Administrative challenge to inter-agency cooperation protocols: exclusion from judicial review due to lack of administrative act character and absence of direct legal effects

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunile (conexate) în contencios administrativ înregistrate la datele de 22.06.2017 şi respectiv 04.09.2017, sub nr. de dosar x/2017 şi y/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să se constate nelegalitatea şi, în consecinţă, să se dispună anularea Protocolului de cooperare instituţională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), prin care acestei instituţii militare i-au fost atribuite competenţe de organ de cercetare penală.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3736 pronunţate la 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunilor conexate pentru lipsa naturii juridice de act administrativ a Protocoalelor de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale (Protocolul nr. 002349/30.06.2005 şi Protocolul nr. 00750/04.02.2009) şi a respins ca inadmisibile acţiunile conexate

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3736 din 21 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Criticile recurenţilor sunt expuse în cererile de exercitare a căii de atac depuse la dosarul cauzei

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor declarate ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

S-au depus precizări şi întâmpinări din partea Avocatului Poporului, Ministerul Justiţiei, plus răspuns la întâmpinare din partea recurenţilor-reclamanţi, toţi solicitând a se constata că intimaţii Ministerul Justiţiei, Avocatul Poporului şi Camera Deputaţilor nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1 Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunile (conexate) înregistrate la datele de 22.06.2017 şi respectiv 04.09.2017, sub nr. de dosar x/2017 şi y/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să se constate nelegalitatea şi, în consecinţă, să se dispună anularea Protocolului de cooperare instituţională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), prin care acestei instituţii militare i-au fost atribuite competenţe de organ de cercetare penală.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunilor conexate pentru lipsa naturii juridice de act administrativ a Protocoalelor de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale (Protocolul nr. 002349/30.06.2005 şi Protocolul nr. 00750/04.02.2009) şi a respins ca inadmisibile acţiunile conexate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a celor două acţiuni pentru lipsa naturii de act administrativ a celor două Protocoale (prin încheierea de şedinţă din data de 06.09.2018, dosar, pârâtul Serviciul Român de Informaţii şi-a completat argumentaţia excepţiei de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare cu aspectele privind lipsa naturii de act administrativ a celor două Protocoale, instanţa reţinând că excepţia de inadmisibilitate are caracter de ordine publică, în contencios administrativ), curtea de apel a arătat, cu titlu preliminar, că prin inadmisibilitate se înţelege folosirea de către partea litigantă a unui mijloc procedural care nu îi este deschis de lege, a unui mijloc procedural permis de lege, dar în alt scop decât cel avut în vedere de legiuitor la edictarea normei sau a unui mijloc procedural cu nerespectarea condiţiilor cerute de norma juridică.

Acţiunea în contencios administrativ oferită de legiuitor prin art. 1 coroborat cu art. 8 din legea nr. 554/2004 pentru reclamarea unei vătămări într-un drept ori într-un interes legitim privat sau public, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în scopul anulării actului, recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim şi reparării pagubei cauzate, este deschisa oricărei persoane vătămate, însă în condiţiile speciale prescrise de ansamblul normele cuprinse în legea cadru în materie, nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 şi art. 8 din legea nr. 554/2004 rezultă una din condiţiile acţiunii în contencios administrativ şi anume ca aceasta să urmărească sancţionarea conduitei autorităţii publice transpusă în actul administrativ tipic sau asimilat, vătămător pentru persoana reclamantă.

Art 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din legea nr. 554/2004 definesc actul administrativ tipic şi cel asimilat după cum urmează: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ; se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Pornind de la aceste prevederi legale, instanţa de fond a reţinut că, în cauza de faţă, reclamanţii au pretins, pe calea demersului lor judiciar, anularea celor două Protocoale în discuţie, susţinând, în esenţă, în legătura cu chestiunea litigioasă aici în discuţie, că acestea pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ. Afirmaţia reclamanţilor în acest sens are la bază aprecierea acestora, eronată însă (Curtea va reveni mai jos), că cele două Protocoale, a căror anulare au pretins-o, au natura unor acte administrative ce pot fi supuse controlului de legalitate aflat în competenţa instanţei de contencios administrativ. A pretinde exercitarea acestui control de legalitate din partea instanţei de contencios administrativ (control garantat constituţional de art. 126 alin. (6) Constituţie) presupune, ab initio, contestarea legalităţii unei conduite administrative transpusă în actul administrativ tipic/asimilat. Or, Curtea apreciază că cele două Protocoale litigioase nu sunt acte administrative, potrivit definiţiei legale sus enunţată.

