Appointment suspension upheld: Judicial tenure requirement excludes prior legal practice for re-entry.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.10.2019 reclamanta A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 577/10.04.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus întreruperea procedurii de numire în funcţia de judecător, constatându-se că reclamanta nu îndeplineşte condiţia referitoare la vechimea în magistratură pentru numirea în funcţia de judecător.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 978 din 16 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

S-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 331 din Legea nr. 303/2004.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate, pe de o parte în raport de întreruperea procedurii de numire în funcţia de judecător, fără a exista un temei legal în acest sens, iar, pe de altă parte, motivat de faptul că nu s-a reţinut că a dobândit statutul profesional de magistrat definitiv prin aceea că a parcurs întregul traseu profesional de numire iniţială în funcţia de judecător ca urmare a unui examen de intrare în magistratura si a parcurs perioada de stagiatura cu promovarea examenului de promovare în funcţia de judecător.

A invocat recurenta - reclamantă faptul că hotărârea autorităţii administrative de respingere a cererii de numire în funcţia de judecător este discriminatorie întrucât vechimea în calitatea de avocat nu este luata în considerare, deşi pentru magistraţii în funcţie perioada cât au activat ca avocaţi este reţinuta ca vechime în magistratură.

De asemenea a criticat hotărârea autorităţii administrative si sub aspectul ca se impune un termen de activare de 10 ani în funcţia de judecător în condiţiile în care a solicitat revenirea în funcţia de judecător la judecătorie si nu la tribunal unde pentru a se promova se impune o vechime de numai 5 ani.

A susţinut în cadrul motivului de care prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. - depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, că în lipsa unei reglementari legale privind întreruperea procedurii de numire în funcţia de judecător, instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a dat eficienta hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii.

In cuprinsul Legii nr 303/2004 nu exista nici un temei de drept care sa prevadă întreruperea procedurii de numire până la finalizarea verificărilor tuturor condiţiilor impuse de legiuitor si cu toate acestea instanţa de fond a validat hotărârea administrativă.

S-a invocat şi incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra criticilor de nelegalitate a actului administrativ contestat din perspectiva încălcării procedurii prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004.

A mai susţinut recurenta - reclamantă că prin încheierea de şedinţa din 2 oct 2020 instanţa de fond a pus în discuţie atât motivele de nelegalitate a hotărârii administrative atacate, cât si motivele de netemeinicie invocate în petitul acţiunii însă în cuprinsul sentinţei a avut în vedere doar motivele de netemeinicie nu si cele de nelegalitate.

Instanţa de fond a soluţionat cauza dedusa judecăţii pronunţând o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material (motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.) raportat la încălcarea prevederilor art. 331 din Legea nr 303/2004, şi art. 87 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în motivarea acţiunii recurenta a invocat atât prevederile art. 33 ind. l din Legea nr 303/2004 cât si dispoziţiile art. 87 din aceeaşi lege, însă instanţa de fond s-a raportat exclusiv la prevederile art. 331, omiţând a avea în vedere si dispoziţiile art. 87 din aceeaşi lege, deşi ambele se refereau la vechimea în funcţia de judecător, aplicarea corelată a acestor dispoziţii fiind o garanţie a aplicării principiului egalităţii în drepturi si nediscriminării faţă de magistraţii în funcţie.

Instanţa de fond a interpretat în mod fragmentat textul de lege pentru recunoaşterea vechimii în magistratură, ignorând faptul că în conţinutul aceleaşi legi legiuitorul a recunoscut activitatea de avocat ca vechime în magistratura, interpretarea normei legale fiind o atribuţie a instanţei de judecată.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca insuficient timbrat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, pe care o apreciază ca legală şi temeinică.

A solicitat respingerea recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât în cauză instanţa de fond a analizat un act administrativ prin prisma dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arăt că din dezvoltarea acestora rezultă că acestea vizează, în fapt pct. 8 al aceluiaşi articol.

