Complicity in influence peddling upheld where post-demand assistance precedes transaction completion, rejecting antecedence challenge and affirming final conviction

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2022

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 617/PI din 23 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe o durată de 4 ani, care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) cu referire la art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timiş, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timiş schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timiş informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi, respectiv, să presteze 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Timişoara sau al S.C. Horticultura S.A.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor şi obligaţiilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări.

Totodată, s-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 30 august 2018 - 17 noiembrie 2018.

Prin aceeaşi sentinţă penală, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei pe o durată de 3 ani, care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) cu referire la art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timiş, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timiş schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timiş informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata B. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi, respectiv, să presteze 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Timişoara sau al S.C. Horticultura S.A.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor şi obligaţiilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 4.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 690 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţă juridică obligatorie inculpatei B., să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A., care a pretins, în mod direct, de la martorul C., iniţial suma de 200.000 euro, sumă ce a scăzut pe parcursul negocierilor la 50.000 euro, din care la data de 30 august 2018 a primit suma de 10.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorului care efectua urmărirea penală în dosarul în care cel din urmă era cercetat pentru infracţiuni la Legea nr. 143/2000 şi promiţând că îl va determina pe procuror să pronunţe o soluţie favorabilă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatei B. care l-a sprijinit pe inculpatul A. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prin prezentarea sa ca avocatul care are cunoştinţe şi intermediază predarea banilor procurorului, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen.

Referitor la contribuţia inculpatei B. la activitatea infracţională, tribunalul a reţinut că, din discuţiile purtate cu ocazia întâlnirii de la Recaş din seara zilei de 29 august 2018 (astfel cum au fost redate prin procesul-verbal din data de 30 august 2018), rezultă că aceasta a avut un rol activ, participând la discuţie şi sprijinind varianta livrată de inculpatul A. în scopul determinării martorului C. să remită suma de bani solicitată în schimbul pretinsei traficări a influenţei.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, tribunalul a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., context în care a apreciat că reeducarea acestora se poate realiza în bune condiţii prin aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate spre minimul special (de 3 ani în cazul inculpatului A. şi, respectiv, de 2 ani închisoare pentru inculpata B.).

Deopotrivă, având în vedere circumstanţele care caracterizează persoana incupaţilor, din care s-a concluzionat că faptele pentru care sunt condamnaţi sunt accidentale şi nu reflectă deprinderi sau concepţii antisociale, precum şi acordul manifestat de aceştia pentru a presta muncă în folosul comunităţii, tribunalul a apreciat că acuzaţii se pot îndrepta şi fără executarea efectivă a sancţiunii penale, astfel încât, constatând îndeplinite şi celelalte cerinţe ale art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B. pe o durată de 4 ani şi, respectiv, de 3 ani, care reprezintă termene de supraveghere stabilite în condiţiile art. 92 C. pen., cu respectarea de către inculpaţi a obligaţiilor şi măsurilor impuse de instanţă.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii A. şi B..

În motivarea apelului formulat, inculpata B. a solicitat achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., arătând că nu poate fi trasă la răspundere penală deoarece actele de sprijin pe care le-ar fi efectuat în demersul infracţional al inculpatului A. au survenit ulterior săvârşirii de către acesta a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. (şi anume, ulterior consumării infracţiunii în varianta pretinderii). Astfel, a apreciat că sprijinul acordat autorului nu era apt să conducă la consumarea acestei infracţiuni deoarece hotărârea de primire a banilor era configurată încă din luna mai 2018, atunci când inculpatul A. a pretins suma de 200.000 euro de la cetăţenii germani, neputându-i-se reţine nici acte de înlesnire sau ajutor la acţiunile acestuia realizate în legătură cu micşorarea cuantumului respectivei sume la 10.000 euro. Ca urmare, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea participaţiei penale sub forma complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost trimisă în judecată.

Inculpatul A. nu a motivat apelul în scris, ci doar oral în ziua judecăţii, prin apărătorul desemnat din oficiu, solicitând, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, amânarea aplicării pedepsei, având în vedere starea sa precară de sănătate.

