Competence of energy regulator to set maximum connection tariffs despite operator's late and non-compliant proposals

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea, în tot, a Ordinului A.N.R.E. nr. 165/05.09.2018 pentru aprobarea tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de distribuţie din sectorul gazelor naturale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1988 din 12 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că ANRE are prerogativa de a stabili tarife maximale aferente procesului de racordare, întrucât competenţa acesteia se rezumă strict la aprobarea sau nu a preţurilor şi tarifelor reglementate, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007.

Prin reţinerea în motivare a art. 10 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 33/2007, instanţa de fond în mod nepermis a pus semnul egalităţii între două acte cu forţă juridică diferită, respectiv între Metodologia de stabilire a preţurilor şi tarifelor şi Ordinul nr. 165/05.09.2018.

A mai arătat recurenta că a invocat mai multe dispoziţii legale în sprijinul concluziei în sensul că doar operatorul de distribuţie poate stabili tariful de racordare, însă instanţa de fond nu s-a aplecat asupra acestora, considerând într-o manieră superficială că ANRE are dreptul de a reglementa şi stabili tarife maximale pentru procesul de racordare.

A apreciat recurenta că argumentele exprimate de instanţa de fond referitoare la tardivitatea depunerii propunerii privind tariful de analiză a cererii de racordare ori a nerespectării cerinţelor impuse de Metodologie nu pot fi primite. Pe de o parte, ordinul a fost emis la aproximativ trei luni după trimiterea propunerii, astfel că ANRE a avut timp suficient pentru analizarea acesteia. Totodată, în cuprinsul metodologiei nu se face nicio precizare referitoare la neluarea în calcul a propunerilor trimise după 18.06.2018, astfel că, în lipsa unei sancţiuni exprese, înseamnă că pârâta putea şi trebuia să ţină cont de acele propuneri înregistrate după termenul prevăzut.

A mai susţinut recurenta că propunerea de tarif respectă forma şi nivelul de detaliere cerut de art. 5 din metodologie, chiar dacă tabelul întocmit de aceasta nu are structura identică cu cea din anexele Metodologiei. Astfel, aprecierea instanţei de fond conform căreia propunerea recurentei nu prezintă gradul de detaliere cerut în anexe este superfluă şi denotă o analiză superficială a criticilor.

Recurenta a concluzionat în sensul că ordinul contestat a fost emis fără a se avea în vedere preţurile reale ale serviciilor sau materialelor ce intră în componenţa tarifului de racordare, întrucât ANRE nu are la dispoziţie facturi ori devize emise de furnizori pentru a avea o imagine clară asupra costurilor implicate în activitatea de racordare. Urmare a tarifelor maximale aprobate de ANRE prin ordinul contestat, recurenta a înregistrat în mod constant pierderi substanţiale. Instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada susţinerilor privind faptul că ANRE nu a avut în vedere preţurile reale ale serviciilor şi materialelor, iar această constatare este surprinzătoare, întrucât valorile propuse de ANRE s-au bazat exclusiv pe estimări teoretice.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea, în tot, a Ordinului A.N.R.E. nr. 165/05.09.2018 pentru aprobarea tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de distribuţie din sectorul gazelor naturale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurentă ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, o mare parte din susţinerile subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Recurenta a susţinut faptul că, prin cererea de chemare în judecată, a invocat mai multe dispoziţii legale în sprijinul concluziei în sensul că doar operatorul de distribuţie poate stabili tariful de racordare, însă instanţa de fond nu s-a aplecat asupra acestora, considerând într-o manieră superficială că ANRE are dreptul de a reglementa şi stabili tarife maximale pentru procesul de racordare.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a analizat dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. e), art. 138 alin. (1) lit. d) şi art. 148 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007, art. 10 alin. (1) lit. 1 din acelaşi act normativ, concluzionând în urma acestei analize că este neîntemeiată critica reclamantei cu privire la dreptul autorităţii de reglementare de a stabili tarife aferente procesului de racordare la sistemele de distribuţie.

