forţă juridică ca un antecontract încheiat în formă autentică şi nici nu a cerut notarea în C.F. a convenţiei. Inculpatul D. a susţinut în motivele de apel că notarea nu se putea face, întrucât promitentul-vânzător nu era proprietarul terenului pe care se construia apartamentul. Înalta Curte a constatat că această împrejurare nu are relevanţă în ansamblul activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului, probele administrate în cauză evidenţiind faptul că inculpatul în anumite cazuri a cerut notarea în C.F. a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate la biroul său notarial, deşi nu i s-a solicitat acest lucru de către părţi.

Din înscrisul depus în copie în apel la dosar de către inculpatul D., reprezentând încheierea nr. 27914 din 25.05.2011 a O.C.P.I. Sibiu, Biroul Cadastral de Publicitate Imobiliară Sibiu, a rezultat că, în data de 19.05.2011, inculpatul D. a solicitat notarea convenţiei încheiate între inculpatul AA. şi numitul HHHHHHHH. cu privire la apartamentul nr. x dintr-un bloc de locuinţe ce urmează a se construi pe terenul nr. top x înscris în C.F. x, Şelimbăr. În cuprinsul încheierii s-a reţinut că nici imobilul bloc de locuinţe, nici autorizaţia de construire nu au fost notate în C.F., că proprietari asupra terenului sunt YY. şi ZZ., iar promitentul-vânzător este AA., dispunându-se respingerea cererii pentru notarea convenţiei în C.F., având în vedere că, potrivit dispoziţiilor legale, se poate nota în C.F. convenţia pentru o construcţie viitoare neintabulată în cartea funciară, însă numai după îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 22 şi art. 55 din Legea nr. 7/1996, referitoare la titularul dreptului de proprietate şi la certificatul eliberat de primăria localităţii în care se atestă că imobilul a fost construit în conformitate cu autorizaţia de construcţie.

Rezultă din acest înscris emis de O.C.P.I. că, la câteva zile după ce a dat încheiere de dată certă cu privire la convenţia încheiată între inculpatul AA. şi persoana vătămată CCC., la biroul inculpatului D. s-a încheiat o altă convenţie cu privire la acelaşi apartament între AA. şi HHHHHHHH., pentru care de data aceasta inculpatul a cerut notarea în C.F. Tot din cuprinsul încheierii a rezultat împrejurarea că autorizaţia de construcţie nu era eliberată şi nici blocul construit nu era intabulat în C.F., existând mai multe impedimente pentru notarea convenţiei, astfel că inculpatul D. cunoştea foarte bine situaţia blocurilor pe care le construiau inculpaţii Y. şi AA., acceptând să dea dată certă sau să legalizeze semnături ale părţilor de pe promisiuni de vânzare-cumpărare în care nu era identificat blocul în care se afla apartamentul.

13. Cu referire la persoana vătămată DDD. (pct. 5 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 11.05.2011 persoana vătămată DDD., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie privind vânzarea până cel mai târziu la data de 15.06.2016 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 76 mp (apartamentul nr. x situat la etajul 3), în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu, apartament ce urma să fie edificat pe terenul proprietatea numitului YY. şi pentru care inculpatul avea o convenţie de cesionare de drept de a construi un bloc de locuinţe.

Promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 15.08.2011 să efectueze lucrările de construcţie la stadiul "la gri".

Preţul stabilit de comun acord a fost de 26.580 euro, preţ din care inculpatul AA. a primit înainte de semnarea actului suma de 15.000 euro, urmând ca diferenţa de 11.580 euro să se achite în 60 de rate lunare a câte 193 euro pe lună, începând cu luna iunie 2011 până cel mai târziu la data de 15.06.2016.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că privitor la apartamentul ce face obiectul actului nu s-a mai făcut nicio convenţie, antecontract, precontract, angajament şi că nu are o datorie bănească la nicio persoană fizică sau juridică de natură să afecteze actul.

Potrivit clauzei stabilite de părţi, în cazul în care promitentul-vânzător nu respecta termenul de predare al apartamentului, acesta urma să plătească penalităţi de 250 euro pe lună, iar dacă promitentul-cumpărător nu mai dorea încheierea contractului, pierdea avansul.

În convenţie s-a arătat că notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către părţi.

În ceea ce priveşte convenţia civilă redactată de către părţi, notarul public D. a dat încheierea de dată certă nr. 2497/11.05.2011

Persoana vătămată DDD. a perceput actul încheiat ca pe un antecontract de vânzare-cumpărare şi se aştepta ca notarul să îi aducă la cunoştinţă despre posibilitatea notării în C.F., cu atât mai mult cu cât, după citirea actului, l-a rugat să-i explice care este diferenţa dintre convenţie (actul încheiat) şi contract de vânzare-cumpărare.

Persoanei vătămate DDD. i s-a părut, de asemenea, suspect faptul că inculpatul AA. i-a solicitat banii cash, refuzând viramentul bancar, însă a plătit inculpatului AA. rate la apartament până în luna decembrie 2012, dată până la care, conform propriilor susţineri, a colaborat foarte bine cu inculpatul, acesta efectuând modificările la apartament, astfel cum au fost solicitate de promitenta-cumpărătoare.

În luna ianuarie 2013, inculpatul AA. nu a mai răspuns la telefon, motiv pentru care persoana vătămată DDD. a intrat în panică şi s-a deplasat la locul unde se edifica construcţia, fiind îndrumată de anumite persoane să consulte actele imobilului.

În momentul în care persoana vătămată DDD. a solicitat extrasul C.F., aceasta a observat că actul nu fusese înscris în cartea funciară şi, mai mult decât atât, apartamentul pe care-l cumpărase ea a fost vândut în luna octombrie 2012 unei alte persoane, şi anume numitului DDDDDDDD. Laurenţiu, cu toate că ea achitase ratele lunare inclusiv pe cele aferente lunii decembrie 2012.

Probele administrate în cauză au dovedit acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate DDD., cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament, neaducându-i la cunoştinţă situaţia exactă a imobilului în care se construia apartamentul, faptul că doar unul dintre blocurile în construcţie avea autorizaţie de construcţie şi nici dificultăţile financiare cu care se confrunta, iar în timpul executării contractului, în decembrie 2012, a vândut apartamentul unei alte persoane, deşi persoana vătămată îşi îndeplinise toate obligaţiile contractuale.

Totodată, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc şi ajutorul dat inculpatului AA. în acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate DDD., de către inculpatul D.. Acesta din urmă, în calitate de notar public, nu a adus la cunoştinţă persoanei vătămate riscurile la care se expune încheind un antecontract de vânzare-cumpărare pentru care notarul public a dat doar dată certă (nefiind în formă autentică şi neavând aceeaşi forţă juridică ca un antecontract încheiat în formă autentică) şi nici nu a cerut notarea în C.F. a convenţiei, aşa cum a procedat în cazul altor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate în aceeaşi perioadă între inculpatul AA. şi alte persoane (ex. HHHHHHHH., VVVVVVV.).

Şi în cazul încheierii acestui act notarial, inculpatul D. a invocat faptul că a respectat dispoziţiile legislaţiei notariale, că în cuprinsul convenţiei era consemnat că prin înscrisul respectiv notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de părţi, că nu este determinat momentul consumării comiterii săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi nici actele materiale care constituie latura obiectivă a acestei infracţiuni, în condiţiile în care termenul de finalizare a apartamentului era luna august 2013, iar inculpatul AA. a promis că vinde altei persoane acelaşi apartament după un an şi jumătate de la încheierea convenţiei cu DDD..

Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate în motivele de apel de inculpatul D. pentru aceleaşi considerente prezentate mai sus, în cazul celorlalte antecontracte de vânzare-cumpărare. În ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii de înşelăciune, s-a reţinut că prezintă relevanţă încadrarea juridică dată faptelor înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului D., astfel că va fi analizată în secţiunea privind încadrarea juridică.

14. Cu referire la persoanele vătămate EEE. şi FFF. (pct. 6 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 23.08.2011, persoana vătămată EEE. şi soţia acestuia FFF., în calitate de promitenţi-cumpărători şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 15.11.2011 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 73,84 mp (apartamentul nr. x) ce urma să fie edificat în imobilul de locuinţe colective P+2+M, la mansardă, situat în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu (autorizaţia de construcţie nr. x/16.08.2011 eliberată de Primăria Şelimbăr).

Preţul stabilit de comun acord a fost de 25.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a încasat la data încheierii actului suma de 17.000 euro, cu titlu de avans, urmând ca diferenţa în sumă de 8.000 euro să fie achitată la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că imobilul de locuinţe P+2+M este proprietatea sa, liber de orice sarcini, servituţi sau procese, nefiind urmărit sau sechestrat pentru datorii faţă de persoane juridice sau fizice.

Prin acelaşi antecontract, promitentul-vânzător se obliga să nu înstrăineze apartamentul nr. x, apartament care nu face obiectul convenţiei încheiate cu numitul YY., sub legalizare de semnătură cu nr. x din data de 03.03.2010 emisă de notarul public D..

Potrivit probelor de la dosar, persoanele vătămate EEE. şi FFF. au efectuat lucrări de amenajare a apartamentului, insistând să încheie contractul de vânzare-cumpărare, însă inculpatul AA. a amânat perfectarea actelor.

Persoanele vătămate EEE. şi FFF. au plecat în Spania, de evoluţia lucrărilor interesându-se martorul KKKKKKKK. (tatăl numitei FFF.). Inculpatul AA. pe care îl contactau telefonic i-a amânat în repetate rânduri, dându-le asigurări că imobilul le va fi predat, iar după câteva luni acesta nu mai răspundea la telefon, nefiind de găsit, deşi data stipulată în antecontract expirase.

Tatăl persoanei vătămate FFF., respectiv martorul KKKKKKKK. a solicitat un extras de carte funciară, constatând că apartamentul respectiv fusese vândut la data de 11.10.2012 numitului LLLLLLLL., cu toate că promitentul-vânzător AA. se obligase prin antecontract să nu înstrăineze apartamentul cu nr. x.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanelor vătămate EEE. şi FFF., cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a unui apartament, neaducându-i la cunoştinţă situaţia exactă a imobilului în care se construia apartamentul, faptul că doar unul dintre blocurile în construcţie avea autorizaţie de construcţie şi nici dificultăţile financiare cu care se confrunta, iar în timpul executării contractului, în octombrie 2012, a vândut apartamentul unei alte persoane, deşi se obligase să nu înstrăineze apartamentul pentru care persoana vătămată a plătit un avans considerabil. S-a reţinut că acţiunea de inducere în eroare săvârşită de inculpat este dovedită şi cu împrejurarea că acesta nu a restituit sumele plătite de persoana vătămată, fiind, astfel dovedit şi scopul urmărit prin acţiunea de inducere în eroare, anume obţinerea unui folos material injust.

15. Cu referire la persoana vătămată GGG. (pct. 7 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 21.09.2011 persoana vătămată GGG., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 15.03.2012 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 66 mp (apartamentul nr. x) ce urma să fie edificat în imobilul de locuinţe colective P+2+M, situat în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu (autorizaţia de construcţie nr. x/16.08.2011 eliberată de Primăria Şelimbăr).

Preţul stabilit de comun acord a fost de 25.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a încasat înainte de semnarea contractului suma de 10.000 euro cu titlu de avans, urmând ca diferenţa de 15.000 euro să fie achitată până cel mai târziu la data de 15.03.2012.

În antecontract a fost introdusă clauza potrivit căreia în cazul în care nu se respectă termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare din vina promitentului-vânzător, promitentul-cumpărător va putea solicita penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună, iar în cazul în care penalităţile depăşesc suma de 1.500 euro promitentul-vânzător va restitui suma de 10.000 euro, cu titlul de avans şi suma de 1.500 euro, cu titlul de penalităţi, iar actul se va rezoluţiona.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că imobilul de locuinţe P+2+M este proprietatea sa, liber de orice sarcini, servituţi sau procese, nefiind urmărit sau sechestrat pentru datorii faţă de persoane juridice sau fizice.

Prin acelaşi antecontract, promitentul-vânzător se obliga să nu înstrăineze apartamentul nr. x susmenţionat, apartament care nu face obiectul convenţiei încheiate cu numitul YY., sub legalizare de semnătură cu nr. x din data de 03.03.2010 emisă de notarul public D..

Potrivit probelor de la dosar (declaraţiile persoanei vătămate GGG. şi ale martorei MMMMMMMM.), persoana vătămată GGG. s-a întâlnit anterior încheierii antecontractului cu inculpatul Y., despre care ştia că se ocupă cu construirea de locuinţe în localitatea Şelimbăr, str. x, FN, blocul nr. 2, a discutat cu acesta detalii cu privire la achiziţionarea apartamentului cu numărul şase din blocul numărul doi şi au convenit ca, în data de 21.09.2011, să se întâlnească la notarul MMMMM..

Pentru încheierea antecontractului, partea vătămată GGG. s-a întâlnit cu inculpatul Y. şi cu inculpatul AA. (pe care Haiduc l-a prezentat ca fiind asociatul său) şi s-au deplasat împreună la biroul notarului public MMMMM..

La data de 09.02.2012, s-a încheiat un act adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare, persoana vătămată GGG. a achitat şi diferenţa de 15.000 euro, urmând ca apartamentul să-i fie predat la data de 15.03.2012.

Prin actul adiţional a fost menţinută clauza privind plata penalităţilor şi restituirea întregii sume remise de către promitentul-cumpărător (25.000 euro).

Persoana vătămată GGG. a constatat că din luna decembrie 2011 cei doi inculpaţi, respectiv AA. şi Y., nu au mai efectuat lucrări la apartament şi, cu toate acestea, a achitat restul de preţ în luna februarie 2012, considerând că apartamentul putea fi predat în luna martie 2012, ceea ce nu s-a întâmplat.

La expirarea termenului prevăzut în contract, persoana vătămată GGG. a constatat că lucrările au avansat foarte încet, construcţia nefiind finalizată.

Prin aceste manopere dolosive, persoana vătămată GGG. a fost înşelată de inculpatul Y., în calitate de constructor şi de promitentul-vânzător AA., care, deşi au încasat integral preţul apartamentului, nu au făcut demersuri pentru edificarea acestuia şi nici nu i-au restituit persoanei vătămate suma încasată ca avans. Mai mult, la momentul încheierii convenţiei cu persoana vătămată, acelaşi apartament cu numărul cinci din blocul doi făcuse obiectul şi al unor alte promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate de inculpatul AA. (ex. convenţia încheiată cu BBBBBBBB., cu NNNNNNNN.).

Înalta Curte a constatat că ansamblul materialului probator dovedeşte acţiunile de inducere în eroare săvârşite de inculpaţii Y. şi AA. în dauna persoanei vătămate GGG., inculpaţii neaducându-i la cunoştinţă situaţia exactă a imobilului în care se construia apartamentul, dificultăţile cu care se confruntau din punct de vedere financiar sau din punctul de vedere al documentaţiei necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie ori pentru intabularea imobilului şi, în ciuda faptului că au încasat integral preţul apartamentului, nu au finalizat construcţia la termenul convenit, iar inculpaţii nu i-au restituit persoanei vătămate preţul achitat.

16. Cu referire la persoana vătămată HHH. (pct. 8 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 23.09.2011, persoana vătămată HHH., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 15.11.2011 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 53,65 mp (apartamentul nr. x) ce urma să fie edificat în imobilul de locuinţe colective P+2+M, situat în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu (autorizaţia de construcţie nr. x/16.08.2011 eliberată de Primăria Şelimbăr).

Preţul stabilit de comun acord a fost de 25.000 dolari, preţ din care inculpatul AA. a încasat înainte de semnarea contractului suma de 20.000 dolari cu titlu de avans, urmând ca diferenţa de 5.000 dolari să fie achitată până cel mai târziu la data de 15.11.2011, când se va încheia şi contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În antecontract a fost introdusă clauza, potrivit căreia în cazul în care nu se respectă termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare din vina promitentului-vânzător, promitentul-cumpărător va putea solicita penalităţi în cuantum de 250 dolari pe lună, iar în cazul în care penalităţile depăşesc suma de 1.500 dolari promitentul-vânzător va restitui suma de 20.000 dolari daţi cu titlu de avans şi suma de 1.500 dolari cu titlu de penalităţi, iar actul se va rezoluţiona.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că imobilul de locuinţe P+2+M este proprietatea sa, liber de orice sarcini, servituţi sau procese, nefiind urmărit sau sechestrat pentru datorii faţă de persoane juridice sau fizice.

Prin acelaşi antecontract, promitentul-vânzător se obliga să nu înstrăineze apartamentul numărul şaisprezece susmenţionat, apartament care nu face obiectul convenţiei încheiate cu numitul YY., sub legalizare de semnătură cu nr. x din data de 03.03.2010 emisă de notarul public D..

Persoana vătămată HHH. a constatat ulterior că, deşi construcţia trebuia să fie finalizată în luna noiembrie 2011, lucrările nu avansaseră, iar inculpatul AA. a început să o evite, atât pe ea, cât şi pe prietena acesteia (martora OOOOOOOO., care o ajutase să achite avansul).

Potrivit declaraţiilor persoanei vătămate HHH., acesteia i s-a părut dubios faptul că inculpatul AA. a început construcţia celui de al doilea bloc fără a-l finaliza practic pe primul ale cărui apartamente erau deja vândute.

Unchiul persoanei vătămate a trecut pe la bloc pentru a se interesa de stadiul lucrărilor şi a constatat existenţa unui afiş prin care persoanele păgubite erau solicitate să sune la un număr de telefon.

Procedând în această modalitate, persoana vătămată HHH. a aflat în urma eliberării extrasului C.F., că acelaşi apartament fusese înstrăinat unei alte persoane.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate HHH. cu prilejul încheierii şi executării antecontractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. x, neaducându-i acesteia la cunoştinţă dificultăţile cu care se confruntă cu privire la edificarea blocurilor şi, implicit, a apartamentului şi înstrăinând acelaşi apartament altei persoane, deşi persoana vătămată a achitat o mare parte din preţ.

17. Cu referire la persoana vătămată III. (pct. 9 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 11.10.2011, la insistenţa inculpatului AA. şi a agentului imobiliar D., la B.N.P. D. s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care inculpatul AA. se obliga să-i vândă lui PPPPPPPP. apartamentul cu numărul trei din blocul doi, pentru care urma să obţină autorizaţie de construcţie, apartament care până cel mai târziu la data de 30.04.2012 trebuia să fie construit în stadiul "la gri" în imobilul ce urma să fie edificat în localitatea Şelimbăr, str. x, FN, pe terenul proprietatea numiţilor YY. şi ZZ., pentru care inculpatul AA. avea o convenţie de cesionare drept de a construi un bloc de locuinţe.

Cu această ocazie a fost încheiată o procură specială, prin care PPPPPPPP., cetăţean american, îl împuternicea pe tatăl său (persoana vătămată III.) să cumpere în numele lui imobilul situat în localitatea Şelimbăr, str. x, FN, ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

Tot la data încheierii convenţiei (11.10.2011), numitul PPPPPPPP. a achitat suma de 20.000 de euro, urmând ca diferenţa de 5000 euro să o plătească la data de 30.04.2012, data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

În antecontract a fost introdusă clauza potrivit căreia în cazul în care promitentul-vânzător nu respectă termenul de predare a apartamentului, va plăti penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună, iar în situaţia în care promitentul-cumpărător nu va dori încheierea contractului va pierde avansul.

În perioada următoare, în timp ce verifica stadiul lucrărilor, persoana vătămată III. a fost abordată de inculpatul AA., care i-a propus să mai achiziţioneze un apartament, cel cu numărul patru, situat tot la parter, alături de cel cu privire la care încheiase promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

La notarul public D. s-au încheiat de această dată două convenţii, respectiv: o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care promitentul-vânzător AA. se obliga să-i vândă numitului III. apartamentul cu numărul trei din blocul doi, pentru care urma să obţină autorizaţie de construcţie, apartament care până cel mai târziu la data de 31.01.2013 trebuia să fie construit în stadiul "la gri" în imobilul ce urma să fie edificat în localitatea Şelimbăr, str. x, FN (de fapt în această modalitate se prelungea termenul prevăzut în convenţia anterioară de finalizare a apartamentului 3); un contract de împrumut cu garanţie prin care persoana vătămată III. îl împrumuta pe inculpatul AA. cu suma de 25.000 de euro, fără dobândă, acesta din urmă fiind obligat să-i restituie suma până cel mai târziu la data de 31.01.2013, garantând îndeplinirea obligaţiei cu apartamentul cu numărul patru.

