Appeals dismissed; government decision annulment upheld over overlapping reconstituted farmland

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Comisia Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei anularea parţială a H.G. nr. 422/09.06.2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 465/21.06.2017, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) şi ultima poziţie din Anexa Nr. 1 la hotărâre, în ceea ce priveşte faptul că "Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa administrează suprafaţa de teren de 151,3507 ha din domeniul public al statului indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3.30 la Legea 45/2009 privind..." şi "160734 -8.05.01 - Total suprafaţă - Suprafeţe = 151,3507 ha (cf. Protocol 240/24-04-2009) mp; CF=; Date cadastrale="; să se constate că terenul în suprafaţă de 37,788 ha teren agricol din suprafaţa totală de 151,3507 ha teren identificat în Anexa nr. 3.30 la Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se află la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, urmare a faptului că termenul de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 541/12.07.2016 este depăşit, fiind înscris în favoarea persoanelor fizice pe Anexa nr. 29 Bistriţa validată prin Hotărârea Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud nr. 825/09.11.2007, menţinută prin sentinţa civilă nr. 7275/2009, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Bistriţa.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 120 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comisia municipala pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa.

A admis, în parte, cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul reclamantei de intervenienţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K..

A respins cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâtului de intervenienţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Academia de Stiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti", Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa.

A anulat art. 2 alin. (4) şi ultima poziţie din anexa nr. 1 din H.G. nr. 422/2017 privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa, şi modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în măsura stabilită prin raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul L. ca făcând referire la suprafeţe de teren care se suprapun cu suprafeţele de teren cuprinse în anexa nr. 29 a Hotărârii Comisiei Judeţene Bistriţa - Năsăud nr. 825/2007.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată şi cererile de intervenţie accesorii formulate în interesul reclamantei.

A obligat pârâtul şi intervenienţii în interesul pârâtului, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 9.398 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul expertului.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 120 din 30 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti" şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Recurentul-pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 120/30.09.2020. pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi pe cale de consecinţă, casarea hotărârii instanţei de fond, în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi a cererilor de intervenţie formulate în interesul intimatei-reclamante. soluţia de anulare a art. 2 alin. (4) şi a ultimei poziţii din anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 422/2017, soluţia de respingerea a cererilor de intervenţie accesorie formulate în interesul Guvernului României, precum şi soluţia de obligare a Guvernului României la plata în solidar cu intervenienţii în interesul său, la plata sumei de 9.398 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicită ca urmare rejudecării litigiului pe fond să se dispună respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 C. proc. civ.

Hotărârea primei instanţe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul acestui prim motiv de recurs a precizat că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune ca hotărârea judecătorească să cuprindă, în mod obligatoriu, şi "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În speţă, se impune casarea sentinţei civile nr. 120/30.09.2020 pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât argumentarea soluţiei de admitere în parte a acţiunii şi a cererilor de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante este superficială şi nu s-a realizat o analiză efectivă a cauzei cu care instanţa a fost sesizată, nefiind examinate detaliat toate motivele de fapt şi de drept invocate în apărările noastre şi ale intervenienţilor ui interesul Guvernului României.

Astfel, din analiza considerentelor sentinţei civile nr. 120/30.09.2020 reiese că hotărârea cuprinde descrierea unei stări de fapt eronate, bazată exclusiv pe apărările şi probele administrate de intimata-reclamantă, fără arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe şi pentru care argumentele noastre au fost înlăturate, hotărârea fiind astfel lipsită de conţinut.

Se susţine că analiza făcută de judecătorul fondului este pur formală, lipsită de conţinut, fără să cuprindă motivele de fapt şi de drept pentru care toate argumentele contestaţiei au fost înlăturate, deşi potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, "motivarea trebuie să fie în concordanţă cu actele dosarului; în caz contrar ea echivalează cu o nemotivare" .

