Scope of Incompatibility for Deputy Mayors in School Board Administration and Exclusion of Prescription from Evaluation Reports

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la 8 mai 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună constarea nulităţii absolute a raportului de evaluare nr. x/23.04.2019 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi comunicat prin adresa nr. x/23.04.2019, anularea raportului de evaluare nr. x/23.04.2019 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi comunicat prin adresa nr. x/23.04.2019 şi, în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010 completată prin legea 54/2019, să se constate prescris dreptul pârâtei de a constata abatere disciplinară şi de a emite raportul de evaluare nr. x/23.04.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 346/2019 din 1 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinţei şi, după rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (6) din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a respins cererea de probe formulată de reclamant, deşi acestea erau utile soluţionării cauzei.

În opinia recurentului, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra petitului prin care s-a invocat nulitatea raportului de evaluare, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii.

A susţinut recurentul că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. Motivarea instanţei de fond în sensul că reclamantul a acceptat să participe la şedinţe este contradictorie probatoriului, dar şi motivării ulterioare. Reclamantul a fost obligat să participe la şedinţe, obligaţie impusă în mod legal prin hotărârile de consiliu local.

A mai arătat recurentul că, pentru a se constata incompatibilitatea de către intimată, aceasta avea la îndemână o acţiune ex contractu, care să aibă ca obiect secundar emiterea raportului privind constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului, obiect secundar care să fi fost grefat pe o acţiune care să vizeze ineficacitatea contractului de mandat.

Recurentul a menţionat şi faptul că unităţile de învăţământ şi instituţiile publice sunt diferite. A apreciat că numirea şi activitatea sa în consiliile de administraţie ale unităţii de învăţământ a fost realizată şi s-a desfăşurat cu respectarea legislaţiei în vigoare. A susţinut şi faptul că prevederile art. 87 din Legea nr. 161/2003 sunt clare şi conţin o enumerare expresă şi limitativă a situaţiilor de incompatibilitate. În condiţiile în care viceprimarul îşi păstrează calitatea de consilier local, fiind membru în consiliul local, atunci poate fi numit în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ ca reprezentant al consiliului local, fără ca o asemenea numire să fie calificată legal drept o situaţie de incompatibilitate.

A apreciat recurentul că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material şi în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/2014. A susţinut că modificările legislative aduse prin O.U.G. nr. 49/2014 au intervenit anterior definitivării situaţiei sale juridice, astfel că aplicarea unei sancţiuni la acest moment este lipsită de interes, excepţie asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat.

Tot în mod nelegal, în opinia recurentului, instanţa de fond a constatat inaplicabilitatea în speţa de faţă a Legii nr. 54/2019, cu motivarea greşită că regimul juridic al incompatibilităţilor este reglementat de Legea nr. 161/2003, iar aceste dispoziţii legale nu sunt de natură a afecta legalitatea raportului de evaluare.

A apreciat recurentul că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 25 alin. (5) din legea nr. 176/2010 completată prin Legea nr. 54/2019, text de lege în baza căruia a arătat că dreptul intimatei de a constata abatere disciplinară şi de a se emite raportul de evaluare este prescris.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Raportului de Evaluare înregistrat sub nr. x/23.04.2019 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care au fost identificate, în urma activităţii de evaluare, elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, în sensul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, întrucât reclamantul a deţinut simultan, în perioada 25.10.2012 - 03.08.2016, funcţia de viceprimar al Oraşului Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

O primă critică a recurentului priveşte faptul că, în opinia sa, hotărârea este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (6) din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a respins cererea de probe formulată de reclamant fără nicio motivare, probele solicitate fiind utile soluţionării cauzei. Totodată, a invocat recurentul că, de fapt, a solicitat emiterea a trei adrese, iar instanţa s-a pronunţat doar asupra a două dintre acestea.

Înalta Curte reţine că, în principiu, critica privind respingerea de către instanţa de fond a unor probe nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Totodată, respingerea probei cu adresele solicitate de recurentul-reclamant nu s-a făcut fără nicio motivare, instanţa de fond apreciind că emiterea acestor două adrese solicitate de apărătorul recurentului în şedinţa din 17.09.2019 nu este utilă cauzei.

A mai invocat recurentul faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra petitului prin care s-a invocat nulitatea raportului de evaluare, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii.

Nici această susţinere a recurentului nu este întemeiată, motivarea instanţei de fond regăsindu-se la fila x din sentinţa recurată. Astfel, curtea de apel a constatat că raportul de evaluare cuprinde toate elementele prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, respectiv concluzia inspectorului, relativ la situaţia de fapt, precum şi la textele normative aplicabile, starea de incompatibilitate rezultând din simpla deţinere şi a celor două calităţi, fiind suficientă pentru reţinerea stării de incompatibilitate.

Altă critică a recurentului priveşte faptul că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. În opinia recurentului, motivarea instanţei de fond în sensul că reclamantul a acceptat să participe la şedinţe este contradictorie probatoriului, dar şi motivării ulterioare, întrucât reclamantul a fost obligat să participe la şedinţe, obligaţie impusă în mod legal prin hotărârile de consiliu local.