Până la momentul încasării celei de a doua sume de la persoana vătămată III. (25.000 euro daţi sub formă de împrumut), inculpatul AA. a efectuat unele lucrări la apartamentele trei şi patru din al doilea bloc, însă, după aproximativ o lună de la data la care a primit banii, lucrările au fost sistate.

Constatând că şansele finalizării construcţiei la termenul stipulat în convenţii sunt diminuate şi că inculpatul AA. nu are posibilitatea finalizării construcţiei, persoana vătămată III. i-a solicitat acestuia să-i restituie banii.

Inculpaţii AA. şi Y. au convins-o, însă pe persoana vătămată III. că sistarea lucrărilor este temporară, invocând diverse probleme, fie cu muncitorii, fie cu banca, şi menţinându-o în eroare cu privire la executarea convenţiilor.

Prin aceste manopere dolosive, persoana vătămată III. a fost înşelată de promitentul-vânzător AA., care nu a făcut demersuri pentru edificarea apartamentului şi nici nu i-a restituit persoanei vătămate sumele încasate de la aceasta.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare, constând în aceea că nu i-a adus la cunoştinţă acesteia situaţia reală cu care se confrunta în activitatea de edificare a construcţiilor, care îl puneau în imposibilitatea de a respecta termenele de finalizare a construcţiilor, inculpatul urmărind doar încasarea sumelor considerabile de la persoana vătămată, în urma încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare.

Totodată, Înalta Curte a constatat că ansamblul materialului probator administrat în cauză dovedeşte şi sprijinul acordat de inculpatul D. inculpatului AA. în acţiunea de inducere şi menţinere în eroare a persoanei vătămate III., sprijin care a constat în aceea că nu a adus la cunoştinţa persoanei vătămate situaţia exactă a imobilului în care se aflau apartamentele menţionate în antecontractele de vânzare-cumpărare, deşi până la data încheierii primei convenţii, inculpatul D. încheiase în trei rânduri acte privind cesiunea dreptului de construire de la YY. la AA. şi era la curent cu obligaţiile asumate de acesta din urmă de a nu vinde un număr de apartamente până nu vinde proprietarului terenului. Totodată, inculpatul D. cunoştea şi faptul că inculpatul AA. avea probleme cu numerotarea greşită a blocurilor şi intabularea în C.F., că prelungise succesiv termenele de predare a apartamentelor în convenţii încheiate cu alte persoane şi că încheiase promisiuni de vânzare-cumpărare cu persoane diferite pentru aceleaşi apartamente, precum şi faptul că erau persoane care i-au reproşat deja faptul că au fost înşelate de inculpaţii AA. şi Y. (ex: QQ. şi RR.).

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile formulate în apel de inculpatul D. cu privire la neindicarea de către prima instanţă a actelor materiale care vizează latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate III.. De asemenea, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate şi celelalte critici formulate de inculpat cu privire la faptul că nu rezultă cum a influenţat sistarea lucrărilor la cele două apartamente promise persoanei vătămate şi la faptul că în antecontract era consemnat că notarul nu garantează executarea obligaţiilor. Sistarea lucrărilor este doar un aspect al acţiunii de inducere în eroare a persoanei vătămate şi nu prezintă relevanţă pentru evidenţierea sprijinului acordat de inculpatul D. inculpatului AA., care a fost descris mai sus.

În ceea ce priveşte menţiunea din contract referitoare la negarantarea de către notar a executării obligaţiilor asumate de părţi, Înalta Curte a constatat că, în ansamblul activităţii desfăşurate de inculpatul D., dată fiind multitudinea de antecontracte încheiate de inculpaţii AA. şi Y. la biroul său notarial, succesiunea acestora, dificultăţile cu care cei doi inculpaţi se confruntau în efectuarea lucrărilor de construcţie şi finalizarea la termenele stabilite a apartamentelor, pentru care primiseră sume considerabile, precum şi împrejurarea că a continuat să încheie pentru cei doi inculpaţi antecontracte, fără să aducă la cunoştinţa părţilor consecinţele lipsei notării convenţiei în cartea funciară şi după ce unele persoane vătămate i-au reproşat că au fost înşelate, inculpatul nu se poate prevala de această menţiune din actul notarial. Modalitatea în care acesta şi-a exercitat atribuţiile notariale cu privire la legalizarea semnăturilor sau darea de dată certă cu privire la antecontractele de vânzare-cumpărare ce fac obiectul prezentei cauze a sprijinit activitatea infracţională a inculpaţilor AA. şi Y., creându-le persoanelor vătămate convingerea că încheind actele la un notar public pot să aibă încredere că inculpaţii îşi vor respecta obligaţiile, iar în caz contrar, că îşi pot recupera cu uşurinţă sumele considerabile pe care le-au plătit cu titlu de avans preţ. Or, antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate între părţi, chiar dacă aveau dată certă sau legalizate semnăturile părţilor, nu ofereau aceleaşi garanţii pe care le ofereau antecontractele încheiate în formă autentică sau care erau notate în cartea funciară.

18. Cu referire la persoana vătămată JJJ. (pct. 10 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 30.12.2011, numitul QQQQQQQQ., în calitate de mandatar al persoanei vătămate JJJ., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie civilă pentru un bun viitor privind vânzarea până cel mai târziu la data de 31.08.2012 a unui apartament în ansamblul rezidenţial (blocul 2) pentru care urma să obţină autorizaţie de construire, în suprafaţă construită de aproximativ 76 mp situat la etajul trei, în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu.

Promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 31.08.2012 să obţină autorizaţie de construire pentru blocul numărul doi şi să efectueze lucrările de construcţie la apartament la stadiul "la gri". Preţul stabilit de comun acord a fost de 24.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a încasat înainte de semnarea contractului un avans de 8.000 euro, urmând ca cel mai târziu la data de 31.08.2012 să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În convenţie a fost introdusă clauza potrivit căreia în cazul în care nu respectă termenul de predare al apartamentului, promitentul-vânzător va plăti penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună, iar în situaţia în care promitentul-cumpărător nu va dori încheierea contractului va pierde avansul.

De asemenea, s-a convenit ca, în cazul în care apartamentul nu va fi finalizat şi contractul de vânzare-cumpărare nu se va putea încheia până cel mai târziu la data de 01.11.2012, promitentul-vânzător se obliga să înapoieze întreaga sumă cu penalităţile acumulate până la acea dată.

În convenţie se arăta că notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către părţi.

Deşi la încheierea actului inculpatul AA. i-a asigurat de respectarea termenului de predare a apartamentului, precum şi de consecinţele nerespectării de către vreuna dintre părţi a obligaţiilor asumate, în luna noiembrie 2012, cu ocazia verificării de către persoana vătămată JJJ. a stadiului lucrărilor, aceasta a avut un şoc, constatând că abia fusese ridicat un etaj din cele patru prevăzute. Inculpatul AA. nu i-a restituit persoanei vătămate avansul achitat de aceasta.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate JJJ., constând în aceea că nu i-a adus la cunoştinţă acesteia situaţia reală cu care se confrunta în activitatea de edificare a construcţiilor, care îl puneau în imposibilitate de a respecta termenele de finalizare a construcţiilor, inculpatul urmărind doar încasarea avansului de preţ de la persoana vătămată, în urma încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare.

Totodată, Înalta Curte a constatat că ansamblul materialului probator administrat în cauză dovedeşte şi sprijinul acordat de inculpatul D. inculpatului AA. în acţiunea de inducere şi menţinere în eroare a persoanei vătămate JJJ., sprijin care a constat în aceea că nu a adus la cunoştinţa persoanei vătămate situaţia exactă a imobilului în care se aflau apartamentele menţionate în antecontractele de vânzare-cumpărare, deşi până la data încheierii primei convenţii, inculpatul D. încheiase în trei rânduri acte privind cesiunea dreptului de construire de la YY. la AA. şi era la curent cu obligaţiile asumate de acesta din urmă de a nu vinde un număr de apartamente până nu vinde proprietarului terenului. Totodată, inculpatul D. cunoştea şi faptul că inculpatul AA. avea probleme cu intabularea unuia dintre blocuri în C.F., creându-se o confuzie cu privire la numerotarea blocurilor, că prelungise succesiv termenele de predare a apartamentelor în convenţii încheiate cu alte persoane şi că încheiase promisiuni de vânzare-cumpărare cu persoane diferite pentru aceleaşi apartamente, precum şi faptul că erau persoane care i-au reproşat deja faptul că au fost înşelate de inculpaţii AA. şi Y. (ex: QQ. şi UUUUUUU.).

Înalta Curte, pentru aceleaşi considerente expuse mai sus, cu privire la celelalte persoane vătămate, a constata că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpatul D..

19. Cu referire la persoanele vătămate LLL. şi KKK. (pct. 11 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 30.12.2011, persoanele vătămate LLL. şi KKK., în calitate de promitenţi-cumpărători şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o convenţie civilă pentru un bun viitor privind vânzarea până cel mai târziu la data de 31.07.2013 a unui apartament în ansamblul rezidenţial (blocul 2, apartament nr. x) pentru care urma să obţină autorizaţie de construire, în suprafaţă construită de aproximativ 74 mp situat la et. 3, în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu.

Promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 31.07.2012 să obţină autorizaţie de construire pentru blocul numărul doi şi să efectueze lucrările de construcţie la apartament la stadiul "la gri", urmând ca nu mai târziu de 31.07.2013 să vândă promitenţilor-cumpărători prin încheierea unui contract de vânzare în formă autentică, apartamentul descris mai sus.

Părţile au hotărât ca predarea în posesie să se efectueze nu mai târziu de data de 31.07.2012.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 26.740 euro, preţ din care inculpatul AA. a încasat înainte de semnarea contractului un avans de 10.000 euro, urmând ca restul de 16.740 euro să se achite în optsprezece rate lunare în cuantum de 850 euro, iar a nouăsprezecea rată în cuantum de 1.440 euro urma să fie plătită la semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dar nu mai târziu de 31.07.2013.

În convenţie a fost introdusă clauza, potrivit căreia în cazul în care nu respectă termenul de predare al apartamentului, promitentul-vânzător va plăti penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună, iar în situaţia în care promitentul-cumpărător nu va dori încheierea contractului va pierde avansul.

În convenţie se arăta că notarul public nu garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către părţi.

La B.N.P. D. s-a redactat încheierea de legalizare de semnătură cu nr. x/2011, prin care se legaliza semnătura de pe convenţia încheiată între părţi .

Persoana vătămată LLL. a achitat rate lunare în cuantum de 850 euro, respectând convenţia încheiată între părţi, ultima rată achitată fiind cea aferentă lunii noiembrie 2012 . Din acel moment persoana vătămată LLL. a sistat plata ratelor, convenind că diferenţa de preţ să o achite integral la momentul finalizării construcţiei.

Promitentul-vânzător AA. nu făcuse demersuri pentru edificarea apartamentului şi nici nu i-a restituit persoanei vătămate LLL. sumele încasate.

Deşi inculpatul AA. se obligase să finalizeze construcţia, să predea apartamentul persoanei vătămate LLL. şi să încheie în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare, ulterior acelaşi apartament cu nr. x (şi din bl. 1 şi din bl. 2) a fost înstrăinat altor persoane, convenţiile încheindu-se tot la B.N.P. D..

Înalta Curte a constatat că pentru aceleaşi considerente expuse anterior, în cazul celorlalte persoane vătămate, este dovedită acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate LLL. şi ajutorul acordat de inculpatul D., prin modalitatea în care, în calitate de notar public, a încheiat actele notariale având ca obiect darea de dată certă sau legalizarea semnăturilor cu privire la antecontractele încheiate de inculpatul AA. cu numeroase persoane vătămate.

20. Cu referire la persoana vătămată MMM. (pct. 12 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 11.01.2012, persoana vătămată MMM., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare pentru bun viitor privind vânzarea până cel mai târziu la data de 30.07.2012 a unui apartament în bl. 2 în suprafaţă construită de aproximativ 76 mp (apartamentul nr. x) ce urma să fie edificat pe terenul situat în comuna Şelimbăr, înscris în C.F. nr. x Şelimbăr, proprietatea numitului YY. şi pentru care inculpatul avea o convenţie de cesionare de drept de a construi blocuri de locuinţe.

Promitent-vânzătorul se obliga ca până la data de 30.07.2012 să obţină autorizaţia de construire pentru blocul doi şi să efectueze lucrările de construcţie la apartament la stadiul "la gri" şi să vândă promitent-cumpărătorului apartamentul descris mai sus printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 26.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a încasat la data încheierii promisiunii suma de 10.000 euro, urmând ca diferenţa de 16.000 dolari să fie achitată astfel: Suma de 10.000 euro la data de 10.04.2012 şi suma de 6.000 euro la data autentificării contractului de vânzare, ce urma să fie perfectat la data de 30.07.2012.

În antecontract a fost introdusă clauza potrivit căreia, în cazul în care nu respectă termenul de predare a apartamentului, promitentul-vânzător va plăti penalităţi de 250 euro pe lună.

La data de 10.04.2012, persoana vătămată MMM. a achitat a doua tranşă de 10.000 euro, respectând convenţia încheiată între părţi.

La termenul prevăzut în promisiunea de vânzare-cumpărare, construcţia imobilului nu a fost însă finalizată, persoana vătămată MMM., constatând că promitentul-vânzător nu făcuse demersuri pentru edificarea şi predarea apartamentului şi nici nu i-a restituit acesteia suma încasată.

Întrucât persoana vătămată MMM. nu locuia în ţară (întorcându-se după încheierea antecontractului în Germania), martorul RRRRRRRR. a fost cel care s-a interesat de evoluţia lucrărilor la construcţia imobilului.

Fiindu-i teamă să nu fie induşi în eroare, martorul RRRRRRRR. a sfătuit-o pe persoana vătămată MMM. (cumnatul său) să nu plătească suma de bani, întrucât a observat că inculpatul AA. nu a mai avansat cu construcţia.

Persoana vătămată MMM. a luat însă legătura telefonic cu inculpatul AA., care a convins-o să plătească şi cea de-a doua tranşă de bani, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost asumată prin antecontract.

Cu toate acestea, martorul RRRRRRRR., sesizând personal că lucrările nu avansau deloc, a informat-o pe persoana vătămată MMM., care l-a rândul său l-a contactat pe inculpatul AA. în repetate rânduri, însă acesta nu i-a mai răspuns la telefon.

Martorul RRRRRRRR. s-a întâlnit cu inculpatul AA., care era însoţit de inculpatul Y., acesta din urmă recomandându-se ca fiind diriginte de şantier, un fel de şef de lucrare şi i-a comunicat martorului că în măsura în care doreşte îi poate da banii înapoi.

Cu toate că persoana vătămată MMM. a cerut restituirea banilor inculpatului AA., acest lucru nu s-a întâmplat şi, mai mult decât atât, cu privire la acelaşi apartament au fost încheiate şi alte promisiuni de vânzare-cumpărare (cu numiţii DDDDDDDD., SSSSSSSS.).

Înalta Curte a constatat că şi în acest caz este dovedită latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune săvârşită de inculpatul AA. şi a celei de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, săvârşită de inculpatul D., considerentele expuse în precedent fiind perfect valabile în cazul inducerii în eroare a persoanei vătămate MMM..

21. Cu referire la persoana vătămată NNN. (pct. 13 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 13.01.2012, persoana vătămată NNN., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat o promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare pentru bun viitor privind vânzarea până cel mai târziu la data de 13.01.2016 a unui apartament în bl. 2 în suprafaţă construită de aproximativ 76 mp (apartamentul nr. x), situat la et. 2, în comuna Şelimbăr, str. x, F.N. judeţul Sibiu, ce urma să fie edificat pe terenul situat în comuna Şelimbăr, înscris în C.F. nr. x Şelimbăr, proprietatea numitului YY. şi pentru care inculpatul avea o convenţie de cesionare de drept de a construi blocuri de locuinţe.

Promitent-vânzătorul se obliga ca până la data de 30.07.2012 să obţină autorizaţia de construire pentru blocul 2 şi să efectueze lucrările de construcţie la apartament la stadiul "la gri" şi să vândă promitent-cumpărătorului apartamentul descris mai sus printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 26.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a încasat la data încheierii promisiunii suma de 12.000 euro, urmând ca diferenţa de 14.000 dolari să fie achitată în 48 rate lunare, astfel: Primele 47 de rate lunare în valoare de 291 euro, iar ultima rată în valoare de 323 euro la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentică (13.01.2016).

În antecontract au fost introduse următoarele clauze: În situaţia în care promitentul-vânzător nu îşi îndeplineşte promisiunea să încheie contractul de vânzare-cumpărare, promitenta-cumpărătoare îşi rezervă dreptul de a solicita înscrierea în cartea funciară, în favoarea sa, a unei ipoteci legale asupra imobilului; în cazul în care promitentul-vânzător nu respectă termenul de predare a apartamentului, acesta va plăti penalităţi de 250 euro pe lună.

Persoana vătămată NNN. a achitat ratele în cuantum de 291 de euro pe lună, respectând convenţia încheiată între părţi, ultima rată achitată fiind cea aferentă lunii noiembrie 2012. Din acel moment inculpatul AA. a evitat-o pe persoana vătămată, iar în martie - aprilie 2013 aceasta a aflat că inculpatul AA. fusese arestat împreună cu notarul D..

Inculpatul AA. nu a făcut demersuri pentru edificarea apartamentului şi nici nu i-a restituit persoanei vătămate NNN. sumele încasate.

De altfel, potrivit extrasului C.F. de informare ataşat la fila x, apartamentul cu nr. x făcuse anterior obiectul unui alt antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.01.2012 între AA. şi numitul TTTTTTTT., tot la B.N.P. D., convenţie notată în C.F.

Referitor la inculpatul D., persoana vătămată a susţinut în declaraţiile sale că nu a avut nicio discuţie cu acesta cu ocazia încheierii actului; notarul nu a întrebat-o dacă a citit actul şi nu i-a adus la cunoştinţă niciun aspect legat de act; a avut credinţa că notarul este garantul legii, motiv pentru care a acceptat să încheie promisiunea de vânzare-cumpărare la notarul agreat de către agentul imobiliar şi a apreciat actul ca o garanţie, considerând că este protejată de orice eveniment neplăcut.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate NNN., săvârşită în aceeaşi modalitate reţinută în cazul persoanelor vătămate de mai sus, respectiv a celor care au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare pentru apartamente ce se edificau în imobilele construite pe terenul proprietatea persoanei vătămate YY..

De asemenea, probele administrate în cauză au dovedit acţiunea inculpatului D. de sprijinire a inculpatului AA., în modalitatea descrisă în cazul celorlalte persoane vătămate. În mod evident, a fost avută în vedere activitatea de ansamblu a inculpaţilor, multitudinea şi succesiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate, perioada îndelungată în care s-a derulat activitatea, toate acestea creionând contextul în care au acţionat inculpaţii, împrejurarea că inculpatul D. cunoştea toate problemele cu care se confruntă inculpaţii AA. şi Y. cu privire la edificarea construcţiilor, cu respectarea termenelor, precum şi faptul că unele persoane vătămate au început să reclame nereguli şi faptul că au fost înşelate. Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, a constatat că toate aceste elemente de fapt dovedesc faptul că, deşi inculpatul D. a cunoscut activitatea frauduloasă desfăşurată de inculpaţii AA. şi Y., acesta a continuat să legalizeze convenţii de vânzare-cumpărare, inclusiv ale unor apartamente care au mai făcut obiectul unor antecontracte anterioare, înlesnind, astfel inducerea şi menţinerea în eroare a promitenţilor-cumpărători.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel de inculpatul D..

