Guarantee Fund moral damages cap and absence of res judicata effect for non-party administrative guarantee

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24.04.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea Deciziei nr. 13745/23.03.2018, obligarea pârâtului la plata sumei de 378.746 RON, reprezentând diferenţa dintre despăgubirea plătită de F.G.A. (71.254 RON) şi despăgubirea cuvenită - plafonată la limita de garantare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - pentru daunele cauzate prin vătămarea reclamantei în accidentul rutier din data de 18.09.2013 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4662 din data de 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat, în parte, Decizia nr. 13745/23.03.2018 în sensul că a admis cererea de plată pe suma de 176.254 RON (26.254 RON daune materiale şi 150.000 RON daune morale) iar nu pentru suma de 71.254 RON cum s-a aprobat, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de despăgubiri în cuantum de 105.000 RON şi a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ambii criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (8) C. proc. civ.

În motivarea recursului formulat, reclamanta A. a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită şi încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, Normei A.S.F. nr. 16/2015, precum şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, date fiind prevederile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor are un rol de apreciere a despăgubirii doar când faţă de asigurătorul intrat în insolvenţă nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească. În schimb, în situaţia în care, faţă de societatea de asigurări, a fost pronunţată o hotărâre judecătorească, prin care despăgubirea a fost cuantificată, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate doar să o plafoneze la suma de 450.000 de RON.

Sentinţa civilă nr. 2515/13.05.2015, îndreptată prin încheierea din data de 27.05.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, beneficiază de autoritate provizorie de lucru judecat. Aceasta rămâne o hotărâre care se bucură de prezumţia irefragabilă de adevăr, în ceea ce priveşte despăgubirea pentru daunele morale suferite de reclamantă cuantificate la valoarea de 125.000 de euro, chiar reclamanta este îndreptăţită la plafonul de garantare de 450.000 de RON, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

În acest context, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi a ignorat efectul pozitiv al lucrului judecat de Tribunalul Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2014, cu motivarea că pârâtul nu a fost parte în litigiul menţionat.

Recurenta a evocat şi fragmente din literatura de specialitate recentă, conform cărora:

"Efectul autorităţii de lucru judecat însoţeşte hotărârea de la momentul pronunţării ei, fără să fie nevoie să se aştepte epuizarea exerciţiului căilor de atac, pentru a putea fi invocată cu această valoare, tocmai pentru că este expresia funcţiei jurisdicţionale a statului, care se manifestă indiferent de gradul instanţei care a pronunţat hotărârea şi indiferent dacă judecata a avut loc în primă instanţă sau în cadrul căilor de atac"... "Finalitatea autorităţii de lucru judecat fiind aceea de a asigura imutabilitatea verificării jurisdicţionale, ea va funcţiona din chiar momentul adoptării hotărârii" . . . . . . . . . ."Efectul pozitiv al autorităţii delucru judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi (în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional). Reglementarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aspect deosebit de important, are drept scop prevenirea evitării contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat funcţionează, astfel cum s-a menţionat anterior, atunci când în al doilea proces se pune o problemă rezolvată printr-o hotărâre anterioară şi nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat şi rezolvat în actul jurisdicţional anterior, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, impunându-se noii judecaţi ca un "dat" ce nu poate fi ignorat."

Pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 378.746 de RON, reprezentând diferenţa dintre despăgubirea plătită de F.G.A. (71.254 de RON) şi despăgubirea cuvenită - plafonată la limita de garantare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 (450.000 de RON).

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 16 şi 21 din Norma nr. 16/2015 de aplicare, cât şi a dispoziţiilor art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare la data accidentului.

Suma de 450.000 RON este acordată cu titlu de daune morale de către recurentul-pârât prin aplicarea Ghidului de protecţie a victimelor străzii, un document de referinţă în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum şi în concordanţă cu Procedura internă a Fondului privind soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură elaborată în temeiul dispoziţiilor art. 30, coroborate cu dispoziţiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015.

Instanţa de fond nu a avut în vedere această procedură, deşi în cuprinsul deciziei contestate s-a arătat faptul că "în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor ţine seama de criterii determinate şi încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ţine seama de aspectele menţionate cât şi de practica instanţelor de judecată în situaţii similare".

Totodată, astfel cum s-a arătat în decizie, în analizarea şi soluţionarea dosarului de daună, Fondul se raportează la consecinţele negative suferite de victimă atât pe plan fizic cât şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială, profesională. În analizarea cererii de plată a reclamantei, s-au stabilit despăgubirile într-o măsură în care să nu se ajungă la o îmbogăţire fară just temei a părţii civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor.

Prin această procedură internă standardizată de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese se asigură un tratament echitabil şi ncdiscriminaloriu faţă de orice victimă a accidentelor rutiere şi, totodată, se asigură o transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, fiind relevante în adoptarea acestei practici şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment".

Astfel, având în vedere că recurentul-pârât nu poate efectua plăţi cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptăţite a primi daune morale au tendinţa de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare, chiar peste acest plafon (cum este cazul în speţă), este obiectivă şi rezonabilă adoptarea de către Fond a unei proceduri interne standardizate prin care sunt stabilite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară dintre multiplele care se pot ivi în realitate.

Din analiza documentelor existente la dosarul de daună şi Raport de expertiză medico-legal nr. x/2013, emis de Institutul National de Medicină Legală "Mina Minovici", reiese ca reclamanta a necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.

Ca urmare a numărului de îngrijiri medicale s-a avut în vedere încadrarea petentei în unul din cele 3 praguri, iar în funcţie de elementele concrete ale cazului exista posibilitatea în cadrul fiecărui prag de variere a sumei, având în vedere şi criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs petentului.