Astfel, pornind de la premisa clară că aceste două Protocoale nu pot fi acoperite de categoria actului administrativ asimilat, urmează a se expune în continuare argumentele pentru care cele două acte nu sunt nici acte administrative tipice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. (…)".

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de definiţia legală trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. Nu toate actele unilaterale emise de autorităţile/instituţiile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, cu scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Pe baza conţinutului celor două Protocoale, curtea de apel a reţinut că aceste acte au menţionat că între Parchet şi SRI cooperarea se realizează cu respectarea principiilor statului de drept, al responsabilităţii, al prevenirii săvârşirii infracţiunilor, al coerenţei şi continuităţii în cadrul cooperării, al evaluării periodice a activităţilor prevăzute de protocol. S-a mai indicat expres domeniul cooperării astfel:

"părţile cooperează potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor împotriva securităţii naţionale, a actelor de terorism, infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a altor infracţiuni grave, potrivit legii." Protocolul din 2005 a exemplificat categoria altor infracţiuni grave astfel: corupţia, criminalitatea organizată, macro-criminalitatea economică şi criminalitatea informatică.

De asemenea, rezultă din cuprinsul celor două Protocoale că obiectivele cooperării au fost indicate, printre altele, astfel: valorificarea eficientă a capacităţii specifice deţinute de cele două instituţii…; punerea la dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor…; corelarea activităţilor de identificare, obţinere, valorificare, conservare şi prelucrare analitică a informaţiilor referitoare la infracţiunile…; constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune…; acordarea cu titlu gratuit de către SRI a asistenţei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate deţinute şi utilizate de Parchet…; elaborarea şi derularea de către părţi de strategii, acţiuni şi programe comune; acordarea de către experţii SRI a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor care efectuează urmărirea penală pentru aplicarea prevederilor …din C. proc. pen. transmiterea reciprocă a rezultatelor analizelor asupra criminalităţii din domeniile specifice de competenţă, privind infracţiunile…; participarea la programe comune de formare, specializare…

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a constatat, pe baza conţinutului celor două Protocoale, că acestea au indicat în clar şi regulile de cooperare, fiind menţionate, printre altele, următoarele (art. 16-22 Protocolul din 2005; Capitolul III art. 19-27 Protocolul din 2009): cooperarea se realizează cu respectarea strictă a atribuţiilor şi competenţelor părţilor…; activităţile prevăzute de protocol se realizează numai la solicitarea scrisă a părţilor…; valorificarea informaţiilor transmise între părţi se face cu respectarea strictă a legii, …; schimbul de informaţii, date, documente şi materiale se efectuează de procurori şi ofiţeri anume desemnaţi…; Protocolul din 2009 cuprinde şi o Parte specială care prin Capitolele I-VII descrie procedura de cooperare în cazurile speciale ale unor infracţiuni/proceduri judiciare, precum: mandatul prevăzut de art. 20-22 din legea nr. 535/2004, art. 10 din legea nr. 14/1992 şi eliberat în baza art. 3 din legea nr. 51/1991; art. 911 - 915 C. proc. pen. procedurile de declarare a indezirabililor;

Reţinând cele mai sus expuse, judecătorul fondului a apreciat că cele două Protocoale litigioase nu au trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ tipic, chiar dacă acestea emană de la autorităţi publice, scopul emiterii lor nefiind producerea de efecte juridice de sine-stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar stabilirea unor proceduri interne de lucru, de cooperare instituţională în domeniul securităţii naţionale, astfel cum acesta este definit de legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, în vederea accesării şi utilizării acestor proceduri (set de principii comune, etape/reguli procedurale, etc) cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor legale stabilite în competenţa celor două autorităţi, SRI şi PÎCCJ.

În general, se recunoaşte posibilitatea emiterii unui act administrativ unilateral în comun de mai multe autorităţi publice, fiind vorba în această ipoteză de o manifestare de voinţă concordantă exprimată în regim de putere publică în vederea executării ori a organizării legii, iar nu de un acord de voinţă cu scopul de a da naştere, a modifica sau stinge drepturi şi obligaţii reciproce.

