Passive procedural standing of finance ministry in administrative challenge to financial correction for European structural funds

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene-AMPOSCCE şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică-OIPOSCCE: anularea Deciziei nr. 1720/29.01.2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 21759/15.12.2014; anularea Notei de constatare nr. x/12.11.2014 a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă; obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 25.476,29 RON, reprezentând suma reţinută din Cererea de rambursare nr. x/2012 cu titlu de corecţie financiară, plus majorări de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală de la data de 31.07.2013 până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 73 din 18 ianuarie 2016, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a ANCSI - MECS, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere şi s-a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2527 din 13 iunie 2018, pronunţată în dosar nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerând că aceasta a omis puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 2862/2014, modificată şi rămasă ulterior definitivă prin decizia nr. 3652/2016, precum şi constatând că nu au fost analizate toate criticile formulate.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. unic x pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

I.2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, prin sentinţa nr. 889 din 8 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Cercetării şi Inovării pe capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 1720/29.01.2015 şi anularea notei de constatare nr. x/12.11.2014 şi a respins cererile formulate în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, totodată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Cercetării şi Inovării la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.476,29 RON şi a majorărilor de întârziere ca neîntemeiate; a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a anulat Decizia nr. 1720/29.01.2015 şi Nota de constatare nr. x/12.11.2014 şi a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.476,29 RON şi a majorărilor de întârziere ca neîntemeiat; a obligat pârâtul Ministerul Fondurilor Europene la plata către reclamantă a sumei de 3.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;

I.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi şi pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Finanţelor.

I.3.1. Recursul reclamantei Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi

A invocat recurenta reclamantă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul nelegalităţii hotărârii recurate. fată de împrejurarea că aceasta a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MCI privind capetele 1 şi 2 ale acţiunii, a arătat că sentinţa este nelegală, întrucât emiterea Notei de constatare nr. x/12.11.2014, a cărei anulare face obiectul cauzei, a avut la bază Suspiciunea de neregulă nr. 201657/28.01.2014 emisă de MCi (fost ANCSI). Nota de constatare priveşte confirmarea situaţiei descrisă de pârâtă în conţinutul Suspiciunii de neregulă şi se stabileşte corecţia financiară, iniţial de 25% din valoarea Contractului x/08.10.2012 furnizor A. S.R.L., redusă ulterior la 10%.

Pârâtul MCI este cel care a aplicat reducerea procentuală din suma solicitată la plată în cadrul Cererii de rambursare nr. x/2013.

Consideră că, şi sub aspectul respingerii petitului 3 privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.476,29 RON plus majorări de întârziere, instanţa fondului a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, întrucât soluţionarea favorabilă a petitului 3 este o consecinţă a admiterii primelor capete de cerere. A admite anularea actelor administrative care stabilesc o corecţie financiară şi a nu obliga pârâţii la plata sumei reţinute cu titlu de corecţie financiară, înseamnă că instanţa nu dă eficienţă soluţiei sale şi permite o îmbogăţire fără just temei a pârâţilor, care au reţinut 10% din valoarea Contractului nr. x/08.10.2012, fără un titlu valabil. Actele atacate conţin toate elementele necesare pentru admiterea capătului 3 al cererii, fiind menţionată valoarea corecţiei financiare aplicate, cu trimitere la faptul că aceasta a fost deja operată de pârâta ANCSI la Cererea de rambursare nr. x Nu suntem în prezenţa a două acte administrative distincte (Nota de constatare şi Notificarea privind situaţia cererii de rambursare), aşa cum interpretează eronat instanţa şi pârâţii, întrucât ambele vizează aceeaşi corecţie financiară de 25.476,29 RON: prin Notificare s-a propus şi aplicat o reducere procentuală din valoarea Contractului nr. x/2012, care a fost aprobată şi încadrată ca neregulă la momentul emiterii actelor administrative atacate în prezenta cauză. Notificarea privind situaţia cererii de rambursare este un act preparator, şi nu un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ.

În plus, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011 la momentul formulării cererii de rambursare se poate aplica o reducere procentuală a cheltuielii, în urma unei verificări administrative, urmând a fi, eventual, propusă o corecţie financiară în urma unei sesizări de neregulă. Chiar dacă Notificarea privind situaţia cererii de rambursare nr. x are implicaţii financiare, în sensul suspendării sau reducerii temporare a cheltuielilor solicitate în temeiul contractului de finanţare, actul administrativ în sensul Legii 554/2004 este Nota de constatare sau Procesul-verbal, singurele acte care stabilesc corecţii financiare cu titlu de sancţiune. Drept pentru care, faţă de prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, beneficiarul fondului poate ataca în contencios aceste acte, nefiind decăzut din acest drept.

