Insured Persons' Guarantee Fund's denial of vehicle damage indemnity due to unproven causal link and lack of motivation standards in administrative appeals.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 12.12.2017, astfel cum a fost precizată şi modificată la datele de 23.02.2018 şi de 18.06.2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a contestat decizia nr. 10411/31.10.2017, solicitând obligarea paratei la plata despăgubirilor în cuantum de 3.305 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 iulie 2018, Curtea de Apel, în temeiul art. 400 C. proc. civ. a repus caza pe rol pentru lămuriri noi.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3225 din 5 iulie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti reclamanta A. a formulat recurs, încadrând criticile dezvoltate în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, au fost înfăţişate următoarele critici ale sentinţei atacate:

În primul rând, arătă recurenta că instanţa de fond nu a motivat în drept hotărârea sa. Instanţa arata ca hotărârea a fost data în baza an. 1, art. 8 si a art. 18 din Legea nr. 554/2004, însă acestea sunt norme juridice de aplicabilitate generala, iar din conţinutul acestor norme nu reiese modul în care instanţa a înţeles sa respingă acţiunea.

Susţine recurenta că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă în motivarea sa argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţata, argumente care, în mod necesar, trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările pârtilor, iar, pe de alta parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecaţii, în caz contrar fiind lipsita de suport probator şi legal si pronunţata cu nerespectarea prevederilor art. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se arată în continuare că, din motivarea instanţei de fond lipseşte un element esenţial şi obligatoriu, prevăzut de art. 452, alia 1, lit. b), anume expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate.

Opinează recurenta că, din lecturarea hotărârii, nu reiese şi nu se regăseşte expusă nici în detaliu, nici pe scurt, o relatare a evenimentelor, o prezentare a circumstanţelor care să releve situaţia de fapt în funcţie de care instanţa a hotărât, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 452 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. si incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa ar fi trebuit să arate în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză, referirea generică la probele administrate nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare va conduce la desfiinţarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

Mai arată recurenta că, hotărârea data de instanţa de fond conţine motive contradictorii deoarece aceasta a reţinut ca decizia nr. 10411/31.10.2017 este temeinică si legală, deci reprezintă situaţia de fapt reala si este justificată.

Pe de o parte, în cuprinsul deciziei s-a reţinut clar ca "ansamblul era format din autovehiculul cu doua axe cu nr. de înmatriculare x, ce transporta un autovehicul, dar pe de alta parte, instanţa, în cuprinsul sentinţei arată ca nu rezultă din niciun act ca "autoturismul era într-adevar transportat la data de 13.07.2017".

De asemenea, susţine recurenta, este absurdă reţinerea conform căreia din dinamica accidentului nu ar fi putut fi avariat autoturismul B. deoarece impactul s-a produs mai jos fata de locul unde se afla autoturismul transportat, având în vedere ca autoturismul care este foarte înalt avea inclusiv oglinda avariată si geamul din dreapta spart.

În considerarea acestor motive, recurenta a susţinut că hotărârea atacata conţine motive contradictorii, fiind incidente prevederile art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 3 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamantă şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumită de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Totodată, Înalta Curte subliniază că, în actuala reglementare, C. proc. civ. consacră în mod expres, în dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), natura recursului de a fi o cale de atac exclusiv de legalitate, iar nu de netemeinicie.

Prin prisma invocării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează, în principal nemotivarea hotărârii, deoarece motivarea instanţei nu ar oferi părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată.

Susţinerile sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva hotărârea pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, analiza criticilor formulate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, cu arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a confirmat soluţia primei instanţe, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte.

Mai mult decât atât, motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa de a răspunde tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Or, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a formulat susţineri de maximă generalitate prevalându-se, în special, de lipsa motivării sentinţei de către instanţă, în condiţiile constatării faptului că nu s-a demonstrat o situaţie de fapt diferită celei reţinute în decizia contestată.

Mai mult, viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul in cauza de faţă.

Asupra acestei chestiuni, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o justă interpretare, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se cuvine a fi observat, deopotrivă, că, în faţa instanţei de fond, a constituit obiect al dezbaterilor contradictorii decizia nr. 10411/31.10.2017 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de reclamantă A., cu privire la suma de 3.305 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehicolului avariat.

În urma analizării de către Comisia Specială a cererii şi a înscrisurilor depuse de către reclamantă în dovedirea creanţei împotriva Societăţii S.C. C. S.A., (societate aflată în procedura de faliment), s-a reţinut motivarea deciziei că la data de 13.07.2016 a avut loc un accident de circulaţie, pe autostrada A3 din Germania, din culpa conducătorului auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare x, care a intrat în coliziune cu ansamblul format din autovehicul şi remorca cu doua axe cu nr. de înmatriculare x, ce transporta un autovehicul aparţinând S.C. A.. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor.

S-a mai reţinut că, la data accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţa RCA nr. x emisa de Societatea S.C. C. S.A.. Urmare a avizării a fost constituit dosarul de dauna nr. x

În cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea documentaţiei aferente s-a constatat lipsa vinovăţiei asiguratului RCA al C. S.A. în producerea avariilor la autovehiculul.