Prin decizia penală nr. 544/A din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 617/PI din 23 decembrie 2020 a Tribunalului Timiş, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea acestora la plata sumei de câte 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, efectuând propria examinare a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o analiză judicioasă a probatoriului administrat în cauză şi a reţinut, în mod corect, starea de fapt dedusă judecăţii, constând în aceea că inculpatul A. a pretins, în mod direct, de la martorul C., iniţial, suma de 200.000 euro, care a scăzut pe parcursul negocierilor la 50.000 euro, din care la data de 30 august 2018 a primit 10.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorului care efectua urmărirea penală în dosarul în care martorul era cercetat pentru o infracţiune prevăzută de Legea nr. 143/2000, inculpatul promiţând că îl va determina pe procuror să pronunţe o soluţie favorabilă martorului, în demersul său infracţional fiind sprijinit de inculpata B., care a fost prezentată ca fiind persoana care are cunoştinţe şi intermediază predarea banilor procurorului, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., în forma autoratului (A.) şi, respectiv, a complicităţii (B.).

Instanţa de apel a apreciat că pentru dovedirea faptelor deduse judecăţii sunt esenţiale înregistrările convorbirilor ambientale purtate între inculpaţii A. şi B. şi martorul C. în data de 29 august 2018, când cei doi acuzaţi au încercat să întărească încrederea celui din urmă cu privire la posibilitatea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul în care era cercetat. Astfel, cu acel prilej, inculpatul A. i-a prezentat martorului modul în care urmează să se desfăşoare în continuare activităţile, cum urmau să ajungă banii la procurorul de caz, cum o să fie audiat, cum se va încheia dosarul, acţiunile inculpatului fiind susţinute de inculpata B. care i-a dat martorului asigurări repetate că problema sa penală se va rezolva.

S-a mai reţinut că, din materialul probator, a rezultat că inculpatul A. s-a înţeles cu martorul C. ca, în dimineaţa zilei următoare, să se întâlnească pentru ca cel din urmă să îi remită cel puţin 10.000 euro, urmând ca restul banilor să fie predaţi în cursul aceleiaşi zile. Conform înţelegerii, în dimineaţa zilei de 30 august 2018, inculpatul A. s-a întâlnit cu martorul C. la o pensiune din Recaş, unde acesta din urmă i-a înmânat suma de 10.000 euro, ce reprezenta un avans din suma totală de 50.000 euro pretinsă pentru a fi dată procurorului în vederea soluţionării favorabile a dosarului instrumentat la D.I.I.C.O.T., de faţă fiind şi martorul D., după care au intervenit organele de poliţie care monitorizau activităţile infracţionale, întocmindu-se un proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi un proces-verbal de înseriere a bancnotelor.

Instanţa a apreciat că, în aceste condiţii, prezumţia de nevinovăţie a inculpatului A. a fost răsturnată, astfel că, în mod legal şi temeinic, s-a dispus sancţionarea sa penală.

S-a mai constatat, pe baza probatoriului administrat, că activitatea infracţională a inculpatei B. a constat în participarea sa, alături de inculpatul A., a cărui activitate infracţională o cunoştea, la întâlnirea cu martorul C. din data de 29 august 2018 de la Pensiunea Popas din Recaş, unde a dat asigurări repetate că problema celui din urmă se va rezolva. S-a arătat, în acest sens, că nu pot fi primite apărările inculpatei că nu a cunoscut despre activităţile inculpatului A. de pretindere a sumelor de bani de la martor, apreciindu-se că această atitudine procesuală a fost adoptată doar pentru a scăpa de răspunderea penală.

Totodată, curtea a înlăturat susţinerile apelantei referitoare la faptul că demersul său ar fi survenit ulterior săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, că nu era apt să conducă la consumarea infracţiunii, că nu a contribuit nici măcar la scăderea cuantumului sumelor de bani şi că nu sunt îndeplinite condiţiile participaţiei penale sub forma complicităţii, apreciind că, în speţă, sunt întrunite toate cerinţele legale pentru tragerea la răspundere penală a acuzatei.

