Securitate collaboration status: sufficiency of denunciation for privacy encroachment without actual consequences

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 3.01.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. unic de dosar x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acţiune în constatare, urmând ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa de judecată, pe baza documentelor existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 115 din data de 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca fiind neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 115 din data de 17 aprilie 2019 pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi constatarea calităţii de colaborator a pârâtului A..

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:

Prima instanţă a respins acţiunea, încălcând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, apreciind că "din examinarea documentelor propuse cu titlu probatotiu în vederea constatării calităţii de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului, acestea nu fac parte din categoria înscrisurilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.".

Totodată, arată recurentul, prima instanţă a mai reţinut că nota informativă furnizată de pârât la data de 26.05.1989 nu cuprinde în conţinutul acesteia informaţii referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nu a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

De asemenea, prima instanţă a considerat că ar fi irelevantă, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nota informativă mai sus menţionată, având în vedere gradul ridicat de generalitate şi prezentarea unei situaţie de fapt de notorietate, constând în intenţia anumitor persoane de a părăsi teritoriul României şi de a nu mai reveni în ţară din cauza privaţiunilor şi a constrângerilor exercitate de către regimul communist.

Faţă de aceste considerente ale primei instanţe, recurentul apreciază că este evident că informarea Securităţii cu privire la situaţia din nota informativă este suficientă pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008." şi vizează încălcarea unor drepturi fundamentale, în sensul că intimatul putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiei furnizate.

Postul de radio "B." a criticat constant abuzurile exercitate de dictatura comunistă, militând pentru reinstaurarea în România şi în celelalte state est-europene a unor regimuri democratice şi a statului de drept.

Se consideră că este irelevant tipul emisiunilor audiate câtă vreme audierea postului de radio "B." era interzisă de plano.

Se arată, de asemenea de către recurentul-reclamant că jurisprudenţa a considerat, în mod unitar, că denunţarea intenţiei de a emigra reprezenta denunţarea unei atitudini potrivnice regimului comunist, indiferent de modalitatea în care cel denunţat alegea să părăsească definitiv ţara.

4. Apărările formulate de intimată

Intimatul A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Starea de fapt dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din actele dosarului, evidenţiază faptul că pârâtul A., membru al Consiliului Local Fitioneşti, a fost recrutat de către Inspectoratul Judeţean Vrancea - Serviciul de Informaţii Interne în calitate de persoană de sprijin pentru cunoaşterea mediului navetiştilor pe raza comunei Fitioneşti, la data de 21.04.1989, sub numele conspirativ "C.", acesta angajându-se să sprijine organele în activitatea ce o desfăşoară pentru prevenirea, descoperirea şi lichidarea infracţiunilor care ar putea aduce atingere securităţii statului, prin Angajamentul olograf dat în acest sens, aşa cum rezultă din Nota de Constatare nr. x/16.10.2018.

Conform raportului privind necesitatea şi scopul recrutării, pârâtul intimat a fost racolat pentru a da informaţii cu privire la fapte care ar putea aduce atingere securităţii statului.

Intimatul a divulgat Securităţii, prin Nota informativă scrisă în data de 26.05.1989, "Sursa vă informează despre faptul că la data de 23.05.1989, aflându-mă la D. împreună cu numiţii I.T, R.S. şi alţii, unul din acest grup a afirmat că a ascultat la "B." despre faptul că echipa Steaua este una din cele mai slabe echipe ajunse în finală." Sursa vă informează faptul că pe data de 5.09.1989, în timp ce mă aflam în D., unde lucrez, într-un grup de muncitori, la un moment dat, maistrul P.M, de la secţia tricotat, a afirmata că a auzit la "B." că ruşilor, şi mai precis celor din Chişinău, li s-a aprobat scrierea şi alfabetul latin. De faţă la discuţie au mai fost şi numiţii DN, SI, PE." .

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Rezultă aşadar fără echivoc că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membri unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii, de a individualiza şi de a aplica pedepse, nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum şi a oricăror alte probe pertinente şi concludente, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor,,

Aşadar, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.

A doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, însă, în speţă, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată îndeplinite în cauză aceste condiţii.

În privinţa primei condiţii, rezultă din actele dosarului faptul că pârâtul intimat a redactat nota informativă scrisă în data de 26.05.1989 şi nota informativă din data de 07.09.1989, precum şi alte note informative, fiind de semnalat faptul că legiuitorul nu distinge după cum există una sau mai multe relatări, verbale/scrise.

