Validity of 5% financial correction for public procurement irregularities: restrictive qualification criteria and presumption of EU budget prejudice under O.U.G. 66/2011

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.12.2015 reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- anularea "Notei de Informare privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1" aferentă proiectului "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor", înregistrată sub nr. x/13.05.2014 (în evidenţele Primăriei Municipiului Bucureşti sub nr. x/13.05.2014) emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional;

- anularea Deciziei nr. 230/14.07.2014 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene;

- înlăturarea corecţiilor financiare aplicate în privinţa Cererii de rambursare nr. x întocmită pentru proiectul "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor";

- obligarea pârâtei la plata sumei de 16.564,75 RON, sumă compusă din 14.030 RON reprezentând corecţii financiare de 5% aplicate cererii de rambursare nr. x pentru proiectul "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor" şi 2.534,75 RON reprezentând T.V.A.-ul aferent acestor corecţii;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1788/19.06.2015 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată, a anulat Nota de informare privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, emisă de MDRAP cu nr. x/13.05.2014 şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 230/14.07.2014 şi în consecinţă a înlăturat corecţiile financiare aplicate în privinţa Cererii de rambursare nr. x, întocmită ptr. proiectul "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor" şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 16.564,75 RON reprezentând corecţia financiară de 5% aplicată cererii de rambursare nr. x ptr. proiectul "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor", cu TVA-ul aferent şi suma de 350 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, iar prin decizia nr. 3277/27.10.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea analizării actellor administrative supuse cenzurii prin prisma verificării condiţiilor de fond ale neregulii, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, a legalităţii corecţiilor aplicate de organul administrativ, precum şi a tuturor apărărilor şi susţinerilor părţilor, inclusiv din perspectiva jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauzele C-260/14 şi C-261/14.

2. Soluţia instanţei de fond

Rejudecând cauza, prin sentinţa nr. 5546 din 28 decembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că în privinţa problemei prejudiciului instanţa a făcut o apreciere şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează definiţia "neregulii", definiţie, în esenţă, identică celei cuprinse în art. 2 pct. 7 din Regulamentul Comunităţilor Europene nr. 2988/1995.

Astfel, chiar plecând de la sintagma "sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene" avută în vedere de instanţa de fond, acest efect prejudiciabil trebuia dovedit. Simplele susţineri ale intimatei nu sunt suficiente pentru a constitui o dovadă în acest sens, iar simpla încălcare a obligaţiilor contractuale nu poate conduce la prezumarea unui prejudiciu.

Acest raţionament este în strânsă legătură şi cu modul în care este definit principiul proporţionalităţii - "Orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezutate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul proiectului/programului respectiv."

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea dispoziţiilor privind procedura de achiziţie publică.

În privinţa procedurii de achiziţie publică a contractului de servicii încheiat cu A. S.R.L., avand ca obiect servicii de studii de specialitate privind implementarea investiţiei, inclusiv managementul proiectului "Reabilitarea, mademizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spiralului Clinic de ortopedie Foisor", recurenta a apreciat că este evidentă lipsa de consecinţă a modului de stabilire a intervalului de depunere a ofertelor, din moment ce, în prezent, este permisă reducerea acestui termen. Împrejurarea că în prezent legiuitorul a înţeles să permită acest aspect (prin art. 2 din Ordinul nr. 509/2011) dovedeşte faptul că, prin aplicarea unor reduceri procentuale, M.D.R.A.P. şi-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea principiului proporţionalităţii, reglementat de dispoziţiile art. 2 lit. n) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

In privinţa criteriilor de calificare şi de selecţie utilizate, recurenta a subliniat faptul că autoritatea contractantă are dreptul, potrivit art. 176 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, să introducă cerinţe de calificare care să-i garanteze prestarea serviciilor la termen şi la standardele de calitate solicitate. A interpreta aceste dispoziţii în sensul că cerinţele impuse operatorilor economici în vederea atribuirii trebuie să fie extrem de lejere, fără a li se putea pretinde îndeplinirea unor rigori referitoare la experienţa anterioară şi/sau capacitatea profesională este, fără îndoială greşit, pentru că în acest mod se încalcă un alt principiu prevăzut de legislaţia specifică şi anume cel al eficienţei utilizării fondurilor publice.

