Administrative refusal to re-categorize used N2 commercial vehicle to N1 upheld, appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 20.03.2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Registrul Auto Român şi Registrul Auto Român Cluj, a solicitat instanţei anularea adresei nr. x/10.09.2018, anularea adresei prin care s-a soluţionat cererea nr. x/07.06.2018, obligarea intimatelor la omologarea şi eliberarea CIV, în categoria N1 pentru vehiculul, Certificat de înmatriculare Partea 1 nr. x, achiziţionat din Germania în baza contractului de vânzare cumpărare şi a facturii nr. x-17, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1618 din data de 01.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Cluj s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe invocată de pârâtul Registrul Auto Român şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, Registrul Auto Român Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii de Apel Cluj cauza a fost înregistrată la data de 09.07.2019 sub acelaşi număr de dosar.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 173/2019 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Registrul Auto Român şi Registrul Auto Român Cluj.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat prin principal admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanţă a reţinut că solicitarea reclamantei privind modificarea masei totale, maxim admisibile, a autoutilitarei de la 6500 kg la 3500 kg reprezintă o schimbare a categoriei de omologare a vehiculului, respectiv detarare, din categoria N2 în categorie N1, de natură a contraveni prevederilor legale. A apreciat recurenta că aceste considerente depăşesc limitele procesuale cu care prima instanţă a fost învestită şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., precum şi dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialităţii şi al dreptului a apărare.

În ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile din Ordinul nr. 2132/2005, cât şi dispoziţiile Directivei 2007/46/CE.

A menţionat recurenta că în cazul vehiculelor care au fost omologate într-un stat membru UE nu se mai efectuează verificările/încercările necesare pentru evaluarea îndeplinirii condiţiilor constructive, ci verificarea echivalenţei dintre condiţiile constructive pe baza cărora vehiculul a fost omologat şi condiţiile constructive prevăzute în legislaţia în vigoare în România la data primei înmatriculări.

Astfel, în cazul în care un autovehicul a fost omologat şi înmatriculat într-un alt stat membru UE, autorităţile dintr-un alt stat membru trebuie să permită înmatricularea sau punerea în exploatare a respectivului autovehicul deoarece, în caz contrar, s-ar încălca unul dintre drepturile fundamentale prevăzute în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi anume dreptul la libera circulaţie a mărfurilor.

A concluzionat recurenta că instanţa de fond ar fi trebuit să oblige autoritatea să procedeze la înmatricularea autovehiculului atâta timp cât acesta a fost deja omologat într-un alt stat membru, iar de la această ultimă omologare şi până la solicitarea de înmatriculare în ţară a autovehiculului acesta nu a suferit modificări constructive în raport de datele înscrise în certificatul de înmatriculare.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea adresei nr. x/10.09.2018, anularea adresei prin care s-a soluţionat cererea nr. x/07.06.2018, obligarea intimatelor la omologarea şi eliberarea CIV, în categoria N1 pentru vehiculul, Certificat de înmatriculare Partea 1 nr. x, achiziţionat din Germania în baza contractului de vânzare cumpărare şi a facturii nr. x-17, cu cheltuieli de judecată.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Sub acest aspect, recurenta pretinde că instanţa de fond a respins acţiunea motivat de faptul că reclamanta ar fi solicitat modificarea masei totale maxim admisibilie, fapt care ar contraveni dispoziţiilor legale, în accepţiunea primei instanţe. Astfel, instanţa de fond ar fi depăşit limitele procesuale cu care a fost învestită şi a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.. Totodată, înainte de a respinge cererea calificată de instanţă ca având o altă natură decât cea solicitată prin demersul juridic, această cerere ar fi trebuit să fie pusă în discuţia părţilor pentru exprimarea unui punct de vedere.

Lecturând sentinţa instanţei de fond, Înalta Curte observă că s-a reţinut de către judecătorul fondului faptul că, prin acţiunea introductivă, reclamanta tinde la realizarea dreptului său referitor la înmatricularea unui bun auto, respectiv a solicitat omologarea autovehiculului, dobândit de către reclamantă din Germania, în baza facturii, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi înmatricularea acestuia în România.

Analizând cererea reclamantei, a reţinut instanţa de fond că, de fapt, solicitarea acesteia privind modificarea masei totale, maxim admisibile, a autoutilitarei de la 6.500 kg. la 3.500 de kg reprezintă o schimbare a categoriei de omologare a vehiculului, respectiv detarare, din categoria N2 în categoria N1, de natură a contraveni prevederilor legale.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a depăşit limitele învestirii, ci a analizat cererea reclamantei sub toate valenţele sale, realizarea dreptului solicitat de reclamantă în sensul înmatriculării bunului auto neputând fi făcută, în speţa de faţă, fără a avea în vedere şi urmările şi sensul concret al acestei cereri, faptul că înmatricularea şi omologarea în sensul solicitat de reclamantă ar însemna, de fapt, schimbarea categoriei de omologare a vehiculului.

Se poate concluziona astfel că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu respectarea principiului dreptului la un proces echitabil, al contradictorialităţii şi dreptului la apărare, analizând complet cererea reclamantei, în raport de limitele cu care a învestit instanţa cu controlul de legalitate al refuzului pretins nejustificat al autorităţii pârâte.