De asemenea, instanţa de fond nu a analizat şi cu s-a pronunţat cu privire la apărările formulate de noi cu privire la cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante de mai multe persoane fizice,

Astfel, la termenele de judecată din 12.09.2018, 24.10.2018 şi 12.12.2018 au fost depuse trei întâmpinări prin care s-a solicitat respingerea respectivelor cereri de intervenţie accesorie ca inadmisibile şi, respectiv, neîntemeiate., însă instanţa de fond nu a reţinut în considerentele hotărârii sale nici argumentele avute în vedere şi nici motivele pentru care aceste apărări au fost respinse.

Totodată, apreciază că hotărârea instanţei de fond este bazată exclusiv pe apărările şi probele administrate de intimata-reclamantă, care fac trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 541/12.07.2016.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a încălcat, a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente.

Contrar argumentelor judicioase prezentate şi probelor administrate, susţine recurentul, prima instanţă a aplicat greşit, ori a refuzat să ţină seama de dispoziţiile mai multor prevederi legale a căror neconstituţionalitate nu a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 541/12.07.2016 ori prin vreo altă hotărâre a instanţei de contencios constituţional.

Prin urmare, în opinia acestui recurent, considerentele regăsite în principal la fila x a sentinţei instanţei de fond, din care reiese faptul că aceasta a înţeles să înlăture aplicarea tuturor prevederilor legale menţionate constituie motivul de casare al hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, soluţia de obligare, în solidar, a Guvernului României alături de celelalte instituţii la plata unor cheltuieli de judecată ignoră cu desăvârşire faptul că regula generală în materia obligaţiilor este aceea a divizibilităţii, solidaritatea apărând ca o excepţie care trebuie să fie întotdeauna expresă, iar nu prezumată, astfel cum prevede art. 1445 C. civ.

Recurentul-intervenient Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", cu referire la aplicarea greşită de către prima instanţă a următoarelor dispoziţii legale:

- art. 10 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997;

- art. 31 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare coroborat cu Decizia CCR nr. 541/12.07.2016;

- art. 6 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România;

- art. 9 alin. (23) şi alin. (27) lit. e) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 35 alin. (3) şi (4), art. 212 alin. (2), art. 363, art. 368 alin. (1) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014;

- anexa nr. 3 din Legea nr. 64/2016 pentru modificarea anexelor nr. 3.30 şi 8.11 la Legea nr. 45/2009,

A solicitat în baza art. 498 noul C. proc. civ. casarea în parte a sentinţei civile nr. 120/30.09.2020 şi rejudecând cauza să se dispună respingerea acţiunii formulate de Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Bistriţa.

Cu privire la eventuala obligare a instituţiei la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea cererii, sau cel puţin cenzurarea cuantumului acestora.

În situaţia în care instanţa consideră întemeiată cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată, solicită verificarea înscrisurilor care dovedesc efectuarea acestora şi reducerea cuantumului acestora raportat la munca depusă de apărătorul intimatei, numărul termenelor.

Recurenta-intervenientă Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti" a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în vederea refacerii raportului de expertiza, iar in subsidiar admiterea recursului şi în rejudecare, respingerea acţiunii formulate în fapt, considerând sentinţa recurată netemeinica şi nelegala deoarece instanţa de fond a pronunţat hotărârea prin aplicarea greşita a normelor de drept material, respectiv, legislaţia fondului funciar. Legea nr. 45/2009 cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 165/2013, coroborat cu Decizia CCR nr. 541/2016.

În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut faptul ca prin Deciziei CCR Nr. 541/2016 s-a stabilit ca dispoziţiile Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu Şiseştii" si a sistemului de cercetare dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare, respectiv Anexa 3.30 a acestei legi, sunt constituţionale in măsura in care suprafeţele de teren cuprinse in aceasta anexa nu se suprapun cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825/09.11.2007 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa- Năsăud, confirmata prin decizia civila nr. 153/R/2010, irevocabila, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, in Dosarul nr. x/2009.

