Inefficiency of public funds in energy infrastructure: validity of audit measures for similar equipment purchases at different prices and expired warranties

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.08.2017, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea parţială a încheierii nr. 77/03.08.2017 şi a deciziei nr. 8/27.06.2017, în privinţa constatărilor de la pct. 10 şi a măsurii dispuse la pct. II.12, precum şi a raportului de control nr. x/26.05.2017, în privinţa abaterii consemnate la pct. 3.6, cu cheltuieli de judecată.

Împreună cu acţiunea în anulare, reclamanta a depus şi cerere de suspendare a executării măsurii dipuse la pct. II.12 din decizia nr. 8/2017, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2424 din 24 mai 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate cererea de suspendare a executării, dar şi acţiunea în anulare formulate de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Anterior, prin încheierea din 12 aprilie 2018 aceeaşi instanţă a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, respingând însă solicitarea reclamantei de efectuare a unei expertize contabile.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva ambelor soluţii pronunţate prin sentinţa instanţei de fond, dar şi împotriva încheierii din data de 12 aprilie 2018 reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. a formulat două cereri de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul promovat împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ, recurenta a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, apreciind că în cauză sunt întrunite ambele cerinţe impuse de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

În privinţa soluţiei pronunţate asupra acţiunii în anulare, recurenta a arătat că se impune casarea acesteia şi, în rejudecare, anularea încheierii nr. 77/03.08.2017, prin care s-a dispus respingerea punctului 10 din contestaţia nr. 26140/17.07.2017 formulata de CNTEE Transelectrica S.A. împotriva deciziei nr. 8/27.06.2017, anularea actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 77/03.08.2017, precum şi a deciziei nr. 8/27.06.2017, în privinţa constatărilor de la punctul 10, a măsurii dispuse la punctul II.12 şi a Raportului de control nr. x/26.05.2017, în privinţa abaterii corespunzătoare consemnată la punctul 3.6, paginile 84-108.

S-a solicitat, totodată şi casarea încheierii de şedinţă din data de 12.04.2018, prin care a fost respinsă proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, ca neutilă soluţionării cauzei.

În motivarea recursului, după expunerea circumstanţelor şi aspectelor relevante din activitatea de control exercitată de pârâta Curtea de Conturi a României, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond, în mod nelegal, nu a constatat intervenirea prescripţiei extinctive a dreptului pârâtei de a dispune obligarea reclamantei la recuperarea sumelor apreciate ca fiind prejudicii, ignorând faptul că a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii Transelectrica S.A., iar măsurile de recuperare a sumelor care rezultă din acte mai vechi de 3 ani anteriori emiterii deciziei nr. 8/2017, nu pot fi puse în aplicare, neavând temei legal.

Instanţa de fond nu a avut în vedere nici faptul că deficienţele consemnate în decizie şi în raportul de control sunt eronate, nefiind întemeiate şi neavând corespondent în actele analizate de Curtea de Conturi sau fiind greşit întemeiate pe dispoziţiile legale menţionate în cele două acte şi a apreciat, în mod nelegal, că reclamanta ar fi încălcat dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 51/1996 şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, act normativ care nu este aplicabil situaţiei supuse judecăţii, întrucât nu au fost folosite fonduri publice în înţelesul legii.

De asemenea, instanţa a validat constatările Curţii de Conturi a României referitoare la pretinsa nerespectare actelor normative anterior menţionate prin achiziţia, pe baza a 3 contracte de furnizare, a unor echipamente similare, dar la preţuri diferite.

Recurenta a subliniat faptul că toate cele 3 contracte verificate (contractul nr. x/04.06.2008, contractul nr. x/23.12.2008 şi contractul nr. x/17.09.2008) au fost atribuite prin procedură concurenţială, licitaţie publică deschisă, conform O.U.G. nr. 34/2006. Fiind vorba de 3 proceduri de achiziţie publică desfăşurate la momente diferite de timp, chiar dacă în acelaşi an, s-a apreciat că este legală existenţa unor preţuri diferite la produse similare, firmele participante cu oferte la procedurile de achiziţie publică având dreptul de a-şi forma preţul în mod liber, în raport de condiţiile din piaţă de la omentul ofertării.

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată fără a ţine cont de faptul că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, trebuia să respecte obligaţiile instituite de prevederile art. 200 şi art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1270 şi 1271 C. civ., referitoare la obligativitatea contractelor valabil încheiate, câtă vreme cele 3 contracte au respectat, în totalitate, legislaţia achiziţiilor publice.

