Compensation for moral damages in road accidents: proportionality and approximation limits under statutory average rates

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.07.2018 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea deciziei nr. 15766/12.07.2018 emisă de pârât, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 74.000 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire morală pentru suferinţele produse urmare a evenimentului rutier din data de 17.07.2016, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 940 din data de 12 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond nu a procedat la o evaluare a suferinţelor concrete ale recurentului-reclamant, aprobând în considerente doar modalitatea prin care Fondul a înţeles să stabilească despăgubirile morale datorate persoanelor vătămate. Astfel, modalitatea în care au fost stabilite criteriile invocate de pârât contravine legislaţiei noi, raportându-se la pragul de 60 de zile regăsit în vechiul C. pen. pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Totodată, firesc ar fi fost ca odată ce numărul de zile de îngrijiri medicale creşte peste 60 şi suma stabilită pentru fiecare zi să crească, întrucât se presupune că vătămările suferite sunt unele mai grave, iar nu să scadă, aşa cum a stabilit Fondul în mod discreţionar.

Astfel, din punct de vedere corporal, instanţa de judecată, dar şi Fondul ar fi trebuit să aibă în vedere: - multitudinea leziunilor traumatice care au constat în: fractură cominutivă pol inferior rotulă stg, traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toracică, abraziune a gleznei şi piciorului, contuzii cerebrale difuze, hematom epicranian fronto-temporal stg. hematom epicranian occipito-temporal stg.; - numeroasele investigaţii medicale pe care le-a avut de suportat (radiografii la genunchiul stg., torace şi craniu; examen neurochirurgical; examen chirurgical, examen ortopedic) care s-au suprapus peste durerile intense deja prezente; - imobilizarea pe o atelă gipsată a membrului inferior stg.; - perioada de spitalizare în care numitul A. a stat sub supraveghere medicală: 17.07.-20.07.2016; - recomandările medicilor ca recurentul-reclamant să poarte o orteză fixa până la o dată ulterioară, 27.07.2016, timp în care a trebuit ca starea sa de sănătate să fie atent monitorizată; - concluziile Raportului de primă expertiză medico-legală nr. x/28.09.2016 care atestă faptul că leziunile suferite de recurentul-reclamant au necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale, cu menţiunea acest număr de zile nu reprezintă decât un etalon utilizat în practica medicală pentru evaluarea aproximativă a perioadei necesare vindecării fizice a rănilor avute de pacienţi, dar şi un barometru cu ajutorul căruia se procedează la încadrarea juridică a unei fapte penale. În speţă, aceste zile de îngrijiri medicale au fost mult mai numeroase decât cele consemnate în Raportul de expertiză medico-legală şi s-au sporit nevoile de viaţă ale victimei; - faptul că nici în prezent recurentul-reclamant nu este recuperat complet din punct de vedere fizic, acesta fiind obligat să se protejeze în timpul anotimpurilor reci sau momentelor ploioase, ori în care umiditatea este excesivă.

Din punct de vedere psihologic, instanţa de fond ar fi trebuit să ţină cont de: - şocul suferit în momentul producerii accidentului; - perioada de recuperare lentă; - limitarea activităţilor pe care le desfăşura în mod curent şi obligaţia respectării recomandărilor medicale, precum şi a unui tratament medicamentos riguros l-au determinat pe recurentul-redamant să devină introvertit, frustrat, fiind măcinat de sentimentul de neputinţă; - teama pe care o manifestă acesta atunci când circulă cu maşina sau atunci când se află într-o zonă intens circulată.

Din punct de vedere social, la stabilirea daunelor morale trebuiau luate în considerare şi: - limitarea posibilităţilor de viaţă ale recurentului-reclamant, întrucât acesta nu a mai putut fi la fel de activ ca înainte de accident; - perioada de imobilizare la pat în care a avut nevoie în permanenţă de o persoană care să îl ajute să îşi facă igiena corporală, nevoile fiziologice, să se alimenteze şi să îşi urmeze tratamentul medical; - perioada de recuperare îndelungată în care nu a putut să se deplaseze decât cu sprijinul unor cârje canadiene, însă pe distanţe extrem de scurte, în jurul casei sale; - imposibilitatea de a mai realiza activităţile recreative potrivite vârstei sale (plimbări, vacanţe, sport etc.) şi de a mai participa la reuniunile prietenilor săi; - limitarea activităţilor pe care le făcea recurentul-reclamant înainte de evenimentul rutier nu a făcut decât să îi afecteze în mod negativ şi starea psihico-emoţională.