Sub acest aspect, raportându-se la conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., instanţa de control judiciar a subliniat că elementul material al acesteia se realizează prin pretinderea, primirea ori acceptarea de bani sau alte foloase, însă poate fi consumată şi prin două sau toate cele trei modalităţi prevăzute de lege, situaţie în care se reţine doar o singură de faptă de trafic de influenţă, aşa cum rezultă, de altfel, şi din doctrina depusă la dosar de către apărare. A arătat, astfel, că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă atât în modalitatea pretinderii (iniţial 200.000 euro, apoi 100.000 euro şi, ulterior, 50.000 euro), cât şi în cea a primirii sumei de 10.000 euro, care a avut loc efectiv la data de 30 august 2018, după ce inculpata B. a participat la discuţia din 29 august 2018 de la Recaş când martorul C. şi inculpatul A. au abordat problematica remiterii sumei de bani a doua zi.

În aceste condiţii, s-a apreciat că nu are niciun fel de temei legal argumentul apelantei B. că sprijinul demersului infracţional al inculpatului A. ar fi avut loc ulterior săvârşirii infracţiunii.

Referitor la conţinutul acestui sprijin, curtea a reţinut că, din analiza înregistrărilor convorbirilor ambientale din 29 august 2018, a rezultat, în mod indubitabil, că prezenţa inculpatei la discuţii a fost esenţială pentru întărirea convingerii martorului C. că problema sa penală se va rezolva aşa cum a stabilit cu inculpatul A.. Prin urmare, nu se poate susţine că sprijinul pe care B. l-a acordat autorului nu era apt să conducă la consumarea infracţiunii.

În plus, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă faptul că inculpata nu cunoştea limba germană întrucât, din analiza transcrierii convorbirii ambientale din 29 august 2018, rezultă, în mod incontestabil, participarea sa penală, cu toate că aceasta nu a avut nicio contribuţie la pretinderea sumelor de bani de la martorul C., activitate care a aparţinut integral inculpatului A..

De asemenea, s-a considerat că activitatea infracţională a inculpatei B. îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 48 C. pen., pentru reţinerea formei de participaţie a complicităţii, care presupune înlesnirea sau ajutorul în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, cu intenţie. Astfel, s-a arătat că, în mod indubitabil, inculpata B. a dat, cu intenţie, un ajutor inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât prin modul în care a purtat discuţiile din 29 august 2018 la Recaş a întărit convingerea martorului C. că problema sa penală se va rezolva în modalitatea expusă de coinculpat. Din aceleaşi discuţii a rezultat, în mod neechivoc, că inculpata cunoaştea înţelegerile dintre cei doi, scopul participării sale la întâlnire neputând fi explicat într-o altă manieră decât aceea a ajutorului dat inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii, pentru ca demersurile acestuia să fie credibile.

S-a mai subliniat că nu poate fi acreditată ideea că inculpata B. nu cunoştea faptul că presupusa intervenţie la procurorul de caz s-ar fi făcut ca urmare a pretinderii şi primirii sumei de bani de la martorul C. de către inculpatul A., atâta timp cât aceasta a avut un rol activ în discuţiile care au avut loc la 29 august 2018, sprijinind varianta livrată de coinculpat, în scopul determinării martorului să remită suma de bani solicitată în schimbul traficării influenţei, manoperă menită să întărească şi mai mult convingerea martorului că cei doi aveau pârghiile necesare pentru a interveni la procurorul de caz în vederea obţinerii unei soluţii favorabile.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că săvârşirea de către inculpata B. a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., a fost dovedită dincolo de orice dubiu, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată în speţă, motiv pentru care sancţionarea penală a inculpatei a intervenit în mod legal şi temeinic.