Curtea Constituţională a plecat de la premisa ca persoanele înscrise in Anexa nr. 29 a HCJ nr. 825/2007 sunt foşti proprietari îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechi amplasamente, curtea reţinând ca persoanele din anexa acestei hotărâri erau titularii unui drept de proprietate, cărora in mod abuziv le-a fost preluat terenul, astfel ca aceştia nu au pierdut in realitate niciodată dreptul de proprietate asupra terenului reprezentat de vechi amplasament. Insa aceasta argumentaţie nu poate fi aplicabila decât in situaţia vechiului amplasament,nicidecum in situaţia unei reconstituiri în compensare, persoanele cărora Ii se reconstituie dreptul de proprietate, in compensare, dobândesc dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren in compensare abia Ia data emiterii titlului de proprietate, pana la acel moment aceştia nu au un drept de proprietate care sa fie aparat de CEDO şi de Constituţie.

Însă potrivit deciziei CCR problema amplasamentului a fost lăsata la aprecierea instanţelor judecătoreşti, doar acestea din urma având rolul de a clarifica cu exactitate situaţia amplasamentului suprafeţei de teren menţionate în HCJ Bistriţa Nr. 825/2007.

Aspectele privind amplasamentul nu au făcut obiectul verificării judecătoreşti nici Ia pronunţarea sentinţei civile nr. 7275/2009 de Judecătoria Bistriţa in Dosarul nr. x/2009, irevocabila, conform deciziei civile nr. 153/R/2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, şi nici la pronunţarea Deciziei CCR Nr. 541/2016, Ia acel moment nefiind stabilit vreun amplasament, acesta fiind stabilit în anul 2017.

Din actele depuse in susţinerea acţiunii privind nelegalitatea, nu se putea stabili care este in concret amplasamentul la care se refera HCJ nr. 825/2007 si nici daca terenurile propuse a fi restituite reprezintă sau nu vechiul amplasament al persoanele înscrise in Anexa nr. 29.

De altfel, incertitudinea cu privire la aceasta speţa a fost preluata atât în cuprinsul deciziei, unde se arata la pct. 33 faptul ca, in cazul unui eventual litigiu, instanţelor judecătoreşti le revine in exclusivitate sa clarifice cu exactitate situaţia amplasamentului suprafeţei de teren.

Prin urmare, în cadrul prezentului litigiu era imperios necesar efectuarea unei expertize care sa clarifice aspectele ce vizează amplasamentul, in acest sens dispunându-se efectuarea unei expertize tehnico-judiciare cu obiectivul de a se stabili în ce măsura exista suprapunere a terenurilor din Anexa 29 la Hotărârea nr. 825/2007 a Comisiei Judeţene, cu terenurile din Anexa 3.30 a Legii 45/2009.

Însă expertiza administrata in cauza nu a lămurit aspectele divergente invocate de părţile din dosar, expertul raportandu-se numai la actele întocmite de către reclamanta, nu si Ia actele vechi de carte funciara care ar putea face dovada vechiului amplasament al persoanelor îndreptăţite.

Ori urmare a administrării probei cu expertiza topo, ‚în prezent, planează un dubiu serios cu privire la faptul ca persoanelor din Anexa nr. 29 li s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament.

Curtea Constituţională nu a avut la dispoziţie nici un plan de amplasament al suprafeţelor de teren reconstituite conform HCJ Nr. 825/2007 tocmai deoarece aceasta hotărâre nu a avut la baza nici un proces-verbal de delimitare.

Prin urmare, nu a existat nici un fel de proces-verbal de delimitare a suprafeţelor, Anexa nr. 29 cuprinde doar evidenta nominala a persoanelor cărora li s-a recunoscut dreptul la reconstituire prin HCJ Nr. 825/2007 si suprafaţa de teren Ia care erau îndreptăţiri.