22. Cu referire la persoana vătămată OOO. (pct. 14 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 29.02.2012, persoana vătămată OOO., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul AA., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 30.11.2012 a unui apartament în suprafaţă construită de aproximativ 76,12 mp (apartamentul nr. x), ce urma să fie edificat în imobilul de locuinţe colective P+2+M, situat în comuna Şelimbăr, str. x, F.N., judeţul Sibiu (autorizaţie de construcţie nr. x/16.05.2011 emisă de Primăria Şelimbăr).

Preţul stabilit de comun acord a fost de 26.000 euro, preţ din care inculpatul AA. a încasat înainte de semnarea contractului suma de 15.000 euro cu titlul de avans, urmând ca diferenţa de preţ, în sumă de 11.000 euro, să fie achitată până cel mai târziu la data de 30.11.2012, când se va încheia şi contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În antecontract a fost introdusă clauza, potrivit căreia în cazul în care nu se respectă termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare din vina promitentului-vânzător, promitentul-cumpărător va putea solicita penalităţi în cuantum de 250 euro pe lună, iar în cazul în care penalităţile depăşesc suma de 1.500 euro promitentul-vânzător va restitui suma de 15.000 euro daţi cu titlu de avans şi suma de 1.500 euro, cu titlu de penalităţi, iar actul se va rezoluţiona.

Promitentul-vânzător a declarat pe proprie răspundere că imobilul de locuinţe P+2+M este proprietatea sa, liber de orice sarcini, servituţi sau procese, nefiind urmărit sau sechestrat pentru datorii faţă de persoane juridice sau fizice.

Prin acelaşi antecontract, promitentul-vânzător se obliga să nu înstrăineze apartamentul nr. x susmenţionat, apartament care nu face obiectul convenţiei încheiate cu numitul YY., sub legalizare de semnătură cu nr. x din data de 03.03.2010 emisă de notarul public D..

Deşi la încheierea actului, inculpatul AA. a asigurat-o pe persoana vătămată OOO. de respectarea termenului de construcţie, precum şi de consecinţele nerespectării de către vreuna dintre părţi a obligaţiilor asumate, cu ocazia verificării de către persoana vătămată a stadiului lucrărilor aceasta a constatat că, la termenul prevăzut în contract, imobilul nu era nici pe departe finalizat.

Persoana vătămată OOO. a fost înşelată de inculpatul AA., care, deşi nu a respectat termenul de finalizare a construcţiei, respectiv data de 30.11.2012, nu a făcut demersuri pentru edificarea apartamentului şi predarea lui către persoana vătămată şi nici nu i-a restituit acesteia suma încasată, cauzându-i un prejudiciu de 15.000 euro.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc acţiunea inculpatului AA. de inducere în eroare a persoanei vătămate OOO., săvârşită în aceeaşi modalitate reţinută în cazul persoanelor vătămate de mai sus, respectiv a celor care au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare pentru apartamente ce se edificau în imobilele construite pe terenul proprietate persoanei vătămate YY..

23. Cu referire la persoana vătămată PPP. (pct. 15 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 16.01.2009, persoana vătămată PPP., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul Y., în calitate de promitent-vânzător (beneficiar al unui drept de construire pe terasa situată în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, înscrisă în C.F. colectiv nr. 2533 Şelimbăr, nr. top. x, dobândită în baza contractului de cesiune legalizat sub nr. x/17.06.2008 de B.N.P. D.), au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 18.05.2009 a unui apartament la mansardă în suprafaţă construită de aproximativ 50 mp.

Promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 18.05.2009 să efectueze lucrările de construcţie la apartament în stadiul "la gri" şi să vândă numitei PPP., prin încheierea unui contract în formă autentică, apartamentul identificat mai sus, iar în eventualitatea nerespectării termenului din motive obiective urmează a se face o derogare de 30 de zile faţă de data susmenţionată.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 32.000 euro, preţ pe care inculpatul Y. l-a primit integral, în numerar, înainte de semnarea actului.

În antecontract a fost introdusă clauza potrivit căreia în eventualitatea în care promitentul-vânzător refuza încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta să remită promitentului-cumpărător dublul sumei primite, respectiv 64.000 euro.

În antecontract s-a făcut menţiunea că părţile nu doresc înscrierea actului în C.F. .

După încheierea acestei convenţii cu persoana vătămată la B.N.P. D. (biroul notarial fiind ales de inculpatul Y.), inculpatul Y. nu a demarat niciun act care să dovedească intenţia sa de a finaliza construcţia şi a face demersuri pentru întocmirea documentaţiei şi vânzarea apartamentului părţii vătămate PPP..

Mai mult decât atât, reaua-credinţă a inculpatului Y. a rezultat şi din faptul că în aceeaşi zi în care a semnat antecontractul cu persoana vătămată PPP., potrivit convenţiei de reziliere şi a încheierii nr. 29409 emisă de O.C.P.I., a cesionat dreptul de a edifica mansarda numitului Z. .

Din Adresa nr. x/2012 înaintată de Primăria Municipiului Sibiu a reieşit faptul că pentru mansarda în cauză nu a fost emisă nicio autorizaţie de construcţie, ci doar certificatul de urbanism nr. 122, în anul 2010, pe numele numitului Z..

În modalitatea descrisă mai sus, persoana vătămată PPP. a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii convenţiei de către inculpatul Y., care, deşi stabilise ca termen de finalizare a construcţiei data de 18.05.2009, nu a făcut niciun demers pentru edificarea apartamentului şi predarea lui către persoana vătămată şi nici nu i-a restituit acesteia suma încasată, cauzându-i un prejudiciu de 32.000 euro.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă acţiunea inculpatului Y. de inducere în eroare a persoanei vătămate PPP., precum şi intenţia directă cu care acesta a acţionat, evidenţiată de dobândirea injustă sumei de 32.000 euro, în contextul în care nu a făcut niciun demers pentru finalizarea apartamentului promis spre vânzare persoanei vătămate.

24. Cu referire la persoana vătămată S.C. QQQ. S.R.L. prin reprezentant legal RRR. (pct. 16 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 30.01.2009, persoana vătămată S.C. QQQ. S.R.L. prin reprezentant legal RRR., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul Y., în calitate de promitent-vânzător, beneficiar al unui drept de construire pe terasa situată în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 29.05.2009 a unui apartament situat la mansarda blocului identificat mai sus (apartamentul M5), în suprafaţă construită de aproximativ 81,26 mp.

Promitentul-vânzător se obligă ca până la data de 29.05.2009 să efectueze finisările apartamentului "la cheie", să intabuleze ca şi corp funciar distinct apartamentul şi să semneze contractul de vânzare-cumpărare autentic.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 28.000 euro, preţ din care inculpatul Y. a primit înainte de semnarea actului suma de 14.000 euro, diferenţa de 14.000 euro, urmând a fi achitată la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În antecontract au fost introduse următoarele clauze:

- în eventualitatea în care contractul nu va putea fi încheiat din vina promitentului-vânzător, acesta va plăti promitentului-cumpărător suma de 1.000 euro pentru fiecare lună de întârziere şi care se va scădea din preţul apartamentului;

- la o întârziere mai mare de 3 luni, antecontractul urma să-şi piardă valabilitatea;

- în situaţia în care promitentul-vânzător refuza încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta se obliga să remită promitentului-cumpărător dublul sumei primite, respectiv 28.000 euro .

În realitate, potrivit declaraţiilor numitului RRR. în calitate de reprezentant legal al persoanei vătămate S.C. QQQ. S.R.L. coroborate cu menţiunile din promisiunea de vânzare-cumpărare, a rezultat că apartamentul pe care intenţiona să-l cumpere persoana vătămată şi care a făcut de fapt obiectul înţelegerii dintre părţi, urma să fie construit la o altă adresă, respectiv: Mansarda blocului situat pe Aleea x, din municipiul Sibiu. De asemenea, la momentul încheierii convenţiei, inculpatul Y. nici măcar nu avea autorizaţie de construcţie pentru acest imobil.

Observând că lucrările la apartamentul promis se efectuează într-un ritm lent, numitul RRR. în calitate de reprezentant legal al persoanei vătămate S.C. QQQ. S.R.L. l-a căutat pe inculpatul Y. şi a discutat cu acesta, însă în mod repetat, sub diverse pretexte inculpatul a amânat predarea apartamentului.

Astfel, inculpatul Y. a menţinut-o în eroare pe persoana vătămată S.C. QQQ. S.R.L. pe parcursul executării convenţiei, dându-i de înţeles că va finaliza construcţia şi că îi va preda apartamentul, doar că are nevoie de mai mult timp. Aceasta în condiţiile în care nici măcar nu obţinuse autorizaţia de construcţie pentru imobilul respectiv (după cum a susţinut însuşi inculpatul Y. - probabil din cauza faptului că fusese acţionat în instanţa civilă de mai mulţi dintre beneficiarii lucrărilor sale - f. x).

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă acţiunea inculpatului Y. de inducere în eroare a persoanei vătămate S.C. QQQ. S.R.L., precum şi intenţia directă cu care acesta a acţionat, evidenţiată de dobândirea injustă a sumei de 14.000 euro, în contextul în care nu a făcut niciun demers pentru finalizarea apartamentului promis spre vânzare persoanei vătămate.

25. Cu referire la persoana vătămată SSS. (pct. 17 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 06.04.2009, persoana vătămată SSS., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul Y., în calitate de promitent-vânzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 05.05.2009 a unui apartament în suprafaţă de aproximativ 70 mp ce s-a edificat deasupra ultimului nivel al scării A (dreapta spre faţa blocului) din blocul nr. 1 situat în Sibiu, judeţul Sibiu.

Promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 05.05.2009 să facă identificarea apartamentului, să predea apartamentul în stadiul "finisat la cheie".

Preţul stabilit de comun acord a fost de 26.500 euro, din care promitentul-vânzător a primit la data încheierii actului suma de 26.400 euro cu titlu de avans, restul preţului de 100 euro, urmând să fie achitat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Ca şi clauză specială, părţile au convenit ca în situaţia nerespectării obligaţiilor asumate prin antecontract de către promitentul-vânzător, acesta să restituie cumpărătorului suma primită ca avans, precum şi încă o dată aceeaşi sumă cu titlu de daune interese .

Formalităţile pentru încheierea antecontractului au început din data de 03.04.2009, dată la care, deşi persoana vătămată SSS. a solicitat să meargă la B.N.P. UUUUUUUU. pentru întocmirea actelor, a fost refuzată de inculpatul Y., care a insistat să se prezinte în faţa unui alt notar şi anume D..

Întrucât notarul D. lipsea, la cererea inculpatului Y., părţile s-au prezentat la B.N.P. VVVVVVVV. unde, deşi persoana vătămată SSS. a achitat aproape întreg preţul apartamentului, a fost încheiat doar un antecontract de vânzare-cumpărare, însă nu autentificat şi legalizat.

În ziua următoare, persoana vătămată SSS. a aflat că actele încheiate nu-i oferă garanţii suficiente, astfel că s-a prezentat din nou la B.N.P. VVVVVVVV., căreia i-a cerut să-i autentifice actele.

După câteva zile, în data de 06.04.2009, persoana vătămată SSS. s-a prezentat din nou, împreună cu inculpatul Y., la B.N.P. VVVVVVVV., unde, de această dată notarul a autentificat şi legalizat antecontractul de vânzare-cumpărare (potrivit declaraţiei persoanei vătămate SSS. şi ale martorei VVVVVVVV.).

Persoana vătămată SSS. cu soţia sa (martora WWWWWWWW.) s-au ocupat de amenajarea apartamentului, mobilarea şi dotarea cu utilităţi a acestuia.

Din discuţiile purtate cu vecinii, persoana vătămată SSS. şi soţia acestuia au aflat însă că două din cele cinci apartamente construite de inculpatul Y. la acea mansardă fuseseră vândute succesiv mai multor persoane. Ulterior, au realizat că şi apartamentul promis lor fusese înstrăinat anterior altei persoane, respectiv numitei XXXXXXXX..

De altfel, potrivit declaraţiilor persoanei vătămate SSS. şi ale soţiei acestuia (martora WWWWWWWW.), aceştia au fost căutaţi de diverse persoane care îşi revendicau respectivul apartament.

Martora WWWWWWWW. a contactat-o pe numita XXXXXXXX., care i-a prezentat documentele şi schiţa apartamentului cumpărat în faza de construcţie.

Cerându-i-se explicaţii, inculpatul Y. a asigurat-o pe persoana vătămată SSS. că va încheia actele de înscriere în C.F. pe numele său, deoarece toate documentele sunt la el, ulterior promiţându-i că în situaţia în care nu va reuşi acest lucru îi va restitui banii sau un alt apartament în acea zonă (potrivit declaraţiei persoanei vătămate - d.u.p.).

Deşi au achitat aproape întregul preţ al imobilului, persoana vătămată SSS. şi soţia acestuia au trebuit să evacueze locuinţa, apartamentul fiind obţinut în urma intentării unei acţiuni civile de numita XXXXXXXX., care cumpărase acel imobil încă din faza de construcţie şi care îl intabulase pe numele ei.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă acţiunea inculpatului Y. de inducere în eroare a persoanei vătămate SSS., precum şi intenţia directă cu care acesta a acţionat, evidenţiată de dobândirea injustă a sumei de 26.400 euro, în contextul în care inculpatul a promis spre vânzare persoanei vătămate un apartament pe care îl vânduse încă din faza de construcţie altei persoane, scopul acestuia fiind dobândirea injustă a sumei de 26.400 euro.

26. Cu referire la persoana vătămată TTT. (pct. 18 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 13.08.2009, persoana vătămată TTT. şi numitul YYYYYYYY., în calitate de promitenţi-cumpărători şi reprezentaţi de mandatar ZZZZZZZZ. şi inculpatul Y., în calitate de promitent-vânzător (mandatar al numitului Z.), au încheiat la B.N.P. D. un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 01.11.2009 a unui apartament la mansardă situat în Sibiu, Calea x, judeţul Sibiu (apartament M1), în suprafaţă de aproximativ 80 mp.

Promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 01.11.2009 să efectueze lucrările de construcţie la apartament în stadiul "la cheie" şi să încheie un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 42.250 euro, din care promitentul-vânzător a primit înainte de semnarea actului suma de 5.500 euro cu titlu de avans, urmând ca restul de 36.750 euro să se achite în rate lunare de câte 307 euro până la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna noiembrie 2009, cu menţiunea că exista posibilitatea achitării în avans a întregii sume.

Părţile au introdus şi o clauză specială, convenind ca în caz de nerespectare a termenului de predare a apartamentului, promitentul-vânzător să plătească 250 euro pe lună cu titlu de penalităţi.

Prin antecontract părţile au arătat expres că nu doresc înscrierea actului în C.F.

Deşi persoana vătămată TTT. a respectat prevederile antecontractului, achitând, prin ginerele său (martorul ZZZZZZZZ.) ratele lunare aferente, inculpatul Y. nu a efectuat niciun act care să dovedească intenţia sa de a finaliza construcţia şi de a face demersuri pentru întocmirea documentaţiei şi vânzarea apartamentului persanei vătămate.

Dimpotrivă, inculpatul Y. a încercat să o convingă pe persoana vătămată TTT. (care la acel moment locuia în Spania) să îi remită o sumă de bani suplimentară şi în contul acesteia să îi vândă un alt apartament situat într-un bloc ce se edifica în Şelimbăr.

Persoana vătămată TTT. nu a fost de acord cu această propunere a inculpatului Y., deoarece îşi pierduse încrederea în acesta.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă acţiunea inculpatului Y. de inducere în eroare a persoanei vătămate TTT., precum şi intenţia directă cu care acesta a acţionat, evidenţiată de dobândirea injustă a sumei de 5.500 euro, în contextul în care inculpatul a promis spre vânzare persoanei vătămate un apartament pe care îl vânduse încă din faza de construcţie altei persoane, scopul acestuia fiind dobândirea injustă a sumei de 5.500 euro şi a ratelor ulterioare încheierii antecontractului, plătite de persoana vătămată.

27. Cu referire la persoana vătămată UUU. (pct. 19 din Rechizitoriul nr. x - fila x).

La data de 20.10.2009 persoana vătămată UUU., în calitate de promitent-cumpărător şi inculpatul Y., în calitate de promitent-vânzător (mandatar al numitului Z., beneficiar al unui drept de construire pe terasa situată în municipiul Sibiu, Calea x, judeţul Sibiu), au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea până cel mai târziu la data de 30.01.2010 a unui apartament la mansarda blocului identificat mai sus, în suprafaţă construită de aproximativ 75 mp.

Promitentul-vânzător se obliga ca până la data de 30.01.2010 să efectueze lucrările de construcţie la apartament în stadiu "la cheie" şi să încheie un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Preţul stabilit de comun acord a fost de 31.000 euro, preţ din care inculpatul Y. a primit înainte de semnarea actului suma de 15.000 euro, diferenţa de 16.000 euro, urmând a fi achitată în termen de 3 ani, cu o rată lunară fixă de 516,27 euro până în data de fiecare 15 a fiecărei luni (cu posibilitatea de a achita în avans toată suma).

În antecontract părţile au menţionat că nu doresc înscrierea actului în C.F. .

Părţile s-au prezentat pentru încheierea antecontractului la un notar public.

Actul a fost încheiat la B.N.P. D. unde s-au prezentat persoana vătămată, însoţită de martorul AAAAAAAAA., Y. şi Z..

Cu toate că prin încheierea convenţiei la un birou notarial persoana vătămată a urmărit să aibă garanţia unui antecontract autentificat şi siguranţa că banii daţi ca avans reprezintă o investiţie sigură, ulterior aceasta şi-a dat seama că a fost indusă în eroare, înscrisul nefiind încheiat în faţa notarului, datat, legalizat, ci doar redactat probabil de personalul din cadrul biroului notarial, la solicitarea inculpaţilor.

Deşi termenul de finalizare a construcţiei era 31.01.2010, numitul Y. nu a făcut niciun demers pentru edificarea apartamentului şi întocmirea documentaţiei de notare a construcţiei în C.F.

Aspectele relevate mai sus au rezultat din declaraţiile persoanei vătămate UUU. coroborate cu declaraţiile martorului AAAAAAAAA..

Persoana vătămată a susţinut că după încheierea antecontractului şi predarea banilor, lucrările la construcţie nu avansau astfel cum a fost înţelegerea, astfel încât apartamentul nu a putut fi predat la termen, de fiecare dată inculpatul Y. motivându-i că nu sunt bani.

Persoana vătămată l-a sunat pe inculpatul Y. cu regularitate, la una-două luni, aproximativ timp de 3 ani, după care a solicitat rezilierea contractului şi restituirea avansului.

În aceste condiţii, la data de 18.06.2012, s-a procedat la rezoluţiunea contractului, ca urmare a solicitării persoanei vătămate UUU., iar numitul Y. s-a obligat printr-un înscris autentic să restituie persoanei vătămate suma de 15.000 de euro până la data de 31.08.2012 .

Cu toate că inculpatul Y. s-a obligat prin actul autentic să restituie banii, acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că persoana vătămată şi-a dat seama că a fost înşelată.

Un aspect esenţial relevat de către persoana vătămată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, declaraţie menţinută pe parcursul cercetării judecătoreşti, îl reprezintă faptul că la B.N.P. D., inculpatul Y. a fost însoţit de către inculpatul Z. (mandantul său). A arătat persoana vătămată că, deşi în contract era trecut ca proprietar Z. şi acesta era de faţă, banii daţi cu titlu de avans au fost luaţi de către inculpatul Y..

Aspectele relevate mai sus au fost confirmate de martorul AAAAAAAAA..

Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă acţiunea inculpatului Y. de inducere în eroare a persoanei vătămate UUU., precum şi intenţia directă cu care acesta a acţionat, evidenţiată de dobândirea injustă a sumei de 15.000 euro, în contextul în care inculpatul a promis spre vânzare persoanei vătămate un apartament pe care îl vânduse încă din faza de construcţie altei persoane, scopul acestuia fiind dobândirea injustă a sumei de 15.000 euro şi a ratelor ulterioare încheierii antecontractului, plătite de persoana vătămată.

V. B/2. Având în vedere faptele de înşelăciune reţinute în sarcina inculpaţilor Y., AA., Z. şi D., în modalitatea mai sus descrisă, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a dat o încadrare juridică corectă acestora.