În susţinerea acestui punct de vedere recurenta a invocat practica existentă la nivelul Curţii de Apel Bucureşti pentru speţe similare, dar şi aspecte din hotărâri şi note interne ale Curţii de Conturi a României, referitoare la modul de interpretare a prevederilor legale (Hotărârea nr. 462/14.12.2017, Nota nr. x/11.12.2017, Hotărârea nr. 477/21.12.2017, Nota nr. x/18.12.2017). Astfel, însăşi pârâta, constatând modul defectuos în care auditorii publici externi proprii interpretau legea şi prevederile contractuale cu ocazia verificărilor efectuate, a simţit nevoia, prin compartimentele sale de specialitate şi prin organele de conducere, să stabilească un mod unitar de interpretare a prevederilor legale aplicabile, cu ocazia verificării modului de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor cu achiziţiile de lucrări.

Recurenta a criticat şi aspectele reţinute de prima instanţă în privinţa achiziţiei de echipamente/licenţe care nu au fost instalate/puse în funcţiune şi a apreciat că, în mod nelegal, au fost preluate constatările pârâtei de la pagina 27 din decizia nr. 8/27.06.2017 referitoare la încălcarea prevederilor art. 38 alin. (1) pct. 3 din contractele de furnizare nr. x/2008 si nr. y/2013 şi a art. 3 din H.G. nr. 51/1996, întrucât deficienţele consemnate în decizie şi în raportul de control nu au corespondent în actele analizate de Curtea de Conturi a României şi sunt greşit întemeiate pe dispoziţiile legale menţionate.

În privinţa echipamentelor aferente contractului nr. x/2008 producătorul şi-a asumat prelungirea garanţiei cu doi ani de la data P.I.F. indiferent de firma care va integra echipamentele într-un nou sistem de securitate, venind şi cu propunerea de a implementa Sistemul Integrat de Securitate în Staţia electrică Câmpia Turzii, având în vedere faptul că s-a încheiat procesul de retehnologizare, în aceleaşi condiţii contractuale şi la aceeaşi valoare, fără alte costuri suplimentare din partea C.N.T.E.E. Transelectrica S.A, astfel că nu poate fi vorba de niciun prejudiciu adus companiei din moment ce echipamentele vor fi integrate într-un nou proiect.

Cel de al doilea contract, contractul nr. x/2013 vizând cele 3 staţii electrice, este încă în derulare, iar garanţia echipamentelor este de doi ani de la data punerii în funcţiune a sistemelor, astfel că este neîntemeiată constatarea pârâtei conform căreia garanţia echipamentelor a expirat, până la finalizarea contractului neputându-se pune problema existenţei vreunui prejudiciu.

Cu privire la încheierea de şedinţă din data de 12.04.2018, recurenta a arătat că instanţa a respins, în mod nelegal, proba cu expertiză contabilă, pe motiv că nu ar fi utilă, întrucât nu s-ar fi reţinut în Decizia nr. 8/2017 nerespectarea prevederilor legale privind amortizarea sistemelor integrate de securitate. Astfel, se solicită a se constata că această abatere este menţionată atât la pagina 25 a Deciziei nr. 8/27.06.2017, cât şi în încheierea nr. 77/03.08.2017, paginile 107-131, precum şi în Raportul de control nr. x/26.05.2017, paginile 89-95.

Recurenta a precizat şi faptul că, urmare sesizării făcute de Curtea de Conturi la A.N.A.F., pe constatarea pârâtei privind amortizarea sistemelor integrate de securitate, A.N.A.F. nu a constatat la nivelul sucursalelor Transelectrica S.A. încălcări ale legislaţiei fiscale, iar la nivelul Transelectrica S.A. nu a fost efectuată încă vreo verificare a celor sesizate, care să conducă la stabilirea în sarcina acesteia a vreunei încălcări a legislaţiei fiscale, fiind evident că pârâta Curtea de Conturi a României a confundat amortizarea contabilă cu amortizarea fiscală, modul de calcul şi legislaţia specifică fiecăreia.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea celor două recursuri şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În privinţa recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei."

Rezultă, din prevederile legale menţionate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă până la data soluţionării definitive a acţiunii în anulare.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a păşi la examinarea legalităţii acestei soluţii prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii şi al temeiului de drept invocat, subzistă condiţia interesului în promovarea căii de atac.

Date fiind dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei. La momentul promovării recursului, interesul recurentei-reclamante viza reformarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cum măsura suspendării executării anterior menţionată poate fi dispusă şi este aptă să producă efecte juridice numai până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, iar la acest termen instanţa de recurs va pronunţa şi soluţia definitivă asupra fondului cauzei, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor recurentei-reclamante.

Analizând punctual argumentele recurentei din cuprinsul recursului promovat împotriva încheierii din data de 12 aprilie 2018 şi împotriva soluţiei de respingere a acţiunii în anulare, Înalta Curte constată că cele două hotărâri ale Curţii de Apel Bucureşti nu sunt rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor de drept material şi nu pot fi reformate prin prisma cazului de casare invocat.