Prin nota dată, pârâtul intimat a dat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Astfel, în speţa de faţă, pârâtul a divulgat Securităţii, prin Note informative scrise, informaţii referitoare la unele persoane care ascultau postul de radio "B.", post de radio interzis, persoane care au intrat în atenţia ofiţerilor de Securitate, care au dispus exploatarea informaţiei prin trasarea de sarcini şi măsuri.

În continuare, se reţine că, din analiza definiţiei legale a colaboratorului, rezultă că pentru a fi întrunită cea de-a treia cerinţă a textului de lege citat, este necesar ca persoana vizată, prin activităţile desfăşurate, să fi suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Legiuitorul a făcut referire la drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a statua ca acestea să fi fost garantate de legislaţia internă la momentul faptelor imputate.

Se poate aşadar considera că pârâtul intimat a dus atingere dreptului la liberă circulaţie şi dreptului la viaţă privată a persoanei vizate de informarea sa, cele două drepturi fiind garantate de art. 12 şi art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice din 16.12.1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20.11.1974 prin Decretul de ratificare nr 212/31.10.1974.

Potrivit art. 49 pct. 2 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, pentru fiecare stat care va ratifica sau adera la acesta, Pactul va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare la Secretariatul ONU. Aşadar pentru România Pactul a intrat în vigoare la 19.03.1975, documentul de ratificare fiind depus la data de 19.12.1974.

Prin urmare, chiar dacă prin Constituţia de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la liberă circulaţie şi la viaţă privată, aceste garanţii erau oferite de Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice din 16.12.1966, act internaţional ratificat şi de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 şi în vigoare în RSR din 19.03.1975.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile - dreptul la viaţă, libertatea şi securitatea persoanei, libera circulaţie.

Or, îngrădirea drepturilor în discuţie prin activităţile întreprinse de pârât s-a realizat tocmai prin informarea întocmită de acesta, fiind binecunoscut faptul că în perioada comunistă intenţia unor persoane de a emigra, ca modalitate de exercitare a dreptului la liberă circulaţie, reprezenta, aşa cum a arătat practica judiciară în această materie, o atitudine potrivnică regimului comunist, indiferent de motivul care ar fi determinat o astfel de decizie.

În acest context, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea cerinţei prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că activitatea intimatului nu se circumscrie ipotezei legale mai sus menţionate, respectiv "nu cuprinde în conţinutul acesteia informaţii referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi nu a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.".

Înalta Curte, reţine că pentru îndeplinirea condiţiei legale este suficientă aptitudinea denunţului de a produce consecinţe, iar nu existenţa unor consecinţe efective. Pe cale de consecinţă, expunerea persoanei denunţate unor posibile acte suplimentare de supraveghere din partea Securităţii reprezentă vizarea îngrădirii dreptului la viaţă privată.

Prin urmare, nesocotind interesele persoanei denunţate, intimatul a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa acesteia, atât timp cât a menţionat numele sub care erau cunoscute persoanele denunţate, locul unde îşi desfăşurau activitatea asigurându-se, astfel, că persoana denunţată urma, cel mai probabil, să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţului său.

Este exclus însă ca el să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informaţie, asupra celor denunţaţi, cel mai probabil, să se desfăşoare acţiuni de investigare din partea Securităţii.

Or, aceste acţiuni de investigare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre persoanele denunţate, fără acordul acestora.

Denunţarea unui grup de persoane uşor identificabile satisface condiţiile impuse prin definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii.

De altfel, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient un singur denunţ care, în accepţiunea legii, să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat fără să fie necesar a se face dovadă că persoanele au suferit de pe urma respectivei note informative.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi nici argumentul instanţei de fond potrivit cu care nota informativă din data de 26 mai 1989 furnizată de către pârât, are "un caracter general şi impersonal, pârâtul urmărind mai degrabă să simuleze că îşi respectă angajamentul de a colabora cu organele Securităţii, iar nu să denunţe în concret activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist".

Este de notorietate faptul că emisiunile posturilor de radio erau bruiate de autorităţile comuniste datorită faptului că au reprezentat pentru români, dacă nu singurele, atunci principalele surse de informaţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea şi va constata calitatea pârâtului A., de colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 115 din data de 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea şi constată calitatea de colaborator al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.