Deopotrivă, s-a constatat că tribunalul a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen., pedepsele stabilite pentru cei doi inculpaţi fiind în mod judicios individualizate, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpata B., invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu argumentarea că, raportat la descrierea realizată în decizia recurată, fapta ce îi este imputată nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu îndeplineşte niciuna din condiţiile prevăzute de art. 48 C. pen. pentru reţinerea formei de participaţie a complicităţii, respectiv: să fi fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală de o altă persoană în calitate de autor; complicele să fi realizat acte de înlesnire sau ajutor la comiterea faptei de către autor; contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei penale; actele de complicitate să fie efectuate cu intenţie.

În ceea ce priveşte primele două cerinţe, s-a subliniat că activitatea complicelui poate interveni atât în faza actelor de pregătire, cât şi concomitent cu cele de executare, însă nu şi ulterior consumării infracţiunii, aşa cum este situaţia în speţă.

Sub acest aspect, raportându-se la considerentele deciziei nr. 489/2016 a Curţii Constituţionale (paragraful 48, în care s-a menţionat că infracţiunea de trafic de influenţă se realizează prin cel puţin una din modalităţile normative din conţinutul său, pentru existenţa elementului material "nefiind necesar ca pretinderea banilor sau folosului, acceptarea promisiunii de foloase ori a darurilor să fi fost urmată de executare, adică de satisfacerea pretenţiei sau de respectarea promisiunii de foloase") şi la împrejurările factuale ce rezultă din cuprinsul rechizitoriului şi al hotărârilor instanţelor de fond şi apel, recurenta a arătat că infracţiunea de trafic de influenţă a fost săvârşită de autor în varianta "pretinderii" de la cetăţenii germani, iniţial, a sumei de 200.000 euro, scăzută la 100.000 euro şi, în final, la 50.000 euro, consumându-se, aşadar, anterior serii zilei de 29 august 2018 (orele 21:00 - 23:00) când a avut loc întâlnirea de la restaurantul din Recaş, unde s-a reţinut că aceasta l-ar fi sprijinit pe inculpatul A. la comiterea faptei. Astfel, exclusiv datorită acţiunii anterioare de pretindere, acest inculpat a convenit cu cetăţenii germani ca locul de întâlnire pentru remiterea sumei de 10.000 euro, ca avans din cei 50.000 euro solicitaţi, să fie în oraşul Recaş, aşa încât, la momentul intervenirii inculpatei B. în pretinsa schemă infracţională, atât elementul material sub forma pretinderii de bani şi afirmarea existenţei unei influenţe asupra funcţionarului public, cât şi condiţia esenţială ataşată elementului material al infracţiunii, constând în promisiunea că va interveni la procuror pentru obţinerea unei soluţii favorabile, erau îndeplinite. S-a subliniat, în acest context, că, în privinţa inculpatei B., prin decizia recurată s-a reţinut că "nu a avut nicio contribuţie la pretinderea sumelor de bani de la martorul C., activitate care a aparţinut integral inculpatului A.".

Totodată, s-a apreciat că acest inculpat nu a comis fapta în varianta "primirii", deoarece suma de 10.000 euro i-a fost remisă de martor la 30 august 2018, activitate la care inculpata B. nu a fost prezentă şi pe care aceasta nu a intermediat-o, aspect confirmat şi de martorul C. în declaraţia dată la 09 mai 2020 (acesta relatând că a avut impresia că inculpata B. se afla într-o situaţie neplăcută, că nu o percepe ca fiind autorul presiunii exercitate asupra sa şi că aceasta nu a fost prea activă în discuţii).

Prin urmare, întrucât presupusele acte de sprijin ale inculpatei au fost realizate după consumarea infracţiunii de către autor, s-a considerat că nu sunt îndeplinite primele două condiţii pentru reţinerea participaţiei penale sub forma complicităţii.

Mai mult decât atât, s-a arătat că nu este întrunită nici cerinţa ca activitatea complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, întrucât, pe de o parte, hotărârea de a primi banii era configurată încă din luna mai a anului 2018, când inculpatul A. a pretins iniţial suma de bani de la cetăţenii germani, iar, pe de altă parte, cuantumul sumei a scăzut pe parcursul trecerii timpului, de la 200.000 euro la 100.000 euro şi, în final, la 50.000 euro, din care s-a plătit avansul de 10.000 euro, inculpata B. necontribuind cu acte de înlesnire sau ajutor nici măcar la modificarea acestui cuantum.