Astfel, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ încheierea nr. 77/03.08.2017 şi decizia nr. 8/27.06.2017, în privinţa constatărilor de la pct. 10 şi a măsurii dispuse la pct. II.12, precum şi a raportului de control nr. x/26.05.2017, în privinţa abaterii consemnate la pct. 3.6., toate emise de pârâta Curtea de Conturi a României.

Prin decizia nr. 8/27.06.2017, la pct. 10, pârâta a reţinut următoarea abatere: utilizarea ineficientă de fonduri băneşti pentru realizarea proiectului "Sistem integrat de securitate în staţiile electrice etapele I-IV", prin achiziţia de echipamente similare la preţuri diferite, contractate în acelaşi an (în sumă estimată de 3.348.020 RON), precum şi prin achiziţia de echipamente/licenţe care nu au fost instalate până în prezent, având garanţia expirată (în sumă estimată de 7.930.402 RON). S-a constatat, de asemenea, că entitatea verificată a încălcat art. 3 din H.G. nr. 51/1996 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, art. 38 alin. (1) pct. 3 din contractele de furnizare nr. x/2008 şi nr. y/2013, art. 1, art. 5 alin. (1) şi art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.

Pentru înlăturarea acestei abateri, la pct. II.12 din decizie, s-a stabilit în sarcina conducerii Companiei Naţionale de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. următoarea măsură:

"va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra contractelor de achiziţie "Sisteme integrate de securitate în staţii electrice", derulate în perioada 2014-2016, în vederea identificării şi altor cazuri de echipamente similare, achiziţionate în acelaşi an de la acelaşi furnizor, la preţuri diferite, precum şi de echipamente/licenţe neinstalate până în prezent, cu garanţie expirată, aflate în custodie la furnizor; pentru cazurile constatate (inclusiv cele prezentate în raportul de control) se vor dispune măsuri de identificare a cauzelor care au condus la astfel de achiziţii, la nepunerea în funcţiune a tuturor echipamentelor achiziţionate, la neîntocmirea de procese-verbale de recepţie definitivă şi de punere în funcţiune în condiţiile stabilite prin contract, inventarierea echipamentelor/licenţelor informatice facturate şi acceptate la plată, evaluarea tehnică a acestora şi stabilirea utilităţii lor în cadrul Companiei, stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru cazurile constatate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestuia în condiţiile legii, inclusiv a penalităţilor/dobânzilor penalizatoare în conformitate cu prevederile legale, precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate".

Contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei nr. 8/27.06.2017, inclusiv sub aspectul măsurii dispuse la pct. II.12 a fost respinsă ca nefondată prin încheierea nr. 77/03.08.2017.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că prima instanţă a apreciat, în mod just, că proba cu expertiză contabilă, cu obiectivele propuse de reclamantă, nu este utilă pentru soluţionarea acţiunii, întrucât abatarea consemnată la pct. 10 din decizie nu vizează neevidenţierea sau nelegala evidenţiere în contabilitate a Sistemelor integrate de securitate sau nelegalitatea cheltuielilor înregistrate în perioada 2014-2016 cu amortizarea fiscală, ci utilizarea ineficientă de fonduri băneşti pentru realizarea proiectului Sistem integrat de securitate în staţiile electrice etapele I-IV, prin achiziţia de echipamente similare la preţuri diferite, contractate în acelaşi an, precum şi prin achiziţia de echipamente/licenţe care nu au fost instalate până în prezent, având garanţia expirată.

Această soluţie a fost corect adoptată ca urmare a faptului că suma reprezentând cheltuielile cu amortizarea nu face obiectul măsurii dispuse la pct. II.12., consemnarea ei în actele emise neavând semnificaţia includerii în valoarea estimată a abaterii consemnate la pct. 10, astfel că nu face obiectul măsurii dispuse la pct. II.12. În acest context, apar ca nefondate şi argumentele recurentei referitoare la confundarea de către pârâtă a amortizării contabile cu amortizarea fiscală, a modului de calcul şi a legislaţiei specifice fiecăreia.

Un alt set de critici formulate de recurentă a vizat pretinsa intervenire a prescripţiei extinctive a dreptului pârâtei de a dispune obligarea reclamantei la recuperarea sumelor apreciate ca fiind prejudicii şi imposibilitatea de punere în aplicare a măsurilor de recuperare a sumelor care rezultă din acte mai vechi de 3 ani anteriori emiterii deciziei nr. 8/2017.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor argumente, care vizează executarea propriu-zisă, iar nu legalitatea măsurii. Astfel, întrucât prin măsura de la pct. II.12 din decizia nr. 8/2017 autoritatea pârâtă a impus în sarcina conducerii reclamantei "stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru cazurile constatate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestuia în condiţiile legii, inclusiv a penalităţilor/dobânzilor penalizatoare în conformitate cu prevederile legale", ceea ce implică şi acceptarea, în procedura de follow-up, a intervenirii prescripţiei extinctive.

Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile recurentei conform cărora nu se poate vorbi despre o încălcare a dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 51/1996 şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, ca urmare a faptului că aceste acte normative nu sunt aplicabile situaţiei deduse judecăţii şi constată că recurenta este o întreprindere publică, astfel cum este aceasta definită în cuprinsul art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 109/2011 şi, în calitate de ordonator de credite, răspunde conform art. 22 din Legea nr. 500/2002 de "angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare".

Astfel, în urma activităţii de control a modului de administrare a patrimoniului pentru reţeaua naţională de transport a energiei electrice, pârâta a reţinut în sarcina reclamantei abaterea constând în utilizarea ineficientă de fonduri băneşti pentru realizarea proiectului "Sistem integrat de securitate în staţiile electrice etapele I-IV", rezultată din achiziţia în acelaşi an de echipamente similare la preţuri diferite de la acelaşi furnizor şi din achiziţia de echipamente/licenţe care nu au fost instalate până în prezent, având garanţia expirată.

În privinţa primei componente a abaterii menţionate - achiziţia în acelaşi an de echipamente similare la preţuri diferite, Înalta Curte reţine că sunt nefondate argumentele recurentei, conform cărora cele 3 contracte verificate au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, iar constatările pârâtei, validate de prima instanţă, încalcă dispoziţiile art. 1270 şi 1271 C. civ., referitoare la obligativitatea contractelor valabil încheiate.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, se observă că reclamanta a încheiat cele 3 contracte de furnizare: - contractul de furnizare nr. x/04.06.2008, încheiat cu A. S.A. (lider al consorţiului format din A. S.A. - B. S.R.L. - C. SRL), - contractul de furnizare nr. x/23.12.2008, încheiat cu S.C. D. S.R.L. (lider al asociaţiei formate din D. S.R.L. - A. S.A. - B. SRL), - contractul de furnizare nr. x/17.09.2008, încheiat cu S.C. B. S.R.L. (lider al asociaţiei formate din B. S.R.L. - A. S.A. - D. SRL). Pe baza acestor contracte, încheiate într-o perioadă scurtă de timp (iunie- decembrie 2008) cu acelaşi furnizor-consorţiu/asociaţie (liderul asociaţiei fiind diferit de la un contract la altul) recurenta-reclamantă a achiziţionat echipamente similare, dar la preţuri diferite, semnificativ mai mari.

Prin emiterea actelor contestate pârâta nu a sancţionat vreo încălcare a dispoziţiilor art. 342006 şi nici nu a impus reclamantei să nu respecte obligaţiile asumate prin contracte. Curtea de Conturi a României a verificat eficienţa utilizării fondurilor băneşti pentru realizarea proiectului "Sistem integrat de securitate în staţiile electrice etapele I-IV", iar reclamanta nu a justificat, prin elemente obiective, preţul diferit de la un contract la altul al echipamentelor similare achiziţionate.

În mod similar, documentele verificate de pârâtă au relevat şi achiziţia de echipamente/licenţe care nu au fost instalate/puse în funcţiune şi cărora le-a expirat garanţia. Contrar susţinerilor recurentei, prevederile art. 38 alin. (1) pct. 3 din contractele de furnizare nr. x/2008 si nr. y/2013 sunt aplicabile, acestea reglementând obligaţia de garanţie asumată de furnizor, pentru o perioadă de 24 de luni de la data emiterii procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune, iar instanţa de fond a reţinut că, în cazul echipamentelor achiziţionate în baza contractului de furnizare nr. x/2008, prin nepunerea lor în funcţiune, bunurile şi-au pierdut garanţia, având în vedere şi durata de valabilitate a contractului, care a expirat la 12.05.2012.

În acest context, susţinerile recurentei vizând prelungirea garanţiei cu doi ani şi propunerea de integrare a echipamentelor într-un nou sistem de securitate sau de redistribuire către alte proiecte de investiţii nu pot avea valenţele pretinse de aceasta şi nu pot, prin ele însele, să combată constatarea pârâtei referitoare la expirarea termenului de garanţie înainte de punerea în funcţiune a echipamentelor/licenţelor în discuţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ şi ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 12 aprilie 2018 şi împotriva soluţiei asupra acţiunii în anulare pronunţate prin sentinţa primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 2424 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2018, precum şi împotriva soluţiei asupra acţiunii în anulare a actului administrativ pronunţate prin sentinţa nr. 2424 din 24 mai 2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2021.