Clawback contribution liability: tax authority’s passive standing and VAT exclusion from the base value under unconstitutional O.U.G. 77/2011 provisions

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2014 la data de 11.06.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală:

1. Anularea următoarelor acte administrative individuale emise de CNAS:

(i) comunicarea transmisă de CNAS prin e-mailul din data de 31 octombrie 2013 ora 19:00;

(ii) adresa CNAS nr. x/31.10.2013 emisă de către CNAS şi primită de A. în data 31 octombrie 2013;

(iii) adresa de răspuns a CNAS nr. MS/FD/4884/11.12.2013 primită de A. în data de 16 decembrie 2013, referitoare la contestaţia depusă de A. împotriva Notificărilor;

2. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată privind soluţionarea prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2623 pronunţată la data de 12.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios adinistrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat adresa NCAS nr. x/31.10.2013 şi adresa de răspuns nr. x/11.12.2013.

A obligat CNAS la plata către reclamantă a sumei de 21.985 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând 100 RON taxă judiciară de timbru, 11.885 RON onorariu pentriu expertiză, 10.000 RON parte din onorariul avocaţial cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A respins în rest aţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 29.09.2014 şi a hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii şi a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF şi respingerea acţiunii faţă de ANAF ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs şi Casa de Asigurări de Sănătate întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi casarea în parte a sentinţei atacate.

3.1. În motivarea recursului său, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, şi art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Afirmă în acest sens că în mod eronat a fost chemată în judecată în raport de prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii întrucât acest text de lege se referă doar la administrarea creanţelor de către ANAF, iar în raport de obiectul cererii de chemare în judecată ANAF nu este emitentul actului administrativ atacat în prezenta cauză.

Actele atacate ce formează obiectul cauzei nu au fost emise de ANAF, situaţie în care, apreciază recurenta, că judecarea în contradictoriu şi cu ANAF pentru motive ce nu au legătură cu aceasta şi care contravin prevederilor Legii nr. 554/2004 şi a O.U.G. nr. 77/2011 nu se justifică.

Concluzionează recurenta ANAF că în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 reiese foarte clar că în contenciosul administrativ litigiile se nasc între persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, iar în prezenta cauză autoritatea emitentă a actelor administrative atacate este CNAS ceea ce înseamnă că ANAF nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecăţii.

3.2. În susţinerea recursului său, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a criticat hotărârea de fond prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept incidente in cauză.

Sub un prim aspect se susţine de către recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă raportat la dispoziţiile procesuale aplicabile cauzei cât şi în raport de modificările legislative intervenite prin O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Afirmă în acest sens că în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia trimestrială datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora, vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar.

Susţine recurenta că ANAF, în cadrul prezentului litigiu are calitate procesuală pasivă având în vedere faptul că începând cu data de 1 octombrie 2011 are obligaţia de a continua procedura de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia claw-back datorată în temeiul O.U.G. nr. 77/2011 subrogându-se în drepturile şi obligaţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în calitate de creditor bugetar.

Calitatea procesuală pasivă a ANAF rezultă şi din faptul că în cauză sunt două rapoarte juridice, respectiv un raport juridic născut între CNAS, prin casele de asigurări de sănătate, şi furnizorii de servicii medicale care raportează datele privind consumul trimestrial de medicamente decontate din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, în temeiul contractelor de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie trimestrială încheiate cu casele de asigurări de sănătate, şi un raport juridic instituit între subiecţii plătitori al contribuţiilor trimestriale şi ANAF care are atribuţia administrării acestei contribuţii.

În conformitate cu art. 5 alin. (2) teza a doua, contribuţia trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent până la termenul de plată al acesteia, astfel că în raport de toate aceste considerente apreciază recurenta că ANAF are calitate procesuală pasivă.

Cea de-a doua critică vizează caracterul fondat reţinut de către instanţa de fond al criticii de nelegalitate invocat de intimata reclamantă cu privire la sumele indicate de CNAS pentru ca reclamanta să determine contribuţia trimestrială aferentă trim. III 2013 cu privire la care există erori semnalate în rapoartele electronice transmise de unităţile sanitare cu paturi.

Susţine recurenta că sesizarea reclamantei cu privire la erorile semnalate prin adresa x/23.03.2012 se referă la trim. I 2012 iar în speţa de faţă notificarea contestată vizează date aferente trim. III 2013, iar pentru acest trimestru nu au fost înregistrare erori cu privire la consumul total trimestrial de medicamente decontat din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Pentru trim. I 2012 la care se face referire prin adresa x/23.03.2012 este aplicabilă o altă formulă de calcul a contribuţiei trimestriale diferita de cea aplicabilă trim. III 2013.