Pe de altă parte, s-a învederat că aspectele stabilite de către instanţa de apel în sensul că inculpata ar fi participat la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prin "întărirea convingerii martorului C. că problema penală a acestuia se va rezolva aşa cum s-a stabilit cu inculpatul A." sunt străine de latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., textul de incriminare neimpunând ca persoana cumpărătorului de influenţă să fie convinsă de influenţa traficantului de influenţă. De altfel, art. 291 C. pen. cere doar ca autorul infracţiunii să fie "o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public", or, A. făcuse asemenea afirmaţii la momentul pretinderii sumei de 200.000 euro (în Germania), discuţiile continuând ulterior doar cu privire la cuantumul sumei ce urma a fi remisă.

Deopotrivă, s-a subliniat că nu este îndeplinită nici cerinţa ca actul de complicitate să fi fost realizat cu intenţie, având în vedere că la dosar nu există probe din care să rezulte că inculpata B. s-ar fi recomandat ca fiind avocat, iar rolul acesteia în acţiunea de convingere a martorului C. nu a fost unul activ.

În consecinţă, s-a apreciat că, în condiţiile în care eventualele acte de sprijinire a demersului infracţional al inculpatului A. au survenit ulterior săvârşirii de către acesta a infracţiunii de trafic de influenţă (ulterior consumării infracţiunii în varianta pretinderii) şi nu erau apte să conducă la consumarea acesteia, deoarece hotărârea de primire şi, respectiv, remitere a banilor era configurată încă din luna mai a anului 2018, iar inculpata B. nu a realizat cu intenţie presupusele acte de complicitate, aceasta nu poate fi trasă la răspundere penală, fapta sa nefiind prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 22 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva deciziei penale nr. 544/A din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

În acest sens, s-a reţinut că, din punct de vedere formal, sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitoare la neîntrunirea cerinţelor de tipicitate obiectivă ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă.

Cu toate că prin motivele scrise de recurs, prin prisma aceluiaşi caz de casare, au fost formulate critici şi în legătură cu lipsa intenţiei de a săvârşi acte de complicitate, arătându-se că, din probele administrate, a rezultat că recurenta nu s-a prezentat drept avocat şi nu a exercitat un rol activ în acţiunea de convingere a martorului C., Înalta Curte a reţinut că aceste susţineri nu se circumscriu motivului invocat.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpata B. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aşa cum s-a menţionat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 22 februarie 2022, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţelor inferioare, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021).

În cauză, se constată că inculpata B. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că, fapta pentru care a fost condamnată nu se circumscrie ilicitului penal, întrucât acţiunile ce îi sunt imputate, concretizate în participarea la discuţiile din cadrul întâlnirii ce a avut loc în seara zilei de 29 august 2018 la restaurantul din oraşul Recaş, au intervenit ulterior momentului consumării infracţiunii de trafic de influenţă în modalitatea "pretinderii", neavând relevanţă, sub acest aspect, primirea sumei de bani de către autorul infracţiunii. În plus, a susţinut că acţiunile sale nu i-au folosit efectiv acestuia în activitatea infracţională.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatei B. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., constând în aceea că l-a sprijinit pe inculpatul A. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prin prezentarea sa ca avocatul care are cunoştinţe şi intermediază predarea banilor procurorului.

În sarcina inculpatului A., autorul infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că a pretins, în mod direct, de la martorul C., iniţial suma de 200.000 euro, sumă ce a scăzut pe parcursul negocierilor la 50.000 euro, din care la data de 30 august 2018 a primit suma de 10.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorului care efectua urmărirea penală în dosarul în care cel din urmă era cercetat pentru infracţiuni la Legea nr. 143/2000 şi promiţând că îl va determina pe procuror să pronunţe o soluţie favorabilă.