Un alt argument formulat de recurentă a vizat limitarea posibilităţii ofertantului de a subcontracta serviciile, în susţinere fiind invocate dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 25 din Directiva 2004/18/EC.

Recurenta a apreciat că introducerea unei cerinţe prin care autoritatea contractantă limitează subcontractarea la un anumit procent din valoarea contractului de achiziţie publică nu excede prevederilor legale în domeniu, în măsura în care această limitare a fost prevăzută ca urmare a faptului că autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a verifica criterii de calificare pentru subcontractanţi. Mai mult decât atât, un asemenea contract de servicii este încheiat în considerarea calităţilor de care dispune ofertantul care a fost declarat câştigător şi care, drept urmare, îndeplineşte cerinţele necesare pentru a executa în condiţii optime obiectul contractului. Or, în măsura în care autoritatea contractantă nu ar fi impus un procent maxim de subcontractare, ar fi existat riscul unei eludări a normelor imperative din legislaţia privind achiziţiile publice, întrucât ofertantul ar fi putut să subcontracteze o mare parte din servicii, făcând astfel ineficient scopul avut în vedere la momentul stabilirii ofertei câştigatoare.

O poziţie contrară posibilităţii acordate autorităţii contractante de a limita subcontractarea ar veni în contradicţie cu natura contractului de achiziţie publică, cacontract supus unei proceduri speciale, extrem de riguroase şi încheiat în considerarea îndeplinirii unor cerinţe prestabilite care să asigure prestarea unui serviciu de utilitate publică în condiţii de maximă eficienţă, astfel încât sunt neîntemeiate interpretarea dată dispoziţiilor legale de instanţa de fond şi raportarea acesteia la prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

De asemenea, informaţiile privind capacitatea profesională pentru fiecare subcontractant respectă în totalitate dispoziţiile art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, întrucât nu vizează îndeplinirea unor condiţii de calificare de către subcontractanţi, ci vizează nominalizarea resurselor umane puse la dispoziţia autorităţii contractante în vederea îndeplinirii părţii din contract cedate acestora.

Referitor la procedura de achizitie publică a contractului de servicii încheiat cu B. S.R.L. şi C. S.R.L., având ca obiect servicii de proiectare şi consultanţă în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, recurenta a solicitat a fi avute în vedere argumentele prezentate pentru contractul încheiat cu A. S.R.L. în privinţa criteriilor de calificare şi selecţie prevăzute în documentaţia de atribuire, apreciind că nu poate fi considerată restrictivă cerinţa privind experienţa similară a ofertanţilor.

De asemenea, în privinţa atribuirii contractului de achiziţie unui operator economic care nu îndeplinea cerinţele minime de calificare, recurenta a arătat că experienţa vastă a expertului (7 proiecte de reabilitare construcţii publice, dintre care un proiect pentru o suprafaţă construită de aprox. 6.000 mp, participarea la 5 proiecte de reabilitare construcţii clădiri publice finanţate din fonduri europene) este un argument ce conduce la îndeplinirea condiţiei privind capacitatea profesională şi trebuia să fie reţinut de instanţă de judecată.

În final, cu privire la nerespectarea principiului proporţionalităţii prin aplicarea reducerii procentuale de 5%, recurenta a arătat că, în funcţie de obiectul contractului, autoritatea contractantă are dreptul, potrivit art. 176 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, să aplice criterii de calificare şi selecţie, pentru dovedirea capacităţii de exercitare a activităţii profesionale, cu respectarea tututor principiilor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, reducerea aplicată este disproporţionată, prin raportare atât la natura şi gravitatea neregulilor pretinse, cât şi prin raportare la implicaţiile financiare ale acestora.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de verificare a legalităţii Deciziei nr. 230/14.07.2014 şi a "Notei de Informare privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 1", înregistrată sub nr. x/13.05.2014 emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice .

Fiind învestită cu soluţionarea căii de atac promovate de reclamantă împotriva soluţiei de respingere a acţiunii, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, din actele şi documentele aflate la dosar, rezultă că între părţi a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/15.11.2013 pentru implementarea proiectului "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor".