Deşi recurentul a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acesta a criticat, de fapt, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reiterând, în esenţă, aceleaşi apărări invocate şi în faţa instanţei de fond.

Înalta Curte apreciază însă că niciuna dintre criticile formulate şi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiată, sentinţa fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 161/2003, cu evaluarea completă a tuturor datelor relevante pentru stabilirea incompatibilităţilor prevăzute de lege în privinţa aleşilor locali.

Astfel, Înalta Curte reţine că textele normative care reglementează situaţia de incompatibilitate constatată în privinţa recurentului-reclamant sunt cele prevăzute la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, conform cărora funcţia de viceprimar este, printre altele, incompatibilă cu cea de membru al Consiliului de Administraţie la instituţiile publice.

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentului, centrate pe faptul că starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi reţinută în privinţa sa, întrucât, în opinia recurentului, textul de lege se referă strict la cumularea calităţii de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administraţie al şcolii, pe când recurentul nu a fost numit în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ în calitate de viceprimar, ci în calitate de consilier local şi reprezentant al consiliului local al Oraşului Bumbeşti Jiu.

Stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deţine o funcţie de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcţiilor îndeplinite, a imparţialităţii, obiectivităţii şi independenţei pe care exerciţiul lor corect îl presupune.

În cauză, în perioada 25.10.2012-03.08.2016, recurentul-reclamant a deţinut simultan funcţia de viceprimar al Oraşului Bumbeşti-Jiu şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj.

Conform dispoziţiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru în consiliul de administraţie la instituţii publice.

Din interpretarea acestor texte de lege, incompatibilitatea rezultă din deţinerea funcţiei de viceprimar simultan cu deţinerea calităţii de membru în consiliul de administraţie al şcolii, astfel că nu prezintă relevanţă în cauză împrejurarea că recurentul-reclamant a fost desemnat în Consiliul de administraţie al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj ca reprezentant al Consiliului local al Oraşului Bumbeşti-Jiu.

Potrivit art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011, forma în vigoare până la 30.06.2014:

"În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. (…)".

Înalta Curte apreciază că, din moment ce recurentul-reclamant deţinea funcţia de viceprimar, acesta a devenit incompatibil pentru desemnarea ca membru în consiliul de administraţie al şcolii, indiferent de autoritatea publică pe care o reprezenta în acest consiliu, potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate.

Prezintă relevanţă în reţinerea cazului de incompatibilitate în discuţie, aşa cum s-a menţionat anterior, deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al şcolii, ceea ce înseamnă că împrejurarea desemnării recurentului-reclamant din partea consiliului local nu este de natură a face inaplicabile prevederile legale ce reglementează acest caz de incompatibilitate.

Chiar dacă îşi păstrează calitatea de consilier local şi a fost desemnat din partea consiliului local în consiliul de administraţie al şcolii, atâta timp cât exercită funcţia de viceprimar, recurentul-reclamant se află în stare de incompatibilitate. Este de subliniat şi aspectul că în consiliul de administraţie al şcolii putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deţine în mod legal ambele funcţii, scopul incompatibilităţii fiind asigurarea imparţialităţii, independenţei şi obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.

Prin Hotărârile Consiliului Local al Oraşului Bumbeşti Jiu nr. 31/25.10.2012, nr. 93/31.10.2013, nr. 72/28.08.2014 şi nr. 93/28.05.2015 s-a aprobat desemnarea reclamantului în calitate de reprezentant al Consiliului Local Bumbeşti-Jiu în cadrul Consiliului de Administraţie al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbeşti-Jiu, în calitate de viceprimar şi nicidecum în calitate de consilier local.

La şedinţele Consiliului de Administraţie al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbeşti-Jiu conform celor 92 de procese-verbale de şedinţă, viceprimarul A. a participat în calitate de membru şi a semnat, în această calitate, procesele-verbale, fapt ce dovedeşte fără echivoc exercitarea simultană a acestor funcţii.

Cu privire la susţinerile recurentului în sensul că poziţia sa în consiliul de administraţie nu a influenţat hotărârile luate, iar votul său nu a fost determinant pentru adoptarea hotărârilor şi nici nu a fost remunerat pentru participare, instanţa de control judiciar apreciază că nu se poate reţine că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuţiilor aferente funcţiei care atrage starea de incompatibilitate.

Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuţiilor celor două funcţii deţinute, obţinerea vreunui folos sau a vreunui venit ori la o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate, astfel că este necesară şi suficientă deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, pentru reţinerea incompatibilităţii în discuţie.

Înalta Curte nu poate primi nici argumentele privind avizul de legalitate oferit de instituţia Prefectului Judeţului Gorj şi faptul că ar fi fost obligat să participe la şedinţe, fiind vorba despre o sarcină de serviciu. Verificarea de către instituţia prefectului şi constatarea legalităţii acestui act administrativ nu produc efecte în privinţa stării de incompatibilitate astfel generate, întrucât răspunderea pentru cunoaşterea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitatea viceprimarilor, deci a celor privind funcţia deţinută şi a activităţilor desfăşurate potrivit legii, revine exclusiv persoanei evaluate.

