Challenge to 30% cumulative bonus cap in public sector salary ordinance; rejection of unconstitutionality and discrimination claims regarding statutory salary limitations.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20.04.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Târgu Mureş:

- anularea în parte a Ordinului nr. 578/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiţiei în sensul modificării acestuia în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor calculate în sensul aplicării în mod corect a sporurilor, inclusiv a procentelor acordate ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) raportat la o indemnizaţie de încadrare brută lunară în care să fie inclus adaosul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, cu respectarea art. 4 alin. (3) lit. a) şi art. 5 din Anexa VI din Legea nr. 330/2009, cu recalcularea cuantumului indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 752 din 28 februarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge capătul de cerere privind plata, din conţinutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei, ca privind persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge capătul de cerere privind anulare în parte Ordin nr. 578/C/06.02.2018, din conţinutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Târgu Mureş, ca neîntemeiată."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 24 şi 25 din Cap. III Secţiunea a III-a a Legii nr. 153/2017 şi Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede în domeniul de activitate "Justiţie", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale.

Astfel, în mod greşit a reţinut prima instanţă că dreptul la acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii este supus unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indenizaţiilor de încadrare aferente ordonatorului de credite.

O astfel de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor normative anterior menţionate este susceptibilă a încălca principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salariată ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţia României.

În opinia recurenţilor, limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite acestora. Totodată, prin plafonarea cuantumului sporurilor acordate se ajunge în situaţia în care persoane care lucrează în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, şi ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază, sunt private de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depăşesc pragul de 30 %, ei încasând aceleaşi drepturi salariale cu persoanele care lucrează în condiţii normale de muncă. Aceeaşi situaţie este şi în cazul persoanelor cu handicap care desfăşoară o activitate în normale de lucru şi care, potrivit legii, ar trebui sa beneficieze de un spor de 15 %, pe care însă legiutorul deşi i-l acordă nu îl mai garantează.

Recurenţii au invocat şi incidenţa Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000 aprobat de către România prin Legea nr. 103/2006, potrivit căruia exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituţia României din care reiese că principiul egalităţii protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental.

Cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, recurenţii au arătat că potrivit dispoziţiilor art. 4, Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a legii 153/2017: pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat, iar potrivit anexei nr. 3, acest spor a fost acordat în procent de aproximativ 15%, în mod corect în raport de dispoziţiile legale sus-citate.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 5, Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, ... beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare."

Raportat la dispoziţiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupaţională "Justiţie", prevăzute de Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, s-a susţinut că, potrivit anexei nr. 3 din ordinul contestat, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de aproximativ 14%, în loc de 25% cum era corect potrivit noii legi de salarizare, iar sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de până la 5% nu a fost acordat.

Recurenţii au mai arătat că în mod greşit prima instanţa nu a reţinut critica de nelegalitate a Ordinului de salarizare contestat fundamentată pe modul de calcul greşit expus în cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât vizează aplicarea în precedent a dispoziţiilor legale în baza cărora au fost stabilite drepturile salariale aferente lunii decembrie 2017, care însă au fost calculate prin acte administrative unilaterale distincte, ce nu au făcut obiectul acţiunii deduse judecăţii. Astfel, modul de calcul greşit al drepturilor salariale continuă să producă efecte prejudiciabile lună de lună, fiind reflectat şi în ordinul contestat în prezentul litigiu. Diferenţele dintre cuantumul indemnizaţiilor stabilite raportat la o tranşă de vechime în funcţie sau în muncă superioară nu se regăsesc în procentul de 5 % prevăzut de lege.

De asemenea, această diferenţă ar putea reieşi din modul în care procentul de 30% este aplicat la o indemnizaţie de încadrare care nu cuprinde şi adaosul de 35 % pentru spor risc şi suprasolicitare acordat conform art. 4 alin. (3) lit. a) anexa VI din Legea 330/2009.

Potrivit art. 5 alin. (1) prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părţii a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a).

Astfel, din machetele ce însoţesc ordinul atacat, rezultă că adaosul solicitat nu a fost inclus în indemnizaţia de încadrare pentru ca sporul pentru vechimea în funcţie să fie aplicat la suma astfel rezultată, ci a fost aplicat la o sumă mai mică şi este adăugat de abia la final. Astfel, diferenţa de 5% acordată nu se regăseşte în indemnizaţia de încadrare finală şi nici sporurile acordate nu sunt aplicate la indemnizaţia corectă.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. au calitatea de judecători în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, iar prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 578/C din 06.02.2018 şi anexa la acest act le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 1.01.2018.

Împotriva acestui ordin reclamanţii au formulat contestaţie, ce a fost respinsă prin adresa din 04.04.2018.

În acest context, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitat de anulare în parte a ordinului nr. 578/C/06.02.2018, emis de Ministrul Justiţiei în sensul modificării acestuia în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor calculate, prin aplicarea în mod corect a sporurilor, inclusiv a procentelor acordate ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) raportat la o indemnizaţie de încadrare brută lunară în care să fie inclus adaosul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, cu respectarea art. 4 alin. (3) lit. a) şi art. 5 din anexa VI din Legea nr. 330/2009, cu recalcularea cuantumului indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv a celor pentru risc si suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, apreciind că ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Fiind învestită cu recursul promovat de reclamanţi împotriva acestei soluţii, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Conform art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

De asemenea, art. 25 din Legea nr. 153/2017 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, de împrejurarea că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Prin umare, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În speţă, sunt incidente prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

"art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Contrar susţinerilor recurenţilor, din interpretarea coroborată a textelor de lege, nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte. Recurenţilor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Recurenţii nu constestă faptul că nu ar fi beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, ci modalitatea în care au fost aplicate. Instanţa de recurs constată că cele trei tipuri de sporuri respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Nu poate fi primită nici critica recurenţilo, conform căreia prin aplicarea normelor în vigoare sunt nerespectate principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţia României, cu trimitere la salarizarea persoanelor cu handicap şi la incidenţa Protocolului nr. 12 la C.E.D.O. cu privire la discriminare.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale a României, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

De altfel, prin încheierea din data de 102.2019 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamanţilor din prezenta cauză de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, excepţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată potrivit deciziei CCR nr. 578/9.07.2020.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. împotriva sentinţei nr. 752 din 28 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.