În cadrul acestui proiect, autoritatea contractantă a încheiat cu S.C. A. S.R.L. contractul de servicii de consultanţă în infrastructură, fiind încheiat contractul de servicii nr. x/25.11.2009, iar cu S.C. C. S.R.L. (lider al Asocierii dintre S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. SRL) contractul de servicii de proiectare specializată şi consultanţă în vederea obţinerii finanţării nerambursabile nr. 2254/18.04.2011.

Urmare a verificării celor două proceduri de achiziţie publică pentru contractele de servicii au fost încheiate Notele de neconformitate nr. x/28.04.2014 şi nr. y/16.04.2014, prin care s-a reţinut încălcarea prevederilor pct. 2.1., 2.3. şi 2.4. din anexa 2 la O.U.G. nr. 66/2011, art. 127, art. 179 şi art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, iar în final, prin adresa nr. x/13.05.2014 autoritatea pârâta a comunicat Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate in Cererea de rambursare nr. x - referitoare la autorizarea la plată a Cererii de rambursare nr. x pentru suma de 262.570 RON, dar şi la aplicarea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractelor.

Răspunzând punctual argumentelor recurentei din calea de atac promovată, Înalta Curte constată că, în privinţa contractului de servicii nr. x/25.11.2009 încheiat cu S.C. A. S.R.L., U.A.T. Municipiul Bucureşti apreciază că pretinsa încălcare a prevederilor art. 127 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 (nerespectarea termenului legal pentru depunerea ofertelor) nu a produs consecinţe juridice şi nu trebuia sancţionată, dată fiind schimbarea legislativă din cuprinsul art. 2 din Ordinul M.D.R.A.P. nr. 509/2011.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar reţine că stabilirea unui termen de depunere mai mic decât termenul legal a produs efecte, privând potenţialii ofertanţi de dreptul lor legal de a depune oferte, în timp ce modificarea legislativă invocată nu este aplicabilă speţei de faţă şi nici nu poate fi aplicată în sensul indicat de recurentă, dispoziţiile unui ordin neputând deroga de la prevederile unei ordonanţe de urgenţă.

În privinţa criteriilor de calificare şi de selecţie utilizate, autoritatea pârâtă şi instanţa de fond au reţinut, în mod corect, că cerinţa reclamantei ca experţii ofertanţilor să aibă "experienţă în implementarea proiectelor de o anumită complexitate sau finanţate dintr-o anumită sursă" cât şi "experienţă profesională relativ mare de 7 până la 15 ani", determină incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, potrivit cărora "atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară, ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborând în acest sens o notă justificată care se ataşează la dosarul achiziţiei".

Recurenta a întocmit nota justificativă nr. x/04.11.2009 privind stabilirea cerinţelor minime de calificare, însă în cuprinsul acesteia nu a indicat în concret de ce a impus aceste cerinţe minime obligatorii, ci doar e evocat necesitatea stabilirii unor cerinţe minime de calificare, enumerând cerinţele de calificarea cu privire la experienţa experţilor, în aceeaşi formă în cre sunt prezentate şi în fişa de date a achiziţiei.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 178 alin. (2) şi art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 rezultă faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita îndeplinirea unor criterii minime de calificare, dar acestea se reduc numai la informaţii privind studiile, pregătirea şi calificarea, iar nu şi la impunerea unor condiţii suplimentare de vechime în muncă sau în specialitate.

Astfel, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că, în absenţa unei note justificative în sensul dispoziţiilor legale anterior enunţate, cerinţele minine obligatorii impuse de recurentă sunt restrictive şi nejustificate, fiind de natură a restrânge participarea operatorilor economici care fie au experţi care au realizat servicii de natura celor atribuite prin contractul nr. x/25.11.2009, dar care nu au experienţa profesională de 7-15 ani după absolvirea studiilor superioare, fie au experienţa profesionala minimă dar nu au participat la numărul minim de proiecte de investiţii solicitat, neîndeplinind condiţia suplimentară impusă de autoritatea contractantă în mod nejustificat şi fără a avea relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului ce urma a fi atribuit.

