Recovery of wage differences, inflation indexation, and statutory interest following employer’s admission via subsequent salary order.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2018, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30%; obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţata în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii - legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13. din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii răneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar şi obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 517 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

S-a constatat că primele două capete de cerere au rămas fără obiect.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei cu privire la capătul 3 de cerere.

S-a respins capătul 3 de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantă a diferenţelor de drepturi salariale astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculate de la momentul scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective.

S-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, s-a învederat că acestea au fost intimatei - reclamante astfel că era necesar ca, în temeiul art. 194 lit. c) din C. proc. civ. instanţa de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţei salariale dintre veniturile încasate efectiv şi cele calculate conform Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. În lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor în sensul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiţionează legala învestire a instanţei, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii ordinului s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

S-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

A susţinut recurenta-pârâtă că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, în condiţiile în care nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, s-a solicitat a se constat că soluţia instanţei privind obligarea la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutare a obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi despre neexecutarea acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata lor.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 498 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 517/13.02.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Prin notele de şedinţă depuse de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune s-a arătat că prin plata drepturilor salariale cuvenite, capătul de cerere privind plata dirferenţelor de drepturi acordate a rămas fără obiect.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta deţine funcţia de consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Constanţa. Prin Ordinul nr. 603/C/08.02.2018 Ministrul Justiţiei a stabilit în favoarea reclamantei drepturile salariale potrivit Anexei nr. 1-43, respectiv un salariu de bază în cuantum de 3556 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 427 RON şi un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 327 RON pentru funcţia de consilier de probaţiune, grad profesional I, gradaţia 5, vechime în funcţie 0-5 ani. Prin ordinul nr. 724/C/06.03.2018 s-a modificat gradaţia reclamantei din gradaţia nr. 1 în gradaţia nr. 2 începând cu data de 01.08.2017.

Prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 Ministrul Justiţiei a stabilit acordarea în mod retroactiv, de la data de 01 ianuarie 2018, a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, cu respectarea imperativului încadrării limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată în mod corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. Potrivit art. 5 din acest ordin, ordinul nr. 603/C/08.02.2018 emis de Ministrul Justiţiei se modifică în mod corespunzător.

În raport de situaţia de fapt expusă, reţine Înalta Curte, că emiterea de către Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, conform solicitării reclamantei din peţitul 1 şi 2, prin care au fost modificate dispoziţiile cuprinse în ordinul precedent de salarizare şi s-a dispus acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază, de la data solicitată prin acţiune, respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2018, reprezintă un act de achiesare la pretenţiile reclamantei, astfel că in mod corect prima instanţă a constata că in privinţa acestora, acţiunea a rămas fără obiect.

Din această perspectivă Înalta Curte va respinge ca neavenite susţinerile pârâtei formulate în cuprinsul cererii de recurs potrivit cărora nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent de 30% din salariul de bază.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. include neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Analizând critica privind încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, în raport de cererea adiţională mai sus amintită, că instanţa de fond a respectat limitele învestirii, reclamanta formulând capete de cerere privind obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflaţiei.

Urmare a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, Direcţia Naţională de Probaţiune a efectuat doar parţial plata pretenţiilor solicite solicitate, referitor la capetele 4 şi 5 de cerere, astfel că este neîntemeiată susţinerea recurentei - pârâte cu privire la obligaţia instanţei de fond a reţine lipsa de obiect şi a capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 517 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.