Or prima instanţa considera ca aspectele privind legalitatea HCJ nr. 825/2007 a fost deja tranşată in mod irevocabil printr-o hotărâre judecătoreasca, deşi in realitate la judecarea dosarului privind legalitatea acestei hotărâri nu au avut cum sa fie puse in discuţie amplasamentele, tocmai pentru ca ele Ia acel moment nu erau stabilite.

Prin urmare, stabilirea daca persoanele înscrise în anexa acestei hotărâri primesc terenul pe vechi amplasament sau in compensare nu a făcut niciodată obiectul controlului judecătoresc, reţinerile instanţei cu privire Ia autoritatea de lucru judecat pe acest aspect sunt neîntemeiate.

Recursul formulat a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză

La dosar a depus întâmpinare COMISIA MUNICIPALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIŢA, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de intervenienţii MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, ACADEMIA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE "GHEORGHE IONESCU-ŞIŞEŞTI" şi STAŢIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ BISTRIŢA.

COMISIA MUNICIPALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIŢA, a formulat, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul-recurent GUVERNUL ROMÂNIEI.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), în calitate de recurent - intervenient în favoarea Guvernului României, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Comisia Municipală pentru I Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bistriţa, a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apărărilor formulate de Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bistriţa.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererilor de intervenţie accesorie formulate de către:

I., C., F., H., G., D..

S-a arătat, în esenţă, că persoanele enumerate au formulat cerere de intervenţie accesorie în faţa primei instanţe, fiind admise în parte în măsura în care a fost admisă şi cererea introductivă, apreciem că în această etapă procesuală este inadmisibilă formularea unor noi cereri de intervenţie. Din interpretarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ. rezultă, în mod clar, faptul că persoana interesată poate formula o singură cerere de intervenţie accesorie ("intervenţia accesorie") până la închiderea dezbaterilor în căile extraordinare de atac.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), în calitate de recurent - intervenient, prin reprezentant legal, în temeiul art. 205 C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererilor de intervenţie accesorie formulate de către B., A.,J..

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de delimitare a suprafeţelor solicitate în temeiul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 şi a Legii nr. 247/2005, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru cele ce succed:

Potrivit articolului 4 alin. (1) din Lg. nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie.

Aşadar, condiţia esenţială pe care trebuie să o îndeplinească actul respectiv pentru a putea fi cenzurat pe calea excepţiei de nelegalitate, este aceea de a fi un act administrativ.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) al Legii nr. 554/2004, "actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Aşadar, pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv, să fie vorba despre un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a naştere, a modifica sau stinge drepturi şi obligaţii.

Nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Procesul-verbal de delimitare nr. x/11.05.2017 este o operaţiune administrativă deoarece nu are aptitudinea de a produce efecte juridice, respectiv de a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice prin el însuşi.

Acesta a fost întocmit în derularea procedurii speciale reglementate de dispoziţiile art. 13-15 din HGR nr. 401/2013, ale art. 9 din Anexa 1 la HGR nr. 626/2001, ale Legii nr. 268/2001, alături de alte operaţiuni tehnico-materiale, respectiv fişele suprafeţelor, plan cadastral care trebuie urmată în raporturile dintre autorităţi cu privire la predarea-primirea terenurilor.

Mai mult decât atât, acest proces-verbal nu este definitiv şi urmează procedura prevăzută de legea specială, respectiv art. 7 din Lg. 268/2001 în ceea ce priveşte contestarea sa.

Aşadar, Înalta Curte a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, respingând-o ca atare.

Cu privire la recursul promovat de recurentul/pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 6 şi 8.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 6, acesta are în vedere situaţia nemotivării hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată, şi una care cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.

În esenţă, recurentul Guvernul României susţine în cadrul acestui motiv de recurs, faptul că argumentarea soluţiei de admitere în parte a acţiunii şi a cererilor de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante este superficială şi nu s-a realizat o analiză efectivă a cauzei cu care instanţa a fost sesizată, nefiind examinate detaliat toate motivele de fapt şi de drept invocate în apărările pârâtului şi ale intervenienţilor in interesul Guvernului României.

