VAT on ferrous waste upheld as taxable in Romania; taxpayer's appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 03 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTARE FISCALĂ - DIRECTIA GENERALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR şi DIRECŢIA GENERALA DE ADMINISTARE A MARILOR CONTRIBUABILI să dispună anularea Deciziei nr. 140 din 21.03.2018 privind soluţionarea contestaţiei reclamantei înregistrată la DGSC sub nr. x/19.10.2017, anularea actelor de impunere constând în decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare nr. F-MC 498/10.08.2017 şi raportul de Inspecţie Fiscală nr. F-MC 256/10.08.2017, cu plata cheltuielilor de judecată şi totodată, suspendarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare nr. F-MC 498/10.08.2017 până la soluţionarea definitivă a dosarului - dosar fond.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. (fosta B. SRL), în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTARE FISCALĂ - DIRECTIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTATIILOR şi DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTARE A MARILOR CONTRIBUABILI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 73 din 11 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurenta - reclamantă A. S.R.L. (fosta B. SRL) a formulat recurs prin care a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate cu privire la soluţia de respingere în fond a acţiunii şi trimiterea spre rejudecare a cauzei către curtea de Apel Bucureşti.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond a preluat în întregime apărările din întâmpinările autorităţilor intimate şi a ignorat argumentele reclamantei;

- sentinţa atacată cuprinde motive străine de natura cauzei având în vedere că reclamanta a invocat că operaţiunile cu deşeuri feroase nu sunt impozabile în România şi nu a solicitat scutirea de la plata TVA;

- instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea;

- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 126 alin. (1) lit. b) şi art. 132 alin. (1) lit. a) Codul fiscal (2003);

- instanţa de fond a reţinut în mod eronat că în cauză ar fi incidente dispoziţiile din Legea nr. 84/1992, OMFP nr. 2222/2006 şi OMFP nr. 7394/2007.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susţinut că locul de livrare a bunurilor este considerat a fi in România şi, în consecinţă, operaţiunile sunt impozabile in România, iar referirile reclamantei la erorile unora dintre furnizorii croaţi nu sunt susţinute de datele obţinute din verificările încrucişate ale tuturor furnizorilor implicaţi.

Intimata-pârâtă a mai susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 143 alin. (1) lit. a) Codul fiscal (2003) şi art. 2 alin. (2) din OMFP nr. 2222/2006 pentru scutirea de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile cu deşeuri feroase efectuate de către societatea reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti vor cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susţinerile recurentei-reclamante.

Astfel, instanţa de fond a analizat pe larg motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată şi le-a înlăturat cu reţinerea dispoziţiilor legale incidente în cauză .

În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut în mod constant că instanţa de judecată are posibilitatea de a-şi însuşi punctul de vedere al unei părţi şi argumentaţia care îl însoţeşte, cu condiţia analizării şi respingerii motivate a susţinerilor celeilalte părţi.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a mai reţinut că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanţele să-şi motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părţi (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania).

În baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut că locul de livrare a bunurilor este considerat a fi în România şi, prin urmare, operaţiunile cu deşeuri feroase efectuate de societatea reclamantă sunt impozabile in România.

Instanţa de fond a reţinut şi faptul că societatea reclamantă nu beneficiază de scutire de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere, având în vedere că a înregistrat operaţiunile cu deşeuri feroase la rubrica 14 din formularul de decont TVA (operaţiuni scutite cu drept de deducere) şi nu la rubrica 3 (operaţiuni pentru care locul livrării nu este în Romania) din acest formular.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.

2. În conformitate cu dispoziţiile Codul fiscal (2003), în vigoare în perioada verificată de autorităţile fiscale:

"(…)

Art. 126.

(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);(…)

Art. 127.

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.(…)

Art. 128.

(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.(…)

Art. 132.

(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;(…)

Art. 143.

(1) Sunt scutite de taxă:

a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană în contul său; (…) ".

În conformitate cu prevederile Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Codul fiscal (2003) aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2421/2007:

"Art. 1.

(1) Prin prezentele instrucţiuni se reglementează modul de justificare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.

(2) Justificarea scutirilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) -i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Codul fiscal se face de către persoana impozabilă care poate avea calitatea de furnizor/prestator sau, după caz, de beneficiar. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată se aplică numai în situaţia în care locul operaţiunii se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133 din Codul fiscal. (…)

Art. 2.

(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de furnizor sau de altă persoană în contul său. (…);

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se justifică de către exportator cu următoarele documente:

a) factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, sau, dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacţie, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declaraţiei vamale de export;

b) unul dintre următoarele documente:

1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau

2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire;

c) documente din care să rezulte că transportul este realizat de furnizor ori în numele său, cum sunt: documentul de transport, comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare. (…) ".

În baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut că, în perioada martie 2015 - iunie 2015, societatea reclamantă, înregistrată ca plătitor de TVA în România, a achiziţionat deşeuri feroase din Uniunea Europeană, respectiv de la mai mulţi furnizori din Croaţia, deşeuri care au fost recepţionate în porturile Split, Rijeka şi Ploče şi au fost înregistrate în evidenţa contabilă a acesteia.

Ulterior, societatea reclamantă a încheiat apoi cu C. contractele comerciale nr. x/13.10.2014 şi nr. y/13.10.2014, în baza cărora a emis facturi de livrare externă de deşeuri feroase în valoare totală de 4.455.798,88 dolari SUA, echivalentă cu suma de 17.949.357,09 RON.

Din documentele prezentate de către pârâtă autorităţilor fiscale rezultă că aceste operaţiuni au fost înregistrate, în jurnalele de vânzări şi în deconturile de TVA aferente fiecărei luni, la rubricile de operaţiuni scutite de TVA cu drept de deducere, respectiv la rubrica 14 din formularul de decont TVA (operaţiuni scutite cu drept de deducere) şi nu la rubrica 3 (operaţiuni pentru care locul livrării nu este în Romania) din acest formular.

Înalta Curte reţine că operaţiunile cu deşeuri feroase efectuate de societatea reclamantă sunt operaţiuni impozabile în România, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 126 alin. (1) Codul fiscal (2003).

Astfel, aceste operaţiuni constituie livrare de bunuri taxabilă în sensul dispoziţiilor art. 128 alin. (1) Codul fiscal (2003), livrarea bunurilor este realizată de o persoană impozabilă în sensul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) Codul fiscal (2003) şi livrarea bunurilor rezultă din activitatea unui comerciant.

În ceea ce priveşte locul de livrare a bunurilor, Înalta Curte reţine că locul de livrare a bunurilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. a) Codul fiscal (2003), pentru următoarele motive:

- pe notele de recepţie a deşeurilor feroase a fost înscris sediul din România al societăţii reclamante şi codul unic de înregistrare în România;

- societatea reclamantă a prezentat un cod de TVA eliberat de autorităţile române, respectiv x, fără a deţine un cod de TVA eliberat de autorităţile din Croaţia;

- societatea reclamantă nu a făcut dovada că bunurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii Europene, având în vedere că nu a prezentat documente vamale de export, în nume propriu sau al altei persoane juridice care să fi efectuat această operaţiune în contul reclamantei;

- societatea reclamantă nu a prezentat declaraţia vamală de export în care să figureze în calitate de exportator, prezentând formulare vamale, completate în limba croată, în care la rubrica "exportator" nu este înscrisă reclamanta, ci sunt înscrise societăţi din Croaţia iar în conţinutul acestor formulare nu sunt consemnate facturile în valoare de 4.455.798,88 dolari SUA emise de reclamantă către C.;

- societatea reclamantă avea obligaţia declarării achiziţiilor de deşeuri feroase de la partenerii din Croaţia în "declaraţiile recapitulative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare" (cod 390) aferente perioadei martie 2015 - iunie 2015, având în vedere că partenerii din Croaţia au declarat livrări intracomunitare de bunuri către societatea reclamantă şi aceste achiziţii figurează cu diferenţe negative de raportare în Raportul VIES - Lista neconcordanţelor în sumă de 7.579.805 HRK.

În concluzie, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că operaţiunile cu deşeuri feroase efectuate de societatea reclamantă sunt operaţiuni impozabile în România, astfel încât reclamanta este obligată la plata TVA aferentă livrărilor de bunuri.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că societatea reclamantă nu poate solicita nici scutirea de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile cu deşeuri feroase având în vedere că nu a făcut dovada că aceste deşeuri au părăsit teritoriul vamal al Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) Codul fiscal (2003), şi nu a prezentat documentele prevăzute de art. 2 alin. (2) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Codul fiscal (2003) aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2421/2007.

În ceea ce priveşte dispoziţiile din Legea nr. 84/1992 şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 7394/2007, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii nu sunt relevante în cauza dedusă judecăţii şi, deşi menţionate în considerentele sentinţei atacate, nu au constituit temeiul adoptării soluţiei pronunţate de către instanţa de fond.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este dată cu greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

3. Cu privire susţinerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea, Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond iar aceste susţineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ.

4. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. (fosta B. SRL), împotriva sentinţei civile nr. 73 din 11 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.