Reimbursement of Salary Differences After Interim Administrative Amendment: Inflation Indexation and Legal Interest as Integral Reparation in Civil Liability

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 2.05.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, formulând plângere, în temeiul art. 7 alin. (2) din Cap VIII al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, împotriva modului de soluţionare a contestaţiilor, solicitând anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale; obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamanţilor în concordanţă cu dispoziţiile legale; obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv cele restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în cauză, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

La 26.10.2018, reclamanţii au depus o cerere adiţională, modificând cererea de chemare în judecată în sensul că: primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de "Anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale" a rămas fără obiect, pârâta MJ modificând dispoziţiile acestui ordin în cursul judecăţii; petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv "Obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce îi priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce le-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază" a rămas fără obiect, întrucât pârâtul Ministerul Justiţiei a emis acest ordin pe parcursul judecăţii.

Au înţeles reclamanţii să modifice petitul al treilea, în sensul:

"Obligării Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin ce a fost emis (prin care li se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei".

Totodată a fost modificat petitul al patrulea, în sensul de "a obliga Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamanţilor, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflaţiei.

A fost menţinut petitul al cincilea, acela de "obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1109 din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia rămânerii fără obiect fiind respinse primele două capete de cerere ca rămase fără obiect.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pe capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune fondurile necesare plăţii drepturilor salariale restante. S-a respins acest capăt de cerere pentru lipsa calităţii procesuale active.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională De Probaţiune.

A fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune să plătească reclamanţilor suma actualizată a diferenţei salariale dintre veniturile efectiv încasate şi veniturile calculate conform OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 şi dobânda legală aferentă de la data scadenţei fiecărui venit lunar salarial până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, s-a învederat că acestea au fost achitate intimaţilor reclamanţi astfel că era necesar ca, în temeiul art. 194 lit. c) din C. proc. civ. instanţa de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Soluţia primei instanţe de obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţei salariale dintre veniturile încasate efectiv şi cele calculate conform Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. În lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor în sensul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiţionează legala învestire a instanţei, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii ordinului s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

S-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

A susţinut recurenta-pârâtă că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/201B) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, în condiţiile în care nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, s-a solicitat a se constat că soluţia instanţei privind obligarea la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutare a obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi despre neexecutarea acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata lor.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 498 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 1109/22.03.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinare la recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au formulat, în temeiul art. 7 alin. (2) din Cap VIII al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, contestaţie împotriva modului de soluţionare a contestaţiilor cu privire la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 privind stabilirea drepturilor salariate începând cu 01.01.2018.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin Ordinul MJ nr. 603/C/08.02.2018 li s-au stabilit drepturile salariale fără însă ca ordonatorul să le acorde un cuantum al sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, de 30 % din salariul de bază.

Cu privire la situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că prin cererea adiţională formulată la data de 26.10.2018, reclamanţii au arătat că cererea de anulare a dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, precum şi cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite un nou ordin de salarizare prin care să se acorde un cuantum total al sporurilor de 30% din salariul de bază, au rămas fără obiect, întrucât pârâtul a emis Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, conform solicitării lor din petitul 1 şi 2 prin care au fost modificate dispoziţiile cuprinse în ordinul precedent de salarizare şi s-a dispus acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază.

In ceea ce priveşte petitul de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei de a aloca Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin ce a fost emis, se constată că acesta nu face obiectul recursului, în condiţiile neexercitării căii de atac asupra soluţiei primei instanţe pe acest capăt de cerere.

Totodată, a fost modificat petitul al patrulea, în sensul obligării Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamanţilor, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflaţiei.

De asemenea, a fost menţinut petitul al cincilea, acela de obligarea a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În raport de modificarea acţiunii, se constată că, în mod judicios, prima instanţă a admis excepţia rămânerii fără obiect a celor două capete de cere.

Emiterea de către Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, conform solicitării reclamanţilor din peţitul 1 şi 2, prin care au fost modificate dispoziţiile cuprinse în ordinul precedent de salarizare şi s-a dispus acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază, de la data solicitată prin acţiune, respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2018, reprezintă un act de achiesare la pretenţiile reclamanţilor.

Din această perspectivă Înalta Curte va respinge ca neavenite susţinerile pârâtei formulate în cuprinsul cererii de recurs potrivit cărora nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent de 30% din salariul de bază.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. include neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Analizând critica privind încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, în raport de cererea adiţională mai sus amintită, că instanţa de fond a respectat limitele învestirii, reclamanţii formulând capete de cerere privind obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflaţiei.

Prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, Ministerul Justiţiei a alocat o parte din banii necesari plăţii drepturilor salariale conform acestui act administrativ, iar Direcţia Naţională de Probaţiune a efectuat doar parţial plata unor restanţe până la momentul soluţionării cauzei pe fond, astfel că este neîntemeiată susţinerea recurentei - pârâte cu privire la obligaţia instanţei de fond a reţine lipsa de obiect şi a capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 1109 din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.