Din punct de vedere familial, nu ar fi trebuit omise: - conflictele dintre membrii familiei care au avut de fiecare dată ca punct de plecare stările interioare antitetice prin care reclamantul trecea, conştient fiind de faptul că nu este decât o povară pentru cei din jurul său; - dificultatea cu care rudele şi-au desfăşurat şi propriile activităţi, întrucât trebuiau să aibă în permanenţă grijă de starea de sănătate şi de nevoile sporite de viaţă ale recurentului-reclamant.

Din punct de vedere profesional, instanţa de judecată trebuia să aibă în vedere: - urmările accidentului au afectat afacerea reclamantului, acesta nemaiputând să ţină sub observaţie ferma agricolă pe care o administra şi care necesita activităţi de deplasare pe câmp, la furnizorii de produse agricole, de supervizare a muncii prestate de angajaţi etc; - scăderea eficacităţii afacerii sale şi, implicit, a veniturilor încasate de recurentul-reclamant.

În atare condiţii, dată fiind motivarea instanţei de fond, în niciun caz nu s-au avut în vedere toate aceste criterii la acordarea cuantumului corect al despăgubirilor morale, instanţa multumindu-se să ateste doar modul discreţionar de stabilire al sumei de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. De altfel, chiar şi practica judiciară în cauze cu un număr asemănător de zile de îngrijire medicală contrazice decizia Fondului şi hotărârea instanţei de fond.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea anularea deciziei nr. 15766/12.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, urmată de obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 74.000 RON, reprezentând diferenţă daune morale pentru suferinţele provocate de evenimentul rutier din data de 17.07.2016.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă că, la stabilirea despăgubirilor acordate prin decizia F.G.A. contestată, intimatul-pârât a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală expertiză medico-legală nr. x/28.09.2016 întocmit de către Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi, înscrisurile justificative depuse de recurentul-reclamant pentru dovedirea daunelor materiale, precum şi dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 213/2015, art. 50 din Norma C.S.A. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data producerii accidentului, precum şi Decizia F.G.A. nr. 258/16.11.2016, privind amendarea şi completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/26.05.2016 privind Procedura de soluţionarea amiabilă a pretenţiilor (materiale şi morale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, în raport de care a stabilit, în mod corect, suma de 36.000 RON cu titlu de daune morale (numărul de zile de îngrijiri medicale x 450 RON/zi de îngrijire medicală).

Fiind învestită cu recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond nu este rezultatul unei intepretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cărora le pot fi subsumate susţinerile recurentului.

Astfel, din expunerea motivelor de recurs reiese faptul că, recurentul-reclamant este nemulţumit de interpretarea criteriilor determinante şi de încadrarea despăgubirilor acordate pe un anumit prag valoric, aspecte ce se regăsesc în procedura de soluţionare amiabilă a pretenţiilor (materiale şi morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decere, în temeiul căreia a fost emisă Decizia nr. 15766/12.07.2018, emisă de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În concret, recurentul-reclamant apreciază că pârâtul şi instanţa de fond nu au analizat prejudiciile suferite în urma accidentului rutier şi efectele acestora asupra tuturor aspectelor vieţii sale (corporal, psihologic, social, familial şi profesional).

Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, potrivit cărora:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămări corporale, se au în vedere următoarele:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aliate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Rezultă că, daunele morale pot fi stabilite în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Aşadar, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial poate include o doză de aproximare, iar instanţa să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, însă aceasta trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Acest principiul se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, respectiv acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei (aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie) o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului daunelor morale prima instanţă în mod corect a reţinut aplicabilitatea Anexei la Decizia F.G.A. nr. 258/16.11.2016, privind amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 referitoare la Procedura de soluţionarea amiabilă a pretenţiilor (materiale şi morale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese prin care au fost stabilite valorile medii care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale: - 494 RON/zi de îngrijiri medicale, în situaţia în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mic de 60 de zile; - 413 RON/zi de îngrijiri medicale, în situaţia în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mare de 60 de zile.

Prin raportare la cuantumul valorilor medii, având în vedere consecinţele pe care evenimentul rutier din data de 17.07.2016 le-a avut asupra psihicului recurentului-reclamant, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/28.09.2016 întocmit de către Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi, din care rezultă că acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 75-80 de zile de îngrijiri medicale, precum şi faptul că leziunile suferite de către reclamant nu au pus în pericol viaţa acestuia, în acord cu cele reţinute de prima instanţă Înalta Curte constată că Decizia F.G.A. nr. 15766/12.07.2018 a fost emisă cu respectarea valorilor medii, care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale, fiind stabilite despăgubiri de 450 de RON/zi de îngrijiri medicale, iar acordarea daunelor morale în cuantum de 36.000 RON este de natură să compenseze prejudiciul de ordin moral suferit de reclamant în urma accidentului.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond nu este afectată de nelegalite, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 940 din 12 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.