Astfel, faptele inculpatului AA. care, în perioada 2009-2012, a indus în eroare persoanele vătămate PP., RR., WW., XX., YY., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. şi FFF., GGG., HHH., III., LLL., JJJ., MMM., NNN. şi OOO. cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, neaducând părţilor la cunoştinţă situaţia exactă a acestora (de ex. faptul că nu avea autorizaţie de construcţie în cazul unora dintre imobile sau faptul că apartamentul respectiv fusese deja înstrăinat sau promis altei persoane) şi ascunzând faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare şi se afla în imposibilitate de a îndeplini în termenele fixate obligaţiile pe care şi le asuma în momentul încheierii convenţiilor, scopul său fiind deposedarea de bani a persoanelor vătămate cărora le solicita sume considerabile cu titlu de avans, în unele situaţii încasând chiar integral preţul şi încheind cu părţile doar antecontracte de vânzare-cumpărare, acte neautentificate şi nenotate în C.F.-ul imobilului şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptelor (18 acte materiale - faptele fiind cele descrise la punctele 1, 3, 7, 8 din Rechizitoriul nr. x şi la punctele 1-14 din Rechizitoriul nr. 114/D/P/2013).

Faptele inculpatului Z. care, în perioada 2008-2010, a indus în eroare persoanele vătămate QQ., RR., SS., TT. şi UU. cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, neaducând părţilor la cunoştinţă situaţia exactă a acestora (de ex. faptul că nu avea autorizaţie de construcţie în cazul unora dintre imobile sau faptul că apartamentul respectiv fusese deja înstrăinat sau promis altei persoane) şi ascunzând faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare şi se afla în imposibilitate de a îndeplini în termenele fixate obligaţiile pe care şi le asuma în momentul încheierii convenţiilor, scopul său fiind deposedarea de bani a persoanelor vătămate cărora le solicita sume considerabile cu titlu de avans, în unele situaţii încasând chiar integral preţul şi încheind cu părţile doar antecontracte de vânzare-cumpărare, acte neautentificate şi nenotate în C.F.-ul imobilului, şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptelor (cinci acte materiale - faptele fiind descrise la punctele 2, 3, 4, 5, 6 din Rechizitoriul nr. 78/D/P/2011).

Având în vedere că probele administrate nu au evidenţiat implicarea acestui inculpat şi la încheierea convenţiei din data de 06.09.2011 dintre inculpaţii AA. şi Y. şi persoana vătămată RR. cu privire la un apartament din Şelimbăr, str. x, FN, Înalta Curte a constatat că perioada activităţii infracţionale desfăşurate de acest inculpat a fost reţinută în mod greşit ca fiind 2008-2011, deşi probele au dovedit implicarea sa în actele de inducere în eroare în perioada 2008-2010, iar cu referire la persoana vătămată RR., numai implicarea inculpatului în ceea ce priveşte convenţiile încheiate cu aceasta la datele 29.10.2008 şi 24.04.2009. Prin urmare, Înalta Curte a reţinut că perioada activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul Z. este 2008-2010.

Faptele inculpatului Y. care, în perioada 2008-2012, a indus în eroare persoanele vătămate QQ., RR., SS., TT., UU., XX., YY., AAA., GGG., PPP., S.C. QQQ. S.R.L. - prin reprezentant legal RRR., SSS., TTT. şi UUU.) cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, neaducând părţilor la cunoştinţă situaţia exactă a acestora (de ex. faptul că nu avea autorizaţie de construcţie în cazul unora dintre imobile sau faptul că apartamentul respectiv fusese deja înstrăinat sau promis altei persoane) şi ascunzând faptul că se confruntă cu dificultăţi financiare şi se afla în imposibilitate de a îndeplini în termenele fixate obligaţiile pe care şi le asuma în momentul încheierii convenţiilor, scopul său fiind deposedarea de bani a persoanelor vătămate, cărora le solicita sume considerabile cu titlu de avans, în unele situaţii încasând chiar integral preţul şi încheind cu părţile doar antecontracte de vânzare-cumpărare, acte neautentificate şi nenotate în C.F.-ul imobilului şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptelor (14 acte materiale - faptele fiind descrise la punctele 2, 3, 4, 5, 6, 8 din Rechizitoriul nr. x şi la punctele 1, 2, 7 şi 15-19 din Rechizitoriul nr. 114/D/P/2013).

Faptele inculpatului D. care, în perioada 2008-2012, i-a ajutat pe inculpaţii AA. şi Y. să inducă în eroare persoanele vătămate PP., RR., WW., XX., YY., BBB., CCC., DDD., III., LLL., JJJ., MMM. şi NNN., cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente în construcţie, precum şi în cazul încheierii de către părţi a unor acte adiţionale prin care de regulă se prelungea termenul de predare a apartamentelor şi de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, neaducând la cunoştinţa părţilor situaţia exactă a acestor imobile (ca de exemplu: faptul că inculpaţii nu aveau autorizaţie de construcţie, faptul că inculpatul AA.

îşi asumase obligaţia de a nu înstrăina apartamente din cele două blocuri construite în Şelimbăr până nu avea să-i vândă un anumit număr de apartamente proprietarului terenului pe care urma să ridice construcţia, faptul că unele dintre apartamentele ce au făcut obiectul convenţiilor încheiate cu persoanele vătămate au fost promise şi altor persoane sau chiar înstrăinate altor persoane; faptul că la data încheierii unora dintre convenţii inculpaţii se aflau în imposibilitate de a finaliza construcţia apartamentelor promise şi că nu erau în măsură să respecte obligaţiile asumate - aspecte pe care le ştia având în vedere succesiunea convenţiilor încheiate de inculpaţi la biroul său notarial şi fiind la curent cu toate demersurile acestora, cu reclamaţiile la adresa inculpaţilor făcute de alte părţi şi cu stadiul lucrărilor), profitând de faptul că părţile nu aveau cunoştinţe juridice şi redactând doar încheieri de legalizare semnătură sau de dată certă, fără a solicita notarea în C.F. a acestor antecontracte şi fără a discuta cu părţile acest aspect, creând persoanelor vătămate convingerea că se va ocupa de toate formalităţile şi dându-le impresia că încheind actele la biroul său notarial vor avea garanţia că totul va decurge conform prevederilor convenţiilor redactate, că acele acte sunt ireversibile, şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptelor (13 acte materiale - faptele fiind descrise la punctele 1, 3, 7, 8 din Rechizitoriul nr. x şi la punctele 1, 3, 4, 5, 9-13 din Rechizitoriul nr. 114/D/P/2013).

S-a făcut precizarea că perioadele în care inculpaţii AA., Y. şi Z. au desfăşurat activitatea infracţională de inducere în eroare sunt diferite, astfel cum rezultă din descrierea stării de fapt reţinute de prima instanţă, redată mai sus.

Inculpatul AA. a desfăşurat cele 18 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la promisiunea de vânzare a apartamentelor ce urmau să fie edificate în Şelimbăr, str. x, FN, în perioada 2009-2012 (între 02.11.2009, data încheierii primei convenţii cu YY. şi 27.08.2012, data încheierii ultimei convenţii cu YY.), ultima acţiune fiind la 27.08.2012.

Inculpatul Y. a desfăşurat cele 14 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la promisiunea de vânzare a apartamentelor ce urmau să fie edificate în Şelimbăr, str. x, FN, în perioada 2009-2012 (între 2.11.2009, data încheierii primei convenţii cu YY. şi 27.08.2012, data încheierii ultimei convenţii cu YY.), a apartamentelor ce urmau să fie edificate în Sibiu, pe Aleea x, în perioada 2008-2009 (între 29.10.2008, data încheierii convenţiei cu RR. şi 6.04.2009, data încheierii convenţiei cu SSS.), a apartamentelor ce urmau să fie edificate în Sibiu, pe str. x în perioada 2008-2009 (între 18.10.2008, data încheierii convenţiei cu KKKKK. şi 12.11.2009, data încheierii convenţiei cu UU.), a apartamentelor ce urmau să fie edificate pe str. x în perioada 2009-2010 şi a unui apartament pe str. x x, în anul 2010. Prin urmare, perioada activităţii infracţionale a inculpatului Y. este 2008-2012, ultima acţiune fiind la 27.08.2012.

Inculpatul Z. a desfăşurat cele cinci acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la promisiunea de vânzare a apartamentelor ce urmau să fie edificate pe Aleea x, Aleea x, Calea x şi Artileriştilor în perioada 2008-2010 (18.10.2008, data încheierii convenţiei cu SS. şi 29.01.2010, data încheierii convenţiei cu QQ.), ultima acţiune fiind la 29.01.2010.

Inculpatul D. a desfăşurat cele treisprezece acte materiale ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu privire la promisiunea de vânzare a apartamentelor ce urmau să fie edificate în Şelimbăr, str. x, FN în perioada 2008-2012 (29.10.2008, data încheierii convenţiei dintre Y. şi RR. şi 29.06.2012, data încheierii la biroul său notarial a convenţiei dintre AA. şi YY.), ultima acţiune fiind la data de 29.06.2012.

Aşa cum s-a arătat mai sus, ansamblul materialului probator dovedeşte săvârşirea de către inculpaţii AA., Y. şi Z. a infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanelor vătămate menţionate anterior, precum şi a complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, de către inculpatul D., infracţiunea de înşelăciune reprezentând scopul grupului infracţional nestructurat, infracţiunea de constituire/sprijinire a unui grup infracţional nestructurat fiind de asemenea, reţinută în sarcina inculpaţilor.

Infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită în formă continuată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârşirii faptelor: Existenţa unei pluralităţi de acţiuni de inducere în eroare, săvârşite la diferite intervale de timp şi unitatea rezoluţiei infracţionale.

Complicitatea la infracţiunea de înşelăciune săvârşită de inculpatul D. s-a consumat la momentul comiterii celei de-a doua acţiuni care intră în componenţa infracţiunii şi s-a epuizat la data săvârşirii ultimei acţiuni, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale sau se stabileşte legea penală mai favorabilă, în caz de succesiune a legilor în timp.

Inculpatul D. a arătat în motivele sale de apel că, în sentinţa apelată, nu sunt indicate actele materiale care compun latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune efectuate de acesta în calitate de notar public şi care să conducă la concluzia că este complice la comiterea infracţiunii de înşelăciune şi nici momentul consumării acesteia.

Înalta Curte a constatat că, în considerentele expuse mai sus, sunt descrise actele materiale ale infracţiunii de înşelăciune săvârşite de inculpaţii Haiduc şi AA. împotriva persoanelor vătămate menţionate, precum şi actele de complicitate săvârşite de inculpatul D., subliniindu-se faptul că acesta, în calitate de notar public, care a încheiat actele de cesiune a dreptului de construire între inculpaţi, între aceştia şi persoana vătămată YY. şi antecontractele de vânzare-cumpărare dintre inculpaţii Haiduc şi AA., pe de-o parte şi fiecare persoană vătămată, pe de altă parte, i-a sprijinit pe inculpaţii Y. şi AA. să le inducă în eroare. În esenţă, sprijinul acordat de inculpatul D. a constat în aceea că nu a adus la cunoştinţa persoanelor vătămate, la momentul efectuării procedurii de dare certă sau de legalizare a semnăturilor, care erau garanţiile pe care le ofereau acestea, atât pentru executarea obligaţiilor contractuale, cât şi pentru recuperarea facilă a sumelor semnificative plătite ca avans preţ sau care erau avantajele notării antecontractului de vânzare-cumpărare în C.F. Totodată, inculpatul D. nu s-a asigurat că părţile au încheiat antecontractele în cunoştinţă de cauză, respectiv că acestea ştiau că inculpaţii încheiaseră anterior cu persoana vătămată YY., proprietarul terenului, o convenţie în anumite condiţii şi se confruntau cu probleme financiare şi de ordin tehnico-juridic cu privire la construcţiile pe care le edificau.

Inculpatul D. a susţinut că a respectat dispoziţiile legale privind desfăşurarea activităţii notariale, dar, aşa cum s-a arătat mai sus, în cazul analizei criticilor formulate referitor la fiecare antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a reţinut complicitatea sa la săvârşirea înşelăciunii, respectarea dispoziţiilor legale nu exclude de plano activitatea de inducere în eroare. Probele administrate în cauză au demonstrat faptul că modalitatea de lucru a inculpatului în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare se circumscrie activităţii de ajutor, de sprijinire a activităţii infracţionale a inculpaţilor Haiduc şi AA..

Înalta Curte a constatat că, prin modalitatea în care şi-a desfăşurat activitatea notarială, inculpatul D. a creat cadrul perfect pentru ca inculpaţii Y. şi AA. să încheie, atât de multe antecontracte de vânzare-cumpărare, pe o perioada îndelungată, cu privire la apartamente în blocuri aflate în construcţie, pentru unele dintre acestea nefiind eliberate autorizaţie de construire şi pentru toate nefiind respectate termenele de finalizare, unele dintre apartamente făcând obiectul unor promisiuni de vânzare repetate, pentru care persoanele vătămate au plătit sume semnificative şi pe care nu le-au recuperat. Este evident faptul că multitudinea convenţiilor încheiate şi succesiunea acestora, probele din care rezultă că inculpaţii încasau banii de la persoanele vătămate, apoi amânau termenele de finalizare, iar uneori încheiau pentru acelaşi apartament promisiune de vânzare-cumpărare cu alte persoane, modalitatea în care inculpaţii evitau apoi persoanele vătămate care solicitau restituirea banilor sunt elemente de fapt care dovedesc că s-a depăşit simpla neexecutare a unor obligaţii luate în cadrul unei convenţii civile şi că aceasta intră în sfera ilicitului penal, fiind veritabile acţiuni de inducere în eroare a persoanelor vătămate pentru obţinerea de către inculpaţi a unui folos patrimonial injust.

Deşi, inculpatul D. a invocat în apărarea sa mai multe dispoziţii din C. civ., din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, referitoare la actele notariale care se îndeplinesc la cerere şi cu privire la legalizarea semnăturilor şi la darea de dată certă, Înalta Curte a constatat că acestea nu au relevanţă pentru a înlătura actele de ajutor realizate în sprijinul activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii Y. şi AA..

În plus, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, notarii publici au obligaţia să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, iar în cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui. Prin urmare, notarul public nu este obligat să încheie toate actele pe care le cer părţile şi în orice condiţii, ci acesta este obligat să îndeplinească acest serviciu public asigurând persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice nelitigioase, dar şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea. Notarul public este, astfel, obligat să verifice actele şi să se convingă că părţile le-au înţeles sensul şi efectele.

Inculpatul D. nu a manifestat această diligenţă cu privire la persoanele vătămate, neaducându-le la cunoştinţă efectele juridice ale legalizării semnăturilor şi ale dării de dată certă, sau posibilitatea notării în C.F. a convenţiilor încheiate şi avantajele acesteia, deşi în cazul altor persoane, aşa cum rezultă din expunerea stării de fapt, a solicitat notarea în C.F., chiar dacă acestea nu au cerut-o în mod expres. Totodată, inculpatul D. nu a manifestat diligenţă cu privire la încheierea multitudinii de antecontracte de vînzare-cumpărare a unor apartamente în blocurile construite de inculpaţii AA. şi Haiduc pe terenul persoanei vătămate YY., deşi redactase şi legalizase trei convenţii între aceştia în 2009, 2010 şi 2011, prin care au stabilit că promisiunile de vânzare-cumpărare cu alte persoane se încheiau după încheierea antecontractelor/contractelor de vânzare-cumpărare cu YY..

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpatul D. cu privire la greşita reţinere în sarcina sa a complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune fiind dovedite, astfel cum s-a evidenţiat în analiza de mai sus a fiecărei fapte.

Având în vedere că totalizarea tuturor pagubelor materiale cauzate în urma săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanelor fizice şi a persoanei juridice din prezenta cauză (pct. V.B. din decizie) prin toate acţiunile prin care se realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune în formă continuată depăşeşte suma de 200.000 RON prevăzută în art. 146 din C. pen. din 1969, care defineşte sintagma "consecinţe deosebit de grave", în mod legal prima instanţă a încadrat juridic faptele de înşelăciune ca fiind infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În vederea verificării temeiniciei aplicării legii penale mai favorabile de către prima instanţă, faţă de inculpaţii AA., Y., Z. şi D., Înalta Curte a constatat că sunt necesare următoarele observaţii cu privire la limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege şi la prescripţia răspunderii penale:

Infracţiunea de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, în formă continuată este prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969 (în vigoare la data săvârşirii faptelor), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, calculat conform art. 122 alin. (1) lit. a), alin. (3) şi art. 124 alin. (1) din C. pen. din 1969 este de ani 22 ani şi 6 luni.

Infracţiunea de înşelăciune în formă continuată este prevăzută în art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) din C. pen. şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani.

În rechizitoriu şi în sentinţa apelată nu a fost reţinută ca modalitate de săvârşire a faptelor de înşelăciune în convenţii folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, prin urmare încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune în formă continuată săvârşită de inculpaţii AA., Y., Z. şi D. este aceea prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) din C. pen., fiind eronată reţinerea alin. (2) al art. 244 din C. pen. în sentinţa apelată.

Odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., legiuitorul a renunţat la forma agravată a înşelăciunii care a cauzat consecinţe deosebit de grave. Ulterior, prin O.U.G. nr. 18/2016, intrată în vigoare de la data de 23 mai 2016, s-a introdus art. 2561 din C. pen., conform căruia dacă faptele prevăzute la art. 228, 229, 233, 234, 235, 239, 242, 244, 245, 247, art. 249-251 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

În prezent, infracţiunea de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 244 alin. (1), art. 2561 din C. pen. este incriminată şi se pedepseşte cu închisoarea de la 9 luni la 4 ani şi 6 luni.

Termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., de la data săvârşirii ultimei acţiuni din cuprinsul infracţiunii continuate este de 10 ani.

Potrivit art. 27 din C. pen. din 1969 şi art. 49 din C. pen., complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Astfel, în raport, cu data săvârşirii faptelor în cazul fiecărui inculpat termenele de prescripţie conform actualului C. pen. sunt următoarele:

Inculpatul AA. a desfăşurat cele 18 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune în perioada 2009-2012, data săvârşirii ultimei acţiuni fiind 27.08.2012, astfel că termenul de prescripţie specială de 10 ani se socoteşte împlinit la data de 27.08.2022.

Inculpatul Y. a desfăşurat cele 14 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune în perioada 2008-2012, data ultimei acţiuni fiind 27.08.2012, astfel că termenul de prescripţie de 10 ani se socoteşte împlinit în 27.08.2022.

Inculpatul Z. a desfăşurat cele 5 acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune în perioada 2008-2010, data ultimei acţiuni fiind la 29.01.2010, astfel că termenul de prescripţie de 10 ani se socoteşte împlinit în 29.01.2020.

Inculpatul D. a desfăşurat cele 13 acte materiale ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în perioada 2008-2012, data ultimei acţiuni fiind la 29.06.2012, astfel că termenul de prescripţie se socoteşte împlinit la 29.06.2022.

Aplicarea legii penale mai favorabile

Având în vedere starea de fapt descrisă mai sus şi încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de către inculpaţi, fapte pentru care sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina lor, Înalta Curte a constatat că intervenirea mai multor legi penale până la judecarea definitivă a cauzei impune analiza situaţiei fiecărui inculpat în scopul alegerii globale a legii penale mai favorabile, în conformitate cu art. 5 din C. pen. şi decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale. În acest sens, au fost avute în vedere cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, recidivă, criteriile de individualizare a pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora.