Pe de altă parte, constatarea situaţiilor de incompatibilitate este una dintre atribuţiile legale ale Agenţiei Naţionale de Integritate şi nu face parte din elementele verificate în cadrul controlului de legalitate exercitat de prefect.

În ceea ce priveşte critica privind neîncadrarea Colegiului "Mihai Viteazul" în categoria instituţiilor publice, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care, în cuprinsul art. 1 alin. (2) lit. a) - c) prevede că prezenta lege se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, iar în cuprinsul art. 2 pct. 39 prevede că noţiunea de "instituţii publice locale" reprezintă "denumirea generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora."

În acest sens, pct. 7 din Capitolul II al Anexei 2 la Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prevede că, în bugetul propriu al unităţii administrativ-teritoriale vor fi incluse cheltuielile privind învăţământul preşcolar şi primar, învăţământul secundar, învăţământul postliceal, învăţământul special şi alte cheltuieli în domeniul învăţământului.

Totodată, art. 8 din Legea nr. 1/2011 prevede că:

"Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii.(...)".

În raport de toate aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că unităţile de învăţământ se încadrează în categoria de instituţii publice, astfel încât cazurile de incompatibilitate reglementate de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 vor fi aplicabile şi în raport de situaţia deţinerii de către persoana evaluată a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

A mai susţinut recurentul că raţionamentul său în sensul respectării prevederilor legale incidente este confirmat şi de modificările Legii nr. 1/2011 aduse prin O.U.G. nr. 49/2014, conform cărora primarul poate face chiar singur parte din consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, iar funcţia de viceprimar este asociată cu cea de primar.

Acest argument nu poate fi reţinut, din moment ce dispoziţiile legale invocate prevăd în mod expres că primarul, nu şi viceprimarul poate face parte din Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ. Extinderea aplicării acestui text de lege şi la situaţia viceprimarului nu are suport legal, astfel că dispoziţiile O.U.G. nr. 49/2014 nu pot fi reţinute ca argument al unei soluţii de admitere a recursului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 1/2011, modificată prin O.U.G. nr. 49/2014, consiliul de administraţie are în componenţă şi "primarul sau un reprezentant al primarului".

Art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stipulează faptul că funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de [...] membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice.

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu au fost modificate cu ocazia adoptării O.U.G. nr. 49/2014, astfel că acestea sunt în vigoare să se aplice pentru celelalte funcţii, în afara celei de primar şi de membru al acestuia în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ de stat.

În temeiul O.U.G. nr. 49/2014 care a modificat Legea nr. 1/2011, primarul face parte din consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ de stat, iar anterior modificării, Legea nr. 1/2011 vorbea doar despre "un reprezentant al primarului".

Textul de lege menţionat permite ca primarul sau un reprezentant al primarului să facă parte din consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ de stat.

Este adevărat că viceprimarul, în temeiul art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale, însă recurentul-reclamant nu a participat la şedinţele consiliului de administraţie în calitate de delegat al primarului.

Participarea s-a datorat numirii viceprimarului prin hotărâre a Consiliului local, aşadar nu poate fi invocată posibilitatea primarului de a-şi delega atribuţiile, funcţia fiind exercitată în nume propriu, iar nu ca înlocuitor de drept al primarului.

Înalta Curte reţine astfel că "reprezentantul primarului" în consiliul de administraţie poate fi orice persoană care nu deţine o funcţie incompatibilă cu cea desemnată.

Viceprimarul este nominalizat expres de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, rămase în vigoare, funcţia sa fiind astfel incompatibilă cu funcţia de membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice şi, prin urmare şi la unităţile de învăţământ de stat.

O.U.G. nr. 49/2014 a exclus numai situaţia primarului şi doar cu privire la calitatea de membru al consiliului de administraţie la o unitate de învăţământ de stat, astfel că excepţia este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă şi pentru funcţia de viceprimar, cum în mod greşit susţine recurentul.

Prin urmare, nu se mai impune examinarea susţinerilor vizând faptul că modificările legislative aduse prin O.U.G. nr. 49/2014 au intervenit anterior definitivării situaţiei sale juridice, astfel că aplicarea unei sancţiuni ar fi lipsită de interes, câtă vreme nu sunt aplicabile decât în cazul expres prevăzut de acestea, respectiv al primarului.

Şi critica privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 completată prin legea nr. 54/2019 este apreciată ca fiind neîntemeiată.

Înalta Curte reţine că, potrivit articolului unic al Legii 54/2019, "La articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: "(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Se reţine că acest text de lege nu vizează legalitatea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, ci răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice. Or, prezentul litigiu are ca obiect anularea raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant.

Argumentul recurentului se referă la aplicarea sancţiunii disciplinare, însă prin raportul de evaluare contestat nu s-a dispus o astfel de sancţiune, ci doar a fost constatată starea de incompatibilitatea în care s-a aflat acesta.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 346/2019 din 1 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 346/2019 din 1 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2021.