I.3.2. Recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene

Referitor la modul în care instanţa de fond, în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 889/08.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a soluţionat excepţiile invocate de instituţie şi fondul cauzei, consideră că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în privinţa respingerii excepţiei lipsei de interes cu privire la capetele 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată, instanţa de fond nu motivează această soluţie, iar ignorarea apărărilor formulate în cauză reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în sensul prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului.

În egală măsură, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente în cauză, împrejurare care, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contrar aprecierilor instanţei de fond, excepţia lipsei de interes cu privire la capetele 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată este întemeiată şi se impunea a fi admisă, cu consecinţa respingerii în consecinţă a pretenţiilor invocate prin cele două petite, pentru următoarele considerente:

În cauză, folosul practic urmărit de reclamantă ar fi fost înlăturarea sumei stabilite în sarcina sa cu titlu de corecţie financiară, ce ar fi rezultat din Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.11.2014 şi ca urmare a respingerii contestaţiei formulate, prin Decizia nr. 1720/29.01.2015.

Or, în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 19376/12.11.2014, la punctul 10 - Valoarea corecţiei financiare se constata o valoare de 0 RON a acestei corecţii.

În privinţa respingerii ca neîntemeiată a excepţiei in admisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.476,29 RON si a majorărilor de întârziere, urmează să se constate nelegalitatea sentinţei civile nr. 889/08.03.2019 din perspectiva aceloraşi dispoziţii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, deşi instanţa de fond face trimitere la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aceste dispoziţii nu îşi găsesc relevanţa în motivare ca temei al respingerii excepţiei, instanţa de fond constatând doar, din perspectiva unei aprecieri generale, că este admisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.476,29 RON şi a majorărilor de întârziere, iar cele învederate de pârâţi ar reprezenta apărări de fond.

Şi în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acestei excepţii, instanţa de fond a pronunţat, prin sentinţa civilă nr. 889/08.03.2019, o hotărâre nelegală, fără a fi motivată, inducând ipoteze de analiză contradictorii.

Astfel, deşi a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului trei al cererii de chemare în judecată, cu toate acestea, pe fondul cauzei, revine la această împrejurare şi constată că "valoarea corecţiei financiare este de 0 RON(...), astfel că anularea acestei note de constatare (nr. 19376/12.11.2014) nu poate avea ca efect obligarea pârâtului la plata sumei de 25.476,29 RON şi a majorărilor de întârziere, întrucât nu a fost reţinută prin acest act administrative fiscal...", ceea ce este de natură a lipsi hotărârea judecătorească de motive clare, care să asigure conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii capătului trei al cererii de chemare în judecată, apreciind, fără temei, că "nu se pune problema tardivităţii formulării unei cereri având ca obiect anularea notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x, întrucât reclamanta nu a învestit instanţa cu o astfel de cerere, în răspunsul la întâmpinare indicând faptul că acest capăt de cerere reprezintă o consecinţă direct a anulării celor două acte administrative ce fac obiectul capetelor 1 şi 2 ale cererii". Se impunea ca instanţa de fond să constate că solicitarea reclamantei, de obligare a pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 25.476,29 RON, fără a solicita anularea Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/31.10.2012, din care deriva această sumă nu se încadrează în niciunul dintre temeiurile de drept invocate prin acţiune, sens în care soluţia legală era de admitere a excepţiei şi de respingere a capătului trei al cererii de chemare în judecată, ca inadmisibil.

Intimatei-reclamante i-au fost emise două acte administrative distincte: Nota de constatare atacată prin prezenta acţiune (în care creanţa bugetară este 0) şi Notificarea privind situaţia Cererii de rambursare nr. x, act administrativ distinct, care produce efecte de-sine-stătător.

Cât priveşte soluţia dată de prima instanţă pe fondul cauzei, aceasta este nelegală, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8, cât şi a celor prevăzute de art. 501 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că, în rejudecare, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile deciziei de casare privind stabilirea împrejurărilor de fapt esenţiale în raport cu probatoriul administrat, evocarea normelor substanţiale incidente, precum şi analiza criticilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească nelegală, prin încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu sunt expuse considerentele instanţei de fond pentru care a constatat nelegalitatea, atât a Deciziei nr. 1720/29.01.2015, cât şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.11.2014, ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin reţinerea, în mod contradictoriu, a unei pretinse puteri de lucru judecat, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor de casare ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 2862/27.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, aceasta a avut ca obiect anularea Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x, prin care s-a aplicat o corecţie financiară cu privire la Contractul de achiziţie nr. x/2012 încheiat cu S.C. B.. Prin urmare, este vorba de două acte administrative diferite, două proceduri de achiziţie diferite, două contracte de achiziţie diferite încheiate cu două societăţi comerciale diferite, astfel că în cauză nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat.