Analizând dispoziţiile Legii nr. 39/2003 privind limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi de constituire a unui grup infracţional nestructurat, dispoziţiile C. pen. din 1969 cu privire la limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, de şantaj şi de înşelăciune, precum şi dispoziţiile C. pen. din 1969 referitoare la prescripţia răspunderii penale, la circumstanţele atenuante, la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi la individualizarea executării pedepsei, Înalta Curte a constatat următoarele:

- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat;

- termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu s-a împlinit pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- infracţiunea de constituire/sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 de ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii;

- termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu s-a împlinit pentru infracţiunea de constituire/sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969;

- infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani;

- termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunile de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-a împlinit;

- infracţiunea de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi;

- termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu s-a împlinit pentru infracţiunea de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969;

- potrivit dispoziţiilor art. 74 din C. pen. din 1969, pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, împrejurările enumerate având caracter exemplificativ;

- efectele reţinerii circumstanţelor atenuante sunt prevăzute de art. 76 din C. pen. şi constau în reducerea minimului special prevăzut de lege şi în posibilitatea de a înlătura pedepsele complementare privative de drepturi, după cum urmează:

- în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedeapsa poate fi redusă până la un an închisoare, iar pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi poate fi înlăturată;

- în cazul infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, pedeapsa poate fi redusă până la 3 luni închisoare;

- în cazul infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, pedeapsa poate fi redusă până la minimul general sau se poate aplica amenda penală;

- în cazul infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, pedeapsa poate fi redusă până la o treime din minimul special prevăzut de lege, adică până la 3 ani şi 4 luni închisoare, iar pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi poate fi înlăturată;

- infracţiunea continuată, prevăzută de art. 41 alin. (1) din C. pen. din 1969, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispoziţiilor art. 34 sau, după caz, art. 401 alin. (1) (un spor de până la 5 ani, în cazul pedepsei închisorii sporită până la maximul ei special prevăzut de lege);

- conform art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

- potrivit dispoziţiilor art. 81 din C. pen. din 1969, se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 2 ani închisoare, iar în caz de concurs de infracţiuni, de cel mult 2 ani închisoare; potrivit art. 861 din C. pen. din 1969, poate fi suspendată executarea pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 4 ani închisoare, iar în caz de concurs de infracţiuni, de 3 ani închisoare.

Analizând dispoziţiile C. pen. în vigoare cu privire la limitele speciale ale pedepselor pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, de şantaj şi de înşelăciune, precum şi dispoziţiile C. pen. în vigoare referitoare la prescripţia răspunderii penale, la circumstanţele atenuante, la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi la individualizarea executării pedepsei, Înalta Curte a constatat următoarele:

- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi;

- termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 10 ani pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2), art. 155 alin. (4) din C. pen., s-a împlinit pentru infracţiunile săvârşite în perioada 2008-2011 şi nu s-a împlinit pentru infracţiunile săvârşite în perioada 2008-2012;

- infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani;

- termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 16 ani pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), art. 155 alin. (4) din C. pen., nu s-a împlinit;

- infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1), (26)5/1 din C. pen., se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, ale cărei limite se majorează cu jumătate (de la 9 luni la 4 ani şi 6 luni închisoare);

- în perioada 01.02.2014-22.05.2016 infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave nu a mai fost incriminată, fiind reglementată numai infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. şi se pedepsea cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;

- termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 10 ani pentru infracţiunea de înşelăciune, în ambele reglementări, calculat conform art. 154 alin. (1) lit. d) şi alin. (2), art. 155 alin. (4) din C. pen., s-a împlinit pentru infracţiunile de înşelăciune săvârşite în perioada 2008-2010 şi nu s-a împlinit pentru infracţiunile săvârşite în perioada 2008-2012;

- potrivit art. 75 şi art. 76 din C. pen., pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare împrejurările prevăzute limitativ de art. 75 din C. pen.

- infracţiunea continuată prevăzută de art. 35 alin. (1) din C. pen., se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, al cărei maxim se poate majora cu cel mult o treime în cazul pedepsei închisorii;

- conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în caz de concurs de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

- potrivit art. 91 din C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune dacă pedeapsa aplicată, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni este închisoarea de cel mult 3 ani.

Încadrarea juridică dată faptelor, în raport, cu aplicarea legii penale mai favorabile. Individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora

1. Inculpatul F. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată sub denumirea marginală constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2008-2011);

- şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate G., în perioada 2008-2011);

- şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate H., în perioada 2008-2009);

- şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei) şi de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate I., în perioada 2008-2009).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen. în vigoare, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunile de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969.

Având în vedere modalitatea şi împrejurările săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului F., starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, caracterul premeditat şi organizat ale acestora, scopul urmărit şi prejudiciile produse persoanelor vătămate, Înalta Curte a constatat că nu există niciun motiv pentru reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante judiciare. Lipsa antecedentelor penale, în raport, cu natura faptelor şi ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate, de prejudiciile produse persoanelor vătămate, nu a putut fi reţinută drept circumstanţă atenuantă judiciară.

Astfel, în urma analizei comparative a dispoziţiilor legale cuprinse în legea în vigoare la data săvârşirii faptei şi legea în vigoare în prezent, Înalta Curte a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare, aşa cum a apreciat şi prima instanţă.

Totodată, Înalta Curte a constatat că, aşa cum rezultă din analiza de mai sus, de la data pronunţării sentinţei apelate până la data pronunţării prezentei decizii s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., astfel că şi din această perspectivă legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul F., din perspectiva legii penale mai favorabile este următoarea:

- infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- infracţiunea de şantaj, prevăzută art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (3 infracţiuni).

Prima instanţă a realizat o justă individualizare a pedepselor principale stabilite pentru fiecare infracţiune faţă de inculpatul F., în raport, cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că gradul de pericol social ridicat al faptelor, relevat de împrejurările şi modul de comitere a acestora, motivul săvârşirii faptelor şi scopul urmărit (acela de a câştiga în mod ilicit, prin ameninţare şi violenţă sume mari de bani), conduita procesuală a inculpatului şi profilul social-moral al acestuia sunt elemente, în raport, cu care nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului F..

Totodată, în raport, cu trecerea unei perioade semnificative de la data săvârşirii faptelor, de durata procesului penal, care s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile inculpatului (complexitatea deosebită a cauzei generată de amploarea activităţii infracţionale, de numărul părţilor şi de împrejurarea că au fost conexate două dosare penale, ceea ce a determinat administrarea unui amplu material probator, precum şi modificările legislative intervenite pe parcursul derulării procedurilor - au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că pedepsele orientate într-un cuantum egal cu minimul special, pentru infracţiunile de şantaj, analizate inclusiv prin prisma tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, sunt suficiente pentru asigurarea scopului reeducativ şi general-preventiv al pedepsei rezultante aplicate în final inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că nu se impune nici reducerea şi nici majorarea pedepselor stabilite faţă de inculpatul F. pentru infracţiunile de şantaj, fiind neîntemeiate criticile formulate de parchet şi de inculpat cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpatului.

În raport, cu împrejurarea că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte a constatat că se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru această infracţiune.

Urmare a soluţiei de încetare a procesului penal, nu mai prezintă relevanţă criticile formulate de parchet cu privire la neindividualizarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., critici care erau însă întemeiate din punctul de vedere al legalităţii aplicării acestor pedepse complementare, în contextul în care prima instanţă a omis individualizarea în concret a interdicţiilor cuprinse de aceste dispoziţii legale.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că apelurile declarate de parchet şi de inculpatul F. sunt fondate sub aspectul intervenirii prescripţiei speciale cu privire la infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi al stabilirii pedepsei rezultante, conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

2. Inculpatul A. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată sub denumirea marginală constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2008-2011);

- şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate J., în perioada 2008-2010);

- şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate K., în perioada 2008-2011).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. în vigoare şi pentru infracţiunile de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969.

Având în vedere modalitatea şi împrejurările săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A., starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, caracterul premeditat şi organizat ale acestora, scopul urmărit şi prejudiciile produse persoanelor vătămate, Înalta Curte a constatat că nu există niciun motiv pentru reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante judiciare. Lipsa antecedentelor penale, în raport, cu ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate şi de prejudiciile produse persoanelor vătămate nu poate fi reţinută drept circumstanţă atenuantă judiciară.

Prin urmare, în urma analizei comparative a dispoziţiilor legale cuprinse în legea în vigoare la data săvârşirii faptei şi legea în vigoare în prezent, Înalta Curte a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare, aşa cum a apreciat şi prima instanţă.

Totodată, Înalta Curte a constatat că, aşa cum rezultă din analiza de mai sus, de la data pronunţării sentinţei apelate până la data pronunţării prezentei decizii s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale în cazul infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., astfel că şi din această perspectivă legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul F., din perspectiva legii penale mai favorabile este următoarea:

- infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- infracţiunea de şantaj, prevăzută art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 infracţiuni).

În ceea ce priveşte temeinicia pedepselor aplicate inculpatului A., Înalta Curte a apreciat că prima instanţă a realizat o justă individualizare a pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune, în raport, cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen.

Astfel, Înalta Curte a constatat că gradul de pericol social ridicat al faptelor, relevat de împrejurările şi modul de comitere a acestora, contribuţia la săvârşirea faptelor, motivul săvârşirii acestora şi scopul urmărit (acela de a câştiga în mod ilicit, prin ameninţare şi violenţă sume mari de bani), conduita procesuală a inculpatului A. şi profilul social-moral al acestuia sunt elemente, în raport, cu care nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea sa.

Totodată, în raport cu trecerea unei perioade semnificative de la data săvârşirii faptelor, cu durata procesului penal, care s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile inculpatului (complexitatea deosebită a cauzei generată de amploarea activităţii infracţionale, de numărul părţilor şi de împrejurarea că au fost conexate două dosare penale, ceea ce a determinat administrarea unui amplu material probator, precum şi modificările legislative intervenite pe parcursul derulării procedurilor - au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că pedepsele orientate într-un cuantum apropiat de minimul special, individualizate inclusiv prin prisma tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, sunt suficiente pentru asigurarea scopului reeducativ şi general-preventiv al pedepsei rezultante aplicate în final inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că nu se impune nici reducerea şi nici majorarea pedepselor stabilite faţă de inculpatul A., fiind neîntemeiate criticile formulate de parchet şi de inculpat cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpatului.

Instanţa de apel a constatat, însă, că se impune încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Urmare a soluţiei de încetare a procesului penal, nu mai prezintă relevanţă criticile formulate de parchet cu privire la neindividualizarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., critici care erau însă întemeiate din punctul de vedere al legalităţii aplicării acestor pedepse complementare, în contextul în care prima instanţă a omis individualizarea în concret a interdicţiilor cuprinse de aceste dispoziţii legale.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că apelurile declarate de parchet şi de inculpatul A. sunt fondate sub aspectul intervenirii prescripţiei speciale cu privire la infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi al stabilirii pedepsei rezultante, conform art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

3. Inculpatul C. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2008-2011);

- şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate K., în perioada 2008-2011).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969.

Inculpatul C. are antecedente penale, din fişa de cazier judiciar, rezultând că a suferit în trecut mai multe condamnări definitive, faptele din prezenta cauză fiind săvârşite în stare de recidivă postexecutorie, în raport, cu unele dintre condamnările din trecut şi în concurs real de infracţiuni, în raport, cu alte condamnări. Având în vedere antecedentele penale ale inculpatului, Înalta Curte a constatat că nu există niciun temei pentru eventuala reţinere a circumstanţelor atenuante judiciare, iar din perspectiva regimului sancţionator al concursului de infracţiuni este evident că legea mai favorabilă o constituie dispoziţiile art. 36 alin. (1), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 din C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat că încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul C., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- infracţiunea de şantaj, prevăzută art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Totodată, în raport cu trecerea unei perioade semnificative de la data săvârşirii faptelor, cu durata procesului penal, care s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile inculpatului (complexitatea deosebită a cauzei generată de amploarea activităţii infracţionale, de numărul părţilor şi de împrejurarea că au fost conexate două dosare penale, ceea ce a determinat administrarea unui amplu material probator, precum şi modificările legislative intervenite pe parcursul derulării procedurilor - au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că pedeapsa aplicată într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege, individualizată inclusiv prin prisma tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, este suficientă pentru asigurarea scopului reeducativ şi general-preventiv al pedepsei rezultante aplicate în final inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că nu se impune nici reducerea şi nici majorarea pedepselor stabilite faţă de inculpatul C., fiind neîntemeiate criticile formulate de parchet şi de inculpat cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei stabilite inculpatului.

Instanţa de apel a constatat, însă, că se impune încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că apelurile declarate de parchet şi de inculpatul C. sunt fondate sub aspectul intervenirii prescripţiei speciale cu privire la infracţiunea de şantaj, prevăzută art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

4. Inculpatul E. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei, care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2008-2011);

- şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate H., în perioada 2008-2009);

- complicitate la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26, raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 48, raportat la 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate I., în perioada 2008-2009).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen. în vigoare, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunile de şantaj şi complicitate la şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, respectiv de art. 26, raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În raport cu contribuţia inculpatului E. la săvârşirea faptelor, cu modalitatea în care a acţionat în cadrul grupului infracţional, lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că a avut anterior săvârşirii faptelor o conduită adecvată social, fiind bine integrat profesional şi familial, instanţa de apel a reţinut, în ansamblul activităţii sale infracţionale, circumstanţe atenuante în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, care conduc la stabilirea unei pedepse corespunzătoare gravităţii faptei şi periculozităţii inculpatului, redusă conform dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, conform art. 76 alin. (3) din C. pen.

Prin urmare, în urma analizei comparative a dispoziţiilor legale cuprinse în legea în vigoare la data săvârşirii faptei şi legea în vigoare în prezent, Înalta Curte a constatat că pentru inculpatul E. legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul E., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- complicitate la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26, raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Având în vedere că pentru infracţiunile de şantaj şi complicitate la şantaj a intervenit prescripţia răspunderii penale, singura infracţiune pentru care se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului E. este cea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., pentru care Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.

În raport cu contribuţia efectivă a inculpatului E. la săvârşirea faptelor, cu circumstanţele sale personale, precum şi de trecerea unei perioade semnificative de la data săvârşirii faptelor, de durata procesului penal, care s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile inculpatului (complexitatea deosebită a cauzei generată de amploarea activităţii infracţionale, de numărul părţilor şi de împrejurarea că au fost conexate două dosare penale, ceea ce a determinat administrarea unui amplu material probator, precum şi modificările legislative intervenite pe parcursul derulării procedurilor - au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că pedeapsa în cuantum de 1 an şi 6 luni închisoare este suficientă pentru asigurarea scopului reeducativ şi general-preventiv al pedepsei aplicate inculpatului. De asemenea, văzând că sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, pronunţarea hotărârii de condamnare fiind suficientă pentru realizarea scopului pedepsei.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că nu se impune modificarea pedepsei stabilite faţă de inculpatul E. şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia, fiind neîntemeiate criticile formulate în apel de parchet şi de inculpat cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare.

5. Inculpatul X. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei) şi de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. - împotriva persoanei vătămate Q. (în anul 2009);

- şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei) şi de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. - împotriva persoanei vătămate P. (în anul 2009).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunile de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, astfel că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul X., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (două infracţiuni).

Înalta Curte a constatat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), art. 124 din C. pen. din 1969, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului X. pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

6. Inculpatul O. a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de şantaj, sub forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969, raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei) şi de art. 48 din C. pen., raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. -împotriva persoanei vătămate P. (în anul 2009).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunile de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, astfel că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul O., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- complicitate la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 din C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte a constatat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), art. 124 din C. pen. din 1969, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului O. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969, raportat la art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

7. Inculpatul R. a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei) şi de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. - împotriva persoanei vătămate H. (în perioada 2008-2009);

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, astfel că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul R., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte a constatat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), art. 124 din C. pen. din 1969, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

8. Inculpatul S. a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei) şi de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. - împotriva persoanei vătămate T. (2007-2008).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunea de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, astfel că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul S., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte a constatat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), art. 124 din C. pen. din 1969, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

9. Inculpatul Y. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- constituire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată sub denumirea marginală constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. - faptă săvârşită în perioada 2008-2012 (data ultimei acţiuni în cadrul grupului fiind 27.08.2012);

- înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în C. pen. în vigoare este reglementată sub denumirea marginală înşelăciunea, prevăzută în perioada 01.02.2014-22.05.2016 de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte materiale), iar în perioada 23.05.2016 până în prezent, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 2561 din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. - faptă săvârşită în perioada 2008-2012 (data ultimei acţiuni fiind 27.08.2012).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen. în vigoare, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu s-a împlinit pentru niciuna dintre infracţiunile de mai sus.

În plus, inculpatul Y. a fost condamnat şi pentru alte infracţiuni de înşelăciune, săvârşite în aceleaşi împrejurări, în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi modalitate, astfel că activitatea sa infracţională este mult mai vastă, fiind neîntemeiată eventuala reţinere în favoarea sa a vreunei circumstanţe atenuante judiciare.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2978/13.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul Y. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (9 acte materiale).

Activitatea infracţională reţinută în hotărârea susmenţionată a constat în aceea că, în perioada 26.09.2007-16.11.2009, inculpaţii Y. şi Z., în calitate de promitenţi vânzători, au indus în eroare 9 persoane vătămate prin încheierea la notar a unor antecontracte de vânzare-cumpărare (legalizare de semnături) ale unor apartamente ce urmau a fi edificate în Sibiu, str. x, str. x şi Aleea x, pentru care persoanele vătămate au achitat sume cuprinse între 5.000-64.000 euro, iar ulterior au constatat că acele apartamente fie au fost vândute către alte persoane, fie nu au fost finalizate şi înscrise în cartea funciară, inculpaţii refuzând sub diferite pretexte să restituie sumele încasate în avans, cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu total mai mare de 200.000.

Acţiunile specifice elementului material al infracţiunii de înşelăciune din prezenta cauză intră în conţinutul aceleiaşi activităţi infracţionale de înşelăciune desfăşurată în aceeaşi perioadă de inculpatul Y. şi pentru care a fost condamnat definitiv în dosarul sus menţionat.

Potrivit art. 43 din C. pen. din 1969, dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior. Pe de altă parte, reţinerea în favoarea inculpatului prin hotărârea anterioară, intrată în puterea de lucru judecat, a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. se va răsfrânge asupra întregii activităţi infracţionale, inclusiv asupra actelor materiale ale infracţiunii de înşelăciune pentru care este judecat în prezenta cauză.

Prin urmare, în urma analizei comparative a dispoziţiilor legale cuprinse în legea în vigoare la data săvârşirii faptei şi în legea în vigoare în prezent, care s-au modificat succesiv, Înalta Curte a constatat că legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. din 1969, aşa cum a apreciat şi prima instanţă.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Y., din perspectiva legii penale mai favorabile este următoarea:

- infracţiunea de constituire/sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (14 acte materiale).

Astfel cum s-a evidenţiat mai sus, inculpatul Y. are antecedente penale, faptele din prezenta cauză intrând în conţinutul aceleiaşi activităţi infracţionale de înşelăciune pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2978/13.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faptele din prezenta cauză au fost săvârşite înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 133/14.11.2012 a Tribunalului Sibiu. În raport cu reţinerea în favoarea inculpatului, prin hotărârea anterioară intrată în puterea de lucru judecat, a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen., care se va răsfrânge asupra întregii activităţi infracţionale, precum şi din perspectiva regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, reglementat de art. 36 din C. pen. din 1969, raportat la art. 34 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, Înalta Curte a constatat că, în urma recalculării pedepsei de 4 ani închisoare aplicate prin sentinţa susmenţionată, conform dispoziţiilor art. 43 din C. pen. din 1969, stabilirea unei pedepse tot de 4 ani închisoare corespunde gradului de pericol social concret al infracţiunii de înşelăciune, care cuprinde cele 14 acte materiale din prezenta cauză şi cele 9 acte materiale din sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 a Tribunalului Sibiu.

Totodată, în raport, cu trecerea unei perioade semnificative de la data săvârşirii faptelor, de durata procesului penal, care s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile inculpatului (complexitatea deosebită a cauzei generată de amploarea activităţii infracţionale, de numărul părţilor şi de împrejurarea că au fost conexate două dosare penale, ceea ce a determinat administrarea unui amplu material probator, precum şi modificările legislative intervenite pe parcursul derulării procedurilor - au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, inclusiv din perspectiva tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, este suficientă pentru asigurarea scopului reeducativ şi general-preventiv al pedepsei rezultante aplicate în final inculpatului.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. c) din C. pen., corespunde gravităţii faptei şi periculozităţii inculpatului, fiind suficientă pentru realizarea scopului pedepsei.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că nu se impune majorarea pedepselor stabilite faţă de inculpatul Y., fiind neîntemeiate criticile formulate de parchet cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei.