Astfel, din procesul-verbal încheiat de organele abilitate germane nu reiese avariarea autovehiculului transportat pe platforma. Din punctul de vedere al dinamicii, din acest eveniment nu ar fi putut rezulta avariile respective. Mai mult, din documentele de transport (scrisoarea de transport CMR) rezultă ca autovehiculul este transportat neambalat şi avariat, rezultând astfel ca acest autovehicul era avariat anterior producerii evenimentului rutier în speţa.

În concluzie, faţă de dipoziţiile art. 46 alin. (3) din norma ASF 23/2014 - Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătoreasca, în cazul în care: 3. nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse, astfel că a fost respinsă de la plată solicitarea reclamantei.

Curtea de apel a respins acţiunea reclamantei reţinând în esenţă că valorificând menţiunile procesului-verbal întocmit de autorităţile din Germania, astfel cum a fost tradus, care atestă faptul că accidentul de circulaţie a avut loc între autoturismul (avarii: frontală, axă) şi autoturismul şi ansamblul format din autovehiculul şi remorca cu doua axe (avarii: spate, înfundat, respectiv osia). A mai reţinut instanţa că acest document nu atestă împrejurarea că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accident.

De asemenea, prin înscrisurile depuse reclamanta nu face dovada că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accidentul din data de 13.07.2016 şi nici nu a demonstrat că dinamica accidentului ar fi putut provoca avarierea autoturismului.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

În drept, statuând prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că se poate cere casarea când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, legiuitorul a impus părţii interesate obligaţia de a dezvolta motivele pentru care apreciază incidenţa acestui motiv de recurs.

O atare cerinţă nu se consideră a fi îndeplinită în condiţiile în care partea recurentă reproduce prin memoriul de recurs motivele din cererea de chemare in judeacată, motive care şi-au găsit o rezolvare jurisdicţională prin hotărârea recurată, fără însă a indica în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond.

Susţinerile care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză şi situaţia de fapt privesc netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii recurate, nu constituie motiv de casare în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Este de observat că instanţa de fond a expus concret, având în vedere motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi apărările pârâtului, argumentele de fapt şi de drept pentru care a constatat netemeinicia acţiunii, a evaluat întregul probatoriu administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente. Potrivit dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., instanţa examinează probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, iar în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale.

Astfel, menţiunile procesului-verbal întocmit de autorităţile din Germania, atestă faptul că accidentul de circulaţie a avut loc între autoturismul cu nr. de înmatriculare x (avarii: frontală, axă) şi autoturismul şi ansamblul format din autovehiculul şi remorca cu doua axe cu nr. de înmatriculare x (avarii: spate, înfundat, respectiv osia). şadar, acest document nu atestă împrejurarea că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accident.

Mai mult decât atât, aşa cum a punctat şi instanţa fondului, prin înscrisurile depuse, reclamanta nu a făcut dovada că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accidentul din data de 13.07.2016 şi nici nu a demonstrat că dinamica accidentului ar fi putut provoca avarierea autoturismului.

Cu atât mai mult, în condiţiile în care acest autoturism era transportat pe remorcă, nu s-a demonstrat cum respectivele avarii ar fi putut fi provocate de coliziunea dintre autoturismul şi autoturismul şi ansamblul format din autovehiculul şi remorca cu doua axe, având în vedere că respectivul impact s-ar fi produs mai jos faţă de locul unde se afla autoturismul transportat.

Or, administrarea probelor, evaluarea acestora, stabilirea elementelor de fapt pe care se fundamentează pretenţiile deduse judecăţii sunt însă în căderea instanţelor fondului, în timp ce instanţa de recurs verifică doar aplicarea corectă a normei legale incidente, fără reaprecierea probatoriului, întrucât acest fapt ar echivala, în mod nepermis procedural, devoluării fondului.

De altminteri, verificând lucrările dosarului, se constată că instanţa de fond, în operaţiunea de evaluare a probatoriului a statuat explicit cu privire la documentul de transport depus anexat acţiunii pentru a demonstra că pârâta a avut în vedere în mod eronat la soluţionarea cererii de despăgubire un alt autoturism, şi anume.

Astfel, a clarificat faptul că acesta nu poate valorifica acest CMR în soluţionarea favorabilă a acţiunii deoarece actul atestă un destinatar diferit şi o adresă diferită de livrare a autovehiculului, locul încărcării şi descărcării fiind datate 5, 6.08.2016, ulterior deci datei de 13.07.2016, astfel că această chestiune litigioasă a primit răspuns prin hotărârea recurată.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, şi această critică formulată de partea reclamantă se dovedeşte a fi nefondată.

În consecinţă, deşi recureta a pretins, în speţă, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., însă susţinerile acesteia, subsumate acestui motiv de recurs, nu au aptitudinea de a releva o ipoteză în care instanţa de fond să fi aplicat eronat normele legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 3225 din 5 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.