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunţate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva, conform art. 6 din Convenţie, nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei.

Or, instanţa de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii, iar faptul că nu a făcut referire la o apărare reliefează aspectul că nu a considerat că se coroborează cu celelalte argumente care i-au format convingerea.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor şi a mijloacelor de probă ale părţilor, cu condiţia să le aprecieze relevanţa şi fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Susţine recurentul că analiza făcută de judecătorul fondului este pur formală, lipsită de conţinut, fără să cuprindă motivele de fapt şi de drept pentru care toate argumentele contestaţiei au fost înlăturate, deşi potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, "motivarea trebuie să fie în concordanţă cu actele dosarului; în caz contrar ea echivalează cu o nemotivare" .

Motivarea hotărârii este o cerinţă esenţială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligaţie permite de fapt menţinerea dreptului la apărare şi aprecierea gradului de proporţionalitate între sacrificiul impus drepturilor cetăţenilor şi imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenţei Curţii europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franţei), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt ascultate, adică atent examinate de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenţie implică în mod special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conform legii, permiţând înţelegerea funcţionării justiţiei de către societate.

Obligaţia de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raţionamentul care a condus la dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiţiei şi constituie o protecţie împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înţeleagă importanţa opiniei sale.

Calitatea unei motivări şi, implicit, respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Judecătorul este obligat să motiveze soluţia data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Nu pot fi primite afirmaţiile recurentei, în sensul că motivarea primei instanţe este "pur formală", deoarece prin considerentele sentinţei recurate au fost analizate şi filtrate din punct de vedere juridic toate argumentele esenţiale ale părţilor.

Având în vedere faptul că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti depinde, în principiu şi de natura şi complexitatea cauzei, de circumstanţele particulare ale acesteia, de apărările formulate şi coerenţa argumentelor invocate, prima instanţă şi-a structurat considerentele în funcţie de principalele critici formulate prin cererea de chemare în judecată şi apărările cuprinse în întâmpinări.

Nu poate fi imputabil primei instanţe faptul că nu a răspuns fiecărui argument invocat în susţinerea poziţiei părţilor deoarece s-a statuat în diverse rânduri, faptul că se poate răspunde printr-un considerent comun mai multor argumente care susţin aceeaşi idee.

În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că hotărârea instanţei de fond este bazată exclusiv pe apărările şi probele administrate de intimata-reclamantă, care fac trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 541/12.07.2016, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat că preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele părţii, pe care le-a considerat pertinente, nu conduce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate ori că argumentele recurentului- pârât ar fi fost ignorate. Cu alte cuvinte, faptul că o instanţă preia argumentele uneia dintre părţi nu reprezintă, în sine, un motiv de casare a hotărârii, câtă vreme argumentele părţilor au fost examinate, iar dispozitivul hotărârii este rezultatul unui raţionament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Susţine recurentul că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei invocată prin întâmpinarea depusă la dosar prin adresa nr. x/08.11.2017

Excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul-recurent a fost pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 14.02.2018, faţă de care s-a pronunţat prin Încheiere: "respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a Comisiei Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa reţinând că aceasta are atribuţii privind punerea în posesie cu privire la terenul în privinţa căruia se susţine că se regăseşte în anexa hotărârii a cărei anulare parţială se solicită şi prin urmare are un interes propriu în promovarea acţiunii."

De asemenea, susţine recurentul, instanţa de fond nu a analizat şi cu s-a pronunţat cu privire la apărările formulate de recurentul-pârât cu privire la cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatei-reclamante de mai multe persoane fizice,

Astfel, la termenele de judecată din 12.09.2018, 24.10.2018 şi 12.12.2018 au fost depuse trei întâmpinări prin care s-a solicitat respingerea respectivelor cereri de intervenţie accesorie ca inadmisibile şi, respectiv, neîntemeiate., însă instanţa de fond nu a reţinut în considerentele hotărârii sale nici argumentele avute în vedere şi nici motivele pentru care aceste apărări au fost respinse.

