Eligibility for doctoral salary allowance under Law 153/2017 based on nexus between PhD field and judicial duties

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 02.11.2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin Procurorul General şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat suspendarea ordinului nr. 2272/07.08.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea acţiunii în anulare; anularea în tot a ordinului nr. 2272/07.08.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite reclamantului începând cu data de 01 iulie 2017, astfel stabilite prin ordinul nr. 332/27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţiei la data efectivă a plăţii; obligarea Ministerului Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea ordinului nr. 332/27.01.2017, începând cu 01 iulie 2017.

S-a solicitat şi obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2428 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea ordinului nr. 332/27.01.2017 începând cu data de 01.07.2017 ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

S-a anulat în parte ordinul nr. 2272/07.08.2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv în ceea ce îl priveşte pe reclamant.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească reclamantului indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită începând cu data de 01.07.2017, astfel cum a fost stabilită prin ordinul nr. 332/27.01.2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, creanţa reprezentând diferenţa dintre ceea ce s-a plătit efectiv şi ceea ce se cuvine reclamantului conform sentinţei urmând a fi actualizată cu dobânda legală dar şi cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

S-a suspendat în parte executarea ordinului nr. 2272/07.08.2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea definitivă a cauzei, respectiv în ceea ce îl priveşte pe reclamant.

S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A invocat recurentul -pârât greşita aplicare a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017. Întrucât reclamantul deţine titlul ştiinţific de doctor într-un alt domeniu decât în cel în care îşi desfăşoară activitatea, nu poate beneficia de indemnizaţia prevăzută de dispoziţiile mai sus redate.

Prin urmare, Ordinul nr. 2272 din 04.08.2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie este legal şi temeinic.

A arătat recurentul-pârât că prin deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008 Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Întrucât prima instanţă a înlăturat în mod nelegal de la aplicare dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din partea generală a Legii nr. 153/2017, admiterea acţiunii echivalează cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Totodată, au fost invocate şi considerentele deciziei Curţii Constituţionlae nr. 289/2005 potrivit cărora doar legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare şi să îl înlocuiască cu unul nou, precum şi jurisprudenţa CJUE reprezentată de hotărârea din 08.11.2005, cauza Kechko c. Ucrainei şi hotărârea din 08.12.2009, în cauza Wieczorek c. Poloniei.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamantul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, a contestat ordinul nr. 2272/07.08.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând în esenţă obligarea la recunoaşterea şi la plata indemnizaţiei de încadrare brută lunară cuvenită începând cu data de 01.07.2017, astfel cum a fost stabilită prin ordinul nr. 332/27.01.2017.

Conform notei nr. x/2017 din data de 12.07.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de resurse umane şi documentare, act ce a stat la baza emiterii ordinului contestat, în interpretarea prevederilor art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, s-a decis că de la data de 01.07.2017, data reîncadrării personalului, toţi cei care deţin titlul de doctor în alte domenii decât cele în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de data obţinerii titlului, nu beneficiază de indemnizaţia lunară prevăzută de art. 14 din Legea cadru de salarizare.

S-a menţionat în cuprinsul acestei note faptul că din verificările efectuate în evidenţele Serviciului de organizare şi resurse umane a rezultat că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că titlul deţinut de reclamant - doctor în Ordine publică şi siguranţă naţională, priveşte alt domeniu decât cel în care îşi desfăşoară activitatea.

Împotriva ordinului procurorului general al P.Î.C.C.J. nr. 2272/07.08.2017 reclamantul a formulat contestaţie, solicitând revocarea şi emiterea unui nou ordin în care să se procedeze la menţinerea drepturilor salariale avute până la data de 01.07.2017, contestaţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul deţine titlul ştiinţific de doctor în domeniul Ordine publică şi siguranţă naţională în timp ce unităţile de parchet nu fac parte din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, domeniul în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea nefiind specific acestui sistem.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, textul normativ în discuţie vizând esenţialmente o potenţială neconcordanţă a hotărârii primei instanţe cu prevederile legale aplicabile cauzei.

Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din partea generală a Legii nr. 153/2017 prevăd că "Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25".

Textul de lege nu specifică faptul că pentru obţinerea sporului de doctorat este necesară deţinerea titlului de doctor în domeniul Drept, vizând desfăşurarea activităţii profesionale în domeniul pentru care deţine titlul, nefiind reglementată o suprapunere exactă între domeniul de doctorat şi clasele de salarizare, motiv pentru care aceasta trebuie analizată în concret.

Se constată că reclamantul a obţinut titlul de doctor la data de 19.05.2015 în domeniul "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul tezei de doctorat fiind "Reţinerea şi arestarea preventivă în jurisprudenţa C.E.D.O. şi legislaţia României", acesta având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Observă Înalta Curte că, în interpretarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, atribuţiile funcţiei reclamantului, astfel cum sunt acestea recunoscute prin art. 131 şi art. 132 din Constituţia României, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi prin prevederile C. proc. pen., iar pe de altă parte, că lucrarea de doctorat a vizat analiza instituţiilor reţinerii şi arestării preventive în CEDO şi legislaţia României.

Din moment ce Titlul V din C. pen. prevede Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale, reglementând în Capitulul I -Măsurile preventive precum şi competenţele procurorului în această materie, este evident că titlul de doctor obţinut ca urmare a susţinerii tezei de doctorat "Reţinerea şi arestarea preventivă în jurisprudenţa C.E.D.O. şi legislaţia României" este în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară reclamantul.

Faţă de aceste considerente, rezultă că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

In ceea ce priveşte criticile din recurs, reţine Înalta Curte decizia nr. 818/2008 pronunţată de Curtea Constituţională, priveşte neconstituţionalitatea posibilităţii instanţelor de judecată de a înlătura o serie de prevederi legale, prin invocarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 (referitoare la discriminare), ceea ce nu este cazul în prezenta speţă.

Deşi nu recursul nu a fost intemeiat în drept şi pe pct. 4 al art. 488 din C. proc. civ., Inalta Curte aminteşte că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", invocată prin motivele de reucurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Contrar acestor susţineri, se constată că, în conformitate cu art. 126 alin. (1) din Constituţia României, operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, în speţă ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional, sentinţa atacată fiind la adăpost şi de aceste critici.

Jurisprudenţa CJUE, invocată formal prin motivele de recurs, privind atribuţia exclusivă a legiuitorului de a modifica sistemul de salarizare, este de asemenea nerelevantă în soluţionarea cauzei, în care se pune exclusiv problema interpretării unei norme de drept la situaţia particulară dedusă judecăţii.

În acelaşi sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 695 din 31 octombrie 2019 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că raţiunea acordării acestei indemnizaţii este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-şi îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă, iar aspectele privind aplicarea acestor dispoziţii în cazul persoanelor care deţin titlul ştiinţific de doctor obţinut pe baza tezelor care tratează subiecte multidisciplinare sau interdisciplinare privesc, în realitate, probleme de interpretare şi aplicare a sintagmei "dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul", din cuprinsul prevederilor legale criticate, astfel că interpretarea şi aplicarea acestui text de lege revine angajatorului, iar, în cazul unui litigiu, instanţelor de judecată, nefiind de resortul contenciosului constituţional.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2428 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.