Drept urmare, susţine recurenta că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că valoarea consumului de medicamente aferent trim. III 2013 este afectată de erori de raportare având în vedere faptul că susţinerile reclamantei însuşite de instanţă au fost făcute cu titlu exemplificativ.

În ce priveşte raportul de expertiză întocmit în cauză, arată recurenta că instanţa de fond nu a reţinut motivat de ce a înţeles să ignore obiecţiunile formulate de recurentă la raportul de expertiză, raportat la pertinenţa şi concludenţa acestora.

Prin critica a treia se susţine că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că pentru calculul contribuţiei trimestriale valoarea consumului nu trebuie să includă TVA având în vedere prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/05.02.2013, decizie publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20 februarie 2013 astfel că era obligatorie pentru instanţă.

Afirmă recurenta că în prezenta cauză nu putea fi luată în considerare Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/05.02.2013 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 astfel că acestea nu mai erau în vigoare în trim. III 2013.

După o scurtă prezentare a modificărilor legislative intervenite concluzionează recurenta că pentru trim. III 2013 erau în vigoare prevederile art. 3 din O.G. nr. 17/2012 şi nu prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 110/2011 care au fost incidente pentru trimestrele I-III ale anului 2012.

Prin cea de-a patra critică se susţine că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că datele comunicate menţionate în notificare au fost stabilite de CNAS cu încălcarea principiului predictibilităţii fiscale, sens în care recurenta invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 144/2015 care a reţinut că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuţiei trimestriale nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reprezintă o consecinţă a eliminării barierelor administrative în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare şi celeritate în comunicarea informaţiilor.

Susţine recurenta că instanţa de fond nu a reţinut în sarcina CNAS interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor legale incidente în cauză la emiterea notificării contestate de intimata reclamantă ci aduce veritabile critici chiar sistemului de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, or aceste aspecte exced controlului instanţei de contencios administrativ şi nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate a notificărilor atacate prin cererea de chemare în judecată, în cadrul procesului fixat chiar de către intimata reclamantă care nu a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate sau de nelegalitate a dispoziţiilor legale criticate.

Afirmă recurenta că existenţa unui sistem netransparent cu privire la modul de calcul al consumului centralizat de medicamente de către CNAS şi, pe cale de consecinţă, furnizarea mai multor informaţii privind calculul acestui consum creează premisele utilizării în mod discreţionar a acestor informaţii de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, aspect care ar echivala cu o încălcare a principiului confidenţialităţii informaţiilor furnizate şi totodată ar putea încuraja înţelegerile anticoncurenţiale.

În plus, susţine recurenta că începând cu trim. III al anului 2013, în vederea transparentizării procesului de calcul a contribuţiei clawback CNAS a afişat pe site-ul propriu valorile de consum ale medicamentelor prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate în Sistemul informatic Unic Integrat ca urmare a raportărilor canalelor de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, în speţă farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă, situaţie faţă de care intimata reclamantă are posibilitatea de a corobora valoarea procentului "p" transmis acesteia de către CNAS prin Notificările contestate şi valoarea totală de consum afişată pe site-ul CNAS.

Ultima critică formulată vizează obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.985 RON, sens în care arată că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii. Culpa procesuală aparţine pârâtului în măsura în care dacă nu şi-a executat obligaţiile acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, or recurenta şi-a executat toate obligaţiile pe parcursul procesului.

Invocă recurenta şi faptul că partea care solicită cheltuieli de judecată are şi obligaţia de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare cu referire la cele două recursuri declarate, prin care a solicitat respingerea celor două recursuri ca fiind nefondate.

În motivare, în esenţă, arată că recurenta ANAF are calitate procesuală pasivă în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, act normativ din care rezultă calitatea procesuală pasivă a ANAF în litigiile având ca obiect contribuţia clawback datorată pentru trimestrul III al anului 2013.

În ce priveşte recursul formulat de recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, intimata reclamantă a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de cele două recurente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 Recursul formulat de recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 (forma în vigoare la data de 11.06.2014 - data formulării cererii de chemare în judecată) în conformitate cu care:

"(2)Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate.