În ceea ce priveşte aceste critici, Înalta Curte urmează a le respinge, de asemenea.

În doctrină se arată foarte clar că de soluţia dată cererii principale depinde soluţia dată cererii de intervenţie accesorie.

Exact acest lucru a fost avut în vedere de către instanţa de fond care, în mod corect, în temeiul art. 67 C. proc. civ., având în vedere că cererea principală a fost admisă în parte, a admis în parte şi cererile de intervenţie accesorie făcute în interesul părţii reclamante. În acest fel se evidenţiază faptul că cererea de intervenţie a fost de ajutor, din moment ce acţiunea principală în favoarea căreia a fost făcută intervenţia, a fost admisă.

Luând în considerare cele anterior menţionate, precum şi faptul că prima instanţă a realizat un examen complet al susţinerilor părţilor şi probelor administrate în cauză, nu se poate aprecia că sentinţa recurată este afectată de viciul nemotivării.

În consecinţă, găsind ca neîntemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8, C. proc. civ., Înalta Curte consideră că este, de asemenea nefondat.

Astfel, conform textului de lege mai sus evidenţiat, casarea hotărârii se poate cere…"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să conducă la soluţionarea cauzei, dar, fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea dată fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.

Din această perspectivă, recurentul susţine că, în ciuda argumentelor judicioase prezentate şi probelor administrate, prima instanţă a aplicat greşit, ori a refuzat să ţină seama de dispoziţiile mai multor prevederi legale a căror neconstituţionalitate nu a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 541/12.07.2016 ori prin vreo altă hotărâre a instanţei de contencios constituţional.

Se evidenţiază aici dispoziţiile art. 10 din Lg. 1/2000, art. 223 din Lg. 290/2002, art. 6 alin. (6) din Lg. 165/2013.

Înalta Curte constată că prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta-intimată Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-recurent, Guvernul României, sa se dispună anularea parţială a H.G. Nr. 422/21.06.2017, in privinţa dispoziţiile Art. 2 Alin (4) şi ultima poziţie din Anexa nr. 1 la Hotărâre, cu privire la faptul ca "Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa administrează suprafaţa de teren de 151,3057 Ha din domeniul public al statului indispensabila activităţii de cercetare dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic... şi în consecinţa să se constatate ca terenul in suprafaţa de 37,788 ha. teren agricol din suprafaţa totala de 151,3057 Ha teren identificat în Anexa 3,30 din Legea 45/2009, se află la dispoziţia Comisiei Locale de fond funciar Bistriţa, fiind înscris în favoarea persoanelor fizice pe Anexa 29 Bistriţa validata prin Hotărârea Comisiei Judeţene Bistriţa-Năsăud nr. 825/09.11.2007.

În mod corect instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a anulat articolul 2 alin. (4) şi ultima poziţie din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 422/2017 privind reorganizarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, prin desfiinţarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa şi modificarea Anexei 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în măsura stabilită prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, ca făcând referire la suprafeţe de teren care se suprapun cu suprafeţele de teren cuprinse în Anexa nr. 29 a Hotărârii Comisiei Judeţene Bistriţa-Năsăud nr. 825/2007.

Critica recurentului, în sensul că instanţa de fond ar fi nesocotit dispoziţiile art. 10 din Lg. 1/2000, nu este fondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Lg. 1/2000, persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute de institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, precum şi de regiile autonome cu profil agricol sau de societăţile naţionale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului.

În situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.

Aşadar, în chiar textul de lege invocat de către recurent există varianta suplimentării suprafeţelor de teren cu cele aflate în domeniul public al statului care vor fi scoase din domeniul public spre acest final.

Or, Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistriţa-Năsăud nr. 825/09.11.2007, menţinută prin sentinţa civilă nr. 7275/2009 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 153/R/2010, a recunoscut dreptul de proprietate foştilor proprietari.