Însă în cazul acţiunilor de faţă, dimpotrivă, cele două Protocoale reprezintă un acord de voinţă prin care cele două instituţii publice, în îndeplinirea obligaţiilor lor legale în domeniul securităţii naţionale, au stabilit conţinutul dreptului şi obligaţiei corelative de cooperare instituţională în domeniile legale specializate, prevăzute de textele legale mai sus indicate cu titlu exemplificativ (domeniul general al securităţii naţionale şi domeniile specializate ale combaterii şi prevenirii terorismului, criminalităţii organizate, traficului de persoane, traficului şi consum ilicit de droguri, protecţiei informaţiilor clasificate, regimul străinilor în România, declararea indezirabililor pe teritoriul României etc) cooperare constând în: (termeni folosiţi de Protocoale) transmiterea de informaţii, valorificarea acestora, schimbul de informaţii, date, documente şi materiale, punerea la dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile, corelarea activităţilor, acordarea de asistenţă de specialitate din partea SRI, transmiterea reciprocă a rezultatelor analizei asupra criminalităţii, elaborarea şi derularea de către părţi de strategii, acţiuni şi programe comune, etc.

Or, faţă de conţinutul prezentat mai sus, instanţa de fond a apreciat că cele două Protocoale, încheiate în cadrul activităţii de colaborare a celor două autorităţi publice, nu întrunesc toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt acestea trasate de definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr. 554/2004. Mai exact, celor două Protocoale le lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte de a produce, prin ele însele, efecte juridice (de a naşte/modifica/stinge drepturi sau obligaţii în privinţa unui subiect de drept/cerc de subiecţi), fiind, dimpotrivă, acte ce stabilesc proceduri de lucru interne/de cooperare instituţională la nivelul celor două instituţii care le-au semnat, SRI şi PÎCCJ.

Aşadar, pornind de la definiţia actului administrativ unilateral, manifestarea de voinţă a celor două instituţii semnatare a Protocoalelor, SRI şi PÎCCJ, nu s-a circumscris noţiunii de manifestare de voinţă concordantă prin care să se asigure organizarea legii/executarea în concret a legii, în scopul naşterii, modificării sau stingerii de raporturi juridice, ci a fost în sensul adoptării, prezentării, descrierii unor proceduri interne de cooperare/colaborare instituţională impusă de dispoziţiile legale în materie de securitate naţională a României cu scopul de a da un conţinut clar şi, totodată, comun unui set de reguli, proceduri în cadrul cooperării instituţionale legale. Iar această cooperare instituţională legală era prevăzută în dispoziţii legale din cuprinsul actelor normative ce au fost indicate ca stând la baza semnării Protocoalelor (dispoziţii expuse, exemplificativ, mai sus), prin expresii folosite de legiuitor astfel: SRI colaborează cu … Ministerul Public, (…); organele prevăzute … au obligaţia să-şi acorde reciproc sprijinul necesar…; cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem naţional de prevenire şi combatere a terorismului, (…), la care participă următoarele autorităţi şi instituţii publice: a) Serviciul Român de Informaţii, cu rol de coordonare tehnică; (…) q) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; (…); stabilirea procedurilor de comunicare prin protocoale semnate de instituţiile implicate; încheierea de noi protocoale de colaborare şi renegocierea protocoalelor deja încheiate; instituţiile competente în realizarea verificărilor de securitate cooperează, pe bază de protocoale, în îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor propuse; în îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor ce le revin, pe linia protecţiei informaţiilor clasificate, ADS competente cooperează pe baza protocoalelor ce vor fi încheiate (…).

Prin urmare, curtea de apel a reţinut că manifestarea de voinţă a celor două instituţii publice semnatare (instituţii cu competenţe şi atribuţii legale în domeniul securităţii naţionale şi în domeniile specializate arătate) în sensul configurării conţinutului dreptului/obligaţiei de cooperare/colaborare instituţională prin stabilirea unui corp comun de proceduri interne, reguli procedurale de urmat de către acestea cu ocazia diferitelor proceduri, inclusiv judiciare, nu a fost exprimată în regim de putere publică şi nici nu a fost emisă în vederea executării/organizării în concret a legii, nefiind aptă, prin ea însăşi, a schimba realitatea juridică prin naşterea/modificarea sau stingerea de raporturi juridice, raporturi ce se stabilesc în planul contenciosului administrativ între emitent/titularul conduitei administrative şi destinatarul pretins vătămat (uneori, terţ). Aşadar, nu orice manifestare de voinţă a unei autorităţi/instituţii publice poate avea valenţele unui act administrativ, ci numai aceea făcută cu intenţia de a produce efecte juridice concrete. (a naşte/modifica sau stinge raporturi juridice). De altfel, doar actele administrative care sunt producătoare de efecte juridice pot vătăma drepturi sau interese legitime ale persoanelor, acestea constituind, în concepţia legiuitorului constituant şi a celui infraconstituţional, constante ale dreptului de a exercita acţiunea în contencios administrativ.