Totodată, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală din perspectiva dispoziţiilor exprese ale art. 46, coroborate cu cele ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora numai decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi supusă controlului instanţei de judecată, ceea ce atrage incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, la plata către reclamantă a sumei de 3.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. în principal, recurentul pârât a solicitat înlăturarea acestor obligaţii, ca o consecinţă a admiterii recursului său, casării sentinţei recurate şi respingerii acţiunii reclamantei, iar în subsidiar, a arătat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ., în cauză se impune cenzurarea onorariului de avocat, chiar redus fiind, în raport cu principiul exercitării drepturilor procedurale cu bună credinţă (art. 12 din noul C. proc. civ.), neputându-se pretinde, cu titlu de cheltuieli de judecată, mai mult decât reprezintă activitatea concretă a avocatului.

I.3.3. Recursul pârâtului Ministerul Finanţelor

Recurentul a invocat ca motiv de casare faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

În motivare a arătat că interpretarea si aplicarea eronată a dispoziţiilor legale rezultă din soluţia de menţinere în cauză si de pronunţare a hotărârii in contradictoriu şi cu Ministerul Finanţelor Publice, deşi intimata-reclamantă nu a formulat nicio pretenţie concretă faţă de acest minister, niciunul dintre actele contestate nu este emis de acesta, aspect de fapt ce a fost reţinut în mod expres de către instanţa fondului, calitatea Ministerului Finanţelor Publice în cauză fiind doar aceea de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, potrivit art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, însă asigurarea reprezentării în cauză a Ministerului Fondurilor Europene de către Ministerul Finanţelor Publice nu conduce la modificarea cadrului procesual prin atragerea acestuia ca pârât în cauză.

În consecinţă, înţelege să invoce lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice ca excepţie de ordine publică.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat şi admiterea recursului formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor.

Intimatul-pârât Ministerul Cercetării şi Inovării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat şi admiterea recursului formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 11 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 1720/29.01.2015 privind soluţionarea contestaţiei şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.11.2014.

Acţiunea sa a fost admisă în parte, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrative contestate.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi şi de pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Finanţelor.

III. 1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte recursul recurentei reclamante Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. A pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

In speţă, motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă ce pot fi considerate critici de nelegalitate, iar nu de netemeinicie, sunt legate în esenţă, de calitatea procesuală pasivă a intimatului pârât Ministerul Cercetării şi Inovării, care ar fi aplicat reducerea procentuală la CRP 6/2013, calitate infirmată de instanţa de rejudecare, precum şi de nevalorificarea efectelor puterii de lucru judecat şi pretins greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66.2011, îndeosebi a art. 4 (n.r.: în realitate, textul legal invocat fiind al art. 6) şi art. 46 din acest act normativ.

Criticile sunt vădit nefondate, în opinia instanţei de recurs.

Aşa cum corect a constatat instanţa de fond, chemarea în judecată a Ministerului Cercetării şi Inovării - chiar dacă acesta a aplicat reducerea procentuală (a reţinut de la plată) suma solicitată prin petitul 3 al acţiunii introductive - nu se justifică legal, faţă de obiectul acţiunii, care nu cuprinde şi o cerere de anulare a Notificării nr. x/16.07.2013, a cărui emitent este autoritatea publică în discuţie, cerere cu care instanţa de fond să fi fost legal învestită.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte nu poate primi ca fondate susţinerile recurentei reclamante în sensul că notificarea şi nota de constatare nu ar constitui două acte administrative distincte, primul constituind doar o operaţiune administrativă prealabilă în raport cu cel de-al doilea.

Recurenta reclamantă face o confuzie între reducerea procentuală şi corecţia financiară şi, implicit, între actele administrative prin care acestea sunt aplicate, între actul administrativ şi titlul de creanţă/titlul executoriu, operând şi cu o noţiune care nu se regăseşte în actele normative incidente, aceea de "reducere temporară".

Înalta Curte reaminteşte că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează distinct în art. 6 şi, respectiv, art. 28 situaţiile în care se aplică cele două tipuri de măsuri, prevederile art. 27 din H.G. nr. 875/2011 reluând şi ele distincţia legală.