Administrarea creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplineşte potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Este de observat faptul că în raport de aceste dispoziţii legale, Agenţia Naţională de Administrare îndeplineşte atribuţiile de administrare a taxei clawback. Or, o componentă a atribuţiilor de administrare o constituie şi obligaţia de restituire a sumelor încasate nedatorat. Ca atare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă în cauză.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu prezintă relevanţă împrejurarea că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu este emitenta notificărilor anulate de către instanţă, în raport de competenţa stabilită de legiuitor în sarcina sa, respectiv aceea de a administra creanţa în discuţie.

În raport de aceste considerente, recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat.

1.2. Recursl formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, o contribuţie trimestriala calculată conform prezentei ordonanţe de urgenţă (contribuţie clawback).

Înalta Curte constată că judecătorul fondului în mod corect a reţinut că eventuale erori de înregistrare şi asigurarea posibilităţii de verificare proprie a elementelor bazei de calcul a contribuţiei se impun a fi analizate sub aspectul predictibilităţii fiscale, a corectitudinii şi realităţii datelor transmise de casele judeţene, centralizate de reclamantă, date care constituie bază de calcul pentru această contribuţie.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză a reieşit faptul că "este o totală discrepanţă între datele din anexa la adresa nr. x/31.10.2013 emisă de CNAS către reclamantă", pentru ca la onbiectul nr. 7 expertul desemnat să conchidă că "din efectul cumulat al deficienţelor constatate la obiectivele anterioare, rezultă că CNAS nu a calculat corect consumul de medicamente aferent trimestrului III 2013, comunicat către reclamantă".

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă cererea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L.., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea următoarelor acte:

(i) comunicarea transmisă de CNAS prin e-mailul din data de 31 octombrie 2013 ora 19:00;

(ii) adresa CNAS nr. x/31.10.2013 emisă de către CNAS şi primită de A. în data 31 octombrie 2013;

(iii) adresa de răspuns a CNAS nr. MS/FD/4884/11.12.2013 primită de A. în data de 16 decembrie 2013, referitoare la contestaţia depusă de A. împotriva Notificărilor.

Potrivit art. 31 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, precum şi mecanismului de calcul a contribuţiei clawback detaliat de respectivul articol, aceste informaţii permit calcularea indicelui "Vitr".

Astfel, în perioada de referinţă - trimestrul III 2013, CNAS a emis o serie de acte administrative - notificările a căror anulare o solicită intimata-reclamantă - prin care au fost comunicate datele necesare calculării, declarării şi achitării contribuţiei clawback.

Conform art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (act normativ aplicabil în ceea ce priveşte stabilirea şi plata contribuţiei clawback aferentă trimestrelor I şi II ale anului 2012):

"Prin valoarea vânzărilor (...) se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, statuând că "în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, constatând că sintagma "care include si taxa pe valoarea adăugată"din cuprinsul art. 31, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituţională."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 16, alin. (1) din Constituţie, potrivit cu care "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", ale art. 34 din Constituţie privind dreptul fundamental la ocrotirea sănătăţii, ale art. 44, alin. (1) şi (2) din Constituţie privitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată, ale art. 56, alin. (2) din constituţie privind justa şi echitabila aşezare a sarcinilor fiscale, precum şi ale art. 115, alin. (2) şi (4) din constituţie privitor la regimul juridic al ordonanţelor de urgenţă. Totodată, în fundamentarea excepţiei de neconstituţionalitate, au mai fost invocate dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cele ale art. 1, paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la aceeaşi convenţie.

În motivarea deciziei, instanţa de control constituţional a arătat că taxa clawback reprezintă o contribuţie trimestrială care, potrivit formulării iniţiale a art. 31, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, se aplica "(...) nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra taxei pe valoare adăugată aplicată preţului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit. .

Or, a arătat Curtea Constituţională, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile (venituri sau bunuri), iar nu şi asupra altor taxe:

"(...) aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituţională (...) ' .

Astfel, notificările privitoare la taxa clawback datorată aferentă trimestrului III al anului 2013, în mod nelegal au fost emise, deoarece sumele comunicate de către pârâta CNAS în vederea stabilirii şi achitării acestei contribuţii sunt purtătoare de TVA, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.

Referitor la aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 05.02.2013 afirmă recurenta că în prezenta cauză această decizie nu putea fi luată în considerare.