Ulterior, prin Legea nr. 45/2009 a fost trecut în proprietatea publică o parte a terenului reconstituit, iar faţă de prevederile acestei legi a fost pronunţată Decizia nr. 541/12.07.2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 834/21.10.2016 stabilindu-se constituţionalitatea dispoziţiilor acesteia, în măsura în care suprafeţele de teren cuprinse în această anexă nu se suprapun cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825/2007 Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistriţa-Năsăud.

Aşadar, nu există încălcare, neaplicare sau aplicare greşită a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte articolul 10 din Lg. 1/2000.

Din acelaşi unghi de vedere nu subzistă încălcări sau aplicări greşite ale dispoziţiilor art. 223 din Lg. nr. 290/2002 sau ale art. 6 alin. (6) din Lg. 165/2013.

Astfel, în mod corect prima instanţă a arătat că prevederile art. 223 teza a II-a din LG.290/2002 care stabilesc că terenurile aparţinând foştilor proprietari, indispensabile activităţii de cercetare, vor fi păstrate în administrarea institutelor de cercetare-dezvoltare, nu pot avea efect în condiţiile în care Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 541/2016 că se încalcă dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie.

Aceeaşi raţiune subzistă şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 din Lg. nr. 165/2013.

Concluziv, instanţa de fond, în mod corect a dat eficienţa juridică cuvenită Deciziei Curţii Constituţionale, general obligatorie, precum şi hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile care se bucură de autoritate de lucru judecat şi are putere executorie, potrivit art. 433 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, fiind parte căzută în pretenţii, în mod corect Guvernul a fost obligat în solidar cu celelalte părţi căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 455 C. proc. civ. care consacră în mod explicit solidaritatea obligaţiei.

În consecinţă, apreciind ca neîntemeiate motivele de recurs invocat, Înalta Curtea va respinge recursul promovat de recurentul-pârât Guvernul României.

În ceea ce priveşte recursul promovat de intervenienta Staţiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice " Gheorghe Ionescu -Siseşti", Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat pentru cele ce succed:

În esenţă, principala critică a acestui recurent este legată de modalitatea în care a fost efectuat raportul de expertiză şi modul în care a fost acesta interpretat de către instanţa de fond, solicitând refacerea acestuia.

În subsidiar, a invederat că sentinţa este netemeinică şi nelegală deoarece instanţa de fond a pronunţat hotărârea prin aplicarea greşita a normelor de drept material, respectiv, legislaţia fondului funciar.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte, are ca scop să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşadar, prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate, de aplicare a regulilor de drept, dar şi aceasta în limitele stabilite de lege.

Aşadar, modul în care instanţa de fond apreciază probele administrate nu ţine de legalitatea hotărârii, ci de temeinicia sa.

Or, aspectele privind temeinicia hotărârii atacate cu recurs nu mai poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, criticile care ţin de modalitatea efectuării şi interpretării raportului de expertiză exced cadrului legal prevăzut de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aspectele legate, generic, de nerespectarea legilor fondului funciar, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a avut în vedere, aşa cum s/a arătat în precedent, decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată, precum şi decizia Curţii Constituţionale nr. 541/2016.

Nu există nicio încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile, din această perspectivă, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

Referitor la recursul promovat de Recurentul-intervenient Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, acesta are în vedere, motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ. respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", cu referire la aplicarea greşită de către prima instanţă a următoarelor dispoziţii legale:

- art. 10 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997;

- art. 31 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare coroborat cu Decizia CCR nr. 541/12.07.2016;

- art. 6 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România;

- art. 9 alin. (23) şi alin. (27) lit. e) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 35 alin. (3) şi (4), art. 212 alin. (2), art. 363, art. 368 alin. (1) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014;

- anexa nr. 3 din Legea nr. 64/2016 pentru modificarea anexelor nr. 3.30 şi 8.11 la Legea nr. 45/2009,

Susţine recurentul că instanţa de fond ar fi încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2), precum şi ale 12 alin. (4) art. din Legea 1/2000, coroborate cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2011.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că o hotărâre definitivă şi irevocabilă nu mai poate face obiectul unui recurs în cazul de faţă, astfel că acele critici care vizează hotărârea Judecătoriei Bistriţa nu vor fi avute în vedere la soluţionarea prezentului recurs.