În urma anulării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului Y. prin sentinţa penală nr. 133/14.11.2012 a Tribunalului Sibiu, conform art. 865 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi a contopirii pedepselor de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, conform dispoziţiilor art. 36 din C. pen. din 1969, raportat la art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969, s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare să fie executată în regim privativ de libertate, întrucât potrivit art. 865 alin. (2) din C. pen. din 1969, nu este posibilă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante care depăşeşte 3 ani închisoare.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că nu sunt întemeiate criticile formulate de inculpatul Y. cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

10. Inculpatul Z. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- constituire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în perioada 2008-2010 - data ultimei acţiuni în cadrul grupului infracţional nestructurat fiind 29.01.2010);

- înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen. (în vigoare la data săvârşirii faptelor), care în C. pen. în vigoare este reglementată sub denumirea marginală înşelăciunea, prevăzută în perioada 01.02.2014-22.05.2016 de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., iar în perioada 23.05.2016 până în prezent, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 2561 din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. sau infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale) - faptă săvârşită în perioada 2008-2010 (data ultimei acţiuni fiind la 29.01.2010).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Astfel, în urma analizei comparative a dispoziţiilor legale cuprinse în legea în vigoare la data săvârşirii faptei şi în legea în vigoare în prezent, Înalta Curte a constatat că pentru inculpatul Z. legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. actual.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Z., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (6), raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Z. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale), cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Fiind un aspect care vizează legalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă cu privire inculpatul Z., în raport de intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale în cursul judecării cauzei, Înalta Curte a constatat că sub acest aspect este fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciu Teritorial Alba Iulia cu privire la acest inculpat, chiar dacă acesta a vizat aspecte de netemeinicie a pedepselor aplicate.

11. Inculpatul AA. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- constituire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută sub denumirea marginală de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. - faptă săvârşită în perioada 2008-2012 (data ultimei acţiuni în cadrul grupului fiind 27.08.2012);

- înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., care în C. pen. în vigoare este reglementată sub denumirea marginală înşelăciunea, prevăzută în perioada 01.02.2014-22.05.2016 de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., iar în perioada 23.05.2016 până în prezent, este prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 2561 din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (18 acte materiale) - faptă săvârşită în perioada 2009-2012 (data ultimei acţiuni fiind 27.08.2012).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu s-a împlinit pentru niciuna dintre infracţiunile de mai sus.

În prealabil, Înalta Curte a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită de prima instanţă inculpatului AA. pentru infracţiunea de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, cu reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen., este nelegală. Prima instanţă a omis să observe că, în această situaţie, alături de dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) din C. pen., sunt incidente şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) din C. pen., derogatorii de la regula comună, dispoziţii conform cărora, în cazul "(…) infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special."

În urma analizei comparative a dispoziţiilor legale cuprinse în legea în vigoare la data săvârşirii faptei şi legea în vigoare în prezent, Înalta Curte a constatat, contrar primei instanţe, că legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. în vigoare.

Limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru înşelăciune sunt în mod evident mult reduse faţă de limitele speciale prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În plus, s-a observat că prima instanţă a reţinut în mod greşit, în examenul comparativ al normelor de incriminare care s-au modificat în timpul derulării procesului penal, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., deşi nu a rezultat din probele administrate în cauză că înşelăciunea s-ar fi săvârşit "prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase".

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul AA., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (14 acte materiale).

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că se impune ca individualizarea judiciară a pedepselor ce stabilite faţă de inculpatul AA. să se realizeze potrivit dispoziţiilor art. 74 din C. pen., între limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lui.

Astfel, în raport, cu împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, cu valoarea mare a prejudiciilor produse persoanelor vătămate, cu motivul şi scopul săvârşirii infracţiunii, anume acela al îmbogăţirii fără just temei, ţinând seama şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale şi este integrat în societate, Înalta Curtea a apreciat că o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat şi o pedeapsă orientată spre mediu, pentru infracţiunea de înşelăciune sunt suficiente pentru reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv al pedepsei.

Totodată, în raport, cu trecerea unei perioade semnificative de la data săvârşirii faptelor, cu durata procesului penal, care s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile inculpatului (complexitatea deosebită a cauzei generată de amploarea activităţii infracţionale, de numărul părţilor şi de împrejurarea că au fost conexate două dosare penale, ceea ce a determinat administrarea unui amplu material probator, precum şi modificările legislative intervenite pe parcursul derulării procedurilor - au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante este de natură să conducă la realizarea scopului pedepsei.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a constatat că este fondat apelul declarat de inculpatul AA. şi neîntemeiat apelul declarat de parchet.

12. Inculpatul D. a săvârşit cu vinovăţie următoarele infracţiuni:

- sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 din C. pen. din 1969 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută sub denumirea marginală de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. - faptă săvârşită în perioada 2008-2012;

- complicitate la înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (13 acte materiale) - faptă săvârşită în perioada 2008-2012 (ultima acţiune fiind săvârşită în data de 29.06.2012).

Raportat la dispoziţiile C. pen. din 1969, ale Legii nr. 39/2003 şi ale C. pen., Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu s-a împlinit pentru niciuna dintre infracţiunile de mai sus.

În prealabil, Înalta Curte a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită de prima instanţă inculpatului D. pentru infracţiunea de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, cu reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen., este nelegală. Prima instanţă a omis să observe că, în această situaţie, alături de dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) din C. pen., sunt incidente şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) din C. pen., derogatorii de la regula comună, dispoziţii conform cărora, în cazul "(…) infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special".

În ceea ce priveşte împrejurarea că de la data săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului D. şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale, în urma analizei comparative a dispoziţiilor legale cuprinse în legea în vigoare la data săvârşirii faptei şi legea în vigoare în prezent, Înalta Curte a constatat, în mod contrar primei instanţe, că legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. în vigoare.

Astfel, s-a observat că limitele speciale ale pedepselor prevăzute de C. pen. în vigoare pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru înşelăciune sunt în mod evident mult reduse faţă de limitele speciale prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În plus, s-a observat că prima instanţă a reţinut în mod greşit, în examenul comparativ al normelor de incriminare care s-au modificat în timpul derulării procesului penal, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., deşi nu a rezultat din probele administrate în cauză, că înşelăciunea s-ar fi săvârşit "prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase". În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prezintă relevanţă deosebită faptul că în perioada 01.02.2014-22.05.2016 nu a fost incriminată înşelăciunea care a avut consecinţe deosebite, astfel că dispoziţiile art. 244 alin. (1) din C. pen., care prevăd pedeapsa de la 6 luni la 3 ani închisoare, reprezintă legea penală mai favorabilă.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul D., din perspectiva legii penale mai favorabile, este următoarea:

- infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (13 acte materiale).

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că se impune ca individualizarea judiciară a pedepselor stabilite faţă de inculpatul D. să se realizeze, potrivit dispoziţiilor art. 74 din C. pen., între limitele speciale prevăzute de lege reţinute în sarcina inculpatului.

Astfel, în raport, cu împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, cu valoarea mare a prejudiciilor produse persoanelor vătămate, cu motivul şi scopul săvârşirii infracţiunii, anume acela de a-i sprijini pe ceilalţi doi inculpaţi să se îmbogăţească fără just temei, de a urmări, totodată şi obţinerea unui profit personal urmare a întocmirii actelor notariale pentru aceştia, ţinând seama şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care are un profil socio-profesional favorabil, fiind integrat în familie şi societate, apreciat, în general, pentru probitatea profesională, Înalta Curtea a apreciat că o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat şi o pedeapsă orientată spre mediu, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune sunt suficiente pentru reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv al pedepsei.

Totodată, în raport, cu trecerea unei perioade semnificative de la data săvârşirii faptelor, de durata procesului penal, care s-a prelungit şi a depăşit un termen rezonabil din cauze obiective, neimputabile inculpatului (complexitatea deosebită a cauzei generată de amploarea activităţii infracţionale, de numărul părţilor şi de împrejurarea că au fost conexate două dosare penale, ceea ce a determinat administrarea unui amplu material probator, precum şi modificările legislative intervenite pe parcursul derulării procedurilor - au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere este de natură să conducă la realizarea scopului pedepsei.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de inculpatul D. cu privire la individualizarea pedepselor şi nefondate criticile formulate de parchet cu privire la acest aspect.

Referitor la apelul declarat de persoana vătămată T., Înalta Curte l-a admis pentru considerentele expuse la pct. IV.4. din decizie, apelul fiind fondat, în raport, cu omisiunea primei instanţe de a-l obliga pe inculpatul S. la plata cheltuielilor ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin care persoana vătămată a reintrat în posesia imobilului pe care fusese constrânsă prin şantaj să-l înstrăineze.

De asemenea, în ceea ce priveşte apelul părţii civile DDD., Înalta Curte a constatat că este întemeiat, vizând modalitatea de acordare a cheltuielilor judiciare prin sentinţa penală apelată.

Astfel, s-a observat că partea civilă a solicitat cheltuieli judiciare constând în onorarii avocaţiale plătite în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii în primă instanţă, în dosarul conexat la prezentul dosar (nr. x/2015), în sumă totală de 13.750 RON, pentru dovedirea cărora a depus chitanţe, însă prima instanţă i-a obligat pe inculpaţii AA. şi D. numai suma de 2500 RON. Soluţia instanţei nu este motivată. Înalta Curte a avut în vedere dispoziţiile art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., conform cărora atunci când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare. Chiar dacă pretenţiile părţii civile au fost admise numai în parte, respectiv au fost obligaţi inculpaţii susmenţionaţi să plătească acesteia suma de 18.370 euro, din suma de 24.000 euro, cu motivarea că doar în această limită au fost probate pretenţiile civile formulate, Înalta Curte a constatat că, în raport, cu complexitatea cauzei nu se impune reducerea onorariului avocaţial. Prin urmare, apelul părţii civile DDD. a fost admis şi, în temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., s-a majorat suma la plata căreia au fost obligaţi inculpaţii AA. şi D., cu titlu de cheltuieli judiciare, de la 2500 RON, la 13.750 RON.

Pentru considerentele expuse în prezenta decizie în paragrafele de mai sus destinate analizei infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, apelurile părţile civile G. (pct. I.B.1), H. (pct. I.B.3.), K., EE., FF., GG., HH. (I.B.4.), I., MM. şi prin mandatar H. (pct. I.B.5.), Q. (pct. III.1.), U. (IV.1.), V. (IV.2.), W. (IV.3.), YY., ZZ.(pct. V.B/1.9.) şi martora DD. (pct. I.B.1) au fost respinse, ca neîntemeiate.

Faţă de toate aceste considerente, prin decizia penală nr. 89 din data de 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Sibiu, inculpaţii F., A., C., AA., D. şi părţile civile T. şi DDD. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 4.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/2013, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând cauza în aceste limite:

I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., aplicată inculpatului F. în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I, lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., pe o durată de 2 ani;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată G.);

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată H.);

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată I.).

A fost înlăturată pedeapsa accesorie aplicată inculpatului conform art. 65 din C. pen., constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanţă, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (6), raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (2 ani + 2 ani), rezultând o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pe care o va executa în final inculpatul.

II. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., aplicată inculpatului A. în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I, lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege) şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din C. pen., pe o durată de 2 ani;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată J.);

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (în reglementarea anterioară art. 194 alin. (1) din C. pen. - persoană vătămată K.).

A fost înlăturată pedeapsa accesorie aplicată inculpatului conform art. 65 din C. pen., constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanţă, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pe care o va executa în final inculpatul.

III. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 aplicată inculpatului C. în pedepsele componente de:

- 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza 1 şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969;

- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (persoană vătămată K.);

- 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 4 ani închisoare, obţinută în urma contopirii pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009) cu restul de 1278 zile închisoare;

- 1278 zile închisoare, obţinută în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009) cu restul de 1278 zile închisoare.

În baza art. 396 alin. (6), raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 124 din C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată K.), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 36 alin. (1), (34) alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele de:

- 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza 1 şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969;

- 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 400/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare la 30.09.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 11.02.2011);

- 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1203/13.11.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 21.07.2011);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 501/25.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1283/10.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969 (faptă săvârşită la data de 18.11.2010);

- 4 ani închisoare, obţinută în urma contopirii pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 a Judecătoriei Sibiu pronunţată în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009) cu restul de 1278 zile închisoare;

- 1278 zile închisoare, obţinută în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 511/27.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1315/18.12.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (faptă epuizată în toamna anului 2009) cu restul de 1278 zile închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare şi 1 an interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

IV. În aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului Z. este C. pen. în vigoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 aplicată inculpatului Z. în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen.

- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 37 lit. b), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) din C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen.

- 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din 28.06.2011 a Judecătoriei Nurnberg - Germania, recunoscută prin sentinţa penală nr. 1016/2016 a Judecătoarei Deva.

A fost înlăturată dispoziţia privind recalcularea pedepsei conform art. 43 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi a fost repusă în individualitatea ei pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, aplicată prin sentinţa penală nr. 133/2012 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2978/13.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii în formă continuată (7 acte materiale), prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 37 lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6), raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Z. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6), raportat la 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 155 alin. (4) din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale), cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1016/2016 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosarul penal nr. x/2016 au fost contopite pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din 28.06.2011 a Judecătoriei Nurnberg - Germania, cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, aplicată prin sentinţa penală nr. 133/2012 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2978/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi i s-a aplicat inculpatului Z. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pentru care s-a emis mandat de executare.

Au fost înlăturate dispoziţiile din sentinţa apelată privind deducerea conform art. 36 alin. (3) din C. pen. din 1969, precum şi cele privind anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 1016/2016 a Judecătoriei Deva şi emiterea unui nou mandat, potrivit hotărârii, la rămânerea ei definitivă.

V. În aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului AA. este C. pen. în vigoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen. (18 acte materiale).

A fost înlăturată pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul AA. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1), (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat inculpatul AA. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului AA. pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare pe care o va executa în final inculpatul, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 din C. pen.. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu la datele fixate de consilierul de probaţiune; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Sibiu (având ca obiect de activitate administraţie publică locală).

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

VI. În aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului D. este C. pen. în vigoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) din C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) din C. pen. (13 acte materiale).

Au fost desfiinţate pedepsele de mai sus, precum şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.. În art. 67 alin. (1), (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanţă, ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare pe care o va executa în final inculpatul, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 din C. pen.. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu la datele fixate de consilierul de probaţiune; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu (având ca obiect de activitate servicii culturale).

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate în măsura în care nu contravin dispoziţiilor deciziei.

VII. În temeiul art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a adăugat la despăgubirile civile (15.000 euro) la plata cărora a fost obligat inculpatul S. să le plătească către partea civilă T. şi suma de 2.354 RON.

VIII. În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost majorat cuantumul cheltuielilor judiciare acordate părţii civile DDD. de la 2.500 RON, la 13.750 RON.

Deopotrivă, prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii E., O., R., S., Y. şi de părţile civile G., H., K., EE., FF., GG., HH., I., MM., prin mandatar H., Q., U., V., W., YY., ZZ. şi de martora DD. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii inculpaţi E., O., R., S., Y., precum şi apelantele părţi civile H., I., U., V., Q., W. să plătească statului câte 1000 RON, cheltuieli judiciare. Au fost obligate apelantele părţi civile EE., FF., GG., HH., YY., ZZ. să plătească statului câte 500 RON, cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. cheltuielile privind avocaţii din oficiu şi traducătorul desemnat în cauză au rămas în sarcina statului, după cum urmează:

- Onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii F., A., E., O., S., Y., AA., D., D., C., Z., BB., R. şi X., în sumă de câte 2.506 RON, au rămas în sarcina statului.

- Onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatele părţi civile J., PP., RR., SS., UU., VV., WW., AAA., BBB., CCC., EEE., FFF. şi GGG., în cuantum total de 2.542 RON (avocat BBBBBBBBB.), au rămas în sarcina statului.

- Onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatele părţi civile JJJ., KKK., LLL., OO., MMM., NNN., OOO., PPP., S.C. QQQ. S.R.L. prin reprezentant legal RRR., SSS., TTT., UUU. şi HHH. în cuantum total de 2.542 RON (avocat CCCCCCCCC.), au rămas în sarcina statului.

- Onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru apelantele părţi civile W., DDD., Q., T., G. şi DD., în cuantum total de 2374 RON (avocat DDDDDDDDD.), au rămas în sarcina statului.

- Onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatele-persoane vătămate M., P., QQ., TT., III. şi RRR., în cuantum de 2.374 RON (avocat EEEEEEEEE.), au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară s-a plătit din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva deciziei penale nr. 89 din data de 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013, au formulat contestaţii în anulare inculpaţii A., C., D. şi E..

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul inculpat A. a susţinut că, potrivit celor reţinute în decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (paragrafele 72 şi 73) rezultă că între data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, şi data publicării în Monitorul Oficial al României a O.U.G. nr. 71/2022, prin care s-a modificat art. 155 din C. pen., respectiv data de 30 mai 2022, C. pen. a prezentat o formă care nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Drept urmare, sunt aplicabile termenele generale privind prescripţia răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen., în forma existentă între 25 iunie 2018 şi 30 mai 2022, C. pen. în această formă, reprezentând legea penală mai favorabilă.

În concluzie, contestatorul condamnat A. a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale cu privire la infracţiunile imputate.

Referitor la contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat C., cu titlu preliminar, trebuie menţionat că cererea a fost înregistrată iniţial, la data de 16.08.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, contestatorul solicitând aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, conform art. 6 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 155 alin. (1) din C. pen., prin raportare la cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. La termenul de judecată din 29.09.2022, persoana condamnată şi-a precizat cererea formulată ca fiind contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 89/A/2.05.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2013, motiv pentru care, prin sentinţa penală nr. 65 din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 50 din C. proc. pen. coroborat cu art. 429 din C. proc. pen., a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa soluţionării contestaţiei în anulare.

Prin motivele formulate, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, contestatorul condamnat C. a solicitat să se constate incidenţa precripţiei generale a răspunderii penale cu privire la infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 93 din data de 04 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/02.05.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2013.

La termenul din data de 24 noiembrie 2022, în ultimul cuvânt, contestatorul inculpat C. a solicitat suspendarea deciziei atacate până la soluţionarea contesatţiei în anulare.

La rândul său, prin cererea de contestaţie în anulare, contestatorul inculpat D. a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac şi rejudecarea apelului (în raport, cu motivele prevăzute de art. 426 lit. c) şi lit. d) din C. proc. pen.), de către un complet legal constituit şi, în subsidiar, să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale (în raport, cu motivul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.), cu consecinţa dispunerii unei soluţii de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. c) şi lit. d) din C. proc. pen., contestatorul condamnat D. a arătat că, la data de 09 iunie 2020 completul colegial din apel din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, era format din preşedintele FFFFFFFFF. şi judecătorii GGGGGGGGG. şi HHHHHHHHH..

În şedinţa din data de 01 iulie 2020, magistratul asistent a învederat că, urmare a ordinului din data de 31 martie 2020 al Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost emisă Hotărârea nr. 38 a secţiei Penale, prin care a fost modificată componenţa completului de judecată nr. 8. Astfel, preşedintele completului, doamna judecător FFFFFFFFF., a fost înlocuit de doamna judecător IIIIIIIII., noua configuraţie a completului fiind următoarea: preşedinte - IIIIIIIII., judecători - GGGGGGGGG. şi HHHHHHHHH..

La termenul din data de 20 octombrie 2020, s-a pus în discuţie cererea formulată de inculpatul D., privind reaudierea martorilor audiaţi înainte de 01 iulie 2020, în vederea respectării principiului nemijlocirii şi al continuităţii completului de judecată, întrucât preşedintele completului, doamna judecător IIIIIIIII., nu a participat la audierea acestor martori. Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea privind readministrarea probatoriului formulată de inculpatul D., apreciind că prin înlocuirea, pentru motive obiective şi până la începerea dezbaterilor, a unuia dintre membrii completului de judecată nu se încalcă principiul nemijlocirii, prev. de art. 351 din C. proc. pen. şi nici dreptul la un proces echitabil, prev. de art. 6 CEDO.