Totodată, art. 46 se referă la titlul de creanţă împotriva căruia se formulează contestaţie în condiţiile ordonanţei.

Or, notificarea prin care se stabileşte reducerea procentuală, chiar dacă nu este titlu de creanţă/executoriu în sensul art. 43 şi art. 47 alin. (3) din ordonanţă, este act administrativ, producând efecte juridice distincte şi, deci, este supus de-sine-stătător controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ.

De altfel, recurenta reclamantă omite faptul că, în dosarul nr. x/2014, invocat pentru puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate, a atacat Notificarea privind situaţia Cererii de rambursare nr. x/28.02.2013 şi, respectiv, decizia de soluţionare a plângerii prealabile formulate împotriva acestei notificări.

Or, aceeaşi procedură este deplin aplicabilă şi în privinţa Notificării de soluţionare a Cererii de rambursare nr. x, însă recurenta reclamantă nu a înţeles să formuleze acţiune în anularea acestui act administrativ.

Referitor la recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Finanţelor:

Analizând criticile aduse sentinţei recurate de către recurentul Ministerul Finanţelor, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate în ceea ce priveşte pronunţarea soluţiei de către prima instanţă în contradictoriu şi cu această autoritate publică. Criticile se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, este de necontestat faptul că, în prezentul litigiu, acţiunea introductivă a fost formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSCCE şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică din cadrul MECTS, în calitate de OIPOSCCE, iar nu şi cu Ministerul Finanţelor, acesta nefiind - de altfel - nici emitent al actelor administrative contestate.

Împotriva aceloraşi pârâţi a exercitat reclamanta şi calea de atac în primul ciclu procesual.

Dintr-o eroare de tehno-redactare, în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului principal şi a celui incident (raport întocmit de magistratul asistent şi depus la dosar recurs nr. x/2015), a fost menţionat ca pârât şi Ministerul Finanţelor, eroarea fiind preluată ulterior în citativul încheierii de dezbateri de la 30 mai 2018 şi chiar în cuprinsul deciziei de casare nr. 2527 din 13 iunie 2018.

În rejudecare, instanţa de fond nu a observat eroarea, pronunţând sentinţa în contradictoriu şi cu pârâtul Ministerul Finanţelor, încălcând astfel principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., dar şi prevederile art. 22 alin. (3) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane numai în condiţiile legii.

În plus, au fost încălcate prevederile art. 36 din C. proc. civ., care dispun expres:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. (...)". De asemenea, legea procedurală reglementează în art. 37 şi urm. situaţiile în care se recunoaşte legitimare procesuală şi altor participanţi la proces sau în care se poate transmite calitatea procesuală, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind însă incidentă în speţă.

În plus, chiar şi în măsura în care Ministerul Finanţelor ar fi asigurat reprezentarea în cauză a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, în temeiul art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, nu ar fi dobândit prin aceasta calitate de parte în proces în nume propriu.

Faţă de aceste împrejurări, în considerarea art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de recurs urmează să caseze în parte sentinţa recurată şi să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor.

Referitor la recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene:

Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că recurentul pârât a criticat - circumscris acestui motiv - modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii invocate de instituţie, dar şi fondul cauzei.

A mai considerat incident recurentul şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că soluţiile sunt insuficient sau contradictoriu motivate.

Niciuna dintre aceste susţineri nu este fondată.

Din cuprinsul sentinţei rezultă că judecătorul fondului a motivat soluţiile date excepţiilor, răspunzând explicit sau implicit apărărilor părţilor, astfel că nu se constată vreo încălcare a dreptului la un proces echitabil, în sensul prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului.

Evident că reclamanta justifica un interes în desfiinţarea Notei de constatare a neregulilor nr. 19376/12.11.2014 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 1720/29.01.2015, care a menţinut-o ca atare, chiar dacă ele menţionau valoarea corecţiei financiare de 0 RON, câtă vreme aceste acte constată şi, respectiv, menţin neregula a cărei existenţă a fost infirmată de instanţa de contencios administrativ.

În plus, Înalta Curte reaminteşte că procedura legală prevede pentru stadiul verificărilor aplicarea reducerii procentuale (procent din valoarea contractului afectat de neregula constatată - art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011), numai pentru neregulile constatate după efectuarea rambursării justificându-se emiterea titlului de creanţă (respectiv a titlului executoriu) pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit (art. 28 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 13 din H.G. nr. 875/2011).

În sfârşit, trebuie subliniat că excepţia lipsei de interes este reglementată prin norme de procedură, astfel că invocarea de către recurent a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se justifică în acest context.