Recurenta-reclamantă a menţionat în cuprinsul memoriului de recurs şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără a dezvolta considerentele pentru care ar fi incident acest motiv, astfel că Înalta Curte constată că a fost invocat formal.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că refuzul autorităţii intimate de a soluţiona cererea recurentei-reclamante privind omologarea autovehiculului este unul justificat.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de lit. i) a aceluiaşi articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

În sensul prevederii legale menţionate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea petiţionarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar faptul că solicitările reclamantei nu au fost soluţionate în modalitatea pretinsă de aceasta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

În speţă, analizând refuzul autorităţii intimate de a rezolva cererea recurentei-reclamante, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că dreptul de apreciere al autorităţii a fost exprimat în limitele marjei de apreciere conferite de lege.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că în cazul vehiculelor care au fost omologate într-un stat membru UE nu se mai efectuează verificările/încercările necesare pentru evaluarea îndeplinirii condiţiilor constructive, ci verificarea echivalenţei dintre condiţiile constructive pe baza cărora vehiculul a fost omologat şi condiţiile constructive prevăzute în legislaţia în vigoare în România la data primei înmatriculări.

A susţinut recurenta că, potrivit dispoziţiilor pct. 7.2 din Subcapitolul I/2, Partea 2 şi pct. 16, în cazul în care un autovehicul a fost omologat şi înmatriculat într-un alt stat membru UE, autorităţile dintr-un alt stat membru trebuie să permită înmatricularea sau punerea în exploatare a respectivului autovehicul deoarece, în caz contrar, s-ar încălca unul dintre drepturile fundamentale prevăzute în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi anume dreptul la libera circulaţie a mărfurilor.

Înalta Curte reţine că prevederile pct. 7.2. se referă la vehicule care se supun omologării individuale, categorie în care se încadrează şi autovehiculul deţinut de reclamantă. Acest autovehicul trebuie supus omologării individuale în România deoarece este un vehicul utilizat, nu deţine omologare comunitară de tip, ci o omologare naţională de tip din Germania, nu a mai fost înmatriculat anterior în România şi a suferit modificări faţă de caracteristicile cu care a fost omologat ca vehicul nou în ţara de origine (modificarea masei totale maxime de la 6500 kg la 3500 kg).

În consecinţă, modificarea masei autovehiculului nu a fost efectuată în Germania în baza legislaţiei comunitare, caz în care autoritatea intimată ar fi avut obligaţia recunoaşterii modificării, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, ci a legislaţiei naţionale din acea ţară.

În baza prevederilor pct. 15, în cazul vehiculelor prevăzute la subpct. 7.2, care au fost înmatriculate ultima dată în alt SM (stat membru) şi la care se constată modificări constructive în raport cu omologarea iniţială, modificările se evaluează în raport cu condiţiile constructive prevăzute de legislaţia în vigoare în România la data primei înmatriculări a vehiculului (sau la data efectuării modificării dovedită prin documente emise de autorităţile de omologare sau serviciile tehnice ale SM). Deci, instituţia pârâtă RAR nu acordă omologarea în cazul în care condiţiile constructive pe baza cărora vehiculul a fost omologat nu sunt echivalente cu condiţiile constructive prevăzute de legislaţia în vigoare în România.

Ca atare, modificarea valorilor maselor unui vehicul este o schimbare a unei caracteristici constructive a vehiculului, pentru care există în reglementări un set de condiţii tehnice/constructive aplicabile.

Instanţa de fond a reţinut că la rubrica F1 din certificatul de înmatriculare emis de autorităţile germane apare menţionată masa totală maximă de 6.500 kg, iar la rubrica F2 din acelaşi înscris apare valoarea de 3.500 kg. Faţă de conţinutul diferit al rubricilor şi valorilor înscrise, judecătorul fondului a reţinut ca fiind întemeiat punctul de vedere exprimat de către pârât, în sensul că valoarea înscrisă la rubrica F2 nu reprezintă o modificare a valorii menţionate la F1, ci reprezintă o altă valoare, denumită masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/punere în circulaţie, fiind stabilită ca atare de către autoritatea naţională de înmatriculare din ţara emitenta a înscrisului.

Înalta Curte reţine prevederile pct. 2.8 Cap. IV din RNTR 7, astfel cum au fost modificate şi completate de Ordinul nr. 1049/2013, potrivit cărora modificarea masei maxime tehnic admisibile a unui vehicul se acceptă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:

"2.8.2 valoarea modificată a masei maxime tehnic admisibile nu determină schimbarea categoriei de omologare a vehiculului."

Autovehiculul recurentei a fost construit şi comercializat ca vehicul nou cu masa totală maximă de 6500 kg, corespunzătoare categoriei N2, masă menţionată în documentul de înmatriculare german la rubrica F1. Valoarea înscrisă la rubrica F2 nu reprezintă o modificare a valorii menţionate la F1, ci reprezintă o altă valoare, denumită masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/punere în circulaţie, fiind stabilită ca atare de către autoritatea naţională de înmatriculare din ţara emitentă.

În aceste condiţii, omologarea autoutilitarei în categoria de omologare N1, având în vedere masa totală de 3500 kg, a unui vehicul construit cu masa de 6500 kg, ce corespunde categoriei de omologare N2, contravine prevederilor pct. 2.8, Cap. IV din RNTR 7.

Având în vedere faptul că vehiculul nu corespunde prevederilor RNTR 7 şi nu deţine o omologare comunitară cu privire la modificarea masei maxime autorizate, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu există un refuz nejustificat din partea autorităţii intimate.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 173/2019 din 11 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 173/2019 din 11 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021.