Sub aspectul contribuţiei concrete la activitatea infracţională, s-a reţinut, în esenţă, pe baza probelor administrate în cauză, că sprijinul acordat de către inculpata B. autorului infracţiunii de trafic de influenţă s-a concretizat în participarea sa la discuţia care a avut loc în seara zilei de 29 august 2018 la restaurantul din oraşul Recaş, când martorul C. şi inculpatul A. au abordat problematica remiterii sumei de bani a doua zi, prilej cu care inculpata, ce a fost prezentată ca fiind avocatul care are cunoştinţe şi intermediază predarea banilor procurorului, a avut un rol activ în discuţie, întărind, astfel, convingerea martorului că problema sa penală se va rezolva în modalitatea stabilită cu inculpatul A..

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice stabilite şi configurarea legală a infracţiunii de trafic de influenţă, în forma complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că acţiunile ce i-au fost reţinute în sarcină şi pentru care a fost condamnată, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanţele inferioare în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, potrivit art. 48 C. pen., complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Prin urmare, pentru existenţa acestei forme de participaţie penală este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să se fi săvârşit, în mod nemijlocit, de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală (1), să se fi efectuat acte de natură să sprijine comiterea de către autor a respectivei fapte (2), iar contribuţia celui care înlesneşte sau ajută pe autor să fie realizată cu vinovăţie sub forma intenţiei (3), Înalta Curte constatând, în urma analizei de legalitate permisă de dispoziţiile art. 433, art. 447 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate coroborat în dezvoltările anterioare, că primele două cerinţe sunt îndeplinite în speţă, astfel încât criticile recurentei sub acest aspect nu pot fi reţinute.

Referitor la prima condiţie a complicităţii, a cărei existenţă a fost contestată de recurentă, care a susţinut că acţiunile sale au intervenit ulterior consumării infracţiunii de trafic de influenţă în varianta "pretinderii", neavând nicio relevanţă faptul că, ulterior, autorul a primit şi o parte din suma de bani pretinsă, Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 291 C. pen., elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Raportat la conţinutul său constitutiv, traficul de influenţă face parte din categoria infracţiunilor cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că simpla pretindere de bani sau alte foloase ori, după caz, simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru consumarea acesteia, activitatea ulterioară a autorului, ce poate consta în oricare dintre modalităţile alternative prevăzute în textul de incriminare, integrându-se, împreună cu actele anterioare, într-o unitate naturală de infracţiune.

Cu alte cuvinte, dacă după momentul consumării infracţiunii prin pretinderea de bani sau alte foloase, subiectul activ solicită şi/sau primeşte de mai multe ori de la cumpărătorul de influenţă diverse sume de bani în considerarea celor pretinse iniţial, realizându-se, astfel, o fragmentare a actelor de executare, există o singură infracţiune de trafic de influenţă în varianta unităţii naturale, întrucât actele subsecvente consumării, privite în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc, împreună cu actele precedente, o singură acţiune (în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv sentinţa penală nr. 236 din 22 martie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 177 din 15 iulie 2019 a Completului de 5 judecători, şi decizia penală nr. 346/A din 20 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014).

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte consideră că prelungirea în timp a traficului de influenţă şi săvârşirea sa prin mai multe modalităţi alternative ale elementului material, respectiv pretinderea urmată de primirea unei sume de bani, nu exclude posibilitatea intervenirii unui act de complicitate numai în raport cu o parte a activităţii infracţionale.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei instanţei supreme (sentinţa penală nr. 594 din 15 noiembrie 2021), în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante alternative, chiar dacă realizarea uneia dintre acestea marchează momentul consumativ al infracţiunii, aceasta nu înseamnă că săvârşirea faptei şi în alte modalităţi ar fi lipsită de relevanţă penală, căci, aşa cum s-a arătat anterior, actele succesive de executare alcătuiesc împreună o unitate naturală colectivă de infracţiune.