În continuare, în şedinţa din data de 15 decembrie 2020, componenţa completului de judecată a suferit din nou modificări, în sensul, că a fost înlocuit domnul judecător GGGGGGGGG., care din motive obiective (medicale) nu a putut fi prezent la instanţă, luându-i locul domnul judecător JJJJJJJJJ.. Faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat cauza, în virtutea administrării probatoriului cu respectarea principiului nemijlocirii.

După finalizarea cercetării judecătoreşti, la data de 11 mai 2021, instanţa a acordat participanţilor la proces cuvântul în dezbateri şi a rămas în pronunţare asupra cauzei, stabilindu-se termen de pronunţare la 25 mai 2021.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol la data de 09 iunie 2021, cu motivarea că un membru al completului de judecată se pensionează începând cu data de 15.06.2021 şi s-a stabilit termen de judecată pentru data de 22 septembrie 2021.

La termenul din 22 septembrie 2021, completul de judecată a suferit din nou modificări, având în vedere că, la 15.06.2021, a intervenit pensionarea doamnei judecător HHHHHHHHH.. În acest context, completul a fost copus din preşedinte - judecător IIIIIIIII. şi judecători - GGGGGGGGG. şi FFFFFFFFF..

În aceeaşi şedinţă, în raport, cu faptul că s-a schimbat componenţa completului de judecată, după dezbateri şi s-a repus cauza pe rol, inculpatul D. a formulat o cerere prin care a solicitat readministrarea probatoriului de către completul nou format, pentru a se garanta respectarea dreptului la apărare, al nemijlocirii administrării probelor şi al continuităţii completului de judecată.

Înalta Curte a respins această solicitare, cu motivarea că dispoziţiile art. 354 alin. (3) din C. proc. pen. impun în caz de schimbare a completului colegial din apel, doar reluarea dezbaterilor şi nu readministrarea probatoriului, arătându-se, de asemenea, că "principiul nemijlocirii ar fi fost respectat chiar şi în situaţia în care modificările ar fi intervenit în cursul cercetării judecătoreşti, întrucât judecătorul cu care s-a întregit completul de judecată a făcut parte din acesta la înregistrarea cauzei pe rolul Înaltei Curţi şi până la termenul de judecată din 01.07.2020, iar dacă ar fi avut nelămuriri cu privire la unele dintre probele administrate, în perioada în care nu a fost în complet, ar fi avut posibilitatea să dispună citarea părţii respective şi audierea punctuală a acesteia".

Drept urmare, instanţa de apel a dispus, din nou, acordarea cuvântului în dezbateri, participanţilor la proces.

Contestatorul a susţinut că, în realitate, nu a existat o dezbatere în sensul prev. de art. 6 CEDO, caracterizată de contradictorialitate şi de percepţie nemijlocită de către completul de judecată a pledoariilor finale ale participanţilor la proces, întrucât aceştia s-au rezumat la a face trimitere la cele expuse anterior în şedinţa din data de 11 mai 2021. Practic, la termenul din 22 septembrie 2021 nu a avut loc o reală dezbatere contradictorie a argumentelor de fapt şi de drept pentru care instanţa ar trebui să pronunţe o anumită soluţie, specifică etapei dezbaterilor, întrucât, atât apărarea, cât şi acuzarea au făcut trimitere la cele consemnate în încheierea din 11 mai 2021, dezbateri care în fapt au avut loc în faţa unui alt complet de judecată.

Instanţa a rămas în pronunţare şi a amânat succesiv pronunţarea deciziei, până la data de 02 mai 2022, când a pronunţat decizia împotriva căreia a fost formulată prezenta contestaţie în anulare.

Contestatorul condamnat D. a apreciat că nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la componenţa completului de judecată în apel, în raport, cu faptul că acesta a suferit modificări pe parcursul cercetării judecătoreşti şi al etapei dezbaterilor, fără a se readministra probaţiunea pe care s-a fundamentat soluţia de condamnare definitivă a inculpatului, încălcându-se principii fundamentale de drept convenţional şi constituţional, precum cel al nemijlocirii, contradictorialităţii şi continuităţii completului de judecată.

În opinia contestatorului, aceste schimbări ale completului de judecată au creat un context juridic total nefast pentru el, în condiţiile în care doar un singur judecător a participat la administrarea probatoriului în plenitudinea sa, în mod direct conform normelor procedurale şi constituţionale la care a făcut trimitere anterior, respectiv judecătorul GGGGGGGGG.. Ceilalţi doi membri ai completului de judecată au lipsit în mod sistematic de la etapa cercetării judecătoreşti, iar etapa dezbaterilor în faţa noului complet au fost pur formale, facându-se trimitere de către participanţi la dezbaterile care au avut loc în faţa vechiul complet la data de 11 mai 2021. Acest ultim aspect echivalează în fapt cu lipsa dezbaterilor, întrucât noul judecător în faţa căruia s-au reluat dezbaterile (FFFFFFFFF.) nu a perceput în mod nemijlocit argumentaţiile susţinute la data de 11 mai 2021, de către toţi participanţii la procesul penal, context juridic aflat în antiteză cu principalele garanţii procesuale, cum ar fi principiul nemijlocirii, al continuităţii completului de judecată şi al dreptului la un proces echitabil.

S-a susţinut că practica şi doctrina juridică de specialitate, în materie penală, este unanimă cu privire la următorele considerente:

"Deşi legea naţională se învederează a fi mai permisivă în ceea ce priveşte posibilitatea modificării compunerii instanţei, regula având un caracter relativ până la începerea dezbaterilor, nu acelaşi lucru se poate afirma şi din perspectiva Convenţiei Europene, Curtea de la Strasbourg apreciind că un aspect important al echitabilităţii procedurilor penale este asigurarea posibilităţii confruntării martorilor acuzării de către inculpat, în prezenţa judecătorului, acesta urmând să hotărască asupra acuzaţiei în materie penală, iar în cazul unei schimbări în compunerea completului de judecată fiind necesară audierea martorilor esenţiali (CtEDO, Beraru c. României, hotărârea din 18 septembrie 2014, paragraf 64).

S-a apreciat că acel substitut de dezbatere din 22 septembrie 2021, al realei dezbateri din data 11 mai 2021, nu îndeplineşte condiţia substanţială la care face referire art. 354 alin. (2) din C. proc. pen.. În realitate, dezbaterile au fost doar formale, lipsite de substanţa lor juridică, aspect dedus chiar din poziţia procesuală a participanţilor la şedinţa de judecată din 22 septembrie 2021. Totodată, în raport, cu faptul că instanţa de judecată din apel a suferit modificări substanţiale ale completului de judecată, astfel cum s-a arătat, în mod real poziţia celui de al treilea judecător fiind una inconstantă, s-a încălcat grav dreptul inculpatului de a beneficia de un proces echitabil şi o instanţă independentă şi obiectivă, devenind astfel incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., întrucât instanţa de apel "nu a fost compusă potrivit legii" şi, totodată, "a existat un caz de incompatibilitate", cu referire la doamna judecător FFFFFFFFF., în sensul său calitativ şi nu cantitativ, întrucât doamna judecător FFFFFFFFF. nu a luat parte la dezbaterea efectivă a fondului (aşa cum s-a arătat anterior) şi, totodată, nu a readministrat probele câştigate cauzei înainte de formarea completului pentru dezbaterile din 22 septembrie 2021, fapt pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare în baza unor declaraţii care nu au fost adminstrate nemijlocit.

De asemenea, la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a modului în care a ajuns cel de al treilea judecător (FFFFFFFFF.) să facă parte din completul colegial care a pronunţat decizia în apel, contestatorul condamnat D., apreciind că a fost încălcat regimul întregirii completului de judecată. Practic, în lipsa oricărei dovezi de la dosarul cauzei (rezoluţii) privind numirea celui de al treilea judecător în complet, se poate aprecia că acesta a fost numit direct, în mod deliberat, fără respectarea dispoziţiilor legale, respectiv fără a se putea verifica vreun criteriu legal.

Mai mult, s-a solicitat să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. 110 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, care prevăd că, în cazul unui incident procedural, "întregirea completului se face cu judecătorul sau judecătorii din planificarea de permanenţă din ziua în care acestea au fost invocate". Or, din actele dosarului rezultă că a fost repusă pe rol cauza la data de 09 iunie 2021, în considerarea faptului că doamna judecător HHHHHHHHH. îşi va înceta activitatea începând cu data de 15 iunie 2021, ca urmare a aprobării cererii de pensionare.

În sensul prevăzut de art. 110 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, rezultă că acest incident procedural privind imposibilitatea participării doamnei judecător HHHHHHHHH. s-a invocat în şedinţa din data de 09 iunie 2021, când s-a stabilit termen pentru data de 22 septembrie 2021. Mai mult, art. 110 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti impune că întregirea completelor de judecată cu judecătorul aflat în planificarea de permanenţă se va efectua "având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor".

Or, în urma lecturării Hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se observă că, la data de 09 iunie 2021, dată la care completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnat să judece apelul declarat în cauză, a invocat incidentul procedural al imposibilităţii doamnei judecător HHHHHHHHH. de a mai face parte din completul de judecată, pe lista judecătorilor aflaţi la permanenţă figurau "KKKKKKKKK." şi "LLLLLLLLL." (Hotărârea nr. 61 din data de 26 mai 2021 a Colegiului de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Contestatorul condamnat D. a apreciat că, pentru respectarea dispoziţiilor procedurale amintite mai sus, respectiv pentru constituirea completului de judecată în mod legal pentru termenul din data de 22 septembrie 2021, trebuia desemnat pentru întregirea completului unul din cei doi judecători aflaţi la permanenţă în data invocării incidentului procedural, respectiv 09 iunie 2021, conform art. 110 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

Judecătorii aflaţi la permanenţă în data de 22 septembrie 2021 au fost desemnaţi printr-o hotărâre a Colegiului de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 30 iunie 2021, cuprinşi în anexa I (Judecătorii "MMMMMMMMM." şi "NNNNNNNNN."), deci ulterior ivirii incidentului procedural, aspect care naşte o serie de suspiciuni privind lipsa de obiectivitate în desemnarea judecătorilor la permanenţă, cunoscându-se că la data de 22 septembrie se va dezbate cauza inculpatului D., unde, anterior, în aceeaşi cauză, a mai fost desemnată doamna judecător FFFFFFFFF. pentru o scurtă perioadă.

Este evident că dispoziţiile art. 110 alin. (7) din Regulament au fost reglementate în considerarea garanţiei de obiectivitate, de a se desemna judecătorul aflat la permanenţă din ziua invocării incidentului procedural şi nu unul care va fi planificat printr-o hotărâre ulterioară, avându-se la îndemână noul termen de judecată acordat în cauză (cu alte cuvinte, deşi se cunoaştea încă din 09 iunie 2021 că trebuie întregită componenţa completului, începând cu data de 15 iunie 2021, cu termen de repunere pe rol fixat la 22 septembrie 2021, nu s-a dispus întregirea completului cu judecătorul desemnat la permanenţă, fie pentru data de 09 iunie, când s-a invocat incidentul procedural, fie pentru data de 15 iunie când acesta s-a ivit efectiv, prin pensionarea doamnei judecător HHHHHHHHH.), ci s-a aşteptat o nouă hotărâre a Colegiului de Conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a fost adoptată la 30 iunie 2021 şi s-au stabilit judecătorii de permanenţă din 22 septembrie 2021.

În acest context, contestatorul condamnat D. a apreciat că întregirea completului de judecată cu doamna judecător FFFFFFFFF., ca judecător de permanenţă la data de 22 septembrie 2021, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Regulamentului de ordine interioară a instanţelor de judecată, fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., instanţa de apel nefiind compusă potrivit legii.

Referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestatorul condamnat D. a susţinut că a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen.

Sub aceste aspect, s-a arătat că infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., are limitele de pedeapsă cuprinse între 6 luni şi 3 ani închisoare, iar infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., are limitele de pedeapsă cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare.

În raport, cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripţie generală în cazul celor două infracţiuni este de 5 ani, calculându-se de la momentul epuizării infracţiunilor, respectiv de la data de 29.06.2012.

Făcând referire la decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, contestatorul condamnat D. a susţinut că această hotărâre nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată o decizie interpretativă, fiind o soluţie simplă de constatare a neconstituţionalităţii nu a unui text de lege în ansamblul său, ci a unei soluţii legislative pe care art. 155 alin. (1) din C. pen. o prevedea. Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionalte nr. 358/2022, instanţa de contencios constituţional a sancţionat ceea ce a mai rămas din dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în prezent nemaiexistând (cu titlu confirmativ din anul 2018) instituţia prescripţiei speciale.

Noua rezonanţă juridică a art. 155 alin. (1) din C. pen. este rezultatul deciziei de contencios constituţional, expresie a deciziei nr. 297/2018 şi a omisiunii legiuitorului de a pune în acord textul legal viciat cu exigenţele constituţionale remarcate, fiind iniţial un text de lege incomplet, iar în prezent un text de lege abrogat.

Or, trebuie observat că dispoziţia din C. pen., aflată la art. 155 alin. (1), declarată neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionalte nr. 297/2018, respectiv soluţia legislativă, nu a fost pusă în acord cu prevederile neconstituţionale, fapt pentru care ea nu a mai produs consecinţe juridice, întrucât efectele juridice au încetat la momentul expirării celor 45 de zile în care legiuitorul ar fi trebuit să găsească o nouă soluţie legislativă compatibilă cu decizia menţionată anterior.

În opinia contestatorului, instanţa de apel trebuia să constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru săvârşirea ambelor infracţiuni imputate, de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât termenul de prescripţie generală de 5 ani era împlinit la data de 29.06.2017.

Drept urmare, se impune adoptarea unei soluţii de încetare a procesului penal în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni menţionate anterior.

Referitor la intervenirea prescripţiei speciale cu privire la infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, având în vedere elementele particulare reţinute de instanţa de apel strict cu privire la această infracţiune, contestatorul a arătat că, prin decizia contestată, la fila x, s-a reţinut de către instanţa de apel că "în acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză dovedesc faptul că inculpaţii Y., Z. şi AA., în perioada 2008-2012 au constituit un grup infracţional nestructurat, sprijinit de inculpatul D., în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare apartamente (actele fiind încheiate la notarul D., ceilalţi trei inculpaţi fiind "constructorii" apartamentelor, în acest fel fiind prejudiciate mai multe persoane vătămate cu o sumă totală ce depăşeşte 200.000 RON)."

Simplificând, acest grup infracţional a fost constituit din trei persoane şi a avut ca scop săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna mai multor subiecţi pasivi.

S-a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea nouă, reprezentată de art. 367 din C. pen., având aceeaşi latură obiectivă cu cea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003. S-a constatat în mod legal faptul că a fost preluată după abrogarea ei prin art. 126 pct. 2 din Legea nr. 187/2021 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. în art. 367 din C. pen.

În acest context, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 367 alin. (6) din C. pen. care stabilesc principalul element al laturii obiective, respectiv faptul că prin grup organizat se înţelege grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. De remarcat faptul că acest scop reprezintă un element al laturii subiective circumstanţiat.

La fila x din decizie, instanţa de control judiciar a apreciat că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Z., perioada constituirii grupului infracţional organizat este 2008 - 2010 (ultima sa implicare în activitatea grupului fiind la data de 29.01.2010, când s-a încheiat convenţia cu persoana vătămată QQ.).

La fila x din decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că "în acord cu prima instanţă, constată că probele administrate în cauză dovedesc sprijinirea grupului infracţional nestructurat de către inculpatul D., notar public, în biroul acestuia ...". În continuare se arată că "acţiunea de - sprijinire - presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia".

În acest context, instanţa a conchis cu privire la analizarea incidenţei prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat, faptul că termenul de prescripţie specială este de 10 ani şi începe să curgă din anul 2012 (pentru Haiduc, AA. şi D.) şi 2010 (pentru Z.), astfel că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la data de 27.08.2022 pentru Haiduc şi AA., 29.06.2022 pentru D., iar în privinţa lui Z. a constat împlinit termenul de prescripţie în 2018, deşi cu titlu de evidenţă ar fi fost 29.01.2020, fiind posibil o eroare materială aflată în primul alineat al filei 164 din hotărâre.

Problema de drept care se naşte ca urmare a argumentaţiei reţinute de către instanţa de apel în decizia contestată, cu privire la infracţiunea de grup infracţional organizat, este aceea că, odată constatată neimplicarea inculpatului Z. în activitatea grupului infracţional organizat încă din anul 2010, în mod pertinent, această conivenţă infracţională iniţială a celor 3 constituenţi ai grupului s-a epuizat, în sensul prev. de art. 367 alin. (6) din C. pen., în anul 2010.

Astfel, având în vedere că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este una continuă, care poate fi săvârşită şi în formă continuată, aceasta prezintă un moment al consumării şi unul al epuizării (marcat de încetarea actelor de prelungire a activităţii infracţionale).

Este evident că trăsătura esenţială a infracţiunii (prevederea faptei în legea penală) trebuie să existe, în raport, cu ambele momente, fiind necesar ca atât la momentul consumării, cât şi la momentul epuizării infracţiunii să existe cel puţin trei membri asociaţi ai grupării.

În măsura în care s-a reţinut că această conivenţă infracţională a celor trei membri ai grupării a durat doar până în anul 2010, an de la care inculpatul asociat Z. nu a mai avut nicio legătură cu activitatea acestui grup, este evident că aceasta dată marchează şi epuizarea infracţiunii de grup infracţional organizat în măsura în care din anul 2010 grupul ar fi fost constituit în continuare doar din două persoane. Din anul 2010 (din data de 29.01.2010) nu mai există tipicitatea obiectivă a grupului, fiind vorba de sprijinirea de către inculpatul D. a unui grup infracţional constituit din doar două persoane, respectiv inculpaţii Haiduc şi AA..

Pe cale de consecinţă, în raport, cu momentul epuizării infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., marcat de momentul încetării activităţii infracţionale de către cel de al treilea membru, Z., contestatorul condamnat D. a apreciat că se impune constatarea prescripţiei speciale a infracţiunii în ceea ce îl priveşte, la data de 29.01.2020, ca urmare a faptului că, începând cu data de 29.01.2010, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, epuizându-se, întrucât ulterior acestui moment "ar fi sprijinit un grup infracţional alcătuit din două persoane, fapta nemafiind astfel tipică".

Contestatorul inculpat E., invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi făcând referire la cele statuate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în esenţă, a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 93 din data de 04 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/2.05.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013, respectiv infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege.

În opinia contestatorului, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (25.07.2018), decizie prin care s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevedea întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., legiuitorul trebuia ca, în termen de 45 de zile, să pună în acord această soluţie legislativă cu dispoziţiile constituţionale.

Întrucât nu a fost reglementată o soluţie legislativă referitor la sfera actelor întreruptive de prescripţie, această instituţie nu mai avea operatibilitate.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.

Drept urmare, prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, contestatorul inculpat E. a susţinut că, dat fiind faptul că în fondul activ al legislaţiei nu a existat un text de lege care să reglementeze întreruperea cursului termenului prescripţiei, această instituiţie de drept nu a mai operat, atrăgând implicit şi inoperabilitatea prescripţiei speciale.

În concluzie, în raport, cu momentul epuizării infracţiunii reţinute în sarcina sa, contestatorul inculpat a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi încetarea procesului penal, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale cu privire la infracţiunea imputată.

La termenul din data de 13 octombrie 2022, având în vedere că dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce avea ca obiect soluţionarea unei sesizări în materia prescripţiei răspunderii penale, avea termen fixat la data de 25 octombrie 2022, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiate cererile de amânare a judecării cauzei formulate de către contestatorii inculpaţi D. şi E., motiv pentru care a dispus amânarea cauzei.

La termenul din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte a acordat cuvântul cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiilor în anulare, apărătorii contestatorilor intimaţi şi ai intimaţilor inculpaţi, precum şi reprezentantul Ministerului Public formulând concluzii în sensul admiterii în principiu a căilor extraordinare de atac, considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a contestaţiilor în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., în majoritate, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestaţia în anulare este o cale de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate, ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de-o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanţa de judecată).

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa examinând admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.

