Inclusion of judicial award damages in public sector salary base under unitary compensation laws

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15.12.2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin de salarizare privind reîncadrarea prin raportare la sentinţa civilă nr. 337/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/2009 din 22.06.2009 a Curţii de Apel Cluj şi la sentinţa civilă nr. 113/28.01.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1604/R/2009 din 23.06.2009 a Curţii de Apel Cluj, cu consecinţa recalculării tuturor drepturilor salariale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3872 din data de 23 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia prescripţiei, ca lipsită de obiect.

Ia act de cererea de renunţare la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinţei civile nr. 113/28.01.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1604/R/23.06.2009 a Curţii de Apel Cluj.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinţei civile nr. 337/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/22.06.2009 a Curţii de Apel Cluj, formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiat."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, admiterea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinţei civile nr. 337/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/22.06.2009 a Curţii de Apel Cluj, menţinerea dispoziţiilor privind respingerea excepţiilor invocate de pârâţi şi a celei vizând constatarea renunţării parţiale la judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a analizat, în mod greşit, cererea de emitere a ordinului de salarizare prin raportare la prevederile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, privind nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, dispoziţii neinvocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi străine de cauză.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat emiterea unui ordin de salarizare prin care să fie pusă în executare sentinţa nr. 337/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, prin care pârâţii au fost obligaţi la plata de despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariale dintre indemnizaţiile procurorilor de la DNA şi DIICOT şi drepturile salariale încasate, începând cu 1.04.2006 şi pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj fiind obligat şi să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului menţiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi salariale.

Drepturile recunoscute prin sentinţa civilă menţionate nu au fost anulate printr-o altă hotărâre judecătorească şi nici printr-un act normativ şi fiind vorba despre drepturi salariale recunoscute magistraţilor prin hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare apariţiei Legii nr. 330/2009, recurentul a apreciat că în cauză este aplicabil raţionamentul expus în considerentele deciziei Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2015.

Conform deciziei menţionate, o astfel de hotărâre irevocabilă, cum este cea invocată în prezenta cerere de chemare în judecată, trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, dreptul recunoscut trebuind să existe efectiv şi permanent, lună de lună.

De asemenea, drepturile definitiv câştigate sunt protejate de principiul neretroactivităţii efectelor deciziilor Curţii Constituţionale a României, iar în executarea hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu angajatorul era obligat să ţină seama de împrejurarea că instanţa a stabilit că indemnizaţia de încadrare trebuia să fie majorată, iar drepturile recunoscute trebuiau să fie avute în vedere la momentul reîncadrării în baza Legii nr. 330/2009.

În privinţa înţelesului sintagmei "salariul avut" reclamantul a apreciat că este relevantă decizia Î.C.C.J.- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 11/2012 şi modalitatea de reîncadrare a cadrelor didactice, care se realizează în baza Legii nr. 330/2009 ţinându-se cont şi de hotărârile judecătoreşti obţinute ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe. În susţinerea argumentelor formulate, intimatul a depus şi copiile ordinelor nr. 2536/21.12.2016 şi 332/27.01.2017, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de constatare a refuzului nejustificat exprimat de pârâţii

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de cererea reclamantului de recalculare a drepturilor sale salariale prin raportare la două hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 337/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/2009 din 22.06.2009 a Curţii de Apel Cluj şi sentinţa civilă nr. 113/28.01.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1604/R/2009 din 23.06.2009 a Curţii de Apel Cluj).

Urmare manifestării exprese de voinţă din partea reclamantului, prima instanţă a luat act de cererea de renunţare la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinţei civile nr. 113/28.01.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj şi, după respingerea excepţiilor invocate în cauză, a analizat fondul celui de al doilea capăt din cererea de chemare în judecată, respingându-l ca neîntemeiat.

Reclamantul a criticat această soluţie, calea de atac astfel promovată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate asupra cererii deduse judecăţii, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în materie.

Astfel, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată succesiunea de acte normative în domeniul salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, deci inclusiv a judecătorilor şi procurorilor.

Demersul judiciar iniţiat de reclamant urmăreşte emiterea uni ordin de salarizare cu luarea în considerare a sentinţei civile nr. 337/25.02.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/22.06.2009 a Curţii de Apel Cluj, care vizează acordarea unei despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariate între indemnizaţiile procurorilor de la D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. şi drepturile salariale încasate, începând cu 1.04.2006 şi pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, "(1) ...începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) ".

Întrucât, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, drepturile băneşti acordate reclamantului prin hotărârea judecătorească la care face referire nu erau incluse în indemnizaţia sa de încadrare, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că aceste drepturi nu au fost luate în considerare la stabilirea noii indemnizaţii.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, act normativ care în cuprinsul art. 1 alin. (2) stabileşte că "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar la art. 33 alin. (1) prevede că "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia", precum şi în O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…) (51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

În acest context, prima instanţă a reţinut şi aplicabilitatea deciziei nr. 23/26.09.2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dispus că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

În acelaşi timp, Înalta Curte constată şi faptul că în privinţa sumelor datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 337/25.02.2008, pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1596/R/22.06.2009 a Curţii de Apel Cluj, au fost aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, ce au reglementat achitarea în tranşe, în perioada 2008-2016 a sumelor prevăzute în titlurile devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011.

De asemenea, prin Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca, începând cu 01.08.2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorate cu 18%, iar prin Ordinul nr. 303 din 27.01.2017, acelaşi Procuror General a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Cum toate argumentele recurentului vizează modul de punere în executare a unei sentinţe civile din anul 2008, reglementat expres prin O.U.G. nr. 71/2009, în contextul în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, drepturile băneşti acordate reclamantului prin hotărârea judecătorească la care face referire nu erau incluse în indemnizaţia sa de încadrare, iar din înscrisurile existente la dosar nu a rezultat că există magistraţi care beneficiază de o astfel de hotărâre judecătorească si au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, după apariţia Legii 330/2009, având în vedere şi legislaţia ulterioară, care a stabilit salarizarea la nivelul maxim aflat în plată pentru întreg personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului, instanţa de fond reţinând, în mod corect, că refuzul pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de soluţionare favorabilă a cererii reclamantului nu are caracter nejustificat, acesta interpretând în mod corect de nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3872 din data de 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2021.