Pe fondul recursului, s-a susţinut că dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 prevăd o condiţie de 10 ani pe care recurenta - reclamantă nu o îndeplineşte, astfel că soluţia privind întreruperea procedurii referitoare la verificarea calificativelor, a bunei reputaţii, vizita medicală şi testarea psihologică, este justificată.

5. Răspunsul la întâmpinare.

Recurenta - reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei insuficientei timbrări, ca nefondate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Asupra excepţiei insuficientei timbrări a recursului, invocate prin întâmpinare, Înalta Curte s-a pronunţat în şedinţă publică, în urma verificării condiţiilor cerute de lege, în sensul respingerii acesteia,

7. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin H.C.S.M. nr. 235/14.02.2019 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a aprobat declanşarea procedurii de numire în funcţia de judecător, fără concurs/examen potrivit dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004.

În cadrul acestei proceduri şi-a depus candidatura şi reclamanta solicitând dispunerea revenirii în magistratură şi numirea sa ca judecător de nivel de judecătorie la una din instanţele de pe raza Curţii de Apel Timişoara.

A arătat reclamantă că a început activitatea ca judecător stagiar la Judecătoria Timişoara din 01.02.1993, iar în 01.06.1999 şi-a depus demisia din funcţia de judecător, devenind avocat în cadrul Baroului Timiş, unde activează şi in prezent.

In drept, potrivit dispoziţiilor art. 331 introdus prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, care nu au fost sancţionate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior."

Art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri, când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Verificând sentinţa atacată prin prisma acestor considerente, Înalta Curte observă că nu se poate vorbi despre o veritabilă critică privind depăşirea competenţei constituţionale a instanţei astfel cum este aceasta delimitată prin art. 126 din Constituţia României, ci de argumente privind greşita aplicare a legii de către autoritatea pârâtă, împrejurare care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sub imperiul acestei norme de drept, se pot include neregularităţi de ordin procedural care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Critica potrivit căreia instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat din perspectiva încălcării procedurii prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004, nu se încadrează în acest caz de casare.

Constată însă, Înalta Curte, că modalitatea în care instanţa de fond a verificat îndeplinirea în cauză dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004, reprezintă in fapt motive circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în continuare analizate.

Recurenta -reclamantă a arătat că, fără a exista vreun temei legal, autoritatea administrativă a dispus întreruperea procedurii de numire în funcţia de judecător, împrejurare validată în mod nelegal de prima instanţă.

Reţine Înalta Curte, că prin actul contestat, Hotărârea CSM nr. 577/10 aprilie 2019, la art. 1 se constată că o serie de candidaţi, printre care şi recurenta-reclamantă, nu au îndeplinit condiţia de vechime cerută de art. 331 din Legea nr. 303/2004, în raport de verificările efectuate de direcţia de resort, motiv pentru care, s-a apreciat că nu se mai justifică continuarea procedurii prevăzute de Metodologie privind verificarea calificativelor de la evaluarea profesională, a sancţiunilor şi a bunei reputaţii, efectuarea vizitei medicale şi a testării psihologice.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, competenţa intimatului-pârât de a dispune cu privire la procedura de numire în funcţia de judecător este dată de dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 317/2004, coroborate cu prevederile art. 11 din Metodologia privind numirea în funcţia de judecător în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 aprobată prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 49/2019.

Din actul contestat rezultă în mod clar respingerea cererii privind numirea în funcţia de judecător prin procedura de excepţie reglementată de art. 331 din Legea nr. 303/2004, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de acest articol, în speţă fiind vorba despre cerinţa de a ocupa anterior funcţiile de judecător, procuror sau magistrat - asistent, pentru o perioadă de minimum 10 ani. În cazul recurentei - reclamante s-a constatat că aceasta a îndeplinit doar pentru o perioadă de 6 ani, 6 luni şi o zi, funcţia de judecător.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată, în acord cu soluţia primei instanţe, că autoritatea pârâtă şi-a exercitat dreptului de apreciere în limitele competenţei, nefiind vorba despre adoptarea vreunei măsuri neprevăzute de lege, ci de întreruperea procedurii ca o consecinţa firească constatării neîndeplinirii uneia dintre condiţiile obligatorii.