Argumentele formulate de recurenta-reclamantă au dedus spre soluţionare instanţei de fond o problemă de drept unică cu privire la faptul că ordinul contestat ar fi fost în mod nelegal adoptat, cu încălcarea competenţelor atribuite către ANRE.

Chiar dacă textele legale invocate prin cererea de chemare în judecată nu se regăsesc integral redate în mod explicit în considerentele sentinţei, prima instanţă a analizat în mod complet argumentele aduse de reclamantă prin raportare la aceste dispoziţii legale; din considerentele sentinţei se observă că instanţa de judecată a soluţionat aceste critici in mod clar, coerent, referindu-se în mod expres la limitele competenţei ANRE, chiar dacă nu s-a referit, în mod explicit, la toate prevederile legale indicate de recurentă.

Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate susţinerile recurentei privind nelegalitatea ordinului din perspectiva excesului de putere. A arătat recurenta că ANRE nu are prerogativa de a stabili tarife maximale aferente procesului de racordare, întrucât competenţa acesteia s-ar rezuma strict la aprobarea sau nu a preţurilor şi tarifelor reglementate, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007.

Înalta Curte reţine că ordinul contestat a fost emis în limitele competenţei prevăzute de lege pentru autoritatea pârâtă, respectiv în conformitate cu prevederile legale în vigoare stabilite de Legea nr. 123/2012 şi de O.U.G. nr. 33/2007, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ANRE.

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, intimata, în calitate de autoritate administrativă autonomă, elaborează, aprobă şi monitorizează aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor reglementate, precum şi modalităţile de organizare şi funcţionare a sectorului gazelor naturale (art. 178 şi art. 179), iar intimata, în baza celor de mai sus, a elaborat Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuţie în sectorul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 71/2018, ţinând cont de prevederile O.U.G. nr. 33/2007 şi ale Legii nr. 123/2012, a stabilit şi a aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 165/2018 tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie, realizat de A..

Nu se poate vorbi de un presupus exces de putere în condiţiile în care actul de reglementare a fost emis în limitele dreptului de apreciere de care se bucură autoritatea publică.

Stabilirea tarifelor de distribuţie s-a realizat pe baza unor calcule şi analize obiective, conform prevederilor Metodologiei şi nu reprezintă rezultatul unei aprecieri realizate cu exces de putere.

Recurenta-reclamantă a transmis în data de 13 iulie 2018, cu o întârziere de aproape o lună faţă de termenul prevăzut de Metodologie, adresa nr. x/13.07.2018 înregistrată la ANRE cu nr. x/16.07.2018 conţinând propunerile de tarife/componente ale tarifelor aferente procesului de racordare, adresă care însă nu respectă prevederile art. 4 şi 5 din Metodologie, respectiv nu s-a justificat ce anume costuri sunt incluse în cadrul acestora.

Astfel, sunt neîntemeiate susţinerile recurentei în sensul că propunerea de tarif respectă forma şi nivelul de detaliere cerut de art. 5 din Metodologie, chiar dacă tabelul întocmit de aceasta nu are structura identică cu cea din anexele Metodologiei.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că ordinul contestat a fost emis fără a se avea în vedere preţurile reale ale serviciilor sau materialelor ce intră în componenţa tarifului de racordare, întrucât ANRE nu are la dispoziţie facturi ori devize emise de furnizori pentru a avea o imagine clară asupra costurilor implicate în activitatea de racordare, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată.

Astfel cum a reţinut instanţa de fond, recurenta nu a făcut probe în aceste sens, mai mult decât atât, propunerile transmise nu au respectat nivelul de detaliere şi formatele stabilite prin anexele la Metodologie, documentaţia transmisă nefiind completă întrucât valorile tarifelor/componentelor de calcul al tarifelor propuse de societate nu au fost însoţite de fişele de calcul care să susţină valorile tarifelor solicitate, lipsind astfel elementele de fundamentare care ar fi trebuit prezentate la ANRE.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1988 din 12 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1988 din 12 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 februarie 2022.