De asemenea, limitarea controlului de către instanţele de contencios administrativ doar cu privire la legalitatea actelor administrative care sunt adoptate/emise ca urmare a manifestării de voinţă a autorităţilor publice de a produce efecte juridice este concordantă cu dispoziţiile constituţionale instituite de art. 126 alin. (6) din Constituţia republicată, care garantează controlul legalităţii actelor administrative pe calea acţiunii în contencios administrativ, cu excepţiile expres şi limitativ prevăzute de însuşi legiuitorul constituant prin acelaşi articol 126 alin. (6).

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală, în raport cu criticile invocate de recurenţi.

Astfel, în opinia Înaltei Curţi, sunt formale criticile prin care se susţine nemotivarea sentinţei recurate, dat fiind că soluţia de respingere a acţiunii ar fi fost pronunţată fără a fi analizate susţinerile recurenţilor-reclamanţi din cuprinsul răspunsului la întâmpinare. Aceasta având în vedere că recurenţii nu indică în mod concret care dintre susţinerile expuse nu au fost luate în considerare.

Contrar susţinerilor recurenţilor, rezultă cu claritate din considerentele sentinţei atacate că acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât protocoalele a căror anulare a fost solicitată nu aveau caracter de act administrativ, judecătorul fondului arătând expressis verbis că "celor două Protocoale le lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte de a produce, prin ele însele, efecte juridice (de a naşte/modifica/stinge drepturi sau obligaţii în privinţa unui subiect de drept/cerc de subiecţi), fiind, dimpotrivă, acte ce stabilesc proceduri de lucru interne/de cooperare instituţională la nivelul celor două instituţii care le-au semnat, SRI şi PÎCCJ."

Ca urmare, nu poate fi reţinută nici întemeierea soluţiei pronunţate de instanţa fondului pe motive străine de natura pricinii, atâta timp cât s-a apreciat în considerente că protocoalele atacate nu produc efecte juridice prin ele-însele.

Lipsa din motivare a considerentelor care să justifice "urmărirea în secret a unei persoane", "dreptul pârâtului de a conferi unui serviciu secret atribuţii judiciare" şi "conduita discreţionară a pârâtului" nu poate fi reţinută drept motiv de nelegalitate a sentinţei atacate, atâta timp cât acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, astfel că nu se mai impunea analizarea pe fond a conţinutului protocoalelor atacate.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurenţilor conform cărora instanţa de fond s-ar fi pronunţat pe alte dispoziţii din protocoale decât acelea cu a căror anulare a fost sesizată. Înalta Curte are în vedere că, astfel cum rezultă din analiza considerentelor, judecătorul fondului a pronunţat soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, cu luarea în considerare a întregului conţinut al protocoalelor atacate, arătându-se în mod explicit că "celor două Protocoale le lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte de a produce, prin ele însele, efecte juridice...".

Cât priveşte criticile recurenţilor prin care se susţine că prin sentinţa atacată li s-ar fi încălcat accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituţională, constatând existenţa unui conflict juridic de natură constituţională prin protocoalele atacate, a dispus ca ICCJ şi instanţele judecătoreşti, precum şi Parchetul ICCJ şi unităţile subordonate să verifice "în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală". Aceasta înseamnă că inculpaţii din cauzele penale care apreciază că le-au fost încălcate drepturile procesuale ca efect al încheierii protocoalelor atacate, au posibilitatea de a solicita organelor judiciare penale constatarea nelegalităţii probelor obţinute prin aplicarea protocoalelor menţionate.

De altfel, Înalta Curte reţine că la par. 174 din decizia menţionată, Curtea Constituţională a apreciat că nu exista un remediu judiciar din sfera contenciosului administrativ apt să cenzureze protocoalele atacate în prezenta cauză, în pofida aparenţei acestora de acte administrative normative. De asemenea, Înalta Curte constată că recurenţii nu au explicat, prin motivele de recurs, efectele produse de o eventuală anulare a celor două protocoale în cauza penală în care aceştia au fost condamnaţi.

2.2. Temeiul legal al soluţiilor adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 3736 din 21 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2021.