Prin urmare, Fondul s-a raportat la această procedură internă, respectiv la Anexa 3 din Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - criterii determinare vătămări corporale, prag 2 - în cazul vătămării corporale cu respectarea integrală a funcţionalităţii, fiind considerată vătămare gravă cea pentru care partea vătămată a necesitat îngijiri medicale de cel puţin 30 de zile şi de maxim 90 de zile încadrarea în punctaj se va face spre minim dacă vătămarea corporală a avut ca urmare una dintre consecinţele expuse în cadrul acestui prag şi spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puţin două consecinţe dintre cele expuse, 210 - 500 RON/zi de îngrijire medicală (procedură folosită în prezent de lichidatorul judiciar) având în vedere particularităţile spetei şi a acordat valoarea de 500 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând 45.000 RON.

Deşi instanţa de fond a avut în vedere Raportul de expertiză medico-legală, reţinând în esenţă că "pârâtul s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) în raport de documentaţia anexată cererii" din care reiese ca vătămarea corporală a necesitat un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale, în mod greşit a acordat despăgubiri morale în cuantum de 150.000 RON, reţinând, astfel, că valoarea prejudiciului este de 1.666,66 RON/zi de îngrijire medicală.

Soluţia instanţei de fond este greşită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune recurentul-pârât, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Pentru aceste motive, pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Fiecare dintre cei doi recurenţi a depus întâmpinare faţă de celălalt recurs promovat în cauză, solicitând, în esenţă, respingerea acestuia ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 13745/23.03.2018, urmată de obligarea pârâtului la plata sumei de 378.746 RON, reprezentând diferenţa dintre despăgubirea plătită de F.G.A. (71254 RON) şi despăgubirea cuvenită - plafonată la limita de garantare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - pentru daunele cauzate prin vătămarea reclamantei în accidentul rutier din data de 18.09.2013.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea dedusă judecăţii, a anulat, în parte, Decizia nr. 13745/23.03.2018 în sensul că a admis cererea de plată pe suma de 176.254 RON (26.254 RON daune materiale şi 150.000 RON daune morale), iar nu pentru suma de 71.254 RON cum s-a aprobat, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de despăgubiri în cuantum de 105.000 RON şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de apreciere în echitate a cuantumului acestora, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

De asemenea, a reţinut că, deşi Fondul de garantare a asiguraţilor a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale) acesta nu a luat în calcul şi particularităţile speţei respectiv multiplele leziuni suferite, care au necesitat intervenţie chirurgicală şi au impus imobilizare la pat o perioadă îndelungată de timp, în dependenţă faţă de cei din jur, recuperarea medicală fiind un proces anevoios, care a necesitat echipamente medicale specializate inclusiv reluarea mersului cu ajutorului unui cadru metalic.

Fiind învestită cu soluţionarea cererilor de recurs formulate în cauză, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe nu este rezultatul aplicării şi interpretării eronate a dispoziţiilor legale în materie şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 16 şi 21 din Norma nr. 16/2015, cât şi a dispoziţiilor art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare la data accidentului.

Conform art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015:

"În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Norma nr. 16/2015:

"Fondul asigură plata despăgubirilor/indemnizaţiilor către creditorii de asigurări ai asigurătorilor aflaţi în faliment, în limitele plafonului de garantare şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de prezenta normă."

Conform prevederilor art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

1. în caz de vătămare corporală:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Rezultă, aşadar, că daunele morale pot fi stabilite în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Astfel, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial poate include o doză de aproximare, iar instanţa poate avea în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, însă aceasta trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Acest principiul se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, respectiv acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanţă, în mod corect, a reţinut că stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de apreciere în echitate, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., şi nu doar prin raportare la la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale).

Cum judecătorul fondului a evidenţiat restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială ale intimatei-reclamante ca urmare a accidentului produs şi în mod corect a stabilit un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, Înalta Curte va respinge argumentele recurentului-pârât, care pretinde că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale.

Referitor la motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă A. prin care se invocă încălcarea prevederilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 prin prisma faptul că în situaţia în care, faţă de societatea de asigurări, a fost pronunţată o hotărâre judecătorească, prin care despăgubirea a fost cuantificată, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor ar avea doar posibilitatea de a o plafona la suma de 450.000 de RON, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 conform cărora:

"Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" nu atrag o obligaţie expresă pentru acordarea plafonului maxim, ci posibilitatea creditorului de asigurare de a obţine despăgubiri în limita acestui plafon.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a acordat despăgubiri prin raportare la suferinţele provocate de multiplele leziuni postraumatice care datează din 18.09.2013, respectiv politraumatism cu multiple fracturi de bazin şi ale proceselor transversale vertebrale - fractură ramuri ilio şi ischio-pubiene bilateral, fractură aripă sacrată cu interesarea găurilor sacrate, fractură acetabulară anterioară bilateral şi fractură ale proceselor transversale L4-L5, pentru a căror vindecare au fost necesare 80 - 90 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză medico-legală nr. x întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici.

Cu privire la dispoziţiile şi considerentele sentinţei civile nr. 2515/13.05.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care B. S.A. a fost obligată să plătească daune morale în cuantum de 125.000 Euro recurentei-reclamante din prezenta cauză, prima instanţă a reţinut în mod just că aceasta nu se poate prevala de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat conform dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., datorită faptului că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost parte în dosarul nr. x/2014. Astfel, hotărârea pronunţată în primă instanţă se poate bucura cel mult de autoritate de lucru judecat provizorie pronunţată în contradictoriu cu asigurătorul, iar nu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care ajunge să garanteaze plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul în care intervine falimentului unui asigurător.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa atacată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A., decedată pe parcursul soluţionării procesului, moştenitori fiind C., D., E. şi F. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 4662 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.