Corect a arătat prima instanţă şi faptul că nu este inadmisibil de plano capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.476,29 RON şi a majorărilor de întârziere, cele învederate de pârâţi reprezentând apărări de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că nu este contradictorialitate între argumentul instanţei că inadmisibilitatea capătului 3 de cerere invocată de pârât este o apărare de fond şi, respectiv, considerentele pe care le-a expus în justificarea respingerii pe fond a acestui capăt de cerere, referitoare la netemeinicia pretenţiilor reclamantei în condiţiile în care aceasta nu a cerut şi obţinut anularea Notificării privind soluţionarea cererii de rambursare nr. x prin care i s-a refuzat la plată respectiva sumă (i s-a aplicat reducerea procentuală).

Cât priveşte soluţia dată de prima instanţă pe fondul cauzei, aceea de anulare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/12.11.2014 şi a Deciziei nr. 1720/29.01.2015, recurentul pârât susţine că este nelegală, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8, cât şi a art. 501 alin. (1), (2) din C. proc. civ., având în vedere că, în rejudecare, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile deciziei de casare privind stabilirea împrejurărilor de fapt esenţiale în raport cu probatoriul administrat, evocarea normelor substanţiale incidente, precum şi analiza criticilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, hotărârea ar fi nemotivată, ar reţine greşit o pretinsă putere de lucru judecat (a sentinţei nr. 2862/27.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2014) şi ar fi fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 46, coroborate cu cele ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora numai decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi supusă controlului instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurent.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par.l din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

În continuare, Înalta Curte reţine că dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect anularea Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x, prin care s-a aplicat o reducere procentuală pentru nereguli cu privire la Contractul de achiziţie nr. x/2012 încheiat cu S.C. B..

Susţinerea recurentului pârât în sensul că "este vorba de două acte administrative diferite, două proceduri de achiziţie diferite, două contracte de achiziţie diferite încheiate cu două societăţi comerciale diferite", astfel că în cauză nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat este nefondată.

Potrivit art. 431 din C. proc. civ. "(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.", iar la art. 430 se stipulează expres că "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.(...)".

Or, obiectele celor două litigii având aceleaşi părţi vizează note de constatare a unor nereguli în proceduri de achiziţie derulate în implementarea proiectului finanţat prin Contractul de finanţare nr. x/01.03.2009 şi privesc, printre altele, chestiunea litigioasă a caracterului restrictiv al solicitării anumitor certificate privind standarde de calitate.

Această chestiune era tranşată definitiv, prin hotărârea judecătorească pronunţată în dosar nr. x/2014, la data pronunţării instanţei de rejudecare în prezentul litigiu, astfel că - în mod temeinic şi cu respectarea dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ. - judecătorul fondului a analizat puterea de lucru judecat a acestei hotărâri (astfel cum i s-a impus prin decizia de casare) şi i-a dat eficienţă în cadrul propriei hotărâri.

Referitor la critica adusă de recurentul pârât modului de aplicare a dispoziţiilor art. 46 coroborate cu cele ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată.

Este evident că obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ îl constituie, aşa cum impune art. 51 alin. (2) din Ordonanţă, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor. Însă examinarea legalităţii acestora presupune şi analizarea notelor de constatare/proceselor-verbale de stabilire a creanţelor bugetare la care se referă, în caz contrar demersul judiciar ar fi lipsit de finalitate, iar norma legală golită de conţinut.

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica soluţiei de obligare la plata către reclamantă a sumei de 3.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, Înalta Curte reţine că, în principal, recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat înlăturarea acestei obligaţii, ca o consecinţă a admiterii recursului său, ceea ce prin prezenta decizie nu s-a realizat.

Însă, nici solicitarea subsidiară, referitoare la cenzurarea onorariului de avocat (chiar redus fiind de prima instanţă), în raport cu principiul exercitării drepturilor procedurale cu bună credinţă, nu poate fi primită. Astfel, aşa cum instanţa supremă a statuat prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată în recurs în interesul legii şi obligatorie pentru toate instanţele, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., critica modalităţii în care instanţa de fond s-a pronunţat, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., constituind o problemă de temeinicie (de apreciere a judecătorului fondului prin raportare la împrejurări de fapt concrete ale cauzei), iar nu de legalitate.

III. 2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă, va respinge acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Va respinge recursurile formulate de reclamantă şi de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 889 din 8 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIH-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Respinge recursurile formulate de reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi şi de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 889 din 8 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIH-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.