Appeal against annulment of environmental fund tax assessment: cassation limited to legality, not factual reassessment of expert evidence on packaging waste liability

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice s-a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligaţii fiscale suplimentare de plata la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/28.10.2014 şi, pe cale de consecinţă:

- anularea Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală care a stat la baza emiterii acestei decizii cu nr. 192/28.10.2014 şi înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuţie la fondul de mediu, penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere, aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013.

Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015 prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligaţii fiscale suplimentare de plata la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecţie Fiscală nr x/28.10.2014 şi, pe cale de consecinţă, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscala care a stat la baza emiterii acestei decizii, reducerea obligaţiei de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuţie la fondul de mediu, penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013, de la aceasta sumă, la suma de 1.500.074,55 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 23/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta, astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă:

A fost anulată Decizia nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr. x/27.11.2014.

Au fost anulate, în parte, Decizia de impunere nr. x/28.10.2014 şi Raportul de Inspecţie Fiscală care a stat la baza emiterii acesteia pentru obligaţii totale de plată în sumă de 290.793,16 RON, reprezentând: 202.085 RON contribuţie la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 59.502,91 RON majorări/dobânzi şi 29.205,25 RON penalităţi.

Au fost menţinute obligaţiile de plată în sumă totală de 1.598.383,84 RON, reprezentând: 1.143.183 RON contribuţie la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 313.652,09 RON majorări/dobânzi şi 141.548,75 RON penalităţi.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 19.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei, respingerea în totalitate a acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa fondului nu a făcut vreo referire la apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, încălcând în acest fel dreptul la un proces echitabil. A apreciat că este inadmisibilă valorificarea rezultatului unei expertize în mod subiectiv, expertiza asupra ambalajelor efectuată de un expert inginer auto, în interesul reclamantei, dincolo de rolul activ al judecătorului în procesul civil.

A mai apreciat recurenta că din expunere reiese o interpretare fiscală orientată favorabil către reclamantă, şi nu o interpretare corectă a legislaţiei de mediu. Instanţa fondului nu a analizat modul în care expertul inginer auto a determinat provenienţa paleţilor. Astfel, dacă paleţii au fost introduşi pe piaţa naţională prin achiziţia de bunuri ambalate intra sau extra comunitare, ar fi trebuit să fie cuprinşi în baza de impunere la momentul achiziţiei şi deduşi din baza de impunere odată cu vânzarea externă de bunuri ambalate. Dacă provin de la achiziţia de bunuri ambalate din România, responsabilitatea acestora nu revenea reclamantei, ci importatorului sau producătorului de la care reclamanta a efectuat achiziţia, prin urmare deducerea lor din baza de impunere a reclamantei este ilegală şi va duce la diminuarea artificială a datoriilor constatate în urma inspecţiei fiscale.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a omis să sesizeze un aspect important, respectiv că expertul inginer auto nu este îndreptăţit să facă aprecieri asupra gestiunii deşeurilor de ambalaje. Instanţa de fond a preluat concluziile raportului de expertiză, fără să emită consideraţii proprii care să constituie o motivare.

A mai criticat recurenta şi soluţia cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că, în speţă, instanţa de fond, deşi anulează în parte actele administrative şi admite în parte acţiunea, o obligă la plata cheltuielilor de judecată doar pe pârâtă.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/28.10.2014 şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală care a stat la baza emiterii acestei decizii, înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuţie la fondul de mediu, penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere, aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013. Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015 prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/28.10.2014 şi, pe cale de consecinţă, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscala care a stat la baza emiterii acestei decizii, reducerea obligaţiei de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuţie la fondul de mediu, penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013, de la aceasta sumă, la suma de 1.500.074,55 RON, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Curtea de apel a admis în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr. x/27.11.2014; totodată, au fost anulate, în parte, Decizia de impunere nr. x/28.10.2014 şi Raportul de Inspecţie Fiscală care a stat la baza emiterii acesteia pentru obligaţii totale de plată în sumă de 290.793,16 RON, reprezentând: 202.085 RON contribuţie la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 59.502,91 RON majorări/dobânzi şi 29.205,25 RON penalităţi. Au fost menţinute obligaţiile de plată în sumă totală de 1.598.383,84 RON, reprezentând: 1.143.183 RON contribuţie la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 313.652,09 RON majorări/dobânzi şi 141.548,75 RON penalităţi. A fost obligată pârâta la plata sumei de 19.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a declarat recurs, o primă critică privind faptul că instanţa fondului nu a făcut vreo referire la apărările formulate prin întâmpinare, încălcând în acest fel dreptul la un proces echitabil, precum şi faptul că din expunerea considerentelor reiese o interpretare fiscală orientată favorabil către reclamantă.

Analizând aceste susţineri, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de ambele părţi pe parcursul procesului, instanţa de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că acţiunea cu care a fost învestită este întemeiată în parte.

Din verificarea considerentelor hotărârii atacate nu se poate concluziona că instanţa şi-a însuşit doar argumentele reclamantei, dimpotrivă, prima instanţă a ţinut cont de toate împrejurările cauzei şi a analizat situaţia nelegalităţii actelor atacate din perspectiva criticilor invocate.

În contextul arătat, prima instanţă a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, iar împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte valoarea probatorie dată raportului de expertiză, Înalta Curte reţine că aceasta este o critică de netemeinicie a hotărârii, iar nu de legalitate, astfel cum prevede art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Deşi se susţine interpretarea eronată a legislaţiei de mediu, recurenta-pârâtă nu formulează critici concrete în acest sens, nu indică normele legale greşit aplicate sau interpretate de instanţa de fond. Susţinerile recurentei privesc faptul că instanţa fondului nu a analizat modul în care expertul inginer auto a determinat provenienţa paleţilor, faptul că instanţa de fond a omis să sesizeze un aspect important, respectiv că expertul inginer auto nu este îndreptăţit să facă aprecieri asupra gestiunii deşeurilor de ambalaje şi că instanţa de fond a preluat concluziile raportului de expertiză, fără să emită consideraţii proprii care să constituie o motivare.

Astfel de critici care vizează situaţia de fapt sau interpretarea expertizelor efectuate în cauză nu pot fi formulate în recurs. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludentei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate a hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie. Pentru analizarea aspectelor invocate de recurentă se impune o reevaluare a probelor administrate în cauză şi a situaţiei de fapt stabilite de pe baza acestora de către instanţa de fond, ceea ce nu se poate realiza de către instanţa de recurs, îndrituită să verifice doar legalitatea sentinţei, şi nu temeinicia acesteia, cum s-a arătat anterior.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neaplicarea prevederilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceste dispoziţii lasă la aprecierea judecătorului dreptul de a stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în ipoteza admiterii în parte a acţiunii.

Intimata-reclamantă a făcut dovada la dosarul de primă instanţă cu privire la cheltuielile de judecată, respectiv taxa de timbru achitată şi onorariile experţilor judiciari.

Textul art. 453 din C. proc. civ. prevede, ca temei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a părţii care a provocat aceste cheltuieli. În raport de complexitatea cauzei, de natura şi costul probatoriilor administrate în cauză (expertizele judiciare dispuse), instanţa de control judiciar constată că obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată este reală, necesară şi rezonabilă, motiv pentru care va respinge şi acest motiv de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 23/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 23/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 octombrie 2021.