Înalta Curte nu poate primi nici argumentele recurentei referitoare la limitarea posibilităţii ofertantului de a subcontracta serviciile şi constată că nici în acest caz autoritatea contractantă nu a întocmit o notă justificativă, iar impunerea unui anumit procent al subcontractării, posibilitate nereglementată în legislaţia specifică, reprezintă, în fapt, o limitare nejustificată a participării la procedura de achiziţie publică, câtă vreme imposibilitatea de verificare a capacităţii tehnice şi economice a subcontractanţilor trebuia invocată şi motivată în concret de către recurentă.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut, în mod just, că este restrictivă şi cerinţa referitoare la ataşarea "Informaţiilor privind capacitatea profesională pentru fiecare subcontractant", dat fiind faptul că aceasta excede cadrului legal în vigoare la data declanşării procedurii de achiziţie publică (art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 975/2006) şi, contrar susţinerilor recurentei, ea nu vizează nominalizarea resurselor umane puse la dispoziţia autorităţii contractante în vederea îndeplinirii părţii din contract cedate . Având în vedere principiul conform căruia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă, este evident faptul că legiutorul a permis autorităţii contractante să solicite ofertantului informaţii numai despre partea din contract pe care o va subcontracta şi numai dacă o astfel de posibilitate este prevăzută în oferta tehnică.

În mod similar, sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentei vizând atribuirea contractului de achiziţie publică unui operator economic care nu îndeplinea cerinţele minime de calificare, dată fiind nerespectarea cerinţei din Fişa de date a achiziţiei referitoare la vechimea specifică în domeniu minim 10 ani pentru inginerul de instalaţii electrice.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006 cu cele ale art. 36 alin. (1) lit. b), art. 81 şi art. 82 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, rezultă că toate criteriile de calificare şi selecţie din cuprinsul Fişei de date a achiziţiei şi din cuprinsul invitaţiei de participare sunt obligatorii, exprese şi imperative, atât pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, cât şi pentru autoritatea contractantă, astfel că, în mod nelegal, recurenta a constatat că oferta depusă de S.C. C. S.R.L. îndeplineşte în totalitate cerinţele de calificare, deşi inginerul în instalaţii avea o vechime specifică în domeniu de doar 6 ani, aprecierea ofertelor pe baza altor criterii decât cele menţionate în mod expres în Fişa de date de a achiziţiei echivalând cu nesocotirea scopurilor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv promovarea concurenţei între operatorii economic, garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea.

Un alt set de critici formulate de recurentă a vizat inexistenţa prejudiciului şi, implicit, a neregulilor reţinute în sarcina sa, respectiv nerespectarea principiului proporţionalitatăţii de către autoritatea pârâtă.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere, în mod corect, dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 care stipulează că noţiunea de prejudiciu are semnificaţia dată de reglementările incidente şi de ghidurile de aplicare emise de Uniunea Europeană. Contrar susţinerilor recurentei, existenţa sau potenţialitatea unui efect prejudiciabil al abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene este expres prevăzută de art. 1 din Regulamentul nr. 2988/95, precum şi de art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47, C-199/03 pct. 31), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului rambursarea finanţării (C-271/01 pct. 48, C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut în mod fraudulos (C-199/03, pct. 15).

În cauza de faţă, încălcarea de către recurentă a normelor legale din materia achiziţiilor publice, în cadrul procedurii de atribuire a celor două contracte, astfel cum s-a prezentat în precedent, constituie o neregulă (nerespectarea clauzelor contractului de finanţare). De asemenea, în acord cu legislaţia europeană existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului U.E. Contractul de finanţare reprezintă convenţia părţilor şi acesta prevede condiţia ca abaterea de la legalitate să prejudicieze sau să poată prejudicia, după caz, fie bugetele naţionale, fie bugetul UE, fiind vorba despre necesitatea ca între o astfel de neregulă să existe, în raport de caracterul posibil al producerii unui prejudiciu, o legătură de cauzalitate directă, nefiind instituită exclusiv cerinţa existenţei şi dovedirii unui prejudiciu cert şi produs la data verificării de către reprezentanţii instituţiei a procedurilor de achiziţie publică în urma cărora au fost atribuite contractele de servicii verificate.

Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile recurentei referitoare la nerespectarea principiului proporţionalităţii prin aplicarea reducerii procentuale de 5%, câtă vreme, faţă de numărul neregulilor/abaterilor de la legislaţia privind achiziţiţiile publice şi având în vedere dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 875/2011 autoritatea pârâtă a aplicat reducerea procentuală minimă, aceasta nefiind disproporţionată faţă de natura şi gravitatea neregulilor constatate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 5546 din 28 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.