Înalta Curte nu poate primi această susţinere a recurentei-pârâte, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea Constituţională a României produce efecte pentru viitor în sensul că este aplicabilă inclusiv efectelor actelor administrative emise anterior în temeiul dispoziţiilor legale declarate ulterior ca fiind contrare dispoziţiilor din Constituţia României, efecte care se produc ulterior publicării în Monitorul Oficial al României Partea I a acestei decizii, astfel încât se reţine necesitatea înlăturării din ordinea juridică a efectelor acestor acte administrative care constituie obiectul unor acţiuni introduse ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, posibilitate recunoscută de legiuitor în limita termenului de 1 an de la data publicării acestei decizii.

Regula instituită de art. 147 alin. (4) din Constituţia României trebuie interpretată în sensul în care o decizie a Curţii Constituţionale urmează să primească eficienţă în orice raport juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale care nu a fost definitiv soluţionat, fiind supus controlului judiciar, aşa cum este şi cazul de faţă.

Cu alte cuvinte, instanţa de control judiciar apreciază că decizia Curţii Constituţionale se aplică tuturor raporturilor juridice care nu sunt epuizate la data publicării sale, respectiv tuturor cauzelor aflate în faţa instanţelor de contencios administrativ şi cărora le sunt incidente în continuare dispoziţiile legale declarate neconstituţionale, mai precis tuturor cauzelor pendinte.

Această interpretare a fost consacrată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că deciziile sale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanţele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele decizii sunt aplicabile (Decizia nr. 223 din 13.03.2012 a Curţii Constituţionale).

Aşadar, declararea neconstituţionalităţii sintagmei "care include şi TVA" din cuprinsul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, face ca decizia aflată în discuţie să se aplice şi în speţa de faţă, tocmai în raport de forţa obligatorie pentru viitor a acestei decizii şi de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 ce a constituit temeiul pentru formularea acţiunii.

Decizia Curţii Consotutţionale a României nr. 39/2013 este aplicabilă prezentei cauze şi în raport de critica adusă hotărârii recurate, respectiv reţinerea de către instanţa de fond, în mod eronat, că pentru calculul contribuţiei trimestriale valoarea consumului nu trebuie să includă TVA, critică pe care Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

În acord cu instanţa de fond, reţine Înalta Curte că în prezenta cauză calculul contribuţiei trimestriale comunicate reclamantei s-a făcut prin raportare la consumul centralizat de medicamente care include TVA, aspect recunoscut expres chiar de către recurentă şi confirmat de expertiza contabilă dispusă în cauză.

Prin Decizia nr. 39/2013, CCR a statuat că este neconstituţională calcularea contribuţiei la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituţională includerea TVA în baza de impunere a contribuţiei claw-back. Însă, Curtea Constituţională nu a stabilit că CNAS are obligaţia de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuţie trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA, iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligaţia de a calcula contribuţia îi revine deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă, în speţa de faţă recurentei, acestea având obligaţia de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuţia trimestrială.

Recurenta a invocat adresa nr. x/30.09.2013, înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/20.09.2013, prin care Consiliul Concurenţei a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esenţiale pentru verificarea modalităţii de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal de eliberare.

Înalta Curte reţine că, prin aceeaşi adresă, Consiliul Concurentei a comunicat recurentei că, pentru exercitarea actului de justiţie, instanţele de judecata au acces la toate informaţiile pe care le consideră necesare, iar transmiterea informaţiilor solicitate în acest cadru este o obligaţie ce cade în sarcina oricărei instituţii din administraţia publică centrala sau locală.

Astfel, recurenta-pârâtă avea posibilitatea, fără a încălca dispoziţiile legale din materia concurenţei, să comunice date privind identitatea furnizorilor, aceste date urmând a fi luate în considerare la efectuarea expertizei contabile.

În ceea ce priveşte critica privind obligarea recurentei Casa Naţională de Sănătate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.985 RON, instanţa de recurs constată caracterul nefondat al acesteia.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea. Principiul enunţat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiune ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există şi alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanţă a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă. Pe de altă parte, nu poate fi contestată culpa procesuală a recurentei atâta vreme cât acţiunea intimatei-reclamante a fost admisă, este adevărat doar în parte (aspect ce nu poate determina neacordarea cheltuielilor de judecată) fiind dispusă de către instanţa de fond anularea adresei emise de către recurentă nr. MS/FD/4700/31.10.2013 precum şi adresa de răspuns nr. x/11.12.2013.

În jurisprudenţa CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil şi caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condiţiile impuse de legislaţia naţională, cât şi cele impuse de jurisprudenţa CEDO sunt întrunite în litigiul de faţă, condiţii ce au fost avute în vedere de prima instanţă atunci când a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond în mod corect a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursurile ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 2623 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenţii-pârâţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON reprezentând parte din onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2022.