Prin cererea de chemare în judecată şi criticile orale susţinute în faţa instanţei de recurs, recurenta - reclamantă a solicitat a se reţine incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 92/1992 în vigoare la data depunerii cererii sale de demisie din anul 1999 pentru a redeveni magistrat în procedura începută la 14.02.2019.

Înalta Curte constată că textul prevăzut de art. 331 din Legea nr. 303/2004 instituie o cerinţă cu caracter general aplicabil tuturor persoanelor interesate de revenirea în magistratură prin intermediul acestei proceduri, inclusiv reclamantei, a cărei demisie a fost formulată sub imperiul Legii nr. 92/1992. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, atacată în cauză de reclamantă, nu face altceva decât să aplice dispoziţiile textului de lege anterior menţionat, astfel încât criticile formulate de reclamantă cu privire la actul administrativ reprezintă veritabile critici la adresa modului în care legiuitorul a înţeles să legifereze în materie, critici care nu pot face decât obiectul unui control de constituţionalitate (prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, pe care reclamanta a invocat-o în faţa instanţei de fond), iar nu al controlului pe calea contenciosului administrativ.

Recurenta-reclamantă susţine că cerinţa vechimii trebuie interpretată şi aplicată prin raportare la legea în vigoare la data demisiei (Legea nr. 92/1992), care prevedea o vechime anterioară în funcţie de doar 5 ani, însă Înalta Curte apreciază că data depunerii demisiei nu poate fi considerată un criteriu în stabilirea legii aplicabile cauzei, atât procedura ce trebuie urmată, cât şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească reclamanta fiind stabilite de legea în vigoare la data depunerii candidaturii, respectiv Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 6 alin. (5) din C. civ.:

"Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare." Or, depunerea cererii de revenire în magistratură reprezintă o manifestare de voinţă exprimată/produsă după adoptarea Legii nr. 303/2004, prin care reclamanta tinde la schimbarea situaţiei sale profesionale, astfel încât condiţiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească, inclusiv din perspectiva vechimii anterioare în funcţie, nu pot fi raportate decât la legea în vigoare, iar nu la legea abrogată.

Totodată, in raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din C. civ., care dispune că:

"Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.", se reţine că depunerea demisiei a produs, conform Legii nr. 92/1992, o singură consecinţă, şi anume pierderea de către reclamantă a calităţii de judecător, neavând aptitudinea de a stabili condiţiile viitoarei reveniri a acesteia în magistratură.

În concluzie, legea aplicabilă cererii depuse de reclamantă este cea în vigoare la momentul la care reclamanta şi-a exprimat voinţa de a reveni în magistratură - Legea nr. 303/2004, iar nu cea de la data la care a decis să părăsească funcţia de judecător.

In ceea ce priveşte invocarea discriminării raportat la magistraţii în funcţie cu referire la dispoziţiile art. 86 (greşit fiind indicat art. 87) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora (1) Constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile (. . . . . . . . . . . .) avocat, reţine Înalta Curte că prevederile invocate vizează vechimea necesară îndeplinirii condiţiilor pensionării, în timp ce legiuitorul a prevăzut expres în art. 331 din Legea nr. 303/2004, cerinţa vechimii exclusiv în funcţiile de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, iar nu în alte funcţii juridice asimilate.

Aminteşte Înalta Curte şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezentată de decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

In raport de dezlegarea dată de Curtea Constituţională, instanţa judecătorească nu poate asimila, adăugând la lege, prin prisma aprecierii unei eventuale discriminări între magistratul în funcţie şi fostul magistrat care solicită reîncadrarea, vechimea în profesia de avocat, ca vechime cerută de legiuitor la art. 331 din Legea nr. 303/2004.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 978 din 16 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.