În această etapă procesuală, se verifică îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, care rezultă din dispoziţiile art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.. Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 426 din C. proc. pen., se consideră că cererile de contestaţie în anulare privesc o hotărâre penală definitivă, respectiv decizia penală nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013.

În privinţa condiţiilor prevăzute de art. 427 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că cererile au fost formulate de inculpaţii A., C., D. şi E., care au avut calitatea de părţi (apelanţi inculpaţi) în cauza în care a fost pronunţată decizia împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac şi au fost indicate cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. (inculpaţii A., C., D. şi E.) şi art. 426 lit. c) şi lit. d) din C. proc. pen. (inculpatul D.), fiind, deopotrivă, indicate şi motivele aduse în sprijinul acestora.

În cauză, a fost respectat termenul de introducere a contestaţiilor în anulare, prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., prin raportare la cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. (contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând).

Şi în ceea ce priveşte cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. c) şi d) din C. proc. pen. a fost respectat termenul de introducere a contestaţiei în anulare, prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., cererea fiind formulată de contestatorul inculpat D. cu respectarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

În schimb, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, în ceea ce priveşte cazurile de contestaţie în anulare reglementate de art. 426 lit. c) şi d) din C. proc. pen.

Prealabil, Înalta Curte, în opinie majoritară, reaminteşte, referitor la cazul de contestaţie în anulare reglementat de art. 426 lit. c) din C. proc. pen. (când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului), că acesta este incident în situaţia în care dezbaterea în calea de atac a avut loc în faţa unui complet, însă hotărârea este pronunţată de un alt complet.

În privinţa cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lid. d) din C. proc. pen. (când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate), compunerea instanţei reprezintă alcătuirea completului de judecată cu numărul de judecători prevăzuţi de lege, în calea ordinară de atac a apelului completul fiind compus din trei judecători la instanţa supremă. Aşadar, compunerea completului de judecată este nelegală în ipoteza în care la judecarea apelului a participat un număr mai mare ori mai mic de judecători. A doua ipoteză a acestui caz de contestaţie în anulare se referă la incompatibilitatea în care se află un membru judecător al completului.

Deopotrivă, Înalta Curte, în opinie majoritară, subliniază că, pentru ca un caz de contestaţie în anulare să fie declarat admisibil în principiu, nu este suficient să fie invocat un motiv prevăzut de art. 426 din C. proc. pen. de către partea interesată. Un caz de contestaţie în anulare susţinut formal, fără să fie însoţit de o motivare de natură să dezvolte ipoteza prevăzută de lege în art. 426 din C. proc. pen. sau dacă motivarea sa contrazice sau excede ipoteza reglementată de art. 426 C. proc. pen., nu este admisibil. Pentru a se putea trece la analiza temeiniciei contestaţiei în anulare, faza admisibilităţii în principiu presupune ca partea interesată să indice un motiv dintre cele prevăzute de lege şi să susţină cu argumente de drept şi de fapt temeiul invocat. În lipsa invocării unor argumente consecvente cu temeiul de drept prevăzut de art. 426 din C. proc. pen., nu există situaţia premisă pentru a se trece la admisibilitatea în principiu.

Înalta Curte constată că motivele formulate de contestatorul inculpat D. în susţinerea cazurilor de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. c) şi d) din C. proc. pen. nu se circumscriu acestor cazuri.

Astfel, în esenţă, contestatorul D. a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la componenţa completului de judecată în apel, în raport, cu faptul că acesta a suferit modificări pe parcursul cercetării judecătoreşti şi al etapei dezbaterilor, fără a se readministra probaţiunea pe care s-a fundamentat soluţia de condamnare definitivă, încălcându-se principii fundamentale de drept convenţional şi constituţional, precum cel al nemijlocirii, contradictorialităţii şi continuităţii completului de judecată. Deopotrivă, contestatorul a arătat că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a modului în care a ajuns doamna judecător FFFFFFFFF. să facă parte din completul colegial care a pronunţat decizia în apel, fiind încălcat regimul întregirii completului de judecată.

Înalta Curte constată că, în cauză, atât la momentul dezbaterilor, la termenul din 22 septembrie 2021, cât şi la data pronunţării deciziei, la 02 mai 2022, completul a avut aceeaşi compunere: doamna judecător IIIIIIIII. (preşedintele completului), domnul judecător GGGGGGGGG. şi doamna judecător FFFFFFFFF..

Aşadar, hotărârea nu a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului şi instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii.

În ceea ce priveşte teza a II-a a cazului prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., "a existat un caz de incompatibilitate", se observă că inculpatul D. nu a indicat, prin motivele de contestaţie în anulare formulate, un caz de incompatibilitate referitor la vreunul din cei trei membri ai completului de judecată.

În plus, Înalta Curte constată că nu au fost depuse ori invocate dovezi care sunt la dosar în susţinerea cazurilor de contestaţie în anulare reglementate de art. 426 lit. c) şi d) din C. proc. pen.. Înscrisurile ataşate cererii de contestaţiei în anulare (extras din Hotărârea nr. 61 din data de 26 mai 2021 a Colegiului de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, planificarea judecătorilor de permanenţă din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penlă pentru perioada 02 iunie-02 iulie 2021, extras din Hotărârea nr. 83 din data de 30 iunie 2021 a Colegiului de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) sunt unele cu caracter general, care privesc aspecte administrative, respectiv aprobarea unor programări la nivelul secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (prin hotărârile Colegiului de conducere menţionate anterior s-au aprobat planificările judecătorilor de permanenţă, ale judecătorilor de drepturi şi libertăţi şi cele la domiciliu pentru lunile iunie şi septembrie 2021).

Drept urmare, motivele formulate de contestatorul inculpat D. nu se circumscriu cazurilor de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. c) (când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului) şi lit. d) (când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate) din C. proc. pen.

În continuare, referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., invocat de contestatorii inculpaţi A., C., D. şi E., Înalta Curte, în opinie majoritară, reţine următoarele:

Conform celor statuate prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022):

"1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.

2. Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."

În considerentele acestei hotărâri, referitor la cele statuate la pct. 2 din dispozitivul deciziei, s-a reţinut că:

"Potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au următorul cuprins: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [...] b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; [...]", însă "instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal".

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Întrucât prin intermediul său se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat, dobândită de o hotărâre definitivă, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară supusă unui formalism mai ridicat decât cel incident în cazul căilor ordinare de atac. Astfel, aceasta poate fi exercitată numai în condiţiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen. referitoare la titularii căii de atac, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora şi dovezile în susţinerea lor.

Prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reţinut că natura de "în anulare" a căii de atac semnifică faptul că "verificarea pe care o face instanţa în cadrul contestaţiei în anulare reprezintă o apreciere asupra încălcării unor garanţii procesuale ce nu ţin de fondul cauzei, dar care s-au produs", iar natura "de retractare" pune instanţa în situaţia de "a verifica, ea însăşi, condiţiile legale în care a dat hotărârea şi, dacă este cazul, de a o infirma, fără însă a-şi putea extinde controlul asupra legalităţii sau temeiniciei soluţiei pronunţate".

În consecinţă, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai erori de procedură (error in procedendo). De asemenea, prin intermediul contestaţiei în anulare poate fi invocată nulitatea unor anumite acte de procedură, şi nu a oricărui act de procedură efectuat cu încălcarea legii.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 453/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020) s-a reţinut că în vederea respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, "intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din C. proc. pen..".

Dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., referindu-se la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, fac trimitere în mod explicit la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. includ între cauzele de încetare a procesului penal intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale precitată, se reţine că aprecierea eronată a instanţelor de judecată asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv prescripţia răspunderii penale, constituie o eroare de judecată, respectiv "o greşeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate". În schimb, "omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanţa neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluţie de încetare a procesului penal" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, paragrafele 29 şi 30).

Aşadar, în ipoteza în care persoana condamnată a invocat în faţa instanţei incidenţa dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale, iar instanţa de apel a examinat această chestiune, invocarea aceleiaşi cauze de încetare a procesului penal pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. echivalează cu o critică a raţionamentului judiciar al instanţei cu prilejul soluţionării apelului şi ar determina o reevaluare a fondului cauzei. În această situaţie, s-ar transforma calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare din una de anulare şi retractare în una de reformare, lărgind nepermis sfera controlului judiciar, contrar voinţei legiuitorului astfel cum a statuat instanţa de contencios constituţional.

În schimb, în ipoteza în care instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra incidenţei dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale invocate de către persoana condamnată ori dacă acestea nu au fost invocate şi nici examinate din oficiu, omisiunea instanţei va constitui o eroare de procedură care va putea fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Referitor la interpretarea eronată de către organele judiciare a naturii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, chestiune constatată prin Decizia nr. 358/2022 a instanţei de contencios constituţional care a reţinut că prima a avut natura unei decizii simple/extreme şi că aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, se reţin următoarele:

Prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituţională a reţinut că "lipsa de intervenţie a legiuitorului în cazul pronunţării unor decizii de admitere (indiferent de tipologia acestora) şi implicaţiile acestei pasivităţi, îndeosebi în materie penală, au determinat naşterea unei practici judiciare ce tinde la adoptarea unei soluţii de suplinire a competenţelor legiuitorului, prin identificarea ansamblului legislativ şi aplicarea acestuia, de multe ori prin analogie, la cazul dat. Astfel, încercarea organelor judiciare, justificată de neîndeplinirea de către legiuitor a obligaţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, de a da un efect normei în forma rămasă după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale duce de multe ori la o aplicare neunitară a acestei norme" (paragraful 53) şi "identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie" (paragraful 71).

În acest context, în cazul în care instanţa de apel a examinat incidenţa dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale, se impune punerea în balanţă a principiilor autorităţii de lucru judecat şi securităţii raporturilor juridice în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti rămase definitive ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 cu existenţa unei practici judiciare generalizate referitoare la modalitatea în care a fost examinată instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale prin prisma efectelor primei decizii a instanţei de contencios constituţional. Acest test de echilibru va fi incident exclusiv în ceea ce priveşte hotărârile rămase definitive ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, întrucât, din perspectiva producerii ex nunc a efectelor deciziilor instanţei de contencios constituţional, numai acestea au avut aptitudinea de a fi constituit cauze pendinte la acel moment. Raporturile juridice soluţionate definitiv anterior publicării deciziei menţionate constituiau facta praeterita din perspectiva efectelor Deciziei nr. 297/2018 şi nu pot, prin intermediul unei contestaţii în anulare, să fie transformate în cauze pendinte în raport cu aceasta.

Deşi, aşa cum s-a arătat ulterior prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, practica judiciară generalizată a fost una eronată şi a condus la aplicarea de către organele judiciare a legii penale prin analogie, această situaţie constituie o chestiune de drept, o eroare de judecată, iar nu una de procedură, întrucât vizează chiar fondul cauzei, respectiv regimul răspunderii penale. Faptul că eroarea cu privire la natura Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut un caracter generalizat la nivelul practicii judiciare nu conduce la concluzia existenţei unei erori de procedură, ci, dimpotrivă, subliniază faptul că a fost rezultatul raţionamentului judiciar dezvoltat de instanţele învestite cu judecarea cauzelor respective. Similar, intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prin care a fost relevată eroarea de interpretare a naturii Deciziei nr. 297/2018 nu are semnificaţia unei cauze de schimbare a caracterului de eroare de judecată a instanţelor judecătoreşti.

Din perspectiva consecinţelor calificării chestiunii analizate drept o eroare de procedură se reţine că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 623/2015, paragraful 17; nr. 453/2020, paragraful 18) s-a arătat că "principiul autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe fiind necesar a fi interpretate în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52)".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020 precitată s-a reţinut că, spre deosebire de contestaţia în anulare, scopul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie este acela de a îndrepta anumite erori grave de drept comise la judecarea apelului (paragraful 23). Astfel, Curtea Constituţională a arătat că "Recursul în casaţie reprezintă, aşadar, un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea hotărârilor necorespunzătoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul având şi un rol subsidiar în uniformizarea jurisprudenţei. Întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punctul de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile. Astfel, spre deosebire de contestaţia în anulare - care vizează îndreptarea erorilor de procedură - şi de revizuire - cale de atac ce urmăreşte eliminarea erorilor de judecată -, recursul în casaţie are ca obiect verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele juridice aplicabile, în scopul îndreptării erorilor de drept" (paragraful 25).

Prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a dezvoltat analiza prin raportare la cauzele de încetare a procesului penal şi a reţinut că "Având în vedere diferenţele dintre calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi cea a recursului în casaţie, Curtea reţine că o asemenea greşeală juridică (constând în faptul că instanţa s-a pronunţat greşit cu privire la lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal) ar putea fi îndreptată, eventual, pe calea recursului în casaţie, aceasta fiind calea de atac reglementată de legiuitor în scopul îndreptării erorilor de drept comise cu prilejul judecării apelului. Spre deosebire de aceasta, incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanţa de apel a omis să se pronunţe va fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, care are ca scop îndreptarea unor erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului (paragraful 32). Curtea reţine însă că ipoteza invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se regăseşte, în prezent, printre cazurile în care poate fi invocat recursul în casaţie, întrucât art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. vizează, în mod expres, doar ipoteza dispunerii în mod greşit a încetării procesului penal, nu şi soluţia simetrică a greşitei nedispuneri a încetării procesului penal. Reglementarea acestei din urmă soluţii ar putea constitui obiectul unei viitoare intervenţii legislative a Parlamentului asupra prevederilor art. 438 din C. proc. pen. sau ar putea face obiectul unei viitoare analize de constituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate (paragraful 33). Prin urmare, Curtea reţine că omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., pe când soluţia greşitei nedispuneri a încetării procesului penal, în situaţia în care instanţa, în mod eronat, a constatat lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal, nu face obiectul de reglementare al textului criticat. Cu toate acestea, având în vedere natura instituţiei recursului în casaţie, greşita pronunţare a instanţei cu privire la lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal este necesar a fi reglementată la art. 438 din C. proc. pen. (paragraful 34)".

Având în vedere argumentele expuse, se desprinde concluzia că în ipoteza în care instanţa de apel a examinat incidenţa dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia răspunderii penale prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, invocarea naturii juridice diferite a acesteia din urmă, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022, nu poate fi realizată pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât constituie o chestiune de drept, iar nu o eroare de procedură.

În consecinţă, în ceea ce priveşte chestiunea de drept invocată de către instanţa de trimitere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."

În cauză, prin decizia penală nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013, împotriva căreia au fost formulate prezentele contestaţii în anulare, s-a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale cu privire la contestatorii inculpaţi A., C., D. şi E., astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, redate pe larg în cuprinsul prezentei decizii.

Drept urmare, având în vedere cele statuate prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), în sensul că, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii, Înalta Curte nu poate reanaliza incidenţa prescripţiei răspunderii penale cu privire la contestatorii inculpaţi A., C., D. şi E..

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate formulată de inculpatul C., în ultimul cuvânt, la termenul din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că dispoziţiile art. 430 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei ca, până la soluţionarea contestaţiei în anulare, să suspende executarea hotărârii a cărei anulare se cere. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă, ca inadmisibilă, fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării rămâne fără obiect şi nu se justifică pronunţarea distinctă asupra acesteia, situaţie incidenţă şi în speţă.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în majoritate, va respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare declarate de inculpaţii A., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat D., în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., C. şi E. şi pentru intimaţii inculpaţi X., BB., S., AA., R., Y., F., O., Z. şi D., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare declarate de inculpaţii A., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat D., în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., C. şi E. şi pentru intimaţii inculpaţi X., BB., S., AA., R., Y., F., O., Z. şi D., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 decembrie 2022.

Opinie separată

Cu opinia separată a doamnei judecător OOOOOOOOO., în sensul admiterii în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de inculpaţii A., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013.

În opinie separată, apreciez că sunt îndeplinite condiţiile de admitere în principiu a prezentelor căi extraordinare de atac, prevăzute de art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, în cauză, contestaţiile în anulare au fost promovate împotriva unei hotărâri definitive (decizia penală nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013), de către A., C., D. şi E., care au avut calitatea de inculpaţi în cauză. Deopotrivă, se observă că toţi contestatorii au invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., susţinând că a fost împlinit termenul privind prescripţia generală a răspunderii penale cu referire la infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, cu argumentul că, în perioada 10 septembrie 2018 - 30 mai 2022 a subzistat un vid legislativ, în care nu erau reglementate actele prin care putea fi întreruptă prescripţia răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, aceasta nu a putut fi întreruptă prin niciun act procedural efectuat în cauză. Faţă de lipsa unui text de lege lămuritor pentru clarificarea intervenţiei prescripţiei, contestatorii au apreciat că se impune să se constate intervenţia prescripţiei generale a răspunderii penale. Totodată, se observă că a fost respectat termenul de introducere a contestaţiei în anulare, prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen.

Motivele formulate de contestatorii A., C., D. şi E., privind prescripţia generală a răspunderii penale, se circumscriu cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât prin decizia împotriva căreia au fost declarate prezentele căi extraordinare de atac s-a analizat doar incidenţa prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Drept urmare, cu privire la aceste motive, nu este incidentă decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Deopotrivă, se observă că, în cauză, instanţa de apel nu a analizat precripţia generală a răspunderii penale prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, nefiind astfel incidentă nici decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.

Contestatorul D. a invocat suplimentar şi cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. c) şi d) din C. proc. pen., susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la componenţa completului de judecată în apel, în raport cu faptul că acesta a suferit modificări pe parcursul cercetării judecătoreşti şi al etapei dezbaterilor, fără a se readministra probaţiunea pe care s-a fundamentat soluţia de condamnare definitivă.

În opinia contestatorului, schimbările intervenite cu privire la membrii completului de judecată au creat un context juridic nefast, întrucât doar un singur judecător a participat la administrarea probatoriului în plenitudinea sa, în mod direct conform normelor procedurale şi constituţionale, respectiv judecătorul GGGGGGGGG.. Ceilalţi doi membri ai completului de judecată au lipsit în mod sistematic de la etapa cercetării judecătoreşti, iar etapa dezbaterilor în faţa noului complet, din data de 22 septembrie 2021, a fost pur formală, făcându-se trimitere de către participanţi la dezbaterile care au avut loc în faţa vechiul complet, la data de 11 mai 2021. Acest ultim aspect echivalează, în opinia contestatorului, cu lipsa dezbaterilor, întrucât noul judecător în faţa căruia s-au reluat dezbaterile, FFFFFFFFF., nu a perceput în mod nemijlocit argumentaţiile susţinute la data de 11 mai 2021, de către toţi participanţii la procesul penal.

De asemenea, s-a susţinut că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a modului în care a ajuns cel de al treilea judecător, doamna FFFFFFFFF., să facă parte din completul colegial care a pronunţat decizia în apel, contestatorul condamnat D. apreciind că a fost încălcat regimul întregirii completului de judecată.

În susţinerea cazurilor de contestaţie în anulare reglementate de art. 426 lit. c) şi lit. d) din C. proc. pen. au fost depuse următoarele înscrisuri: extras din Hotărârea nr. 61 din data de 26 mai 2021 a Colegiului de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, planificarea judecătorilor de permanenţă din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penlă pentru perioada 02 iunie-02 iulie 2021, extras din Hotărârea nr. 83 din data de 30 iunie 2021 a Colegiului de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şi în ceea ce priveşte cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. c) şi d) din C. proc. pen., invocate de contestatorul inculpat D., sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. (calea extraordinară de atac a fost promovată împotriva unei hotărâri definitive - decizia penală nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013), art. 427 din C. proc. pen. (cererea a fost formulată de D., care a avut calitatea de inculpat în cauză), art. 428 din C. proc. pen. (a fost respectat termenul prevăzut de lege, de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

În aceste condiţii, constatând că cererile de contestaţie în anulare sunt formulate în termenul prevăzut de lege, că motivele pe care se sprijină sunt dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul acestora se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, în limitele anterior expuse, în opinie separată, apreciez că se impunea admiterea în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de inculpaţii A., C., D. şi E. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 02 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013, urmând ca verificarea temeiniciei motivelor formulate să se realizeze în etapa judecării pe fond a căii extraordinare de atac.