În ceea ce priveşte dispoziţiile mai sus evidenţiate, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Lg 1/2000,

(1) Persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute de institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, precum şi de regiile autonome cu profil agricol sau de societăţile naţionale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului.

(2) În situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.

Potrivit art. 12 alin. (4) din acelaşi act normativ,

(4) Procesul-verbal de delimitare împreună cu hotărârea comisiei locale vor fi supuse spre validare comisiei judeţene, care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile de la primirea acestuia.

Recurentul invocă de asemenea prevederile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 referitoare la faptul că terenurile din anexele legii nu pot face obiectul "niciunei compensări ca rezultat al solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate" şi critică faptul că instanţa de fond a avut în vedere Decizia nr. 541/12.07.2016 a Curţii Constituţionale a României.

În favoarea persoanelor înscrise în Anexa nr. 29 Bistriţa a fost validată dreptul prin Hotărârea nr. 825/2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, definitivă, fiind menţinută prin sentinţa civilă nr. 7275/2009, definitivă şi irevocabilă.

De asemenea, prin sentinţa civilă 4759/2013, definitivă şi irevocabilă, a fost respinsă acţiunea obiect a Dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Bistriţa, prin care s-a solicitat constatarea calităţii SCDP Bistriţa de titular al dreptului de administrare asupra terenurilor ce fac obiectul prevederilor art. 12 şi 13 din Hotărârea 825/09.11.2007.

Prin Decizia nr. 541/12.07.2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 834/21.10.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a Avocatului Poporului şi s-a constatat că "prevederile din anexa nr. 3.30 la Legea nr. 45/2009 privind ... sunt constituţionale în măsura în care suprafeţele de teren cuprinse în această anexă nu se suprapun cu cele asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 825/09.11.2007 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud, confirmată prin decizia civilă nr. 153/R/2010, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2009".

Raportat la existenţa acestor hotărâri irevocabile, la faptul că în conformitate cu concluziile Raportului de expertiză întocmit în cauză, vechiul amplasament al terenurilor persoanelor înscrise la poziţiile nr. 46, nr. 47, nr. 52, nr. 53, nr. 54, nr. 56, nr. 57 şi nr. 58 din Anexa nr. 29 Bistriţa, este cuprins în Anexa 3.30 a Legii nr. 45/2009, teren administrat de S.C.D.P. Bistriţa, instanţa de fond a făcut o corectă analiză a obiectului dedus judecăţii şi a arătat care sunt motivele pentru care sunt înlăturate apărările pârâtului.

Caracterul obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 541/2016 nu poate fi înlăturat, astfel cum solicită recurentul, cum de altfel nu pot fi ignorate hotărârile judecătoreşti care au menţinut validarea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari.

Instanţa de fond a arătat aşadar în mod clar de ce nu pot avea aplicabilitate nici dispoziţiile art. 6 alin. (6) din Lg 165/2013, potrivit cărora: Sunt exceptate de la aplicarea procedurilor prevăzute la alin. (5) suprafeţele de teren cu destinaţie agricolă indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic vegetal şi animal, de utilitate publică, prevăzute în anexele nr. 1-5 şi 7 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare.

Prevederile legilor funciare reglementează obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, iar stabilirea suprafeţelor indispensabile cercetării nu se poate realiza în mod legal pe suprafeţele retrocedate, validarea dreptului fiind stabilită în mod irevocabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu există încălcări ale dreptului material, astfel că şi acest recursul va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile promovate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti" şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 120/2020 din 30 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.