Într-un asemenea caz, infracţiunea cunoaşte nu doar un moment cosumativ, ci şi unul distinct al epuizării, care coincide cu data săvârşirii ultimei acţiuni corespunzătoare elementului material. Aşa fiind, în condiţiile în care fapta penală este săvârşită prin comiterea fiecăreia dintre aceste variante, până la momentul epuizării, ajutorul/sprijinul oferit subiectului activ în legătură cu realizarea oricăreia dintre modalităţile alternative, chiar ulterior momentului de consumare iniţial, întruneşte cerinţa de anterioritate ori concomitenţă specifică formei de participaţie secundară a complicităţii.

Prin urmare, atâta timp cât, în speţă, s-a reţinut cu titlu definitiv că acţiunile inculpatei B. au intervenit la 29 august 2018, ulterior momentului pretinderii de către inculpatul A. a sumei de 200.000 euro, care a fost redusă până la 50.000 euro, însă înainte de primirea de către acesta a sumei 10.000 euro (la 30 august 2018 - când s-a şi epuizat activitatea desfăşurată de autor), se observă că ele sunt anterioare momentului epuizării infracţiunii de trafic de influenţă, aşa încât nu pot fi primite susţinerile apărării sub acest aspect.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie necesară pentru existenţa complicităţii, constând în efectuarea unor acte de natură să sprijine ori să înlesnească săvârşirea faptei prevăzută de legea penală de către autor, a cărei îndeplinire a fost, de asemenea, contestată de către recurentă, Înalta Curte constată că, sub aspectul contribuţiei la activitatea infracţională, instanţa de apel a reţinut că "inculpata B. în mod indubitabil a dat cu intenţie un ajutor inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prin modul în care a purtat discuţiile la data de 29.08.2018 la Recaş întărind convingerea martorului C. că problema penală a acestuia se va rezolva în modalitatea expusă de inculpatul A., din discuţiile existente rezultând în mod neechivoc că inculpata cunoaşte înţelegerile dintre cei doi, fiind exclusă nevinovăţia acesteia, scopul participării sale la acea întâlnire neputând fi explicat într-o altă manieră decât cea a ajutorului dat inculpat A. în săvârşirea infracţiunii, pentru ca demersurile acestuia să fie credibile."

S-a mai arătat că "nu poate fi acreditată ideea că inculpata B. nu cunoştea faptul că presupusa intervenţie la procurorul de caz s-ar fi făcut ca urmare a pretinderii şi primirii sumei de bani de la martorul C. de către inculpatul A., inculpata având un rol activ în discuţiile care au avut loc la 29.08.2018, sprijinind varianta livrată de inculpatul A., în scopul determinării martorului C. să remită suma de bani solicitată în schimbul traficării influenţei, manoperă menită să întărească şi mai mult convingerea martorului că cei doi aveau pârghiile necesare pentru a interveni la procurorul de caz în vederea obţinerii unei soluţii favorabile."

Or, raportat la această situaţie factuală, care nu mai poate fi cenzurată de Înalta Curte prin intermediul recursului în casaţie, dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, se constată că demersurile inculpatei B., astfel cum au fost expuse în considerentele deciziei penale atacate, se circumscriu unor acte de complicitate materială anterioară, participarea sa la discuţia din 29 august 2018, când inculpatul A. şi martorul C. au abordat problematica remiterii sumei de bani a doua zi, în contextul împrejurărilor prezentate în detaliu de instanţa de apel, creând condiţiile favorabile pentru ca, la 30 august 2018, autorul să primească suma de 10.000 euro (din cei 50.000 euro pretinşi în schimbul traficării influenţei) şi conducând mediat la producerea rezultatului socialmente periculos.

Având în vedere aceste argumente, Înalta Curte constată că acţiunile pentru care a fost condamnată inculpata B., astfel cum au fost expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., criticile formulate sub acest aspect de către recurentă în calea extraordinară de atac nefiind fondate.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnată inculpata B. întruneşte toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de aceasta împotriva deciziei penale nr. 544/A din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata B. împotriva deciziei penale nr. 544/A din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 aprilie 2022.